Elemente pentru o poetica integrata

ELEMENTE PENTRU O POETICA INTEGRATA

RECENZIE

Cartea _" Elemente pentru o poetica integrata" este structurata in sase capitole, fiecare la randul lor structurate in subcapitole.

In capitolul I intitulat STRUCTURILE POETICE este definita poezia ca fiind "o suprapunere de straturi ce comunica intre ele si care ii dau volum". Structura verbala a poeziei este doar suprafata textuala a acestui volum. Aceasta suprafata este realizata printr-o combinatie complexa de structuri prozodice, semantice si retorice.

Adeptii studiului ,imanent' al poeziei reduc poeticitatea la lingvistic , eliminand ca non poetic tot ce depaseste sfera stricta a limbajului.

Jean Starobinski propune o abordare globala a operei literare. Textualistii inverseaza raportul lume text iar poetii modernisti adepti ai textualismului vad lumea conceputa ca un urias supratext. Postmodernismul deplaseaza in felul acesta accentul de pe problemele de limbaj, obsesie a modernismului pe problemele de literatura. Tot Starobinski afirma ca poezia este o lume condusa de legitatea ei proprie ce include lumea mai mare. Astfel poezia este fatalmente purtatoarea fondului ontologic si biologic al umanitatii si a fondului comun de cunoastere. Dar poezia nu este o abstractie ci creatia unui individ care vine in actul creatiei cu propriul sau bagaj genetic.

Textualitatea si intertextualitatea sunt puse in relatie , prima purtand povara intertextualitatii instituindu-se ca atare fie prin acceptarea acesteia, fie printr-un efort de ruptura. Textualitatea se realizeaza ca deviatie in raport cu intertextualitatea.

Textualitatea ca deviatie prin echivalenta reprezinta o asumare mimetica ori parodica a intertextualitatii. Ca procedeu literar, textualitatea mimetica este transistorica. Exemplul cel mai concludent il constituie tragedia clasica franceza.

Textualitatea ca alteritate se instituie prin refuzul intertextualitatii. Textualitatea, atat ca deviatie prin echivalenta, cat si ca alteritate, poarta in sine un germene destructiv, dizolvant ce duce la subminarea literaturii. Privita din perspectiva diacronica, relatia dintre textualitatea si intertextualitate este una de incluziune. Se incearca in primul capitolo definire a poeziei printr-un efort de disociere artificiala, dar necesara oricarui demers analitic, a posibilelor componente ale unui intreg care se lasa abordat din multiple unghiuri, dat care se sustrage ca totalitate , oricarei pretentii de cercetare exhaustiva.

De-a lungul capitolelor urmatoare se analizeaza aceste componente-structurile pretextuale si stilul; structurile supratextuale si viziunea poetica, structurile textuale si textul poetic- in ideea realizarii unei sinteze care sa se apropie de o definire a poeticului si a poeticitatii.

In Capitolul II cu titlul STRUCTURILE PRETEXTUALE SI STILUL sunt situate structurile in planul constiintei estetice, prin insusi statutul lor de constituenti ai poeziei, obiect estetic. Stilul se plaseaza in zona de interferenta dintre dat si prelucrat, zona incomensurabila a actului de creatie ce fructifica genetucul si esteticul Se face aici o diferentiere a imaginii primare de cea poetica si a schemei imaginative de schemele relationale. Stilul este prezentat aici ca fiind un proces ce genereaza structuri textuale informate genetic si estetic, confundandu-se pana la un punct cu actul de creatie. Definind stilul cu punere in act a structurilor pretextuale se diferentiaza doua arii de actiune ale sale:domeniul microstilistic si domeniul macrostilistic. In ceea ce priveste tipurile de stil, ele apar foarte rar in stare pura, fiind vorba de dominante stilistice. Sunt analizare aici doua poeme ale lui Lucian Blaga si Ion Barbu pentru a vedea felul in care dominantele stilistice contribuie la diferentierea universurilor poetice.Asa cum reiese din analizele propuse, structurile pretextuale si dominantele stilistice sunt componente disociabile ale universului poetic global, vazut in dubla sa calitate de produs si producere.

