Canalul de comunicare si Propaganda

Canalul de comunicare

Propaganda

Propaganda poate fi definita intr-o maniera foarte usoara pornind de la idee precum si cercetatorul francez in domeniul stiintelor politice J. Driencourt ca "Totul e propaganda" (pag 23 apud Taylor, apud Larson pag 396). Cu toate acestea o astfel de definitie nu poate ajuta foarte mult la intelegerea propagandei.

L. W. Doob era de parere ca propaganda "reprezinta o campanie extrem de bine organizata, cuprinzand mesaje si indicii orchestrate atent pentru a orienta omul obisnuit catre concluzia inevitabila" (pag 195 nu e apud).

Joesph Goebbles, ministrul nazist cu probleme de  propaganda, era de parere ca "propaganda devine ineficienta in momentul in care suntem constienti de existenta acesteia" (pag 23 apud Taylor, apud Larson pag 396).

Pentru J.A.C. Brown "propaganda este o schema de promovare a unei doctrine sau de influentare a atitudinilor emotionale" (pag 12 apud Larson pag 396). Cu alte cuvinte reclamele ce nu contin ideologii nu sunt propagandistice, dar in acelasi timp mesajele religioase, majoritatea comunicatelor de presa guvernamentale au caracter propagandistic deoarece fac referiri la ideologii.

Propaganda se deosebeste de argumentatie, este de parere Brown, prin raspunsuri prestabilite. Deoarece "toate tentativele propagandistice urmaresc modificarea opiniilor oamenilor, insa nu orice schimbare a parerii este sinonima cu propaganda; daca exista un schimb sincer de argumente, iar grupurile de discutie nu detin puncte secrete in agende, atunci nu avem de-a face cu o activitate propagandistica" (pag 396).

Jacques Ellul sustine ca din punct de vedere tehnocratic, "propaganda constituie un ansamblu de reguli, directive administrative, ordonante modele de trai si educatie precum si de compensatii acordate de statutul politic modern" (pag 398). Rezulta astfel o majoritate propagandistica a culturii tehnocrate.

Dierdre Johnson vede mesajele propagandistice cuprinse intre propaganda pura si terminand cu nonpropaganda, unele dintre ele se folosesc de instrumentele specifice pentru a putea sa fie incadrate. Opinia autoarei, dupa cum reiese din definitiile de mai sus, este aceea ca trebuie sa existe trei elemente foarte importante in orice tip de propaganda: pastrarea secretului, manipularea si scurtcircuitarea judecatii logice, cu ajutorul argumentelor emotionale si a sugestiei. Dupa cum observa si Charles U. Larson, "nu toate genurile de comunicare prin mass-media reprezinta propaganda" (pag 398).

Propaganda poate fi definita, dupa cum remarca autorul cartii Persuasiunea, receptare si responsabilitate Charles U. Larson, cu foarte mare dificultate. De aceea propaganda poate fi definita din perspective ce pornesc de la ideologie sau mass-media, dar si aratand care sunt secretele ei, scopul uniformizator pe care il urmareste sau obstructionarea procesului gandirii.

Propaganda este ideologie. Punctul de plecare al propagandei este acela de a vinde un produs anume, care poate fi religios, politic sau economic, de aceea putem spune ca propaganda este "inainte de toate si in principal ideologica" (pag 391).

Propaganda se foloseste de mass-media. Pentru a promova ideologia, propaganda utilizeaza anumite forme ale mass-media. Media care pot fi intrebuintate in mod propagandistic includ: discursuri, filme documentare, programe TV, show-uri radiofonice, postere si panouri publicitare, expedierea de pliante prin posta, precum si timbrele postale, monedele, hartia de circulatie monetara, muzica, drama, arta, etc. Acestea sunt canalele prin care sunt raspandite materiale propagandistice intr-o maniera intentionata.

Secretele propagandei. R. Taylor in lucrarea sa Film Propaganda, identifica acele elemente ce reprezinta secretele fata de public: sursa comunicarii, obiectivul sursei, reversul povestii, tehnicile utilizate in transmiterea mesajului, rezultatele propagandei.

Propaganda urmareste uniformizarea. "Propaganda urmareste uniformizarea parerilor, atitudinilor si comportamentelor receptorilor" (pag 394). Cu alte cuvinte o companie publicitara nu incearca uniformizarea cetatenilor la un nivel global ci mai degraba micro, care apoi sa devina promotorul propagandei.

