Definirea dependentei (toxicomaniei) si clasificarea tipurilor de toxicomanii

Definirea dependentei (toxicomaniei) si clasificarea tipurilor de toxicomanii

Definirea dependentei (toxicomaniei)

Dependenta (sinonime: farmacodependenta, toxicomanie) este o forma de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic a substantelor dependogene, daunatoare atat individului cat si societatii, fara a avea la baza o motivatie medicala, spre deosebire de farmacodependentele clasice, legitime, care sunt, prin originea lor, totdeauna terapeutice sau paramedicale. Important de consemnat este si faptul ca dezintegrarea personalitatii consumatorului, in cazul dependentei legitime, este efectul si nu cauza consumului drogului respectiv. De aceea, unii cercetatori numesc dependenta - farmacodependenta la moda, ilegitima, fiind vorba, exclusiv, de inclinatia subiectului de a consuma droguri, ajungand prin aceasta la o stare de subordonare cvasicompleta a organismului fata de drogul care de acum inainte ii conditioneaza comportamentul, existenta, relatiile familiale si sociale. Se ajunge astfel ca unii dintre consumatori sa ia drogul drept unica ratiune a vietii lor, fiind capabili de orice pentru a si-l procura.

Dependenta se poate manifesta fata de o gama vasta de substante chimice, reprezentand un evantai de efecte de la stimulare pana la depresie. Orice substanta care poate da nastere la dependenta se numeste drog.

Am putea intelege prin dependenta trebuie si starea psihica sau fizica ce rezulta din interactiunea unui organism si a unui medicament, caracterizata prin modificari de comportament si de alte reactii, insotite intotdeauna de nevoia de a lua substante in mod continuu sau periodic, pentru a-i resimti efectele sale psihice si uneori pentru a evita suferintele. Starea de dependenta este insotita sau nu de toleranta si este atat psihica cat si fizica.

Dependenta fizica este definita ca fiind o alterare a sistemului nervos central care se manifesta prin toleranta si prin aparitia simptomelor de sevraj (dupa o administrare de lunga durata a drogului) cand consumul de substanta este intrerupt. Deoarece au aparut confuzii in folosirea celor doua sensuri, in 1980 Organizatie Mondiala a Sanatatii recomanda folosirea termenului "dependenta" pentru a descrie un sindrom comportamental si substituirea termenului "dependenta fizica" cu termenul "neuroadaptare" deoarece consumul continuu de substanta provoaca schimbari neuroadaptative profunde care pot incepe de la prima doza de drog (in cazul opiaceelor sau cocainei), dar aceste modificari nu sunt cauze suficiente de dependenta (vazuta si ca un sindrom comportamental).

Simptomele sindromului de dependenta sunt aceleasi pentru toate categoriile de substante psihoactive, dar pentru unele clase de substante o parte din aceste simptome sunt mai putin evidente, iar in unele cazuri nu se aplica. De asemenea, sindromul de dependenta are grade diferite de intensitate. Intensitatea este data de natura comportamentelor care apar in consumul de drog si de natura comportamentelor secundare consumului. Criteriile de severitate ale dependentei de substanta psihoactiva sunt:

usoare: sunt criteriile cerute pentru a pune diagnosticul. Simptomele duc la deteriorare usoara in activitatea profesionala sau in activitatile sociale uzuale, ori in relatiile cu ceilalti

moderate: sunt simptome, sau deteriorare functionala, situate intre "usoara" si "severa"

severe: apar multe simptome fata de cele cerute pentru a pune diagnosticul, iar simptomele interfereaza in mod marcat cu activitatea profesionala sau activitatile sociale uzuale

Dependenta de substante active se caracterizeaza prin:

consumul repetat al unui drog;

prezenta in timp a fenomenului de toleranta, dependenta si a sistemului de abstinenta in cazul consumului;

repercusiuni distructive fizice, psihice si sociale.

Procesul de toleranta consta in diminuarea progresiva a raspunsului, in conditiile administrarii repetate a unei substante psihoactive, cu necesitatea cresterii dozei pentru obtinerea efectului. Sensibilitatea initiala revine dupa un timp de la oprirea consumului de drog. Gradul de toleranta depinde de dozele folosite si de durata administrarii - fenomenul se instaleaza repede pentru dozele mari si este mascat in conditiile administrarii prelungite.

