Balada populara

Balada populara

Balada este o creatie epica in versuri, in care este povestita o intamplare despre confruntarea dintre doua sau mai multe personaje.

Balada populara este un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect fantastic, legendar, istoric sau familial, ale carui versuri se canta sau sunt recitate, acompaniate de un instrument muzical.

Epica orala in versuri este cunoscuta in popor sub denumirea de cantec batranesc - pe care o adopta si Vasile Alecsandri in titlul culegerii sale din 1852, alaturi de termenul de balada imprumutat din limba franceza. Denumirea de balada populara este impusa prin prestigiul lui Vasile Alecsandri, care si-a intitulat prima colectie Poezi poporale - Balade ( cantice batranesti ).

In limba franceza, ballade provine din verbul latin medieval ballare si denumea, initial, un cantec simplu si scurt, compus din trei strofe egale, cu refren, care e canta in cor in timpul dansului.

Cantecele batranesti s-au conservat in sesul Dunarii, in repertoriul lautarilor profesionisti, care le canta aproape exclusiv la masa mare de la nunta, de cele mai multe ori la cerere. Anchetele de teren au confirmat ca ele s-au cantat pana nu demult, si la alte petreceri, la claci, in familie, la hanuri, la targuri. Cantecul batranesc nu a apartinut repertoriului lautarilor tigani.

Fiind o specie folclorica, balada are notele caracteristice literaturii populare:

a)     caracter anonim - autorul este necunoscut, identitatea sa fiind pierduta in timp; autorul este de obicei, un om talentat din popor

b)     caracter oral - este transmis din generatie in generatie prin viu grai

c)     caracter colectiv - au contribuit mai multi oameni la realizarea ei, pana a ajunge la forma actuala

d)     caracter sincretic - poate fi cantata

Din punct de vedere tematic, baladele au fost clasificate astfel:

a)     balade legendare: Monastirea Argesului

b)     balade istorice: Cantecul lui Constantin Brancoveanu

c)     balade haiducesti : Toma Alimos

d)     balade pastoresti : Miorita

e)     balade fantastico - mitologice : Soarele si luna

f)      balade familiale : Ghita Catanuta

Diversitatea tipologica a baladelor dovedeste multitudinea aspectelor infatisate de acestea si receptivitatea deosebita a autorului anonim la toate aspectele care-l inconjoara.

In ciuda diversitatii tipologice, baladele au cateva note definitorii generale:

opere populare in versuri

relateaza intamplari deosebite din trecut

personajele au insusiri iesite din comun

actiunea baladei este simpla

baldele au un numar mic de personaje

personajele sunt prezentate in antiteza (Toma - Manea)

Teme si motive intalnite in balada populara:

comunitatea om-natura cu motivele: transhumanta, alegoria, viata-moarte (balada Miorita)

jertfa pentru creatie cu motivul zidului parasit, al surparii zidurilor, al visului, al sotiei zidite, motivul lui Icar (balada Monastirea Argesului)

tema iubirii cu motivul adoratiei, jaluirii, mandriei, blestemului

binele si raul cu invingerea binelui asupra raului (antiteza dintre Toma Alimos si Manea)

dorul o simtire romaneasca unica, un sentiment complex, care exprima iubire, durere, jale, speranta

ireversibilitatea timpului este o tema filozofica a mitologiei romanesti care a fost preluata de cei mai mari poeti romani in poezia culta ( Mihai Eminescu, Lucian Blaga)

Baladele sunt si actuale prin tematica. Auzite indeosbi la nunti, acestea plac prin aspect si idei care comunica ceva despre : sot, sotie, logodnic, logodnica, despre iubirea dintre acestia.

In concluzie baladele populare sunt culese din popor, fiind cunoscute si sub numele de cantece batranesti. In balade intalnim teme si motive de mare circulatie despre pastori, haiduci, viteji ai neamului. Ele dateaza cam de prin secolul al XVIII - lea, fiind mai tinere decat basmul si legenda.

MIORITA

= balada populara =

Balada populara Miorita a fost descoperita in prima jumatate a secolului trecut. Vasile Alecsandri are meritul de a fi publicat cea dintai varianta a Mioritei si pe acela de a fi incercat prima explicare a ei. Discutia cu privire la originea textului este infructuoasa, poetul lasandu-ne in cel mai desavarsit intuneric. In scrisoare catre Alecu Hurmuzachi, ce insotea varianta publicata la 18 februarie 1850 in revista Bucovina, afirma ca nu el este culegatorul textului : Aceasta balada mi-a fost adusa din muntii Sovejii de A.D. Rusu, care o descoperii, impreuna cu multe altele, in vreme cat a fost exilat pe nedreptate la manastirea Sovejii, pentru ca in editia din 1866 sa afirme in notee de la balada Dolca ca a cules-o personal, in 1842, de la baciul Udrea de pe Ceahlau. In ambele cazuri, el publica acelasi text. Este posibil ca el sa fi avut sub ochi mai multe variante ale baladei ( macar doua: cea culeasa de Alecu Russo si cea auzita de el pe Ceahlau ), insa faptul nu rezulta de nicaieri cu claritate, asa incat problema originii textului nu poate fi pe deplin elucidata, pana la descoperirea unor marturii mai precise.