Propaganda obstructioneaza procesul gandirii. Scopul propagandei este acela de a stimula emotiile publicului si nu rationamentul acestora, pentru ca altfel propaganda ar esua. Capcana rationala poate fi ocolita de propaganda doar prin utilizarea de informatii tendentioase ce au rolul de a stimula emotional publicul.

Opinia lui Jean-Marie Domenach este aceea ca suporturile tehnice ale propagandei de masa sunt urmatoarele: imprimatele, cuvantul, imaginea si spectacolul.

Imprimatele. In aceasta categorie fac parte cartile, cu toate ca sunt costisitoare si cer mult timp pentru lecturare, ele raman instrumentul de baza al propagandei. Pamfletul este modalitatea prin care se transmit foarte repede declaratiile si programelor cu valoare redusa. Ziarul este instrumentul principal al propagandei tiparite. Afisul si manifestul sunt variante ieftine ale propagandei care pot ajuta la pastrarea anonimatului.

Cuvantul. Cea mai buna modalitate de transmitere a cuvantului este radioul. Argumentele mesajelor scrise, prezentate de o voce umana prin intermediul radioului aveau o putere mult mai mare pentru public. Printre canalele de transmitere se numara si portavocea sau cantecul.

Imaginea este foarte eficienta daca este insotita si de un text. Poate fi de mai multe feluri: fotografie, caricatura si desen satiric (embleme si simboluri), portrete ale conducatorilor, etc. Imaginea este eficienta deoarece este socanta, rezultand o percepere rapida si lipsita de efort.

Spectacolul, dupa cum remarca si autorul, este un element esential al propagandei ce are rolul de a atrage multimile si de a le oferii un suport comun de acceptare a unor valori supreme. Teatrul este cel ce ofera elementele spectacolului pentru ca propaganda sa fie incununata de succes. Cinematografia are un rol istoric dar si informational, de aceea este un instrument extrem de eficient pentru propaganda politica. Prin televiziune persuasiunea propagandei este cea mai buna deoarece avem atat elemente vizuale cat si auditive. Spre deosebire de celelalte instrumente ale propagandei, televiziunea se adreseaza unui numar restrans de receptori, rezultand o abordare mai putin brutala.

Canal, mijloace de comunicare, cod

Canalul este mijlocul fizic prin care este transmis semnalul. Principalele canale sunt: undele de lumina, undele sonore, undele radio, cablurile telefonice, sistemul nervos, etc.

Mijloacele de comunicare sunt mijloace tehnice sau fizice ce au rolul de convertire a "mesajului intr-un semnal capabil sa fie transmis printr-un canal" (pag 35). Printre mijloacele de comunicare se numara vocea umana sau tehnologia transmisiilor audio-vizuale (radioul si televiziunea).

Proprietatile tehnice sau fizice ale mijloacelor de comunicare sunt cele ce determina tipurile de coduri transmisibile. Astfel, rezulta trei categorii principale ale mijloacelor de comunicare: mijloacele de comunicare prezentationale, mijloace de comunicare reprezentationale, mijloace de comunicare mecanice.

1. mijloace de comunicare prezentationale: vocea, fata, corpul. Sunt folosite limbajele considerate naturale ale cuvintelor vorbite, expresiilor, gesturilor, etc. Trebuie sa existe un comunicator care sa devina mijloc de comunicare.
2. mijloace de comunicare reprezentationale: carti, picturi, fotografii, scrieri, arhitectura, decoratiunile interioare, gradinaritul, etc. Sunt utilizate conventiile culturale de catre mijloacele de comunicare pentru a fi creat un text. "Pot crea un text care sa inregistreze mesaje create de mijloacele de comunicare din prima categorie si care sa existe apoi independent de comunicator" (pag 36) rezultand in acest fel opere de comunicare.
3. mijloace de comunicare mecanice: telefonul, radioul, televiziunea, telexul, internetul. Utilizarea canalelor create de ingineri rezulta insa in constrangeri tehnologice.

Aceste trei categorii se intrepatrund ne fiind exclusa o fuziune a lor. Aceasta impartire realizata de catre John Fiske, inseamna evidentierea diferentelor, cu toate acestea exista tot mai multe similitudini intre mijloacele de comunicare.

