Volumul momente - caragiale

VOLUMUL MOMENTE - CARAGIALE

Constiinta europeana si oferta estetica multipla.

Structura muzicala a volumului ca prilej de a experimenta diferite variante ale mecanismului naratorial.

Grupajele tematice cu variatiuni.

Contaminari la granitele dintre categoriile estetice.

La 1901, dupa un sfert de veac de activitate literara, Caragiale aduna intr-un volum o serie de texte risipite prin diverse gazete, alegandu-le fireste doar pe acelea care "pot parea convenabile in intelesul european al cuvantului" ("O buna lectura" in O. 4, 287). Momentele erau inchinate lui N. Grigorescu, "ca semn de admiratiune" si, intr-un fel, ca replica, tablourile scriitorului aspirand sa se aseze in aceeasi galerie cu capodoperele "stralucitului maestru".

Desi par conectate la ordinea cotidianului, cu legitatile si relatiile sale specifice, piesele volumului din 1901 dezvaluie, perfid, toate angoasele secolului pe care il inaugureaza. Obsesia unui timp fragmentar, emancipat de ireversibilitate si de curgere ritmica, egala, abandonarea unei imagini stereotipe a spatialitatii, scaderea autoritatii adevarurilor fundamentale, care tiranizasera secolul XIX rationalist, tind sa configureze un univers specific modernitatii literare, in care vechiul determinism este inlocuit cu principiul incertitudinii. Devine evidenta optiunea pentru pluralism, deschiderea spre straniu, absurd si fantastic. Cele mai multe dintre aceste naratiuni propun o paradigma literara noua, un joc abil al posibilului cu imposibilul, al verosimilului cu neverosimilul, reveland un univers stratificat, cu numeroase punti de trecere intre realitate si inchipuire. Filtrand realul prin aceste zone interstitiale, textul devine un teritoriu al schimburilor, el devoreaza cu rapacitate universul concret, refigurandu-l dupa legile sale proprii de coerenta. Înghitit, la randul sau, de nisipurile miscatoare ale tesaturii textuale, umanul isi pierde alteritatea, se cauta necontenit pe sine, negasindu-se niciodata si facand eforturi uriase de a intelege sensul ambiguu al manifestarii sale in lume.

Ceea ce individualizeaza aceasta lume stranie este cronotopul ei specific, dominat de deformari subiective ale timpului si spatiului fizic. Frecventa motivelor tipic cronotopice (intalnirea, despartirea, panda, pierderea, ne/descoperirea, cautarea, ne/gasirea, ne/recunoasterea, urmarirea etc.) atrage atentia asupra comportamentului special al categoriei temporalitatii, desemnata de Bahtin ca "principiul de baza al cronotopului" apt sa determine "imaginea omului in literatura". ("Formele timpului si ale cronotopului in roman" in Probleme de literatura si estetica, Bucuresti, Univers, 1982, 295.)

Desi eroii lui Caragiale par sa-si duca existenta dupa un foarte riguros program, in care sunt socotite, cu migala, zilele, orele, minutele si chiar secundele, in edificiul hipertextual al volumului, diferentele dintre unitatile fizice de masura a timpului se estompeaza, toate devenind, generic, momente ale vietii, eufemizate ulterior in imagini, tablouri. În carcasa timpului subiectiv, nu exista decat trei modalitati relevante de traire a duratei: "prea devreme", "prea tarziu" si, cu totul intamplator, "tocmai la timp". "Cronofobia" personajelor caragialiene - sub semnul careia incepe si sfarseste volumul - nu a putut trece neobservata. Marin Bucur, unul dintre cei mai fini exegeti ai autorului, a semnalat-o.

Volumul se constituie intr-un veritabil potpuriu al operei lui Caragiale, organizat, dupa cum observa Ion Vartic, dupa principiul, muzical in esenta, al temei cu variatiuni.

Într-un sens mai larg, volumul Momente pledeaza pentru o nebanuita continuitate intre diversele categorii estetice, de vreme ce incomprehensibilul, ce poarta pe rand mastile comicului, tragicului sau fantasticului, dinamiteaza, de fiecare data, pactul fragil dintre text si real. Tehnica temei cu variatiuni presupune, prin ea insasi, o derutanta pluralitate de perspective si, implicit, apelul la palete imaginative diferite. Într-un ansamblu de oglinzi - al caror numar coincide cu cel al variatiunilor - faptul de viata imaginat (momentul) se reflecta din unghiuri multiple, identitatea temei definindu-se tocmai prin jocul specular. Prin aceasta optiune a prozatorului, pariul cu ambiguitatea devine fundamental si ireversibil, iar receptorul, odata intrat in joc, ramane captiv in cutia magica plina cu povesti asortate care reediteaza decorul metamorfic al ultimei comedii caragialiene.