RISCUL TEHNIC. MANAGEMENTUL RISCULUI SI UTILIZAREA SA IN ACTIVITATEA DECIZIONALA

Conceptul de "aparat tehnologic" desemneaza - in contextul industriilor alimentara, farmaceutica, chimica, petro­chimica si de rafinare a petrolului - acele structuri sau corpuri materiale in care au loc procese fizice si/sau chimice si in care nu intervin elemente in miscare, diferite de substantele utile (mediile de lucru sau tehnologice) care sunt vehiculate sau stationeaza prin/in aparat. Dintre tipurile reprezentative de aparate tehnologice se amintesc structurile din categoria recipientelor sub presiune (reactoare tehnologice, coloane de fractionare, vase separatoare, schimbatoare ter­mice tubulare - recuperatoare, racitoare, refierbatoare, vaporizatoare etc. -, vase tampon etc.), cazanele de abur, rezervoarele de depozitare (atmosferica sau sub presiune) a fluidelor etc. Aparatele tehnologice in discutie sunt alcatuite din diferite componente structurale. Dintre componentele tipice ale aparaturii tehnologice utilizate in industriile de proces nominalizate, se amintesc: corpurile structurilor de tip recipient (mantale, funduri, capace); racordurile tehnologice; gurile de iluminare, control, vizitare etc.; imbinarile demontabile prin flanse; placile si fasciculele tubulare; serpentinele tubulare; sistemele de rezemare/sustinere etc.

Functionarea sub sarcina a componentelor aparaturii tehnologice utilizate in industriile chimica, petrochimica si de rafinare a petrolului - respectiv exploatarea acestor componente in circumstantele exercitarii continue si nemijlocite a solicitarilor mecanice si/sau termice impli­cate, sub actiunea directa a mediilor de lucru si/sau ambiante agresive, se desfasoara in conditii deosebit de dificile, sub influenta permanenta si indelungata a unui complex de factori materiali, cu efect nefavorabil asupra disponibilitatii de capacitate portanta a sistemelor re­spective.

Securitatea functionarii sistemelor reprezinta, prin cele patru componente specifice (securitate, disponibilitate, fiabilitate si mentenanta), o componenta de baza a cerintelor de exploatare.

Conceptul de securitate a functionarii unui sistem (SFS) poate fi sintetizat pe baza schemei redate in figura 1.

Punctul comun intre componentele SFS il reprezinta utilizarea instrumentelor probabilistice, ca tehnica de apreciere a riscurilor asociate diferitelor stari de functionare ale unui sistem analizat.

Figura 1. Elementele determinante ale conceptului SFS

Exploatarea eficienta a liniilor si instalatiilor tehnologice presupune functionarea cvasicontinua a acestora, prin diminuarea substantiala a ponderii opririlor cauzate de diferite ce­dari/defectari, in circumstantele protejarii corespunzatoare a sanatatii personalului muncitor si a populatiei, in contextul conservarii calitatii mediului ambiant. Asadar, punerea in opera a aparaturii tehnologice utilizate in industriile de proces necesita asigurarea, pe parcursul tutu­ror fazelor caracteristice (conceptia, executia si exploatarea), a unor niveluri ridicate de fiabilitate si de securitate tehnica. Indeplinirea acestui deziderat este conditionata, in esenta, de indeplinirea urmatoarelor criterii mecanice de securitate tehnica:

a) asigurarea rezistentei mecanice a componentelor structurale; aceasta presupune evi­tarea atingerii starilor-limita - critice (potential periculoase) sau ultime (distructive/catastrofale) - de solicitare privind materialul pus in opera;

b) prevenirea fisurarii si a fracturarii materialelor aflate in opera;

c) asigurarea stabilitatii mecanice - altfel spus, a rigiditatii - componentelor structurale, respectiv mentinerea formei geometrice initiale a fiecarei componente, pe parcursul intregii durate de functionare sub sarcina;

d) asigurarea etanseitatii incintelor tehnologice.

Nivelul global al securitatii tehnice este in mod direct determinat de nivelurile securitatii tehnice corespunzatoare fiecarui criteriu nominalizat in parte.

In consecinta, riscul asociat unei situatii periculoase va fi evaluat diferit de catre persoane cu nivele diferite de competenta, experienta si cultura. Va aparea, explicit sau implicit, un grad de incertitudine asupra datelor ce pot fi utilizate in vederea calculului probabilitatilor.

1. Definirea conceptelor de pericol si risc

In general, pericolul este definit ca o vatamare potentiala a oamenilor, bunurilor sau mediului inconjurator.

Aceasta notiune are un pronuntat caracter de generalitate si corespunde unei situatii bine determinate si descriptibile, denumita situatie periculoasa.

Definitia cuprinde atat pericolele cu caracter aleator, de origine naturala, tehnologica sau economica, cat si pe cele de natura determinista, legate de actiuni deliberat negative (cazul sabotajelor).

