PARTICULARITATI LINGVISTICE ALE DIALECTULUI MAROCAN

UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRAINE

                                                PARTICULARITATI LINGVISTICE ALE DIALECTULUI MAROCAN

INTRODUCERE        

In lucrarea .. Ne propunem sa... in primul capitol vom discuta despre.. In al doilea despre..

CAPITOLUL I

  Maroc- prezentare generala

Marocul - tara araba, africana si mediteraneana, situata la confluenta marilor civilizatii ce s-au succedat si intrepatruns cu repeziciune in lumea arabo-berbera a Maghrebului - constituie o reusita simbioza intre maretia trecutului si imperativele prezentului. Marocul - leagan al unui trecut ce se masoara in secole si milenii - ofera vizitatorului decorul grandios al vestigiilor, picturile rupestre din regiunile presahariene sau Atlasul Mare, civilizatia desertului, monumentele artei islamice in care rafinamentul se imbina cu maretia, arta si folclorul cu originalitatea etalata in numeroase centre urbane si rurale.

Faurindu-si istoria si definindu-si personalitatea in spatiul limitat de Mediterana, Atlantic, triplul lant al Atlasului invaluit in legenda si nisipul Saharei - Marocul dezvaluie privirii prestigioase monumente ale civilizatiei, precum si farmecul inedit al peisajelor. Printr-un paradox al naturii rar intalnit, in aceeasi zi se poate trece prin toate anotimpurile: amatorii sporturilor de iarna pot schia pe pantele inzapezite ale Atlasului, in timp ce iubitorii marii pot face baie in Atlantic, pe plajele Agadirului.

Litoralul mediteranean si atlantic, piscurile inzapezite ale Atasului, creasta Rifului cu vestitele sale paduri de cedri, ineditul oazelor presahariene, varietatea florei si faunei, pitorescul oraselor prefigureaza un atragator itinerar turistic ce ofera vizitatorului imagini sugestive asupra frumusetii tarii, a transformarilor innoitoare prin care trece Marocul.

Marturiile milenarei civilizatii si insemnul noului apar aproape pretutindeni. Dar, inainte de toate in capitalele imperiale - FES, MEKNES, RABAT- nume cu adanci rezonante in istoria mai veche si mai noua a Marocului.

FES - fondata in secolul al IX-lea - este un important centru cultural si religios al occidentului musulman. Oras al culturii si al credintei, pastrator al comorilor de arta islamica, el adaposteste Moscheea Al Qaraouiyyine, cel mai reprezentativ monument de arta islamica din nordul Africii - nu numai pentru vechimea sa de unsprezece secole ci si pentru dimensiunile sale gigantice ci mai ales pentru stilul arhitectural si neasemuitele sale decoratiuni interioare. Moscheea este sediul renumitei universitati musulmane si al bibliotecii, celebra pentru manuscrisele sale de mare valoare, veritabil tezaur al culturii islamice.

MARRAKECH - perla Sudului, orasul muzeu, capitala a imensului imperiu al dinastiilor almohada ( secolele XII - XIII ) si saadina (secolele XVI - XVII), oras in inima unei imense paduri de palmieri. Întinsele paduri de portocali, lamai, maslini, piersici si trandafiri, monumentele istorice, viata tumultuoasa a "suqurilor" (pietelor), activitatea neintrerupta a artizanilor, traditionalul festival folcloric al lunii mai fac gloria acestei "capitale a Sudului", aplecate spre imensitatea spatiului saharian.

MEKNES - orasul ce va intrerupe traditia istorica a succesiunii celor doua capitale (FES si MARRAKECH) odata cu urcarea pe tron a tanarului suveran Moulay Ismail (a doua jumatate a secolului al XVII-lea) caruia ii datoreaza maretia si renumele. Ziduri impresionante de incinta, ce n-au rezistat, decat in parte, scurgerii timpului, palate somptuoase si sanctuare evoca perioada de mare prosperitate si glorie de la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui de al XVIII-lea.

RABAT - frumoasa capitala a Marocului zilelor noastre - centru politic, cultural, si administrativ al tarii. Rabatul, ridicat in interiorul unor fortificatii ce apartin secolului al XII-lea, intruneste azi multe atribute ale civilizatiei moderne. Noile si variatele edificii, importantele obiective economice, pitorescul bazarelor, Turnul Hassan - de la inaltimea caruia se deschide intreaga panorama a orasului pana departe spre Sale - Mausoleul " Mahomed al V-lea" (chintesenta a stilului arhitectonic marocan, capodopera a artei islamice) constituie, in ansamblu, o adevarata sinteza a traditionalului si modernului, a trecutului indepartat si a prezentului creator.

Zidurile fortaretei Rabat

Dar Marocul mai are inca o capitala si anume CASA-BLANCA, "capitala economica" a tarii. Cu o populatie ce depaseste doua milioane de locuitori, Casablanca, unul dintre cele mai mari porturi ale Africii la Atlantic, se afla la originea principalelor mutatii ale Marocului contemporan. Întreaga sa activitate industriala, comerciala si financiara reflecta, in esenta, liniile directoare ale dezvoltarii tarii. Casablanca, orasul impodobit cu palmieri, poseda numeroase edificii moderne si in stilul traditional arab, o bogata retea de plaje si faleze, cel mai mare acvariu din Africa, "suqurile" animate in pitoreasca Medina.

În Maroc exista, insa, si alte orase si centre puternic ancorate in viata economica, politica si culturala a tarii. Nu mai putin incarcate de istorie si legenda sunt TANGERUL - unul din cele mai vechi orase din lume, poarta maritima a Marocului, renumit centru turistic, loc al unor frecvente conferinte si colocvii internationale si al festivalurilor cinematografice sau AGADIRUL - statiune balneara, oras nou, reconstruit in intregime in urma cutremurului din februarie 1960, care a ingropat in cateva secunde cinci secole de existenta umana. VOLUBILIS, TETOUAN, OUJDA, MOHAMMEDIA, SAFI, KHOURIBGA, TAROUDANT, TIZNIT, NADOR, TOURIST, JERADA - iata numele altor catorva centre urbane ce pastreaza numeroase marturii ale trecutului si aprind noi torte ale civilizatiei pe harta tarii.

Marocul apare azi ca o tara in plina dezvoltare. Cucerirea independentei nationale, la 2 martie 1956, a deschis tarii largi perspective pentru inlaturarea grelelor sechele ale stapanirii coloniale, pentru dezvoltarea economiei si culturii in scopul propasirii nationale. Raspunzand dinamicii istoriei sale si evolutiei vietii internationale, Marocul si-a fixat obiective precise si realiste. Eforturile sustinute ale statului marocan, de dezvoltare economica si sociala de sine statatoare se reflecta in strategia planurilor economice, care vizeaza o crestere accelerata a economiei, ridicarea nivelului de trai material si spiritual al poporului.

Factori geografici, politici, sociali si religiosi au constituit fundalul perenitatii culturii milenare marocane. Trebuie amintit ca Marocul constituia inima vastului imperiu al Almoravizilor, Almohazilor sau Marinizilor care timp de secole si-au intins stapanirea si aria de influenta asupra intregului Magreb, a unei mari parti a Spaniei si asupra regiunilor occidentale ale Africii negre. Arhitectura este prin excelenta dinastica. Fiecare dinastie va cauta sa dea stralucire oraselor ce vor fi alese drept resedinta.

O remarcabila contributie a gandirii , marocane se releva in filozofie si, in aceasta ramura a stiintei, Marocul l-a dat pe cel mai mare filozof materialist al lumii arabe din Evul Mediu, Ibn Rashid, cunoscut mai mult sub numele de Averroes. Operele lui Ibn Rashid, ale lui Abou Ibn Badjda ca si ale altor filozofi au patruns in traducere latina in lumea occidentului.

Se releva organizarea unor institutii de invatamant: conservatoare si scoli de muzica, scoli de arte frumoase si de arte plastice. In numeroase orase exista biblioteci publice sau specializat: organizarea arhivelor, cercetarea manuscriselor . Situata in inima cartierului universitar al capitalei, "Biblioteca generala" joaca, gratie bogatiei colectiilor sale diversitatii publicatiilor si serviciilor, rolul de Biblioteca Nationala a Regatului. Ea ofera cititorului un impresionant numar de manuscrise, titluri de carti de stiinta si beletristica, periodice, harti si fotografii, un laborator de microfilme si de fotocopii. Biblioteca are o tot mai intensa activitate editoriala. Dintre publicatiile periodice in diferite limbi, remarcam cele doua mari colectii stiintifice: "Catalogul manuscriselor arabe din Rabat" si " Sursele inedite ale istoriei Marocului". Biblioteca generala din Rabat coordoneaza activitatea bibliotecilor - filiale ale acesteia - din numeroase orase ale tarii: Sale, Fes, Tanger, Azila, Oujda.

Procesul de arabizare s-a desfasurat intr-un ritm sustinut, mai ales in cadrul scolilor primare. In primii doi ani de scoala primarǎ arabizarea este completǎ. Incepand din al treilea an este introdusǎ franceza ca limbǎ strainǎ.

Evolutia procesului de arabizare, adaptarea lui la structurile si realitǎtile nationale, este conditionat ritmul de crestere al numarului de cadre calificate. O deosebitǎ atentie se acordǎ dezvoltarii invatamantului tehnic. Fiecǎrui minister cu profil economic ii revine sarcina de formare a cadrelor necesare ramurii de care se ocupa. Astfel Ministerului Agriculturii ii este afiliat un Institut pentru pregatirea inginerilor agronomi, iar Ministerului Comertului si Industriei un Institut superior de comert si administratia intreprinderilor.

Cele mai importante influente asupra managementului international le au urmǎtoarele elemente ale culturii: limba, estetica, religia, educatia, perceptiile si stereotipurile, valorile.

Unicitatea unei culturi poate fi usor identificata in simbolurile sale, cu semnificatiile ei distincte (in lumea arabǎ nu se oferǎ un cadou cand intalnesti pe cineva pentru prima oarǎ. Poate fi interpretat ca o mitǎ. Nu trebuie lǎsata impresia ca se asteaptǎ oferirea cadoului atunci cand partenerul este singur.)

Alǎturi de simboluri, in comunicare un rol deosebit de important il au miscarile corporale, gesturile, modul de a adresa solicitarile, semnificatia numerelor (miscari corporale-ridicarea sprancenelor inseamna "da"; numerele: pozitive-3,5,7,9; negative - 13,15; simboluri - figurile rotunde sau patrate sunt acceptate ; steaua in sase colturi, aratatorul ridicat sunt evitate).

Valorile reprezintǎ convingerile de bazǎ pe care le au oamenii referitoare la ceea ce este bun si rǎu, corect si incorect, important si neimportant.

