Budai-Deleanu Țiganiada - Poem eroi-comic

In timp ce, la sfarșitul secolului XVIII și inceputul secolului XIX in Muntenia și Moldova, cei dintai poeți ai boierimii creau o literatura caracterizata prin erotism frivol, pesimism, misticism și conservatorism - literatura a unei clase intrate in descompunere - in Transilvania apare și se dezvolta acea ampla mișcare de renaștere culturala, cunoscuta sub numele de Școala Ardeleana. Aceasta mișcare reprezinta, in plan ideologic, lupta tinerei burghezii romanești din Ardeal impotriva piedicilor ce se puneau in calea dezvoltarii ei. Folosind ca arme, in lupta lor ideologica, istoria și filologia, reprezentanții Școlii Ardelene s-au straduit sa arate ca romanii au o origine nobila, și anume cea latina și ca iși pot dezvolta o cultura proprie. Pentru atingerea obiectivelor urmarite, intelectualii ce s-au alaturat mișcarii au folosit și o alta arma, deosebit de valoroasa : literatura. Prin traduceri și prelucrari - fabule, poeme, povestiri - s-au straduit sa puna la dispoziția cititorilor romani scrieri prin care sa-i ajute sa-și ridice nivelul cultural și sa-și dezvolte conștiința demnitații naționale.

Cel mai de seama dintre scriitorii ce apațineau Școlii Ardelene este Ion Budai-Deleanu, a carui opera duce mai departe activitatea filologica și istorica și, mai ales, pe cea literara a inaintașilor sai.

Capodopera sa, "Țiganiada", este primul mare monument literar al culturii romanești. Carte unica, de o mare frumusețe, "Țiganiadei" i-a fost menit sa fie alcatuita departe de țara, intr-o nostalgica instrainare, sa apara dupa cincizeci de ani de la moartea lui Ion Budai-Deleanu și sa intre - timid și reticent - in conștiința criticii romanești la un secol dupa ce a fost scrisa. Țiganiada realizeaza condiția paradoxala a unei opere profund reprezentative pentru spiritualitatea romaneasca și, in același timp, al unei opere fara precursori și fara urmași. "Product nou și original", opera lui Budai-Deleanu marcheaza un moment de revoluție a spiritualitații romanești : momentul in care poezia dobandește conștiința de sine și e recunoscuta ca un mod de existența a spiritului.

"Țiganiada" este o epopee cu bogate elemente alegorice, cu o acțiune susținuta de evenimente eterogene, desfașurate pe planuri multiple. De aceea, de la evenimentul istoric real se face adesea foarte ușor saltul intr-o lume imaginara. Alternanța de evenimente și personaje se conjuga in permanența cu mutația viziunii asupra lumii. Prezența alegoriei ii permite scriitorului sa opereze cu un anumit transfer de planuri dintr-o realitate in alta, ceea ce duce la amplificarea forței satirice din acest poem epic de idei.

Preludiul este situat de scriitor sub zodia universului comic. Narațiunea despre țigani penduleaza in permanența intre universul real și cel imaginar. Deasupra țiganilor, puși pe "galceava amara" fiindca nu ajungeau la un consens, cum "sa-și aleaga/Un voda-n țara și o stapanie"[1], ca și dedesubtul domnului Vlad Țepeș, cel amenințat de turci, se gaseau forțele raului, reprezentate de Urgie, Zavistie și Satana. Acestea intrețin spiritul de dezagregare a unui popor și avertismentul lui Draghici este un fel de lecție, prin care Budai-Deleanu iși vizeaza propriul sau popor. Astfel, apare in toata plinatatea o lume care cauta valori degradate intr-un univers degradat.

