BASMELE IN PSIHOTERAPIA ANALITICA

BASMELE IN PSIHOTERAPIA ANALITICA

"Basmul, ca un produs spontan, naiv si nereflectat al sufletului nu poate exprima decat ceea ce este sufletul. De aceea reprezinta aceste relatii structurale ale psihicului" considera Carl Gustav Jung, "Contributii la fenomenologia spiritului in basm" (1945, 48

Jung, considera ca in povesti se poate studia cel mai bine anatomia comparativa a psihicului; in mituri, legende, alte materiale mitologice mai elaborate, se ajunge la paternuri fundamentale ale psihicului uman prin intermediul unei multitudini de material cultural. In basme, materialul constient este mult mai putin specific, de aceea basmele oglindesc mai clar paternurile fundamentale.

Basmele sunt cele mai precise si simple expresii ale proceselor inconstientului colectiv si reprezinta arhetipurile in cea mai simpla, nuda, concisa forma; ceea ce ne permite cheia de intelegere a proceselor care se petrec in inconstientul colectiv.

Basmul insusi este cea mai buna explicatie a arhetipului pentru ca, in intelesul basmului este continut arhetipul in totalitatea motivelor sale conectate la firul povestii.

Basmele sunt forme de cultura in care sunt inscrise realitati psihice, cu sensuri psihologice, legate de scopul transformarii, de procesul individuarii, de complexe si arhetipuri. Intr-o serie de simboluri se regasesc codificate aspecte ale experientei umane, ale modului de raportare la constient-inconstient.

Geneza basmului

Dintre analistii jungieni, M.L. von Franz, se ocupa in mai multe lucrari de simbolistica basmelor inclusiv de conditiile formarii acesteia. Astfel, in "An Introduction to the Interpretation of Fairy Tales", Spring, Dallas, 1970, explica geneza basmului in termenii urmatori: basmul este un produs colectiv, creat prin contributii colective, o poveste care, in cursul procesului de repovestire orala succesiva, s-a epurat de detalii unice si particulare ale unui anume povestitor, pentru a se 'slefui' tema, sau teme, care raspund interesului unui grup larg si variat de ascultatori. Este adevarat ca unele personalitati precum fratii Grimm, sau P. Ispirescu, sau Creanga, au colorat usor si au re-lucrat povestile cu propriile convingeri sau credinte dominate de factori inconstienti.

Basmul are un moment de origine: cum se petrec de fapt lucrurile? este o intrebare la care von Franz raspunde printr-o ipoteza personala. Porneste de la conditia legendelor locale in care eroul povestii este chiar un om, om ce are trairi si stari psihice descrise, om care se bucura, tremura, etc. In basme clasice, de tip legenda, eroul nu are sentimente pentru ca este o figura abstracta, de loc umana. Este pictat fie complet 'alb', fie 'negru'; cu reactii stereotipe (elibereaza fecioare, ucide fiare, nu-i este teama de batrana din padure etc.). Eroul este complet schematic.

In basmele locale, se poate porni, de exemplu, de la o intamplare ciudata (de exemplu, moartea cuiva care este precedata de un eveniment parapsihologic), intamplare care, dupa ani poate fi redata fie: foarte vag, fie uneia / alteia dintre secvente i se poate asocia un motiv arhetipal general, iar povestea uitata este imbogatita si facuta coerenta. deci este imbogatita cu povestea despre o vrajitoare , este proiectata pe matusa morarului care s-a tratat la petrecerea funerara; sau, aceasta poveste, povestita de un al treilea poate fi adaugata cu un alt motiv.

Acest lucru nu indica faptul ca povestile degenereaza in inevitabil, dimpotriva, ele se pot si imbogati si prin auto-amplificari, se pot imbogati prin aditionarea de motive arhetipale.

Ipoteza d-nei von Franz este ca formele mai originale ale povestirilor folclorice sunt saga locale si povesti para-psihologice, povesti miraculoase, care se datoreaza invadarii starii de constiinta cu continuturi ale inconstientului colectiv sub forma halucinatiilor. Cand se intampla ceva straniu, acesta este obiectul barfelor si manipularilor, la fel ca manipulare a rumorilor; in conditii favorabile elementele se imbogatesc cu reprezentari arhetipale deja existente si incet devine o poveste.