Geneza (originea) baladei

Se considera ca ar porni de la un fapt real petrecut intre pastori, de la un cantec liric ciobanesc sau de la un bocet. Are ca punct de plecare fenomenul de transhumanta, dar reprezinta o intreaga filozofie a vietii si a mortii, reprezentand un adevarat poem filozofic.

Brailoiu ajunge la concluzia ca Miorita a fost la origine un bocet.

Tipologia Mioritei

Intr-un cadru specific ocupatiei pastoresti executand o suma de acte caracteristice acestei ocupatii, sunt trei turme de oi conduse de trei ciobani cu o deosebita provenienta regionala. Doi dintre ei comploteaza impotriva celuilalt din motive de ordin economic , dar oaia nazdravana aude complotul. Ciobanul, sesizat de atitudinea ei ciudata, o intreaba ce are, iar oaia dupa ce ii descopera complotul, ii da sfatul sa se fereasca. Ciobanul are o reactie neasteptata, nefireasca o roaga sa arate ucigsilor sai locul unde doreste sa fie ingropat si cere sa i se puna la cap o suma de obiecte, spre a fi plans de oile sale. O mai roaga sa spuna celorlalte oi ca s-a insurat intr+un cadru spectaculos. Daca va intalnipe mama sa batrana, cautandu-l dupa anumite semne, sa-i spunaca s-a insurat fara a mai arata imprejurarile insolite ale nuntii lui. Deci in cuprinsul baladei se gasesc optsprezece teme a caror valoare este net deosebita: locul dramei, transhumanta, ciobanii, hotararea ciobanilor, cauzele omorului, oaia nazdravana, intrebarea ciobanului, descoperirea omorului, reactia ciobanului, locul ingroparii, obiectele ingroparii, plangerea oilor, alegoria mortii, apoteoza ciobanului, maica batrana, portretul ciobanului, nunta mioritica, cadrul nuptial. Tema complotului nu apare in variantele locale, numai in varianta Alecsandri.

Cel dintai pas al clasificarii baladei este determinat de functia pe care textul o indeplineste in diverse regiuni ale tarii. Deosebim astfel doua versiuni fundamentale ale textului nostru, si anume colindul si balada. Astfel colindul este specific pentru Transilvania, cu o puternica prelungire in nordul Banatului si cu una mai putin sensibila in nordul Moldovei, in timp ce balada este caracteristica pentru Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea.

Functia diversa a textului nu determina tipuri, ci versiuni, intrucat diferentele sunt structurale si se definesc prin evolutia specifica ambelor genuri, colind si balada. Vom vorbi asadar despre doua versiuni ale Mioritei: versiunea colind ( unde trei pacurarei urca cu oile la munte,Sus in varful mutelui, / Sub crucita bradului, /Margu-si trei pacurarei/ Cu oile dupa ei, primavara dupa Sambra oilor pentru a constitui stana de vara. Doi dintre pastori sunt mai mari si intre ei exista o relatie de rudenie, Cei mai mari is veri primari. Al treilea este mai mic si este strain de grupul profesional, de neamul celor doi Cel mai mic ii strainic. Cel mic este supus unor probe de initiere, potrivit cutumelor pastorale stravechi, Pe cel mic l-o manat/ Cu galeata la izvor. Cei mari fac sobor si decid sa-l omoare pe cel mic, fara a se preciza motivatia (proba mortii initiatice), lasandu-i libertatea sa decida modalitatea prin care va fi omorat, Ce mortita tu poftesti?/ Ori din pusca impuscat,/ Ori din sabie taiat?

Replica celui mic (episodul testamentar) indica moartea prin decapitare, Nici o moarte nu-mi poftesc/ Fara capul mi-l taiati, dorinta de a fi ingropat in preajma stanii, Pe mine ma ingropati/ In strunguta oilor, cu mentiunea de a nu fi inhumat in cimitirul din sat. Pa mine nu m-astupati/ Nici in verde tintirim/ C-acolo mi-oi fi strain, invelit doar in scoarta de bradbatran, iar alaturi de el sa fie asezate Trambita, fluierul, tilinca, toporul; este invocata plangerea oilor, Oile cele cornute/ Mandru m-or canta pa munte.

