Managementul riscului si importanta sa economico financiara

	Pentru a obtine performante si un profit prognozat cei care se ocupa de managementul riscului analizeaza raportul dintre risc si castig. Aceasta actiune trebuie sa includa instrumente si proceduri specifice fiecarui sector. Nu e neglijata nici incertitudinea, care necesita consum capital de loc de neglijat, deoarece aceasta nu poate fi gestionata prin tehnici traditionale. P. MANDU

PLANUL CURSULUI:

1. Conceptul de risc si factorii determinanti

2. Analiza si evaluarea riscurilor

3. Controlul riscurilor

4.Transferul riscurilor

BIBLIOGRAFIE:

ELENA DRUICA, " Riscul in afaceri" , Ed.C.H. Beck, Bucuresti, 2006

ALEXANDRA HOROBET, Managementul riscului in afacerile internationale", Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

1. MANAGEMENTUL RISCULUI SI IMPORTANTA SA ECONOMICO - FINANCIARA

1.1. Conceptul de risc si factorii determinanti

Pe masura ce liberalizarea, globalizarea si dezvoltarea rapida a tehnologiei informaticii genereaza noi oportunitati de afaceri, organismele economice si financiare sunt expuse unor riscuri mai complexe si mai diverse decat in trecut. Identificarea, masurarea si controlul riscurilor nu a fost nicicand mai importanta pentru managementul organizational si cel strategic. Managementul riscului se refera la echilibrarea riscului si a castigului, in general cei care conduc afaceri isi asuma riscul in mod natural, deoarece ei ajung in aceea pozitie ca rezultat al unor succese din trecut. Provocarea pentru manageri o reprezinta asumarea unui risc inteligent. A conduce o afacere de succes inseamna a profita de cele mai corecte oportunitati de afaceri, in functie de posibilitatile financiare si manageriale ale companiei. De fapt managementul riscului este echilibrul dintre arta si stiinta. Managementul riscului este este o problema de echilibru intre procedee si oameni. Monitorizarea riscului este importanta, dar mult mai important este ca oamenii potriviti sa se afle in locurile potrivite si in acelasi timp, sa fie motivati, pentru ca in ultima instanta, managementul riscului depinde de oameni.

Definirea riscului are multe variante intalnite in literatura de specialitate. Astfel: este "posibilitatea de-a ajunge intr-o primejdie, de-a avea de infruntat un necaz sau de suportat o paguba'¹, "riscul este practic amenintarea ca un eveniment sa afecteze abilitatea unei companii de a functiona si de a-si urmari indeplinirea obiectivelor strategice. Riscul apare in general nu atat din probabilitatea ca nu se va intampla ceva bine, ci din posibilitatea de a se intampla ceva rau.' De asemenea "viata economica este guvernata de incertitudine si orice proiectie a unor evenimente viitoare este, prin definitie, lovita de riscul de a nu se realiza in parametrii prevazuti'.³El exista permanent si se produce sau nu in functie de conditiile create. Riscul este prezent in toate actiunile si evenimentele omenirii. Riscul este intr-o permanenta schimbare el evolueaza in complexitate, pe langa traditionalele expuneri la hazard, adaugandu-se riscuri operationale, financiare, strategice, de piata, de tara, legislative, umane, de frauda, iar caracterul complex al riscului poate fi atribuit mai multor factori care in literatura de specialitate se grupeaza in factori macroeconomici numiti si externi si microeconomici numiti si interni.

Factorii externi sunt urmatorii:

Economici determinati de: schimbarea ratelor dobanzilor, inflatie, asigurari, taxe si impozite, schimbari economice bruste.

Politici determinati de: legislatia ambigua si schimbatoare, anumite politici protectioniste, reglementari si respectarea lor, prioritati politice sectoriale.

Concurentiali determinati de: modificari ale pietei, presiuni ale firmelor mari, tipurile si serviciile oferite, tendinte ale modei, folosirea de mass-media, cererile si asteptarile clientilor, cererile contractuale.

