Consideratii privind conceptul teoretic al riscului in activitatea de antreprenoriat

Consideratii privind conceptul teoretic al riscului in activitatea de antreprenoriat

Notiunea de risc este utilizata in diverse stiinte. In fiecare din ele studierea riscului deriva din obiectul cercetarii stiintei in cauza si se bazeaza pe metodele si tratarile proprii. In continuare vom examina unele abordari, definitii si tratari ale notiunii de risc in limita unui concept concret asupra acestei probleme.

In dictionarul lui Webster riscul este definit ca "pericolul unei pierderi sau daune materiale". Deci, riscul se refera la posibilitatea aparitiei unei anumite situatii nefavorabile .

Un interes anumit provoaca tratarea riscului in dictionarul explicativ al limbii vii al lui Dall: "a risca inseamna a porni intr-un noroc, la o afacere nesigura, a actiona curajos, cu ingeniozitate, sperand la noroc" . Adica a risca inseamna a face ceva fara calcule, fara evaluare. Insa trebuie de mentionat ca evaluarea riscului este menita a nu lichida riscul, ci a-l optimiza pentru indeplinirea sarcinii primordiale a activitatii de antreprenoriat. Este interesant ca riscul se mentioneaza ca un satelit al spiritului intreprinzator, ceea ce este just.

In literatura economica contemporana se evidentiaza doua teorii ale riscului - clasica si neoclasica.

Conform teoriei clasice, ai carei reprezentanti de vaza sunt John Stuart Mill si Senior, in structura profitului antreprenorului se evidentiaza un procent din capitalul investit, salariul capitalistului si plata pentru risc(ca despagubire pentru riscul posibil legat de activitatea de antreprenoriat). O astfel de abordare unilaterala a riscului a cauzat o critica dura din partea economistilor. Generalizand parerile expuse in teoria clasica, putem mentiona ca riscul se identifica cu probabilitatea de a suporta pierderi si pagube materiale sau cu speranta matematica a pierderilor, care poate aparea ca rezultat al realizarii deciziei si strategiei alese.

Teoria neoclasica a fost elaborata in anii 20-30 ai secolului XX de catre economistii A. Marchall si A. Pigou. Adeptii acestei teorii considera ca intreprinderea, care isi desfasoara activitatea in conditii de incertitudine, trebuie sa tina cont de doua elemente: marimea profitului asteptat si marimea abaterilor lui posibile. Comportamentul antreprenorului, conform acestei teorii, se identifica cu conceptia profitului maximal. Acest fapt presupune ca daca, de exemplu, este necesar sa se aleaga intre doua proiecte investitionale, care aduc acelasi profit, se alege acel proiect in care variatiile profitului sunt mai mici. Din teoria neoclasica a riscului rezulta ca profitul garantat are o valoare mai mare decat profitul asteptat in aceeasi marime, dar stingherit de posibile variatii. Completand teoria neoclasica, John M. Keynes si-a indreptat atentia spre notiunea "inclinatie spre risc", adica luarea in considerare a factorului de satisfactie in urma apelarii la risc, ceea ce sugereaza urmatoarea concluzie: pentru asteptarea unui profit mare, antreprenorul poate sa recurga la risc.

Astfel, teoria neoclasica identifica riscul cu posibilitatea abaterii de la scopul propus. Deci, conform teoriei neoclasice, antreprenorul, activand in conditii de incertitudine, obtine profit care este considerat o variabila neconstanta si, la incheierea unui contract, se conduce de doua criterii:

a) marimea profitului preconizat;

b) marimea abaterilor de la profitul perioadei anterioare.

O asemenea tratare identifica, in final, anumite abordari metodologice, care permit a analiza activitatea agentilor economici si a determina regulile si criteriile de care se conduc antreprenorii si managerii in realizarea activitatii de antreprenoriat, in alegerea si luarea deciziilor corecte pentru fiecare situatie creata.