In capitolul III STRUCTURILE SUPRATEXTUALE SI CODURILE POETICE , poezia, ca forma organizata de manifestare a poeticului, este prezentata ca fiind o modalitate de cunoastere si de comunicare artistica subsumandu-se unui cod cultural, constitutiv al scrierii lumii. In poezie aceste coduri apar ca o retea de relatii complexe. Codurile poetice, inscrise in text, indeplinesc o dubla functie: formativa si informativa.

Studiul viziunii poetice permite abordarea poeziei de pe pozitii extralingvistice, pornind de la codurile poetice inscrise in text, dar semnificand si in afara lui.

Coroborarea acestor informatii cu cele oferite de studiul structurilor pre- textuale si cu datele privitoare la functionarea lingvistico+literara, textuala a poeziei va duce spre o definire globala a specificatii poetice. Viziunea poetica este parte a poeziei si parte a codului cultural general, este o suma de structuri supratextuale ancorate organic in solul cunoasterii umane. Coroborarea acestor informatii cu cele oferite de studiul structurilor pre-textuale si cu datele privitoare la functionarea lingvistico literara, textuala a poeziei va duce spre o definire globala a specificatii poetice pentru ca poeticitatea nu este numai o chestiune de limbaj, ci si una de inscriere particulara intr-un continuum cultural cu fatete multiple. Viziunea poetica este parte a poeziei si parte a codului cultural general, este o suma de structuri supratextuale, ancorate organic in solul cunoasterii umane.

Capitolul IV ,,STRUCTURILE TEXTUALE ,, ne prezinta structurile ca fiind stratul material spre care converg celelalte componente ale poeziei. Structurile textuale sunt impartite in

structuri prozodice

- structuri semantice

-structuri retorice

1.Structurile prozodice reprezinta organizarea spaiio temporala a expresiei lingvistico poetice a textului.Aceasta organizare infratextuala reprezinta una dintre trasaturile formale cele mai evidente ale poeziei si se constitue, deci, in indicele de poeticitate. Pentru a vedea daca exista poezie in afara prozodiei se acorda un spatiu mai amplu acestei chestiuni, situand-o in plan diacronic. Fara a pune in discutie geneza prozodiei se ia ca punct de plecare momentul institutionalizarii sale ca element formal obligatoriu, ca parte componenta a conceptului insusi de poezie. Ca factor informativ, prozodia este parte integranta a codurilor culturale si purtatoare de intertextualitate. Prozodia, institutionalizeaza pe cale intertextuala, precede actul de creatie functionand ca sistem de referinta fata de care poetul isi manifesta atitudinea convergenta sau divergenta prin propria textualitate

2. Structurile semantice ale textului poetic, asemeni tuturor structurilor semantice ale universului semiotic general, sunt purtatoare de sens. Ele reprezinta semnificatul global al textului poetic. Discutarea structurilor semantice impune abordarea problemei sensului si a limbajului in general.Limbajului i se recunosc doua functii: cea logico semantica si cea creativa. Se ajunge la stabilirea a doua mari tipuri comunicationale

-nonestetice

-estetice.

Comunicarea non-estetica se axeaza pe functia logica iar cea estetica pe functia creativa, tinzand spre anihilarea sau atenuarea afectelor functiei logice. Structurile semantice non estetice manifesta o puternica tendinta izotopica, pe cand cele poetice urmaresc crearea plurivocitatii ca inchidere care deschide. Inchiderea inseamna si autoreferentialitate.

3. Structurile retorice reprezinta actualizarea imaginilor poetice pre textuale in figuri ale semnificantului, ale semnificatului si ale referentului. Figurile sunt noduri semnificante care focalizeaza in puncte precise maximumuri de semnificanta textuala si care iradiaza in plann prozodic si semantic, fiecare dintre acestea putandu-se concentra in alte noduri focalizante si iradiante. Figurile semnificantului actioneaza in plan sintagmatic, specificul acestora este ca ele sunt obligatoriusintagmatice.

Figrile semnificatului se manifesta simultan in plan paradigmatic si sintagmatic. Figurile semnificatului vor fi cu atat mai progresive cu cat vor evidentia expresia care le imbraca. Figurile referentului se manifesta paradigmatic, sintagmatic si referential. Ele sunt figuri ale limbajului ce duc referentul in text propunand o alta ordine semiotica a lumii.