Riscul reprezinta concretizarea unui eveniment E, asociat perceptiei unei situatii periculoase definita prin cuplul (P,G), unde:

P - este probabilitatea de producere a evenimentului E;

G - reprezinta gravitatea consecintelor ce decurg din materializarea evenimentului E, exprimata in termeni de pierderi umane, materiale sau economice.

Evenimentul E va fi denumit in continuare ca eveniment nedorit.

Celor doua componente P si G ale riscului, care pot fi estimate obiectiv, cu mai mica sau mai mare precizie, este necesar, in numeroase cazuri, sa li se adauge o a treia componenta cu caracter global, corespunzatoare perceptiei individuale sau colective a situatiei periculoase si a evenimentului E pe care aceasta il poate genera.

In practica, cel mai frecvent, gravitatea constituie componenta decisiva, permitand ierarhizarea riscurilor fara recurgerea la consideratii de ordin probabilistic.

2. Risc acceptabil. Risc neacceptabil.

2.1. Elementele determinante ale factorilor de risc

Pentru ca un sistem oarecare (in particular o instalatie de proces) sa-si poata indeplini obiectivele sale specifice, acesta trebuie:

sa dispuna de energie, in sensul cel mai general al termenului (electrica, mecanica, hidraulica etc.);

sa poata filtra sau elimina orice excedent de energie datorat unor factori perturbatori interni sau externi de natura electrica, tehnica, electro-magnetica, chimica etc.

Conceptia, proiectarea, realizarea, integrarea si exploatarea gresita a oricarui sistem conduce, in mod inevitabil, la cresterea nivelului de incertitudine, care la un moment dat se poate concretiza in depasirea unui prag admisibil, corespunzator unui ansamblu de masuri intreprinse anterior, cu consecinta producerii unui accident.

In acest stadiu trebuie mentionat faptul ca incertitudinea are trei cauze generice:

eventualitatea manifestarii unor evenimente aleatoare cunoscute, dar al caror moment de producere este imprevizibil, de tipul defectarilor materiale sau logice, al erorilor umane, al agresiunilor externe;

absenta partiala sau totala a informatiilor privind modurile de defectare ale elementelor sistemului;

necunoasterea partiala sau totala a mediului de functionare a sistemului in situatii particulare, de exemplu, in conditii neprevazute sau necunoscute de mediu extern.

Fara indoiala, incertitudinea nu trebuie echivalata cu ignoranta. Dimpotriva, ea trebuie sa constituie embrionul studiilor si analizelor cu tinta precisa si al reactiilor adecvate.

Natura insasi a componentelor sistemului S, a elementelor de intrare sau iesire a mediului in care S functioneaza, poate constitui o sursa de pericol in situatii de exploatare normala sau anormala (stari de avarie, factori favorizanti etc.).

Luand in considerare cele mentionate anterior, finalitatea unui studiu de evaluare a securitatii intr-un sistem poate fi structurata astfel:

analiza unui ansamblu de scenarii de evenimente care conduc la producerea unui accident al carui eveniment initiator este o cauza prestabilita;

posibila cuantificare a verosimilitatii scenariilor prin exprimarea in termeni probabilistici;

propunerea actiunilor ce vizeaza diminuarea riscurilor, prin intermediul "barierelor de securitate", bariere care au drept obiectiv stoparea, limitarea sau controlul evolutiei scenariilor periculoase.

Pentru a fi complete, analizele de risc trebuie sa exploreze sistematic cele doua stari posibile de baza ale sistemului:

functionarea normala, pentru identificarea elementelor periculoase in mod intrinsec;

functionarea anormala, pentru evidentierea disfunctiilor interne care pot genera evenimente nedorite.

2.2. Natura riscului

Riscul asociat unui eveniment nedorit pe care incercam sa-l determinam in prezent prin cuplul probabilitale-gravitate, este definit (in concordanta cu cele mentionate in subcapitolul 1) prin cei doi parametri:

un parametru ce descrie sintetic un sir de evenimente din trecut (probabilitatea de producere a unui ansamblu de cauze);

un parametru ce descrie o suita de evenimente potential observabile in viitor (gravitatea consecintelor).

In general, sunt luate in considerare doua tipuri de risc, si anume:

riscul mediu, reprezentand riscul cumulat existent pe durata unei activitati, unitatea de timp corespunzand intregii durate de desfasurare a activitatii;

riscul momentan, definit ca riscul instantaneu ce exista in orice moment in timpul desfasurarii activitatii.

Daca r este riscul momentan, iar t durata activitatii suspectata de risc, riscul mediu al activitatii va fi:

R = r t (1)

Cu referire la aceasta definitie se face urmatoarea observatie:

Uneori, este posibila definirea unui risc mediu la care este expusa o populatie in timpul unei activitati, pornind de la numarul de elemente ale populatiei ce pot fi afectate. In cazul populatiei umane, se introduce notiunea de risc personal atunci cand decidentul este insasi persoana expusa .

2.3. Clase de gravitate

Independent de valorile probabilitatii, riscurile pot fi incadrate, din punct de vedere calitativ, in patru categorii de gravitate:

1. Risc catastrofal, corespunzator vatamarilor soldate cu invaliditate sau deces, distrugerea totala a sistemului si/sau a mediului sau.