Este necesar sa se sublinieze caracterul conditional in delimitarea abordarilor scolii clasicilor si neoclasicilor. Daca in primul caz orientarea presupune pericolul de a suporta pierderi ca urmare a devierii de la scopul propus, in cel de-al doilea esenta reprezinta realizarea scopului, iar obtinerea pierderii este cauza devierii de la scopul propus.

Fara o intelegere justificata a esentei riscului este imposibil a face careva recomandari de analiza si evidenta a acestuia in activitatea de antreprenoriat. De aceea, in continuare vom incerca sa selectam si sa clasificam cele mai reusite abordari, definitii si notiuni existente cu privire la risc, in functie de continutul acestora, in 3 grupe mari.

Grupa I

Autorii din aceasta grupa(N. Siropolis, N. D. Ilienkova, G. V. Cernova etc.) examineaza riscul doar ca fiind o dauna posibila: pierderi materiale sau alte pierderi, care pot avea loc in urma actiunii incorecte a antreprenorului sau sunt o consecinta a altor cauze, care nu depind de el. Aceasta nu e tocmai just, deoarece, daca ne vom concentra asupra obtinerii unui rezultat pozitiv ca urmare a situatiei de risc, vom vedea existenta unui profit evident pentru antreprenor(din care motiv el a recurs la risc). Cu toate acestea, consideram ca expresia "noi riscam cu scopul de a obtine profit" este totusi incorecta. Se poate oare risca in scopul reducerii pierderilor? Probabil ca da, dar acesta deja nu va fi un risc legat de obtinerea profitului. Luand in considerare cele mentionate se poate concluziona ca riscul nu este legat intotdeauna de obtinerea profitului, adica antreprenorul in anumite conditii poate sa recurga la risc si ca rezultat, sa-si micsoreze pierderile sale.

Grupa II

In opinia noastra(aceasta o sugereaza si alti autori - T. Bocikai, D. Messen, N. L. Marenkov, P. G. Grabovii, M. V. Graceva etc.), este mai corect a examina riscurile ca o deviere probabila de la scopul propus, in vederea realizarii caruia s-au luat anumite hotarari si s-a recurs la risc - drept nesiguranta in atingerea rezultatului scontat. Cu toate acestea, se subliniaza faptul ca abaterea asteptata poate capata forma unui esec sau a unei posibilitati de obtinere a unui profit mai mare decit cel programat. O anumita expunere la risc poate conduce la faliment, intr-un context dat, sau la prosperitate, in alte imprejurari.

Mai multi autori leaga aparitia consecintelor negative ale riscului cu activitatea de intreprinzator propriu-zisa (N. L. Marenkov, M. G. Lapusta, L. G. Skamai etc.). Desi majoritatea unor asemenea decizii se adopta constient, totusi nu pot sa nu se ia in considerare si urmarile negative, care nu depind direct de actiunile antreprenorului. Unii autori (I. I. Kinev, M. Niculescu etc.) considera ca consecintele riscului pot sa se reliefeze nu numai in cazul cand sunt precedate de o oarecare actiune, ci si in cazul inactiunii conducerii.

Grupa III

Autorii din aceasta grupa(A. P. Alighin etc.) evidentiaza neajunsurile abordarilor precedente, mentionind necesitatea evaluarii riscului ca o conditie-cheie pentru recunoasterea incertitudinii de catre risc.

De fapt, multitudinea acestor tratari isi are explicatia in insasi complexitatea riscului ca fenomen, atit din punct de vedere teoretic, cit si aplicativ. Este de mentionat faptul ca majoritatea autorilor sunt unanimi in aprecierea impactului riscului. Dupa parerea noastra, definitia riscului, care reflecta mai deplin notiunea de risc in activitatea de antreprenoriat, poate fi urmatoarea:

Riscul in activitatea de antreprenoriat, ca notiune, face trimitere la posibilitatea de a evalua cantitativ si calitativ probabilitatea unor variatii ale rezultatelor scontate fata de valorile sau nivelurile estimate initial, care pot avea loc in urma anumitor actiuni sau inactiuni ale intreprinderii si genereaza diverse consecinte cu caracter negativ.

