"Dacia literara"

"Dacia literara"

Importanta revistei "Dacia literara" si a celebrei "Introductii" scrise de Mihail Kogalniceanu, "redactorul raspunzator", nu poate fi corect masurata fara a schita mai intai contextul istoric, politic si cultural in care au aparut cele trei numere ale revistei iesene (intre ianuarie si iunie 1840). La acea data, unitatea nationala era inca un ideal si cateva spirite luminate, mari indrumatori culturali, se risipeau in multiple activitati si domenii ale spiritului, pentru a construi institutiile culturale ale societatii lor (teatre, reviste si tipografii, scoli si academii, societati literare si filarmonice, etc.) si, prin ele, constiinta de sine a unui popor, "fracturat" inca de istorie. Kogalniceanu enumera, in "Introductia" sa, "cele mai bune foi" ale acelui moment, mentionand "Curierul romanesc" de la Bucuresti (primul ziar in limba romana cu aparitie indelungata, scos de I. Heliade-Radulescu incepand cu 1829), "Foaie pentru minte, inima si literatura" (suplimentul literar al "Gazetei de Transilvania", ce aparea sub conducerea lui G. Barit, din 1838) si "Albina romaneasca" (aparuta in 1829 si condusa de Gheorghe Asachi). In sensul armonizarii acestor eforturi nobile, dar oarecum disparate, al inscrierii lor pe o directie comuna, Kogalniceanu sugereaza, implicit, ca fortele unui neam nu ar trebui consumare, divergent, pe variile directiile ale regionalismelor firesti.

Ceea ce isi propune, explicit, sa faca noua revista literara este exact reuniunea tuturor acestor forte dispersate, coagularea lor intr-un set de principii comune si, in primul rand, mizand pe valoarea nationala. Numele revistei este simbolic: Dacia este acel intreg, acel vechi spatiu istoric "spart" acum in mai multe bucati si pe care indrumatorii culturali din Principate si din Ardeal ar trebui, prin eforturile lor convergente, sa-l recompuna. Termeni ca "national", "roman", si derivatele lor revin, de aceea, frecvent, in frazele lui M. Kogalniceanu. "Dacia literara" isi propune sa fie "un repertoriu general al literaturei romanesti", fixand astfel diversitatea regionala intr-o unitate nationala. "In sfarsit, talul nostru este realizatia dorintii ca toti romanii sa aiba a limba si o literatura comuna pentru toti", subliniaza (inclusiv grafic) redactorul "Daciei literare". Si, intr-adevar, obiectivul major al revistei iesene va fi identificat corect si salutat cu entuziasm de la Bucuresti de I. Heliade-Radulescu, in "Curierul romanesc" (27 martie 1840): "Nu putem decat a ne bucura, impreuna cu toata natia, despre dobandirea unei asemenea averi literare. Printr-insa vedem acum curat ca am avut si avem toti romanii aceeasi limba pe care multi din munteni, moldavi si ungureni au vrut s-o faca fasii mai cate si sate. Ravna si planul d-lui Kogalniceanu este vrednic de toata lauda si recunostinta".

Planul lui M. Kogalniceanu introduce, insa, in discutia publica si un element aproape "revolutionar" pentru acea epoca. La numai 23 de ani, el isi construieste demersul cultural pe axa unui anume spirit critic, ce lipsea aproape cu desavarsire apocii si chiar gandirii figurilor ei remarcabile. Heliade insusi scrisese: "Nu e vremea de critica, copii, e vremea de scris, si scriti cat veti putea si cum veti putea!" ("Asupra traductiei lui Omer", 1837). Spre deosebire de el si de multi altii (inclusiv Alecu Russo, care abia dupa Revolutia de la 1848 se va ralia acestei pozitii critice), Kogalniceanu vorbeste despre "critica noastra", si inca una "nepartinitoare": "vom critica cartea, iar nu persoana". Principii fundamentale, dupa criteriul carora se masoara, de fapt, varsta, maturitatea unei culturi. Tanarul Kogalniceanu isi depaseste cu mult epoca, anuntand si prefigurand lupta pentru autonomia esteticului, dusa de Maiorescu dupa aproape 30 de ani. Chiar definind acest spirit critic mai mult in termeni morali, decat strict estetici ("noi ne vom sili ca moralul sa fie pururea pentru noi tabla de legi"), el este cel dintai, la noi, care il sustine explicit, implicandu-l in programul sau cultural si national. Ironizand apoi, "dorul imitatiei", acea "manie primejdioasa" care "omoara in noi duhul national", Kogalniceanu va face, fie si in fuga, o disociere pe care doar un spirit cu adevarat critic o poate gandi si formula: "[apar] numai traductii din alte limbi, si inca si acele de-ar fi bune". Constructia culturala si nationala, tanarul "redactor raspunzator" de la "Dacia literara" o vede, asadar, inchegata nu doar prin indreptatirea istorica a romanilor despartiti de a se uni, ci si prin valoarea reala a contributiilor, a rezultatelor activitatii lor literare si intelectuale. Iar directia acestei activitati ar trebui sa fie nu alta decat cea a studierii propriei noastre istorii, pentru a "extrage" din ea subiectele si temele unei literaturi adevarate, precum si invatamintele de rigoare. Idealul lui Kogalniceanu este formarea unei literaturi originale, crescuta din realitatile noastre. Pledoaria nu este atat pentru localism, cat pentru organicism. Putem face literatura aplecandu-ne asupra propriei istorii, pe care ar trebui s-o cunoastem sau, daca nu o cunoastem, sa o descoperim si sa o cercetam.

Programul lui Kogalniceanu are trasaturi iluministe, chiar si cu anumite "corectii" specific nationale ale termenului. "Intrebati dar istoria, si veti sti ce suntem, de unde venim si unde mergem", va scrie el o fraza devenita celebra, completand-o totodata, in planul practicii, prin eforturi sustinute de a publica pagini si documente referitoare la istora romaneasca. Reviste si volume ca "Arhiva romaneasca" sau "Letopisetele Tarii Moldovei" concretizeaza perfect doctrina sa organicista si istorista, dupa cum, in mod simetric, reviste precum "Propasirea" ori "Steaua Dunarii" (in care a fost publicata pentru prima oara, in 1856, "Hora Unirii" a lui Vasile Alecsandri) vor prefigura visata unire a romanilor.

Kogalniceanu a fost un om nu numai al vorbei, ci si al faptei, al proeiectelor mari - un "mesianic pozitiv", in pregnanta definitie a lui G. Calinescu. "Dacia literara" este, prin "Introductia", sumarul si spiritul paginilor ei, una dintre contributiile semnificative la articularea si dezvoltarea, pe teren literar, a constiintei de sine a romanilor, un buletin de identitate culturala si nationala.