Identificarea unui risc catastrofal implica in mod sistematic cercetarea si validarea masurilor de prevenire, in urma aplicarii acestora evenimentul urmand sa aiba o probabilitate foarte mica (eveniment rar). Ca si pentru riscul critic, este imperativa identificarea unui eveniment initiator premergator, aflat in relatie cvasideterminista cu evenimentul catastrofal.

2. Risc critic, corespunzator consecintelor de tipul vatamarilor grave, dar nepermanente sau distrugerii partiale a sistemului. Evitarea consecintelor unui risc critic necesita elaborarea unor proceduri de urgenta bazate pe studiul si validarea actiunilor adecvate de prevenire si protectie.

3. Risc semnificativ, corespunzator vatamarilor generatoare de incapacitate temporara de munca sau intreruperii functionarii sistemului, fara afectarea integritatii sale.

4. Risc minor, caracterizat prin defectari ale elementelor sistemului care nu influenteaza realizarea, in conditii de securitate, a finalitatii sale.

2.4. Riscul acceptabil

Este considerat risc acceptabil, riscul ce rezulta din adoptarea explicita a unei decizii stabilite in mod obiectiv, prin raportare la riscuri naturale, sociale, tehnologice sau economice cunoscute si admise.

In anumite domenii de activitate se utilizeaza, mai frecvent, termenii risc admisibil sau risc limita.

Pentru fiecare eveniment indezirabil, riscul acceptabil se modifica in spatiu si timp (de la o luna la alta, de la o perioada la alta).

In definitiv, riscul acceptabil - ca perceptie colectiva, sociala sau economica a pericolului asociat - nu poate fi definit in mod unic. Modul sau de interpretare depinde in mod hotarator de momentul istoric si tara in care este definit.

Stabilirea nivelului de risc acceptabil reprezinta un compromis intre ceea ce instanta responsabila (organizatia, organismul, ansamblul juridico-legislativ etc.) este de acord sa isi asume din punct de vedere economic daca ea - a priori - ia in considerare aparitia riscului (si masurile de securitate ce trebuie aplicate) si cheltuielile care trebuie sa fie recuperate financiar - a posteriori - in ipoteza ca riscul a fost ignorat, luandu-se in considerare urmatoarele elemente:

costul implicat de eliminarea daunelor de natura umana si materiala;

costul generat prin indisponibilitatea sistemului;

impactul mediatic,

si avandu-se in vedere faptul ca in situatii extreme se poate produce chiar incetarea activitatii.

In aceasta optica, daca includem in costurile globale ale securitatii urmatoarele doua categorii de costuri:

costul studiilor si al dispozitivelor de securitate, considerate drept "costuri a priori" si

costul asociat consecintelor accidentelor, considerat "cost a posteriori",

se poate identifica un optim "economic" rezonabil, pornind de la analiza urmatoarelor elemente caracteristice securitatii sistemului:

q      costurile de investitii asociate nivelelor de insecuritate reziduala anteevaluate;

q      nivelul de insecuritate rezidual corespunzator costului necesar reabilitarii dupa accident a sistemului.

Principiul modului de stabilire a optimului economic, prin raportarea nivelului de insecuritate acceptat la probabilitatile de producere a evenimentelor nedorite este reprezentat in figura 2.

Figura 2. Principiul de determinare a riscului

acceptabil in raport cu un optim economic

2.5. Definirea obiectivelor de securitate

Stabilirea obiectivelor globale vizand starea de securitate permite concretizarea delimitarii dintre domeniile de acceptabilitate si inacceptabilitate a riscului si rezulta dintr-o decizie cu caracter politico-economic si - eventual - social, adoptata la nivel inalt. Specialistii in securitatea muncii pot interveni, in acest stadiu, exclusiv in calitate de consultanti.

De cele mai multe ori, intre decidentul politic si tehnicieni sau economisti, exista un anumit grad de independenta. Din diferite motive, unii pot minimiza riscurile reale, spre exemplu prin supraevaluarea nivelului tehnologic disponibil, numai din dorinta de a afisa un grad de siguranta exagerat sau din necesitatea de renunta la anumite investitii.

Exprimarea unui obiectiv de securitate, in raport cu un eveniment nedorit comporta trei elemente:

a) Definirea mediului de referinta, incluzand:

specificarea functionalitatii sistemului (conditii de utilizare, durata de functionare, caracteristici specifice etc.);

inventarierea conditiilor potential periculoase;

descrierea mediului activ de referinta corespunzator unui ansamblu de agresiuni definite prin nivele prestabilite de solicitare n si probabilitatii de depasire a acestora P_n = P (N > n).

b) Definirea precisa a evenimentului nedorit, in baza structurii sistemului, a elementelor sale componente intrinsec periculoase si a datelor preexistente referitoare la sisteme comparabile.

c) Definirea unei valori acceptabile a probabilitatii de producere a evenimentului nedorit.