Concluzionind cele expuse anterior, putem afirma ca in fenomenul riscului se evidentiaza urmatoarele elemente, interconexiunea carora determina continutul riscului:

. posibilitatea abaterii de la scopul preconizat, pentru care se realizeaza alternativa aleasa;

. probabilitatea obtinerii rezultatului scontat;

. lipsa certitudinii in atingerea rezultatului scontat;

. posibilitatea aparitiei urmarilor negative in timpul realizarii anumitor actiuni in conditii de incertitudine pentru subiectul ce adera la risc;

. pierderile materiale sau de alt gen legate de realizarea alternativei alese in conditii de incertitudine;

. asteptarea pericolului, insuccesului ca rezultat al realizarii alternativei alese.

Consideram ca aceste elemente caracterizeaza suficient de exact esenta riscului.

Exista nu numai diferite aprecieri ale continutului notiunii de risc, ci si diferite modalitati de evaluare a caracterului obiectiv si subiectiv al acestuia. Unii autori sustin ca riscul este o categorie obiectiva, care permite a regla relatiile dintre persoane fizice, colective de munca, organizatii si alti subiecti ai vietii sociale. Cu toate acestea, riscul este privit ca posibilitatea aparitiei unui pericol care ar avea efecte negative. De exemplu, din punct de vedere obiectiv, A. A. Sobciak caracterizeaza riscul ca fiind pericolul aparitiei urmarilor nefavorabile, producerea carora este incerta. Prin urmare, riscul obiectiv este inerent oricarei actiuni caracterizate prin variatia rezultatelor probabile si reprezinta o variabila independenta de individ.

In literatura de specialitate este elucidat pe larg si conceptul subiectiv al riscului. Un aport considerabil in dezvoltarea acestui concept l-a adus V. A. Oighenzihit, care sustine ca riscul este intotdeauna subiectiv, deoarece reprezinta o evaluare de catre om a faptelor, actiunilor, o alegere constienta cu evidentierea posibilelor alternative.

Conceptul subiectiv este orientat spre subiectul actiunii, tinind cont de posibilele urmari, de alegerea variantelor de actiune, ceea ce conditioneaza aplicarea anumitor obligatiuni sau scutirea de ele. Conform acestui concept, determinarea riscului intotdeauna este legata de dorinta si constiinta omului. Deci, "riscul este alegerea variantei de actiune, cu evidentierea pericolelor, amenintarilor posibilelor consecinte". Asadar, aprecierea subiectiva a riscului poarta amprenta personalitatii individuale, reflecta mentalitatea, obiceiurile si masura in care aceasta se fundamenteaza pe intuitie sau, dimpotriva, pe observatii false. Riscul subiectiv constituie o estimare a riscului obiectiv si depinde de individ, de informatia lui, de temperamentul sau [Prunea P. , p.21].

Astfel, conform argumentelor anterioare, exista trei concepte care adera la natura obiectiva sau subiectiva a riscului, ori subiectiv-obiectiva. Dupa parerea noastra, cea mai corecta abordare este cea subiectiv-obiectiva, deoarece principalul argument este recunoasterea faptului ca in procesul de activitate persoanele fizice, colectivele de munca etc. se incadreaza subiectiv in diferite relatii. Deci, insesi activitatile desfasurate sunt caracterizate atat sub aspect subiectiv, cat si sub aspect obiectiv.

Deoarece riscul reprezinta o activitate specifica desfasurata in conditii de incertitudine si alegere obligatorie, el concomitent este si o unitate dialectica a laturii subiective si obiective.

Deci, riscul este legat intotdeauna de alegerea anumitor alternative si calcularea probabilitatii desfasurarii lor, acest fapt reprezentand latura lui subiectiva. Totusi, marimea riscului nu este doar subiectiva, ci si obiectiva, deoarece ea reprezinta o forma calitativ-cantitativa exprimata prin incertitudine real existenta. Obiectivitatea riscului este determinata de faptul ca esenta lui reflecta fenomenele, procesele si laturile existente ale activitatii. Este foarte important ca riscul exista, indiferent de faptul daca se constientizeaza prezenta sau lipsa lui, se tine cont de el sau se ignoreaza.