Factorii interni sunt urmatorii:

Sociali determinati de: etica si credinta angajatilor, cultura individuala a persoanelor implicate privind riscul, presiunea exercitata de angajati prin drepturile salariale sau prestarea unei activitati necorespunzatoare, schimbari frecvente de personal, relatiile prea intime dintre salariati.

Economici determinati de: schimbari in procesarea informatica, substituirea materialelor, o securitate mai buna a noilor produse si tehnologii, un sistem de operare mai bun in ceea ce priveste procedurile si metodele de operare, nevoia de reducere a pierderilor, asteptarile investitorilor si a actionarilor, de strategia adoptata.

Fizici determinati de: distrugerea cladirilor, de frauda efectuata prin actele sau intentiile salariatilor sau clientilor.

Unele riscuri sunt usor de identificat: spre exemplu riscul ca o persoana sa sufere un accident si riscul ca o cladire sa fie afectata de un incendiu. Riscurile pot fi insa mult mai complexe. Practic, fiecare decizie pe care o luati implica riscuri cu efect pozitiv sau negativ.

1.2. Continut economic al riscului si tehnica sa de realizare

Managementul riscului este parte componenta a uni proces bine definit.

Pornind de la termenul consacrat care "exprima in sens aditional manevrare, pilotare, a tine in mana, a conduce in mod eficace o afacere, managementul riscului se refera in primul rand la echilibrarea riscului si a castigului"[1]. In general, cei care conduc afaceri sunt persoane care isi asuma riscul in mod constient, deoarece ei ajung in acea pozitie ca rezultat a unor succese si ar unei culturi manageriale dobandite in trecut. Riscul reprezinta o provocare pentru manageri ceea ce presupune ca ei isi asuma un risc inteligent. De fapt a conduce o afacere de succes inseamna a profita de cele mai corecte oportunitati de afaceri in functie de posibilitatile financiare si manageriale ale companiei. Daca acceptiunea moderna "a managementului este concomitent arta si stiinta'², managementul riscului este de asemenea un echilibru intre arta si stiinta. Ne punem intrebarea "de ce?' deoarece este importanta atat estimarea si modelarea riscurilor care au un rol important, dar poate deveni periculos daca se pune prea mare accent pe acestea. Scenariile care duc la dezastru financiar care pot sa apara aproape prin natura lor atunci cand exista o conjunctura neasteptata de evenimente. Asemenea scenarii sunt greu de anticipat, astfel ca arta riscului se bazeaza pe experienta si judecata manageriala.

Consideram ca managementul riscului este o problema de echilibru intre procedee si oameni. O companie poate supravietui si chiar prospera daca are oameni de calitate, chiar in conditiile in care are metode si procedee manageriale slabe. Reciproca nu este valabila. De fapt riscul unei companii este determinat de actiunile si deciziile angajatilor sai. Monitorizarea riscului si auditul sunt importante dar mult mai important este ca oamenii potriviti sa se afle la locurile potrivite si in acelasi timp sa fie motivati pentru ca managementul riscului depinde de oameni, in ultima instanta.

Ca orice lucru bun care se obtine pas cu pas managementul riscului are si el cateva trepte si /sau metode care trebuie parcurse pentru a se ajunge la performante maxime. Treptele ce ar trebui atinse de orice manager al riscului sunt: identificarea, analiza si evaluarea riscurilor care ar putea afecta activitatea companiei, gestiunea si controlul riscurilor, asa cum ne arata figura l.

1.2.1 Identificarea riscurilor

Un prim pas in managementul riscului il reprezinta identificarea acestora care ar putea afecta mediul de afaceri, companiile, indivizii. Pentru a se asigura o analiza cat mai cuprinzatoare a activitatii desfasurate si a riscurilor rezultate, e necesara implicarea personalului din toate departamentele firmei pentru identificarea corecta si exacta a riscurilor posibile, deoarece dinamica afacerilor determina aparitia unor noi riscuri.

Identificarea si definirea riscurilor face parte integranta din planificarea strategica a organizatiei care va asigura vizibilitatea necesara si focalizarea strategica.