Codul este "un sistem de semnificare comun membrilor unei culturi sau subculturi" (pag 38). Codul consta in semne precum si in reguli sau conventii. Regulile sau conventiile determina cum si in ce context pot fi folosite semnele pentru a rezulta mesaje mai complexe.

Relatia dintre cod si canal este cea mai simpla. Caracteristicile canalului sunt cele ce determina natura codurilor transmise.

Dezvoltarea de coduri secundare, este de parere autorul, se produc pentru ca un mesaj codificat sa poata fi transmis pe un canal anume. Mesajul codificat cu ajutorul codului primar al limbajului verbal poate fi recodificat intr-o multitudine de coduri secundare. Proprietatile fizice ale canalelor sau ale mijloacelor de comunicare mecanice sunt cele ce determina codurile secundare, este de parere autorul.

Datorita legaturilor complexe ce exista intre mijloacele de comunicare si cod, relatia celor doua poate fi definita cu mare dificultate sau chiar imposibil. Comunicarea este influentata de unele coduri culturale ce sunt percepute de public prin mijloacele de comunicare. Artefactele culturale, cum ar fi de exemplu imbracamintea, au un rol dublu, fizic sau tehnic si cel de comunicare. "Constrangerea mijloacelor de comunicare sunt tehnologice: codurile opereaza in interiorul acestora" (pag 39), este de parere John Fiske.

Canalul de comunicare politic

Canalul de comunicare este un element important in procesul de comunicare. Fara acest instrument, informatia nu ar mai fi putut sa ajunga de la emitator la receptor, dar si invers, de la receptor la emitator. Mesajul ce provine de la emitator nu este transmis integral de mass-media, ci este filtrat si apoi transmis catre receptori. Trebuie spus ca in aceeasi masura in care comunicatorul are un public tinta caruia i se adreseaza, la fel si ziarele, posturile radio si TV.

Mass-media in procesul comunicarii, este de parere Camelia Beciu, joaca roluri multiple. Acestea pot fi: o sursa de comunicare, adica prezinta imagini de la diferitele momente de comunicare politica, cu alte cuvinte "mass-media constituie principala resursa tehnica si simbolica pentru vizibilitatea si dezbaterea publica a informatiei politice" (pag 75) .

Un cod de comunicare, emitatorii vor tine cont de fiecare data cand vor comunica in functie de practicile si limbajul mass-media, "de o intreaga gramatica a mediatizarii" (pag 75) .

Un rol strategic, mass-media poate avea o pozitie de actor politic sau al unei opinii publice reprezentative, in functie de specificul proiectului de comunicare.

Demers alcatuieste urmatoarea structura a sistemului mediatic, sistem specific unei democratii liberale: cadrul juridico normativ, "un ansamblu de legi si valori normative care stabilesc limitele de dezvoltare a unui sistem mediatic" (pag 75 Beciu) ; regimul proprietatii media, pentru ca produsul media este un bun comercial, trebuie sa se faca distinctia intre "institutii mediatice publice si institutii media private, intre institutii mediatice nationale si institutii controlate de companii straine, de structuri multinationale si surse media internationale" (pag 75) ; norme etice si practici, "procesul informarii, precum si relatiile dintre institutiile mediatice si ceilalti participanti la comunicarea mediatica sunt reglementate atat ca deontologie, cat si din perspectiva unor practici si comportamente tacite - un ethos al comunicarii jurnalistice" (pag 76) ; structuri redactionale sau organizatii, "organizatia jurnalistica mediaza relatia jurnalistilor cu mediul socio-politic intern si international" (pag 76).

Bariere comunicationale

Mesajul pana sa ajunga la receptor, poate suferii modificarii acest lucru se datoreaza obstacolelor ce pot intervenii. Cristina Pripp in lucrarea Marketing politic identifica zece bariere comunicationale.

prezentarea incorecta a mesajului apare in momentul utilizarii unui mod incorect de comunicare;

distorsionarea informatiei pe canalul de comunicare. Rezulta o comunicare trunchiata care poate fi definita si ca tehnica de manipulare. Acest gen de comunicare poate avea efecte negative daca este decodata de catre receptori, ceea ce va duce la crearea unei noi bariere comunicationale;

lipsa canalelor de comunicare. Daca segmentele tinta nu au acces la informatiile transmise de partid sau personalitate politica, legatura va fi mai slaba. Dar acest lucru nu inseamna ruperea fortuita a relatiilor dintre actori.