Evenimentul arhetipal, este un eveniment care nu a fost inca niciodata formulat conceptual, el nu are mijloace de expresie. In aceasta situatie, persoana incearca sa acopere necunoscutul prin incercari si erori, apel la intuitie, analogie cu materialul familiar. Unele dintre imagini au un raspuns, un ecou in cei care asculta basmul. Niciodata persoana nu se oboseste sa-si exprime viziunea pana ce simte ca are o anume intelegere a continutului.

'Toate basmele incearca sa descrie unul si acelasi fapt psihic. Dar el este atat de complex si duce atat de departe, este atat de dificil sa fie inteles (in toate aspectele sale dificile) incat sunt necesare sute de povesti si mii de repetari pana cand acest fapt necunoscut este furnizat constiintei'. Acest fapt necunoscut este ceea ce Jung denumeste Sine: totalitatea psihica a unui persoane si in acelasi timp, centrul reglator al inconstientului colectiv.

Fata de legende, mituri, substanta basmului se refera de obicei la probleme de interes direct uman, personal: ne aduc fata in fata cu propriile preocupari si ne arata un mod de a lucra cu aceste probleme. Faptul ca un personajele care intrupeaza aceste aspecte sunt mai mult decat intruparea unor probleme personale imediate, apare clar din imprejurarea ca basmele sau personajele ne acompaniaza uneori de-a lungul intregii vieti.

Dintre consecintele acestui fapt subliniem doua. Fiecare individ si natiune isi are propriile moduri de a trai aceasta realitate psihica. In plus, diferite basme dau imagini de medie (tendinta centrala) privind diferitele faze ale acestei experiente, unele se constituie prin construirea mai mult la nivelul stadiilor de inceput care se ocupa de trairea Umbrei si dau doar o scurta schita a ceea ce va urma mai apoi; altele subliniaza trairea Animus / Anima, a Tatalui si Mamei si aluneca peste problemele Umbrei; altele subliniaza motivul inaccesibilitatii comorii, sau imposibilitatii de obtinere a acesteia, precum si trairile centrului. In ultima instanta putea observa ca nu exista o diferenta de valoare intre aceste povesti pentru ca, in lumea arhetipala nu exista gradienti de valoare din motivul ca fiecare arhetip este, in esenta sa, doar un aspect al inconstientului colectiv, reprezentand, in acelasi timp, intotdeauna si intregul inconstient colectiv.

Basmele au unele din caracteristicile miturilor, dar simbolurile sunt de obicei mai aproape de experienta noastra imediata; ele vorbesc despre evenimentele banale si ideosincratice, pline de prejudecati, ale vietii cotidiene, fara sa piarda din vedere aspectul uman al preocuparilor si grijilor personale. Ele indica astfel caile care ne pot conduce spre bogatiile pe care le avem inca de descoperit - in acest pamant gasim resursele carene ajuta de-a lungul incercarilor vietii.

Intelect si simtire in intelegerea sensurilor

In ultima lucrare scrisa, Jung a subliniat ca este o mare tentatie pentru tipul intelectual pentru ca el pierde din vedere factorul emotional si sentimental care este intotdeauna implicat in imaginea arhetipala. O imagine arhetipala nu este numai un model de gandire (ca patern de gandire el este conectat cu orice alt patern de gandire), este in acelasi timp o traire emotionala, trairea emotionala a unui individ. Numai daca are valoare emotionala pentru un anume individ, imaginea este vie si are inteles pentru psyche. Jung observa ca poti colectiona toate marile mame ale lumii, toti sfintii, etc., iar ceea ce ai adunat sa nu insemne absolut nimic daca lasi in afara trairea emotionala a unui individ.