Pentru a intelege continutul riscului de antreprenor, este necesar sa se defineasca asemenea notiuni cum sunt "situatie de risc" si "nivelul riscului", deoarece ele, incontestabil, au legatura directa cu notiunea "risc".

In majoritatea cazurilor termenul "situatie" se defineste ca o combinare, totalitate a diferitelor imprejurari si conditii care creeaza un anumit mediu de gestiune al intreprinderii sau un oarecare alt tip de activitate. Nu intamplator, exista si alte aprecieri ale riscului: "o caracteristica situativa a activitatii, care este compusa din incertitudinea de a obtine un rezultat si posibilitatea aparitiei urmarilor nefavorabile in caz de insucces"; "riscul reprezinta unitatea imprejurarilor si criteriilor individuale si/sau de grup de evaluare a situatiilor in baza

carora sunt luate decizii operationale". Situatia poate favoriza realizarea anumitor activitati de gestiune. Pornind de la faptul ca situatia se caracterizeaza prin prezenta si derularea anumitor conditii, in care se constata influenta unui fenomen determinat si se evidentiaza cauzele aparitiei lui, devine clar ca din punct de vedere logic notiunea "situatie" este mai larga, decat un orice alt fenomen separat. Exista o multitudine de situatii cu care se intalnesc subiectii de gestiune, dar un loc aparte il ocupa situatiile de risc. Pentru desfasurarea activitatii de gestiune sunt specifice elemente de incertitudine, ce conditioneaza aparitia situatiilor, care nu au un rezultat identic.

Daca exista tentativa de a determina cantitativ si calitativ nivelul posibilitatii unei sau altei variante, aceasta va reprezenta o situatie de risc. De aici rezulta ca situatia de risc este legata de procesele statistice si ii corespund trei conditii interconexate: existenta incertitudinii, necesitatea de a alege o alternativa, posibilitatea de a evalua cantitativ si calitativ probabilitatea realizarii uneia sau altei variante.

Situatia de risc suporta cateva aspecte:

1. Subiectul, care face alegerea din cateva alternative posibile, are la dispozitie probabilitati obiective de obtinere a rezultatului scontat in baza cercetarilor statistice efectuate.

2. Probabilitatea obtinerii rezultatului asteptat poate fi constatata doar in baza

evaluarilor subiective, adica subiectul opereaza cu probabilitati subiective.

3. Subiectul in procesul alegerii si realizarii alternativei are la dispozitie atat

probabilitati obiective, cat si subiective. Astfel, situatia de risc reprezinta o diversificare a incertitudinii, cind realizarea unor evenimente este posibila si poate fi determinata, adica in acest caz obiectiv exista posibilitatea de a determina probabilitatea evenimentelor, aparute in urma activitatii comune a partenerilor de productie, actiunilor concurentilor, influentei mediului asupra dezvoltarii economiei, implementarii rezultatelor tehnico-stiintifice in economia nationala etc.

In ceea ce priveste notiunea "nivelul riscului", putem afirma ca masura de evidenta calitativa si cantitativa a certitudinii isi gaseste reflectare anume in aceasta notiune.

Un aspect nu mai putin important este evidentierea unor asemenea caracteristici ale riscului cum ar fi: antagonismul, alternativa, legalitatea si, desigur, incertitudinea.

Examinand aspectul antagonist al riscului, este necesar sa se specifice manifestarea acestuia in diferite circumstante. Reprezentand o varietate a activitatii de antreprenoriat si indeplinind functii specifice, riscul, pe de o parte, este orientat spre obtinerea rezultatelor pozitive prin metode eficiente in conditii de incertitudine si situatii de alegere inevitabila, anticipind astfel manifestarea calitatilor personale si de afaceri ale subiectului gestiunii, prin recurgerea la perfectionarea lor si cautarea unor noi perspective de atingere a scopului preconizat. Aceasta caracteristica a riscului are urmari importante sub aspect social si economic.