Se poate pune intrebarea de ce e atat de importanta pentru identificarea si perceperea riscului planificarea strategica pentru organizatiile economice si financiare? Raspunsul il regasim in stabilirea directiilor spre care se indreapta organizatia in viitor, de fapt 'inventand viitorul'. Planificarea reprezinta o 'harta a drumurilor'. Planificarea strategica implica patru etape fundamentale: evaluarea performantelor istorice; fixarea de obiective precise;

Fig. 1[2]

dezvoltarea unor planuri de actiune; compararea performantei actuale cu cea planificata.

Pentru a obtine performante si un profit prognozat cei care se ocupa de managementul riscului analizeaza raportul dintre risc si castig. Aceasta actiune trebuie sa includa instrumente si proceduri specifice fiecarui sector. Nu e neglijata nici incertitudinea, care necesita consum capital de loc de neglijat, deoarece aceasta nu poate fi gestionata prin tehnici traditionale.

Identificarea riscurilor se realizeaza prin scenarii de pierdere posibile pentru activitati, tranzactii si produse, in literatura de specialitate romaneasca Luminita Roxin propune elaborarea profilului de risc care sa fie identificate dupa expunerile la risc a diferitelor componente. 'Este de asemenea util sa se identifice frecventa si marimea pierderilor care pot fi generate de expuneri. Frecventa se refera la numarul de aparitii ale evenimentelor asociate unei expuneri pe parcursul orizontului de planificare. Gravitatea pierderilor masoara impactul financiar care rezulta datorita evenimentelor asociate expunerii la risc' . Activitatea de identificare a riscurilor difera de la o etapa la alta a dezvoltarii societatii economice, deferind de asemenea in functie de marimea organizatiilor financiare si nonfinanciare a companiilor economice. Toate afacerile iau in considerare un element de risc, care sa le asigure un profit potential. Modul in care compania trateaza diferitele tipuri de risc si felul in care decide sa le gestioneze, reprezinta un criteriu important in stabilirea structurii organizatorice a companiei si a modului de a actiona pe piata, in relatiile cu clientii si cu concurenta.

Totusi este de remarcat ca nu toti au acelasi apetit pentru risc. Pozitia iata de risc nu a fost intotdeauna ca in prezent.

Apetitul la risc reprezinta un termen general chemat sa masoare tendinta unor persoane catre un grad de risc mai ridicat sau mai scazut. EI este determinat de o combinatie de doi factori principali experienta individuala si inclinatia naturala, genetica, de asumare sau nu a riscurilor.

De exemplu riscurile bancare pana in anii '80 erau privite doar din prisma riscului de credit, si a celui de plati. Faptul e explicat prin stabilitatea relativa a sistemelor si a pietelor financiare, in care riscurile erau mai reduse, iar marjele dobanzilor erau mari. Fluctuatiile ratelor dobanzilor nu erau mari datorita politicilor practicate de bancile centrale in spiritul principiilor sistemului monetar international de la Bretton Woods. Dupa ce acest sistem international a fost inlaturat, fluctuatiile cursurilor de schimb au fost semnificative, cu influente serioase asupra performantelor bancare. Concurenta accentuata in sistemul financiar international a fost inca un factor semnificativ de risc. De asemenea saltul informatic urias a fost inca un factor de risc care a erodat marjele de profit a bancilor. In Romania bancile au facut fata tranzitiei de la economia centralizata la cea de piata prin modificari ale statutului, ale modului de organizare si ale produselor si serviciilor oferite. Falimentele generate de o gestiune defectuoasa a riscurilor au fost semnale clare pentru banci privind necesitatea unui management performant al riscului. Din pacate aceasta se declansase dupa criza datoriilor externe ale tarilor in curs de dezvoltare (1982) care nu s-a rezolvat nici azi.

Identificarea riscurilor este un proces care difera de la companie la companie fiind direct legata de marimea acestora. Alta este problema cu care se confrunta sectorul intreprinderilor mijlocii si mici romanesti. Ele difera prin natura lor de marile intreprinderi. Adesea ele opereaza cu structuri mai putin dezvoltate, fara a avea un risc manager sau un expert special angajat in acest scop. Responsabilitatea pentru risc este impartita la nivel de conducere, directorul financiar fiind cel care de regula, se ocupa de toate aspectele legate de riscul afacerii.

