Trasaturile globalizarii economice

Trasaturile globalizarii economice

Globalizarea este urmarita pe diferite compartimente: globalizarea activitatii firmelor, globalizarea schimburilor comerciale, globalizarea financiara. Ea este privita ca un moment in cadrul procesului de mondializare, in cadrul caruia actorul principal il reprezinta firma, de preferinta cea multinationala. Unul din recentele dictionare engleze defineste globalizarea astfel: "globalizarea consta in tendinta firmelor de a-si stabili unitati de productie in lumea intreaga, adica oriunde piata este suficient de mare pentru a permite economii de scara. Aceasta conduce la cresterea numarului si a marimii intreprinderii multinationale. Trasatura de baza a globalizarii rezida in faptul ca marfurile, serviciile, capitalul, munca si ideile sunt transferate pe plan international prin intermediul firmelor." Globalizarea este privita ca o tendinta de expansiune a intreprinderii pa piata internationala a factorilor de productie.

O alta definitie se intalneste intr-un dictionar aparut recent in Italia:"globalizarea reprezinta un proces recent care consta in realizarea unei piete de dimensiuni mondiale. Acest lucru este posibil datorita nivelarii trebuintelor consumatorilor si standardizarii produselor, precum si dezvoltarii fara precedent a comunicatiilor si mass-media. Intreprinderile interesate de fenomenul globalizarii sunt caracterizate printr-o structura elastica, dinamica si cu un continut tehnologic inalt, fie in ceea ce priveste productia, fie distributia bunurilor. Intre altele ele sunt nevoite sa-si reexamineze frecvent planurile lor strategice pentru a nu se gasi in situatia de a fi excluse de pe piata puternic concurentiala." Rezulta din definitie ca firmele vor trebui sa se adapteze modelelor de productie si de schimb impuse de aceasta piata uriasa, deja formata.

Intr-un studiu al Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) , in legatura cu caracterizarea noii faze a globalizarii se preciza:"Din punct de vedere istoric, expansiunea internationala s-a facut prin intermediul schimburilor, iar dupa anii '80, printr-o dezvoltare considerabila a investitiilor directe si a colaborarii intreprinderilor. Ceea ce este nou in aceasta faza se refera la faptul ca intreprinderile au recurs la noi combinatii intre investitii internationale, schimburi si cooperare interfirme pentru a-si asigura expansiunea si a-si realiza obiectivele. Strategiile internationale ale trecutului se bazeaza pe exporturi si plasarea productiei pe piata interna. De data aceasta noile strategii combina toata gama de activitati transfrontaliere:exporturi si aprovizionarea in/din exterior, investitii straine si aliante internationale. Intreprinderile care adopta aceste strategii pot obtine profit de pe urma unui nivel mai inalt de coordonare, diversificarii operatiunilor si implantarii lor locale."

Globalizarea s-a desfasurat in etape. Mai intai a cuprins piata bunurilor si serviciilor, pentru ca, mai apoi, in circuit sa intre tehnologiile si piata financiara. Pe ultimul loc s-a situat piata muncii, unde, se pare, restantele sunt cele mai pronuntate. Nici integrarea primelor doua piete nu este perfecta; pe aceste piete se mentin elemente de divergenta notabile. Dar ele sunt mai putin acute decat in cazul pietei muncii. Prezenta divergentelor, alaturi de aspecte convergente clare, conduce la concluzia ca procesul de globalizare nu este nici pe departe incheiat, el aflandu-se in plina desfasurare. Marturie sta tot piata muncii, neintegrata deplin, care permite firmelor multinationale sa foloseasca in favoarea lor diferentele de salarizare existente intr-o tara sau alta.

Profesorul N. Dobrota defineste globalizarea ca "modalitate sau sistem de receptare si abordare pe termen lung a marilor probleme contemporane, determinate de interactiunea multiplelor procese si fenomene economice, tehnice, politice, sociale, culturale, ecologice." Definirea globalizarii ca modalitate sau sistem de receptare si abordare reprezinta o noua viziune asupra acestui proces atat de complex. Dar ea deplaseaza analiza pe terenul unor probleme globale ale omenirii, cunoscute, de altfel, cu mai multe decenii in urma. Printre primii care le-au semnalat au fost membrii Clubului de la Roma (fondat in 1968), concluziile lor fiind expuse in numeroase lucrari de referinta.

Globalizarea este "un proces in care distantele geografice au incetat de a mai fi un factor determinant in stabilirea relatiilor economice, politice si social-culturale." In definitia data de R. Lubbers si J. Koorevaar in lucrarea prezentata la Tilburg University in 1998 sunt reunite atat aspectele obiective, cat si subiective ale globalizarii. Pe de o parte, geografia a devenit mai putin relevanta gratie noilor tehnologii ale comunicarii si strategiilor actorilor economici. Pe de alta parte globalizarea a castigat putere, forta datorita faptului ca oamenii au devenit constienti de marile posibilitati deschise de noile tehnologii si strategii.

