Neologisme (1881)

NEOLOGISME (1881)

Au trecut 14 ani de cand pentru intaia oara s-a aratat in Convorbiri literare o directie critica in contra limbei obisnuite pe atunci in multe scrieri ale literaturei romane.

Critica voia, pe de o parte, sa combata constructiile arbitrare ale filologilor, care, sub cuvant de ,,purificare", intocmeau un vocabular de termini necunoscuti romanului si departau vorbirea claselor culte;iar pe de alta, voia sa loveasca in germanismele infiltrate printer scrierile de peste Carpati si Molna,care falsificau geniul propriu allimbei romane si micsorau astfel valoarea luptei lor pentru existenta nationala.Prea aspre le pot parea la unii, prea putin opportune la altii, prea lipsite de respect, dar orce cap nepartinitor va trebui sa recunoasca in tendinta de a readuce limba romana la viata ei populara si de a combate germanismele, o tendinta mai intai de toate nationala.

Cu toate acestea - si de aici se vede in ce stare ajunsese literature noastra in privinta iubirii de adevar - tocmai prin prepusuri si banuieli asupra ,,patriotismului" ne-au intampinat mai intai cei atinsi de critica noastra, si astfel s-a putut intampla sa auzim contestandu-se ,,romanismul" unei directii in jurul careia se grupasera scriitori ca Negruzzi, Gane, Eminescu, Creanga, Slavici, Serbanescu, Lambrior etc., fara indoiala scriitori dintre cei mai cu limba romaneasca ce i-a avut vreodata literature noastra.

Si cate nu s-au incercat in contra Convorbirilor literare!Mai toate ziarele de pe atunci au navalit asupra lor ; d. Barit, intr-un discurs solemn al Academiei Romane, ne-au denuntat de cosmopoliti ; d. P. Gradisteanu, in Revista contemporana, de germanizatori; voluminoasa expresiune a spiritului academic din acea epoca, Dictionarul limbei romane de A.T. Laurian si Massim, era cat p-aci san e confunde - nu prin greutatea sa stiintifica, ci prin cea fizica; in februarie 1876, d. Hasdeu cu vreo 25 de alti ,,redactori" infiintara in Bucuresti chiar o intreaga Revista literara si stiintifica, a carei prefata o arata mai ales menita a fi o directie ,,sanatoasa'' in contra asa-numitei directii ,,noua" a noastra.

Astazi insa - pare c-ar fi zecimi de ani la mijloc si generatiune intregi - lupta a incetat ca prin minune.In mijlocul Transilvaniei, in Sibiu si in Brasov, s-au aratat prieteni caldurosi ai directiei noastre literare; nimeni din cei cu minte nu mai pune la indoiala principiile critice rezumate la inceputul acestui articol; Revista literara si stiintifica a disparut dupa al patrulea numar al ei; iar Convorbirile literare isi urmeaza si astazi viata lor regulata, si la 1881 redactorul lor, d. Negruzzi, a fost primit ca membru in aceeasi Academie Romana, care mai inainte se arata asa de dusmana foaiei literare din Iasi.

A avut timpul influenta sa binefacatoare; au ajuns oamenii incetu cu incetu sa se inteleaga mai bine unii pe altii si sa se mai imblanzeasca, sa aratat inca o data legea cea cunoscuta.Avem un camp mai liber al discutiunii sin e putem astepta la o ascultare mai linistita a argumentelor pentru si contra, fara insinuari si prepusuri, va rezulta mai curand aflarea adevarului.

Intre acele intrebari care astazi sunt inca deschise pentru intemeierea vorbirii si scrierii romanesti, este mai ales una, asupra careia ne credem datori sa atragem luarea-aminte a celor ce iubesc limba romana si doresc dezvoltarea ei fireasca in zona noastra literatura: este intrebarea neologismelor.