Acțiunea are loc in Muntenia secolului al XV-lea. Pentru a evita anumite tentative de tradare din partea țiganilor, Vlad Țepeș ii organizeaza intr-o oaste inarmata, pe care o indreapta spre Spateni. De fapt, țiganii nu creeaza o acțiune, ci doar o suporta, iar situațiile-limita pe care le traverseaza au semnificații diferite, in funcție de sensul parabolic cu care autorul le investește.   Dialogul asupra destinului țiganilor se desfașoara intre doua planuri epice : pe de o parte, simbolul binelui - Vlad Țepeș, ajutat de paradis și, pe de alta parte, simbolul malefic, al raului, reprezentat de Sultan, sub protecția forțelor infernului. Cadrul epic general al epopeii este constituit, așadar, din calatoria taberei țiganilor, o calatorie fara sens și fara scop, cu multe popasuri și ocolișuri ce nu iși au rostul. In timp ce Vlad Țepeș imagineaza inarmarea cetei țiganești ca pe o farsa, protagoniștii epopeii iau iluzia drept realitate, devin personaje hilare in aceasta inscenare carnavalesca, se transforma in maști cu o mimica ce oscileaza de la ridicol la grotesc și absurd. De aceea, dupa alocuțiunea grava a batranului Draghici, imaginea unui univers rasturnat apare din nou prin acea secvența de mare forța comica, reprezentata de defilarea armatei țiganilor. Autorul surprinde imaginea de ansamblu a grupului uman. Portretul este reconstituit prin elemente vizuale de natura vestimentara, care genereaza și ele comicul. Acțiunea "Țiganiadei" realizeaza un anume progres in spirala, prin acumularea continua de fapte eteroclite, toate subsumate unor idei fundamentale ce reprezinta coloana axiala a operei. In centrul poemului este reprezentat destinul poporului roman, dar și o anumita condiție esențiala a omului in general.

Arta nu reda realitatea, cum credeau inaintașii sai; importanța ei nu sta in reproducerea fotografica, cum s-ar spune astazi, ci in ficțiune și expresivitate. Pentru Ion Budai-Deleanu personajele sunt o invenție, o ficțiune, chiar și atunci cand modelul lor este preluat din istorie, chiar daca sunt reproduse figuri care s-au perindat in realitate. Budai-Deleanu considera ca eroii operelor "nu sunt decat plasmuiri ale creatorilor lor".

Ion Budai-Deleanu aduce in prim-plan imaginea unui erou vrednic de admirația urmașilor - Vlad Țepeș : Numai Vlad cu inima nefranta / Și armat pre pagani așteapta, / Nimic dela scopos nu-l desmanta; / Toate oranduește, toate indreapta / Spre perirea paganilor gloate, / Tocmai sa fie nenumarate[2] , creeaza personaje vii, ființe reale, cu calitați și defecte, cu nazuințe nobile și caderi morale, precum Parpangel, Romica, Goleman, Tandaler, ale caror stari sufletești sunt analizate in profunzime și ale caror trasaturi fizice și morale reies sugestiv din portrete și caracterizari.

In cuprinsul operei, Parpangel - cantarețul Libovului, adica al Erosului cosmogonic, Parpangel - fiul vrajitoarei, Parpangel - indragostitul, Parpangel datatorul de lege, Parpangel - cel care a strabatut traseul inițiatic al unei calatorii extramundane, Parpangel - cel laș și viteaz, Parpangel - cel ințelept și nebun, aduce in fond, in centrul acțiunii imaginea poetului. Prezența poetului ca personaj episodic este, pornind de la Homer, un topos al epopeii. Numai ca, in locul cantarețului orb, al vizionarului infirm, avem de a face acum nu cu un contemplator al acțiunii, ci cu un protagonist al ei.

"La jumatatea drumului intre ințelepciune și nebunie, poezia iși cauta și iși descopera propria-i cale. Alaturi de Ințelept și de Erou, poetul e vazut in Țiganiada ca una dintre posibilele calauze ale umanitații in drumul ei spre fericire, ceea ce echivaleaza cu o marturie de credința in valorile existențiale ale artei"[3]. Budai-Deleanu reprezinta "o ipostaza noua pentru cultura noastra a poetului și scriitorului"[4]. Pentru L. Volovici, Budai-Deleanu pare ca a innoit conștiința literara, parodiind "vechea mentalitate" reprezentata prin "gustul de poezie comun, lautaresc" și are ideea limpede a creației originale" , dovada fiind "indicarea sursei de inspirație, pentru cel mai mic detaliu, care e, in Țiganiada, obsesia pedanta a notelor" . Prin folosirea notelor de subsol se vede, de asemenea, efortul continuu al scriitorului de a-și camufla critica, dar, totodata de a o lamuri, de a o face ințeleasa.

