Viata ca o prada De Marin Preda

Viata ca o prada

De Marin Preda

Viata ca o prada de Marin Preda se inscrie in literature de frontiera, insa incadrarea operei intr-o specie anume a fost totdeauna incerta, penduland intre bildungsroman, eseu literar, memorialistica ori autobiografie artistica. A fost publicat in 1977, fiind un roman indirect, un roman despre scrierea unui roman (despre Morometii).

Romanul este scris la pesoana I, autorul identificandu-se cu naratorul si cu personajul principal. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropirea acestuia de evenimente, pana la substituirea sa de catre personaj.

Romanul poate fi si un monolog liric, deoarece autorul se destainuie, se analizeaza zbuciumandu-se intre cutezanta si nesiguranta, cautandu-si identitatea si locul in vremurile tulburi, complicate si confuse de dupa al doilea razboi mondial, in plan social, politic, etic si artistic. Autorul-narator traieste o aventura a constiintei, se confeseaza prin scrierea la persoana I, devenind propriul sau personaj.

Titlul Viata ca o prada are o profunda incarcatura filozofica. Marin Preda, ca scriitor, este un spirit curios si flamand de viata, pe care ar vrea sa o apuce ca pe o prada, pentru a intra in miezul ei, pentru a o intelege si pentru a o trai cu maxima intensitate.

Capitolul XII sugereaza titlul romanului si incepe printr-o confesiune a scriitorului care descopera, usor dezamagit si nelinistit, ca intentiile sale asaltau din toate partile viata pe care o cunoscuse pana atunci fara sa reuseasca sa intre in miezul ei.

Un episode allegoric explica, printr-o viziune groteasca, dorinta nestavilita a tanarului scriitor de a trai cu intensitate si nesat viata, in toata plenitudinea ei. Autorul-narator-protagonist isi aminteste o imagine care-l impresionase puternic si pe care o aseamana cu dorinta omului de a apuca viata ca pe o prada, numai ca trebuie sa stii de unde sa incepi, ca sa poti "sa-ti infingi coltii" in ea. "O gramada de catelandri", schlalaind de foame, incercau sa sfartece un cal mort, pe care il gasisera intr-o vagauna. Insa, de oriunde il apucau, cainii nu reuseau sa smulga nici o bucatica din calul care "rezista" si nici unul nu gasea punctul slab care "ar fi deschis drumul celorlalti". Printre ei, nu era "nici unul batran si experimentat acre sa- I invete" de und ar trebui sa inceapa, in care parte a calului mort sa-si infinga dintii. Asemenea calului, viata este o prada care nu se lasa cucerita usor, "daca nu stii de unde s-o apuci": "Desigur, viata nu e un cal mort, dar e, petru un scriitor tanar, o prada care nu cedeaza, daca nu stii de unde s-o apuci".

Tema operei Viata ca o prada este, in fond, romanul scrierii romanului Morometii, intrucat intrega confesiune an autorului se refera la cautarea infrigurata a unui sbiect pentru viitoarea carte.

Cartea cuprinde atat o meditatie asupra momentelor semnificative din copilaria si adolescenta lui Marin Preda, care au dus la formarea scriitorului, cat si prezentarea evenimentelor care au constituit punctual de plecare al romanului Morometii .

Autorul insusi declara intr-un interviu: " Viata ca o prada are doua subiecte dominante: cel in legatura cu scrierea unei carti, adica obsesia de a scrie a doua carte dupa debut, in care apar trecute in revista primele amintiri, si cel al anilor de scoala."

Romanul se deschide cu un motto care apartine lui Marin Preda si se refera la importanta pe care o are "scrisul" pentru autor. El porneste de la o presupunere: daca scrierea unui roman l-ar costa viata, in nici un caz nu ar lua hotararea "de a renunta la scris".

In cele 43 de capitole si prin naratiunea la persoana I, autorul, care se indentifica intru totul cu naratorul si cu protagonistul, relateaza momentele esentiale din copilarie si adolescenta, ca elev, precum si framatarile, imprejurarile si hotararea pentru a-si implini menirea de scriitor.

Constructia subiectului nu este lineara, ci alternarea planurilor epice evidentiaza in mod diferit subtilitatea trairilor sufletesti, nuantele affective si conturarea discreta a personajelor, fara insa a distorsiona coerenta narativa a textului.