La organizatiile multinationale exista compartimente de risc care se ocupa de aspectele legate de gestionarea riscurilor lor, de relatiile de coordonarea personalului, de recrutarea angajatilor, de sanatatea si securitatea salariatilor, de utilizarea postei electronice. Intreprinderile mijlocii si mici au resurse limitate cea ce determina o anumita pozitie delasatore fata de riscuri. Conducatorii intreprinderilor nu se grabesc sa implementeze un sistem de identificare si reducere a riscurilor desi sunt constienti de riscurile la care este expusa afacerea lor. Abordarea fatalista a riscului poate avea consecinte negative pe plan financiar si nu numai, in tratarea aspectelor legate de riscul in afaceri e importanta abordarea unica, centralizata. Fiecare companie are dinamica sa proprie si este mereu intr-un proces de schimbare.

Daca riscurile sunt mai bine intelese si gestionate, creste performanta in functionarea neintrerupta de vreo pierdere neprevazuta. Asa cum un gram de prevedere poate echivala cu un kilogram de tratament. Provocarea cu care se confrunta fiecare societate pe piata foarte instabila de astazi este de a gasi timp pentru a localiza si gestiona intregul ansamblu de riscuri si apoi de a desfasura un proces eficient de coordonare.

Se poate concluziona ca schimbarea inseamna nesiguranta, iar nesiguranta inseamna risc. Viitorul va fi al afacerilor care se bazeaza pe un management efectiv al riscului. Rezultatele merita efortul, deoarece administrarea eficienta a riscurilor aduce beneficii importante companiei prin: cresterea increderii actionarilor; prin imbunatatirea imaginii firmei si a moralului angajatilor; prin cresterea productivitatii.

1.2.2. Analiza si evaluarea riscurilor

Analiza si evaluarea riscurilor trebuie sa fie un proces continuu. Chiar daca la inceput va fi identificat un numar mare de riscuri, unele dintre ele sunt mai importante decat altele. Este important a se analiza si evalua care dintre expunerile la risc au potentialul de a impiedica compania sa-si atinga obiectivele.

1.2.2.1. Analiza riscurilor

Analiza se face prin:

. identificarea tuturor situatiilor care pot genera o pierdere financiara

. elaborarea scenariilor de pierdere pe pentru evenimentele

identificate

. alocarea diferitelor expuneri de risc pentru fiecare element identificat

. se analizeaza frecventa istorica in care s-au produs riscuri identice sau asemanatoare

. se compara frecventa cu marimea riscului

. se face agregarea nivelului de risc pentru fiecare produs sau operatie identificata

atunci cand se lanseaza un nou serviciu sau produs, se analizeaza riscul acestuia din punct de vedere al cererii de pe piata, al costului, al modului de promovare

1.2.2.2. Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor este un proces complex care foloseste tehnici si instrumente matematico-economice. Astfel de exemplu in sistemul bancar romanesc Banca Nationala a stabilit un sistem unic de risc numit: "Sistemul de rating bancar si de avertizare timpurie - C.A.M.P.L.' . Sistemul este un instrument eficient de lucru pentru evaluarea institutiilor bancare. El se bazeaza pe cinci componente care reflecta conditia financiara a unei banci. Componentele specifice de analiza sunt urmatoarele: adecvarea capitalului bancii, calitatea activelor bancare, managementul bancii, lichiditatea bancara si profitabilitatea bancara. Fiecare dintre cele cinci componente sunt evaluate pe o scara de valori cuprinsa intre l si 5, astfel incat l reprezinta cel mai performant nivel, iar 5 cel mai scazut. Bancile sunt clasificate in functie de un rating compus, in care 4 dintre cele 5 componente ale C.A.M.P.L. sunt analizate in functie de o gama de indicatori. Astfel fiecare banca primeste cate un rating pentru fiecare indicator de analiza, pentru fiecare componenta C.A.M.P.L. si un scor final ce reprezinta punctajul final acordat indicatorilor ce definesc elementele C.A.M.P.L. Concluzionam aratand ca, rolul major al autoritatii de supraveghe este acela de-a preveni riscul sistemic prin promovarea unei supravegheri eficiente, care sa asigure realizarea stabilitatii si viabilitatii sistemul bancar romanesc.

