Particularitati pragmatice in textul beletristic - fragment din romanul "enigma otiliei" de george calinescu

PARTICULARITATI PRAGMATICE IN TEXTUL BELETRISTIC

Fragment din romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu, ed. Minerva, Bucuresti, 1979, pag. 139-140

Analiza pe care urmeaza sa o intreprind vizeaza instrumentalizarea conceptelor operationale pe care le-am studiat in acest semestru , in cadrul cursurilor de pragmatica lingvistica. Textul abordat face parte din stilul beletristic si este un fragment din romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu. Am optat pentru aceasta varianta, deoarce am studiat opera mentionata in intregime, decriptarea sa fiindu-mi astfel mai usoara, tinand seama de contextual global al desfasurarii actiunii.

De-a lungul studiului, aspectele tratate sunt urmatoarele:

1. Context, context situational, forme de interactiune, acte pragmatice;
2. Functii ale limbajului, cu nuantari pragmatice;
3. Componente structurale ale discursului;
4. Principii si maxime ale comunicarii;
5. Dinamismul comunicational al deicticelor;
6. Nivele ale discursului;
7. Referinte.

Dialogul suprins se desfasoara intre 2 interlocutori, Felix si Otilia, care realizeaza un schimb constant de roluri, devenind pe rand emitator, respectiv receptor. In calitate de cvasi-locutor, este mentionat Pascalopol. Intregul dialog constituie un eveniment verbal pe tema incompatibilitatii dintre Otilia si Felix, in conditiile in care ea ii prevede un viitor profesional glorios in implinirea caruia ar constitui o piedica.

Contextul desfasurarii conversatiei este unul informal, interactiunea este de natura personala, data fiind profunda prietenie pe care se fundamenteaza relatia dintre cei doi tineri.

Judecand insa din perspectiva contextului situational, putem deduce superioritatea simbolica a Otiliei in fata lui Felix: ea sta asezata pe pat ("infrigurata [], imbratisandu-si genunchii si tremurand dinadins, ca sa se incalzeasca"), in timp ce el se afla in genunchi, la marginea acestuia; se poate identifica aici ipostaza romantica a indragostitului, care manifesta o atitudine contemplativa fata de "muza" sa. Otilia incearca sa se detaseze, sa isi disimuleze implicarea afectiva; ea opteaza pentru o pozitie care sa ii confere siguranta de sine, insa "infrigurarea" ei tradeaza o stare afectiva instabila, efortul de a-si mentine punctul de vedere. Ea face o analiza lucida a situatiei si propune o abordare cu totul noua , pledand pentru reorientarea sentimentala a lui Felix. In ciuda acestei luciditati, registrul discursiv are un profound caracter afectiv, ceea ce demonstreaza incapacitatea manifestarii totalei obiectivitati pe care Otilia si-ar dori sa o afiseze.

Textul se construieste in jurul a 3 FUNCTII:

1. functia expresiva

• pune in evidenta implicarea afectiva a locutorilor, este prezenta prin folosirea enunturilor exclamative, a interjectiilor, a adjectivelor.

exemple: "Oh, ce nebun esti, Felix"; "O, nu, bietul Pasacalopol, e si el un fel de victima a mea.."; "[.]eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oameni blazati..";

2. functia persuasiva si functia de contact

intregul dialog este o incercare a Otiliei de a-l convinge pe Felix ca "este in stare sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor", asa cum va afirma in deznodamantul romanului, in ciuda sentimentelor pe care le nutreste fata de el. Toate replicile fetei constituie repozitionari in raport cu afirmatiile de iubire ale lui Felix, ea aducand contraargumente care sa le probeze incompatibilitatea.