Intr-un numar al Convorbirilor literare de pe la 1874, incercasem cea dintai formulare numai in treacat si cu acel ton agresiv si oarecum fragmentar ce eram pe atunci inca siliti sa-l avem in contra numerosilor nostril adversary.

Principiile neologismelor le putem desparti in patru regule, pe care le vom expune in paginile urmatoare si vom cauta sa le intemeiem.

I

Acolo unde pe langa cuvantul slavon exista in limba romaneasca populara un cuvant curat roman, cuvantul slavon trebuie sa fie departat si cuvantul roman pastrat.

Vom zice dar binecuvantare si nu blagoslovenie, vom zice preacurata sin u precista, bunavestire si nu blagoslovenie.Mai insemnata este regula in aplicarea ei la cartile bisericesti; caci in bisericile de pe la multe sate si manastiri din Romania se zice inca blagoslovenie sin u binecuvantare, Maica Precista sin u Maica Preacurata.Dar cand vedem cu ce usurinta s-au pus neologistii la lucru intru ale sfintilor scripturi si au indraznit sa stirbeasca minunata traducere a Bibliei, introdusa in biserica romana in secolul al 17-lea; cand citim, d.e., in Santa Scriptura, publicata de Societatea britanica(Iasi, Goldner, 1874), cuvinte ca acestea:

La inceput crei Dumnezeu ceriul si pammintul;

Coruptiunea oamenilor;

Si Dumnezeu ordini omul;

Dumnezeu zise lui Noe: fa-ti o arca din lemn de gofer,ca eu voi aduce deluviul;

Invaziunea Canaanului;

Circumciziunea,

Gasim in Oratoriu Melchisedek, expresiunilor ideilor mai ezacticitate decat in traductiunile anterioare, exemple de ,,chiaritate si precizitate" ca urmatoarele:

Miraculoasa faptura aratandu-se noue facatoriul. sa cautam: Iisuse, cuvintule, necuprinsibile, Iisuse, putere neajunsibila. intelepciune necugetabila. domnia necugetabila. domnia necalculabila.Iisuse, imparatia cea neinvicibila, Iisuse, stapanirea cea infinita, Iisuse, autoritate eternal(pag.145) etc.,

nu ne putem mira de impotrivirea celor mai multi capi ai bisericei in contra unor asemenea incercari.

II

Acolo unde avem in limba noastra obisnuita un cuvant de origine Latina, nu trebuie sa introducem altul neologist.Vom zice dar: imprejurare si niciodata cercumstanta sau circonstanta, binecuvantare sin u benedictiune etc.Pazirea ei in scrisori si in ziare, pe catedra scolii si la tribuna Parlamentului.Dar daca este sa vorbim sis a scriem bine romaneste, trebuie neaparat san e dam osteneala de a cunoaste si Biblia romana in frumoasa limba din secolul al 17-lea, si cronicarii nostril, si povestile, poeziile si proverbele populare.Fara aceasta cunostinta nu poti fi scriitor roman.Nu vorbim in contra acelor exagerari pe care le simtim mai toti ca sunt greseli si de care, prin urmare, nu avem san e temem ca se vor intinde prea departe.Versuri ca ale lui Heliade din timpul decadentei sale:

O, bela esti, dilecto, si capelura-ti blonda

Ca buclele lui Phedru te-ammanta,

nu credeam ca vor mai fi imitate de altii.Nici termenii din dictionarul academic de A.T. Laurian si Massim: catellare (a fata catei), bussul (cutiuta), cacumen (varf), dapatic (maret), dedecore (rusine), fodicare (a impinge), frecente (adeseori), granditate (marime), gulos (lacom) etc., etc., nu pot avea speranta sa primeasca vreodata drept de cetatenie in limba romana.Mai putin ne temem de frantuzismele unui deputat cunoscut din Camera romana, de N. Blaramberg, care nu se sfieste sa zica sis a scrie:

Sunt incapabil de asemenea anguementuri.

