Vasile Voiculescu - Universul poetic

Vasile Voiculescu - Universul poetic

Scriitorul s-a nascut in 1884, in comuna Parscov, de pe valea Buzaului, intr-o familie numeroasa de tarani. Intr-o evocare tarzie, el va vorbi cu evlavie despre parintii sai, oameni harnici si pastratori de datini, piosi si cu mult respect fata de invatatura. Pentru ei, "religia a fost pravila si enciclopedia vietii lor practice". Atunci cand a parasit casa natala de la varsta de sase ani, cunoscand vitregiile vietii de internat si ale perindarii succesive pe la gazde inospitaliere, Voiculescu s-a consolat cu amintirile legate de copilaria sa, despre care marturiseste ca s-a desfasurat in ritmuri autentic rurale, ordonate de anotimpuri, datini si stravechi obiceiuri.

In 1914 a debutat in celebra revista "Convorbiri literare" cu poeziile "Urare" si "Din a vremilor risipa". In 1916, la treizeci si doi de ani, i-a aparut primul volum de versuri, intitulat simplu "Poezii". In 1918, i-a aparut, la Barlad, al doilea volum, intitulat « Din tara Zimbrului ». activitatea poetica este completata si cu aceea de publicist, participand la redactarea revistei « Florile dalbe », in care a dat la iveala si primele texte in proza (« Singuri » si « Momaia »).

Anul 1927 a insemnat apropierea lui Vasile Voiculescu de miscarea literara traditionalista, atasandu-se, spiritual, de poetii afiliati acestui curent literar, precum Ion Pillat si Adrian Maniu. Intre 1936-1937 parcurge o intensa activitate creatoare in lirica, proza si dramaturgie. Sonetele de inspiratie shakespeariana preiau si tematica poemelor ilustrului predecesor, concentrata in trei motive lirice: al timpului trecator, al prieteniei si al dragostei.

Perioada 1958-1962 este alcatuita din patru ani de mari suferinte fizice si morale: scriitorul septuagenar este inchis, ca urmare a unei inscenari judiciare tipice epocii staliniste, fara sa se tina cont de varsta sa inaintata, nici de serviciile de exceptie ale medicului devotat cauzei omenesti. La numai un an dupa iesirea din nedreapta detentie, cu sanatatea complet ruinata, V. Voiculescu se stinge din viata, fara sa-si poata vedea creatia publicata. Memoria ii va fi reabilitata in 1967, facandu-se o dreptate elementara omului, medicului si scriitorului, a carui opera a fost brutal intrerupta.

In 1914, cand Al. Macedonski avea 60 de ani, iar tanarul Voiculescu nu implinise inca 30 de ani si nu publicase inca nici un volum de versuri, mentorul "Literatorului" i-a dedicat un catren care continea o tulburatoare premonitie la adresa destinului ulterior al tanarului sau confrate: "Poetului dr. Voiculescu: "Sub ceru-n veci intunecat/ Traisi o viata-ntristatoare/ Rasari ca soare-ntarziat/ Insa rasari tot soare"".