De mentionat faptul ca, in practica, un obiectiv de securitate se defineste in raport cu probabilitatea sau verosimilitatea inacceptabila de producere a unui eveniment nedorit.

Caracterul aleator al obiectivului de securitate poate fi particularizat prin fixarea unor obiective de natura calitativa si/sau cantitativa.

Modul de definire a obiectivelor calitative determina impartirea acestora in doua categorii, dupa cum urmeaza:

a) obiective definite in baza unei scari de verosimilitate; acceptarea unui anumit grad de verosimilitate a obiectivelor tine cont de ierarhizarea evenimentelor, astfel:

evenimente imposibile;

evenimente extrem de rare;

evenimente improbabile sau rare;

evenimente plauzibile;

evenimente posibile;

evenimente aproape sigure;

evenimente sigure.

Evenimentele clasate ca imposibile si cele sigure apartin domeniului de certitudine, toate celelalte incadrandu-se in domeniul de incertitudine.

b) obiective definite pornind de la criteriul de conceptie legat direct cu faza operationala; conform acestui criteriu se poate aprecia masura in care un defect (o defectare) afecteaza securitatea sistemului, astfel:

FS = Fail Safe

Orice defect, indiferent de tip si mod de manifestare, nu afecteaza securitatea. Sistemul este considerat cu siguranta intrinseca sau cu securitate integrata. Acest tip de defect permite continuarea functionarii in conditii sigure;

FO/FS = Fail Operational/Fail Safe

Acest tip de defect nu afecteaza securitatea, chiar daca nu mai permite functionarea sistemului.

NF = No Fail

Nu este considerat acceptabil nici un tip de defectare sau risc.

Un alt criteriu specific etapei de conceptie il poate constitui regula celor trei bariere utilizate in mod special in domeniul nuclear (pentru functia de izolare), dar care poate fi generalizata si la alte activitati ce prezinta un pericol potential.

Obiectivele cantitative se definesc tinand cont de datele statistice disponibile referitoare la producerea unui eveniment de aceeasi gravitate, considerat acceptabil.

Pentru un eveniment nedorit, cu consecinte grave multiple, fiecarui risc specific urmeaza sa i se aloce o probabilitate.

Ierarhizarea evenimentelor in baza criteriilor mentionate anterior si promovarea, in consecinta, a obiectivelor de securitate constituie activitatea incipienta in cadrul politicii manageriale de risc pentru orice instalatie de proces si, cu atat mai mult, in cazul instalatiilor din industria alimentara (cum este fabrica de bere de la Barada-Siria). In astfel de situatii (cand se studiaza instalatii din industria alimentara) primeaza obiectivele de securitate specifice clientului in sensul ca, grad maxim de prioritate vor avea acele evenimente care pot pune in pericol sanatatea sau chiar viata consumatorului. Evenimentele generatoare de intreruperi in fluxul tehnologic vor fi incadrate pe un nivel ierarhic inferior, acestea cauzand cel mult pierderi financiare.

3. Reprezentarea riscului si a obiectivelor

Fiind definit prin doua componente, riscul poate fi reprezentat printr-un sistem de axe in care abscisa reprezinta scara gravitatii, iar ordonata cea a probabilitatii (vezi figura 3).

Figura 3. Diagrama lui Farmer

Aceasta reprezentare grafica a criticitatii, denumita diagrama lui Farmer, permite diferentierea domeniului riscului acceptabil de cel inacceptabil. Limitele claselor de risc sunt definite prin cuplurile (g₁, p₁), (g₂, p₂), (g₃, p₃).

Actualmente se manifesta tendinta de a lua in considerare trei domenii, vizualizate in diagrama din figura 4.

Figura 4. Diagrama lui Farmer modificata

O alta modalitate consacrata de reprezentare a riscului si a obiectivelor de securitate este tabelul de criticitate, avand structura generala redata in tabelul 1.

Tabelele de criticitate sunt instrumente utilizate indeosebi in aeronautica. Diagrama lui Farmer prezinta avantajul vizualizarii grafice a legii de distributie a gravitatilor, fiind mai apropiata de insasi definitia riscului si mai sugestiv si pentru analisti.

Tabelul 1. Structura tabelului de criticitate

4. Mijloacele de trecere de la un risc

inacceptabil la un risc acceptabil

Studiile de securitate si actiunile care le urmeaza an drept scop eliminarea, reducerea sau controlul unui risc identificat si clasat ca inacceptabil, in urma evaluarii si compararii sale cu obiectivul de securitate prestabilit.

Masurile care permit trecerea de la riscul inacceptabil la riscul acceptabil pot fi incadrate in trei categorii:

a)   Masuri de prevenire

Prevenirea corespunde actiunii de reducere a riscului prin diminuarea probabilitatii de producere P a evenimentului nedorit, fara micsorarea gravitatii C a consecintelor, conform diagramei din figura 5.

Figura 5. Efectul aplicarii masurilor de prevenire

Pornind de la un risc inacceptabil (punctul A), actiunea de prevenire consta in trecerea la un risc acceptabil (punctul B), printr-o deplasare paralela cu axa probabilitatilor.

