Evolutia modalitatilor de asigurare a calitatii produselor

Modalitatile de asigurare a calitatii produselor au evoluat in deplin acord cu dezvoltarea tehnologica si socioculturala.

Analizand aceasta evolutie se pot identifica urmatoarele etape

asigurarea calitatii prin control;

asigurarea calitatii prin metode statistice;

asigurarea calitatii prin motivarea personalului;

promovarea unor concepte integratoare de asigurare a calitatii.

Asigurarea calitatii prin control este reprezentativa pentru prima jumatate a secolului al XX-lea, dominata de teoriile lui Tazlor privind organizarea stiintifica a muncii. Aceste teorii au orientat atat actiunile manageriale cat si organizarea activitatilor din intreprinderi, concretizandu-se in: descompunerea procesului de fabricatie in operatii elementare, limitarea responsabilitatilor, specializarea unitatilor functionale ale organizatiei. Caracteristicile principale ale acestei etape sunt urmatoarele:

calitatea era asigurata, in principal, prin controlul final al componentelor, respectiv al produselor, urmarindu-se identificarea si separarea celor necorespunzatoare;

atentia era concentrata asupra produsului si mai putin asupra procesului, urmarindu-se verificarea post-proces a conformitatii cu specificatiile;

prin asigurarea calitatii se intelegea, deci, respectarea acestor specificatii.

Asigurarea calitatii prin metode statistice corespunde perioadei anilor '50 cand accentul se punea pe controlul pe fluxul tehnologic, urmarindu-se identificarea cauzelor defectelor, in scopul prevenirii lor in procesele urmatoare. Este perioada in care procesele de productie erau conduse dupa deviza calitatea este problema tuturor (Juran si Deming).

Etapa asigurarii calitatii prin metode statistice s-a caracterizat prin urmatoarele elemente:

accentul s-a pus pe controlul pe fluxul tehnologic, acordanduse prioritate domeniului tehnic;

capata importanta utilizarea metodelor statistice, indeosebi a metodelor de control prin esantionare;

incep sa fie organizate cursuri de perfectionare a lucratorilor in domeniul asigurarii calitatii.

In etapa corespunzatoare anilor '60, corespunzand asigurarii calitatii prin motivarea personalului, se pune accentul pe motivarea lucratorilor in asigurarea calitatii. Este perioada de valorificare a conceptului zero defecte, initiat de Crosby.

Prin programele zero defecte se urmarea constientizarea lucratorilor ca totul trebuie bine facut de prima data, evitandu-se astfel costurile pe care le implica controlul in procesul realizarii produselor.

In Japonia s-au infiintat cercurile calitatii, avand drept scop principal prevenirea deficientelor, descoperirea cauzelor acestora prin promovarea autocontrolului si utilizarea unor mijloace corespunzatoare de stimulare, materiale si morale, pentru asigurarea calitatii.

Elementele dominante ale etapei asigurarii calitatii prin motivarea personalului au fost urmatoarele:

accentul s-a pus pe constientizarea lucratorilor ca totul trebuie bine facut de prima data;

promovarea autocontrolului si a spiritului de echipa;

utilizarea unor tehnici corespunzatoare de motivare a lucratorilor pentru asigurarea calitatii;

infiintarea cercurilor calitatii.

Etapa implementarii unor concepte integratoare privind asigurarea calitatii corespunde anilor '80, chiar daca formularea unor asemenea concepte s-a manifestat inca din anii '60. Se ia tot mai mult in considerare mediul intreprinderii, fiind promovata ideea abordarii sistemice a relatiilor client-furnizor, ale caror principii sunt aplicate si in interiorul intreprinderii, in relatiile dintre compartimentele sale, respectiv dintre lucratori.

Se urmareste optimizarea proceselor alate pe traiectoria realizarii produsului, incepand cu studiile de piata pentru identificarea nevoilor si pana la etapa postutilizarii, a reintegrarii in natura a rezultatelor acestor procese.

Se contureaza astfel un nou concept, denumit managementul total al calitatii (Total Quality Management, TQM).

Conceptele integratoare de asigurare a calitatii, promovate in prezent, chiar daca prezinta o serie de elemente de diferentiere, toate pun accentul pe urmatoarele aspecte [94]:

clientul are prioritate absoluta, satisfacerea cerintelor sale fiind esentiala pentru existenta intreprinderii;

asigurarea calitatii reprezinta o problema a conducerii de varf a intreprinderii;

toate compartimentele intreprinderii sunt implicate in asigurarea si imbunatatirea calitatii produselor. Intre ele trebuie promovate relatii de tip client-furnizor. Prin urmare, fiecare compartiment trebuie sa-si elaboreze produsul in conditiile de calitate stabilite de clientii sai;

toti lucratorii din intreprindere participa la asigurarea si imbunatatirea calitatii produselor. Fiecare este raspunzator pentru calitatea muncii pe care o desfasoara si trebuie sa fie constient ca poate contribui, in felul sau, la succesul intreprinderii;

toate etapele traiectoriei produsului sunt luate in considerare in vederea asigurarii calitatii, incepand cu evaluarea cerintelor clientilor si pana in etapa postutilizarii, cu respectarea cerintelor societatii referitoare la protectia mediului.