Lucian Blaga - Universul poetic

Lucian Blaga - Universul poetic

Lucian Blaga s-a nascut la 9 mai 1895 in satul Lancram din judetul Sebes-Alba intr-o familie de intelectuali transilvaneni, tatal fiind preot. Caz unic in literatura romana, un mare poet a fost dedublat de un mare filosof, afirmandu-se si in dramaturgie, estetica, publicistica si memorialistica.

Teme literare fundamentale

1)Panteismul -expresie a elanului frenetic dionisiac- a integrat opera blagiana in cadrul poeziei conceptuale. Insusirile ei majore sunt "idealismul filosofic", valentele expresioniste, "imagismul violent" al primelor volume, metaforismul excesiv, panteismul asociat unui traditionalism de factura estetica, versificatia libera si aritmica. Poezia lui Blaga dezvolta o perspectiva mistica (initiatica) asupra lumii ("Poemele luminii"-1919), o mistica a pamantului roditor si a vegetatiei in expansiunea ei terestra ("Pasii profetului"), unde panteismul realitatilor concrete fuzioneaza cu avantul dionisiac care descatuseaza forta umana de a trai si de a crea. In volumele maturitatii artistice a scriitorului ("In marea trecere", "Lauda somnului") influentei modernisme (prin lirismul conceptualizant si verslibrism), celei expresioniste (prin relationarea permanenta a eului cu spatiul cosmic, sentimentul metafizic, esentializarea imaginilor lumii, regresiunea spre vegetal si spre elementaritate, trairea in acord cu impulsurile primordiale ale fiintei) i se adauga profetismul si viziunea apocaliptica, contopirea cu natura pe un fir descendent al regasirii "obarsiilor"- tipare ancestrale ale vietii. Elementelor expresioniste dominante in creatia blagiana li se asociaza si cateva elemente traditionaliste: raportarea la formele originare ale lumii, cultivarea miturilor universale (indeosebi al zeului Pan si al miticei varste de aur, care si-au pierdut forta modelatoare si agonizeaza), dar si al celor autohtone, bazate pe un simbolism folcloric capabil sa fixeze un stil cultural anistoric, dovedind permanentele sufletesti ale poporului roman.

2)Poezia ca forma de revelare si amplificare a misterelor lumii. Volumul inaugural al creatiei poetului se deschide cu arta literara intitulata programatic "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", prin intermediul careia autorul dezvolta liric ideea ca tainele -veritabile "minuni"- nu pot fi revelate printr-un demers cognitiv rational, ci numai prin modalitati intuitive de cunoastere, asa cum este si sensibilitatea de tip artistic. Procesul creator este apropiat spiritual de extazul mistic, fiind si el tot o forma de initiere care tinde sa perceapa si sa dezvaluie -in plasmuiri estetice sensibile- esentele numenale (structurile ascunse) ale fenomenelor si ordinea lor secreta in devenirea cosmosului. Ratiunea umana nu numai ca este insuficienta si limitativa, ci devine chiar capabila sa distruga misterul cunoasterii decelabil in aceeasi masura "in flori, in ochi, pe buze ori morminte", adica in principalele sfere de manifestare a interesului omenesc pentru rosturile lumii inconjuratoare, spiritul natural, universul spiritual, cel al rostirii semnificative, experienta vietii si revelatia mortii. In calitate de adept al filosofiei panteiste, care postuleaza ideea ca existenta materiei este o curgere perpetua, ca formele universului decurg unele dintr-altele, ca moartea nu este contrara vietii, ci doar un stadiu necesar al duratei umane si al regenerarii individuale si cosmice, creativitatea poetica ajunge o forma de prelungire a misterului insusi, care, in viziunea artistului, depaseste logica stricta bazata pe suma experientelor descrise ("cunoasterea paradisiaca") si reclama saltul calitativ la patrunderea pe o cale intuitiv-senzitiva in miezul cognitiv al lucrurilor ("cunoasterea luciferica"), al carei obiect ramane misterul impalpabil.

3)Iubirea ca stare de ispita, ca taina etern nedezvaluita este si ea o revelatie pe care poetul o vegheaza fara s-o divulge, in calitatea sa de initiat. In evolutia poeziei erotice blagiene se remarca trecerea de la faza conceptualizarii emotiei lirice (din creatia de tinerete) la etapa regasirii trairii plenare a sentimentului in cadenta exprimarii direct-senzoriale (a versurilor scrise la varsta senectutii). Energetismului debordant din primele doua volume de versuri, ii corespunde erosul revelat ca un mister pagan. Iubita fara nume, identificata prin apelative cu valoare notionala si afectiva segereaza o imagine prototipica a feminitatii.