S-a observat ca Ion Budai-Deleanu nu este un creator de tipuri individuale, ci este mai degraba, ca și alți scriitori ardeleni, un creator al mulțimilor. Se dovedește a fi un artist talentat și in caracterizarile colective - cele ale boierilor, calugarilor etc, in descrierea scenelor de masa - scenele de lupta, adunarile etc. George Calinescu vorbește despre "lipsa de acuitate plastica a autorului, compensata printr-un adevarat geniu al sonoritaților"[9]. Repertoriul de nume selectate sau inventate de Budai-Deleanu este, intr-adevar, de o varietate sonora remarcabila. Toponimele, dar mai ales numele de persoane, numele țiganilor, evidențiaza o larga gama de sonoritați : Aordel, Corcodel, Cucavel, Parnavel, Suvel, Dondul, Giolban, Gogoman etc. Poetul elege cuvintele cele mai sonore, iar personajele vorbesc enorm, acțiunea propriu-zisa fiind un pretext. George Calinescu considera ca Țiganiada are aparența unei opere moderne, tocmai datorita stapanirii perfecte a elementului sonor. El afirma ca "numai Eminescu, mai tarziu, a siluit limba sau a scociorat forme cu atita sistema și Budai ii este un mare inaintaș. Budai trateaza cuvintele ca pe niște fapturi moi și le da pe loc la rima genul și terminațiile trebuitoare" .

Alegerea țiganilor ca personaje protagoniste fixeaza tonul scrierii. Tot ceea ce fac aceștia, indiferent de miza acțiunii, cade in derizoriu și provoaca zambete, dar esențial nu e exemplul moral, ci jocul, ironia, placerea de a pune in mișcare resorturile comediei, ale spectacolului. Scriitorul nu a creat "Țiganiada" pentru a batjocori țiganii, populație atat de oropsita sub toate regimurile bazate pe exploatarea omului. Este evident ca Budai-Deleanu a folosit elemente caricaturale prelaute din snoavele despre țigani, cu alt scop, acela de a ironiza niște oameni vrednici de aceeași stima ca și cei de alta etnie. Deși scriitorul se lasa uneori furat de propria-i pornire de a glumi, simpatia lui pentru țigani se vadește in multe locuri ale operei. El a folosit imaginea caricaturala a țiganilor pentra ca, la adapostul glumei, sa loveasca in societatea epocii sale. Cititorul este prevenit chiar de autor prin Epistolia inchinatoare : "Am isvodit aceasta povesteintru care am amestecat intru adins lucruri de șaga, ca mai lesne sa sa ințeleaga și sa placa"[11]. Și adauga : "insa tu baga seama bine, caci toata povestea mi se pare ca-i numai o alegorie in multe locuri unde prin Țigani sa ințeleg ș′alții"

Ion Budai-Deleanu creioneaza in același timp și un tablou impresionant al țaranimii parasite de cei ce traiau de pe urma muncii ei. Simpatia lui merge catre saracii țarani, catre simpli oameni din popor. Ridicandu-se impotriva asupririi sociale și naționale din Ardeal, ce se exercita atat asupra țaranimii, cat și a burgheziei romanești, scriitorul lovește in dușmanul de clasa comun : nobilimea feudala, clerul, instituțiile statului feudal - monarhia, biserica, justiția, legislația. Intr-un pasaj din opera, Deleanu ii caracterizeaza pe boierii din timpul lui Vlad Țepeș, numindu-i "pizmași a toate bune randueli"[13], adaugand intr-o nota semnata de Mitru Perea : "Aci ma rog sa nu gandeasca cineva ca prietenul meu a vrut sa zica pentru toți boierii, ci numai pentru cei de mult cari pizmuiau lui Vlad" . Cu aceasta, el ține de fapt sa sublinieze ca se refera nu numai la trecut, ci și la prezent. De altfel, in alte pasaje, demascarea boierimii nu se mai ascunde nici sub haina trecutului, nici sub vreo diferențiere naționala. Prin glasul lui Parpangel, care descrie ce a vazut in iad, scriitorul dezvaluie caracterul odios al exploatarii exercitate de clasa conducatoare, afirmația fiind la timpul prezent : "Așijderea pa Domni și boiari / Care jupuesc pe bietul țaran, / Iau la sine dracii macelari" . Scriitorul descrie, de asemenea, modul de viața al boierimii : "Iar incat e pentru boierie, / Ei inca șed in palaturi inalte, / Toata ziua cu ciubucul in gura / Ș′a vorbi cate odata sa indura" . Il caracterizeaza pe monarhul acelei epoci ca fiind : "Este un verme pus la radacina / A unui copac.." . Aici, copacul reprezinta poporul, care seaca și cade, deoarece este dus la șerbie. Astfel, intre monarh și popor nu poate exista o comunitate de interese : "Monarhul acolo sta deoparte de alta poporul" .