Anumite experimente facute pe animale si cercetarile realizate cu oameni au aratat ca toleranta si dependenta fizica incep sa se dezvolte de la primele doze si se maresc progresiv in decurs de zile, saptamani sau luni, in functie de cantitatea de medicament si de frecventa administrarii. Fenomenul prezinta specificitate de grupa chimica sau farmacodinamica. Toleranta si dependenta fizica sunt incrucisate (pentru doi sau mai multi compusi inruditi chimic sau farmacodinamic) pentru morfina, heroina, metadona si alte analgezice de tip morfinic care, la dependenti, pot fi inlocuite una cu alta; alcoolul, barbituricele si alte hipnotice, meprobamatul si tranchilizantele benzodiazepinice dezvolta de asemenea toleranta si 'dependenta incrucisata'.

Fenomenul de toleranta se dezvolta mai ales pentru efectele la nivelul SNC, care au caracter subiectiv si sunt relative ca efecte periferice. Bolnavii care au devenit toleranti, de exemplu la morfina, nu mai prezinta starea de euforie, nici celelalte fenomene centrale provocate de toxic in mod obisnuit, dar acesta produce in continuare mioza si constipatie. Exista un grad important de toleranta si pentru efectele toxice si letale - morfinomanii pot ajunge sa suporte pana la 4 g de morfina, ceea ce reprezinta multe doze letale. Dupa oprirea administrarii substantei care a provocat toleranta, sensibilitatea normala revine in cateva zile, de unde posibilitatea aparitiei efectelor toxice, daca dupa acest interval sunt reluate dozele anterior perfect suportate. Toleranta poate fi in parte datorata metabolizarii mai intense, dar fenomenul principal este reactivitatea scazuta a neuronilor cerebrali ca urmare a interventiei unor mecanisme adaptative care atenueaza sau anuleaza actiunea directa, celulara a toxicului.

Dependenta fizica este o stare adapatativa, care are drept consecinta aparitia de tulburari fiziologice intense din cauza consumului repetat al unui drog si care impune continuarea folosirii substantei pentru a preveni teribilele simptome de abstinenta.

In schimb, dependenta psihica, respectiv necesitatea emotionala dobandita fata de consumul unui drog, este determinata de un complex de factori de ordin farmacologic, psihologic si social. Modificarea functiilor psihoafective sub influenta drogului se poate traduce prin stare de bine, relaxare, detasare de preocuparile zilnice, fenomene onirice, etc. Pe un anumit teren psihic, probabil in functie de factorii genetici, aceste efecte dau nastere unei impresii de satisfactie, de rezolvare a dificultatilor, generand dorinta imperioasa de repetare a administrarii si determinand astfel aparitia dependentei psihice. In anumite situatii, factorii sociali pot fi foarte importanti. Pentru unele substante toxice ale caror actiuni centrale au caracter predominant disforic, este necesara invatarea partii placute a efectului psihic, facand abstractie de partile neplacute. Lipsa de informatii, deformarea realitatii, tendinta de evadare dintr-un sistem social considerat nedrept, reprezinta cateva din elementele de ordin social care explica extinderea considerabila a abuzului si dependentei de drog. Tendinta la dependenta psihica este foarte mare pentru morfina, alcool, cocaina, amfetamine, barbiturice, unele tranchilizante si relativ slaba pentru LSD, marihuana si alte halucinogene, cafeina, nicotina.

Acele substante care sunt capabile sa provoace dependenta au actiuni psihofarmacologice precum: actiune euforizanta, linistitoare, stimulanta psihomotorie, halucinogena. Principalele substante psihoactive cu potential de dependenta sunt: morfina, heroina si compusii analogi, amfetaminele, cocaina, alcoolul, LSD si alte halucinogene si, in masura ceva mai mica, barbituricele si alte hipnotice, meprobamatul si alte tranchilizante, nicotina, cofeina.

Cel care a primit sau si-a administrat singur substante psihoactive capabile sa dezvolte dependenta, incepe la un moment dat sa ia drogul nu din cauza dependentei psihice (deoarece din cauza tolerantei efectele centrale urmarite nu se mai produc), ci pentru a evita sindromul de abstinenta care evidentiaza dependenta fizica. Oprirea administrarii este urmata, de obicei, dupa cateva ore, de manifestari clinice zgomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase. Sindromul de abstinenta este mai grav pentru substantele cu actiune intensa si de durata relativ scurta (morfina, cocaina, heroina). Sindromul care se dezvolta variaza in functie de substanta psihoactiva pe care o utilizeaza persoana respectiva. Simptomele comune includ: cefalee, insomnie, transpiratie, greata, vomisment, diaree, astenie, palpitatii, tahicardie, hipertensiune arteriala, anxietate, neliniste psihomotorie, instabilitate. Sindromul de abstinenta apare si se dezvolta progresiv de la o necesitate organica exprimata predominant printr-un simptom negativ foarte neplacut. Intreruperea consumului de substanta psihoactiva nu trebuie facuta prin suprimarea brutala a drogului, ci progresiv, sub control medical. Dupa perioada culminanta, simptomele fiziologice se vor diminua progresiv, dar subiectul va acuza acum neplaceri de ordin psihic (nervozitate, agitatie, insomnii), acestea putandu-se prelungi luni de zile.

