ATENTIA

Specificul psihologic al atentiei

Atentia a avut in timp o evolutie extreme de sinuoasa, spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea, atentia era considerata de catre introspectionisti o facultate de sine statatoare, independenta, avand un rol determinant, decisiv in buna desfasurare a celorlalte fenomene psihice.

In activitatea cotidiana, implicarea atentiei este apreciata intotdeauna ca factor al reusitei sau succesului, iar slabiciunea sau absenta ei, ca factor generator de erori si esecuri.

In opinia si credinta colectiva, prin imperativul "fii atent!" se intelege modul de a ne mobiliza si canaliza, in modul cel mai adecvat, toate potentele si capacitatile in directia iesirii cu bine dintr-o situatie dificila sau a realizarii obiectivului propus. "A fi atent" inseamna a fi dinainte pregatit pentru ceea ce urmeaza sa intreprinzi, a fi pe faza, a nu fi luat prin surprindere, a nu fi prins pe picior gresit, a face ceea ce trebuie, a te orienta cu anticipatie in campul evenimentelor, a te controla in reactii etc.

Atentia poate fi definita ca proces psihofiziologic de orientare, concentrare si potentare selectiva a functiilor si activitatilor psihice si psihocomportamentale modale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii, asigurandu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativa.

Ea este o conditie primara , o stare de pregatire psihofiziologica generala ce se contureaza in cadrul starii de veghe difuze si care face posibila declansarea unui proces psihic constient - de perceptie, de memorare, de reproducere, de gandire - sau efectuarea unei actiuni instrumentale motorii.

Aparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat, prezentarea unei sarcini care trebuie rezolvata, actualizarea unei trebuinte care se cere a fi satisfacuta - actioneaza ca semnale specifice, care transforma starea de pregatire psihofiziologica generala in atentie focalizata, care se include in mecanismul functiei sau activitatii specifice date. In acest caz, functia sau activitatea data devine dominanta in campul constiintei si in sfera de actiune a legii exclusivitatii (in acel moment este singura manifestare integrala principala a subiectului).

Putem spune ca atentia este un operator comutativ, care trece o activitate din starea potentiala in starea actuala si dintr-o zona de echipotentialitate intr-o zona de preferentialitate exclusiva (impunerea legii exclusivitatii).

Structura atentiei este dubla: fiziologica si psihica.

Componenta fiziologica precede ontogenetic pe cea psihica si constituie premisa pe care se formeaza aceasta, forma in care se manifesta si se obiectiveaza atentia in plan comportamental este reflexul neconditionat de orientare, determinat de noutatea stimulilor, de modificari neasteptate in ambianta sau in starea proprie a organismului. Pe langa directionarea canalelor senzoriale si a vectorului constiintei catre noul stimul, acest reflex se concretizeaza si prin reactii bioelectrice la nivel cerebral - depresia ritmului alfa si cresterea generala a activismului scoartei cerebrale.

Componenta psihica a atentiei este indisolubil legata de participarea intentiei si reglarii voluntare, care se activeaza prin deliberare si comenzi specifice ("trebuie sa fiu atent", "sa actionez in cutare moment") la presiunea situatiilor externe sau a conditiilor interne (dorinte, trebuinte, obligatii etc.). Pentru a se putea mentine si realiza, componenta psihica trebuie sa aiba la baza tot o activare selectiv-preferentiala pe fontul starii de vigilenta si crearea de focare de dominanta functionala la nivelul creierului.

Dimensiunile (atributele) atentiei

Atentia pune in evidenta un ansamblu de dimensiuni pregnant observabile si relativ riguros cuantificabile, pe baza carora poate fi analizata, comparata si evaluata. Printre cele mai importante astfel de dimensiuni, pot fi notate: volumul, concentrarea, stabilitatea, mobilitatea si distributivitatea.

Volumul exprima numarul "elementelor" sau "entitatilor" distincte (litere, cifre, silabe, cuvinte, figuri geometrice, imagini, obiecte) pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu maxima si relativ egala claritate (in plan perceptiv sau in plan mental - reprezentare, imaginatie).

Concentrarea este dimensiunea cea mai importanta a atentiei, ea exprimand gradul de activare selectiva si intensitatea focarelor dominante la nivelul structurilor si zonelor cerebrale implicate in realizarea procesului sau activitatii psihice specifice. Ea poate lua valori diferite atat de la un subiect la altul, cat si la unul si acelasi subiect, in momente diferite de timp, in functie de caracteristicile si continutul sarcinilor, cat si de starea sa interna (motivationala, afectiva, odihna-oboseala etc.).

Continutul ei valoric, in plan functional, se intinde intre extremele cunoscute in patologie - fixitatea (schizofrenie) si difuzitatea (oligofrenie). In stare normala se poate vorbi de niveluri de concentrare - slab, mediu, inalt. Calitativ, concentrarea va fi exprimata in corectitudinea raspunsurilor la probele specifice de tip Bourdon, Anfimov, Kraepelin, probe de tip cod.

Stabilitatea exprima durata in decursul careia atentia se poate mentine aproximativ la acelasi nivel. Intrucat, in mod obisnuit, rezolvarea sarcinilor cu care suntem confruntati reclama un timp relativ indelungat, de la cateva minute, la cateva ore, nu e suficient simplul fapt de  a atinge nivelul cerut de concentrare a atentiei, dar si mentinerea acestui nivel cat timp este necesar pentru finalizarea activitatii incepute. Performantele mari in orice gen de profesie sunt facilitate, printre altele si de stabilitatea atentiei.