nesiguranta asupra continutului mesajului. Pentru comunicarea orala interventiile receptorului pot pune in dificultate sursa. Pentru comunicarea scrisa, publicul tinta poate sa-si exprime atitudinea prin forma unor replici scrise in presa. Emitatorul trebuie sa-si incadreze discursul tinand cont de "zona de confort" (A. Kakabadse apud Beciu) a receptorului, in acest fel comunicarea va devenii eficienta. Conform lui A. Kakabadse, zona de confort "include comportamentele, atitudinile, tendintele, valorile si ideile pe care tinte le acepta, le stapaneste si utilizeaza" (pag 113);

incapacitatea de absorbtie a mesajelor. Aceasta bariera comunicationala se datoreaza unei birocratizari excesive, deficientelor de comunicare la nivelul structurilor organizationale, precum si prelucrarii selective a mesajului de catre receptori;

perceptii generatoare de false presupuneri. Mesajul transmis de emitator va fi decodificat si in acest fel inteles de catre public, tinandu-se cont de factorii genetici, de educatie, de prestigiul social, de nivelul cultural, sau de alti factori. Astfel, receptorul va avea o cu totul alta imagine asupra informatiei receptionata, decat cea care ar fi trebuit sa fie din perspectiva comunicatorului.

incompatibilitatea comunicatorului cu segmentul-tinta. Daca segmentele-tinta sau mesajele nu sunt bine selectionate pentru a raspunde necesitatilor tintei, atunci relatia dintre ele doua se poate agrava.

interferentele cu alte surse de comunicare. Evenimentele sustinute de partide politice adverse, in acelasi timp, pot duce la o blocare a comunicarii.

ambiguitatea mesajului. Un alt efect al comunicarii trunchiate este ambiguitatea interpretarii mesajului. Poate parea neintentionata, dar poate avea un rol de diminuare a credibilitatii sursei, facand in acest fel dificila comunicarea in viitor.

telefonul fara fir. Este o bariera comunicationala care se datoreaza retransmiterii mesajului de catre tinta. Astfel mesajul va fi distorsionat, "proces involuntar, generat de filtrarea prin sistemul perceptiv personal". Informatia ajunge sa ia forma unui zvon.

Presa scrisa

Presa scrisa reprezinta un dintre elementele de baza al comunicarii mediatice, reusind sa faca fata concurentei provenite din partea mediilor audio-vizuale. Adaptarea la cerintele prezente ale publicului din ce in ce mai diversificat a facut ca presa scrisa sa ofere un raspuns pe masura concurentei. De aceea putem spune ca in epoca moderna "presa scrisa reflecta complexitatea lumii si asteptarilor individului" (pag 58 David).

Presa scrisa, pana in secolul al XVII-lea, se afla sub controlul statului si era utilizat doar de catre elitele sociale. Prin informatiile primite in presa scrisa, clasele conducatoare primeau informatii si date cu privire la viata sociala si politica.

Dupa cum a aratat si Revolutia franceza, ziarul a fost "un instrument esential de organizare a «spatiului public»" (pag 52 Guy Lochard), fapt ce a datorat raspandirea lui. Datorita accesibilitatii sale, ziarul devine pentru aceasta perioada formator de opinii publice.

Costurile de productie scad iar in acelasi timp sistemele de distributie se diversifica ceea ce duce la un numar foarte mare de cititori. Toate aceste schimbari au loc la jumatatea secolului XIX, dar cea mai importanta dintre ele este transformarea ziarelor din presa de opinie in cea de informatie (limitandu-se astfel la a prezenta faptele si fara a le comenta).

Ziarul tinde sa nu mai fie doar un suport ideologic dar sa fie si un suport cultural. O data cu aparitia radioului la inceputul Primului Razboi Mondial iar apoi si cu aparitia televiziunii, presa scrisa incepe un proces lent de eroziune a audientei sale. Putem spune ca "marele handicap al presei scrise in raport cu celelalte doua suporturi este ca ea nu intervine decat dupa eveniment, intr-un timp ulterior" (pag 52 Guy Lochard). Acest dezavantaj al lipsei de actualitate, dupa cum remarcau Guy Lochard si Henri Boyer, este redus foarte mult prin aparitia ziarelor on-line.