Relatiile temporale plaseaza inceputul actiunii in perioada interbelica, iar perspective spatiala reala se substituie, mai intai satului natal, Silistea-Gumesti, apoi altor locuri concrete, Abrud, Cristur-Odorhei, Bucuresti-Sinaia, etc.

Incipitul romanului este o confesiune, formula artistica fundamentala a intregului roman, in care protagonistul isi aminteste o intamplare din copilarie, care a declansat "aventura constiintei mele". Membrii familiei mele, asezati in jurul micii mese rotunde, aidoma celei din "scena cinei" care deschide romanul Morometii, il privesc pe mezin cu dezaprobare, deoarece luase paine mare si rotunda si o tinea strans in brate. Reactia tatalui i-a surprins pe toti, dar forta cuvintelor "Ia-o, ma, si pe-asta!" si gestul concomitant de a-i mai da inca o paine l-au trezit pe protagonist la realitate, declansandu-i reflectia ce va fundamenta filozofia de viata a viitorul scriitor: "aventurile vietii noastre sunt ale constiintei, desi viata ei adevarata nu e niciodata libera de instincte si nu o data e neputincioasa in fata lor, in rau, dar si in bine".

In lucrarea Literatura romana postbelica, critical literar Nicolae Manolescu realizeaza o scurta prezentare a cartii lui Marin Preda, surpinzand aspectele ei esentiale: "Viata ca o prada nu este o simpla carte de amintiri, desigur, nici un roman. «Actiunea » este urmarita pe trei planuri temporale diferite, desi invecinate. Cel mai vechi este acela de la mijlocul anilor `30, cand copilul de 12 ani ia drumul Scolii Normale din Campulung, impreuna cu tatal sau, in speranta unei burse care sa-i permita continuarea studiilor. Neizbutind sa treaca de proba medicala (e miop), ajunge, printr-un concurs de imprejurari, elev normalist la Abrud, apoi la Cristur-Odorhei si, dupa cedarea Ardealului de Nord, la Bucuresti. Acestia (1934-1940) sunt anii de ucenicie propriu-zisi. Al doilea plan se refera la epoca bucuresteana a contactelor cu mediul gazetaresc si literar, a primei iubiri, a celor dintai slujbe si a debutul la ziarul Timpul. Ne aflam in toamna lui `40 si in primavara lui `41, in plin regim legionar si, apoi, in anii razboiului. In fine, al treilea planare in vedere o sedere la Sinaia, in iarna lui 1948-1949, cand Preda incepe sa scrie romanul Morometii, publicat abia dupa exact 7 ani, in decembrie 1955.

Ceea ce surprinde in paginile dedicate scolii sunt descrierile amanuntite ale colegilor si ale profesorilor, care i-au lasat lui Preda fie amintiri neplacute, precum profesorul de istorie sau cel de matemarica de la Abrud, fie imagini luminoase, precum dascalul de istorie de la Cristur-Odorhei, al carui portret evocat cu nostalgie de scriitor aminteste de cel al Domnului Trandafir din opera lui Sadoveanu.

Cartea are final deschis, deoarece Marin Preda intentiona sa o continue. Mai mult decat atat, publicarea primul volum a romanului Morometii, eveniment care incheie intr-un mod optimist Viata ca o prada, are drept principala implicatie cristalizarea constiintei de sine a scriitorului, dupa cum el insusi marturiseste: "Aventura in care demult constiinta mea era implicata continua.".

Romanul Viata ca o prada ilustreaza, pe de o parte, evenimentele, imprejurarile care determina procesul de formare a personalitatii autorului-narator-personaj, Marin Preda, in ceea ce priveste educatia si acumularea unei experinte de viata reala, in care include episoade, eroi sau exemple din cartile citite. Pe de alta parte, destinul de scriitoreste determinat de aventura constiintei, in care rolul esential il are magia cuvantului atotputernic: "Am devenit scriitor descoperind treptat forta lui magica pana ce intr-o zi, spre saptesprezece ani, am incercat sa-l fixez pe hartie. Chiar cuvintele care imi trezira viata constiintei nu fusesera ele misterioase?"

"Marin Preda, asemeni lui Ion Creanga sau lui Rebreanu, scrie, mai ales cand scrie roman despre satul sau, despre casa parinteasca. Scrie din amintire, retraindu-si si recreandu-si copilaria si adolescenta." (Ion Rotaru, O istorie a literaturii romane).