Valorile culturale marocane:

·        siguranta familiei;

·        armonia familiei;

·        varsta;

·        autoritate;

·        compromis;

·        devolutie;

·        foarte rǎbdǎtori;

·        caracter indirect;

·        ospitalitate;

·        caracter formal/admiratie;

·        reputatie;

·        inrudiri;

·        apartenenta;

·        prietenie;

·        recunoastere socialǎ;

·        traditie

Ocupatia preferata a comerciantilor de bijuterii, piele, covoare sau mirodenii este tocmitul. Un pret, oricat de mic, acceptat fara tocmeala, este o adevarata jignire la adresa celor care vand obiectele.

Contrar americanilor, spatiul nu are aceeasi valoare. Sfera de izolare a americanilor, spatiul inviolabil din jurul acestuia, nu exista in Maroc. Spatiul public este al tuturor. Este esential pentru un marocan de a ramane in zona olfactiva a partenerului, pe cat este de evitata aceasta apripiere la americani.

În general, marocanii isi privesc intens interlocutorii si nu sunt niciodata indiferenti la propunerile acestora.

Nu fiti suparati daca:

o  sunteti primit cu sarutari de doua frumoase dansatoare; faceti ca ele!

o  omul de afaceri marocan va ia mana cat mai aproape de el sau va poate imbratisa; este un semn de prietenie.

În intalnirile de afaceri negociatorul marocan evita sa-si puna partenerul intr-o postura nefavorabila. El il respecta. Mai mult, are o deosebita capacitate de a lua decizii si stie sa se faca ascultat. Statutul social este foarte important; de aceea, cartea de vizita nu trebuie uitata. El poate intelege pozitiile ambelor parti fara a fi partinitor. Nu trebuie deviata negociata spre conflict; negociatorul marocan evita confruntarea directa! Si cu cat se mananca mai mult, cu atat se arata respectul pentru gazda.

Marocanilor le place expresivitatea si au manifestǎri emotionale.

Întreruperile frecvente si asteptǎrile indelungate sunt o obisnuintǎ. Raspunsul "da" poate insemna "poate" sau chiar "nu" si invers. Exprimarea admiratiei fatǎ de un obiect apartinand unui marocan trebuie evitat, intrucat se va simti onorat sǎ vi-l ofere. Marocanii sunt emotivi si se pot supara usor.Criticarea in public al unui membru al echipei lor de negociere va impresiona neplacut. Întalnirile de afaceri in grup sunt tipice, insa abordarea subiectului se face direct. Onoarea, pozitia familiei si statutul sunt elemente foarte importante la marocani. Argumentele empirice sunt inutile si evitate. Lipsa tocmelii este consideratǎ o jignire.

Religia joacǎ un rol major si de aceea trebuie acordat un respect deosebit practicilor si obiceiurilor marocane. Rabdarea este o necesitate, nu o virtute in negocierile cu marocanii. Nu se poate incheia nici o afacere vinerea, care este Ziua Sfantǎ a Islamului. Nu se planificǎ intalniri in zilele religioase.

CAPITOLUL II

                                                Androcentrism lingvistic    

Acest capitol se concentreaza pe influentele (reflexele) androcentrice gramaticale, semantice si pragmatice ale deosebit de puternicelor structuri marocane patriarhale asupra celor trei categorii de limbi vorbite in Maroc, si anume : limba araba literara, dialectul marocan al limbii arabe si dialectul folosit de berberi. Atat structura, cat si utilizarea acestor limbi sunt profound androcentrice. La nivel structural, androcentrismul este atestat prin structura genului la nivelul celor patru segmente de analiza : fonetica (studierea sunetelor dintr-o limba), morfologia (cercetarea structurii si formei cuvintelor dintr-o limba), sintaxa (topica cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza) si semantica (analizarea sensurilor cuvintelor). De obicei, acest tip de androcentrism nu depinde de contextual in care are loc discursul, ci de insasi natura limbiilor.

Acest tip de androcentrism este dependent in mare masura de context. Importanta celor doua tipuri de androcentrism rezida in faptul ca ambele influenteaza profund perceptia si atitudiniile utilizatoriilor limbii fata de rolul genului ca atribuire si performanta. Androcentrismul formal din limba araba si cele doua dialecte vorbite in Maroc poate fi surprinzator prin faptul ca ofera posibilitatea unor diferite marci ale genului in aceste limbii ; astfel, ca o consecinta a contextului socio-cultural puternic influentat de gen, androcentrismul formal apare deseori ca un fenomen "natural"si este deseori invocat ca un androcentrism "pur, veritabil".

Este important de precizat faptul ca, desi limbile vorbite in Maroc sunt toate androcentice, cererile punctate in acest capitol nu trebuie intelese gresit, in puternicii termeni whorfieni : limba determina cultura, iar cultura determina limba. Asemenea cereri ar  fi prea puternice si nerealistice. Într-un studiu recent asupra acestui subiect, Hudson, in 1996, a evidentiat faptul ca cererile importante trebuie clasificate cu grija, insa acest lucru nu este usor de realizat. Observatiile facute cu privire la natura androgenica a limbilor marocane nu se afla in raport direct cu cultura marocana. Orice legaturi care exista sub acest aspect trebuie sa fie mediate si trebuie sa fie indirecte. Mai multi factori sunt implicati in aceasta mediere. Dintre acestia demn de mentionati sunt doi dintre acestia, si anume rationamentul personal al vorbitorului si contextul general al utilizarii limbii.

 Andorcentrismul gramatical

Androcentrismul gramatical reprezinta o indexare lingvistica a conceptelor de baza masculine in anumite limbi. Gramatica acopera fonetica, morfologia, sintaxa si semantica. În lingvistica exista patru niveluri de analiza care permit intelegerea limbii ca un obiect de studiu. Avand in vedere ca morfologia si sintaxa se refera la forma si constituie sistemul intern al limbilor, iar fonetica si semantica sunt mai mult legate de lumea exterioara. Sistemul intern al limbii este conectat la lumea exterioara prin sunet si sens.

Pitch (intensitate)

Aspectele fonetice cu referire la gen ale limbilor oamenilor au atras mereu atentia lingvistilor. Primele ipoteze cu privire la acest subiect au fost formulate in teoriile din perioada de pionierat a lingvisticii.  Este vorba de teoriile cu privire la deficit, dominare si diferenta. Aceste ipoteze se bazau cu preponderenta pe supozitiile privind modul de articulare al sunetelor Potrivit lui Jespersen (1922) si Lakoff (1975), aceste supozitii identificau cateva diferente semnificative privind intensitatea intonatiei in discursurile rostire de barbati si in cele rostite de femei. Astfel, intensitatea intonatiei barbatilor a fost considerata joasa, in vreme ce intensitatea intonatiei din discursurile femeilor este considerata ca fiind mai ridicata, mai inalta decat a barbatilor. Asadar, intonatia este vazuta ca o trasatura fonetica majora care face distinctia intre discursul unei femei si discursul unui barbat. Aceste teze, precum si studiul lui Gaudio din 1994 sustin, in mare masura, ca diferentele de gen se bazeaza pe factori biologici.

 Studii recente efectuate in acest domeniu au scos la iveala faptul ca exista trei ipoteze fundamentale cu privire la limbajul uman, si anume :

1. femeile nu utilizeaza in mod uniform modele de intonatie specifice cu scopul de a atinge sau de a ajunge la aceleasi tipuri de intelesuri. Telurile lor semantice difera foarte mult de la un context la altul. În plus, intonatia poate, in principiu, sa constituie un sistem complex inalt de intelesuri, chiar si pentru  singura persoana, fie ca este vorba de o femeie, fie ca este vorba de un barbat.

2. intensitate intonatiei difera considerabil de la o femeie la alta.

 3. Intensitatea intonatiei, la nivel al genului, nu este implementata in aceeasi maniera in diferitele culturi existente.

Pe baza acestor trei concluzii cu referire la limbile existente, se indica faptul ca diferentele privind intensitatea intonatiei nu depind numai de factorii biologici. O asemenea viziune, ar fi generat o simplificare a identitatii genului, toate femeile fiind astfel inglobate intr-o singura categorie. În schimb, studii aprofundate au aratat ca aspectul fonetic al limbii cu referire la gen, transcede de la aspectul biologic la cel cultural si cel individual.(potrivit lui Mendoza Denton si Strand 1998, Strand 1998, Simpson 1998). Multe dintre aceste cercetarii au reliefat, in special, diferenta de intensitate  intonatiei in diverse culture. Unul dintre aceste studii este cel realizat de Simpson, in anul 1998. cele mai multe dintre aceste studii au trecut dincolo de modalitatea de articulare a sunetelor, insistand pe proprietatiile acustice ale discursurilor femeilor si barbatilor.

În paralel cu aceste rezultate, cercetarea in domeniul foneticii a fost martora unor noi tendinte de teoretizare ale comportamentului genului si un important progress s-a realizat in imbunatatirea acestei teoretizari.. Teoriile care puneau in prim plan calitatiile innascute ale unei persoane au fost treptat inlocuite de supozitiile teoretice conform carora numai o analiza a sistemelor culturale specifice permite o intelegere completa a comportamentelor fonetice, iar comportamentele fonetice niciodata nu formeaza entitati coerente in afara sistemelor culturale.

 O importanta concluzie  acestor cercetari este aceea ca intensitatea are doua proprietati :

1. este un sistem bazat pe crearea unui sens doar in interiorul granitelor sistemului discursului care constituie contextele sale ;

 2. este mediat din punct de vedere cultural de rationamente personale, in vreme ce informatiile sunt des redate prin expresii faciale si prin informatii care se refera la frecventa acusticii.

În cultura marocana conceptul de calitate a vocii este asociat cu asteptarile rigide cu referire la gen. De exemplu, o voce care "scartaie", caracterizata printr-o intensitate foarte joasa, in cele mai multe dintre cazuri este asociata cu un barbat, serios, autoritar, credibil, demn de incredere, iar o voce "ascutita, stridenta", identificabila datorita sunetelor inalte, este frecvent asociata cu o femeie, naiva, care vorbeste mult. Pentru a trece dincolo de aceste stereotipuri, trebuie sa fie facuta o distinctie clara - selectarea intensitatii si intensitatea sferei de femei si de barbati in contexte specifice. Modul in care genul este perceput in cultura marocana are un mare impact asupra modului in care este pastrat - si aceasta pentru ca vocile caracterizate printr-o intensitate joasa sunt percepute ca fiind puternice, autoritare, serioase, iar vocile ascutite sau stridente care sunt definite prin sunete inalte sau simtite ca fiind simple, frivole, neserioase. De aceea, asteptarile femeilor si ale barbatilor din Maroc sunt puternic cifrate, codate, avand ca element principal in acest aspect genul. De asemenea, aceste asteptari sunt reflectate in producerea si perceptia calitatii vocii. În cultura marocana, femeile, atat cele in varsta cat si cele tinere pot alege sa foloseasca o intensitate scazuta a vocii, pentru atingerea unui anumit obiectiv, iar interpretarea acestei intensitati trebuie sa fie facuta dincolo de asteptarile si intelesurile folclorice, pentru a si pe deplin inteleasa. De exemplu, femeile marocane pot folosi o intensitate joasa a tonului vocii in clasa, in curte, la televizor, pentru a-si asigura respectul celorlalti si, de asemenea, pot utiliza o intensitate inalta a vocii, in alte contexte mai putin formale. Aceasta alegere este uneori deliberata, iar alteori nu. Astfel, desi o voce joasa este asociata cu masculinitatea, iar o intensitate inalta a vocii cu feminitatea in cultura marocana, intensitatea joasa poate fi intrebuintata si de femei in anumite situatii: În schimb, intensitatea inalta nu este folosita de barbati, intr-o maniera intentionata. În consecinta, femeile par sa permita o largire a intensitatii variatiei, in comparatie cu segmentul masculin, care nu insista pe o astfel de expansiune.

