POPA TANDA - caracterizarea personajului principal

POPA TANDA - caracterizarea personajului principal

Publicata in anul 1875 in revista'Convorbiri literare',nuvela 'Popa Tanda' apare ca o ilustrare a proverbului 'omul sfinteste locul' si a ideii moralizatoare ca omul nu poate cunoaste placerile vietii daca traieste dispretuind munca.

Personajul principal este parintele Trandafir, in jurul caruia se incheaga intreaga actiune. Importanta acestui personaj se releva si prin titlul nuvelei, care este chiar numele dat de sateni preotului din Saraceni. Substantivul propriu 'Tanda' este un derivat regresiv de la verbul 'a tandali'( a-si pierde vremea umbland de acolo pana acolo, fara rost).'Tandalitura' preotului avea drept scop sa-i determine pe sateni sa-si schimbe viata, dar 'dupa atata tandalitura, oamenii i-au pus numele de'Popa Tanda. Apoi Popa Tanda a si ramas'.

Chipul preotului ardelean este construit de Slavici ca model spiritual al satului romanesc. Prin caracterizarea directa, inca de la inceputul nuvelei, se face o inventariere a trasaturilor morale, reliefate artistic prin enumeratii, epitete si inversiuni: generozitatea('om bun'), eruditia ('om invatat'), inzestrarea cu o voce remarcabila ('canta mai frumos chiar decat raposatul sau tata'), harnicia si firea chivernisita ('harnic si grijitor era parintele'),iscusinta si spiritul intreprinzator('strange, drege si culege.face din nimic ceva'), sinceritatea si chibzuinta in vorbe ('vorbeste drept si cumpatat'),tenacitatea ('mult a ostenit parintele in tineretea sa'), corectitudinea si intransigenta ('cam greu la vorba, prea de-a dreptul, cam aspru la judecata .Aceste calitati - bunatatea, vorba dreapta si bine cantarita, harnicia, daruirea - ar fi trebuit sa-l ajute sa ramana intr-un sat bogat, daca destinul n-ar fi hotarat altfel.

Din perspectiva satenilor, insusirile preotului sunt intelese diferit , in functie de schimbarea mentalitatii lor. La inceput, 'poporenii' au o atitudine toleranta si ii admira frumusetea predicilor:'Asa popa n-a mai fost in Saraceni'. Din momentul in care devine prea intransigent cu enoriasii, in incercarea de a-i schimba, acestia devin ostili: nu mai vin la biserica, il poreclesc, ii intorc ocarile si, in cele din urma, il reclama la episcop. La primele incercari reusite ale preotului de a-si schimba propria viata, satenii constata invidiosi ca parintele este'omul dracului'. Abia dupa ce observa foloasele muncii si incep sa prospere si ei, oamenii exclama cu respect si admiratie ca parintele este 'omul lui Dumnezeu'.

Din perspectiva naratorului, observam ca este privit, uneori, cu simpatie - 'Pe parintele Trandafir, sa-l tina Dumnezeu'- ,alteori cu severitate - 'Dar asa ii trebuie parintelui Trandafir'.

In ultima parte a nuvelei, sunt reliefate direct, prin epitete, cateva trasaturi ale personajului, ramase neschimbate, desi anii au trecut, tineretea trupului si a sufletului si harnicia:'.a ramas .vesel, verde si harnic'.

Preotul este caracterizat indirect, prin propriile ganduri si fapte. Mai intai, preotul Trandafir incearca cu blandetea predicilor sau a sfaturilor zilnice, apoi recurge la ocara si la batjocura, atitudini care ilustreaza un conflict interior (care dezvaluie momentele de disperare in fata neputintei de gasi o cale pentru a-i indrepta pe sateni:'Acum insa il prinse o frica.isi ascunse fata in amandoua mainile si incepu sa planga greu si cu suspin inabusit' ) si altul exterior, manifestat prin ostilitatea cu care preotul era privit in sat. Incapatanarea, energia si vointa preotului il fac mereu prezent in viata saracenenilor:'La camp dai de popa; la deal popa da de tine.trebuie sa fugi din sat daca voiesti sa scapi de popa'. Propozitiile scurte ale textului releva vigoarea inepuizabila a parintelui, marcata si de o zicala plina de haz:' e ca si capra in gradina cu curechi'.

Personajul este caracterizat si prin plasarea lui intr-un anumit mediu, care scoate in evidenta valorile simbolice ale acestuia. Numele locului unde acesta si-a trait viata - Saraceni, Valea Seaca - este reprezentativa pentru a caracteriza locurile in care, din pricina deselor revarsari ale apelor, oamenii se complac intr-o inertie paguboasa:'Este oare minune daca in urma acestora saracenii s-au facut cu vremea cei mai lenesi oameni?'

Intr-un asemenea loc, orice preot (si parintele Trandafir)devine un Apostol care se spala de pacate si se izbaveste.

Parintele Trandafir este un prototip spiritual al satelor inapoiate, care, prin puternica sa personalitate, reuseste sa le ridice in randul colectivitatilor prospere.

Valoarea literara a acestei nuvele a fost apreciata de M. Eminescu, in 1881,cand afirma ca nuvela este o creatie'demna de a figura in orice carte de citire', iar eroul ei este numit 'un margaritar de popa romanesc, cu gura de lup si inima de miel'. Prezenta naratorului se face simtita printr-o multime de locutiuni si expresii tipice, unele preluate din graiul popular, altele create de autor dupa modelul acestora: proverbele populare sunt sugestive pentru portretul moral al preotului:'cine e deprins cu raul, la mai bine nu se gandeste'. Preluand modelul popular, preotul adapteaza propriile cugetari:' Pestele-n apa, paserea-n aer, cartita-n pamant si saracenii in saracie'.

Analiza sentimentelor si a pasiunilor face din Slavici creatorul realismului psihologic. El observa ca' parintele se cam nacajea' ori ca 'inima ii era grea' atunci cand nu intrezarea nicio speranta pentru viitorul familiei si al satului.

Adresarea catre cititor se face de multe ori intr-un stil retoric, marca a oralitatii:' Cine stie ce vrea sa zica popa in Saraceni?' Uneori, intrebarile retorice sunt insotite de interjectii:'Ei! Spuna om cu suflet: sa nu se supere parintele Trandafir?' Proverbele sunt introduse prin verbul impersonal'se zice' sau prin expresia 'vorba cu.'

Arta lui Slavici este evidenta si in imbinarea naratiunii cu descrierea si dialogul, stilul direct se impleteste cu cel indirect si cu cel indirect liber. Mijloacele artistice sunt bine distribuite in naratiune: comparatii:'Popa far' de par, roata far' de car';epitetele sunt rare si comune:'lumina somnoroasa', 'suspin inabusit'.Tot rare sunt si metaforele -'casa era harb'.

Slavici utilizeaza leit-motivul pentru a sublinia reactia satenilor fata de prosperitatea preotului:'Popa e omul dracului'.

M. Eminescu apreciaza ca Slavici a izbutit sa simbolizeze prin personajele sale 'fondul sufletesc al poporului'