Pozitia dificila a psihologiei ca stiinta, spune Jung, spre deosebire de toate celelalte stiinte, este faptul ca nu-si poate permite sa neglijeze simtirea. Trebuie sa ia in consideratie tonul emotional si valoarea emotionala a factorilor exteriori si interiori incluzand ca atare si reactia emotionala a celui care observa. Fizica moderna accepta faptul ca observatorul si ipoteza teoretica pe care o are in minte (datorita careia isi construieste cadrul experimental intr-un anume fel) joaca un rol in rezultatul investigatiilor. Multi oameni de stiinta denunta psihologia lui Jung ca 'nestiintifica' pentru ca ea ia in consideratie un factor ce de obicei este exclus din viziunea stiintifica. Dar stim ca, daca vrem sa ajungem la fenomen, ca simtirea este necesara si apartine metodei psihologice.

De obicei, in abordarea obisnuita, intelectuala a mitologemelor privirea este fixata pe un anumit simbol si pentru intelect totul devine de inteles in functie de decodificarea intelectuala a acelui simbol. Cand observa o conexiune - de exemplu, intre copac si roade, exclama 'desigur' sau 'evident', sau 'fireste': copacul este evident mama! Tentatia care impinge intelectul spre astfel de echivalari este determinata de faptul ca conexiunile arhetipale sunt evidente si firesti. De fapt, nu numai intelectualul se lasa prins in capcana 'evidentei', pentru ca, fiecare dintre cele 4 tipuri - functii cognitive, isi are propriile vulnerabilitati. Tipul logic va privi structura si modul in care se conecteaza motivele. Tipul afectiv, le va pune in ordine valorica (ierarhii de valori). Tipul senzorial va privi la simboluri si le va amplifica. Tipul intuitiv, va cuprinde ('vedea') intregul pachet de date in unitate, ca intreg, va vedea un mesaj care este impartit in mai multe fatete.

Insa, cu cat sunt mai diferentiate functiile la dispozitia eului, cu atat mai bine se poate interpreta simbolistica basmului pentru ca o poveste trebuie parcursa, circumambulata, pe cat posibil cu toate functiile. Din aceasta perspectiva, interpretarea devine o arta care in cele din urma depinde de persoana.

Simbolul combina experienta, continut psihic si mai ales emotii intr-o suma totala care nu poate fi reprezentata de nici un semn care sa o denumeasca cu precizie. Ele sunt condensate in conotatiile simbolului in asa fel incat munca de lamurire a unui simbol nu reuseste niciodata sa ajunga spre concluzia 'ultima'. Vorbim de supra-determinarea simbolului, de surplusul de inteles, fiecare incercare aduce la nivelul constiintei inca o farama de aur, deschide perspective care treptat in revela bogatia cu cat sondam mai adanc. Si totusi mai este inca mult de descoperit, de spus

Utilizarea basmului in terapie

Elementele structurii lor narative ale basmului pot fi decodificate si corespund cel mai adesea stadiilor si fazelor cresterii psihologice.

Structural povestile incep tipic cu o situatie problematica si indica in decurs moduri, modalitati prin care se poate face fata situatiei. Exista o cale care trebuie necesar parcursa, o suferinta ce trebuie indurata si depasita si, in context, se arata ca eroul nu poate fi exceptat de la aceasta cale pe care trebuie sa o strabata. In general, insusirile eroului suporta o transformare, un proces de crestere emotionala, atitudinile sale indica de obicei - in mai mare sau mai mica masura de la inceput - deschiderea spre confruntare, spre a face fata dilemei. Dezvoltarea sa personala apare odata cu trecerea prin diferitele incercari relatate de basm si prin rezolvarea problemei cu care este confruntat. Dilemele acestea sunt - la nivelul basmelor - tipic umane, universale, iar ezitarile, incercarile eroului sunt comparabile cu cele ale fiecaruia dintre noi.