Pe de alta parte, riscul de gestiune cauzeaza urmari nefavorabile din punct de vedere social si economic. De exemplu, este foarte dificil sa se respecte normele economice obiective de drept, care, desigur, vin in contradictie cu principiile de baza ale activitatii de antreprenoriat, atunci cand alegerea alternativei se bazeaza pe un suport informational insuficient si nesatisfacator.

Fiind examinat din punct de vedere al aspectului alternativ, riscul se manifesta ca o conditie obligatorie, o necesitate de alegere dintre cateva variante posibile de gestiune a activitatii de antreprenoriat. Cu toate acestea, in functie de situatia de risc, aspectul alternativ se caracterizeaza printr-un nivel distinct de dificultate, care poate fi rezolvat prin diferite modalitati.

O problema semnificativa pentru activitatea de antreprenoriat si business o constituie aspectul legal al riscului, deoarece el reprezinta un element indispensabil in activitatea de antreprenoriat si este obligatoriu ca la momentul aparitiei lui sa se respecte un anumit mecanism ce coordoneaza cu aspectul legal. Aspectul legal al riscului se defineste ca fiind o combinare optimala dintre normele legislative si de evaluare, care asigura si, in acelasi timp, reglementeaza posibilitatea de a recurge la un risc bine determinat. Criteriul acestei combinari este legea, care consolideaza statutul si politica de activitate a intreprinderii, stabileste functiile, drepturile, obligatiile acesteia, precum si totalitatea altor indicatori calitativi, cantitativi, social-economici, ecologici, politici etc.

Un aspect nu mai putin important este interconexiunea notiunilor "risc" si "incertitudine", care determina diferenta dintre rezultatul programat si cel real obtinut, fiind sursa de dezvoltare a activitatii intreprinderii. De regula, analiza riscului incepe cu conturarea termenului de incertitudine, de nesiguranta in viitor. O actiune economica este considerata nesigura atunci cand este posibila obtinerea mai multor rezultate, fara a se cunoaste probabilitatea aparitiei acestora.

Riscul, dimpotriva, se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate. In realitate cele doua notiuni "riscul" si "incertitudinea" se intalnesc combinate in diferite proportii. Incertitudinea devine o potentiala sursa de risc, in special, atunci cind decurge dintr-o afirmare incompleta sau cand se apeleaza la surse informationale incomparabile [Prunea P. , p.26].

In literatura de specialitate se face distinctie intre conceptele "incertitudine" si "risc" [Raftery J. , p.5].

Facand o scurta istorie privind importanta economica a celor doua concepte, economistul Frank H. Knight, face pentru prima data distinctia dintre risc si incertitudine, analizand riscul si incertitudinea din perspectiva profitului si a spiritului de intreprinzator in conditiile unui sistem concurential.

Frank Knight in lucrarea sa mentiona ca "incertitudinea trebuie sa fie examinata in sensul, care radical se deosebeste de notiunea apropiata "risc", de la care ea, in linii generale, niciodata nu s-a separat. Termenul "risc", asa cum el este utilizat in vorbirea simpla si in rationamentele economice, in realitate reflecta doua semnificatii, care functional, cel putin in raport cauzal fata de teoria activitatii economice, sunt categoric opuse" si " incertitudinea masurabila sau "riscul" atit de mult se deosebeste de cea incalculabila ca in genere nu are efect de incertitudine. Corespunzator, noi trebuie sa limitam termenul incertitudine drept eveniment de tip necantitativ. Aceasta este acea incertitudine adevarata, si nu riscul, care formeaza baza teoriei adevarate a profitului" .

Astfel, Knight afirma ca riscul poate fi masurat cantitativ, iar incertitudinea - nu.

Un asemenea punct de vedere este sustinut si de economistii ungari T. Bacikai, D. Messen: "Din situatiile de incertitudine noi examinam in calitate de situatii ale riscului acelea, in care survenirea fenomenelor necunoscute este foarte probabila si poate fi evaluata. In acelasi timp situatiile cand probabilitatea survenirii unor noi fenomene necunoscute nu pot fi stabilite din timp noi le numim incertitudine".