COMPONENTE STRUCTURALE:

componenta locutionara

este respectata, intrucat nu apar incalcari ale normelor vorbirii. Ambii interlocutori sunt inzestrati cu competente lingvistice: Felix si Otilia sunt doi tineri culti, cu preocupari intelectuale, detin un nivel ridicat al educatiei, asadar nu sunt prezente discrepante la nivelul exprimarii, nu se fac dezacorduri, nu sunt prezente accidente sintactice.

componenta ilocutionara

a)      acte directive ale Otiliei

acestea sunt implicite si contin rugaminti ale fetei catre Felix, de a-si regandi optiunea sentimentala in favoarea succesului sau profesional deplin, ceea ce presupune excluderea Otiliei din orizontul sau afectiv;

Otilia recurge la manipularea sentimentala a lui Felix si savarseste o serie de acte pragmatice. De exemplu,"Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt. Tu vrei sa-mi faci rau?"- Otilia abordeaza o strategie discursiva ce presupune trecerea de la un adevar general catre o situatie de viata particulara. Interogatia retorica include o antifraza si contine o negare implicita, deoarece Otilia mizeaza pe bunele intentii ale lui Felix, apeland in mod contradictoriu la sentimentele sale, tocmai pentru a trata situatia cu luciditatea cuvenita.

b)     Act declarative (implicite)+ act comisiv al lui Felix

Angajamentul pe care Felix vrea sa si-l asume presupune schimbarea statutului ambilor tineri; el se simte capabil sa asigure succesul vietii in doi, atat la nivel sentimental, cat si la nivel material. Folosind indici nespecifici (conjunctive cu valoare de imperative, folosirea viitorului), el promite ca va munci si, astfel, vor putea duce un trai decent;

Otilia se repozitioneaza continuu si se remarca, in replicile sale, actul verbal expresiv: ea continua sa enumere piedicile care stau in calea relatiei lor ("Oh, ce nebun esti, Felix!");

Otilia recurge la postularea unor adevaruri general valabile, ceea ce duce la degajarea unui act pragmatic ce contine o afirmatie implicita a imposibilitatii de a fi impreuna. Dupa ce utilizeaza argumentul dependentei financiare si al necesitatii implinirii in cariera, ea expune problema varstei, despre care crede ca ar afecta relatia: "barbatii se plictisesc repede", asadar si Felix se va manifesta in aceeasi maniera, la un moment dat ;

Toate aceste interventii il determina pe Felix sa concluzioneze cu certitudine ca Otilia nu il iubeste (act verbal reprezentativ) ;

Otilia se repozitioneaza si a afirma ca a actionat tocmai in virtutea iubirii pe care i-o poarta. Vorbind despre sine, isi subliniaza temperamentul capricios, care ar sta in calea fericirii lor. Otilia schimba axa referentiala, aducandu-l in discutie pe Pascalopol, pe care il considera mai potrivit din punctul de vedere al functionalitatii ei in viata cuiva;

Schimbarea axei referentiale implica o schimbare atitudinala din partea lui Felix, care savarseste un act pragmatic de afirmare implicita: concluzia atasamentului fata de Pascalopol presupune respingerea sa: "Il iubesti pe Pascalopol, el e bogat, fireste", ceea ce echivala cu "este evident ca il preferi pe el, in defavoarea mea". Tanarul se simte frustrat, desconsiderat, inferior;

Otilia se erijeaza in protectoarea mosierului, asumandu-si inteaga vina pentru afectiunea acestuia fata de ea. Ea il apara cu compasiune, deoarece il considera o victima a singuratatii chinuitoare si tocmai in acest context il vede jucand un rol patern. Otilia foloseste o negare implicita, se dezvinovateste pe sine, dar si pe Pascalopol in acelasi timp, sfarsind prin a face apel la argumentul aceleiasi lipse de maturitate tipic masculine, care nu tine seama de varsta. La nivelul acestei replici ("Voi, toti barbatii, sunteti, batrani si tineri, niste copii") se constata o afirmare implicita: Otilia ii aduce pe cei doi barbati pe aceeasi scala comportamentala. Daca la nivel social intre Felix si Pascalopol exista o diferenta de status, din punctul de vedere al atitudinii sentimentale, se situeaza pe aceeasi treapta a imaturitatii.

componenta perlocutionara

ecoul replicilor Otiliei este unul negativ, intrucat cei doi tineri poarta, in maniera nedeclarata, o discutie in contradictoriu, pe parcursul careia se face permanent apel la un santaj sentimental. Argumentele fetei nu il determine pe Felix sa o crediteze, caci el nu isi poate schimba brusc sentimentele si modul de a o percepe pe Otilia. In plus, aceasta componenta cunoaste o realizare negativa si pentru ca tanara il mentioneaza pe Pascalopol, pe care Felix il considera drept principalul sau rival, fata de care este convins ca Otilia nutreste sentimente de iubire.