În plus fata de intensitatea vocii, fata poate transmite informatii semnificative despre modul in care sunetele sunt percepute. Acest fapt a fost atestat prin aceea ca modalitatea de articulare a sunetelor isi lasa amprenta, intr-o maniera importanta, asupra perceptiei discursului. Informatia despre rostirea vizuala cu referire la segmentele articulate afecteaza intr-o maniera importanta perceptia locului de articulare a consoanelor, in special in cazul bilabialelor, interdentalelor, precum si in cazul vocalelor. Demonstrarea acestui fenomen poarta numele de "Efectul McGurk". Potrivit acestuia, participantiilor le este prezentat un test audiovizual, accentul fiind asupra fetei unei persoane care rosteste sunetele "ga", in timp ce o voce sincronizata spune "ba", iar majoritatea participantilor percep un sunet amestecat generat de fuzionarea lui "ga" si "ba". Acesta este "da". De asemenea, atat fata, cat si vocea furnizeaza informatii despre genul vorbitorului. De fapt, ca informatia despre modul de articulare, genul informatiei afecteaza puternic perceptia discursului. Aceasta stare de lucru produce stereotipuri audiovizuale legate de gen care afecteaza procesul de vorbire. Recent, in literatura de specialitate legata de limba si de gen s-a aratat ca participantii formuleaza rationamente prototipice referitoare la gen, numai pe baza aparentei (potrivit lui Banajii, 1998). Aparitia permite privitorilor sa aiba acces la o buna parte din stereotipurile vorbitorului. Acestea indica efectele fetei in raport cu genul asupra perceptiei discursului. Este important de precizat faptul ca asemenea stereotipuri sunt folosite de perceptori in timpul desfasurarii procesului de perceptie a discursului. Cu cat perceptorul se conformeaza stereotipurilor prototip legate de gen, cu atat mai dificil devine procesul. Procesul de perceptie este redat cu dificultate de o nepotrivire intre fata vorbitorului si vocea acestuia, pe de o  parte si asteptarile prototipice legate de gen, pe de alta parte. Aceasta idee este demonstrata de faptul ca este necesar un timp mai indelungat pentru a recunoaste si repeta cuvinte. În absenta unei coordonari intre asteptarile legate de gen si fata si vocea vorbitorului, sunt preluate alte prototipuri ale genului. Experimentele efectuate de Strand in 1998 au aratat ca in momentul in care ascultatorul ale carui asteptari legate de gen, bazate de stereotipuri nu se potrivesc cu cele la care este expus, creste dificultatea in procesul de perceptie si intelegere a procesului vorbirii. Aceasta este validata de tehnici care indica asteptarile legate de gen - vocea si fata nu se potrivesc din punct de vedere audiovizual. Din punct de vedere audiovizual exista  o importanta semnificatie a acestui fapt. - stereotipurile audiovizuale referitoare le gen au un impact direct asupra modului in care cuvintele sunt procesate. În contextul socio-cultural marocan, atasarea unui stereotip la perceptia fonetica este flagranta.. Chipul femeilor si efectele vocii cu privire la gen poarta importante intelesuri culturale.

CAPITOLUL III

      Particularitati ale dialectului marocan

            În marea majoritate a limbilor, forme gramaticale distincte sunt intrebuintate pentru a face diferenta intre masculin si feminin. Lingvistii numesc aceste forme gen. Interfata intre gen si forma gramaticala isi are radacinile in ipoteza ca exista factori formali de constrangere (sau factori gramaticali) care sunt legati de conceptul de gen. Fiind realizat ca un "morfem", in marea majoritate a limbilor, genul a fost considerat un reflex gramatical a relatiei formale dintre forma unui cuvant si diferentele biologice innascute sau atribuite ale entitatilor la care se refera. Genul gramatical poate sau nu sa aiba o forma morfologica, in schimb intotdeauna are o functie gramaticala. Limba araba, dialectul marocan, precum si dialectul vorbit de berberi prezinta puternice caracteristici ale genului morfologic in sensul ca in aceste limba si in aceste dialecte nu sunt numai morfeme ale genului care abunda, dar, conform studiilor lui Sadiqi si Ennaji din 1992, acestea sunt, de asemenea, foarte productive.

Categoriile genului in limba araba si dialectele acesteia vorbite in Maroc

            Potrivit clasificarii in functie de gen, limbile se impart in doua categorii distincte : 1. sisteme gramaticale ale genului (din aceasta grupa fac parte limbiile semitice si limbiile romanice) si

2. sisteme neutre din punct de vedere al genului (limba engleza, de exemplu).

De asemenea, cuvantul poate face parte dintr-una din cele doua mari clase : categoria lexicala sau cea gramaticala. Categoriile lexicale includ substantive, in vreme ce categoriile gramaticale includ entitati inflexionare. Diferenta majora intre cele doua grupe consta in aceea ca atunci cand prima contine morfeme independente, ultima poate contine si morfeme independente si morfeme dependente. În limba si dialectele supuse discutie, categoriile gramaticale corelate cu genul sunt : acordul, elementele pronominale, determinantii si numeralul.      

            Limba araba literara, dialectul marocan si dialectul folosit de berberi sunt construite pe baze a doua clase ale genului : masculin si feminin. Genul neutru nu este prezent in limba araba. Acordul presupune nu doar persoana si numarul, dar si genul. Specificarea genului este importanta in structura morfo-sintactica a limbii si a celor doua dialecte mai sus mentionate. Aceasta specificare poate sa fie puternica sau slaba. Formele puternice sunt independente, in timp ce formele slabe sunt dependente. În afara de verb, marcile acordului in ceea ce priveste genul in limba araba, in dialectul marocan si in dialectul berberilor apar la nume, la adjective, la determinanti si la numerale. Adjectivele se acorda cu numele pe care il determina in persoana, numar si gen, dupa cum se ilustreaza in exemplele de mai jos :

Limba araba standard :

(1)  muςallimat-un?aniiqat-un -  o profesoara eleganta

       muςallima - profesoara - nume feminin, singular

      ?aniiqat - eleganta - nume feminin singular   

Dialectul marocan :

(2)  qeTT-a kbir-a -o pisica mare

       qeTT-a - nume feminin o pisica

       kbir-a - nume feminin,  mare

Dialectul berber :

(3)  t-asrdun-t t-axatar-t- un catar mare

t-asrdun-t - nume feminin,  un catar

t-axatar-t - nume feminin, mare

      Masculinul formelor  muςallima - profesoara, qeTT-a -  pisica si t-asrdun-t - catar este reprezentat de urmatoarele forme : muςallim-un, qeTT  si respectiv asrdun. Cu toate acestea, in limba araba literara unele adjective pot sa nu prezinte un acord in gen feminin cu numele pe care il determina.

(4)  ?imra?at-un caa∫iq-un/atun - ?imra?at -  femeie - nume feminin, caa∫iq-un/atun - iubit - nume masculin sau feminin.

(5)  baqarat-un haluub-un/atun - baqarat-un - vaca - nume feminin, haluub-un/atun - lapte, nume masculin sau feminin.

Androcentrismul morfologic este atestat prin faptul ca, desi adjectivele din exemplele (4) si (5) pot fi folosite si la forma lor de feminin, in general se prefera utilizarea formei de masculin. Preferarea genului masculin, in detrimentul genului feminin, este pusa, de catre lingvistii arabi, pe seama faptului ca atunci cand discursul impune folosirea unor expresii ca "intensitate" sau "abundenta" se foloseste forma masculina a termenului, deoarece aceste calitati sunt mai mult asociate cu exponentii sexului tare, cu masculinitatea, decat cu reprezentantele sexului frumos sau cu atribute din sfera feminitatii. O alta explicatie a faptului ca nu se utilizeaza forma feminina a numelui in exemplul numarul (4) este legata de explicatia potrivit careia "atitudinea sau starea de indragostit" este strans legata de actiunea de "a curta" - manifestare considerata ca fiind tipic masculina, presupunandu-se, in cultura arabo-musulmana, ca doar barbatii trebuie sa-si "arate" sau sa-si "exprime" iubirea.

Aceste viziuni si supozitii stereotipice si legate de sex trebuie separate de faptele lingvistice. Este important de precizat ca lingvistii arabi traditionali au realizat comentarii care pot fi citite doar ca o ideologie particulara a limbii. De exemplu, Ibn Al Anbaari, in secolul patru al Hegirei, citat in opera lui Abu-Risha (1996: 31-32), afirma urmatoarele : "dovada ca genul masculin precede genul feminin este prezentata atunci cand se spune qaa?im - cel care sta in picioare - persoana a III a, singular, masculin si qaa?imah -  cea care sta in picioare, persoana a III a, singular, feminin si qaaςid - cel care sta jos - persoana a III a, singular, masculin si qaaςidah - cea care sta jos, persoana a III a, singular, feminin si  jaalis - cel care se aseaza, persoana a III a, singular, masculin si  jaalisah - cea care se aseaza, persoana a III a, singular, feminin. Dupa cum se poate observa - precizeaza in continuare Ibn AlAnbaari - forma de feminin a cuvantului contine anumite sufixe care sunt adaugate la radacina. Iar, in momentul in care vezi ceva de la distanta si nu stii ce este, atunci spui : o femeie, un animal sau ceva de genul acesta."

            Asocierea lui Ibn AlAnbaari facuta intre femei, animale si entitati "necunoscute" este o reminiscenta a foclorului popoular, prezenta in limbajul de zi cu zi a al vorbitorilor dialectului marocan : lemra u lehmara ma kayDayfu∫ - "o femeie si un magar nu trebuie tratati ca niste oaspeti". Femeile si magarii nu trebuie sa fie tratati de maniera in care sunt tratati oaspetii, deoarece ei nu sunt considerati oaspeti.

            Androcentrismul gramatical este atestat si in Ipotezele Derivarii. Pe baza acestora, conform lui cf. Sibawahye [1984], Harrell 1965, Basset 1952, s-a analizat limba araba vorbita in Maroc, precum s-au analizat si dialectul marocan si dialectul berber. Faptul ca morfemul genului feminin, in limba araba si in cele doua dialecte intrebuintate in Maroc, contine un sunet sau o litera in plus fata de forma genului masculin, a fost interpretat de catre lingvistii traditionali, pe de-o parte, cat si lingvistii contemporani, pe de alta parte, ca o dovada ca genul feminin este, din punct de vedere istoric si morfologic, derivat de la genul masculin. Cartile de gramatica care studiaza dialectul marocan si dialectul vorbit de berberi, abunda de reguli gramaticale care ilustreaza Ipotezele Derivarii.

