PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI

PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI

Derularea corecta a proceselor de conducere, asemenea oricaror altor activitati complexe, necesita cunoasterea, stapanirea si aplicarea adaptiva a unor legi, norme sau principii, specifice activitatii desfasurate.

Principiile managementului reprezinta reguli fundamentale, al caror continut este general valabil. Cu toate ca isi pastreaza esenta, principiile nu se pot aplica identic - simultan si/sau integral - in orice conditii. Ele necesita o atenta adaptare, echilibrare sau succedare in aplicare, atat pentru a-si pastra substanta, cat si pentru a-si indeplini menirea, ce rezida in aportul pe care il aduc la dirijarea, motivarea si urmarirea, proceselor de executie.

Fara a detalia, in continuare se vor prezenta cateva dintre principiile de baza, ce trebuie cunoscute si aplicate in procesul conducerii, pentru a se asigura eficienta maxima a acestuia.

Principiul diviziunii muncii - conform caruia fiecare activitate poate fi descompusa in subactivitati componente, care - in functie de continut si de amploare - vor fi grupate omogen si alocate unor executanti specializati. Se impune realizarea unui nivel optim al diviziunii, pentru a nu se faramita exagerat activitatile, asigurandu-se un echilibru avantajos intre timpii de baza necesari si cei auxiliari, ultimii multiplicandu-se ori de cate ori se divizeaza un proces de munca.

Principiul centralizarii-descentralizarii - care vizeaza raportul ce se stabileste intre mentinerea si delegarea autoritatii si a responsabilitatii - de la conducator catre subalterni - pentru anumite activitati. Acest raport, dependent, in principal, de profesionalismul, experienta, capacitatea si viteza de reactie a managerului, trebuie sa fie un raport dinamic, care sa asigure un echilibru, rational si permanent, intre atributiile conducatorului si cele ale subalternilor.

Principiul corelatiei responsabilitate-autoritate - conform caruia alocarea responsabilitatii, pentru o anumita sarcina, trebuie obligatoriu insotita si de delegarea de autoritate.

Principiul ierarhiei - prin care se subliniaza necesitatea existentei unor raporturi manageri-subordonati, clar precizate si strict respectate de catre toti angajatii.

Principiul unitatii de comanda - care interzice dualitatea in ceea ce priveste pozitia ierarhica, astfel incat un angajat sa primeasca dispozitii numai de la o singura persoana ierarhic superioara.

Principiul unitatii de actiune - corespunzator caruia orice activitate trebuie sa se desfasoare intr-un cadru organizat, conform unui program prestabilit si coordonat de catre o singura persoana, autorizata prin responsabilitatea si autoritatea detinute. Principiul unitatii de actiune este, in esenta, un corolar al principiului unitatii de comanda.

Principiul disciplinei - derivat din cele doua principii anterioare - implica existenta unor norme de conduita si de organizare interna, clar formulate si bine precizate, ce trebuie sa fie cunoscute si respectate de intreg personalul angajat.

Principiul ordinei - cu referire atat la ordinea materiala cat si la cea sociala - presupune cunoasterea precisa a necesitatilor, a resurselor existente, alocarea exacta si corecta a acestora din urma, astfel incat sa fie satisfacute cerintele si evitate abuzurile.

Principiul stabilitatii angajatilor - conform caruia este de nedorit o fluctuatie a personalului dintr-o firma, fiind de preferat angajati stabili - cu capacitati normale, dar adaptati politicii si conditiilor din cadrul organizatiei - si nu angajati periodici sau nesiguri, chiar daca acestia fac dovada unor capacitati de exceptie.

Principiul initiativei - conform caruia initiativa trebuie incurajata, iar, la calitati egale, angajatul cu initiativa este de preferat.

Principiul subordonarii interesului particular celui general - prin care se recomanda, fie existenta unui grad cat mai mare de coincidenta al celor doua interese, fie acordarea de prioritate - printr-o motivare speciala - a interesului firmei fata de cel individual.

Principiul salarizarii - conform caruia salarizarea trebuie sa fie echitabila, oferind satisfactie atat angajatilor cat si firmei.

Evident, in practica, aplicarea acestor principii - ce reprezinta numai o parte din cele existente - nu se poate face fara concesii, corelari si adaptari, in functie de natura activitatii, conditiile de mediu si - in special - trasaturile de personalitate ale angajatilor.