Romania sub dominatia sovietica (1947-1955)

Crearea statului totalitar

In Romania, Partidul Comunist a luat initiative menite sa reduca tara la starea de obedienta fata de Uniunea Sovietica. Acest lucru s-a realizat prin intermediul sistemului politic, al sindicatelor si al sistemului de invatamant.

Pe plan intern, scopul urmarit a fost a fost acela de a distruge structurile sociale existente, proces incununat de succes. Actul final a fost abdicarea silita a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, sub amenintarea unui

In aceeasi zi a fost proclamata Republica Populara Romana. Aceasta nu era expresia vointei populare, ci rezultatul unui dictat al unui grup politic, care se manifesta ca o marioneta a dominatiei sovietice.

O data cu infiintarea republici, puteau fi puse bazele statului totalitar. Primul pas era inregimentarea militara Romaniei in blocul sovietic.

Al doilea pas a fost consolidarea partidului unic de masa. Acest lucru s-a realizat prin desfiintarea principalelor partide de opozitie(Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc) si prin contopirea fortata a Partidului Social Democrat cu Partidul Comunist in 1947.

Partidul nou format s-a intitulat Partidul Muncitoresc Roman, numarul membrilor sai ajungand la 1 milion. Primul congres al partidului s-a tinut la 21-23 februarie 1948, prilej cu care Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost reales secretar general, iar Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu au devenit membri ai secretariatului.

Ca urmare a unei rezolutii a comitetului central, s-a procedat la o campanie de verificari in randul partidului. Aceasta verificare a fost facuta cu participarea Securitatii, Armatei si Ministerului de Justitie. Procesul de verificare a inlaturat din partidul comunist 192.000 de elemente exploatatoare.

Un al treilea pas in impunerea modelului sovietic in Romania a fost adoptarea constitutiei republici in aprilie 1948 si introducerea sistemului judecatoresc de sorginte sovietica.

Nationalizarea intreprinderilor industriale, a bancilor , a mineritului au permis introducerea planificarii centralizate. La 2 martie 1949 proprietatea asupra pamantului a fost luata din mainile particularilor.

Aceasta a permis lichidarea clasei boieresti si a chiaburilor, asa ii numeau comunisti pe taranii instariti. Pamantul si efectivele de animale ale proprietarilor de pamant au fost expropriate fara recompensa.

Cei mai multi tarani au fost organizati in gospodarii de stat sau gospodarii colective. Rezistenta fata de colectivizare a avut ca rezultat aruncarea in inchisoare a 80.000 de tarani.

Distrugerea partidelor de opozitie a fost urmata de lichidarea presei acestor partide. Bibliotecile si librariile au fost epurate de titlurile necorespunzatoare din punct de vedere politic.

Invatamantul a avut si el aceeasi soarta. S-au facut epurari in randul profesorilor si studentilor din universitati. Marxism leninismul a devenit obligatoriu de la scoala secundara in plus.

Atitudinea fata de Biserica

Biserica a fost ultimul obstacol in impunerea modelului sovietic, dar in acest caz PCR nu a urmat intocmai modelul sovietic. Astfel, partidul comunist, desi comanda oficial credinta religioasa, o tolera in limitele prescrise de lege.

Toleranta fata de cultele recunoscute cerea supunerea fata de partid si validarea de catre acestea a politicii partidului. Legea cultelor religioase din 4 august 1948 a conferit Ministerului Cultelor controlul asupra confesiunilor recunoscute de stat.

Aplicarea legii a pus alegerea episcopilor sub controlul statului si a intesat Sinodul bisericesc cu membri ai partidului. Toate acestea au permis regimului comunist sa manipuleze biserica mai usor.

In acelasi timp, toate proprietatile si fondurile bisericii au fost nationalizate, iar institutiile sale de invatamant au fost inchise.

Alte biserici au avut mult mai mult de suferit, deoarece au rezistat impunerii controlului de catre stat. Biserica greco-catolica a fost desfiintata la 1 decembrie 1948, iar episcopii sai au fost trimisi in inchisoare. Bisericile greco-catolicilor au trecut in proprietate Bisericii Ortodoxe.

Biserica Romano-catolica nu a fost desfiintata, pentru ca majoritatea credinciosilor ei erau maghiari si statul roman nu dorea complicatii in raport cu cel maghiar

C: Represiunea securitatii

Securitatea era impartita administrativ in 10 departamente, numite directii. Rolul sau era, potrivit decretului de fiintare, de "a apara cuceririle democratice si a asigura securitatea Republicii Populare Romane".