PRINCIPII SI MAXIME ALE COMUNICARII

PRINCIPIUL COOPERATIV

a)      Maxima cantitatii

este voit incalcata de Otilia, ceea ce conduce catre efecte discursive de persuadare si sugerare a unei idei in sensul manipularii;

incalcarea se face prin transmiterea unei cantitati suplimentare de informatii: argumentele Otiliei se succed la nivelul fiecarei replici si converg, in ansamblu, catre aceeasi idee a incompatibilitatii. Sub acest mesaj-umbrela, Otilia construieste o serie de alte mesaje secundare care vin sa se completeze reciproc;

Felix respecta maxima cantitatii, formuleaza replici scurte si concise referitoare la sentimentele sale, dar si la impresia pe care Otilia i-o creeaza.

b)     Maxima calitatii

Otila respecta aceasta maxima. Ea pare sa vorbeasca din experienta, daca nu din cea proprie, atunci din a celorlalti, atunci cand enumera piedicile de natura pragmatica in calea fericirii lor: absenta mijloacelor financiare, necesitatea implinirii profesionale, varsta, lipsa maturitatii, temperamentul sau capricios. Toate acestea constituie tehnici de manipulare disimulate, la care Otilia face apel pentru a-si construi strategia discursiva;

Felix incalca aceasta maxima atunci cand afirma: "Avem cu ce trai. Voi munci"; desigur, el se dovedeste imatur si entuziast, fara a avea o baza reala, deoarece nu este independent financiar si nici nu ar putea sa isi asume singur responsabilitatea unei casnicii.

c)      Maxima relevantei

Otilia incalca aceasta maxima, deoarece schimba axa referential ape tot parcursul schimbului conversational. Porneste de la argumentul varstei, pentru a mentiona apoi cariera grea pe care si-a ales-o Felix, urmand sa vorbeasca despre predispozitia tipic masculina spre plictiseala timpurie. In final, se autocaracterizeaza, punand in evidenta temperamentul sau capricios, iar punctul cel mai sensibil (pentru Felix) pe care il atinge in conversatie referirea la Pascalopol;

Nici Felix nu este constant pe parcursul schimbului conversational, deoarece deplaseaza axa referentiala: se refera mai intai la propriile sentimente de iubire, la sacrificiile pe care este dispus sa le faca si la casatorie, pentru a concluziona apoi ca Otilia nu il iubeste, din cauza lui Pascalopol.

d)  Maxima manierei

Este respectata, chiar daca dialogul este, de fapt, in contradictoriu si Felix nu subscrie la pledoaria Otiliei, comunicarea este clara, fara ambiguitati.

PRINCIPIUL POLITETII

Dialogul sta sub semnul politetii negative, intrucat presupune dezacordul intre interlocutori: Felix si Otilia sustin puncte de vedere diferite, iar pentru a se putea mentine circuitul comunicarii ei se repozitioneaza constant unul in raport cu celalalt; totusi, la nivelul replicilor, se remarca alternarea politetii pozitiva cu cea negativa.

In relatia cu Felix, Otilia isi organizeaza discursul in baza maximei tactului si a pseudo-aprobarii (in cadrul principiului politetii negative). Ea incearca sa isi mascheze refuzul si sa il sugereze intr-o forma mai usor de receptat. Maximele se evidentiaza pe intreg parcursul conversatiei, actionand in complementaritate. Otilia foloseste argumentele lui Felix, "Stiu asta..", va raspunde atunci cand baiatul ii marturiseste ca o iubeste, dar il va combate spunand ca "Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt"; folosind aceeasi strategie, isi va recunoaste si ea afectiunea :"Ba da, ba da, Felix. Tocmai fiindca te iubesc", insa aceasta se concretizeaza in faptul ca doreste sa ii gaseasca persoane mai potrivite drept companii :"[.]iti cautam mai tarziu o fata draguta, blanda"; de asemenea, Otilia aplica si maxima auto-ignorarii (in cadrul politetii pozitive), isi face mea culpa si recunoaste ca temperamental sau capricios este o piedica in calea fericirii lor: " eu sint o zapacita, nu stiu ce vreau.";