Adunand experiente individuale si colective ale realitatii psihice, prin basme ne putem apropia de specificul, de caracterul determinant al situatiilor psihice continute in imaginile sale, care trebuie intelese si integrate experientei cotidiene. Prin simbolurile incorporate, basmele pot servi la un diagnostic al problemelor unei persoane, al originilor si formelor de manifestare caracteristice pentru persoana, cat si ca punct de referinta in modalitatile de a face fata realitatii adaptativ sau non-adaptativ. Oamenii pot avea basme favorite pe care le-au citit sau auzit, pot fi fascinati mult timp de o anumita poveste. De aceea, o modalitate de a lucra in psihoterapie este tocmai cu basmul (basmele) preferat (e). In cazul in care nu exista un basm preferat, se poate alege un alt basm, care contine problematica persoanei.

Ca si in cazul viselor, in lucrul cu basmele, persoana povesteste basmul, fata de care terapeutul pune intrebari referitoare la ce intelege printr-un anumit aspect, ce ii vine in minte legat de aceasta, de unde vine asta etc. Astfel, depasind punctele de vedere exclusiv teoretice, persoana e ajutata sa se inteleaga pe sine (Jung, 1996). Asociatii legate de continutul basmului, reprezentarea prin desen sau modelaj, imaginatia activa sunt modalitati de lucru cu basmul, care permit stabilirea relatiei dintre ego si inconstient, oferind accesul la capacitatile de a se confrunta cu propriile conflicte, temeri, evidentierea modului prin care se poate ajuta procesul de dezvoltare, transformare, realizare de sine, individuare. Acestea permit persoanei sa isi gaseasca si sa isi asume propria individualitate. Totusi exista si riscul anumitor rezistente inconstiente fata de modificarea terapeutica, ce pot ramane nedetectate mult timp. Se considera ca rezistenta poate uneori servi la apararea individualitatii autentice impotriva interpretarilor ce nu corespund modului sau de a fi (Jacoby, 1990).

Simbolul, ca singura modalitate ce poate exprima acest necunoscut, este multi-determinat astfel ca analiza deceleaza intotdeauna in acelasi simbol mai multe continuturi, mai multe sensuri. Unul si acelasi arhetip se poate exprima prin aceleasi simboluri. Conform lui Jung, "simbolul reprezinta expresia unui fapt transcendent pana acum, necunoscut si neinteles, care-si gaseste in simbol cea mai buna si cea mai adecvata expresie a sa. El concentreaza o multitudine de sensuri. Simbolul presupune intotdeauna o expresie aleasa sa desemneze sau sa formuleze cel mai bine cu putinta un fapt relativ necunoscut, dar a carei existenta este necesara". Simbolul presupune o sinteza intre rational -irational, constient -inconstient, concilierea contrariilor. Diferenta intre simbolul viu si simbolul mort evidentiaza importanta si efectul pe care il poate avea folosirea basmului in psihoterapie. Atata timp cat e viu, simbolul obliga la participare inconstienta, cu efecte datatoare de viata. Simbolul e viu numai atata timp cat poarta o semnificatie, atunci cand sensul lui vede lumina zilei, este gasita expresia lui, simbolul este mort, cu importanta istorica. Astfel, simbolul are o functie de rezonanta (Jung, 1996) care transforma spectatorul in actor, implicat in descifrarea unui simbol. El va ajunge la un rezultat doar angajandu-se total -constient si inconstient.

Utilizarea basmului in procesul terapeutic (ce codifica activitati psihice inconstiente), lucrand pe baza lui, se faciliteaza sinteza, conlucrarea constient -inconstient. Are loc un proces de re-legare, re-liguo, a Eului de originile sale si de Creator - Sine. Un rol important revine aici functiei transcendente, care, pe de o parte, lucreaza cu marimi reale care tin de constient, iar pe de alta, cu marimi imaginare ce tin de inconstient, desemnand procesul confruntarii constient - inconstient. Intervine o activitate spontana declansata de tensiunea energetica creata de contrarii, constand intr-o serie de produse ale imaginatiei. Principalul instrument este simbolul (prezent din abundenta in basme). Se poate apela si la imaginatia activa, concentrandu-se deliberat asupra unei imagini, stari interioare; acest proces poate conduce la redarea completa a materialului asociat (imagini, stari) inclusiv a materialului inconstient. Imaginatia activa realizeaza un inceput de colaborare constient -inconstient. Or, in terapie, obiectivul final este tocmai apropierea contrariilor, sinteza lor, largirea constiintei (Jung, 1957; von Franz, 1993). Astfel folosirea basmului ca suport in psihoterapie poate conduce la constientizare, la eliberarea de anumite tensiuni, la asumari ale unor trasaturi, probleme, deschide noi posibilitati de a le face fata. Or, acestea se inscriu in procesul de individuare, ca tendinta spre auto-realizare, a deveni inspre sine insusi.