Se mentioneaza faptul ca marja de siguranta teoretica reprezinta diferenta, in valoare absoluta, dintre probabilitatea reziduala obtinuta dupa aplicarea masurilor de prevenire si obiectivul de securitate (exprimat printr-o valoare a probabilitatii) care apartine - prin definitie - curbei de criticitate.

Eliminarea unui risc prin modificari de tehnologie constituie exemplul cel mai frecvent si semnificativ de masura preventiva.

b) Masuri de protectie

Protectia constituie ansamblul actiunilor de reducere a riscului, bazata pe diminuarea gravitatii G a consecintelor unui eveniment nedorit, fara micsorarea probabilitatii P de producere a acestuia.

Aceasta definitie este in acord si cu sensul uzual al protectiei, de limitare la maximum posibil a consecintelor, fara luarea apriori in consideratie a probabilitatii de producere, chiar daca aceasta se apropie de 1.

Pornind de la riscul inacceptabil (punctul A, figura 6), actiunea de protectie consta in trecerea la un risc acceptabil (punctul B, figura 6), printr-o deplasare paralela cu axa gravitatilor.

Se face urmatoarea observatie complementara in legatura cu marja de siguranta:

Marja de siguranta teoretica reprezinta diferenta, in valoare absoluta, intre gravitatea reziduala obtinuta dupa aplicarea masurilor de protectie si obiectivul de securitate (exprimat printr-o valoare a gravitatii) care apartine - prin definitie - curbei lui Farmer.

Figura 6. Efectul aplicarii masurilor de protectie

Actiunile cu caracter de protectie se materializeaza, de exemplu, prin introducerea unor bariere fizice de protectie sau timpi de interventie minimali in cazul aparitiei unor disfunctii in sistem.

c) Asigurarea

Spre deosebire de prevenire si protectie, asigurarea nu isi propune reducerea probabilitatii sau gravitatii consecintelor unui eveniment nedorit, ci transferarea catre un tert (asiguratorul), in totalitate sau partial, a consecintelor financiare ale riscului  (figura 7).

Figura 7. Efectul produs de contractarea unei asigurari

Pornind de la un risc inacceptabil (punctul A), efectul asigurarii consta in deplasarea curbei de criticitate pana cand punctul A se va situa in domeniul de acceptabilitate.

Aceasta deplasare artificiala a curbei se realizeaza in conditiile achitarii primei de asigurare, stabilita in functie de urmatoarele elemente:

numarul de clienti asigurati impotriva respectivului tip de risc;

efortul (financiar, tehnic etc.) pe care il presupune luarea, de catre client, a unor masuri de protectie si/sau prevenire care sa conduca, in functie de situatia concreta, la reducerea probabilitatii P sau gravitatii G a unui eveniment nedorit.

probabilitatea P de producere, estimata in baza datelor statistice existente etc.

5. Aspecte privind managementul riscului si utilizarea

sa in activitatea decizionala

5.1. Securitate si decizie

Starea de securitate a unui sistem poate fi definita ca reprezentand absenta circumstantelor ce pot favoriza perturbarea functionarii sistemului.

Pornind de la aplicarea acestui concept al arhitecturii preliminare a sistemului, se pot identifica evenimente de tipul defectarilor combinate sau nu cu erori umane si factori de risc exteriori, ce pot induce stari de insecuritate.

Dupa caz, metodele probabilistice si statistice permit evaluarea probabilitatii de producere a defectarilor si a starilor de insecuritate induse in sistem, prin transformarea sau propagarea lor sub forma de scenarii.

Figura 8. Managementul si evaluarea tactica a riscului

Tehnicile de analiza si evaluare a securitatii sistemelor au drept scop sa furnizeze factorilor de decizie elementele necesare adoptarii masurilor adecvate, pornind de la ansamblul informatiilor cunoscute si interpretate prin analize si   sinteze.

Adoptarea unor decizii rationale implica, din punct de vedere teoretic, aplicarea unui demers riguros, rezultat din teoria generala a deciziei sau din teoria probabilitate-utilitate bazate pe compararea functiilor statistice de decizie ale lui Abraham WALD si teoriile neo-bayesiene.

In context, se apreciaza ca statistica decizionala regrupeaza un set de metode care faciliteaza adoptarea deciziilor corecte, in conditii de incertitudine.

5.2. Evaluarea riscului

Evaluarea riscurilor inseamna definirea clara a acestora, inclusiv cantarirea importantei riscului pentru proiect - cat de severa ar deveni situatia daca s-ar produce, cat de sensibil este proiectul - si a probabilitatii materializarii lor. Astfel, evaluarea riscului inseamna:

identificarea riscurilor;

analiza riscurilor in ceea ce priveste impactul asupra performantei, costurilor, programarii lucrarilor si a calitatii lucrarilor;

estimarea probabilitatii producerii riscului in timpul desfasurarii proiectului - adica ceea ce se numeste gradul de expunere a proiectului;

stabilirea ordinii de prioritati a riscurilor, in functie de gradul de expunere, efectul potential si problemele asociate riscurilor proiectului;

monitorizarea de catre manager a factorilor de risc si adoptarea de masuri adecvate pe durata executarii proiectului.

