MECANISMELE NEUROFUNCTIONALE ALE INTELIGENTEI

MECANISMELE NEUROFUNCTIONALE ALE INTELIGENTEI

Termenul ca atare de inteligenta provine de la latinescul intelligere, care inseamna a relationa, a organiza.

Introducerea lui in psihologie se datoreaza lui Spencer (1870) si Galton (1883) care formuleaza ideea existentei unei capacitati mintale,generale, integratoare, distincta de procesele cognitive, particulare si de aptitudinile speciale, capacitate derivata din calitatea organizarii structural-functionale de ansamblu a creierului.

Preocupat de gasirea unor procedee de evidentiere si masurare a inteligentei inteleasa ca disponibilitate si competenta mintala generala, Binet (1896) a introdus notiunea de varsta mintala, data in raport cu varsta cronologica si cu performanta globala obtimuta de un subiect la un ansamblu de sarcini sau probe. Aceasta poate sa corespunda cu varsta cronologica, ceea ce reprezinta media normala, sa se situeze sub varsta cronologica (dezvoltare mintala intarzaiata sau debilitate mintala) sau sa se plaseze deasupra varstei cronologice (dezvoltare mintala accelerata , superioara).

Stern (1898) considera ca o estimare mai buna a inteligentei se obtine in forma unui coeficient QI determinat prin impartirea varstei mintale la varsta cronologica inmultit cu 100. Valoarea 100 a lui Q3 exprima punctul normalitatii sau media.

Bazele neurofiziologice ale inteligentei

Desi morfohistologic toate creierele umane se aseamana, la soareci s-a descoperit o oarecare diversitate a structurii macro si microscopice cerebrale, drept consecinta a unei constitutii genetice diferite, care se transmite la descendenti. Acest fapt arata ca dezvoltarea micro si macroscopica a creierului se afla sub controlul desfasurarii segventiale a unui program genetic autonom. Dupa nastere, are loc o perfectionare structurala prin mielinizarea fibrelor si prin stabilirea conexiunilor intre neuronii care ajung sa formeze o retea nervoasa de o complexitate extraordinara. Pe masura ce structurile se complica, reactiile se diversifica, acuitatea senzoriala se perfectioneaza, iar dezvoltarea psihomotorie si intelectuala progreseaza evident. Remarcabila plasticitate a sistemului nervos cere pentru a se dezvolta normal exercitii senzorio-motorii si stimulari din mediul ambiant. Perfectionarea structurilor si validitatea functionala a lor depind de felul si intensitatea acestor stimulari. Totusi, este dificil de stabilit care este ponderea potentialului genetic si care este contributia mediului exterior in determinarea complexitatii morfofiziologice si psihologice a organizarii cerebrale.

Wimer si colaboratorii (1969) au relevat amploarea controlului genetic al dezvoltarii cerebrale prin masurarea volumului absolut si relativ al neocortexului si hipocampului la 9 descendenti de soareci.

De mult se stie ca greutatea creierelor sobolanilor "superdotati" este mai mare decat a sobolanilor "inferiori". La om in cursul ultimelor luni ale vietii fetale si in primii doi ani ai vietii extrauterine, se constitue cea mai mare parte a structurilor cerebrale prin multiplicarea si ramificarea neuronilor, prin proliferarea celulelor nevroglice si mielinizarea fibrelor. Desi neuronii nu se mai divid dupa nastere, ei ating talia-limita la 4 ani, iar maturizarea lor, ramificarea dendritelor si inmultirea sinapselor nu se incheie inainte de 10-12 ani. Astfel, un creier uman care la nastere cantareste 380g, creste, atingand la pubertata1400g. Puii de sobolan carora in cursul gestatiei li s-a injectat hormon somatotrop au avut un cortex cerebral cu o greutate mai mare, celule cu dendrite mai numeroase si mai bune performante la invatarea labirintelor.

Prezenta in sangele care iriga fetusul a unei cantitati superioare celei normale de hormon androgen in decursul unei anumite perioade a vietii intrauterine, ar spori inteligenta in mod semnificativ.

Levine (1972) presupune ca la nou nascut hormonii determina partial organizarea anumitor mecanisme de control al SNC. Constatam deci ca o pluralitate de factori, ca determinismul genetic, metabolismul, constelatia hormonala si mediul ambiant conditioneaza neurogeneza, ramificarea dendritelor si multiplicarea interconexiunilor lor, in general, sau numai intr-o anumita arie cerebrala si implicit determina dezvoltarea inteligentei.

Potentialitatile intelectuale difera in functie de varierea si interactiunea acestor factori structurali sau metabolici in cadrul unei organizari individuale sau a alteia, precum si de starea anatomica sau functionala a anumitor arii corticale care primesc sau interpreteaza mesajele informationale din mediul extern.

Factorul general, pe care mediul extern il poate perfectiona sau deteriora, este legat de un anumit nivel al energiei cerebrale, energie care depinde de intensitatea metabolismului, de o anumita calitate a echipamentului enzimatic specific nervos si de aporturile hormonale.

Calitatea individuala a functionarii cerebrale si activitatea intelectuala depind de structura macroscopica, microscopica, precum si de lanturile de reactii chimice care duc la sinteza mediatorilor chimici (acetilcolina si noradrenalina) impreuna cu enzimele care catalizeaza pe fiecare din ele.

Unele variatii individuale genetice, pot produce o carenta in sinteza unor enzime sau elaborarea de enzime anormale, care modifica metabolismul cerebral si intelectual.