Capitolul V TEXTUL POETIC- prezinta abordarea acestuia din doua puncte de vedere:

-ca forma finita

-ca suprafata a volumului care este poezia.

Ca forma materiala finita, textul se constituie intr-un tot semnificativ , care nu e o simpla suma de structuri prozodice, semantice si retorice, ci locul unor tensiuni fertile, generatoare de sporuri semnificante. Textul este o suprapunere de structuri, dar si o structurare poetica a materiei lingvistice , un proces implicit care se realizeaza in actul lecturii.Studiul viziunii poetice permite abordarea poeziei de pe pozitii extralingvistice, pornind de la codurile poetice inscrise in text, dar semnificand si in afara lui. Se poate constata bogatia informationala pe care o contine poezia la nivel supratextual. Textul se dovede;te a fi locul geometric al structurilor poetice situate in plan si in spatiu. El este sinonim cu poezia in masura in care aceasta nu exista in afara textului , asa cum tot ce inseamna poezie este inscris in text. Aceasta este insa doar structura materiala finita care inchide in sine toate valentele poetice.

Textul isi desavarseste menirea , aceea de a fi poezie, abia in actul receptarii, gest esential, repetabil, care ii actualizeaza de fiecare data latentele , fara a i le epuiza vreodata. In felul acesta, poezia este deschiderea infinita spre lumea pe care o contine si pe care o exprima prin text.

Capitolul VI POET SI POETICITATE face referire la cele doua concepte esentiale -poetic si poeticitate nedefinite pana acum.

1. Conceptul de poetic impune o dubla abordare: ontologica si estetica.

Poeticul ca si categorie ontologica este un dat al lumii, o calitate vizuala a obiectelor, starilor si fenomenelor sale, care se actualizeaza in perceperea ei ca atare de catre om . Aceasta inseamna ca poeticul este in acelasi timp o predispozitie naturala, o aptitudine innascuta a omului de a vedea lumea intr-un anumit fel.

Estetizarea ontologicului se realizeaza ca salt de la substanta la forma. Poeticul-categorie estetica este o abstractiune la care se ajunge pe cale empirica. P oeticul estetic in sine este consubstantial actului creator poetic.

Ca orice concept estetic, poeticul este coextensiv tuturor artelor, insa, asa cum o demonstreza etimologia termenului, el este sesizat ca atare mai intai in poezie si apoi generalizat, prin transfer intraartistic. Compotamentul poeticului lingvistic pare a se constitui in model artistic general si abia in acest sens el ar putea capata valoare de categorie a tuturor categoriilor estetice. Ontologic vorbind, poeticul si prozaicul sunt doua tipuri de structuri mentale. Revenind la poeticul estetic in acceptiunea de categorie definitorie pentru poezie, el se confunda cu poezia insasi vazuta ca obiect artistic realizat finit. Poeticul este obiectul insusi al poeziei ca act , substanta spiritualizata prin formalizare, continut si forma in sensul cel mai general al termenilor. Poeticul este conditia poeziei, limita prima si ultima a ei.

2. Poeticitatea reprezinta una dintre obsesiile cercetarii poeticede la formalistii rusi incoace Poetica isi propune sa descopere ce anume face dintr-o opera data o opera poetica, care sunt constantele ei dincolo de infinitatea variantelor sale individuale, care sunt acele elemente specifice poeziei ce o diferentiaza de proza. Situarea poeticitatii in pan struct lingvistic reduce poezia la suprafata textuala. Situand textul in volumul poeziei, ideea de mativatie poate fi extrapolata de la lingvistic la poetic general si inteleasa ca un lant cauzal a carui cauza prima isi gaseste locul in ontologic, in perceptia poetica a lumii.

Poeticitatea este deci capacitatea poeziei de a aduce substanta poetica a lumii la o forma conventionala lingvistico poetica, forma a expresiei si a continutului care o semnifica, semnificandu-se pe sine. Definind poeticitatea ca forta, o deplasam din spatiul actualitatii, al textului concret, in cel al virtualitatii. A intelege poezia, a-i patrunde misterele, a-i descifra mecanismele si a le pune intr-o forma coerenta so convingatoare este tot ceea ce poate face poeticianul . Poezia nu se goleste prin desacralizare de valentele sale incantatorii originare, doar ca ele urmaresc sa prinda in fluidul lor cititorul.