In cazul evaluarii riscurilor in cadrul proiectiilor financiare manageriale, in cadrul evaluarii riscului exista variate metode de analiza si masurare.

In urma analizei este posibil sa se constate ca o parte a riscurilor sunt deja bine controlate, fapt de care trebuie tinut cont in determinarea impactului pe care ele il pot avea asupra companiei.

Dupa analizarea riscurilor se stabileste sistemul de evaluare a riscurilor, in sistemul de evaluare exista variate metode de analiza si masurare a riscurilor.

Metodele de masurare a riscurilor sunt diferite in functie de categoriile de riscuri. Astfel in riscul de alocare a capitalului in procesul investitional[5] se folosesc urmatoarele metode: cea a distributiei de probabilitate si cea a deviatiei standard.

Prima metoda consta in stabilirea fluxurilor de numerar considerand trei scenarii: unul este conservator, altul prea optimist, iar al treilea este optimal. Se stabilesc valori probabile ale rentabilitatii proiectului in functie de aceste trei stari, stabilindu-se care dintre cele trei variante este cea mai putin riscanta.

O alta metoda de masurare a riscurilor este cea a deviatiei standard, care de fapt masoara diferentele intervalelor de probabilitate a distributiei. Astfel deviatia standard este o probabilitate, reprezentand variatia de la valoarea stabilita, acceptata, la o valoare in plus sau in minus, care poate aduce castig sau pierdere. Ea se calculeaza cu ajutorul coeficientului de variatie. Managementul riscului poate confirma ca un potential de risc mare, bine controlat, poate avea un impact mai mic decat un risc mic care nu este bine controlat. Este necesara o analiza corecta a nivelurilor de risc si cuantificarea lor exacta. Analiza presupune proceduri specifice asupra oricarui nou produs sau serviciu; asupra inregistrarilor financiar-contabile; asupra expunerilor la risc. Se elimina in acest fel posibilitatea pierderilor.

1.2.3. Controlul riscurilor

Pentru a conduce o afacere trebuie identificate riscurile posibile ale afacerii, in functie de atitudinea fata de risc, in care se doreste asumarea unor riscuri mai mari sau mai mici, managerul companiei decide cum va gestiona riscul. Este bine cunoscut conceptual dupa care succesul in afaceri depinde de asumarea unor riscuri. Fara asumarea unui element de risc, profitul realizat poate fi destul de scazut. Asumandu-si mai multe riscuri, cresc si sansele obtinerii unui profit mai important, dar si posibilitatea unor pierderi pe masura. Totul e sa pastrezi un echilibru bine stabilit intre risc si castig. De fapt este una dintre trasaturile clar conturate ale calitatii manageriale, in orice activitate exista un element de risc, care nu poate fi anticipat. De exemplu, in momentul acordarii unui credit, banca isi ia riscul de a nu primi inapoi banii imprumutati si dobanda aferenta. De asemenea cand se investeste intr-o companie prin cumpararea de actiuni, investitorul isi asuma riscul ca acea companie sa inregistreze in viitor pierderi sau sa dea faliment. Asumarea unui anumit risc, presupune gestiunea corecta a lui si este urmata de asteptarea unui rezultat prin care sa se obtina: un beneficiu, prin dobanda obtinuta in cazul unui imprumut bancar, un castig suplimentar prin obtinerea de dividente in cazul investitilor in actiuni, pozitie mai puternica pe piata marfurilor si a altor produse bursiere.

