"Riga Crypto si lapona Enigel" - comentariu

"Riga Crypto si lapona Enigel" - comentariu

"Riga Crypto si lapona Enigel" este creatia lirica barbiana a carei gestatie artistica a durat cativa ani: plasmuita la Tuningen in 1923, citita la Bucuresti, intr-o sedinta a cenaclului "Sburatorul" (condus de E. Lovinescu), care s-a desfasurat in 1924, publicata in "Revista romana" din acelasi an, ea a fost mentionata si in volumul I al "Antologiei poetilor romani (1925) aparuta sub ingrijirea lui Ion Pillat si a lui Perpessicius. Intr-o scrisoare din 1927 (adresata unui prieten flamand), I. Barbu recunoaste ca a intentionat sa realizeze un text poetic de factura onirica, desfasurat pe taramul inghetat al Nordului, unde povestile fantastice apropie spatii imposibil de reconciliat in lumea reala, iar personajele alegorice comunica dincolo de interdictiile acelor locuri sumbre si neospitaliere: [] "Eu credeam elementele: ciupearca, fragi, lapona, tari de ghiata, reni pe deplin justificate de necesitatea, cu totul intima pentru mine, de a da un cadru scandinav poemului. Si, totusi, originea baladei rigai Crypto este onirica, cu siguranta. Ea izvoraste din somn, si ce somn! Cel putin ca intentie si ca schema; caci compozitia s-a dezvoltat si desavarsit in momentele de luciditate" ("Ion Barbu in corespondenta", 1982). Daca regele "buretilor" este Crypto (gr. Kryptos- "ascunzatoare, tainita"), Enigel (suedeza -engel, lan. Angelus -"inger") o defineste pe tanara care paraseste tinuturile Laponiei in favoarea unor locuri mai insorite si mai calde, unde fiinta se simte ocrotita si isi cauta perechea potrivita.

Acest poem amplu a fost integrat ulterior ciclului "Uvedenrode" din volumul "Joc secund" din 1930. El are structura unei balade culte pe o tema erotica si de cunoastere, imitand balada de tip medieval rostita candva de trubaduri. Personajele simolice formeaza un cuplu fantastic in care Crypto este regele ciupercilor, iar Enigel reprezinta tinuturile inghetate ale Laponiei. Structura compozitionala este epica si imita "povestirea in povestire" din "Decameronul" lui Boccacio. Ion Barbu reia tema "Luceafarului", dar inverseaza rolurile personajelor: pentru poetul interbelic fiinta superioara devine cea feminina, iar faptura inferioara devine cea masculina. De aceea, criticul Nicolae Manolescu numeste poemul barbian "un "Luceafar" intors". Problema dramatismului ontologic si a imposibilitatii cunoasterii absoluteeste tratata identic de catre ambii poeti. Barbu evidentiaza si el acelasi esec cognitiv si sentimental in incercarea de apropiere sufleteasca si de comuniune intre doua fapturi apartinand unor lumi antitetice: lumina vietii (ingerul Enigel) si intunericul mortii (Crypto- "cel ascuns"). Poetul modernist evoca spectacolul unei nunti esuate, Riga Crypto fiind refuzat de doua ori de catre lapona Enigel, asa cum fata de imparat nu accepta sa-l urmeze pe Luceafar in spatiul acvatic si pe taramul ceresc. Aspiratiile celor doi sunt opuse, caci, in timp ce regele ciupercilor doreste sa se smulga din orizontul limitat al umbrei si al umezelii in care vietuia, fata aspira catre soare si catre spatiul inverzit, sub lumina si caldura protectoare a astrului zilei.