            Cu toate acestea, Ipotezele Derivarii sunt puse sub semnul intrebarii. Istoria, insa, ne-a aratat ca limbile, in mod natural, au fost subiectul economiei, al reducerii la nivelul formei, ca rezultat al procesului de vorbire. De exemplu, asa numita "limba engleza moderna" si-a pierdut inflexiunile care erau caracteristici ale precursorilor sai - limba engleza veche si limba engleza din perioada medievala. Astfel, unii lingvistii, care au pareri care se opun celor ale lingvistilor traditionali, considera ca, in privinta genului, transformarile au inceput de la forma de feminin, derivandu-se forma de masculin, printr-un proces de elidare. Confrom lui Chomsky 1965 si Lightfoot 1979, acest proces, de derivare a masculinului de la feminin, este mult mai probabil, decat procesul de de derivare a genului feminin, pornindu-se de la genul masculin.

De asemenea, portivit faptului ca limbiile, in mod natural, au mers catre o economie sau o reducere a sunetelor rostite, si implicit a literelor notate, este logic de presupus ca in limba araba, precum si in cele doua dialecte ale acestei vorbite in Maroc, forma originala, de baza, de la care s-a declansat procesul de derivare a fost cea de feminin, genul masculin, fiind rezultatul unui proces de elidare a unui sunet final. Ipotezele Derivarii sunt mentinute, deoarece ele servesc unor scopuri socio-culturale si au o functie sociala, venind in concordanta cu un context patriarhal existent, atat la nivelul societatii, cat si la nivelul culturii. Faptul ca, de obicei, forma generica a unui cuvant este considerata ca fiind de gen masculin in gramatica, conduce la ideea ca genul feminin este acela care se deriva de la cel masculin. Aceasta ipoteza exclude ideea potrivit careia nu exista o forma generica feminina a unui cuvant. Astfel, cuvantul ?imra?ah din limba araba literara este considerat o derivare de la forma mar?- persoana, dar termenul mar? este utilizat doar generic, cand este citat din dictionar sau din diverse carti de gramatica sau atunci cand se vorbeste in mod general despre o persoana.

Asemenea cuvintelor al-lmuwaaTin - cetateanul - nume masculin, al-ςaamil - muncitorul - nume masculin, sau chiar al-?ustaad - profesorul  - sunt utilizate in mod generic, desi o buna parte dintre cetateni este reprezentata de femei, desi majoritatea femeilor sunt muncitoare si profesoare si in ciuda faptului ca limba araba literara contine morfeme ale genului feminin, si mai mult, chiar si pentru dual.

 Androcentrismul rezida in faptul ca inflexiunile masculinului au o mai mare valoare simbolica in limba araba, dialectul dialectul marocan si cel vorbit de catre berberi, decat au inflexiunile femininului.

            Androcentrismul gramatical este o oglinda a ierarhizarii socio-culturale care are la baza conceptul de masculinitate si este in mod intrinsec conectat cu relatiile de putere din societate - femeile fac parte dintr-o subclasa dependenta de entitatea sociala masculina in cultura marocana. Se presupune ca genul feminin a derivat de genul masculin. Puterea sociala si cea lingvistica sunt interdependente si interactioneaza din punct de vedere al dialectului - femeile sunt cele care stau acasa, in sfera domestica, avand grija de casa si crescand copiii, in vreme ce barbatii merg in sfere publice unde pentru a face rost de mancare pentru familie, pentru a-i proteja. Aceasta protectie si modalitatea in care ea este codata din punct de vedere lingvistic sunt rezultate naturale ale relatiei de putere dintre barbat si femeie in societate. În cultura marocana, femeia este cea careia i s-a atribuit rolul de a pastra limba si traditiile. De exemplu, se spune adesea ca dialectul berber, care trece printr-o perioada de decadere, este pastrat in comunitatiile de la munte de catre sotiile ale caror barbati fie au murit, fie au emigrat la oras, pentru a-si cauta de lucru. Exista o supozitie potrivit careia femeile care pastraza acest dialect, il "feminizeaza", punand in pericol androcentrismul acestuia. Desi este adevarat ca femeile sunt cele care conserva acest limbaj, acest proces le este adesea impus, deoarece femeile nu conserva cultura intr-o maniera constienta.

            Androcentrismul din punct de vedere gramatic este atestat pin modul in care categoriile morfologice sunt asociate cu continut semantic. Tinand cont de faptul potrivit caruia  notiunea de catogorie gramaticala este abstracta si serveste in principal ca instrument de analiza gramaticala, categoriile gramaticale sunt fundamental arbitrare. Desi aspectul arbitrar al categoriilor gramaticale nu a fost accentuat in analizele gramaticale arabe si vest-europene, acesta a devenit un subiect central in scoliile de lingvistica, in special paradigma generativa (potrivit lui Saussure 1916, lui Bloomfield 1933 si lui Chomsky 1957).

            Pornind de la Saussure, trecand pe la lingvistii structuralisti, iar apoi pe la lingvistii generativisti, semnul care din punct de vedere al mostenirii este legat de notiunea abstracta de categorie gramaticala, a fost caracterizat ca fiind tipic arbitrar, in contrast cu semnificantul care nu este arbitrar.

            Astfel, continutul categoriei gramaticale este cel care determina clasificarea ultimului ca fiind "lexical" sau "functional" si, in consecinta, "masculin" sau "feminin". Atunci cand continutul, lexical sau gramatical defineste o categorie abstracta, ii neutralizeaza calitatea sa arbitrara, legandu-l de gen, o categorie specifica. Dovada pentru aceasta teza vine din urmatoarele fapte : limba araba literara, dialectul marocan si dialectul berber sunt dialecte si o limba care au la baza sistemul radacinilor, iar acestea sunt prin definitie neutre din punct de vedere al genului. În cadrul acestui sistem bazat pe radacini si pe forme verbale derivate, radacinile inceteaza sa mai fie neutre in momentul derivarii. De exemplu, masdarul de la formele a doua pana la a opta si masdarul formei a zecea sunt considerate a fi de gen masculin. De asemena, de exemplu, radacina k t b nu poate fi socotita nici ca fiind de gen masculin, nici ca fiind de gen feminin. Aceasta diferentiere in functie de gen, incepe sa fie observabila incepand cu derivarea. Schema de derivare a participiului activ pentru forma intai, in limba araba literara este فاعِل  . Scriitor se spune kaatibun, in timp ce scriitoare se spune kaatibatun. Adjective se disting si ele in functie de gen, sunt fie masculine, fie feminine, in functie de genul numelor pe care le determina si care se acorda. Astfel, avem kaatibun ma∫huurun - un scriitor cunoscut si kaatibatun ma∫huuratun - o scriitoare faimoasa. Demn de mentionat este faptul ca adverbele nu poseda aceasta caracteristica a numelor si a adjectivelor de a se clasifica potrivit genului, in masculine si feminine. Adverbele sunt invariabile in limba araba. De exemplu, laylan - noaptea , γadan - maine. Se poate concluziona afirmandu-se ca genul devine o categorie relevanta doar la nivelul acestor scheme de derivare, adica in gramatica limbii.

            Dupa cum am precizat mai sus, doar numele si adjectivele variaza in functie de gen, in timp ce adverbele sunt invariabile. Aceste norme ale limbii arabe literare se aplica si dialectului marocan, dar si dialectului vorbit de berberi : xeddam - un muncitor, xeddama - o muncitoare. Ambele nume sunt derivate de la radacina x d m - a munci. Adjectivele acestor nume sunt fie masculine, fie feminine : xddam qSir    - un muncitor mic, xeddama qSira- o muncitoare mica.   De asemenea, in dialectul berber, amksa - un cioban si tamksawt - o ciobanita sunt derivate de la radacina m k s - a pazi oile - care este o radacina neutra din punct de vedere al genului, asemeni tuturor radaciniilor. Numele amksa si tamksawt sunt determinate de adjective care sunt la randul lor masculine sau feminine : amksa amzzan - un cioban mic, tamksawt tamzzant - o ciobanita mica.

            Androcentrismul gramatical este construit in gramatica dialectelor marocane ca si cum aceste dialecte sunt realizate, pentru a reprezenta lumea in care sunt implicati vorbitorii acestora. Androcentrismul gramatical se materializeaza in aceste limbi, in vreme ce formele gramaticale sunt asociate notiunilor de masculin - feminin. Dupa cum radaciniile sunt un instrument in analiza dialectelor marocane si nu pentru o analiza a acestora in contexte sociale, astfel, androcentrismul devine mai mult o baza care contureaza diferentele dintre natura arbitrara a categoriilor si caracterul non-arbitrar al continuturilor acestora. Categoriile abstracte devin purtatoare ale informatiilor semnificative in legatura cu genul si, in mod automat rezulta intr-o bipolaritate, un mijloc al ierarhizarii cu care o categorie, de obicei cea a masculinului, este situata, din punct de vedere al ierarhiei, deasupra celeilalte, cea a feminitatii, a femininului. Androcentrismul gramatical este, intr-adevar o trasatura a teoretizarii gramaticale a limbii arabe si a dialectului berber.

            În procesul ierarhizarii gramaticale, categoria masculinului este, in mod obisnuit, vazuta ca fiind mai mare, o categorie sociala superioara, deoarece clasa sociala a barbatului se bucura de un statut superior in societatea si in cultura marocana, prin comparatie cu clasa sociala a femeii care este considerata ca fiind mai mica si inferioara din punct de vedere al statutului. Aceasta perspectiva este intarita si perpetuata prin intermediul familiei, religiei, istoriei, educatiei si prin intermediul politicii. Acest androcentrism este foarte bine integrat in cultura si in dialectele marocane, astfel incat prevaleaza si atunci cand pare ca este neutru. De exemplu, in limba araba literara, in dialectul marocan si in dialectul intrebuintat de berberi termenii al-?insaan - barbat, persoana si bnadem - persoana nu par, la prima vedere, sa fie specifice numai unuia dintre genuri. Este interesant de notat faptul ca, desi acesti termeni se pot folosi la singular pentru a desemna reprezentanti ale ambelor genuri, la plural, doar forma de masculin apare : ?insaana-tun - o persoana, singular, feminin - are forma de plural ?unaas-un - persoane, masculin plural, nu forma  *?unaasaa-tun, feminin, plural. Mai mult, in ciuda faptului ca termenul ?insaan-un - persoana, este folosit cu referire atat la o femeie, cat si cu referire la un barbat, nu se poate acorda cu un verb la singular, persoana a treia, feminin.Se poate spune qara?a- l-?insaanu - persoana / barbatul a citit, dar nu se poate spune qara?a-t l-?insaanu - persoana a citit - singular, feminin, persoana a treia. De asemenea, in ciuda faptului ca termenul ?insaan-un - are si o forma feminina '?insaana-tun', cuvantul fardun - individ - nu are o varianta feminina. Nu exista forma *farda-tun. Asadar, se poate observa ca maniera de exprimare a individualitatii, in cultura si in dialectul marocan al limbii arabe, este predominant masculina.