Un nivel detaliat de identificare a riscurilor face posibila determinarea precisa a masurilor care trebuie luate pentru atenuarea sau eliminarea lor.

5.3. Securitate absoluta si risc acceptabil

Teoretic, securitatea absoluta (sau totala) a unei activitati corespunde imposibilitatii de producere a unui accident, indiferent de momentul considerat, de starea sistemului si a mediului sau, in raport cu toate defectarile, erorile umane, agresiunile externe posibile.

Conceptia sistemului ar necesita deci cunoasterea "perfecta si exhaustiva" a elementelor sistemului si a tuturor starilor sale posibile in toate fazele de existenta si in toate conditiile de mediu exterior.

O astfel de ipoteza nu este rationala din motive legate de nivelul cunostintelor stiintifice si tehnice si - in special - din motive decurgand din limitele imaginatiei umane. Aceste consideratii generale, care vor fi detaliate ulterior, conduc la unul dintre principiile de baza ale securitatii sistemelor: "SECURITATEA ABSOLUTA ESTE UN MIT".

In consecinta, notiunea primara utilizata este cea de obiectiv de securitate , relativa la un nivel de risc acceptabil, in raport cu eforturi financiare si tehnice realiste

5.4. Managementul riscului si utilizarea sa in activitatea decizionala

In prezent societatile comerciale urmaresc sa-si eficientizeze cat mai mult afacerile, sporindu-si in acelasi timp responsabilitatea si administrandu-si corespunzator furnizarea de servicii. Prin managementul riscului organizatiile urmaresc o cat mai buna atingere a obiectivelor de afaceri si implementarea cu succes a strategiilor. De aceea programele de management al riscului trebuie elaborate in stransa legatura cu aceste obiective si strategii generale pentru structuri organizatorice stabile, stabilindu-se in final un avantaj competitiv prin monitorizarea continua a riscurilor si prin decizii cat mai eficiente de administrare a proceselor.

Managementul riscului include mai multe componente, unele chiar foarte diferite intre ele, de la metodele (de regula, calitative) de identificare si analiza a evenimentelor si fenomenelor care determina potentiale riscuri, la metode (de regula, cantitative) de evaluare a periculozitatii acestor riscuri, atat in functie de expunerea la consecinte concretizate prin prejudicii, mai mult sau mai putin grave, asupra personalului si a oamenilor din zona, a mediului sau din punct de vedere material, precum si, in final, la identificarea, selectarea, aplicarea si urmarirea unor metode adecvate de prevenire si, in ultima instanta, de reducere a consecintelor. Astfel, datorita eforturilor conjugate ale specialistilor din fiecare domeniu al energeticii (si nu numai), in prezent, managementul riscului este un domeniu multi-disciplinar, bine structurat, care urmareste sa identifice si sa evalueze atat probabilitatile de aparitie a evenimentelor nedorite care pot avea sau conduce la consecinte grave, cat si estimarea proportiilor pe care le pot avea aceste consecinte. De regula, in conceptia actuala, activitatile de management al riscului sunt impartite in doua componente principale: cea de evaluare a riscurilor, care cuprinde etapele de identificare si cuantificare a acestora si cea de reducere si control al riscurilor. Din cele de mai sus, se poate observa ca, acest concept care, practic, apare ca o disciplina noua, este, de fapt, o abordare sistematica si, pe cat posibil, exhaustiva, care, prin principiile care ii stau la baza, reuneste intr-un mod bine structurat principii, metode de analiza si calcul, in special probabilist, cunoscute si utilizate curent de specialistii din proiectarea, exploatarea si mentenanta instalatiilor energetice, inca de la inceputurile acestor activitati.

Se constata ca analiza de risc a devenit in ultimii ani o practica tot mai raspandita in toate domeniile de activitate, servind in alegerea diverselor optiuni posibile in cadrul acestora. S-au dezvoltat macro-modele de evaluare, incorporand componente pentru optiunile manageriale, intre aceste componente existand interactiuni complexe si relatii de "feed-back". In aceste conditii, fiecare manager este incurajat sa devina propriul sau manager de risc. Se citeaza parerea lui Peter Drucker ca "prima sarcina intr-o afacere este sa supravietuiasca si principiul calauzitor nu este atat maximizarea profitului, cat evitarea pierderilor", accentul fiind pus pe anticiparea si prevenirea riscurilor. Pentru a putea fi influentat, riscul trebuie sa fie perceptibil si cuantificabil.

5.5. Caracteristicile procesului de management al riscului

Procesul de management al riscului este un proces complex, incepand cu stabilirea unei infrastructuri si continuand cu identificarea, analiza si evaluarea riscurilor, luarea unor masuri de evitare sau minimizare a pierderilor, precum si luarea deciziilor in privinta tratamentului financiar necesar pentru minimizarea pierderilor inevitabile. Caracteristicile definitorii ale procesului de management al riscului pot fi astfel sintetizate:

Managementul riscului este un proces suport al managementului decizional.