Felix utilizeaza maxima generozitatii in registrul politetii positive, atunci cand isi manifesta disponibilitatea totala de a se sacrifica in favoarea unui mariaj reusit: "Avem cu ce trai. Voi munci." ;

DINAMISMUL COMUNICATIONAL AL DEICTICELOR- Deicticele joaca un rol decisiv in descifrarea contextului comunicarii, precum si a intentiilor locutorilor. Continutul devine mai accesibil cititorului initiat, caruia ii este inlesnita receptarea mesajului:

a)      Deictice sociale - se remarca din categoria constructiilor indexicale sintagma pe care Otilia o folseste pentru a defini statutul precar al lui Felix: "nu esti inca major", ceea ce presupune o pozitionare inferioara, atat din perspectiva materiala, cat si emotionala; inconvenientul este de natura sa impiedice desfasurarea relatiei in maniera in care Otilia si-ar dori, in antiteza cu stabilitatea financiara a mosierului Pascalopol, pe care insusi Felix il catalogheaza ( "el e bogat, fireste"), folosind un alt deictic social menit sa ii contrabalanseze pozitia;

b)     Deicticele personale identifica afectiv interlocutorii si marcheaza atitudinile lor pe parcursul desfasurarii dialogului. Sunt folosite, cu precadere, pronumele personale eu-tu, in alternanta, pentru a pune in evidenta distinctia evidenta intre viziunea Otiliei si cea a lui Felix :"tu ai o cariera grea e facut"- "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau", incompatibilitate covarsitoare, care nu poate sa treaca neobservata in analiza lucida a fetei; pronumele personal "voi" ("Voi, toti barbatii..") este utilizat pentru a defini o categorie generala masculina, imatura, vesnic neexperimentata si incapabila sa cantareasca situatiile de viata; de asemenea, mai este folosit si pronumele demonstrativ de diferentiere: "Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt. Tu vrei sa-mi faci rau?", este vorba despre un Celalalt simbolic, fata de care se contureaza afinitati, afectiune, implicare, este cel care nu este ranit prin gesturi si fata de care pornirile sentimentale daunatoare sunt impiedicate, in ciuda sinceritatii lor;

c)      Deicticele temporale actioneaza in corelatie cu cele spatiale, cunosc o realizare subiectiva, deoarece sunt marcate de o puternica amprenta afectiva a interlocutorilor: "Sa plecam de aici" (deictic spatial) va propune Felix, dominat de un elan sentimental puternic, adica din acele conditii vitrege, care ingradesc desfasurarea fireasca a iubirii, care constring si impun retineri. Otilia isi mentine pozitia si il combate cu aceleasi argumente de natura profesionala : "trebuie sa fii liber, maine am sa-ti fiu o piedica" (deictic temporal), nu e este vorba aici despre o perspectiva imediata, ci despre viitor, despre cariera si devenirea lui Felix, care necesita un alt fel de sprijin decat cel pe care i l-ar putea oferi Otilia; tot in aceasta categorie a deicticelor temporale intra si verbele utilizate: Felix se exprima la timpul viitor "Voi munci", dar si folosind modul conjunctiv ("Sa ne casatorim, sa plecam de aici"), ceea ce marcheaza disponibilitatea sa la un angajament serios, la constructia unui viitor pentru care este pregatit sa se sacrifice, desi foarte tanar. Otilia, in schimb, se exprima la timpul prezent, este constienta si conectata la o realitate pe care o considera nefasta :"nu esti inca major", "ai o cariera grea de facut", "eu sint o zapacita..", dar sustine totodata si adevaruri pe care le considera general valabile " barbatii se plictisesc repede", "voi, toti barbatii sunteti, batrani si tineri, niste copii";

