Comedia

Comedia

Comedia este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca intamplari, personaje, moravuri, intr-o maniera care starneste rasul, avand - de regula - un sfarsit fericit.

In Antichitate, specia ca atare era definita prin contrast cu tragedia, insistandu-se asupra caracterului obisnuit al faptelor si al oamenilor prezentati,spre deosebire de evenimentele pline de maretie si de caracterul nobil - din punct de vedere social si moral - al personajelor tragice. In viziunea lui Aristotel, comedia este "imitatia unor oameni neciopliti, nu insa o imitatie a totalitatii aspectelor oferite de o natura inferioara, ci a celor care fac din ridicol o parte a uratului. Ridicolul poate fi definit ca un cusur si o uratenie de un anumiit fel, ce nu aduce durere, nici vatamare; asa cum masca actorilor comici este urata si framantata, dar nu pana la suferinta". Tragedia cultiva rigoarea, unitatea, iar comedia prefera varietatea, incurcaturile de situatii, neprevazutul; personajele tragediei sunt supuse destinului, cele ale comediei - hazardului; tragedia priveste cu nostalgie spre trecut, in vreme ce comedia exalta cu bucurie prezentul si anticipeaza viitorul; limbajul celei dintai este solemn si nobil, in timp ce comicul cultiva stilul oralitatii, cu expresii popular-familiare, apropiindu-se voit de vorbirea obisnuita. Daca tragedia il indeamna pe omul superior sa aspire catre libertate si demnitate, chiar daca aceste deziderate de obtin cu mari sacrificii, comedia subliniaza limitele conditiei umane (fizice, morale, spirituale), acceptandu-le si privindu-le cu umor.

In ceea ce priveste structura personajelor, tragedia construieste eroi exemplari, cu o personalitate puternic individualizata si o conduita ireprosabila, iar comedia tinde spre caricatural, renuntand la complexitatea si unicitatea protagonistilor, in favoarea tipizarii lor, imaginand caractere.

Comedia a aparut in Grecia antica, avandu-si originea in "comos"-ul popular, acel praznic public organizat in cinstea zeului Dionysos, urmat de o procesiune vesela, in care participantii schimbau intre ei glume si replici cu caracter satiric. Glumele usturatoare si cantecele cu versuri ironice din timpul petrecerilor campenesti, care celebrau reinvierea zeului prin vibratii bahice, au dat nastere dialogului comic la dorienii din Megara, Sicilia (dupa opinia lui Aristotel). Forme incipiente de comedia se intalnesc la Epicharmos (aproximativ 500 i.Hr.) si in mimurile lui Sofron. Inflorirea comediei antice a coincis cu introducerea corului. Ca si in cazul tragediei, titlurile multor comedii proveneau de la fapturile pe care le intruchipau componentii corului: de exemplu, la Aristofan, Sphekes - "Viespile", Batrachoi - "Broastele", Ornithes - "Pasarile". Alaturi de Aristofan (creator de texte politice, satirice si bufe), comedia veche a mai fost ilustrata ed operele lui Kratinos, Krates, Eupolis,ale caror texte satirice se bazau pe filonul grotescului si al caricaturalului.

Decaderea democratiei a avut drept consecinta pierderea virulentei satirice de catre specia comica. Din anul 380 i. Hr. pana in epoca lui Alexanru Macedon, s-a impus asa-numita comedie medie, caracterizata prin intrarea unor teme general umane si prin eroi intruchipand caractere, in piesele scrise de Eubulos, Anaxandride si Alexis. Ulterioara anului 336 i. Hr., comedia noua imagineaza, cu finete si umor, conflicte intre personaje tipice (aristocratul mandru - parvenitul obraznic, stapanul zgarcit - sclavul siret, etc.).

Reprezentantii comediei noi au fost Philemon, Diphilos, si, cel mai cunoscut pana astazi, Menandru. La Roma, comedia a fost influentata de cea greceasca, iar aparitia speciei de sine statatoare a fost precedata de "fabulele atellane" si de mimuri. Literatura latina a cultivat doua tipuri de comedii: "comoedia palliata" (dupa model grecesc) si "comoedia togata" (cu subiecte inspirate din realitatea romana).

Cei mai valorosi comediografi latini au fost Plaut si Terentiu, ale caror piese au constituit modele pentru autorii comici din Renasterea italiana: Machiavelli, Bibbiena, Ariost, Aretino. Tot in Italia avea sa se dezvolte, intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea, "commedia dell'arte" si comedia "dialectala", continuata pana la un scriitor modern de talia lui Pirandello.

In secolul al XVIII-lea, comedia italiana ii are ca reprezentanti pe Carlo Gozzi si Carlo Goldoni. Aparuta sub certe influente italiene si spaniole, comedia franceza se impune in clasicism sub forma proprie a comediei de caracter (Moliere), urmata de comedia de intriga a lui Beaumarchais si Scribe, pana la cea satirica a lui Courteline, cea sarcastica si absurda a lui Jarry si comicul amar din piesele lui Jean Anouilh. Comedia engleza si-a facut un model estetic din piesele lui W. Shakespeare, unde se imbina farsa si parodia cu reflectia filosofica de nuanta ironica, continuand cu atat de gustata comedie de moravuri si din timpul Restauratiei (cultivata de Congreve, Farquhar) si apoi cu piesele datorate lui Steele, Sheridan, Oscar Wilde si George Bernard Shaw. Comedia spaniola beneficiaza de creatiile unor autori comici celebri, precum Lope de Vega, Calderon de la Barca, Tirso da Molina.

Comedia germana s-a facut cunoscuta prin operele scrise de August von Kotzebue, Johann Ludwig Tieck, Anzengruber, iar cea rusa a impus doi clasici in literatura de specialitate: pe Nikolai Gogol si Aleksandr Ostrovski.

In cultura noastra, dupa inceputuri realizate de precursori precum Costache Conachi sau Iordache Golescu, au reprezentat specia comediei - in epoca de la 1848 - Alecu Russo si, mai ales, Vasile Alecsandri (cu "Iorgu de la Sadagura" si cu ciclul "Chiritelor").

Format in ambianta familiala atat de propice teatrului, alcatuita din Costache si Iorgu Caragiale (conducatori de trupe actoricesti, profesori de arta teatrala, ei insisi autori de piese), I.L. Caragiale poate fi numit cel mai mare comediograf roman si unul dintre cei mai semnificativi din literatura universala. Din perioada marilor clasici, pana in contemporaneitate, genul comic a fost slujit de condeie inspirate ca: Ioan Slavici, B.P. Hasdeu, Victor Eftimiu, Mihail Sebasrian, V.I. Popa, Al. Kiritescu, Tudor Musatescu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Ion Baiesu s.a. Cu o atat de bogata ilustrare in cultura universala, fapt ce intareste afirmatia lui Frnacois Rabelais, potrivit careia "rasul este propriu omului", comedia si-a inventat numeroase subspecii: de situatii, de moravuri, de caracter, de intriga, de salon, ori bulevardiera (vodevilul), cea eroica sau tragica, dar si cea grotesca, satirica ori amara; asadar, o categorie estetica la fel de diversa ca viata insasi. Rasul este arma imbatabila a spiritului omenest impotriva ridicolului, a derizoriului, a grotescului, a absurdului din sfera sociala, indeosebi. Prin umor, ironie, sarcasm, dupa imprejurari, comedia biciuieste vicii si moravuri, urmarind corijarea sau extirparea lor.