Primele patru strofe imagineaza un dialog intre « menestrelul trist » si un « nuntas-fruntas" care ii cere sa rosteasca la ospat, povestea "regelui-ciupearca" si a "laponei Enigel". Nuntasul mai auzise aceasta balada si cu o vara inainte, insa doreste s-o reasculte, ca sa traga din ea invatamintele necesare. Daca in vara anterioara, trubadurul rostise cantecul baladesc "cu foc", de data aceasta nuntasul doreste sa-i fie reprodus intr-un diapazon "stins, incetinel/ La spartul nuntii, in camara." Partea cea mai ampla a baladei culte releva incercarea regelui "buretilor" de-a castiga iubirea laponei. Craiul Crypto, supranumit de poet "inima ascunsa" (cu un epitet derivat de la intelesul etimologic al numelui sau), traieste langa rau si pe pamantul umed, imbibat de ploi. El este stapanul ciupercilor si tronul ii este format din picaturile "de roua". Supusii sai vorbesc in taina despre o "vrajitoare-manatarca", care il iubise pe rege, dar care fusese refuzata de el. Rautaciosii "ghiocei si toporasi" il batjocoresc pe imparatul lor, acuzandu-l ca este "sterp si naravas", pentru ca nu stie sa infloreasca. Enigel se nascuse in tari "de gheata urgisite" si dorea sa coboare din tinuturile arctice spre cele sudice, incalzite de soare si pline de vegetatie. In drumul ei, a facut un popa "pe muschiul crud", unde domneste Crypto. "Mirele poienii" se indragosteste de lapona si ii ofera "fragi" drept semn al intelegerii lor. Enigel ii respinge darul, numindu-l "riga span" si preferand sa culeaga "fragii fragezi, mai la vale". Crypto o roaga sa inceapa culesul cu el insusi, dar lapona refuza din nou, numindu-l pentru a doua oara "riga bland". De retinut este faptul ca poetul foloseste acelasi epitet moral ca si Eminescu atunci cand fata de imparat defineste blandetea tandra a luceafarului indragostit de ea. Enigel l-a avertizat ca fiinta lui "umeda" si "plapanda" nu este obisnuita decat cu spatiul racoros al umbrei si al pamantului imbibat de apa. Crypto recunoaste ca si-ar fi dorit sa se coaca la soare, dar nu era facut sa suporte caldura, si nici luminozitatea acestuia. In viziunea hiperbolica a celui ce reprezinta lumea intunericului, soarele este "rosu si mare", inspaimantandu-i existenta cu "visuri sute de macel". De aceea, o roaga pe Enigel sa renunte la aspiratia ei catre astrul incandescent si sa accepte somnul in racoarea intunericului. Lapona ii raspunde ca intreaga lume polara, incremenita intre gheturi vesnice, nu viseaza decat la scurtul moment de vara cand "soarele intelept" incalzeste putin si aceasta lume glaciala. Aspiratia catre soare inseamna de fapt dorinta de viata, in timp ce umbra semnifica ideea de moarte. Dialogul personajelor antitetice imbina marcile oralitatii cu cele ale politetii ceremonioase. Succesiunea dialogica intrebare-raspuns apeleaza la anumite repetitii (figuri ale insistentei prin reluare), care subliniaza incompatibilitatea verbala (si ontologica in subtext) a celor doi eroi: "langa san, un riga span" (vers usor modificat), "fragi dragi/ fragezi" (epitet aliterativ reluat), "sa culeg/ sa culegi/ as culege", "te coci/ sa ma coc". Exprimarea lirica este popular-familiara si recurge la: regionalisme, arhaisme, interjectii uzuale, forme verbale inversate, locutiuni si expresii, rime interioare in cuprinsul aceluiasi vers, procedee specifice poeziei folclorice: "ghiata", "urgisita", "iarnat", "pasunat", "span", "puiaca"; "pre", "riga", "eunuc", "lumine"; "iaca!", "uite!"; "rogu-te", "teama mi-e"; "pe-acelasi timp", "pre nume", "fel de fel"; "De la iarnat la pasunat", "Uite fragi, tie dragi", "-riga span, de la san", etc.

Simbolurile lirice transpuse in plan uman pot fi interpretate si astfel: in timp ce umbra este echivalenta cu ignoranta si cu o existenta elementara, soarele semnifica aspiratia spre cunoastere si spre viata spiritualizata. Existenta sufleteasca este comparata de eroina cu adancimea unei "fantani" din care este scoasa la suprafata apa vie a cunoasterii universale.

"Ma-nchin la soarele-ntelept,/ Ca sufletu-i fantana-n piept,/ Si roata alba mi-e stapana,/ Ce zace-n sufletul fantana./ La soare, roata se mareste;/ La umbra, numai carnea creste./ Si somn e carnea, se desumfla,/ Dar vant si umbra iar o umfla."

Repetitia metaforica subliniata in text si paralelismul utilizat de autor transfera problematica de la nivelul regnurilor in planul conditiei umane: lumina cunoasterii se opune umbrei si umezelii unei existente elementare. Imprudentul rege al ciupercilor, vrajit de convorbirea pasionala cu Enigel si disperat sa-i castige dragostea, uita sa se mai ascunda de soare si astrul "se oglindi adanc in el", "inacrindu-i" substanta vitala. Dorind sa treaca dintr-o conditie in alta, craiul a platit cu propria-i identitate tentatia sa. Poetul -prin eroul reprezentabil in text, si anume menestrelul- isi avertizeaza cititorii ca "nebunul riga Crypto" nu devine constient de primejdia ce pandeste fapturile inferioare, care, daca aspira catre spiritualitate, sunt inevitabil distruse, caci au reusit sa-si depaseasca limitele firesti. Crypto, voind sa-si schimbe conditia predestinata prin intermediul iubirii, patrunde in terenul ucigator al soarelui. Fiinta superioara, precum Enigel, poate fi atrasa temporar spre o alta inferioara, insa o va depasi in aspiratia ei catre absolut. Paralelismul simbolic dintre spatiul natural descris de poet si cel uman devine evident, atunci cand Ion Barbu sustien ideea ca numai omul poate suporta "paharul cu otrava al gandurilor", prin forta lui intelectiva si imaginara:

"Ca-i greu mult soare sa indure/ Ciupearca cruda de padure,/ Ca sufletul nu e fantana/ Decat la om, fiara batrana,/ Iar la faptura mai firava/ Pahar e gandul, cu otrava"

Strofa mentionata contine o dislocare sintactica extinsa, procedeu gramatical prin care "menestrelul" -povestitor si personajul-martor- le explica ascultatorilor (cititorilor) opozitia dintre "sufletul -fantana" al omului (fiinta superioara capabila de revelatii si de trairi absolute) si "paharul cu otrava" al gandirii rudimentare la fapturile inferioare.

Riga Crypto isi pierde determinarile reale si se transforma intr-o banala ciuperca de padure, insotindu-se cu una dintre semenele sale, "masalarita-mireasa", asa cum fata de imparat a ales o fiinta identica cu determinarea ei ontologica, si anume pe Catalin (similaritate evidenta chiar si onomastic).