Strategii de adaptare a preturilor la cerintele pietei

Strategii de adaptare a preturilor la cerintele pietei

Cunoscand conditiile de functionare a pietei, fiecare agent este preocupat pentru conducerea activitatii sale, astfel incat firma sa fie cea mai competitiva iar castigul net sa fie cel mai bun. In economia de pata se pot intalni situatii diferite din punct de vedere al concurentei : concurenta perfecta, concurenta imperfecta, concurenta monopolista, concurenta duo si oligopolistica.

In cadrul concurentei perfecte, piata este pe deplin suverana. Pretul este exogen organizarii economiei. Adaptarea preturilor la cerintele pietei se face numai prin conditii sau numai prin preturi, fara ca fiecare agent economic sa poata actiona asupra pretului.

Formarea pretului de echilibru este influientata de acea cantitate de marfuri ( ceruta si, respectiv, oferita ) pentru care exista o compatibilitate si a vanzatorilor in raport cu nivelul pretului fixat.

Echilibrul pietei este stabil, atunci cand o perturbare este urmata de o revenire la o noua stare de echilibru si este instabil, atunci cand perturbarea nu mai este urmata de o revenire la o noua stare de echilibru.

Spre deosebire de situatia concurentei perfecte, cand pretul este exogen intreprinderii, in situatia de monopol sau monopson, fixarea preturilor depinde de actiunea acestora, iar strategiile principale constau in stabilirea simultana a preturilor si a cantitatilor.

Trecerea de la concurenta perfecta la monopol poate avea ca efecte fie cresterea productiei, reducerea costului si a pretului de vanzare in conditii de eficienta economica, de obtinerea profiturilor ridicate, fie de antrenarea risipei, reduceriieficientei economice, cea ce provoaca ridicarea pretului concomitent cu diminuarea productiei.

Echilibrul producatorului se obtine, atunci cand el nu mai este interesat sa modifice pretul si cantitatea bunului produs. Obiectul fundamental al maximizarii profitului se infaptuieste prin strategiile alternative posibile de aplicat de intreprinderea monopolista.

Strategia stabilirii pretului pentru acel nivel al incasarii medii obtinute la un nivel al productiei pentru care incasarea marginala medie este egala cu costul marginal mediu, profitul unitar fiind maxim.

Pentru demonstratie se folosesc urmatoarele notatii :

RT - incasarile totale ; CT - costurile totale ; p - profitul total aferent productiei totale; CF - costuri fixe ; CV - costurile variabile.

Scriem p = RT - CT = R(q) - C(q) adica profitul reprezinta diferenta dintre incasarile totale in functie de productie si costurile totale in functie de productie.

Functia profitului este o functie de productie.

Profitul total este maxim, atunci cand derivata functiei lui prin raportare la nivelul productiei se anuleaza. Astfel :

dπ /dq = dR/dq-dCF/dq-dCV/dq = 0 ;

dCF/dq = 0, fiind derivata unei constante.

Ramane dR/dq = dCF/dq ;

dR/dq 0 Rm  ;

dCV/dq = Cm => Rm = Cm.

Rm-incasarea marginala, adica sporul sau reducerea de incasare ce revine pe unitate de produs, pe masura cresterii productiei vandute cate o unitate suplimentara.

Cm-costul marginal, adica cresterea costului ce revine pe unitate de produs pentru fiecare unitate suplimentara de produs, obtinuta in plus.

S-a demonstrat deci ca profitul este maxim pentru acel nivel de productie, pentru care incasarea marginala este la nivelul costului marginal.

Incidenta preturilor in regulile alternative de gestionare folosite de monopol

Se cunosc trei reguli importante care pot fi aplicate in scopul echilibrului producatorului, bazate pe cuplul cantitate-pret (PQ) :

a) Maximizarea cifrei de afaceri

Aceasta metoda se aplica atunci cand monopolistul urmareste evitarea concurentilor, preferand sa aibe profituri immediate mai putin ridicate, chiar sa riste pierderi uneori, pentru a-si proteja situatia de monopol.

