In vreme de razboi - de I.L Caragiale

In vreme de razboi

de I.L Caragiale

Geneza

Nuvela apare in revista "Gazeta sateanului" intre 1898-1899, nefiind tiparita in volum in timpul vietii scriitorului. In acelasi an ii apar lui Caragiale si nuvelele "La hanul lui Manjoala", "Doua loturi", "Inspectiune".

Sursele de inspiratie sunt realitatile social-politice specifice celei de-a doua jumatati a sec al XIX-lea.

Gen si specie

- apartine genului epic si este o nuvela psihologica, avand si elemente ale fantasticului.

Tema

- este avaritia (tratata de mai multi scriitori ai epocii si nu numai): I. Slavici, Barbu Stefanescu Delavrancea, Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

Ideea

- setea de innavutire conduce omul la degradare morala, aducandu-l pana in pragul mortii, avand consecinte nefaste asupra individului.

Titlul

- reflecta faptul ca intamplarile au loc in vremea unui razboi (probabil cel de Independenta din 1877) fiind, in paralel, si o trimitere simbolica la conflictul interior pe care il traieste personajul principal, hangiul Stavrache.

Compozitia

Tipul compozitional este scalar, fiecare din cele 3 parti ale nuvelei fiind foarte bine construita pe momentele subiectului avand o expozitiune, un punct culminant si un deznodamant, devenind astfel o naratiune in sine.

In prima parte facem cunostinta cu cei doi frati si aflam povestea uimitoare a parintelui Iancu ; in a doua parte se pune accent pe labilitatea psihicului uman, Stavrache fiind urmarit de obsesia intoarcerii fratelui sau, iar ultima parte prezinta confruntarea in plan real dintre cei doi frati si declansarea nebuniei lui Stavrache.

Mijloacele compozitionale gradatia ascendenta (in prezentarea conflictului din sufletul lui Stavrache intre sentimente fraterne si dorinta de innavutire) ; paralela (intre cadrul natural si starea sufleteasca a hangiului). Intotdeauna natura este cea care declanseaza conflictul interior, cat si halucinatiile hangiului: "Afara ploua maruntel, ploaie de toamna si boabele de apa, prelingandu-se pe stresini si picand in clipe turnate pe fundul unui butoi dogit .faceau un fel de cantare cu nenumarate si cautate intelesuri".

- Modurile de expunere: Scriitorul pastreaza echilibrul compozitional intre modurile de expunere. Monologul interior sau dialogul cu o fantasma releveaza scindarea interioara a personajului intre sentimente fraterne si dorinta de innavutire.

- Tehnica compozitionala este cea a contrapunctului, actiunea desfasurandu-se pe planuri paralele ce se intrepatrund.

- Formula narativa este cea a demiurgului omniscient si omniprezent, naratiunea desfasurandu-se la persoana a III-a sg.

Subiectul

- actiunea se desfasoara in localitatea Podeni si in imprejurimile ei, in cea de-a 2-a perioada a sec al XIX-lea, in vreme de razboi. Conflictul este interior, psihologic, dandu-se in constiinta si in sufletul hangiului Stavrache, fiind cauzat de patima averii.

Personajele

-Slavici si Caragiale sunt fondatorii nuvelei realist-psihologice in literatura romana. La I.L Caragiale predomina analiza psihologica prin aglomerarea propozitiilor scurte ce face ca actiunea sa para principala. In nuvelele lui I.L.Caragiale exista 3 planuri : al autorului - acesta povestind actiunea, descriind evenimentele; al dialogului in care personajele sunt lasate sa evolueze pe o scena ca-n dramaturgie; si planul naturii in care se face paralela dintre starea naturii (de obicei actiunile se petrec noaptea pe ploaie, furtuna si ger) si starea sufleteasca a hangiului.

Nuvela psihologica analizeaza in special relatia dintre individ si conditia sa sociala, insistand pe evenimentele care influenteaza dramatic viata personajelor. Temele preferate sunt obsesia, frica, nebunia. Interesul pentru patologic se intersecteaza cu observatia sociala, cu prezentarea factorilor care contribuie la formarea si, ulterior, la modificarea personalitatii eroului (ereditatea - mimarea smereniei si disimularea adevaratelor sentimente sunt impartasite de ambii frati - si mediul), ceea ce confera caracter naturalist nuvelei.