Incertitudinea a fost si este utilizata pentru a descrie situatii sau evenimente carora nu le pot fi asociate probabilitati de o potentiala producere a lor. Incertitudinile nu sunt asigurabile, dat fiind faptul ca nu este posibil, din punct de vedere actuarial, sa se stabileasca nivelul primei necesare pentru a acoperi ceva, ceea ce este calificat ca fiind incert si indefinibil. Riscurile, prin urmare, tind sa fie asigurabile. Pornind de la aceasta, riscul asumat poate fi cuantificat dupa urmatoarea relatie:

Risk = pe_i . ap/c , (1.1)

unde pe_i reprezinta probabilitatea producerii evenimentului i;

ap/c - amplitudinea pierderii sau cistigului asociat afacerii, in cazul producerii evenimentului i.

Din perspectiva lui Thomas Cool, riscul nu poate fi opus incertitudinii, dupa cum o afirma Knight, avind in vedere faptul ca certitudinea si incertitudinea sunt dihotomice. Deci, daca o situatie este incerta, atunci ne aflam in conditii de incertitudine, ne mai fiind vorba de un proces de alocare a probabilitatilor. De asemenea, daca ne gasim in conditii de incertitudine si consideram ca toate evenimentele au aceeasi probabilitate de producere, atunci, potrivit teoriei lui Knight, nu se mai poate vorbi de incertitudine.

Asadar, in practica exista numeroase controverse privind aceasta distinctie, dat fiind faptul ca cea mai mare parte a deciziilor in afaceri se iau fara a dispune de date statistice si calcule matematice. Distinctia are, totusi, o oarecare valoare conceptuala. Incertitudinea asociata cu un impact ridicat reprezinta o necunoscuta mai mare decat riscul asociat aceluiasi eveniment. Cu toate acestea, in practica, utilitatea este relativ redusa, nu este una de substanta, depinzind de gradul de informare asupra evenimentelor viitoare si de credibilitatea informatiilor despre evenimentele in cauza. Deci, deosebirea dintre risc si incertitudine consta in modalitatea de transmitere a informatiei si determina existenta (in cazul riscului) sau lipsa (in cazul incertitudinii) posibilelor caracteristici ale schimbarilor necontrolate [Garini O. , p.25].

Pentru a intelege mai bine esenta riscului in activitatea de antreprenoriat, o importanta primordiala o are relatia risc - profit. Adam Smith mentiona ca obtinerea celui mai mic profit este legat de risc [Smith A. , p.79].

Antreprenorul este pregatit pentru a recurge la risc in conditii de incertitudine, deoarece, pe langa riscul de a suporta pierderi, exista posibilitatea de a obtine venituri suplimentare. Desi, este cert faptul ca obtinerea profitului nu este garantata, recompensa pentru timpul pierdut, efortul si aptitudinile depuse se poate realiza atat sub forma de profit, cat si sub forma de pierdere.

Este posibil a alege decizia care presupune un risc minim (R1 = 0), insa, in cazul unui asemenea nivel al riscului, nivelul profitului obtinut (P1) va fi mai redus, iar, in cazul unui nivel inalt de risc R3, profitul poate capata o valoare cu mult mai mare, fiind egala cu P3. Astfel, pentru obtinerea profitului, antreprenorul trebuie sa accepte constient riscul ca o parte integranta a vietii economice.

Trebuie de remarcat faptul ca antreprenorul este in drept sa delege partial riscul altor agenti economici, dar sa-l evite complet el nu poate. Justa este expresia: "Cine nu risca, nu castiga".

Cu alte cuvinte, pentru a obtine profit, antreprenorul trebuie sa-si asume constient riscurile aferente deciziei luate.