Prin descrierea tuturor acestor elemente ce alcatuiau pana la urma epoca acelor vremuri, Budai-Deleanu nu face altceva decat sa oglindeasca in mod critic realitatea sociala existenta atunci. El condamna setea de avere, dorința de imbogațire prin orice mijloace, caracteristica burgheziei.

Ion Budai-Deleanu a contribuit la crearea unui stil poetic original, printr-o selectare riguroasa a modalitaților de expresie, sprijinindu-se in permanența pe limba vie a poporului, pe expresia cotidiana. E remarcabila capacitatea lui Deleanu de a reda modul caracteristic de a vorbi al eroilor sai, cu particularitațile fonetice individualizate. Graiul muntenesc se imbina cu elementele de argou, arhaismele cu neologismele ( anarhie, dictator, invalid, ministru, onor, politica, republica, noblu), toate creand imaginea unei limbi expresive, capabile sa redea, in egala masura, sublimul și ridicolul, ca trasaturi extreme ale psihologiei umane, surprinse in gesturile și mișcarile cele mai ascunse ale eroilor : "Iar′ da cracimarițe și cracimari / Au facut mai mici prin viclenie / Ș′au bagat vrajituri ș′apa-in vin / Sau masura n′au facut daplin. // Dincolo vezi bolte și dughiene / Tot cu marfa pentr′oamenii rai : / Cesta vinde-obrazare viclene / Pentru fațarnici și farisai, / Cela saliman și rumenele / Ș′alte-ape stricatoare de piele."[19] Caracterizarile personajelor se realizeaza și cu superlativul unor adjective, care se formeaza cu ajutorul lui prea, foarte și mult : pre bun cantareț, hartie mult rabdatoare, vechie foarte pergamina etc.

Exegeții operei lui Budai-Deleanu au observat ca faptele, gesturile eroilor sunt toate așezate pe o scena a imaginarului, pe o scena a verbalitații dezlanțuite, impinse la limita neverosimilului. De altfel, poetul insuși iși marturisește caracterul volubil, verbozitatea, abundența lexicala : "Cum sunt femeile totdeuna / Cand știu ceva despre oarecine, / Ar crepa pe loc sa nu o spuna / Incai la pretenele vecine, / Așa-i musa mea : de minte ușoara, / Iar de gura tocma ca ș-o moara."[20]

Separatiile aristotelice intre poezie si istorie, intre poetica si retorica ii sint cunoscute lui Budai-Deleanu si ele devin active in conceptia sa literara, dupa cum viziunea aristotelica asupra "modelului Homer" ca model originar si total al poeziei se face puternic simtita in opera poetului ardelean care incearca, in "Tiganiada", o formula poetica mixta (eroica si eroicomica) inteleasa ca o sinteza a modurilor homerice din "Iliada" si din "Batrahomiomahia", si care separa net, la nivel teoretic, poezia de istorie, poezia de retorica, in asa fel incit n-ar mai putea vedea in Homer un "vestit istoric" si nici in Ovidiu un "dascal".

Poezia si-a dobindit acum statutul ei propriu de existenta, recunoscut de Budai-Deleanu in tiparul poetic al folclorului si in modelul homeric. "Ca orice epopee, și mai ales ca orice epopee comica, Țiganiada se hranește dintr-o indelungata tradiție literara pe care o integreaza și, in același timp, o parodiaza. Dar, cu sentimentul unui intemeietor, Budai-Deleanu savarșește gestul unei intoarceri la Homer, care e o intoarcere spre poezia originara" .