Seleucizi si lagizi in orient intre 281 si 223

DIADOHI SI EPIGONI

Dincolo chiar de brutala surpriza a disparitiei lui Alexandru, faptul ca acesta nu avea un mostenitor legitim - dar putea avea macar doi, pe fratele sau vitreg Arrhidaios, un minus habens incapabil de o reala actiune politica, si pe copilul pe care il astepta Roxana - complica excesiv lucrurile. Pe patul de moarte, regele desemnase un consiliu de regenta, in care diviziunea raspunderii nu compensa intru totul primejdia unei uzurpari. Perdiccas, devenit chiliarh, Crateros, prostates al regilor, Antipatros, regent in Europa, isi imparteau autoritatea cu dificultati evidente; guvernarile locale - Ptolemeu in Egipt, Leonnatos in Frigia, Lzsimachos in Tracia, Eumenes in Cappadocia, Antigonos Monophtalmos in Frigia Mare, Licia si Pamfilia - complicau, macar in perspectiva, situatia. Corolarul acestei puteri divizate, compromisul intre Arrhidaios si fiul putativ al Roxanei, ambii aclamati de armata, prevestea si el grave disensiuni.

Intr-o prima etapa, grecii din Grecia, dar si grecii din Bactria se rascoala. In Orient, represiunea n-a fost nici prea dificila nici radicala; in Grecia, insa, razboiul lamiac (Antipatros fusese asediat in fortareata Lamia) opune pe macedoneni unei coalitii in frunte cu Atena, Etolia si Tesalia. Cu ajutoare din Asia, rasculatii sunt invinsi in 322, pe mare la Amorgos, pe uscat la Crannon. Demostene si Hiperide isi afla sfarsitul, iar Atena e obligata sa adopte o constitutie censitara, oligarhica si o garnizoana macedoneana. Faramitata, Grecia - afara de Etolia, este supusa fara menajamente.

In Asia, tendintele de concentrare a puterii vadite de Perdiccas duc la constituirea unei coalitii ramase fara obiect dupa asasinarea acestuia in 321. O conferinta reuneste la Triparadeisos pe cei mai importanti comandanti ai imperiului, cu exceptia lui Eumenes, impotriva caruia se intorc acestia. Antipatros, proclamat regent al Europei si Asiei, se reintoarce repede in Macedonia, impreuna cu Arrhidaios si Alexandru IV, fiul Roxanei, al caror epimelet devenise, lasand libera scena asiatica pentru confruntarea intre ceilalti diadohi: Antigonos cel Chior, devenit strateg al Asiei, Eumenes din Cardia, stapan acum al Capadociei, Seleucos, satrap al Babilonului, Ptolemaios, satrap al Egiptului.

In 319, succesiunea lui Antipatros complica si mai mult lucrurile; intre 319 si 316, si in Europa, si in Asia, coalitia lui Lisimah, Antigonos si Cassandros, fiul lui Antipatros indepartat de tatal sau de la succesiune, se razboieste cu Polyperchon, succesorul regentului macedonean, aliat cu Eumenes. Uciderea lui Polyperchon, a lui Arrhidaios (apoi si a Olimpiadei, mama lui Alexandru cel Mare), precum si succesele asiatice ale lui Antigonos, duc in 315 la constituirea unei noi coalitii, reunindu-i pe Ptolemeu, Lisimah, Cassandros si Seleucos impotriva lui Antigonos, care incerca sa-si asume conducerea intregului imperiu, suscitand noi nadejdi de autonomie in lumea greaca. Infrangerea lui Demetrios Poliorketes, fiul lui Antigonos, la Gaza in 312, consolideaza situatia lui Ptolemeu in Egipt si il readuce pe Seleucos in Babilonia. In 311, un compromis redistribuie mostenirea lui Alexandru, devenita fatis prada a diadohilor in 310, cand copilul Alexandru IV este ucis. Incepand din 306, fiecare din adversarii lui Antigonos: Demetrios, Ptolemeu, Lisimah si Seleucos, se proclama dealtminteri rege (basileus).

Focarul egeean ramane insa principalul mar al discordiei; rand pe rand dominate de Ptolemeu si de Demetrios, cetatile Greciei sunt sangeros 'eliberate', coalizate sau, dimpotriva, dispersate. In vara lui 301, la Ipsos, in Frigia, Antigonos e invins si ucis pe campul de lupta. O noua impartire are loc aici: Cassandros pastreaza Macedonia si Ptolemeu Egiptul, adaugandu-i sudul Siriei, Coelesyria, perpetuu focar de conflicte viitoare, caci Seleucos primeste nordul aceleiasi regiuni pe care o revendica in intregime; Lisimah adauga Traciei aproape toata Asia Mica; Demetrios Poliorcetul pastra controlul asupra unei zone de litoral in Asia si Grecia, precum si asupra Cicladelor.

De aici pornesc, dealtminteri, o buna parte din conflictele ulterioare. Disparitia lui Cassandros il face pe Demetrios sa intervina, intre 294 si 289, in Grecia si Macedonia, de unde e izgonit in 288 de Lisimah. Captiv al lui Seleucos, Demetrios lasa un fiu, Antigonos Gonatas, care va izbuti mai tarziu sa dobandeasca tronul Macedoniei.