Nu voiesc de o inaltare (Jen e veux pas de.)

Ma parasesc la personalitati (je m'abandonne aux.)

Speranta apotezei si temerea potentei (adica a furcilor de

spanzuratoare, frant. potence).

Efasment momentan.

O imbratisare prea tandra.

A pune la profit historia.

A da schimbul (donner le change).

etc. ., etc.1

De asemenea limba rad toti oamenii cu minte si poate ar rade si autorul ei daca i-am face pe frantuzeste ceea ce ne face d-sa pe rimaneste.

Dar trebuie sa vorbim in contra acelor neologisme de prisos care se strecoara prin scrierile noastre fara a bate palma prea tare la ochi sin e instraineaza limba din ce in ce mai mult de la intelesul ei popular.Este sufficient, ,,este de-ajuns", ,,a ajunge la ceva" a parveni, d.I.Popescu din Sibiu, a prevenit la ceva: ,,agerime" in loc de sagacitate; ,,adancit" aprofundat ; ,,dinadins" cu intentiune; ,,desertaciune" de vanitate; ,,a aiuri" a delira, a divaga; ,,a inapoia".

Suntem incredintati numai cu putinta luare-aminte la aceasta regula, stilul multor scriitori de ai nostril s-ar indrepta si s-ar face adevarat romanesc din prea impestritat si strain ce este astazi.Exemplele de stil bun in acest inteles unele ziare din Bucuresti, Romania libera, si articolele d-lui Eminescu din Timpul.

III

Acolo unde astazi lipseste in limba un cuvant, iar idea trebuie neaparat introdusa, vom primi cuvantul intrebuintat in celelalte limbi romanice, mai ales in cea franceza. (Nu vorbim de terminii tehnici.)

Si in privinta acestui principiu credem ca ne putem usor intelege mai toti scriitorii.El deschide poarta cea mare pentru neologismele ce se introduce si trebuiesc sa fie introduce in vechea limba romana.O transformare asa de radicala a statului roman si in genere a provinciilor locuite de romani, precum sa intamplat de la 1848 incoace, nu s-a putut face fara a lasa urme adanci in limba.

Numai san u uitam si cele doua ingradiri puse principiului de mai sus: intii, neologismele de de introdus trebuiesc luate din limbile romanice, iar nu din limbile care nu sunt cu totu straine, precum ar fi cea germana sau maghiara. (De greaca sau slavona nici nu mai e vorba.) Dupa aceasta regula am combatut neologismul ,,amasurat" (nemteste, gemass, angemessen) din foile transilvanene si am propus ,,conform", dupa frantuzeste; asemenea,trebuie sa zicem ,,profan" sin u laic(nemteste Laie) in intelesul de necunoscator al unei specialitati etc.

Al doilea, neologismele sunt numai atunci de primit cand ne lipseste cuvantul in limba de pana acum, iar idea trebuie neaparat sa fie introdusa.

Dar mai ales trebuie sa oprim strecurarea acelor neologisme care tind a introduce din limba germana unele notiuni abstracte, obisnuite si firesti inteligentei germane cu idealismul ei mai eteric si uneori cam pierdut in nori, dar care nu se potrivesc deloc cu inteligenta mai realista, mai plastica a geniului limbei romane.Fiindca zic germanii Zeitraum, ,,spatial timpului", ,,precalculaver" , ,,viata constiuta si scoposita" pentru zweckbewusstes Leben (Foaia Societatii din Bucovina).Nu se pot egaliza intre doua popoare, si a introduce cu sala asemenea forme de gandiri straine intr-o limba insemneaza a-i slabi elementul ei specific national.

IV

Departarea tuturor cuvintelor slavone din limba romana si inlocuirea lor cu neologism ear fi o greseala si este cu neputinta.

Intaia intrebare ce ne-o punem este: cum sta controversa astazi in privinta insemnatatii ei pentru nationalitatea noastra, adica pentru pastrarea neatinsa si pentru recunoasterea acesteia?