Se pune intrebarea: Ce a adus nou acest proces al globalizarii economiei? Astfel se pune pe primul plan cresterea interdependentei deoarece evenimentele dintr-o tara au devenit strans legate de ceea ce se intampla in alte state din lume. Daca, in trecutul nu prea indepartat, natiunile se bucurau de o independenta relativa, ele au cunoscut o crestere a interdependentei, indeosebi in ultimele decenii. Omenirea nu a progresat prea mult in "agregarea" pietelor individuale, dar a devenit, in schimb un sistem al pietelor interdependente.

Reducerea costurilor realizeata intr-o regiune geografica va avea efecte asupra competitivitatii produselor tuturor celorlalte tari. Pretul produselor dintr-o tara nu poate creste prea mult peste pretul acelorasi produse din alte tari, fara a atrage dupa sine reactia consumatorilor care pot recurge la importuri. Pe o piata libera, deschisa, comerciantii cumpara la cel mai mic pret si incearca sa vanda la cel mai ridicat pret. Succesul unui competitor dintr-o anumita tara va avea un impact direct asupra pozitiei sale pe piata unei alte tari. Globalizarea pietelor se refera la procesul de integrarea a pietelor. Intr-o piata globala, firmele nu pot lua decizii in mod fragmentar, adica tara cu tara, asa cum, in mod traditional, procedau companiile multinationale in trecutul nu prea indepartat.

Cu toate acestea pietele nationale prezinta caracteristici specifice, astfel incat companiile multinationale trebuie sa aprecieze fiecare tara ca o entitate de sine statatoare. Pot fi intalnite trebuinte diferite determinate de traditiile culturale si obiceiurile locale, comportamente diferite care pot sa influenteze, in cele din urma, deciziile de cumparare, canale de distributie, statii de radio si televiziune, competitori locali, inlocuitori de marfuri care pot influenta oferta, infrastructuri tehnice mai mult sau mai putin eficiente, o legislatie mai mult sau mai putin favorabila actelor de comert. Nici o piata nu poate fi caracterizata ca fiind realmente globala. Pietele nu se pot clasifica in globale si nonglobale, insa se poate vorbi de procesul de extindere a globalizarii.

Globalizarea economiei reprezinta ultimul stadiu al procesului de largire a dimensiunilor spatiului activitatii economice, proces inceput insa in perioada preindustriala. Viteza de desfasurare, precum si directia in care a evoluat au fost conditionate de-a lungul timpului de progresele inregistrate in domeniul transporturilor si al tehnologiilor de comunicatie, iar, in unele imprejurari, chiar de actiunile guvernamentale privind crearea mediului economic favorabil afacerilor si oferirea mijloacelor materiale si umane necesare. In ultima parte a acestei lungi perioade istorice, un rol din ce in ce mai important l-au avut comertul, investitiile straine directe si aliantele strategice intre marile companii multinationale.

O definitie data de cunoscutul om de stiinta englez John H Dunning care s-a ocupat de fenomenul globalizarii si corporatiile multinationale este urmatoarea: "globalizarea se refera la multiplicarea legaturilor si interconexiunilor dintre statele si societatile care fac parte in prezent din sistemul mondial. Ea descrie procesul prin care evenimentele, deciziile si activitatile desfasurate intr-o parte a lumii au consecinte semnificative pentru indivizi si comunitati situate la mari distante una de alta. Globalizarea are doua trasaturi distincte: sfera de actiune(intinderea) si intensitatea (sau adancimea). Pe de o parte ea defineste un set de procese care cuprind aproape tot globul, sau opereaza pretutindeni in lume, fapt ce imprumuta acestui concept o conotatie spatiala. Pe de alta parte ea presupune intensificarea nivelurilor de interactiune, interconectare sau interdependenta intre statele si societatile care alcatuiesc comunitatea mondiala. Prin urmare, alaturi de extinderea legaturilor, are loc si o adancire a proceselor globale."

John H Duunning subliniaza ca avem de-a face cu doua forme ale globalizarii: una superficiala si una profunda. Prima are in vedere angajarea unei tari, ca entitate economica de sine statatoare, in schimburile comerciale, cu un singur produs, cu o alta tara, privita si ea ca o entitate distincta. Cea de-a doua forma a globalizarii vizeaza tranzactiile pe care un stat le efectueaza cu un mare numar de state, din toata lumea. O firma globala poseda sau controleaza un numar mare de filiale amplasate in diferite puncte ale Terrei si este angajata in aliante sau retele de afaceri pe aproape toate continentele. Ea isi procura factorii de productie de care are nevoie (materii prime, capital, munca si alte produse intermediare) de oriunde este mai avantajos, vanzandu-si, in acelasi timp, produsele si serviciile pe fiecare piata mai importanta a lumii. In mod similar, o tara care este deschisa fortelor globalizarii are relatii comerciale, financiare si investitionale foarte diversificate din punct de vedere geografic, iar valoarea adaugata asociata acestor relatii reprezinta o parte semnificativa a produsului intern brut.