Povestirea

Povestirea

Intr-o acceptiune largita, povestirea se confunda cu naratiunea, ca modalitate de existenta a genului epic, ca semn distinctiv al acestuia. Identificarea povestirii cu naratiunea se bazeaza pe identitatea de sens a verbelor "a povesti"/"a nara".

Povestirea devine "modul" prin care se constituie toate speciile narative, elementul lor comun din care, conform legilor specifice de compozitie, se dezvolta variantele genului. Pe aceasta reductie se bazeaza naratologia, stiinta contemporana a naratiunii, interesata nu de diferentele specifice, ci de legatura intre formele narative, pe baza principiului povestirii.

Ca specie literara, povestirea se defineste drept naratiune subiectivizata (relatarea este facuta din unghiul povestitorului, implicat ca narator, ca participant sau doar mesager al intamplarii), care se limiteaza la nararea unui singur fapt epic.

Caracteristicile povestirii:

- are dimensiuni mai reduse decat ale nuvelei, dar este mai intinsa decat schita;

- este asemanatoare cu nuvela, dar se deosebeste de aceasta printr-o mai mare implicare personala a naratorului in faptele relatate;

- interesul se manifesta nu atat fata de personaj, cat mai ales fata de situatia narata, fapt din care rezulta caracterul etic exemplar al povestirii;

- constructia subiectului este mai putin riguroasa decat in cazul schitei si al nuvelei;

- desfasurarea actiunii este mai destinsa, mai putin tensionata decat in nuvela.

Clasificarea povestirii nu se face dupa criterii bine precizate, datorita intelegerii ei ca semn al epicului:

1.Dupa forma: povestire in versuri si povestire in proza

2.Dupa continut si destinatie: satirica, fantastica, filosofica, romantica, magica, povestirea pentru copii.