Managementul riscului produce, structureaza si prezinta cele mai bune informatii disponibile privind riscul, pentru a sustine si facilita cele mai bune decizii de management.

Managementul riscului permite ca deciziile de management in general sa faciliteze comunicarea intre operatori, factori de decizie si public privind natura riscurilor si modul de gestionare a lor.

Managementul riscului include identificarea si analiza riscurilor, identificarea, analiza si selectarea masurilor alternative de control al riscurilor si evaluarea performantei.

Managementul riscului este un proces integrator.

Riscul poate fi stapanit prin analize de cost - beneficiu in cadrul unor resurse limitate. Managementul riscului structureaza logic, aduce consistenta, documenteaza si clarifica demersul de a alege, in functie de incertitudini si beneficii, intre alternative competitive.

Managementul riscului are nevoie de date adecvate si suficiente pentru a fi dezvoltat, necesitand deci o organizare corespunzatoare a fluxurilor informationale.

Managementul riscului trebuie sa se refere la intregul spectru al riscurilor, de la evenimente relativ frecvente, dar minore, care pun probleme mici, la cele cu probabilitati de aparitie foarte mici, care pot avea insa consecinte grave

Programele de management al riscului sunt structurate, dar flexibile, permitand sa fie dezvoltate si adaptate pentru diferite situatii.

Programele de management al riscului includ masurarea performantelor si cer monitorizare, urmarire si raportare a progreselor in ceea ce priveste rezultatele scontate.

Intr-un sens foarte restrans, se poate spune ca managementul riscului identifica si evalueaza activitatile care reduc probabilitatea evenimentelor accidentale din cadrul retelei electrice de transport si evita consecintele ce ar putea apare, conducand la un nivel de siguranta (securitate) sporit fata de cel anterior aplicarii programelor de management de risc.

5.6. Elementele procesului de management al riscului

In functie de diferitele faze din ciclul de viata al sistemelor sau instalatiilor [8, 9] analizele de risc au obiective diferite, dupa cum urmeaza:

A. In faza de conceptie:

identificarea principalelor elemente care determina riscuri si a factorilor semnificativi implicati;

obtinerea datelor de intrare specifice;

identificarea si evaluarea masurilor de securitate de prevenire si de reducere a riscurilor care pot fi prevazute inca din aceasta faza;

furnizarea de date necesare pentru evaluarea acceptabilitatii sistemelor sau instalatiilor;

furnizarea de date pentru elaborarea procedurilor pentru conditii normale si de urgenta;

evaluarea riscurilor si corelarea lor cu prescriptiile existente;

evaluarea comparativa a solutiilor alternative.

B. In fazele de constructie, exploatare si mentenanta:

urmarirea si analiza comportarii in exploatare in vederea compararii performantelor realizate cu cele prescrise;

obtinerea de date de intrare necesare pentru optimizarea functionarii normale si a procedurilor de mentenanta;

evaluarea efectelor modificarilor structurii instalatiilor, ale fenomenelor de uzura si imbatranire,etc.

evaluarea importantei riscurilor si utilizarea acesteia la asistarea deciziilor operative;

C. In faza de dezafectare a instalatiilor sau sistemelor:

identificarea si evaluarea riscurilor specifice acestei faze, in vederea verificarii incadrarii in cerintele corespunzatoare impuse.

obtinerea de date de intrare pentru elaborarea procedurilor adecvate de dezafectare.

Elementele procesului de management al riscului sunt elemente tehnice si analitice ale programului de management al riscului necesare pentru evaluarea riscurilor, identificarea cailor posibile de a le controla, de a aloca resursele de control al riscurilor, de a monitoriza performantele si de a utiliza informatiile pentru a imbunatati procesul.

Dintre acestea se mentioneaza:

a) Evaluarea riscului

Pentru evaluarea riscului trebuie sa se raspunda la urmatoarele intrebari:

Care sunt tipurile de risc la care se refera?

Care sunt evenimentele adverse ce pot apare?

Cat este de probabil ca aceste evenimente sa apara?

Cat de severe sunt consecintele daca aceste evenimente apar?

Evaluarile de risc sunt efectuate de cele mai multe ori intr-un mod iterativ, incepandu-se cu o evaluare sumara, preliminara ("screening level"), care permite sa se evidentieze complexitatea programului si sa se identifice acele zone care necesita efectuarea unor analize mai detaliate.

b) Controlul riscului si suportul deciziilor

In acest segment al programului de management de risc se examineaza optiunile de control al riscurilor identificate la pasii anteriori si iau decizii privind activitatile precise de control al riscului necesar a fi desfasurate si termenele la care sa le desfasoare.

O activitate de control al riscului poate fi o practica curenta sau o schimbare in modul de proiectare, constructie, testare, exploatare sau intretinere si mentenanta in scopul imbunatatirii profilului de risc al proiectului.

Rezultatul acestui pas este identificarea unui ansamblu de activitati de control al riscului care impreuna contribuie la atingerea obiectivelor de management al riscului organizatiei si produce un nivel de siguranta egal sau mai mare decat cel anterior.