Cresterea puterii militare si teritoriale a lui Lisimah duce la conflictul intre acesta si Seleucos, care-l invinge in 281 la Kouroupedion, in Asia Mica. Asasinarea lui Seleucos in toamna aceluiasi an intrerupea expansiunea europeana schitata de acesta si stabiliza, in linii generale, hotarele regatelor greco-orientale. Invazia celtilor in 279 desavarseste intr-un fel acest proces, permitandu-i lui Antigonos Gonatas sa se instaleze pe tronul Macedoniei. Ultimele convulsii ale acestei complicate si sangeroase epoci - aventura occidentala a lui Pirus, regele Molosilor din Epir - se incheie, nu atat in 275 cu retragerea lui Pirus, cat in 272 cu cucerirea Tarentului de catre romani, ceea ce prevestea, in perspectiva macar, o noua era in istoria spatiului mediteraneean.

SELEUCIZI SI LAGIZI IN ORIENT INTRE 281 SI 223.

Preluarea, nu lipsita de dificultati, a succesiunii lui Seleucos de catre fiul sau Antiochos I (281-261), a lui Ptolemeu Soter de catre fiul acestuia, Ptolemeu al II-lea (285-246) se complica atat reciproc, datorita conflictelor in Siria de nord si Asia Mica, cat si din cauza revarsarii in Anatolia a celtilor (galatai), pe care abia in 275 Antiochos reuseste sa-i fixeze in nordul Frigiei, devenita Galatia. Precedat de numeroase frictiuni, primul razboi sirian (274-271) nu clarifica raporturile intre cei doi regi. Singurul lui rezultat evident este negativ pentru succesorul lui Seleucos, silit sa recunoasca instalarea unei dinastii independente la Pergam, in 263, cand Eumenes I devine rege al tinutului, pana la Caicos.

La moartea energicului Antiochos I, in 261, Ptolemeu al II-lea Filadelful redeschide conflictul in Coelesiria, izbucnind al doilea razboi sirian (261-255); Antiochos al II-lea iese insa victorios din aceasta confruntare, castigand pozitii importante in Ionia si Egeea. Consfintita printr-o casatorie dinastica, pacea din 255 (253?) stabilizeaza raporturile intre cele doua regate pana in 246, cand mor si Antiochos si Ptolemeu. Succesiunea seleucida, disputata intre Seleucos al II-lea, fiul dintr-o proma casatorie al lui Antiochos II, si fiul Berenicei, redeschide insa conflictul, provocand interventia lui Ptolemeu al III-lea in favoarea nepotului sau, apoi, dupa asasinarea mamei si fiului, pentru razbunarea acestora, al treilea razboi sirian (246-241), care il aduce pe regele lagid pana la Eufrat; Seleucos al II-lea reuseste sa-si consolideze puterea, renuntand insa nu doar la pozitiile castigate de tatal sau pe coasta Asiei Mici, ci si la controlul asupra Seleuciei Pieriei, principalul port al Siriei. Complicatii interne in Egipt dimineaza, pare- se, efectele pozitive ale campaniei pentru Ptolemeu.

Dincolo de 'fatada mediteraneeana', seleucizii se confruntau cu gravele probleme ale satrapiilor orientale, prin definitie centrifuge. Hotarele Indiei fusesera ocupate inca din 303 de catre Ciandragupta, dar actiunea lui Antiochos I, coregent al tatalui sai, intre 294 si 281, consolideaza, in jurul Seleuciei pe Tigru, autoritatea dinastiei in 'satrapiile superioare'. Distantele mari accentueaza autonomia satrapilor si lipsa de unitate a imperiului, ceea ce duce, in vremea lui Seleucos al II-lea, la o grava criza orientala. Arsaces se proclama, in 247, rege al 'Parthiei', concomitent probabil cu transformarea Bactriei si Margianei, poate si a Sogdianei, in regat al Bactriei sub Diodotos I. In acest timp, obligat sa lupte cu Ptolemeu, Seleucos lupta apoi cu propriul sau frate, Antiochos Hierax, care devenise rege cvasi-independent al Asiei Mici. In batalia de la Ancyra (240 sau 239), Hierax dobandeste o importanta victorie, diminuata repede de infrangerea sa si a galatilor cu care se aliase in lupta impotriva lui Attalos al Pergamului (238 sau 237). O reactie in lant provoaca atacuri succesive ale galatilor, carora aproape zece ani de razboaie aveau sa le puna capat. Victoria finala a lui Attalos asupra lui Hierax sanctioneaza extinderea regatului pergamenian pana la Bosfor, Egeea si Muntii Taurus.

Aceste evenimente impiedicasera interventia lui Seleucos al II-lea in Bactria, astfel incat, in 226, la moartea acestuia, Seleucos al III-lea mosteneste un teritoriu diminuat si in Asia Mica, si in Iran. Eforturile sale de recucerire a Asiei Mici sunt intrerupte in 223 de asasinatul care avea sa-l inlature, asa incat succesorul sau, Antiochos al III-lea, va fi confruntat cu aceleasi probleme.