            Sensurile denotativ afective si diminutivele sunt considerate mai apropiate de genul feminin, decat de cel masculin in cultura marocana. Astfel, de exemplul, naratoarele tind sa foloseasca diminutivele pentru redarea contextului, pentru ilustrarea background-ului povestirii : xdit lebbiliza dyali w ∫wikke∫i w xrejt deγya - mi-am luat mica mea valiza si mica mea geanta si am iesit afara.

Articolul si pronumele demonstrativ

Dialectul marocan, alaturi de cel sirian si kuweitian sunt caracterizate de o flexibilitate si de o varietate a formelor demonstrative si a sintaxei in comparatie cu dialectul egiptean. În dialectul marocan demonstrativele pot sa preceada sau sa urmeze numele, in timp ce in dialectul egiptean sintaxa acestora este fixa si omogena : demonstrativele urmeaza dupa numele pe care il modifica.

            În limba varianta standard a limbii arabe, formele nominale, pronominale si adjectivale prezinta o distinctie in functie de gen. Poate parea surprinzatoare lipsa acestei distinctii in cele trei dialecte mentionate mai sus. Dialectele marocan, sirian si kuweitian nu au pronume demonstrative diferite in functie de gen.

            Demonstrativele identifica si subliniaza termenii care joaca un roluri importante in discurs. În dialectele limbii arabe, articolele si pronumele demonstrative indeplinesc aceste functii cu specificatii anaforice, deictice, in functie de topica. Toate demonstrativele sunt non-deictice, insa trebuie facuta o distinctie intre pronumele care sunt doar anaforice si nu contrastive si acelea care implica un anumit grad de contrast. De asemenea, este foarte important sa se faca o deosebire intre formele accentuate si neaccentuate ale demonstrativelor. Formele accentuate servesc doar pentru a semnala o legatura sau o referinta anaforica fie pentru un termen care a fost deja mentionat, fie pentru un termen sau o entitate despre care vorbitorul considera ca interlocutorul o va identifica sau o va prezenta. Formele "accentuate" si functiile demonstrativelor prezinta scheme similare in toate dialectele. Este cunoscut faptul ca formele pronumelor demonstrative pentru apropiere, cat si pentru departare, din punct de vedere deictic se refera la obiecte apropiate sau departate in timp si spatiu. În plus, aceste forme mai pot indica "distanta discursului", sintagma care inseamna ca atunci cand este folosit pentru a reaminti un subiect mentionat mai inainte in cadrul discursului, demonstrativul ajuta in semnalarea gradului de proximitate, in sens figurat. Formele de departare sunt cele care semnaleaza o referinta contrastiva, poate datorita faptului ca prin intermediul distantei existente intre doua entitati, identitatile lor separate sunt mult mai clar evidentiate.

            Formele de apropiere si de departare ale demonstrativului

            Gramaticienii arabi impart pronumele demonstrative in doua grupe -de apropiere si de departare, cu referire la timp si la loc.

            Pronumele demonstrative de apropiere specifice dialectului marocan sunt urmatoarele :

            În limba araba literara pronumele demonstrative de apropiere sunt :

            Demonstrativele de departare specifice limbii arabe literare sunt :

            În plus fata de formele ilustrate in tabelele de mai sus, dialectul marocan mi prezinta si o forma scurta, inflexibila in functie de gen, prenominala, o forma de demonstrativ neaccentuat. Aceasta poate aparea doar prefixata unui nume. Kristen E. Brustad in lucrarea sa, preluand termenul de la Harrell, a denumit aceasta forma invariabila articol demonstrativ. Harrell utilizeaza acest termen pentru toate formele care sunt intrebuintate cu articolul hotarat si care preced un nume pe care il modifica, indiferent daca sunt forme variabile sau nu in functie de gen, lungi sau scurte. Acest articol demonstrativ in dialectul marocan este had.

            Harrell este de parere ca functia articolului demonstrativ /had/ este aceea de "inteles demonstrativ generalizat fara o distinctie intre apropiere si departare asa cum prezinta demonstrativele din limba engleza this and that" (1)

            Articolul demonstrativ /had/ este dupa cum precizat mai sus invariabil in functie de gen si numar, in plus acesta nu se acorda cu numele pe care il determina. Acest articol este deseori numit si demonstrativ "neacentuat", deoarece reflecta faptul ca nu este niciodata utilizat pentru a specifica sau pentru a contrasta. /Had/ este folosit mai mut pentru a mentiona entitati a caror identitate este deja cunoscuta deopotriva vorbitorului si interlocutorului sau. Acest articol, invariabil in functie de gen, numar si caz, apartine, potrivit clasificarii facute de Croft (1990), clasei "demosntrativelor anaforice".

            Croft defineste diferenta dintre demonstrativele anaforice si cele deictice intr-unul din articolele sale publicat in anul 1990. Astfel, acesta noteza :

            "demonstrativele anaforice difera de "adevaratele" demonstrative (deictice) prin faptul ca ele pot face referire la un obiect mentionat anterior de-a lungul discursului, dar difera de "adevaratele" articole hotarate prin aceea ca acestea nu sunt intrebuintate pentru a face o trimitere numai la obiecte unice identificabile  despre care nu s-au facut referiri in trecut"(2)

            Definitia generala a demonstrativelor anaforice ne ajuta sa identificam functia lui /had/, punand in contrast aceasta functie cu cea a demonstrativelor cu forme pentru apropiere si pentru departare.

            Dupa cum precizeza Croft, in limbiile in care coexista atat demonstrativele anaforice, cat si articolele hotarate, cel dintai "intra in concurenta" cu cel din urma. Spre deosebire de that din limba engleza, dar la fel ca articolul hotarat din limba araba, /had/ se poate referi la obiecte unice identificabile care nu au fost indicate direct in timpul discursului, dar care exista in "registrul permanent" (prin  sintagma "registru permanent" se va intelege obiecte unic cunoscute de toata lumea, precum soarele) sau care pot fi extrase din contextul registrului subiectelor deja stabilite in discursul actual. 

            Aceste demonstrative anaforice servesc pentru la rechemarea, reamintirea numelui din registrul permanent. O alta distinctie existenta intre articolul hotarat si demonstrativele anaforice este aceea a specificitatii numelui modificat. Articolul hotarat din limba araba literara poate modifica nume generice sau abstracte, in vreme ce demonstrativele anaforice se refera intotdeauna la entitati specifice, care au un grad de evidenta textuala. Utilizarea demonstrativelor anaforice remane la latitudinea vorbitorului. Alegerea intre demonstrativul anaforic si articolul hotarat depinde de optiunea vorbitorul in ceea ce priveste reprezentarea evindentei textuale a numelui. Numele determinate de demonstrativele anaforice sunt mult mai individualizate si au un rol mai important in cadrul discursului, decat numele determinate doar de articolul definit.

            Functiile sintactice ale articolelor demonstrative.

            Dintre toate formele demonstrativelor, doar articolul demonstrativ anaforic modifica din punct de vedere sintactic numele indiferent de numar, gen, chiar daca acestea fac parte din constructia de anexiune.

             În urmatoarele doua exemple din dialectul marocan /had/  apare atat cu un nume de gen masculin, numar singular, cat si cu pluralul sau uman :

الدار هاد الانسان اللي الجار ديالك

d-dar d had l-⁹insan lli ž-žar dyalk

 casa acelei persoane care este vecinul tau

           

هاد الناس دالزمان

had n-nas d zman

acei oameni de demult

            Harrell si Coowell noteza ca articolul demonstrativ poate precede constructii genitivale, lucru total interzis in limba araba literara. Urmatorul exemplu contine /had/  ce modifica numele posedate :

هاد صاحبي

Had șahbi

Acest prieten al meu

فين هاد داري؟

Fīn had dari?

Unde este aceasta casa a mea?

            Astfel, articolul demonstrativ se distinge din punct de vedere sintactic de pronumele demonstrativ deictic accentuat, prin aceea ca primul are capacitatea de a modifica un nume care este fie la singular, fie la plural, fie la feminin, fie la masculin. De asemenea acesta poate modifica si nume care sunt termeni in constructii de anexiune sau de posesie.

Functiile articolului demonstrativ in cadrul discursului

            Articolul demonstrativ anaforic determina , in dialectul Marocan, referetul unic care este deja stabilit in registrul conversational prin una din urmatoarele modalitati : (a) a fost mentionat anterior in cadrul discursului, direct sau indirect; (b)se gaseste in registrul permanent; (c) este prezent in contextul apropiat. În mod normal, demonstrativul anaforic apare la prima sau la a doua mentionare a numelui. Spre deosebire de articolul hotarat, demonstrativul anaforic determina doar nume individualizate. În comparatie cu demonstrativul deictic, articolul nu poate fi intrebuintat pentru a pune in constrast, in opozitie. De aceea poate fi utilizat pentru a stabili co-referinte doar in cazul in care exista un singur referent. Astfel, /had/ aduce coeziune discursului in mai multe privinte. În urmatorul exemplu, o vorbitoare a dialectului marocan aduce in discutie tratamentul dur la care a fost supusa de catre soacra sa. La mijlocul frazei, aceasta isi extinde reprosul, generalizandu-l pentru toata generatia mai veche, deja identificata si cunoscuta prin extensia la soacra sa prin expresia /had n-nas/ acei oameni.

ها عكوزتي تنوّت كالت و هاد شوف اش عطات لامها ولاّ اش مخّرت و لا اش دارت و لاّ - هاد الناس د زمان كانوا صعوبة بزّاف

Ha ⁶gūzti tnuwwat galt data w hadi šūf aš  ⁶tat l-^ummha wlla š maxxrat wlla aš dart wlla - had n-nas d zman kanu su⁶ūba bezzaf

La aceasta soacra mea se pricepea. A spus ea. Acum uite-te la ceea ce aceasta i-a dat mamei sale sau la ceea ce a furat sau la ceea ce a facut sau Acei oameni din acele vremuri constituiau o adevarata dificultate.

            În urmatorul pasaj, un vorbitor mai tanar al dialectului marocan compara trecutul cu prezentul. Cand vorbitorul schimba subiectul aducand in discutie generatia actuala, el introduce ceea ce este recent cu ajutorul articolului anaforic /had/ care este intrebuintat in acest context pentru a indica atat "prezenta" temporala  a generatiei sale, cat si a rolului acesteia ca o noua tema de discutie.

حنايا كنّا تنخافوا من خيالنا. هاد الجيل ا سيدي اللي طالع ما خايف ما - ما والو

Hnaya kunna tanxatu men xyalna. Had ž-žīl ⁹a sīdi lli tal⁶ ma xayif ma - ma walu

Obisnuiam sa ne fie frica de umbra noastra. Aceasta generatie, domnule, care vine, nu are frica de nimic.