In privinta interpretarii basmelor, von Franz descrie cateva etape. Initial, povestea arhetipala este impartita in aspectele ei diferite, incepand cu expozitia (timpul si locul unde se desfasoara). Formularile initiale (,,a fost odata ca niciodata, ,,in timpul cand D-zeu umbla inca pe pamant") indica eternitatea, acum si totdeauna, indiferent de loc (fara timp si fara spatiu). Indica permanenta realitatii psihice (prin legatura coordonatelor temporale: trecut, prezent, viitor). Urmeaza prezentarea personajelor implicate, cu trasaturile lor, cu numarul lor, cu lipsa unuia sau altuia, cu imbogatirea numarului de personaje la sfarsitul basmului.

De exemplu, in situatia unui rege cu 3 fii, se remarca lipsa mamei, a elementului feminin. Dar spre sfarsitul basmului balanta se echilibreaza, prin casatoria celor 3 fii, incat este restituit si principiul feminin. Lipsa masculinitatii din principiul feminin respectiv lipsa feminitatii din principiul masculin pot implica existenta unor complexe paterne, materne, a unor identificari inconstiente. Faza urmatoare consta in prezentarea problemei, a originii intrigii. Acum se defineste psihologic problema. De exemplu, imparatul batran care descopera ca cineva ii fura merele de aur, ceea ce ii provoaca suferinta. Fii sai incearca recuperarea acestora si prinderea hotului pentru a-l scoate din suferinta - a-i reda intr-un fel viata. Sau, in alte basme, cautarea izvorului cu apa vie, de care are nevoie un personaj ceea ce indica nevoia pe care personajul central o are si pe care incearca sa o rezolve intr-un fel sau altul prin peripetiile prin care trece, prin obstacolele cu care se confrunta si pe care le depaseste sau nu, prin obiectele si fiintele cu care se intalneste si, in punctul culminant, cand se produce fie o catastrofa, fie redresarea situatiei. Aceasta indica daca enantiodromia s-a produs, daca si cum a fost rezolvata problema definita initial. Identificarile pe care le poate face subiectul cu un personaj sau altul, asociatiile legate de unele situatii sau personaje, sentimentele si atitudinile fata de acestea sunt indicatori importanti ai procesului devenirii subiectului in cauza. Semnificative sunt frazele de inceput dar si de sfarsit ale basmelor, care indica iesirea din inconstientul simbolizat, astfel incat cel care citeste sa nu ramana ancorat in realitatea inconstienta, fara a o diferentia de cea constienta. Finalul, in acest scop, poate indica o problema, un conflict care poate sa revina intr-o anumita conditie, sau poate lasa deschisa problema si modalitatile alternative de rezolvare.

Povestile descriu complexe primare si modurile tipice cum invatam sa ne comportam in relatie cu ele. Din aceasta perspectiva un nevrotic, de ex. este cel care nu a realizat sarcinile prescrise eroului basmului: fie a esuat in urmarirea cuceririi sau luptei eroice; fie traieste in inconstient o imitare ad literam a luptei, cuceririlor, cautarilor eroului.

In alegerea unei anumite povesti - care ii vorbeste, fata de care dezvolta o legatura emotionala - se exprima o problema fundamentala a persoanei respective. Deci, atat cele mai dorite basme, cat si cele care ii apar ca cele mai inspaimantatoare - dau informatii in legatura cu constelarile principale de complexe care mai mult sau mai putin ne-au condus vointa. Trebuie sa distingem intre cei care au o singura povestire favorita si cei pentru care diferite povesti au avut si /sau au importanta in diferite etape ale vietii. In astfel de cazuri ne putem intreba daca ele descriu in mod real o aceeasi problema subiacenta? Pe de alta parte, varietatea lor sugereaza ca persoana nu s-a fixat precis intr-un singur mod de a face fata oricarei probleme ci si-a dezvoltat un repertoriu deschis de raspunsuri.