Deopotriva cu caracteristica riscului ca o probabilitate de obtinere a unor rezultate pozitive sau negative, care pot surveni in urma alegerii si realizarii deciziei cu privire la extinderea activitatii de antreprenoriat, riscul poate fi examinat ca un element integrant al acestei activitati.

Aici persista o dependenta nemijlocita: o data cu largirea (dezvoltarea) activitatii de antreprenoriat, formelor de parteneriat si a altor forme de gospodarire se va extinde si ambianta(sfera) riscului, va creste numarul situatiilor riscante. Riscul, interesul, intamplarea, concurenta sunt calauzele permanente ale businessului. Unii risca, investind bani intr-o activitate, altii - cu patrimoniul sau. Un anumit nivel al riscului nu numai ca este acceptabil in astfel de situatii, ci si inevitabil. Persoanele care desfasoara activitate de antreprenoriat actioneaza obiectiv in conditii de risc economic si financiar inalt, deoarece ei sunt nevoiti sa suporte consumuri si cheltuieli suplimentare pentru organizarea si desfasurarea procesului de producere si comercializare. Pe langa productivitatea inalta in activitatea de antreprenoriat, perfectionarea calitatii serviciilor, acordarea anumitor inlesniri clientilor, capacitatea de a onora cerintele consumatorilor pe care nu le poate satisface statul, ponderea mare a riscului poate fi examinata si analizata, ca fiind un argument important in folosul unui salariu inalt pentru muncitorii care activeaza nemijlocit aici, in comparatie cu domeniile similare de productie.

Generalizand cele expuse mai sus, putem concluziona ca manifestarea riscului in activitatea de antreprenoriat dezvaluie potentialul activitatii de antreprenoriat si, drept consecinta, evidentiaza acele neajunsuri care s-au manifestat in timpul luarii unei sau altei decizii. Dupa cum deja s-a mentionat, acesta reprezinta un fenomen multifactorial si multidimensional. In functie de cantitatea de manifestare a riscurilor respective, se poate judeca cat de eficient se va desfasura pe viitor activitatea economica a intreprinderii.

In general, examinarea bazelor teoretice ale unei asemenea categorii, cum ar fi "riscul in activitatea de antreprenoriat", permite sa fie specificate urmatoarele momente:

. se evidentiaza doua teorii ale riscului - teoria clasica si neoclasica;

. se elucideaza cele mai reusite abordari, definitii si notiuni cu privire la risc, si se clasifica in functie de continutul acestora, in trei grupe mari;

. se propune o noua definitie a riscului in activitatea de antreprenoriat;

. se evidentiaza elementele fenomenului riscului, interconexiunea carora determina continutul acestuia;

. se examineaza modalitatile de evaluare a caracterului obiectiv si subiectiv al riscului;

. se definesc asemenea notiuni ca "situatie de risc" si "nivelul riscului";

. se apeleaza la astfel de caracteristici ale riscului cum ar fi: antagonismul, alternativa, legalitatea si, desigur, incertitudinea si se specifica deosebirea dintre risc si incertitudine;

. se exprima schimbarea marimii profitului in functie de nivelul riscului.

Este necesar de mentionat ca interesul fata de examinarea conceptului teoretic al riscului nu scade pana in prezent. Prin urmare, se pot astepta abordari stiintifice noi in acest domeniu de cercetare.

Bibliografie:

1. IULIAN CEAUȘU, "Dicționar Enciclopedic Managerial", Editura Academica de Management, Bucuresti, 2000.

2. GH. NEGOESCU "Risc și incertitudine in economia contemporana", Editura Alter-Ego Cristian, Galați.

3. Orio Garini, Walter R Stanel, "Limitele certitudinii", EDIMPRESS-CAMPO, Bucuresti,1999.

4. Prunea P., "Riscul in activitatea economica" Bucuresti, Editura Economica, 2003.

5. Raftery John, "Risk Analysis in Project Management" Chapman &Hall, First Edition, London,1994.

6. Smith A., "The Wealth of Nations", Random House, The modern Librarz, New York,1994

7. www.preferatele.com

8. www.manager.ro

9. www.religvelive.ro