            În urmatorul exemplu nu identitatea casei este pusa in discutie, de vreme ce subiectul poseda una singura. Articolul anaforic este intrebuintat aici cu o nuanta sarcastica - baiatul a dus oaia intr-o alta casa, Iar barbatul care l-a trimis apeleaza la /had/ pentru a-i aduce la cunostiinta ca incurca identitatea sa unica cu cea a unei alte case :

قال له الحولي ؟ قال له ادّيته لداراك. قال له فاين هاد داري؟

Qal-lu fazn l-lhawli? Qal-lu ddītu l-dark. Qal-lu fayn had dari?!

L-a intrebat - unde este oaia? El i-a raspuns - am dus-o la tine acasa. El a spus - unde este aceassta casa a mea?

            Obiectele din vecinatatea vorbitorului sunt, de regula, identificate ajutorului demonstrativului anaforic. Vorbitorul din pasajul care urmeaza ca indica spre un cimitir din apropierea casei in care sta audienta :

بقات غادية ياللاه حتى قرّبت حداهم , تابعة غير ديك الطريق , التعليمة ديال الطريق , وصلت بحال وصلت لهاد القبور

Bqat ġadya, yallah yallah . htta qarrbat hdahum, tab⁶a ġī[r] dīk t-trīq t-ta⁶līma dyal t-trīq. wașlat bhal wașlat l-had-l-qbūr.

Ea a continuat sa mearga . pana s-a apropiat de locul unde erau, urmand doar marcajul de pe strada, [pana cand] a ajuns, ca si cum a aparut unde sunt acele morminte

  /Had/ este folosit si pentru a indica perioade temporale

انا العام الاخر مشيت شي خمسة و هاد العام مشيت شي تمانية

⁹ana l-⁶am l-axur mšīt ši khamsa w had l-⁶am mšīt ši tmanya

Anul trecut am fost de cinci ori, in timp ce anul acesta am fost de opt ori.

            În toate functiile sale, articolul demonstrativ serveste indicarii identitatii stabilite a unui nume, prezenta sa fiind importanta in contextul discursului, indiferent de cadrul fizic, temporal sau de tema acestuia.

            O observatie se poate face in ceea ce priveste pronumele /ha/. Acest pronume apare in dialectul marocan ca un adverb demonstrativ, dupa cum reiese din exemplul de mai jos :

خلّى الدار دياله ها فاين و عطاه لواحد الجارة ها فاين

Khalla d-dar dyalu ha fayn w ⁶tah l-wahd ž-žara ha fayn

 Si-a lasat casa aici, apoi i-a dat-o unui vecin de aici

Demonstrativele de departare neaccentuate

Articolele demonstrative anaforice neaccentuate sunt prin forma si prin functia lor forme proximale. Pronumele demonstrativ de departare /dīk/ din dialectul marocan se comporta ca un ca o forma neaccentuata, in anumite contexte. În dialectul marocan, /dīk/ se comporta ca forma scurta a demonstrativului de distanta,de gen feminin, avand drept corespondenti masculinul /dak/ si femininului /dūk/. În urmatoarele subcapitole ne propunem o distinctie intre pronumele de departare, variabil in functie de gen /dīk/ si /dīk/ neaccentuat, invariabil in functie de gen.

Formele  /dīk/ si /dak/ invariabile in dialectul marocan in functie de gen

            Vorbitorii dialectului marocan din zona Tanger si din imprejurimi folosesc demonstrativul de departare /dīk/ in maniere similare cu pronumele anaforic de apropiere /had/. De aceea cand este intrebuintat ca un demonstrativ anaforic, /dīk/ este invariabil in functie de numar si de gen. Urmatoarele exemple din interviuri inregistrate in orasul Larache contin fraze nominale in care /dīk/ determina nume masculine. În toate aceste contexte, /dīk/ functioneaza ca un pronume anaforic, determinand o entitate mentionata sau cunoscuta inainte. De asemenea trebuie luat in considerare faptul ca numele referent din aceste contexte sunt slab individualizate, ca /ši/ lucru si /hawli/ oaie.

كيشريوا ديك الشي كامل

Kayšrīn dīk š-ši kamal

Ei au cumparat toate lucrurile acestea

الله ديك الشى اللي عطاه

Ļļah dīk š-ši lli ⁶tah

Aceasta este ceea ce Allah I-a dat

مول ديك الحولي دابا اللي شرى

Mūl dīk l-hawli daba lli šra

Proprietarul acelei oi pe care a cumparat-o, acum

ديك (الحوت) اللي كيكون فيه الشراوط ما كانش كيعطيه قيمة

Dīk (l-hūt) lli kaykūn fīh š-šrawat ma kanš kaya⁶tīh qīma

Acel (peste) pe care l-a gatit, (nimeni) nu l-a pretuit

          Absenta exemplelor in care /dīk/ determina nume umane masculine sustine interpretarea functiei sale ca determinand nume slab individualizate.

            Kristen E. Brustad citeaza exemplele lui Caubet din regiunea Fez in care masculinul /dak/ determina nume feminine si nume la plural. În fraza de mai jos, /dak/ determina numele feminin /el-lahža/dialectul

غادي تتبعي غير ديك الرماد و النخالة حتى لديك البلاصة فين غادي نحطّوا

Ġadi ttab⁶i ġī(r) dīk ar-rmad w n-n^ukhkh^wala htta l-dīk l-blașa fīn ġadi nhattu

Vei urma acea cenusa si acele paie  pana cand (vei ajunge la) locul unde noi ne vom aseza, odihni

الفرنساويين , هادا كيهدروا داك اللهجة

Al-fransawiyyīn, hada . kayhadru dak al-lahža .

Francezii (acestia) . vorbesc acest dialect

          În urmatorul exemplu, masculinul /dak/determina numele la plural /l-iyyam/ zilele

داك الايام فاتوا, كنت مريضة

Dak al-iyyam lli fatu, kunt mrīda

Acele zile care au trecut, am fost bolnava

            Asadar atat forma masculina /dak/ si forma feminina /dīk/ sunt astfel atestate ca fiind forme invariabile in functie de gen, poate sunt variante regionale, nearticulate, forme demonstrative nespecifice.

Demonstrativul temporal nespecific /dīk/

            Demosntrativul marocan /dīk/ apare, de regula, insotind nume temporale nespecifice, precum /sa⁶a/ ora si /nhar/ zi. Ambele fragmente care urmeaza includ forma /dīk/ ce determina un nume temporar, primul fiind de gen massculin /nhar/zi, iar al doilea fiind de gen feminin /sa⁶a/ ora.

أسيدي احمد ديك البسطيات اللي عطيتيني ديك النهار !

⁹a sīdi hmad, dīk l-bastiyyat lli ⁶titīni dīk n-nhar !

Domnule Ahmed, acele pastile pe care mi le-ai dat in acea zi !

ديك الساعة اللي زادت

Dīk s-sa⁶a lli zadat

Acele vremuri in care s-a nascut ea

Pronumele demonstrative in pozitie post-nominala

În vreme ce demonstrativele apar obligatoriu in pozitie post-nominala in dialectul Egiptean, alte dialecte, printre care si cel marocan, prezinta situatii de constructii demonstrative in pozitii pre-nomimale si respectiv post-nominale.  Situarea post-nominala a formelor demonstrative in dialectul marocan este obligatorie in situatia in care numele determinat apare in constructii genitivale.  Harrell in 1962 nu mentioneaza constructii post-nominale demonstrative in lucrarea sa ce a tratat gramatica dialectului marocan.

            Demonstrative in pozitii post-nominale apar in doua tipuri de constructii care par a avea functii pragmatice distincte. În primul tip, numele este urmat de pronumele demonstrativ, de apropiere sau de departare. În al doilea tip de contructii, numele este precedat de articolul demonstrativ anaforic /had/  urmat de demontrativul de apropiere, rezultand o constructie demonstrativa dubla. Natura elementului de referinta in ambele tipuri de constructii pare a fi extrem de puternic individualizata, nefiind constrastiva, sugerand ca gradul de individualizare are un rol in alegerea ordinei cuvintelor in structurile demonstrative.

Demonstrativele in pozitie post-nominala

Atat formele demonstrativelor de apropiere cat si cele de departare apar situate in pozitie post nominala in toate dialectele. Pozitia post-nominala nu pare a fi deictica, nici nu pare a influenta topica discursului. De vreme ce pozitia post-nominala este in mod normal adjectivala, este de asteptat ca sensul sau sa fie mai de graba descriptiv decat de identificare. De asemenea, de obicei, pozitia post-nominala nu pune in contrast numele determinat cu un alt posibil referent, ci readuce in prim plan o tema anterioara, bine identificata, dar nu prezenta fizic. Astfel, functiile sale difera in mica masura de cele ale articolului demonstrativ /had/  care stabileste co-referinte cu tema curenta a discursului sau cu o entitate din vecinatate.

Vorbitoarea dialectului marocan din pasajul de mai jos vorbeste despre puterile sale speciale de vindecare. Dupa ce face referire la o persoana careia i-a vindecat artrita, readuce in discutie capacitatile sale taumaturgice prin sintagma /š-ši hada/ acel lucru.

و شحال الحباب يعرفني على الشي هادا

w šhal d l-hbab y⁶arfūni ⁶la š-ši hada

Si toti prietenii ma cunosc pentru acest lucru.

Functiile demonstrativului de departare in cadrul discursului

            Alegerea intre utilizarea formelor pronumelui de apropiere sau de departare intr-un context dat este relativa, in functie de preceperea distatnei de catre vorbitor. Mai mult, aceasta distanta poate fi fizica sau temporara. De cele mai multe ori, alegerea intre formele de apropiere sau de departare reflecta rationamentul vorbitorului despre prezenta relativa sau distanta numelui in discutie in mintea audientei si usurinta sau dificultatea in reamintirea acestuia.

            Formele pronumelor demonstrative de departare se refera si la o relativa dificultare in restabilirea unei teme situata la o anumita distanta in timp si spatiu. Aceste forme, de obicei, marcheaza o schimbare a subiectului in cadrul desfasurarii discursului. Formele demonstrative de departare sunt intrebuintate si pentru a pune in opozitie doi posibili referenti, prin plasarea unei distante intre acestia. Cand doresc sa marcheze o distanta intre doi referenti, majoritatea vorbitorilor aleg demonstrativul de departare pentru a se referi la ambele persoane. În primul exemplu de mai jos, din dialectul marocan, pronumele de departare /hadīk/ semnaleaza atat ca /š-šfra/ cutitul nu este prezent fizic, cat si faptul ca este in opozitie cu toate celelalte posibile cutite, fiind vorba de acel cutit la care vorbitorul face trimitere.

قالت له أسيدي, عندي غير الشفرة دالعيد , مانحبّش نعطيها قال له هاديك بغيت انا أراها باس ندبح.