La sobolanii superior dotati s-a constatat o proportie crescuta de acetilcolina si actilcolineteraza. Alti autori au gasit o cantitate mai mare de acetilcolinesteraza la sobolanii cu rezultate mai slabe in proba labirintului.

Transmiterea ereditara a unui anumit corelat biochimic pare a fi un element important in analiza bazelor genetice ale activitatii psihocomportamentale.

Unele enzime cu rol important in metabolismul cerebral sunt deja decelabile in plasma sanguina, in fibroblasti, in globulele albe, astfel incat acum s-ar putea realiza studii sistematice si la om. Unii autori explica geniul prin existenta unei densitati mai crescute a retelei vasculare meningocerebrale. Cazurile observate de noi care angiografic au prezentat hipervascularizatie meningocerebrala nu au depasit inteligenta medie. Mai plauzibil este de luat in consideratie calitatea si nu cantitatea aportului sanguin cerebral. Astfel, in insuficienta tiroidiana, pe langa tulburarile de metabolism, se descopera si o dezvoltare anormala a neuronilor cerebrali, intre care nu se pot stabili conexiuni multiple din cauza numarului insuficient de dendrite.

Leziunile cerebrale si inteligenta

Dupa cele afirmate ar fi imprudent a admite ca organizarea cerebrala a intelectului este in intregime determinata genetic si progreseaza independent de mediul ambiant la care este expus organismul si deci independent de tipul de invatare care are loc.

Exista dovezi care sugereaza ca procesul de invatare poate uneori juca un rol decisiv in focalizarea sau raspandirea in creier a substratului fizilogic al performantelor intelectuale speciale.

S-a demonstrat ca efectul leziunilor la copii este mai putin specific decat la adult, drept consecinta a procesului de maturizare care se desfasoara la copii si focalizarii marite a intelectului la adulti determinata de invatare.

Invatarea generalizata se deosebeste de cea a obiceiurilor specifice care au efect diferit asupra localizarii cerebrale.

La maimuta o leziune inferotemporala bilaterala este suficienta pentru a anula un obicei invatat de discriminare vizuala dupa un criteriu conventional. Totusi, daca invatarea preoperatorie este continuata, postoperator cu cateva sute de incercari, obiceiul tinde a supravietiu leziunilor amintite.

S-a demonstrat ca daca dupa un astfel de supra antrenament aimalului operat i se extirpa cortexul frotal sau parietal, obiceiul se pierde in ciuda faptului ca astfel de leziuni nu ar trebui sa aboleasca o deprindere de discriminarea vizuala.

Faptele sugereaza ca suprainvatarea unei singure deprinderi se face prin raspandirea mai ampla in creier a urmei care o sustine, reprezentand astfel opusul efectului de focalizare. De aici deriva faptul ca unele leziuni cerebrale selective, focale duc la deficite intelectuale selective, din care fac parte binecunoscutele sindroame neurologice ca afazia, apraxia, agnozia, sindroamele interhemisferice, dominanta cerebrala si manuala. Pe langa oricare din tulburarile de localizare exista si o degradare generala a facultatilor mintale superioare. La aceste persoane se consemneaza, de obicei, leziuni cerebrale intinse, duble sau bilaterale. In cazul unor leziuni mai mici, focale, nu exista nici un fel de dovada convingatoare pentru existenta modificarilor intelectuale importante care sa nu depinda de localizarea leziunii.

Unele modificari survin indiferent de amplasarea leziunii, dar acestea nu sunt intelese ca functii intelectuale superioare. La toate grupurile de leziuni s-a relevat o dificultate crescanda in identificarea figurilor geometrice ascunse in contextul unei configuratii mai complexe.

Creierul adult nu este echipotent pentru inteligenta, deoarece numeroasele si diferitele aptitudini sunt separat sustinute de creier, iar in cazul leziunilor cerebrale focale sunt disociate una de alta si selectiv afectate. Nu exista in prezent nici o dovada neurologica pentru a proba existenta la adult a unei functii a creierului, corespunzatoare inteligentei generale. Evidenta neurologica este mult mai potrivita cu teoriile care postuleaza un numar de aptitudini primare, decat cu cele care indica o capacitate sau functie de inteligenta generala unitara. Nici analiza factoriala sau alte analize psihologice nu constrang la presupunerea unei astfel de capacitati generale la adulti.

Spre deosebire de adulti, la care exista o hemisfera specifica, la copii cu cat leziunile cerebrale survin la o varsta mai mica cu atat sunt mai putin selective asupra intelectului.

O hemosferectimie stanga facuta pentru o hemiplegie infantila, rareori a avut ca rezultat o afazie marcata, in timp ce afazia devine o regula cand o asemenea operatie este facuta pentru o leziune suferita dupa primii doi ani de viata.

Daca ipoteza lui Hebb care sustine necesitatea unei cantitati mai mari de tesut cerebral spre a dobandi o aptitudine intelectuala mai inalta este sau nu adevarata, ramane de demonstrat, dar sigur este faptul ca la copilul mic creierul este mai echipotent pentru dezvoltarea intelectului decat creierul adultului in ceea ce priveste sustinerea performantelor intelectuale.

Reiese ca potentialul intelectual al copilului este mult mai dependent de integritatea creierului ca tot si mult mai unitar in functie decat sunt aptitudinile implicate in inteligenta adultului.

Echipotentialitatea si efectul de masa scad odata cu maturizarea cerebrala prin faptul ca efectele leziunilor cerebrale devin cu atat mai specifice cu cat creierul este mai matur.