In managementul riscurilor e necesara o abordare unica, centralizata, sistemica. Din literatura de specialitate se desprinde idea ca atitudinea fata de risc depinde frecvent de temperament, in acest sens identificandu-se diferite atitudini de asumare a riscurilor:

. atitudini fataliste, ce e de intamplat sa se intample

. conservatoare, riscurile se pot petrece doar dupa scenariile cunoscute

. active, riscurile se analizeaza pe fiecare produs, piata, concurenta

Aceasta atitudine se apreciaza, ca este caracteristica si in functie de tipul structurii genetice al conducatorului. Dupa cum se stie in derularea afacerilor se intampina presiuni intense in mentinerea avantajelor concurentiale. Adesea, riscul este masurat retroactiv, cu pierderile directe servind drept unitate financiara si cadru de planificare.

Controlul riscurilor incepe din primele actiuni de proiectie strategica si nu se termina practic niciodata, deoarece trebuie realizat permanent pe tot parcursul vietii unei companii.

Riscurile sunt de mai multe feluri determinate de diferite criterii. Clasificarea riscurilor pentru orice fel de afacere, o efectuam dupa aria de afectare a lor:

l. Riscul operational este un risc potential care consta in posibilitatea ca in cursul derularii afacerii sa apara sincope datorate unui management necorespunzator, unor erori umane ale personalului angajat sau unor fraude, sau unor probleme informatice.

2. Riscul financiar se refera la fluxurile de disponibilitati care permit o continuitate a afacerii in conditii bune. Aici se pot include riscurile legate de:

- riscul ratei dobanzii

- riscul valutar,

- riscurile capitalului investit

- riscul de lichiditate

3. Riscul strategic apare cand strategiile adoptate de conducerea firmei nu sunt eficiente.

4. Riscul pietei reprezinta riscul de a-ti desfasura activitatea intr-un anumit tip de piata. In aceasta categorie, riscul de imagine este unul important, el poate fi generat de o serie de articole negative legate de compania respectiva, de anumite nemultumiri ale clientelei si de anumite zvonuri. Riscul de imagine este foarte greu de masurat si de anticipat, dar poate produce pagube insemnate.

5. Riscul de tara reprezinta posibilitatea pierderilor financiare in afacerile internationale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice sau politice specifice unei tari[6].

6. Riscul legislativ se refera la potentialele schimbari de legislatie sau reglementari, care ar putea avea un impact negativ asupra firmei.

Bancile administreaza si alte riscuri, specifice activitatii bancare, pe care le vom trata in capitolul urmator. Gestionand riscul clientilor sai, ca si agenti intermediari pe piata monetar-financiara, bancile obtin profit din diferentele dintre veniturile obtinute prin plasamente si costurile surselor de finantare.

Afacerile atat cele economice cat si cele bancare intampina presiuni intense in mentinerea avantajelor concurentiale. Sunt noi provocari in ceea ce priveste atragerea si mentinerea personalului si a conformarii cu legislatia muncii. Aceste riscuri sunt urmare a de schimbari demografice.

O data cu descentralizarea deciziei economice in Romania a crescut rolul si initiativa agentilor economici implicati in tranzactiile comerciale si financiare. Fiecare veriga bancara trebuind sa lucreze in limita unor competente globale.

Concomitent cu internationalizarea rapida a producerii si distributiei marfurilor si serviciilor, are loc o reducere a gradului de autofinantare a firmelor, astfel ca numarul bancilor a crescut, iar concurenta dintre ele s-a accentuat, in acest sens Walter Wriston, scria 'Cu totii stim ca acceptarea riscului si obtinerea de profit sunt fundamentele activitatii bancare, ca si ale oricarei alte afaceri. Bancile trebuie sa ofere servicii competitive ca pret si calitate. Ele trebuie sa obtina capital la costuri cat mai scazute si sa foloseasca acest capital in felul cel mai productiv, ingenios si responsabil pe care-1 pot concepe.'

Managementul bancii, cand decide comportamentul fata de anumite riscuri ce pot aparea in activitatea bancii, va lua in considerare propria atitudine fata de risc, perceptia personala asupra nivelului riscului, experienta bancii in domeniu si responsabilitatea fata de clienti, actionari si personal.

1.2.4. Transferul riscurilor

Transferul riscurilor se realizeaza prin sistemul de asigurari, prin intermediul pietelor de capital, sau prin intermediul centratelor de imprumuturi sindicalizate (de exemplu in cazul creditelor bancare)