Qalt-lu ⁹a sīdi, ⁶ndi ġī(r) š-šfra d l-⁶īd, ma nhabbš na⁶tīha. Qal-lha hadīk bġīt ana, ⁶araha baš nadbah

Ea a spus, domnule, am doar cutitul pentru petrecere/festivitate si nu as vrea sa vi-l dau. Ea a spus, acela il vreau, pune-l aici pentru a putea sa transez.

            Urmatorul extras constituie un exemplu in care /hadīk/ este folosit pentru a semnala ascultatorului readucerea in prim plan a unui subiect /d-dar/ casa plasat la o anumita distanta temporala in cadrul discursului. Casa a fost un subiect de discutie anterior al conversatiei, care nu este imediat supus discutiei.

كال ليه كي جاتك هاديك الدار؟ كال ليه الله يعمّرها دار زعما

Gal-līh, kī žatk hadīk d-dar ? gal-līh aļļah y⁶ammarha dar za⁶ma.

El a spus - cum iti place casa aceasta? El a spus - este o casa mare

          În urmatorul exemplu, /hadīk/ este utilizat de trei ori, de fiecare data pentru a pune opozitie intre cele doua sotii.

هاديك عندها سبعة دالولاد هاديك ادّاها عاد باش تولد ناضت عاديك مولاة سبعة كانت حاملة غادي تولد

Hadīk ⁶andha sab⁶a d l-wlad hadīk addaha ⁶ad baš tawled . nadt hadīk mūlat sab⁶a kant hamla ġadi tawled

Aceea are sapte copii, cealalta s-a casatorit pentru ai creste copii . Acea femei, cea care avea sapte copii, a fost insarcinata si era pe punctul de a naste.

          Urmatorul pasaj din dialectul marocan contine cateva pronume demonstrative de departare si ilustreaza modul in care vorbitorul jongleaza cu acestea in situatii diferite. Se poate observa aici pendularea intre formele de departare articulate si cele nearticulate : formele articulate readuc in centrul atentiei teme ale discursului, ajutand la ancorarea acestora in naratiune, in timp ce la formele nearticulate se apeleaza atunci cand subiectul a fost stabilit si ancorat, de obicei prin a oua sau a treia mentionare a temei.  

واحد النهار كانت عندنا الاستادة ديال اللغة الفرنسية - ماشي مغربية , استادة يعودية هي , يهودية و تعرفي مشكل قضية العرب مع اليهود ايوا هاديك الاستادة - المهم , ف الدورة الاولى كنّا تنقراوا - كنت ممتازة , تناخد النقاط الاوّلين , دايماً تتعطيني النقطة الاولى , الدورة الاولى كنت الاولى, ف الدورة التانية , وقع مشكل مع ديك الاستادة. هاداك المشكل هو انني أوّل مرة تنشري جلاّبة - تعقلي أ اختي - ديك الجلاّلبة اللي كنت شريتي لي ؟

Wahd an-nhar kant ⁶andna l-⁹ustada dyal l-luġa l-faransiyya - maši maġribiyya,  ⁹ustada yahūdiyya hiyya, yahūdiyya, w t⁶arfi muškil qadiyyt l-⁶rab m⁶a l-yhūd . ⁹iwa, hadīk l⁹ustada - l-muhimm,f d-dawra l-⁹ūla kunna tanqraw - kunt mumtaza, tanakhud n-nuqat l-⁹uwwlīn, dayman tata⁶tīni n-nuqtal-l-uwla, d-dawra l-⁹ūla kunt l-⁹ūla, f d-dawra t-tanya wqa⁶ muškil m⁶a dīk l-⁹ustada. Hadak l-muškil huwwa ⁹annani ⁹uwwal marra tanšri žallaba - t⁶aqli ⁹a ukhti - dīk ž-žallaba lli kunti šrītī-li?

O data am avut un profesoara, nu era de origine marocana, era o profesoara de origine evreiasca, si cunossti si tu problema arabo-israeliana. Oricum, ideea este aceea ca acea profesoara, a fost excelenta in prima perioada. Mereu am luat cele mai mari note. Mereu mi-a dat cele mai mari note. În primul semenstru am fost primul. In al doilea semestru am avut o problema cu acea profesoara. Problema a fost aceea ca mi-am cumparat pentru prima oara o galabie, iti amintesti, sora, acea galabie pe care mi-ai cumparat-o ?

 

Exponentul genitival marocan /dyal/

            Dintre toti exponentii genitivali din cele patru regiuni dialectale, exponentul /dyal/ (cu varianta /d/) prezinta cea mai mare frecventa. Harning sustine ca exponentii genitivali sunt mult mai productivi, decat constructia de anexiune, cu exceptia unor contexte limitate ale relatiilor intime. Aceasta frecventa ridicata este datorata, in parte datorata numeroaselor functii sintactice pe care le are /dyal/ in comparatie cu echivalentii sai.

Exponentul /dyal/ apare in diferite contexte semantice si sintactice in care alti exponenti apar rar. Unul dintre aceste contexte este cuantificarea cu numere de la doi la zece care poate sa nu fie exprimata prin intermeiul starii de anexiune in alte dialecte :

خمسة د دراهم

Khamsa d draham

cinci dirhame

            Vorbitorii dialectului marocan folosesc exponentul /dyal/ in expresii cu sensul de mult, o cantitate mare de  :

دوّزنا الايام بزّاف ديال الشقا

Dawwazna l-iyyam, bazzaf dyal š-šqa

Ne-am petrecut zilele, muncind din greu

ايوا, شحال ديال المسايل و شحال ديال هادا

9īwa, šhal dyal l-msayl w šhal dyal hada

Asa multe probleme si asa mult de felul acesta

            Daca in majoritatea dialectelor, exponentul genitival nu poate determina un nume in.alienabile, exponentul genitival marocan /dyal/ poate determina un astfel de nume :

الودنين ديالك

l-waldnīn dyalk

urechile tale

ما جات ف البال ديالي

Ma žat fl-bal dyali

Nu mi-a trecut niciodata prin cap

            Aceste exemple indica faptul ca exponentul genitival marocan /dyal/ functioneaza ca o particula pentru cazul genitiv care marcheaza nu doar obiectul posedat, ci chiar si cuantificarea. Aceasta caracteristica nu este proprie exponentilor din alte dialecte.

                        Negatia in dialectul marocan

Dintre toate caracteristicile dialectelor arabe numai o trasatura concreta delimiteaza clar diferenta dintre dialectele arabe de est si de vest: folosirea elementului enclitic negativ -š- . Dialectele de vest, cum ar fi cel marocan si egiptean, combina in diferite variante de -/ma/ si / š /, in timp ce dialectele din est, sirian si kuweitiana folosesc diferite variante ale negatiei /ma/. Caracteristica de delimitare a celor doua ramuri ale dialectelor arabe este dificil de localizat si cu siguranta nu exista o linie continua pe care aceasta caracteristica sa o urmeze: trasaturile nu dispar brusc mai degraba se pierd gradat, iar diversitatea istorica si sociala a dialectului levantin au contribuit intr-un mod semnificativ la stabilirea marcilor dialectale, cum ar fi si folosirea particulei / š/ in negatie.

           

            În "Reference Grammar of Maroccan Arabic",  Harrell realizeaza o lista a "Procedurilor de baza" in care particulele separate /ma- š / este folosit ca o categorie separata a negativului imperativ, in care aceeasi constructie formeaza si prohibitivul, forme negative aditionale in care / š/  este omis, o alta categorie separata "Negativ categoric", in care / š/ este de asemenea elidat, iar in categoria "negatie non-verbala", acesta noteaza ca "substantivele si adjectivele sunt prefixate cu /ma/ si sufixate cu / ši/.

Cu toate ca analiza pe care o realizeaza Harrell este  alambicata, acesta nu face alt ceva decat sa ne arate varietatea strategiilor sintactice care apar in dialectul marocan, iar constructiile sale de "negatie categorica" este una din cele mai folosite in acest dialect, si nu numai.

            Woidich  analizeaza in detaliu toate constructiile existente in dialectul egiptean.

            Dialectele marocan si egiptean neaga verbele cu /ma- š /, iar dialectul sirian si cel din zona Golfului cu /ma/.Propozitiile verbale sunt negate in dialectele din vest cu /mi š/ si varianta sa  /ma ši/ in timp ce dialectele din est folosesc in mod normal /mū/.

            Primele doua exemple exemplifica negarea unor propozitii in dialectele vestice:

                        ما بغاش يدير لها السمية ديك الساعة اللي زادت

_" nu a vrut sa ii dea numele cand s-a nascut"

            ما شفتش الموديل دا قبل كدا

"nu am vazut acest stil pana atunci"

Urmatoarele exemple ilustreaza negatia predicatului in aceste dialecte cu /ma ši/  in dialect marocan si /ma š/ in dialect egiptean.

            لطيفة ماشي ف الدار

            "Latifa nu este acasa"

            لا مش قديم

            "nu, nu este vechi"    

           

                                    Cele trei strategii ale negatiei

Este important sa remarcam ca cele patru dialecte pe care le studiem au doua particule ale negatiei. Acestea sunt in dialect marocan si egiptean 1) /ma- š / si variantele sale /miš/ in dialect egiptean si /ma ši/ in dialect marocan. În dialectul sirian si kuweitian /ma/ si /mū/.

            În tabelul urmator vom incerca sa comprimam folosirea particulelor negatiei in fiecare din dialectele studiate.

                                    Particulele negatiei

            Fata de cele doua particule ale negatiei standard, fiecare dintre aceste dialecte are o particula negativa, care este numita de  Cowell,  "copula negativa".

            Copula negativa reprezinta un caz special in cadrul negatiei, si se distinge prin combinatia dintre negatia verbului cu particule cu un pronume personal, si difera in structura si functie dintr-o propozitie negativa predicata. Dialectul egiptean accepta ambele variante de negatie:

            "El nu este aici"         هو مش هنا                      /           ماهواش هنا

                                    Negatia verbala

            Functia de baza a particulelor de negare a verbelor /ma- š/ si /ma/  este aceea de  negare a neindeplinitului si a indeplinitului.In cele ce urmeaza vom incerca sa oferim exemple din dialectele arabe studiate:

            ما كتنوضش من الدار

"Ea nu pleaca de acasa"

            ما شراشي كبير غير صغير

"El nu a cumparat unul/una mare, numai unul/una mic/a."

            ما بيعجبوش العجب                                                          

"Nimic nu ii este pe plac"

            ما رفعتش ايدي           

"Eu nu am ridicat mana"

            لا ما بلحق

"Nu, nu voi avea timp"

            قللن ما حبيتها

"Le-a spus, nu m-am indragostit de ea"

            كل اربع و خمسين ويمعة ما استثكَلها             

"Fiecare miercuri, joi sau vineri nu le consider obositoare"

            ما خلّوا شي ما خذوه

"Ei nu au lasat nimic din ce nu au luat"

            Exemplele citate mai sus reprezinta sintagme nemarcate de negatie. Exceptia de baza o reprezinta,  dialectul egiptean urban, in care viitorul /ḥa + neindeplinit/ este negat in mod obligatoriu cu /miš/, care de obicei functioneaza ca o particula de negare a predicatului.