Presa scrisa, este de parere George David, apare sub forme diferite precum si periodicitatea, rezultand din aceste doua aspecte patru mari categorii:

Presa de informare generala inseamna toata paleta de subiecte ce se adreseaza aproape tuturor categoriilor de public. Din aceasta categorie face parte: cotidienele nationale sau regionale si chiar periodicele de stiri;

Presa de informare specializata are un public tinta foarte bine definit si se adreseaza numai acestei categorii de public, de aceea mesajul poate fi decodificat doar de ei;

Presa de documentare contine mai putine stiri dar foarte multa informatie sau date tehnice din anumite domenii;

Presa de divertisment contine foarte putina informatie deoarece incearca sa satisfaca publicul ce doreste destinderea si evadarea din realitate.

Presa scrisa, dupa cum se poate vedea din prezentarea de mai sus, prezinta un avantaj foarte mare prin intermediul cotidienelor care pot oferii un caracter informational mai profund al evenimentelor, precum si accesul la analizele si comentariile ce le insotesc. Presa scrisa spre deosebire de informatiile transmise prin intermediul mijloacelor audio-vizuale are un caracter pere, deoarece informatia scrisa nu se perimeaza foarte repede. Cu toate acestea este foarte greu de spus care din metodele de comunicare are cel mai mare impact asupra receptorului.

Jurnalismul Politic

Jurnalismul politic reprezinta in opinia lui Claudiu Saftoiu, acel segment al comunicarii in masa care realizeaza (prin ceea ce poate fi numit procesul de reciprocitate), comunicarea intre consumatorii de media si mesajul politic, pe paliere atat nationale cat si transnationale direct conectate. Astfel putem spune ca jurnalismul politic are capacitatea de a influenta intr-un mod decisiv calitatea si coerenta mesajului politic.

Limitele jurnalismului politic

Practicile de mediatizare sunt atat de diversificate incat se poate realiza cu mare dificultate o diferentiere a informatiei politice obiective, sau faptul brut, si opinia jurnalistului. Rolul dispozitivului de mediatizare este atat de mare incat acesta poate imprima o anumita interpretare a produsului mediatic, este de parere Camelia Beciu. De aceea Hart conchide ca "televiziunea ne face sa ne raportam la politica intr-un anumit mod si, in acelasi timp, sa o vedem dintr-un anumit unghi. Televiziunea ne indica faptul ca politica poate fi redusa la niste imagini" (apud Beciu pag ??). Faptul brut devine un element mediatic si chiar o informatie deja comentata, chiar inainte ca ea sa fie preluata de jurnalist, fapt ce se datoreaza "specificului tehnologic media si al unei situatii de mediatizare" (pag ??).

Jurnalismul politic are o "dimensiune retorica intrinseca astfel incat el nu poate indeplini standardele etice prin care se legitimeaza" (pag ??) este de parere Woodward. Abaterea de la unele norme etice se datoreaza nu doar comportamentului jurnalistului dar mai ales unor elemente de rutina profesionala. Limitele retorice ale jurnalismului politic au la baza pentru Woodward urmatoarele argumente: naratiunea, mediatizarea conform formulei suma-zero si selectia evenimentelor de agenda.

Naratiunea este, asa cum remarca si Woodward, "o ordine in dezordinea naturala a vietii cotidiene" (pag 130 apud Beciu pag ???). Prin naratiune se realizeaza comunicarea dintre jurnalisti si oameni politici, comunicare care devine prin acest proces reglementata.

Mediatizarea conform formulei suma-zero este modalitatea prin care jurnalistii se plaseaza in afara unei confruntari politice, pe care chiar ei o creeaza si chiar delimiteaza pentru a fi atractiva la public.

Selectia evenimentelor de agenda inseamna in primul rand selectia acelor fapte politice ce pot fi asociate unor personalitati pentru c sunt mai usor de transmis publicului si pentru ca nu sunt la fel de dificile precum ar fi teme cu subiect economic.

Camelia Beciu considera ca jurnalismul politic "include, asadar, interpretarea informatiei politice. Interpretarile si evaluarile jurnalismului sunt constitutive jurnalismului obiectiv. In materie de jurnalism politic, incalcarea eticii incepe atunci cand se difuzeaza informatii false si cand opinia jurnalistului se transforma in propaganda" (pag ???).