Demonstrati ca Popa Tanda este o nuvela

Demonstrati ca Popa Tanda este o nuvela

POPA TANDA de Ioan Slavici

Popa Tanda este o nuvela scrisa de Ioan Slavici, unul dintre marii clasici ai literaturii romane. Dintre operele in proza, partea cea mai valoroasa sunt nuvelele realiste, deoarece autorul a observat indeaproape viata taranilor ardeleni.

Nuvela (din fr. nouvelle) este specia epica in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic si o intriga riguros construita la care participa personajele nu prea numeroase, caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. In nuvela accentul este pus mai putin pe actiune si mai ales pe definirea personajului. Portretul fizic si moral, precum si trairile sufletesti ale eroilor se contureaza pe parcursul intregii actiuni, in diferite situatii conflictuale de viata si sunt analizate cu mare finete de catre autor. Nuvela este de intindere mai mare decat schita si mai scurta decat romanul, iar tonul relatarii este obiectiv.

,,Popa Tanda' de Ioan Slavici este o opera epica, intrucat Slavici nareaza intamplari care au in centrul lor pe preotul Trandafir. Principalul mod de expunere este naratiunea la persoana a III-a, prin care se relateaza actiunea si se construieste personajul principal. Ca orice opera epica, nuvela poate fi structurata pe momentele subiectului, actiunea desfasurandu-se gradat, tensional, ccentul cazand pe un conflict interior si exterior puternic. Nuvela ,,Popa Tanda' este alcatuita din trei secvente epice, fiecare dintre ele fiind un episod narativ semnificativ pentru derularea cronologica a evenimentelor.

In expozitiune autorul ilustrarea chipul energicului preot Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani. Deoarece spune prea direct oamenilor ce crede despre ei, parintele nu este agreat de sateni. Acestia intervin la protopop si parintele este transferat in Saraceni, un sat cu oameni saraci si lenesi. Intriga reprezinta hotararea preotului de a-i schimba pe enoriasi, facandu-i oameni harnici.

De aici desfasurarea actiunii, celelalte intamplari - incercarile parintelui Trandafir de a-i schimba cu ajutorul predicii, al sfatului, al batjocurii sau al ocarii. Reuseste numai prin implicarea lui in refacerea propriei gospodarii si in cultivarea pamantului. Preotul ii antreneaza pe sateni in munca de impletire a leselor. In punctul culminant sunt prezentati enoriasii care, indragind munca, realizeaza lucruri de calitate.

Deznodamantul aduce in prim plan tot pe protagonist in postura de bunic, precum si imaginea satului Saraceni cu oamenei harnici care se mandresc de satul lor. Scena este voit sentimentala, iubirea si intelegerea dintre oameni fiind date drept pilda in final.

O alta nota caracteristica a nuvelei intalnita si in opera literara Popa Tanda este numarul de personaje mai mare decat in schita, dar mai redus decat in roman. Astfel, exista un personaj principal (preotul Trandafir), personaje secundare (satenii, preoteasa, clopotarul Cozonac, Marcu Florii Cucului) sau episodice (Mariuca, Ileana, Trandafirica, Costel). Accentul cade asupra caracterizarii complexe a protagonistului si nu asupra actiunii, caci preotul este prezentat in evolutia sa, in stransa legatura cu celelalte personaje, mai ales cu poporenii pe care vrea sa-i determine sa munceasca.   Parintele Trandafir este actantul, cel care da si titlul nuvelei,,Popa Tanda'. Primul substantiv semnifica ocupatia eroului, iar ,,Tanda" este un derivat de la verbul a tandali, a vorbi mult si inutil, a pierde vremea, porecla data de sateni. Trandafir este personajul principal, pozitiv, individual, dinamic, portretul sau conturandu-se pe parcursul naratiunii atat direct cat si indirect.

Popa Tanda e caracterizat direct in expozitiune de unde se desprinde chipul unui om drept, cu invatatura, cu voce frumoasa, care vorbeste ,,drept si cumpatat, cam aspru, mult prea cinstit si prea direct in a spune lucrurilor pe nume". El este indemanatic si priceput, deparece ,,face din nimica ceva", este gospodar si trangator ,,strange, drege si culege". Are multe calitati, dar o singura meteahna, cea de a spune omului direct impresiile ,,cam aspru la judecata, prea de-a dreptul, prea verde -fatis". Aceasta trasatura de caracter, de a fi prea sincer il va determina sa traiasca un conflict puternic.

Din caractrerizarea indirecta reiese ca preotul depaseste cu bine toate piedicile. El este prezentat in situatiile limita, pentru a i se evidentia trairile puternice. Eroul analizeaza situatia cu luciditate si ia hotarari gandite, realiste ,,sa faca din poporeni oameni harnici". Dovedeste o energie iesita din  comun si tenacitate in atingerea scopurilor.,,-Asteptati! Daca nu veniti voi la mine, ma duc eu la voi!" Nu cedeaza, continuandu-si actiunea cu mai multa indarjire, schimband strategiile. harnic -exemplul personal. Din ,,omul dracului" devine ,,omul lui Dumnezeu". Atitudinea satenilor se schimba de la toleranta, la ostilitate, la acceptare si, in sfarsit la cea de admiratie. Naratorul are un ton admirativ constatant ,,Tot om bun ramane parintele T." Are gandire cumpatata, e staran pe sine, desi cunoaste momente de indoiala cand cere sprijin lui Dzeu ,,Puternice, Doamne, Ajuta-ma!" preotul ilustreaza proverbul ,,omul sfinteste locul". Parintele se aseamana cu un erou de basm, intrucat reprezinta triumful binelui asupra raului, este aureolat, se bucura de tihna si de fericire. Popa Tanda, chiar daca trece printr-un conflict exterior intre el si enoriasi sai fiind cauzat de viziuni diferite si printr-un conflict interior intre dorinta de a schimba si neputinta de a pune in practica intentiile sale, eroul reuseste sa schimbe situatia de inceput. Slavici apeland la o gama larga de modalitati artistice, la caracterizarea directa, de catre narator, prin intermediul descreirii sau a monologului interior si la caracterizarea indirecta prin faptele, comportamentul, gandurile, dialogul, mediul de viata reuseste sa contureze unul dintre cele mai indragite si mai complexe personaje din lit. rom.

Intrucat nuvela apartine genului epic, naratiunea se impleteste cu descrierea si cu dialogul. Desi relatarea se face la persoana a III-a, naratorul omniscient pare a exprima uneori punctul de vedere al personajului principal prin intermediul unor constructii exclamative. Oralitatea este calitatea stilului beletristic de a parea povestit, spus, vorbit. Sursele oralitatii sunt constructiile interogative si exclamative ,,Popa-n Saraceni? Cine stie ce va sa zica popa-n Saraceni" proverbele, zicatorile (capra.), arhaismele, regionalismele (curechi, barabula, muruiala) si expresiile populare (prost lucru, a se curati de pacate) care confera autenticitate. Oralitate si caracterul moralizator marcheaza puncte comune intre stilul lui Ioan Slavici si cel al lui I. Creanga.

Prin toate aceste trasaturi specifice: carcaterul epic, numarul de personaje si complexitatea lor, tehnicile narative, conflictul puternic, opera literara ,,Popa Tanda" are toate caracteristicile definitorii ale unei nuvele.