Conducerea superioara a securitatii era alcatuita in totalitate din agenti ai serviciului sovietic.

Brutalitatea a fost trasatura caracteristica oamenilor alesi de Moscova pentru a conduce securitatea romaneasca. Gheorghe Pintilie, seful securitatii, i-a zdrobit teasta cu o bara de fier lui Stefan Foris, fost secretar al partidului comunist.

Cele 13 directii regionale de securitate foloseau 2822 de ofiteri, doua treimi din acestia lucrand sub acoperire in alte sectoare. In 1956, numarul lor crescuse la 13.100 de ofiteri si 5600 de angajati civili.

La sfarsitul anilor 40, mai multe formatiuni de partizani au fugit in Muntii Carpati si au rezistat arestarii de catre autoritati. Ultimul partizan anticomunist a fost ucis in 1962 in Muntii Banatului. Formatiunea ce a supravietuit cel mai mult a fost cea a "Haiducilor Muscelului", numarul membrilor ei fiind de 30-40 de persoane.

Nimic nu ilustreaza mai bine natura coercitiva a regimului comunist decat folosirea de catre acesta a muncii fortate. Munca fortata a fost introdusa din 1950, potrivit Codului Muncii.

O directie pentru unitatile de munca a fost constituita in Ministerul de Interne, scopul fiind acela sa reeduce prin munca elementele ostile Republicii Populare Romane.

Munca fortata a fost folosita drept instrument de pedepsire a mii si mii de persoane. Printre acestea se aflau mii de tarani care se opusesera colectivizarii.

Pot fi facute doar estimari privind numarul persoanelor deportate in lagare de munca. La inceputul anilor 50, numarul acestor persoane se ridica la cca. 80.000, din care 40.000 lucrau la Canalul Dunare-Marea Neagra.

Inchisoarea de la Sighet a fost folosita de regimul comunist pentru incarcerarea celor pe care statul ii considera cei mai periculosi oponenti ai sai.

Intre 1948 1956, aici au fost inchisi 180 de membrii ai elitei conducatoare din perioada interbelica, intre care 4 prim-ministri, precum Iuliu Maniu sau Dinu Bratianu. Fostii membrii ai Garzii au fost inchisi la Aiud, iar national-taranisti au fost trimisi la Galati.

O inchisoare din Pitesti a devenit renumita pentru experimentarea reeducarii. Acesta folosea tehnici de abuz psihiatric, menite sa distruga personalitatea detinutului.

Programul de reeducare a fost invaluit multa vreme in mister, pentru ca victimele reeducarii deveneau la randul lor tortionari.

Luptele din partid

Supunerea fata de Moscova la nivelul Securitatii a fost insotita de o supunere si la nivel de partid. Consolidarea puterii lui Gheorghiu Dej depindea de masura in care acesta reusea sa nu dea conducerii de la Moscova vreun motiv sa-i puna la indoiala loialitatea.

In perioada 1944-1952, Dej a actionat potrivit planurilor lui Stalin, insa doar in ultimul an i s-a dat prilejul de a distribui ordinele. Acest lucru a fost demonstrat cand a primit ordin de la Stalin de a-i epura pe evrei.

La vremea aparitiei sale, in conducerea partidului comunist erau trei grupuri: cei care se aflau in inchisori, cei care activau in ilegalitate si grupul de la Moscova.

Primul grup, condus de Dej, includea pe Gheorghe Apostol, Nicolae Ceausescu, Miron Constantinescu, Alexandru Draghici, Teohari Georgescu.

Al doilea grup ii avea ca membri de frunte pe Stefan Foris, C. Parvulescu, Iosif Ranghet si Lucretiu Patrascanu.

Al treilea grup, numit Biroul de la Moscova, era condus de Ana Pauker si mai includea pe Vasile Luca, Leonte Rautu si Valter Roman.

Plenara Comitetului Central, tinuta la 29 februarie 1952 , l-a criticat pe Vasile Luca pentru ca a permis grave greseli la Ministerul de Finate. Aparandu-l pe Luca, Ana Pauker si Teohari Georgescu au fost implicati in aceste erori.

Preeminenta lui Gheorghiu-Dej in Partidul Comunist a fost pecetluita prin numirea sa la 2 iunie 1952 ca prim-ministru, functie pe care o cumula cu cea de secretar general al partidului.