Raspunsul se rezuma in urmatoarele doua fapte, stiute de toti:

Intai, limba romana este aztazi recunoscuta de intreaga Europa culta ca o limba romaneasca si natiunea romana si natiune romana ca o natiune de rasa Latina, in acelas inteles in care si limba si natiunea franceza, spaniola etc. sunt de origine latina.Autorul rus ne crede slavi, sau mania batranului Schuller de a ne face anglo-saxoni sunt curiozitati isolate, pe care nimeni nu le mai ia in serios.Francezul Raynouard, prin germanii Diez, Schuchardt, Diefendbach, pana la slavul Miclosich nimeni nu mai pune la indoiala cel putin latinitatea noastra limbistica.

Al doilea, idea nationnalitatii sau, mai bine zicand, simtul nationalitatii este asa de viu desteptat in tinerimea romana de astazi, iacat nici nu poate fi vorba de vreo sporire a cuvintelor slave in limba romana peste numarul celor ce se afla in ea de mai nainte.nici un scriitor, nici un orator roman nu introduce cuvinte noua din slavoneste, miile neologisme primate de la 1848 incoace sunt mai toate din limba franceza si latina, unele din italieneste, putine (si totdeauna gresite) din limba germana.

Daca am asculta Dictionarul academic al lui A.T. Laurian si Massim, el ne-ar raspunde indata: da - cu usurinta cu care filologii de felul raposatilor se credeau chemati de soarta sa schimbe limb ace se intampla sa o vorbeasca; ne-ar raspunde prin urmatoarele cuvinte din Prefatione ( pag. VI ):

Vorbele de origine neromanica nu potu sin u se cade se abia locu intr-unu dictionariu romanescu.

Si asa, am vedea scriindu-se dupa acel dictionar:

Ciconia in loc de barza

Amare  ,, ,, iubire

Dracone  ,, ,, zmeu

Trabe ,, ,, barna

Popinariu   ,, ,, carciumar

Dar ceea ce ne-a pus pe ganduri sin e-a indemanat sa scriem acest articol este deprinderea stilistica ce am observat-o in timpul din urma in Psihologia empirica a d-lui Popescu (vezi darea noastra de seama in Convorbirile literare de la 1 octombrie 1881), in articolele unor scriitori de la Telegreful roman din Sibiu si de la Gazeta Transilvaniei din Brasov etc.Cu atat mai vartos am dori san e unim acum si in privinta slavismelor; adeca sau san e convinga d-nealor de intelesul practice al greutatii, recit in graba literele B si C din elementele slave ale dictionarului d'etymologie daco romane de Cihac.

A le da deodata afara si a decreta academiceste alte cuvinte in loc este cu neputinta; sunt prea multe si prea aproape legate de viata zilnica a taranului.Cum sa-si schimbe taranul brazda sa de pe pamant, bujorul din gradina, ciocanul din cui, castravetele de pe masa, clestele de pe vatra si Craciunul din calendar?

Ca sa-l intelegem insemnatatea pentru problema noastra, trebuie sa cautam a ne face o idee despre cantitatea aproximativa a cuvintelor intrebuintate de deosebitii oameni in vorbirea lor obisnuita.La ea cetim si notatia ca un englez cult, cu studii academice, nu intrebuinteaza in vorbirea sa mai mult de 3.000 cuvinte, desigur nu 4.000, si ca, dupa aratarea constiintoasa a unui preot de la sat, niste salahori dintr-o parohie engleza nu aveau mai mult de 300 de vorbe in vocabularul lor.

Dar greutatea este mare si din alt punc de vedere. Sa scoatem vorbele slavone cele inradacinate si sa le inlocuim cu ce: sule, lira, planca, rasoriu, cespete, bujor, castravete, cucuma, ciocan, cleste, forceps, forficula.