4)Contemplarea estetica a formelor naturii. Blaga are un simt metafizic al naturii, ii transcende realitatea pur vizuala si o percepe mai degraba in ritmurile ei sonore, intr-o congestionare a formelor concrete: pamantul plin de seve si seminte, vegetatia in explozie germinativa, o fauna variata in continua miscare sunt tot atatea semne ale puterii universale creatoare, la care eul liric se raliaza prin chiotul dionisiac al trairilor sale. Poezia surprinde perfecta ingemanare dintre formele naturale si substanta unica a divinului, din care iau nastere si in care se reintorc toate, inclusiv ipostazele omenescului, principiu ce sta la baza conceptiei panteiste in esenta ei. Cultul estetic al naturii respinge reprezentarea descriptiv-exterioara si incearca sa patrunda intuitiv in misterul cosmic, in interiorul desfasurarii mecanismelor firii.

Motive artistice adiacente

1)Motivul luminii este definitoriu pentru intelegerea operei blagiene. Metafora luminii se refera la posibilitatea de a intui mecanismele ascuse ale acestei realitati si de a le reflecta in constiinta sensibila. Cuvantul polisemantic are cinci acceptii majore in lirica autorului: aceea de constiinta sensibila, de creativitate, de revelare a misterelor prin iluminare launtrica, de comunicare a mesajelor artistice si de iubire spiritualizata. Cunoasterii rationale Blaga ii asociaza conceptul de "metafora plasticizanta", iar aceleia suprarationale- pe cel de "metafora revelatorie".

2)Motivul iscodirii perpetue a tainelor lumii si a sensurilor incifrate ale producerii fenomenelor universale este si el fundamental. Fie ca simte elanul unui preaplin sufletesc ori deznadejdea golului interior, Blaga are tendinta sa-si paraseasca sinele, sa sparga limitele eului individual, sa cuprinda totul in betia extatica (ex-stasia- "in afara sinelui"). Exaltarea dionisiaca sau trairea anergica sunt numai aparent contradictorii, in fapt completandu-se reciproc prin revelatiile din unghiuri distincte asupra tainelor firii naturale si umane. "A talcui" nu inseamna a lamuri, nici a elucida, ci a da de un rost mai adanc al lucrurilor, verbul sugerand ispita de a vedea, in profunzime, tiparul matriceal al lumii.

3)Sentimentul tristetii metafizice este un motiv liric dominant in volumele antume « In marea trecere » si « Lauda somnului » si in primul dintre volumele postum, « Varsta de fier », Blaga identificand in toate manifestarile omenescului si ale fenomenalitatii naturale numai semne premonitorii ale stingerii universale. Poetul are intuitia unei amenintari secrete ce planeaza parca asupra intregii firi macinate, ireversibil, de o boala latenta.

Curente literare de referinta

1)Expresionismul atat in artele plastice (modele fiind Vincent van Goghn si Edvard Munch), cat si in literatura, indeosebi in cea germana, care a teoretizat si exemplificat trasaturile noului stil (Gottfried Benn, Georg Trakl, Johannes Becher, Theodor Daubler, etc.) si-a propus sa ilustreze o reactie impotriva imitatiei materiale a realitatii, de catre naturalism, si impotriva redarii impresiilor exterioare vagi, asupra lucrurilor, din impresionism. Curentul novator concepe produsul artistic drept un rezultat al expresiei pur spirituale asupra realitatii interioare si a trairilor sufletesti ale eului creator. Acesta nu se mai supune obiectului, inregistrandu-i fidel caracteristicile, ci ii da o expresie noua, prin raportarea lui la un absolut. « Expresionistii sondeaza subconstientul, pe ei ii preocupa esentele, nu aparentele, latura tainica si obscura a lucrurilor si a sufletului omenesc. Ei traiesc drama impasului metafizic, sentimentul disolutiei in haos ». (Dictionar de termeni literari).