Mama pastorului va intrebade sorta fiului sau, Maicuta v-a intreba/ Coborasc si eu ori ba?, insa aceasta trebuie sa stie doar ca a ramas cu oile mai inapoi, C-am ramas mai inapoi/ Cu cele schioape de oi, si va intarzia la cina, Cina-n masa s-a raci/ Apa-n vasa s-a- ncalza,/ Eu la mama n-oi zani/ Batar cat m-a ogodi.) si versiunea balada (unde trei ciobani coboara cu oile la vale, Pe-un picior de plai, / Pe-o gura de rai sau In poiana mare, / Cea gura de vale - tema transhumantei. Doi dintre ei sunt mai tineri , iar unul mai batran, Doi sunt tinerei/ Si mai sprintenei/ Unul mai batran si e mai strein, cei mai tineri se hotarasc sa-l omoare pe cel mai strein, Doi mi se vorbeau/ Si se socoteau,/ Fiindca ei sunt veri/ Si juni in puteri,/ Pe strein s-omoara - tema complotului, pentru a-si insusi averea acestuia, Caci are comoara, /Are oi mai grase, / Cu mite frumoase, / Si cai mai dedati, / Si ciini mai turbati,/ Bani incomandati. Oaia nazdravana ii dezvaluie ciobanului intentiile celo doi tovarasi, Ca am auzit/ Pana s-au vorbit/ Ai tai ortacei, / Ce-s mai tinerei/ Ca sa mi te-omoara,/ Pentru-a ta comoara.

Replica ciobanului vizeaza indicatii testamentare: dorinta de a fi ingropat in strunga oilor, iar la cap sa-i fie asezate buciumul si fluierasul. Intuind bocetul oilor, Oile s-or strange, / Ele ma vor plange / Cele mai marunte / M-or plange pe munte, / Cele marisoare, / Mai prin vaisoare, / Iara cele schioape, / Prin raturi si groape si durerea maicutei batrane, - Ciobaneii mei, / Dragi-mi nepotei, / Pe unde-ati muntit, / Pe unde-ati vait,/ Doara ati vazut / Pe fiu-mi pierdut? - tema alegoriei mortii

Miorita nu este cantec sau doina, ci un mit sau legenda rituala. Miorita este un rit care odinioara facea parte dintr-un oficiu, dintr-o leturghie a culturii cabirilor, o legenda care se recita ori se canta la misterele cabirice, cum de pilda in cultura crestina se intrebuinteaza astazi, la slujba de seara: citirea paramiilor si la slujba de dimineata : Apostolul si Evanghelia.

Pentr a-si sustine afirmatiile, Sperantia, stabileste unele paralelisme intre Miorita si tablitele cabirice, descoperind si intr-o parte si in cealalta prezenta aceluiasi element : sorele, luna, brazi, munti, stele, caini, maica batrana, tanar ucis. Cultul fiind de origine egipteana, Miorita este legenda localizata a lui Osiris.

Tema nuntii este o nota specifica, care nu apare in cuprinsul baladei-colind. Miorita are comun cu aceasta numai episodul mamei, dar nu si toate consecintele lui. Cadrul nuptial si nunta mioritica vin din alta parte si anume din bocet. In felul acesta episodul maicii batrane apare ca un simplu element de legatura intre momentul ritual al plangerii oilor si intre celalalt moment ritual, nunta mortului. Acest episod este unul dintre cele mai importante.

In comparatie cu varianta- balada, versiunea-colind a Mioritei contine numeroase elemente arhaice atat la nivelul lexicului, cat si la cel al continutului. Astfel, conflictul dintre ciobani nu este determinat de factori economici, ci de incalcarea unei indatoriri profesionale. Pentru o culpa, pastorul este condamnat la moarte:

Pre cel mic l-au manat :

Sa intoarne oile,

C-o ratacit bietele.

Oile le-o inturnat,

Dar grea lege i s-o dat:

Ori sa-l taie, ori sa-l puste,

Ori sa-l puie-ntre tapuse.

Tipul baladei Miorita

Balada populara Miorita se imparte in trei categorii:

a)     variante locale ( Transilvania, Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea)

b)     varianta Alecsandri

c)     variante mixte

Morfologia tematica a baladei se bazeaza pe patru episoade distincte, numite de noi nuclee tematice:

primul nucleu care cuprinde temele: locul dramei, transhumanta, ciobanii, hotararea ciobanilor si cauzele omorului; este numit cadrul initial

al doilea nucleu care cuprinde temele: oaia nazdravana, intrebarea ciobanului, descoperirea omorului; este numita oaia nazdravana

al treile nucleu care cuprinde temele: reactia ciobanului, locul ingroparii, obiectele ingroparii si plangerea oilor; este numit testamentul ciobanului

al patrulea nucleu care cuprinde temele: maica batrana, ortretul ciobanului, nunta mioritica si cadrul nuptial; este numit episodul maicii batrane

Acest ultim episod este caracteristic pentru zona baladei.