"Viata ca o prada" nu este propriu-zis o carte de memorii, nu este nici un roman de formatie, cum l-au socotit unii comentatori. Un numar de pagini reconstituie debutul literar al autorului: amintiri, portrete de scriitori cunoscuti, evocare a atmosferei cultural-politice de la inceputul deceniului al V-lea, experinte de lectura, etc. Altele intra in sfera literaturii de fictiune: mici naratiuni ce pot fi citite independent, eu (naratorul) parand a fi un personaj ca oricare altul.

Viata ca o prada este si un jurnal, in sensul Cuvintelor lui Jean-Paul Sartre, despre nasterea si criza vocatiei literare. Prin alte aspecte, cartea lui Marin Preda poate fi apropiata si de formula lui Gide din Jurnalul <Falsificatorilor de bani>, o prelungire a literaturii in constiinta individuala si a tipologiei livresti in viata.

Aceasta confuzie voita de planuri da cititorului sentimentul ca faptele s-au petrecut intocmai in creatia literara si in viata. Rar caz de identificare intre literature si existenta biografica a creatorului. Am putea numi Viata ca o prada, din toate aceste pricini, un roman indirect (ca Santier al lui Mirecea Eliade), unde personajele, dupa ce au trait o data ca fictiuni, mai vin a doua oara in fata ochilor nostri ca indivizi reali, identificabili, intr-o noua naratiune ce isi propune sa deconspire literature in umbra careia a crescut. Nu reuseste insa decat s-o intareasca, sa-i dea girul autenticitatii documentare, dupa ce a avut girul autenticitatii estetice."

"Una din iluziile acestui erou este ca lumea ar putea trai fara bani, iar pozitia asta e al taranului patriarhal. El smte ca puterea banului, putere care devine din ce in ce mai mare in timpul sau, cand el insusi a ajuns mic proprietar de pamant, il pune in situatia de a face din productia sa o marfa. E dator sa munceasca pentru a-si intretine familia, dar sa munceasca intr-un anume stil, si anume producand cereale pentru sine, dar si pentru a le vinde. E nevoie sa dobandeasca bani. Deci banul inseamna un atac brutal la adresa iluziei cu care se nutreste personajul, ca el, cu pamantul lui si copiii lui, cu ce are poate continua sa traiasca linistit, ca nu va fi nevoit sa intre in cursa. Da, e adevarat, vede si el, taranul este atras in aceasta cursa. Dar incotro o sa meraga? Spre ce? Nelinistea unor asemenea intrebari il determina pe erou sa ramana pe pozitia lui pana la sfarsit."

"Obiectivitatea lui Rebreanu sau Sadoveanu presupunea un model rasturnat al lumii, in care finalitatea actiunilor umane devenea imanenta, iar cauzalitatea era scoasa oarecum inafara, intr-o forma explicita. Tocmai repunerea pe picioare a acestui model costituie esentialul in proza de la sfarsitul varstei dorice, al lui Marin Preda. Constatand-o, putem depasi, cred, si nivelul paralelelor frecvente si cam superficiale care s-au facut intre acesti scriitori. O noua obiectivitate, mai moderna, se naste din renuntarea la zugravirea fiintelor, obiectelor si raporturilor dintre ele in esenta lor, semnificativa si inteligibila naratorului. Ele incep sa fie privite ca existente, ale caror cauze nu transpar numaidecat si pe care nici un scop perceptibil nu le orienteaza. Existenta se prezinta totdeauna astfel intr-o perspectiva umana. Ceea ce stim despre altii (dar si despre noi insine) este misterios, opac. Numai mintea lui Dumnezeu sau a diavolului patrunde cu adevarat dincolo de aparente si descopera sensul vietii. Naratorul uman se afla in fata vietii ca in fata unei enigme. Stupefactia unora dintre personajele lui Marin Preda, cu toate ca sunt confruntate cu situatii normale, n-are nevoie, spre a fi explicata, de transformarea cu orice pret a acestor situatii intr-unele bizarre sau supranaturale."[3]

Bibliografie:

1. Marin Preda, Viata ca o prada

Eugen Simion, Scriitori romani de azi, vol. I, Editura Cartea Romaneaca, Bucuresti, 1978

Fl. Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, Editura Albatros, Bucuresti, 1973

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura Minerva, Bucuresti, 1980