Slavismele inradacinate in limba populara nu se pot scoate astazi din cursul vorbirii si scrierii romanesti intai fiindca sunt asa de numeroase, incat lipseste oarecum instrumental cu care sa se faca aceasta operatiune prea intinsa, si al doilea fiindca nu avem astazi nici cea mai mica forma de intelegere asupra cuvintelor cu care sa le inlocuim. Asa, pe cand pana la 1830-1840 toti romanii ziceau nadajduiesc, imbelsugare, priincios, jertfa, destoinic, indeobste, polcovnic, astazi mai toti romanii culti zic sper, abundanta,, favorabil, sacrificiu, colonel. Ceea ce s-a intamplat o data se mai poate intampla si alta data, si cum s-a intamplat pentru clasele culte, se poate intampla si pentru poporul intreg.

Ceea ce a produs metamorfoza partiala a limbii romane de la 1848 incoace si a facut cu putinta inradacinarea atator cuvinte noua si scoaterea atator cuvinte slavone din limba obisnuita a claselor culte a fost curentul general al opiniunii publice in momentul redesteptarii spiritului national in Romania libera, in Transilvania si in Bucovina. Asa de puternica a fost raza de lumina ce s-a revarsat atunci asura tarilor romane, incat nu a existat un singur om din clasele de sus care san u se fi desteptat la atingerea ei. Cu focul tineretii s-au aruncat cu totii pe calea cea nou deschisa, si mai ales de lasora noastra franceza am primit, impreuna cu impulsul miscarii politice, si o intreaga comoara de cuvinte latine, cu totii vorbim de libertate, sa ne gandim la constitutiune, sa speram in viitor, san e credem capabili de orice reforme.

In aceasta miscare vedem noi elemental esential emotia puternica latita intr-o parte intinsa a poporului roman. Caci legea acestui fenomen lingvistic ne pare a fi cea urmatoare: cuvintele ( afara de termini tehnici, care sunt indiferenti si de aceea sunt si cosmopoliti ) nu se nasc sin u se inradacineaza din distilarea rece a reflectiunii, ci din caldura simtamantului.

Punctul de plecare pentru intreaga miscare neologista in limba romana este acesta:

limba romana este limba unei natiuni de ginta latina; asa fiind, si elementele acestei limbi, cuvintele, se cades a fie de origine latina, ca unele ce sunt manifestarea speciala a spiritului national fata cu care orice cuvant de origine heterogena are in sufletele lui ceva nepotrivit.

Acest punct de plecare este adevarat - din el rezulta ca idealul limbii romane este intrebuintarea de cuvinte a caror origine sa fie exculisv latina

Dar valoarea oricarui ideal atarna de la partea lui cea realizabila; prin aceasta idealul se deosebeste de inchipuirile deserte ce se numesc utopii.

Cuvintele sunt un element national, fara indoiala.

Spiritual national al unei limbi sta mai ales in partea spirituala a acestei limbi, in intelesul specific al cuvintelor ei.

Cuvantul inradacinat este acela al carui inteles face parte din intreaga viata sufleteasca a poporului, si semnul acestei inradacinari este intrebuintarea cuvantului in toate manifestarile geniului unui popor: in rugacuinea izvorata din credinta sa religioasa, in proverbul iesit din intelepciunea sa lumeasca, in povestea nascocita de fantezia sa si in poezia inflorita din adanca sa miscare.

In cazul din urma intrebarea este fara nici o insemnatate si inlocuirea nici nu merita sa fie incercata,

In cazul dintai intrebarea este de cea mai mare insemnatate, insa a intrat totdeodata pe un taram real: pe taramul vietii populare, daca esti in stare sa departezi cuvantul slavon din proverbele, din poeziile populare, din rugaciunile si din povestile in care se afla, fa-o; dca nu esti in stare, atunci nu mai incerca un neologism prin care sa introduce numai o forma goala de cuvant, darn u un cuvant real cu viata lui propie.