Legat intelectual si afectiv de noul curent al epocii sale, Blaga il teoretizeaza in « Fetele unui veac », « Stiluri fundamentale », « Filosofia stilului » si il justifica artistic in creatia sa poetica si dramaturgica. Este evidenta, chiar de la inceputul activitatii sale literare (1919), alianta dintre conceptele teoreticianului (filosof, eseist), care isi formuleaza ideile in volumul aforistic « Pietre pentru templul meu », si trasaturile lirice expresioniste ale « Poemelor luminii », care marcheaza debutul scriitorului. Avand un sentiment aproape mistic al unitatii cosmosului rezultate din impulsuri contrare, Blaga sustine ca « a crea intru absolut inseamna a crea anonim, a fi impersonal, colectiv » (« Stiluri literare fundamentale »). In concordanta cu principiile expresionismului, scriitorul roman proclama sfarsitul individualismului si momentul propice al crearii valorilor « supraindividuale ». Raportat la puterile ilimitate ale cosmosului, individualismul nu mai este posibil. Ratiunea umana este privita si ea ca o facultate intelectiva neputincioasa a explica esentele fenomenale si, de aceea, atingerea absolutului si comuniunea cu marele tot se vor face prin intuitie si prin instinct. Depersonalizarea individului este prielnica starii de extaz, pur contemplative. Stilul de viata nascut din setea de absolut, de ilimitat, se indreapta spre anonimat, dogma, colectivism spiritual, arta abstracta si stilizare launtrica. Astfel, primele doua volume de poezie blagiana ("Poemele luminii" si "Pasii profetului" sunt stapanite de imaginile violente ale unui "panteism bucolic" (in acceptia lui G. Calinescu), de o dionisiaca vitalitate care vrea sa ia parte, in manifestari dezlantuite, la miscarea universala. Participarea eului liric descatusat la frenezia cosmica este concentrata intr-un imagism indraznet, in care absolutul ia variate forme concrete prin neobisnuitele asocieri ale "metaforelor revelatorii".

2)Panteismul si panismul nu sunt notiuni teoretice identice, desi sunt derivate de la un radical comun. Panteismul marcheaza faptul ca spiritul divin nu poate fi conceput in afara naturii, ci el este incoroporat tuturor formelor de manifestare a acesteia ; in consecinta, panteismul exalta cultul si divinizarea naturii, comuniunea de substanta intre om si univers. Conform principiului imanentei teiste, divinitatea constituie substanta unica, iar lumea fenomenala reprezinta emanatia ei (conceptia filosofica monista fundamentata de j. Toland in 1705). Dar panteismul este legat si de vechiul principiu grecesc « phanta rei » (« totul curge »), care avanseaza ideea unui cosmos dinamic, in perpetua miscare si transformare, ale carui forme animate si inanimate trec dintr-unele intr-altele, precum succesiunea viata-moarte-reinviere specifica celor dintai (formelor vii). Heraclit din Efes, filosof materialist din scoala ioniana (sec. VII-V i.Hr.), vedea lumea intr-o continua devenire, asemenea unui rau pe suprafata caruia curg mereu alte ape si sustinea ca "toate se nasc din lupta" contrariilor.

Panismul, derivat de la numele propriu, cel al zeului Pan, reflecta o conceptie mai tarzie care asociaza divinitatea (a turmelor si a pastorilor din mitologia greaca) cu adjectivul "pan", "pantos", o asimileaza cu paganismul si o identifica cu insasi natura, facand-o sa personifice marele intreg al universului. Volumul lui Blaga "Pasii profetului" (1921) debuteaza cu un poem dedicat zeitatii mitologice a vegetatiei si a pastoritului (careia i se atribuie si nascocirea instrumentului traditional de cantat, naiul) si se incheie cu doua cicluri poematice inchinate aceleiasi divinitati, "Versuri scrise pe frunze uscate de vie" si "Moartea lui Pan".

Concepte operationale aplicate

1)In cele mai importante volume de versuri blagiene, se regasesc -ca un liant tematic si stilistic- elementele numeroase ce determina influenta statornica a expresionismului: relationarea permanenta a eului liric cu dimensiunea cosmica, frenezia dionisiaca datorata unui energetism debordant, sentimentul metafizic al agoniei intregii firi, profetismul si viziunile apocaliptice, panteismul si panismul betiei extatice a infratirii spiritului adormit cu natura elementara, cultivarea miturilor, raportarea la formele primordiale (arhaice) ale lumii, intoarcerea catre "obarsii" (tiparele primare) fie pe o directie spatiala, fie pe una descendent-temporala, esentializarea imaginilor universale.

2)In sistemul filosofiei sale culturale ("Geneza culturii si sensul metaforei"), Blaga integreaza notiunea de metafora, disociata in doua categorii: metafora "plasticizanta" (care doar numeste obiectul, fara sa-i imbogateasca campul de iradiere semantica) si cea "revelatorie" (capabila sa reveleze un mister esential, pe care-l sugereaza prin termenul poetic cel mai adecvat, dar fara sa-l divulge).

3)Nivelurile textului poetic. Orice text literar (inclusiv cel poetic) este susceptibil de a fi modulat si analizat la nivelul diferitelor paliere: fonetic, gramatical, lexical, interpretativ (avand in vedere ca poezia se citeste si se recita, arta declamatorie impunand atribuirea de noi semnificatii textului rostit cu voce tare). Chiar si figurile poetice se diferentiaza la nivelul limbajului artistic: fonetic (figuri de sunet), morfologic (figuri de semnificatie), sintactic (figuri de constructie) si lexical (figurile stilurilor deja specializate: argoul, jargonul, expresiiloe colocviale cu functie literara).