Hangiul Stavrache - prezentat pentru inceput ca un om de treaba, cinstit, «cu han in drum», dovedeste acelasi caracter inselator ca si fratele sau. Duplicitatea personalitatii sale (amuzanta si tragica in acelasi timp) este sarcastic surprinsa de catre narator : « D. Stavrache a plans mult, mult, zdrobit de trista veste. Dar un barbat trebuie sa-si faca inima, nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere. A strans bine scrisoarea, (.) s-a plecat repede la targ sa intrebe pe avocat cu ce forme intra cineva regulat in stapanirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt mostenitor. »

Personajul principal al nuvelei, devine obsedat de setea de avere, dupa ce fratele sau, Iancu Georgescu, preotul din Podeni, ii marturiseste intr-o seara ca este seful bandei de hoti ce jefuiau imprejurimile localitatii. Preotul, la sfatul hangiului Stavrache, se inroleaza voluntar in armata, iar hangiul intra in posesia averii acestuia.

Constientizand ca singura persoana ce-i poate lua banii este fratele sau, popa Iancu din Podeni, hangiul incepe sa sufere de teama ca popa Iancu se poate intoarce ca sa-i ia averea. Intamplarile se precipita, iar hangiul Stavrache incepe sa aiba cosmaruri si sa fie bantuit de o fantasma. Cosmarurile se transforma treptat in halucinatii si Iancu apare in fata lui Stavrache in persoana unui ocnas care incearca sa-l sugrume. (Apare astfel laitmotivul nuvelei, "Gandeai c-am murit, neica ?!", pe care popa Iancu din Podeni il rosteste de doua ori). Ambiguitatea intamplarii este data de trecerea imperceptibila de la realitate la vis si chiar delir. In cumplita inclestare iese la iveala ura lui Stavrache si denaturarea starii sale psihice. A doua aparitie a lui Iancu, tot intr-o halucinatie, se petrece pe vreme de toamna, cand afara ploua marunt si « gandurile omului incepusera sa sfaraie iute in cercuri stramte ». De data aceasta, i se arata sub infatisarea unui capitan in armata, o aratare cu un ras demonic, pe care Stavrache o ataca salbatic. Pentru a treia oara, Iancu apare in plan real cu simpla dorinta de a fi ajutat financiar de fratele sau, iar cuvintele rostite sunt reale, ca si confruntarea dintre cei doi frati. Incet-incet hangiul ajunge, fiind obsedat de dorinta de avere, sa-si piarda mintile.

Descrierea este foarte asemanatoare intalnirilor anterioare din halucinatiile hangiului, delimitarea realului de oniric nefiind marcata in nici una dintre ocazii. Declansarea nebuniei este semnalata de analiza amanuntita a schimbarilor fiziologice : « deschise gura mare sa spuna ceva, dar gura, fara sa scoata un sunet, nu se mai putu inchide ; ochii clipira de cateva ori foarte iute si apoi ramasera mari privind tinta », mainile ii sunt tepene, apoi incepe sa-si framante degetele, gura se inchide iar si falcile se inclesteaza. Lupta dintre cei doi este de o violenta patologica si culmineaza cu rasul sinistru al celui innebunit care ia locul (in mod ironic), prin cantecul popesc, fratelui sau, fost preot.

Analiza psihologica pune accent pe trasaturile ereditare si pe cele psihopatologice ale personajelor.

Stil si limbaj

Folosirea interogatiilor si a exclamatiilor retorice, alaturi de abundenta verbelor, accelereaza ritmul si amplifica suspansul intr-o poveste care pare a fi regizata de un narator nu tocmai obiectiv.

Replicile sunt scurte, dialogul alterneaza cu monologul care permite introspectia necesara analizei psihologice.

Trasaturi specifice

Desi este subintitulata « schita », naratiunea corespunde definitiei nuvelei, pentru ca nu se opreste asupra unui singur moment semnificativ din viata personajelor (asa cum se intampla in schita) si, in plus, evenimentele sunt verosimile, iar accentul cade pe caracterizarea personajelor.

Naratorul, desi incearca sa fie obiectiv, pare a purta in permanenta o masca sub care se ghiceste ironia autorului. Mimand inocenta narativa, acesta regizeaza discret primul tablou al nuvelei.

Stefan Cazimir observa acest efect de regie : « Parasind in unele momente postura traditionala a demiurgului omniscient si omniprezent, naratorul semnaleaza o cunoastere incompleta a evenimentului relatat sau ascunde intentionat unele detalii ale acestuia. »