Cuvintele rai si bolnav sunt slavone. Dictionarul etimologilor zice sa le departam sis a le facem paradis si morbos. Vei scoate vreodata din capul romanului versurile:

,,Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai ,

Iata, vin in cale,

Se cobor la vale,

Trei turme de miei,

Cu trei ciobanei ? "

Si va fi bine sa le scoti ?

Sau il vei face sa uite:

,,De trei zile-ncoace,

Gura nu-ti mai tace,

Or, arba nu-ti place,

Ori esti bolnavioara,

Miorita mioara. "

Si sa zica Miorita morboasa?

Vei departa vreodata din constiinta romanului rugaciunea lui zilnica ,, Si nu ne duce pe noi in ispita" pentru a vorbii de tentatiune?
Va schimba, oare, poezia populara inceputurile ei ,, Frunza verde de bujor" pentru a zice frunza verde de roza de Alpi ?

Vei face pe roman sa-si uite proverbele : Cine intreaba nu greseste, Vorba multa saracia omului, Cate bordee atatea obiceie, pentru ai vorbi de eroare, de paupertate, de haubitudine?

Va ajunge poporul nostrum vreodata sa fie asa de slab in puteri, incat sa-si uite poezia :

,, Lasa boii, fratioare,

Sit e da la vanatoare,

Ca nu-i timp de plugarie,

Ci e timp de vitejie.

Codri, codri, ma jur eu,

Sa ucid cu bratul meu,

De tot cornul un dusman,

De stejar un capitan.

asa incat sa-I vorbim de bravura si de inamic?

Se va putea sterge din inima copilului roman adanca simtire a bocetului bucobinean :

,,Scoala-te, mamuta draga,

Caci e jale-n casa-ntreaga,

Scoala-te de ne priveste,

Si din gure ne graeste,

pentru al face sa zica doliu?

Adevaratele cuvinte cu intelesul cel bogat, insufletit prin cantece si prin rugaciuni, prin proverbe si prin povesti, ar fi cele slavone, iar alaturarea de ele s-ar mai afla niste neologisme latine sarace in inteles si primate numai in mod artificial de pri ncarti si de prin ziare; iata o deductie ad absurdum dintr-un puntc de plecare ce avea o aparenta asa de nationala si de rationala!

De aceea vedem cum scriitori cei mai buni si cei mai ,, roamani " ai literaturii noastre de astazi fug de neologisme si aleg acele cuvinte vechi, fie de origine slavona, in care se afla inca toate maduva intlesului popular. Facand astfel, ei aduc o pierdere in cateva sunete de etimologie latina, dar aduc un castig in gandirea si in simtirea poporului roman.

,, Tu, care esti pierduta in neagra vesnicie,

Stea dulce si iubita a sufletului meu.

canta Vasile Alecsandri, si cu acest cantec a strabatut in intelegerea poporului sau si a stiut sa-I induioseze inima. Ar fi un sacrilegiu in contra spiritului poetic si national daca in locul acestor cuvinte am zice

,, Tu , care esti pierduta in neagr-eternitate,

Stea dulce si amara a sufletului meu.

Caci cuvantul numai in dictionarele carturarilor se infatiseaza ca o unitate izolat de cateva litere impreunate laolalta, care, prin permutari, se pot preface indata in alte unitati: in realutatea vietii sufletesti cuvantul este un complex de intelesuri si de simtiri care nu exista niciodata singuratici, ci sunt totdeauna legate cu intelesurile si simtirile din alte cuvinte si alcatuiesc astfel intre ele tesatura cea mai trainica a personalitatii unui individ, ca si a unui popor.

Aceasta tesatura este mai intinsa si mai restransa mai indesata sau mai pe deasupra, dupa cum este si firea individului: dar totdeauna este impletita din multe ite ale spiritului omenesc, si cu un simplu cuvant se deschide adancimea adancimilor suflatesti.