Trebuie sa se raspunda la urmatoarele intrebari:

Cum se poate controla riscul?

Care sunt meritele relative ale diverselor optiuni de control al riscului?

Care set de activitati ating cel mai bine scopurile managementului de risc?

c) Monitorizarea performantelor

In acest segment al programului de management al riscului organizatia stabileste niveluri de performanta si cai de dezvoltare ce trebuie parcurse pentru a asigura realizarea efectelor intentionate prin actiunile sale.

Trebuie sa se raspunda la urmatoarele intrebari:

Ce imbunatatiri se asteapta de la deciziile de control al riscului?

Care sunt masurile care conduc cel mai bine la rezultatele scontate?

Activitatile de control al riscului au efectele intentionate?

Cum poate fi imbunatatit procesul de management al riscului?

Pentru a se raspunde la aceste intrebari, in procesul de luare a deciziilor in cadrul managementului riscului se parcurg urmatoarele etape:

identificarea riscurilor si analiza expunerii la pierderi;

dezvoltarea strategiilor de management al riscului;

dezvoltarea si implementarea tehnicii (lor) de management al riscului;

masurarea si monitorizarea performantei;

imbunatatirea procesului de management al riscului.

5.7. Elementele programului de management al riscului

Pentru ca o companie sa inceapa sa-si dezvolte un program de management de risc la nivel global, legat de obiectivele si strategiile sale, este necesar ca aceasta sa-si stabileasca in mod clar elementele programului de management al riscului.

Elementele programului de management al riscului constituie fundamentul infrastructurii organizationale care sustine elementele analitice si tehnice ale procesului de management al riscului. Continutul si complexitatea problemelor de management al riscului trebuie corelate cu gradul de risc, cantitatea si calitatea datelor disponibile.

Deoarece sunt multe moduri de a structura un program de management de risc, toate programele vor trebui sa contina elemente privind:

administrarea;

comunicarea;

documentarea;

evaluarea si imbunatatirea programului de management al riscului.

5.8. Administrarea programului de management al riscului

Programul de management al riscului trebuie sa fie documentat pentru a asigura ca politicile de management al riscului sunt stabilite, intelese in cadrul si in afara organizatiei, implementate si mentinute. Trebuie sa fie stabilite proceduri pentru a conduce programul de management de risc [36]. Aceste proceduri au anumite cerinte, incluzand: roluri si responsabilitati, calificarea personalului, managementul schimbarii.

5.9. Comunicarea in cadrul programului de management al riscului

Programul de management al riscului trebuie sa contina:

un element de comunicari interne, in care informatiile referitoare la scopurile si implementarea programului de management al riscului, datele de intrare si rezultatele obtinute sunt comunicate in cadrul organizatiei;

un element de comunicari externe in care sunt reflectate interesele si problemele reglementatorului si ale altor organizatii interesate;

un plan formal al acestor comunicari, care precizeaza tipurile de informatii ce trebuie comunicate si auditorii care primesc aceste informatii ;

metodele de comunicare (intruniri publice, materiale tiparite, telecomunicatii etc.);

persoanele si organizatiile responsabile de aceste comunicari;

metodele folosite pentru a primi informatiile de la auditori

5.10. Documentarea in cadrul programului de management al riscului

Programul de management al riscului va colecta si mentine documentatia referitoare la intrarile, analizele si iesirile fiecarui element al programului de management al riscului. Aceasta documentatie fundamenteaza in mod eficient implementarea fiecarui pas al procesului de management al riscului si permite ca rezultatele cheie ale acestui proces si deciziile sa fie identificabile si aplicabile. Programul de management al riscului poate utiliza documentatia existenta in cadrul companiei si produce necesitati noi de documentare asociate cu evaluarea riscului, deciziile de control al riscului si monitorizarea performantelor.

Un program de management al riscului va include un plan de documentare care descrie modul in care compania va achizitiona, procesa, stoca, raporta, mentine, verifica si modifica datele si informatiile importante pentru acest proces.

5.11. Evaluarea si imbunatatirea programului de management al riscului

Pentru a determina, raporta si imbunatati eficienta unui program de management al riscului, acesta trebuie sa includa o evaluare planificata si structurata a activitatilor si proceselor sale. Aceasta evaluare serveste ca element de calitate sau imbunatatire continua a programului de management al riscului.

Programul de management al riscului va include un plan de evaluare care examineaza si raporteaza periodic:

calitatea si eficienta elementelor administrative, de comunicare si de documentare ale programului;

calitatea si eficienta proceselor analitice utilizate pentru evaluarea riscurilor, identificarea cailor posibile de control al acestor riscuri, alocarea resurselor pentru a controla riscurile in cel mai eficient mod din punct de vedere al costurilor si monitorizarea performantelor;

impactul deciziilor de management al riscului asupra alegerii masurilor de performanta;

concluziile si reevaluarile asupra eficientei programului, rezultate din monitorizarea performantelor si feed-back.