Mecanismul dependentei fizice este probabil asemanator cu cel al tolerantei. Se presupune ca intervin fenomene biochimice sau fiziologice compensatoare fata de actiunea substantei psihoactive. Sindromul de abstinenta (sevraj) s-ar datora tocmai acestor fenomene care, in absenta drogului, isi pierd caracterul compensator, dand nastere, prin exces, simptomelor caracteristice. Simptomele sevrajului sunt specifice fiecarei substante, provocand probleme clinice sau tulburari in importante domenii de activitate ale bolnavului, cum sunt cele sociale, profesionale si reactionale.

Clasificarea tipurilor de toxicomanii

Clasificare toxicomaniilor se face in functie de tipul de drog consumat. Adesea se face o clasificare in droguri usoare (ex.: cannabis, marijuana, hasis, LSD, extasy etc.) si in droguri tari (ex.: heroina, cocaina, amfetamine etc.). Dar prin aceasta impartire se poate intelege ca unele nu sunt periculoase, ceea ce este inexact si nesanatos.

Spre exemplu, hasisul, care este considerat drog usor, ajunge sa te faca sa devii dependent de al; este o dependenta psihica si este la fel de dificila ca si cea fizica.

O alta clasificare este aceea preluata din "LES DROGUES - UN PIÈGE", de Marie Jose Auderset, J.B. Held, J.F. Bloch-Laine (1999):

Droguri acceptate: produse care nu dauneaza vietii in societate: tutun, alcool, medicamente, dopantele (medicamentele de stimulare a performantei sportive)

Droguri de sinteza: Cele fabricate, de regula ilegale, in laboratoare: amfetaminele, ecstasy, halucinogene.

Drogul excluderii: Care ajung sa subjuge, sa transforme persoana consumatoare in sclav, te fac sa fii exclus din societate (ex. heroina). Procesul de marginalizare si excludere demareaza pentru ca societatea ii considera pe toxicomani ca delincventi si nu  ca persoane cu nevoi speciale, deci, societatea accentueaza aceasta excludere. Politoxicomania - folosinta violenta - utilizeaza droguri in amestec pentru a scapa de raul care il macina.

Cannabis: (hasis si marijuana) scapa clasamentelor datorita problemelor pe care le-a generat. Daca e folosit ocazional nu da dependenta, altii arata efectele nefaste asupra capacitatii de concentrare si mnezice. Riscul dependentei este relativ, putini consumatori sfarsesc prin a nu se mai putea debarasa de viciu.

O reala problema este cea a politoxicomaniei. O mare parte a consumatorilor de droguri ajung sa apeleze la medicamente (gen tranchilizante) pentru a obtine efectul dorit. Acestea sunt mult mai usor de obtinut si au efecte la fel ca drogurile, dar in cantitati mai mici. Ele pot fi ingerate sau injectate. Folosirea lor va conduce la diminuarea efectelor dureroase ale sevrajului. Medicamentele servesc si la compensarea efectelor negative ale altui drog. Spre exemplu, se poate lua un tranchilizant pentru reducerea efectului de surescitare al cocainei, sau un stimulent pentru diminuarea efectului de sedativ al heroinei.

Deseori toxicomanul incearca sa obtina senzatii noi luand medicamente. El realizeaza diferite coctail-uri, amestecuri explozive de droguri, alcool si medicamente. Creste dozele, transforma comprimatele in produse injectabile. Consuma toate produsele pe care le poate procura. Posibilitatile sunt inepuizabile si teribil de periculoase.

Toxicomanul care recurge la medicamente pe langa consumul obisnuit de droguri se va afla intr-o situatie foarte dificila deoarece prin modul de consum al medicamentelor si a cantitatii mereu crescande, isi asuma enorme riscuri legate de cantitatea absorbita, de durata efectului diferitelor substante si a combinatiei de droguri si medicamente.

Nu medicamentele in sine sunt problema, ci modul in care ele sunt consumate.

Datorita fenomenului de toleranta a organismului, toxicomanul simpte nevoia de a mari doza si de a repeta intr-un timp mai scurt. La un moment dat acest timp se scurteaza foarte tare, ajungandu+se la asa numita supradoza.