In terapie analizantul trebuie sa adopte atitudinea eroului: sa profite astfel din aducerea la implinire a sarcinilor care se petrec in poveste cu observatia ca apoi aceasta identificare va urma sa fie si ea dizolvata. In situatiile in care eroul este in conditia de a esua, analizantul trebuie sa preia in asa fel sarcina eroului incat sa poata fi evitata infrangerea .

Adesea, in sedinta terapeutica nu are loc o reamintire a povestii. Aceasta reamintire este consecutiva momentului cand pacientul a ajuns la identificarea unei anumite structuri a complexului. In acest sens, in terapie este prematur sa lucrezi cu basmul pana in momentul cand nu a fost identificata o astfel de structura.

Cautand povestile care au fost importante in perioada copilariei este util sa comparam intotdeauna: cum si ce anume isi aminteste cu versiunea reala. Pentru ca, in fapt, exista versiuni personale; cea proprie este incarcata de deformari care spun multe lucruri importante despre trairile din copilarie. Cand se vor citi din nou povestirile si cand i se cere analizantului sa se concentreze pe imaginile basmului se pot obtine multe aspecte semnificative.

Terapia nu consta niciodata in interpretarea ad literam a basmului ca atare

Oricum interpretarile basmelor trebuie relativizate, trebuie sa se ia in considerare sensurile diferite ale simbolurilor, laturile pozitive sau negative, schimbarea de sens in asociere cu alte simboluri care ii pot amplifica sau diminua latura pozitiva sau negativa. Interpretarea se realizeaza intotdeauna intr-un anumit context. Amplificarile, comparatiile, paralele cu alte motive, din alte basme sau mituri sunt metode curente de lucru pentru a integra sensurile simbolurilor. Interpretarea basmului presupune mutarea povestii amplificate in limbaj psihologic pentru ca, atunci cand un subiect face referire la un basm care l-a impresionat sau l-a deranjat, care i-a ramas fixat in amintire, o face de pe pozitia propriilor ganduri, stari, sentimente, senzatii, atitudini, conflicte, probleme, complexe.

Are loc de obicei o examinare atenta a vietii analizantului si a trairilor in legatura cu un anumit motiv. Se poate aplica metoda imaginarii active si desenari ca tehnici prin care imaginile lucrurilor care au pierit din memoria accesibila, sau nu au fost inca definite, pot fi aduse in constiinta unde sa fie examinate si facute sa aiba sens, sa se potriveasca. Astfel de imagini au o viata proprie: gradul de viata depinde de gradul de anxietate libera. Daca anxietatea este minima, imaginile si personajele apar, devin vii, vorbesc. Imaginatia activa ca modalitate predilecta de a lucra terapeutic, reprezinta incercarea complexului eului de a realiza o legatura constienta cu personajele care apar. In procesul acestei intalniri, personajele vor trece, la fel ca si complexul. eului, prin transformari.

Un rol important in acest proces revine evolutiei constiintei eului, de la virtualitate la realitate care sa le transforme in aspecte asumate, un eu suficient de bogat, constituit autonom, care sa se poata confrunta cu Sinele (Franz, 1993; Jung, 1996). Identificarile din interior sau exterior ofera posibilitatea trairii unor experiente si cunoasterii prin propriile trairi a anumitor situatii. Pot apare inadecvari, stagnari, fixatii (in cadrul unor nevroze) rezultate din anumite identificari cu constiinta colectiva, inconstientul personal sau colectiv. Iesirea din identificare inseamna o diferentiere, o asezare a semnificatiei experientei in sensurile existentiale, ordonat. Altfel, ia nastere psihoza, cand eul nu evolueaza ci este prins pana la inflationare in aceasta identificare.