Neomodernismul

Neomodernismul

Din revista "Albatros", editata in 1941 si condusa de Geo Dumitrescu, au aparut numai sapte numere, suficiente insa pentru a contura o directie a literaturii noi. In "Albatrosul" lui Baudelaire, proiectat simbolic in titlul revistei, se topesc revoltele tinerilor scriitori, lecturile din poezia franceza moderna si protestul fata de realitatea romaneasca si ascensiunile extremei drepte. Tinerii de la "Albatros" sunt impotriva formulei "arta pentru arta" si a ceea ce se ascunde, in ochii lor, sub aceasta: refugierea intr-un turn de fildes, strict estetic, la care strigatele si suferintele oamenilor nu mai ajung. Poezia lor devine, ca atare, sociala si sarcastica, destramand retorica versului si indemnand la solidaritate cu suferinta din jur. Este o arta fara arta, o poezie a poeticului, a traire intensa, pe intreaga claviatura a umanului. Fara radicalismul moral si incrancenarea tinerilor din timpul razboiului, fara apetenta lor pentru social, dar cu aceeasi voluptate de a destrama, ludic, tesatura poemului si a interpreta, parodic, temele grave, modelul "Albatros"-ului va avea o posteritate la Marin Sorescu, Mircea Dinescu si la generatia poetilor "optzecisti".

"Manifestul Cercului Literar de la Sibiu", aparut, in 1943, sub forma unei scrisori adresate lui E. Lovinescu si semnat de Victor Iancu, E. Todoran, Cornel Regman, Damian Silvestru (pseudonimul lui Ion Negoitescu), Ovidiu Drimba, Ion Oana, Radu Stanca, Romeo Dascalescu si Stefan Aug. Doinas a fost scris de fapt de catre Ion Negoitescu. « Cerchistii » cauta o legitimare estetica, scriindu-i lui Lovinescu, cel mai consecvent aparator al autonomiei valorilor, al disocierii esteticului de etic si de etnic. Ei se revendica de la Scoala Ardeleana, de la Maiorescu si « Junimea », aparand « miturile » ratiunii si ale latinitatii, mutand accentul de pe rural pe urban si de pe creatia populara, pe cea culta. Intre modernismul lovinescian si modernismul Cercului Literar de la Sibiu exista insa o diferenta semnificativa. Ei nu isi fundamenteaza programul pe sincronizarea cu veacul lor -caci, mai ales pe fundalul razboiului, tocmai de spiritul acestui veac vor sa se desparta-, ci pe recuperarea, in diacronie, a unor modele exemplare (Goethe, Fr. Schiller), pe o "restaurare goetheana". Acest modernism sui-generis, indreptat cu fata spre trecut (unul exemplar), va fi intalnit, intr-o forma orientala spre cultura romaneasca, si la generatia postbelica a "saizecistilor".

Manifestul este o specialitate a "avangardistilor", la fel scandalul provocat cu buna stiinta si despartirile zgomotoase in interiorul aceleiasi miscari. Gellu Naum, Paul Paun si Virgil Teodorescu se despart de primul val suprarealist, de la revista "unu" (cu minuscula) a lui Sasa Pana, dar si de colegii lor de generatie, Gherasim Luca si D. Trost (suprarealisti mai radicali, dar cu putine opere scrise). Pentru Gellu Naum, cel mai consistent si mai consecvent reprezentant al miscarii, semnificatia poemului suprarealist, asemenea celei a visului, trebuie sa fie "dereglata, absolut libera".