Asadar, cuplul cantitate-pret prin care intreprinderea isi maximizeaza CA este conditionat de anularea incasarii marginale.

b) Gestiunea de echilibru

Aceasta metoda se aplica atunci cand producatorul este preocupat pentru sporirea productiei sale impotriva eventualilor concurenti, fara a se expune la pierderi. Pretul si costul se afla la nivelul pragului de rentabilitate, fiind egali.

Strategia vizeaza vanzarea ultimelor cantitati pentru evitarea crearii stocurilor de marfuri nevandute si deci a unor pierderi mai mari. Pretul are cel mai mic nivel posibil P = C+m, iar profitul este zero p = 0, rezulta din diferenta dintre pret si cost. La nivelul volumului total de activitate, anularea profitului este data de egalitatea dintre incasarile totale, cifra de afaceri, RT, si costurile totale CT.

c) Stabilirea pretului la nivelul costului marginal

In cadrul acestei metode pretul este egal cu costul marginal. Se aplica atunci cand gestiunea de echilibru nu da rezultatele dorite in situatia de administrare a acestei metode, determina mai ales pe utilizatori sa economiseasca resursele, prin pretul produselor se asigura acoperirea costului real al obtinerii ansamblului bunurilor. Metoda ofera si posibilitatea de diferentiere a preturilor sau tarifelor acelorasi produse sau servicii in functie de factorii care influienteaza nivelul costului marginal.

3). Strategia discriminarii in stabilirea pretului de catre monopoluri.

Aceasta se manifesta atunci cand intreprinderea vinde aceleasi produse la preturi diferite, pe piete diferite, in scopul sporirii vanzarilor. Astfel, se procedeaza la vanzarea ultimelor cantitati mai ieftin decat a primelor cantitati. Strategia fiind avantajoasa, se poate aplica numai pe piete diferite, care nu comunica intre ele. Separarea pietelor poate fi temporala ( sezon ), geografica ( piata interna si piata externa ), sociologica ( pe baza comportamentului sau tratamentului diferit al diferitelor categorii de cumparatori ).

Daca obiectivul intreprinderii este maximizarea profitului atunci trebuie sa se egaleze pe fiecare piata incasarea marginala si costul sau marginal, conform relatiei :

Rm = Cm

Obiectivul vizat de intreprinderea care practica discriminarea prin pret este crearea de cat mai mult profit. Exista trei tipuri de discriminare prin pret :

a) Discriminarea de gradul intai

Aceasta presupune ca intreprinderea aflata in situatia de monopol cunoaste curba cererii a fiecarui consumator pentru bunul pe care il produce. In aceasta situatie intrprinderea incearca sa determine consumatorii sa plateasca pretul maxim si sa atraga totalitatea consumatorilor.

b) Discriminarea de gradul doi

In scopul de a creste veniturile si, in consecinta, profitul, intreprinderea monopolista fixeaza preturi diferite pentru cantitati diferite de bunuri cerute. Prin acest tip de discriminare, monopolul incearca sa obtina o parte din,, surplusul consumatorului ".

c) Discriminarea de gradul trei

O intreprindere in situatia de monopol, producand un bun, poate sa-si creasca venitul si deci profitul, vanzandusi productia pentru fiecare piata in conditiile mentinerii separate a pietelor.

In raport cu piata, pe pozitia perfect opusa monopolului se afla monopsonul. Un agent economic devine monopson cand, pe piata unui bun omogen, este cumparatorul unic in confruntarea cu un mare numar de vanzatori.

Concentrand intreaga cerere prin decizia sa va influienta direct nivelul pretului produsului ca beneficiar unic al produsului, cu cat cantitatea solicitata pe piata va fi mai mare, cu atat pretul de cumparare va fi mai mare. Astfel, pretul produsului in cazul monopsonului este o functie crescatoare de cantitatea ceruta, devenind exogen pentru producatorii lui si endogen pentru consumatori.

Pentru a obtine profit maxim monopsonul trebuie sa se aprovizioneze cu acea cantitate de produs pentru care incasarea marginala a vanzarii propriilor sale produse sa fie egala cu costul marginal al productiei sale.