d)     Deicticele textuale/ argumentative pe care le putem identifica sunt de natura sa evidentieze sentimentele fata de interlocutor. Se remarca, in special, interjectiile si constructiile exclamative folosite de Otilia ("Oh, ce nebun esti, Felix!", "O, nu, bietul Pascalopol..") pentru a atenua din entuziasmul imatur al lui Felix, dar si pentru a-i lua apararea mosierului, in persoana caruia tanarul vede un rival declarat. Otilia este atasata afectiv de ambele personaje, dar in maniera distincta, ceea ce ii ingreuneaza misiunea de a-l convinge pe Felix de faptul ca nu pot fi impreuna.. Segmentul "Si-apoi." marcheaza trecerea catre un alt argument in favoarea tezei sale: in plus fata de dezavantajul varstei, Felix a optat si pentru o cariera solicitanta, care presupune o munca asidua si sustinuta, in absenta oricaror piedici de alta natura; de asemenea, si constructia "in sfarsit" marcheaza dorinta de a intrerupe brusc firul acestei dispute, de a se eschiva; Otilia conchide clar si raspicat ca Felix se insala in ceea ce priveste sentimentele sale fata de Pascalopol si sfarseste prin a postula convingerile sale legate de incapacitatea barbatilor de a cantari cu maturitate situatiile.

NIVELELE DISCURSULUI

Desi nu foloseste marcatori discursivi, Felix se afla la originea nivelului de initiere, prin propozitia exclamativa pe care i-o adreseaza Otiliei: "Te iubesc!", declaratie prin care spera sa directioneze circuitul conversational in sensul pozitiv al aprobarii. Trecerea se face brusc la nivelul al treilea, nivelul de raspuns sustinut de Otilia: desi replica sa are o aparenta aprobatoare (maxima pseudo-aprobarii: "Stiu asta.."), atitudinea sa este de respingere mascata, bazandu-se pe maxima tactului: va sustine un adevar general, pentru a particulariza apoi, mizand pe incapacitatea lui Felix de a o rani :" Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt. Tu vrei sa-mi faci rau?. In aceste conditii, Felix schimba ordinea fireasca a nivelelor si abia acum il introduce pe cel de-al doilea, al incadrarii: el vrea sa se asigure ca nu va fi respins si vine cu propunerea casatoriei, enumerand totodata sacrificiile pe care este dispus sa le faca in acest scop. Este ca si cum replica Otiliei nu s-ar fi facut auzita, iar Felix isi sustine cu indarjire cauza, in ciuda combaterii. Urmatoarele nivele se constituie din explicatiile alternative ale celor doi tineri, reprezentand substanta propriu-zisa a dialogului: afirmatiile se succed, de o parte si de alta, in incercarea de a-si sustine punctul de vedere. Aceste ultime schimburi de replica constituie nivelele de deschidere si de explicare ale textului.

REFERINTE:

a) lingvistice:

Nume proprii: Felix, Otilia, Pascalopol;

Sintagme decodate contextual: Pascalopol face parte din categoria "oamenilor blazati, care au nevoie de rasetele tineretii", este "un biet om singur", "un fel de victima"; Felix "nu este inca major", iar Otilia se autocaracterizeaza: "eu sint o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati..";

Deictice sociale: "fata".

b)      extralingvistice : "Otilia infrigurata", "Otilia foarte serioasa", "Felix se simti  vexat", "Otilia raspunse fara malitie, visatoare, continuand sa-l mangaie", relevante pentru contextul situational, aceste deictice sunt oferite de catre naratorul omniscient si omniprezent, care isi dirijeaza personajele pe scena asemenea unui demiurg.

CONCLUZII:

dinamismul comunicational este rezultatul schimbarilor de atitudine ale personajelor, precum si a rolurilor de emitator-receptor;

dificultatea exprimarii sentimentelor reale provine din dorinta celor doua personaje de a se menaja, ceea ce conduce la savarsirea actelor pragmatice; in ciuda afectiunii ce si-o poarta, Otilia nu se manifesta deschis, este scptica si prefera s ail raneasca pe Felix acum, decat sa se simta rsponsabila de un eventual esec professional al sau;

nivelele discursului nu sunt prezente in succesiunea lor fireasca, au loc repozitionari permanente, data fiind contradictia viziunilor pe care le sustin cele doua personaje;

textul este lipsit de discontinuitati, receptarea sa este posibila , ca urmare a absentei ambiguitatilor de limbaj sau de constructie a dialogului.