Stabilitatea, ca si concentrarea, se poate educa si dezvolta prin exercitiu, subiectului cerandu-i-se sa rezolve sarcini cu durate din ce in ce mai mari, si prin intariri adecvate.

Intr-o activitate continua, desfasurata pe mai multe ore, cum este activitatea de invatare in scoala sau activitatea de munca in diferite domenii, durata optima de mentinere aproximativ la acelasi nivel a concentrarii atentiei variaza intre 40 de minute si 2 ore, intervale dupa care devin necesare pauze intermediare (intre 10 si 31 minute).

Mobilitatea reprezinta calitatea atentiei de a se comuta rapid, la nivel optim de concentrare, de la o situatie la alta, de la o secventa sau veriga a activitatii la alta, mentinand totodata controlul asupra ansamblului. Gratie acestei calitati, elemente si secvente particulare se leaga intr-o organizare spatio-temporala unitara. Prin aceasta, mobilitatea se deosebeste si se opune simplei fluctuatii sau oscilatii, care reprezinta o trasatura negativa.

In timp ce mobilitatea este solicitata de desfasurarea normala a activitatii, oscilatia se produce spontan si impotriva cerintelor obiective ale activitatii; daca mobilitatea presupune mentinerea nivelului optim al concentrarii, oscilatia afecteaza, in primul rand, concentrarea si se traduce ca scadere semnificativa a acesteia. Cercetarile au aratat ca durata necesara pentru deplasarea focusului atentiei este de minimum 1/6 secunde.

Distributivitatea se refera la posibilitatea atentiei de a permite realizarea simultana a doua sau mai multor activitati diferite. Aceasta este discutabila. In formularea raspunsului la acest aspect se tine seama de legea neurofiziologica obiectiva a exclusivitatii, potrivit careia, intr-un moment dat de timp, nu putem efectua decat o singura activitate principala. Acolo unde se vorbeste de distributivitate si simultaneitate, avem de-a face cu o comutare foarte rapida.

Ca si celelalte dimensiuni ale atentiei, si distributivitatea poate fi educata, iar modelarea ei cea mai semnificativa se realizeaza in cadrul profesiei.

Formele atentiei

Atentia nu este omogena si unidimensionala, ci prezinta un tablou complex, eterogen, care se manifesta in trei forme principale: atentia involuntara, atentia voluntara si atentia postvoluntara.

Atentia involuntara este forma elementara si naturala a atentiei umane, care se declanseaza si se mentine spontan, fara intentie si fara un efort voluntar special din partea subiectului. Ea se realizeaza pe baza reflexului de orientare, determinat de noutatea stimulilor si de modificarile intempestive in ambianta familiara.

Caracteristicuile formale ale stimulilor duc la declansarea mai rapida a atentiei involuntare si la o crestere mai puternica a nivelului de vigilenta decat altele. Printre trasaturile cu forta activatoare cea mai mare sunt mentionate: eterogenitatea, asimetria, contrastul, neregularitatea, miscarea , intensitatea mare.

Atentia involuntara intra frecvent in competitie cu atentia voluntara. Daca in timp ce ne concentram asupra unui obiect sau asupra rezolvarii unei sarcini apare in campul nostru perceptiv apare un stimul nou puternic, brusc se intrerupe actiunea in curs si locul atentiei voluntare est eluat de atentia involuntara (sustinuta de reflexul neconditionat de orientare).

In lumina celor mentionate mai sus, putem afirma ca functia principala a atentiei involuntareeste aceea de explorare-investigare a noului si imprevizibilului si de pregatire a intrarii intrarii in scena a atentiei voluntare.

Atentia voluntara este forma superioara si specific umana de realizare a controlului constient asupra evenimentelor din mediul externsi asupra propriilor acte psihocomportamentale. Ea consta in orientarea selectiva si in focalizarea deliberata a focusului constiintei asupra unui obiect, sarcini sau activitati si in mentinerea acestei focalizari cat timpeste necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus.

Atunci cand sarcina de rezolvat prezinta o semnificatie deosebita pentru noi, energia necesara concentrarii si stabilitatii atentiei va fi furnizata nu numai de mobilizarea voluntara, ci si de motivatie.

Atentia voluntara intelectiva este implicata in rezolvarea problemelor teoretice, in formularea si testarea ipotezelor, in elaborarea si testarea veridicitatii judecatilor si rationamentelor.

Atentia postvoluntara. Pe masura structurarii, consolidarii si automatizarii schemelor operatorii ale proceselor cognitive si activitatii, efortul voluntar se reduce. Pe langa factorul consolidare- automatizare operatorie, trecerea atentiei voluntare in atentie post voluntara este facilitata de factori afectiv-motivationali, care potenteaza si sustin prin energie proprie desfasurarea finalista a comportamentului si activitatii.

Atentia postvoluntara este mai frecvent intalnita in activitatile intrinsec motivate decat in cele bazate pe motivatie extrinseca. Nu trebuie sa credem ca o activitate se fixeaza si se desfasoara permanentsi exclusiv pe fondul atentiei postvoluntare. Aparitia pe parcursul ei a unor obstacole sau sarcini noi, pentru care subiectul nu are pregatite sau elaborate schemele de raspuns, duce automat la conectarea atentiei voluntare , trecand prin atentia involuntara.

Cele trei forme ale atentiei nu sunt izolate si independente una de cealalta, ci alcatuiesc o unitate dinamica de tip ciclic: atentie involuntara - atentie voluntara - atentie postvoluntara - atentie involuntara.