"In gradina Ghetsimani" - comentariu

"In gradina Ghetsimani" - comentariu

In "Evanghelii" este mentionat momentul rugaciunii solitare a lui Iisus Christos catre divinitate, pe care o rosteste in Gradina Ghetsimani, pe Muntele Maslinilor. In timpul sarbatorilor pascale, dupa Cina cea de Taina, Iisus doreste sa se roage singur, lasand la marginea gradinii pe trei dintre ucenicii sai cei mai devotati. Acestia nu s-au dovedit in stare sa-l vegheze pe Invatatorul lor si au adormit cu inconstienta. De trei ori i-a trezit Iisus si i-a implorat sa se roage alaturi de el, ca sa indeparteze ispitele si slabiciunile de sufletele lor, intarindu-si trupurile neputincioase. Iisus le dezvaluise celor doisprezece ucenici, in timpul Cinei celei de Taina, ca unii dintre ei il vor trada, altii se vor dezice de invataturile lui, iar ceilalti se vor risipi ulterior prin lume, ca o turma ramasa fara pastorul, care va fi sacrificat. Cans acestia au negat din lasitate, din fariseism sau din inconstienta, Iisus i-a identificat pe Iuda Iscarioteanul si pe Simon Petru.

In Gradina Ghetsimani, Iisus i s-a adresat lui Dumnezeu, implorandu-l sa-i dea taria morala "de-a bea paharul" intreg al amaraciunii si suferintei. Dupa incheierea rugii, va fi intampinat de Iuda, care -sarutandu-l- l-a desconspirat, provocand arestarea lui de catre slujitorii inarmati ai arhiereului Caiafa. Pe drumul catre templu, Iisus va fi umilit, batjocorit si chiar molestat de catre necredinciosi.

Ruga biblica rostita pe Muntele Maslinilor poate avea urmatoarele semnificatii religioase si morale: in sens crestin, dezvaluie lupta lui Iisus cu ispitele Diavolului si victoria sa asupra indoielii de sine; in sens etic, denota incercarea de a-i convinge pe ucenicii sai ca spiritul uman trebuie sa ramana neadormit si se cuvine sa vegheze asupra patimilor proprii; tristetea lui Iisus ca tradatorii lui s-au aflat in imediata sa apropiere, chiar mancand dintr-un "blid" cu el; temerea si chiar regretul ca va indura suferinte atat de mari, pentru infruntarea carora cere divinitatii sa-i dea o tarie morala deosebita si sa-l despovareze de limitele specific omenesti; incercarea de a schimba firea umana prin rugaciune, asceza si prin credinta in Dumnezeu; fireasca parere de rau ca paraseste existenta terestra, pe ucenicii si pe oamenii carora le-a facut numai bine; supunerea deplina fata de hotarirea Tatalui ceresc, singurul care decide atat soarta Fiului sau, cat si pe a muritorilor, soarta care trebuie sa ramana imuabila.

Termenul de "pahar" -folosit atat in Biblie, cat si in poemul voiculescian- trebuie inteles atat in sens spiritual, evocand momentul cand omul bea cupa amaraciunilor pe durata vietii sale, cat si in sens material, reflectand clipa expierii sale, in care Iisus -insetat- a baut otetul ce i-a curmat sirul suferintelor.

Daca oamenii nu l-ar fi tradat pe Iisus, poate ca intamplarile tragice ar fi putut fi evitate si Dumnezeu l-ar fi putut lasa pe Pamant pe Fiul Domnului, mantuind lumea de pacate cu vorbele lui pilduitoare si cu faptele sale exemplare.

Poemul voiculescian evoca lupta Mantuitorului cu propria-i soarta si temerea lui fireasca de a bea "paharul" suferintelor omenesti. El este singur in noapte, singur printre ucenicii adormiti, singur in fata lui Dumnezeu. Ingenuncheat in iarba gradinii, el se roaga, "impotrivindu-se" destinului prea crud. Invocarea divinitatii si asceza spirituala presupun un efort epuizant si o concentrare maxima. De aceea, chipul ii este "alb ca varul", fruntea acoperita de "sudori de sange", iar voacea-i puternica avea accente "amarnice", capatand rezonanta disperata a unei "strigari". Primele sintagme citate sunt preluate ad litteram din versetele biblice, mai ales din "Evanghelia dupa Luca", deosebita de celelalte prin accentuarea chinului sufletesc al Mantuitorului, care l-a precedat pe cel trupesc. Opozitia fata de divinitate sau numai teama de cruzimea inumana a sacrificiului cerut au provocat o adevarata "furtuna" in slavile cerului. "Mana neindurata" a Tatalui ceresc ii intinde fara crutare cupa amaraciunii si i-o apropie inevitabil de gura. In ciuda setei nepotolite de adevar si a dorintei de salvare a umanitatii prin propria-i jertfa, Iisus refuza aceasta cupa in care "veninul" mortii se simte mai puternic decat dulceata vietii.

Supunandu-se vointei si hotararii divine, Iisus sfarseste prin a-si accepta destinul si -renuntand la trasaturile umane-, implicit "el uitase de viata". In gradina Ghetsimani, maslinii "se framantau fara tihna", compatimind soarta tragica a Fiului Domnului. Daca ar fi putut, maslinii s-ar fi desprins din radacinile lor, ca sa nu mai vada suferinta oglindita pe chipul celui ce se ruga cu disperare pentru el si pentru izbavirea semenilor lui. Furtuna divina tulbura linistea gradinii, transformand-o in "vraiste", iar in inaltul cerului isi fac apritia "uliii", care vaneaza prada umana, asa cum adversarii noii credinte il pandeau pe Iisus ca niste pasari rapitoare.

Poetul religios adauga evenimentului biblic al rugii lui Iisus din Gradina Sfanta si pe cel al Patimilor Mantuitorului, incheiate cu moartea lui atroce prin rastignire. Intre cele doua momente temporale -Rugaciunea si Crucificarea lui Iisus- s-a plasat ragazul psihologic, atat de specific omenesc, al indoielii de sine si al deciziei compensatorii de a se sacrifica pentru purificarea de pacate a intregii lumi, izbavite prin moartea celui curat si fara vina. Iisus stie ca invataturile sale se vor intipari in inimile discipolilor si in mintea oamenilor, daca adevarurile lor vor fi consacrate printr-o jertfa de neuitat.

Filosoful italian Giovanni Papini, in opera intitulata "Viata lui Iisus", scrie ca "adevarurile sunt de natura sangelui si cu sange din propriile vene trebuie sa scrie pe paginile pamantului, pentru ca trecerea secolelor sa nu le stearga contururile. Crucea este concluzia riguros necesara a discursului de pe Muntele Maslinilor."

Christos va plati cu moartea binele suprem pe care-l reprezinta dragostea de semeni si mantuirea lor.