Caracteristic pentru modul transilvanean a Mioritei este schema redusa la numai doua nuclee tematice: cadrul epic initial si testamentul ciobnului. Transhumanta apare aproape indiferenta mediului transilvanean.

Testamentul ciobanului apare in Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova.

Cadrul epic initial apare in Transilvania, Oltenia, Muntenia.

Oaia nazdravana apare in Oltenia, Muntenia, Moldova.

Maica batrana apare in Muntenia si Moldova.

In balada populara Miorita pe langa temele amintite mai sus, intalnim si motive, care la nivelul lexicului cultural larg, au semnificatii generale, care incifreaza comportamente sau atitudini definitorii ale naturii umane:

-conflictul dintre ciobni - care semnifica natura conflictuala, a existentei umane

- animalul nazdravan - care semnifica nevoia unui mediator intre om si destinul sau (definitorie pentru toate sisteme mitice si religioase)

- testamentul - constiinta infinitului, in opozitie cu caracterul finit al fiintei umane, si nazuinta ei spre infinit

- mama care-si cauta fiul - care semnifica conditia social - biologica elementara a omului, legatura de sange si reflexul ei psihologic ( in conceptia ca sangele apa nu se face)

- alegoria moarte/nunta - reprezentarea fundamentala a mortii, sustinuta de compexe etnografice menite sa realizeze, in plan ritual implinirea destinului intrerupt nefiresc de o moarte prematura

Cadrul epic initial, este introdus prin elemente de peisaj foarte sumar fixate - picior de plai si gura de rai - o atmosfera de sentiment, chiar feerica, in vadit contrast cu nelinistea si agitati tragica a mioarei nazdravane, carei gura nu-i mai tace/iarba nu-i mai place.

Apusul de soare ca semn al sfarsitului este negat de marea alegorie a actului nuptial, care sterge in plan imaginar hotarul dintre zi si noapte, deci hotarul dintre viata si moarte.

Am acceptat, ca iopteza, ca motvatia cea mai veche a conflictului dintre ciobani, care se conserva ca motiv nucleic in variante arhaice ale poemului mioritic, ar fi moartea initiatica. Aceasta motivatie exclude starea conflictuala si nu presupune semnificatii determinate de confruntarea propriu - zisa dintre om si moarte, ci doar incadrarea intr-o moarte ritualica.

Moartea este interpretata ca integrare intr-un spatiu specific, intim , iar plangerea sau jelirea oilor, ca o mandra cantare, retraita ori de cate ori fluierul (sau buciumul, trambita) vor canta la bataia vantului:

Cele doua oi balai / Mandru m-or canta pe vai; / Cele doua oi cornute / Mandru m-or canta pe munte.

Mandra cantare semnifica eternizarea ciobanului in spatiul intim care il reprimeste. Ciobanul destinat mortii nu se confrunta numai cu moartea insasi, ci si cu propriul sau destin, in derularea caruia intervine evenimentul imprevizibil, determinat de atitudini ostile lui; deci, moartea nu mai este acceptata ca lege, in contextul unui sistem de norme, ci ca un destin pecetluit de hazard - soarta.

Instrainarea, ca motivatie, este prezenta si ea in multe variante-colind, constituite pe opozitia: veri-primari/strainul: Pe muntii cu glajurei/ Erau trei pacurarei:/Doi is mari si veri primari,/Unu-i mic si streinel, /N-are pe nimeni cu el.

Cel mai adesea ciobanul isi doreste fluierul sa fie asezat langa el cand va muri. Acest obiect fiind un simbol al reinvierii. In mitologia babiloniana, Istar il ucide si il reinvie pe Tammuz, sotul ei. Atunci cand Tammuz canta din fluierul lui vrajit, mortii se trezesc la viata. Ciobanul nu-si pune speranta doar in rinviere. El nu cere ca fluierul sa fie ingropat cu el, ci sa fie aszat in streasina stanii, in usa stanii, in comarnic, in usa strungii, in strunga oilor, intr-un aluns, intr-un fag, intr-un brad, intr-un varf de paltior. Astfel, animalele carora le-a purtat de grija ii vor auzi fluierul si vor veni sa-l planga:

Fluierasul meu,

Drag sufletul meu,

Voi sa mi-l luati

Si sa mi-l legati

La cea stanisoara,

La incheietoare;

Vantul cand s-o nfla,

Ele vor sufla,

Oile s-or strange,

Ele ma vor plange.

In balada populara Miorita este vorba de o moarte simbolica si simulata. Atitudinea ciobanului in fata mortii este una ar exprima resemnarea omului confruntat cu un destin tragic.

In concluzie balada populara Miorita, dupa Ion Diaconu, este expresia totala a sufletului popular romanesc primitiv.