            مش حيبقى حلو علي                                                                   

"Aceasta nu va arata bine " (aceasta imi va afecta imaginea)

            Dialectele din sudul Egiptului si din Maroc neaga viitorul cu /ma-š/ iar in nordul Marocului negatia /ma/ si viitorul /maš/ se transforma in /maš/

           

            M        ماش ناكلشي ادا جيت نعندك

"Nu voi manca, chiar daca vin pe la tine"

                                    Negarea participiilor

            Negatia participiilor este de fapt legata de structura verbala pe care o au acestea. Participiile sunt de cele mai multe ori predicate  si sunt negate ca orice alt predicat. În urmatoarele exemple aceste participii vor fi negate cu particulele de negarea predicatului

                        ماشي شارفة بزّاف

"Ea nu este foarte batrana"

            مش عارفة

"Nu stiu"

            واحد بيحب واحدة ولو كانت حابة موحابة

"Un baiat iubeste o fata, chiar daca fata este indragostita sau nu"  

            ما حابّها كنت من اوّل ما حبيتها

"Nici eu nu ma dau jos din aceasta caruta"

            ما كادر مرّة واحدة!

"Nu am putut (sa fac aceasta) dintr-o data!"

                                    Copula negativa

            Toate cele patru dialecte studiate in lucrarea de fata au o copula negativa formata dintr-un pronume personal combinat cu una dintre negatiile /ma-š/ sau /ma/.

           

            În dialectele marocan, egiptean si kuweitian copula negativa nu impartaseste numai caracteristici sintactice dar si caracteristici pragmatice. Din punct de vedere sintactic aceasta este marcata prin folosirea negatiei verbale pentru a nega o forma nominala. Din punct de vedere pragmatic, forta contradictorie a copulei negative, care neaga propozitiile nominale, sta in comparatie  cu sintagmele neutre in care propozitiile copulative cu un pronume pe post de subiect sunt negate cu /miš, maši, mū/.

            M                    مانيش من هنا

"Eu nu sunt de aici"

                                    ما احناش دراري كالسين معاك

"Noi nu suntem niste copii care stau alaturi de tine"

            Copula negativa impersonala  este nemarcata in toate dialectele studiate in aceasta lucrare, in sensul ca nu exista o alta alternativa pentru  "nimeni". Sensul de baza, in schimb este marcat intr-un anumit fel:

            "nimeni nu se implica"

ما حدّش بيتدخّل فيها

            "nimeni nu stie despre ea"

ماحد يدري عنها                          

Negarea predicatului

Cele mai intalnite particule de negare a predicatului sunt /mū/ in Siria si Kuweit, cu variantele lor / mahu/ si /mahi/, /miš/ si /maši/ in Egipt si Maroc, aceste particule neaga propozitiile verbale, adica constituentii acestora, inclusiv participiile:

            ماشي شارفة بزّاف

"Ea nu este foarte batrana"

            مش عايزة تطلع تاني

"Nu vrea sa ne mai intoarca"

            مو ممكن بقى حدّ يفكّر فيها

            انا مو ماكل شي طول الظهر

"nu am mancat nimic toata dupa amiaza"

            ما كيهموش تبقى البلايا نقية او ماشي نقية

"Pe el nu il intereseaza daca plaja ramane curata sau nu"

            انا قلت لك تقدمي اجازة مو إذن

"L-am sfatuit sa ceara permisiune de concediu, nu invoire"

            قال لي يدّك مزيلن قلت له  ماشي يدّي مزيان ربّي و الجدود

مش برقص

"eu nu dansez"

انا مش بشرب قهوة

"eu nu beau cafea"

انا مش بقول لا

"Eu nu spun nu"

Negatia categorica sau totala

1. Negatia totala a propozitiilor verbale
2. Negatia totala a unei propozitii-element
3. Negatia totala in coordonare

Terminatiile folosite in mod frecvent in dialectele  vestice includ si elementul enclitic /š/, dar si /maši/, /miš/ sau /ma-š/. În timp ce primele doua sunt elemente morfologice, cel de-al treilea este in unele cazuri doar elementul /š/ este omis. Harell identifica omiterea acestui element in dialectul marocan ca fiind "negatia categorica", in timp ce elementul negat, complementul, se refera la intreaga categorie , nu doar la un membru al acesteia.

            Negatia categorica verbala este sintactic marcata doar in acele dialecte in care particula verbala nemarcata este /ma-š/. În dialcetul marocan si egiptean acest tip de negatie este marcat prin absenta particulei negative /š/. În vorbire in dialectul marocan /š/ poate fi omis din orice propozitie verbala. În mod normal /kayn/ "se afla" este negat /ma kaynš/ dar daca se remarca absenta elementului /š/ atunci este vorba despre o negatie categorica a existentei.

            اللي يعاونك ما كاين و اللي يحنّ فيك ما كاين

"Nu este nimeni care sa te ajute, nimanui caruia sa ii fie mila de tine"

            În dialectul egiptean, folosirea negatiei in propozitiile verbale ste mult mai limitata decat in dialectul marocan. Putem intalni acest gen de negatie in expresii fixe cum ar fi: /'umr. ma/ "niciodata" si /wallahi/ " pe Domnul!"

عمره ما حس انه هو اجنبي

"niciodata nu s-a simtit ca un strain"              

طب و الله ما كنت متصورة دي

" bine, pe Domnul nu mi-am imaginat niciodata asta"

فارس ما زيّه فارس                                                                                 

"un cavaler ca nici un alt cavaler"              

إلا ما حد جا زارنا

"poti sa crezi - nici o persoana nu a venit sa ne viziteze"

Unele particule care functioneaza ca pseudo-verbe pot fi negate tot in acest  mod:

راه حتى شي حاجة ما كاينة

            "Uite nu este absolut nimic"

            ما عندي خاي ما عندي عمّي ما عندي تاشي واحد ماش ينوب عليّ

            "Eu nu am nici un frate, nu am un unchi, nu am pe nimeni pe care sa ma pot baza"

            ما عندك ما تشوف

            "Nu este nimic de vazut (pentru tine)"

            كع ما تتخرج برّا

            "Ea nu iese niciodata"

CONCLUZII

Acesta lucrare se concentreaza pe influentele (reflexele) androcentrice gramaticale, semantice si pragmatice ale deosebit de puternicelor structuri marocane patriarhale asupra celor trei categorii de limbi vorbite in Maroc, si anume : limba araba literara, dialectul marocan al limbii arabe si dialectul folosit de berberi. Atat structura, cat si utilizarea acestor limbi sunt profound androcentrice. La nivel structural, androcentrismul este atestat prin structura genului la nivelul celor patru segmente de analiza : fonetica (studierea sunetelor dintr-o limba), morfologia (cercetarea structurii si formei cuvintelor dintr-o limba), sintaxa (topica cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza) si semantica (analizarea sensurilor cuvintelor). De obicei, acest tip de androcentrism nu depinde de contextual in care are loc discursul, ci de insasi natura limbiilor.

Este important de precizat faptul ca, desi limbile vorbite in Maroc sunt toate androcentice, cererile punctate in acest capitol nu trebuie intelese gresit, in puternicii termeni whorfieni : limba determina cultura, iar cultura determina limba. Asemenea cereri ar  fi prea puternice si nerealistice.

Pe baza acestor trei concluzii cu referire la limbile existente, se indica faptul ca diferentele privind intensitatea intonatiei nu depind numai de factorii biologici. O asemenea viziune, ar fi generat o simplificare a identitatii genului, toate femeile fiind astfel inglobate intr-o singura categorie.

Limba araba literara, dialectul marocan si dialectul folosit de berberi sunt construite pe baze a doua clase ale genului : masculin si feminin. Genul neutru nu este prezent in limba araba. Acordul presupune nu doar persoana si numarul, dar si genul. Specificarea genului este importanta in structura morfo-sintactica a limbii si a celor doua dialecte mai sus mentionate.

Sintaxa este un alt nivel gramatical in cadrul carui androcentrismul este atestat, atat in limba araba vorbita in Maroc, cat si in cele doua dialecte - cel marocan si cel berber. In propozitii, mofemele genului sunt adesea insotite de modele sintactice in relatie cu genul care sunt specifice limbii. Aceste modele sunt adesea intitulate "modele ale acordului" si reprezinta sensuri formale care asigura o imbinare la nivel sintactic intre constituenti (cuvinte) intr-o limba. Modele de acord includ persoana, genul, numarul si, de asemenea perechi de constituenti precum subiectele si predicatele, substantivele si adjectivele care le determina, determinantii si numeralele.

Marcarea nominala a genului este cel mai cunoscut si cel mai studiat mod de marcare a genului in lingvistica. Aceasta marcare are atestata o relatie cu doua categorii bipolare - masculinul si femininul. În limba araba literara, in dialectul marocan si in dialectul berber marcarea nominala a genului este marcata prin faptul ca numele si determinantii lor poarta marci specifice si obligatorii ale genului.

            De asemenea am prezentat pe scurt si o parte din particularitatile morfologice ale dialectului marocan, cum ar fi genul, negatia verbala , pronumele demonstrative.

BIBLIOGRAFIE

 

AMBROS, ARNE, "Damascus Arabic"1977, Afroasiatic Dialects, 3. Malibu, Nudena Publications

ANTILLA, RAIMO, "Historical and Comparative Linguistic Issues in Linguistic Theory"1989

BADAWI, EL-SAID, 1986, " A dictionary of Egiptian Arabic"

BLAU JOSHUA,        1966    "A Grammar of Christian Arabic", Imprimerie Orientaliste

CAUBET, DOMINQUE, 1983, "La Determination en Arabe Marocaine"

COWELL, MARK, "A Reference of Syrian Arabic"1964, Georgetown University Press

NICOLAE, DOBRISAN- 1984- CURS DE LEXICOLOGIE,

2007 LIMBA ARABA CONTEMPORANA LITERARA

HANS, WEHR, 1980, "A DICTIONARY OF MODERN WRITTEN ARABIC,editia a III-a, BEIRUT, Librairie du Liban, London, MacDonald and Evans.

HARELL, RICHARD, 1962, "A Short Reference Grammar of Maroccan Arabic"

HOLES, CLIVE, 1990, "Modern Arabic: Structures, Functions and Variation"Longman.

            KHAN, GEOFFREY, 1998 "Studies in Semitic Syntax"Oxford University Press

REGIS, BLACHERE "Le development et l'adaption de la langue arabe a la epoque contemporaine", IBLA, 1957

 Carl BROCKELMAN, "Arabische Grammatik", Leipzig, 1965

ANDRE MARTINET, "Evolution de langues et reconstruction", Paris, 1975

VINCENT MONTEIL "L'arabe moderne", Paris 1960