CONCEPTUL DE DEMOCRATIE. PRINCIPIILE SI NORMELE DEMOCRATICE.
Termenul de democratie provine din limba greaca de la cuvintele demos " popor" si kratos "putere", insemnand puterea poporului si dateaza din antichitate cand au aparut si primele forme de organizare democratica a societatii. Aceasta i-a facut pe multi politologi sa defineasca democratia ca forma de organizare politica a societatii in care conduce poporul. Astfel de definitii le intalnim si in contemporaneitate, dar fac necesare unele lamuriri, precizari. A considera ca democratia reprezinta conducerea de catre popor (mase populare) duce la o serie de neclaritati si interpretari. Din afirmatia "conduce poporul" (sau conduc "masele") nu rezulta cu claritate " cine conduce" si " care sunt cei condusi", ar parea ca poporul si conduce si este condus, ceea ce nu este logic.
Acceptand faptul ca democratia constituie un sistem de institutii si relatii care situeaza cetatenii fie in pozitia de a decide direct democratia directa, fie in aceea de a delega puterea de decizie unor reprezentanti alesi democratia reprezentativa, atunci o definitie a democratiei, mai apropiata de realitate, ar putea fi: democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii de catre cei care detin puterea, prin consultarea cetatenilor tinand cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii.
Deci ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi. Experienta istorica evidentiaza faptul ca in democratie, conducatorii (adica detinatorii puterii politice), indiferent de apartenenta lor la un grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.
In lumina experientelor si a conditiilor concret-istorice se cunosc mai multe tipuri sau forme de democratie, acestea purtand diverse denumiri, in functie de modul lor de manifestare sau de perspectiva analizei. Se vorbeste astfel despre democratiile pluraliste, formale, directe, participative, reprezentative, fara a mai aminti conotatiile doctrinar-politice, unele intrate in desuetundine: democratie burgheza, socialista, liberala, crestina. Exista, de asemenea, diferentieri din perspectiva nationala, statala, sau zonal-geografica, fiind utilizati termeni ca democratie americana, franceza, nipona sau europeana, sud-americana etc.
Dar, pentru ca, in mod real societatea sa se bazeze pe organizare si conducere politica democratica, in mod obligatoriu trebuie sa respecte anumite principii (reguli) de baza, luate ca un tot unitar . Acestea pot sa imbrace forme concrete, in functie de etapa respectiva, de conditiile concret-istorice ale fiecarei tari. Dintre aceste principii pot fi retinute:
1. existenta unui cadru legislativ, inclusiv o lege fundamentala-Constitutia, in care sa fie prevazute drepturile si libertatiile fundamentale ale omului si ale popoarelor, egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor si popoarelor in a gandi si in a se organiza in mod liber, in a-si manifesta pozitiile fata de diferitele probleme legate de organizarea societatii, inclusiv fata de conducatori, cu garantii legislative ca aceste drepturi si libertati sa poata fi exprimate si excercitate in mod liber;
2. existenta unui stat care sa fie in stare sa asigure, in principal, din punct de vedere politic, organizarea si conducerea societatii, sa infaptuiasca separarea puterilor in stat: puterea legislativa, puterea executiva, puterea judecatoreasca. Separarea puterilor in stat a aparut ca o necesitate si ca o garantie impotriva totalitarismului;
3. existenta unui mecanism politic menit sa asigure conditii pentru exercitarea libera de catre toti cetatenii a dreptului de a alege si a fi alesi in organele centrale si locale ale statului, prin vot universal, direct si secret, pentru un regim politic garantat de lege;
4. dreptul de organizare profesionala si politica libera, care sa asigure posibilitatea cetatenilor de a se organiza in asociatii profesionale cu caracter independent fata de puterea de stat si in partide politice, prin care sa se garanteze alternativele reale de conducere a tarii. Pluralismul politic constituie o conditie sine-qua-non a democratiei, deoarece numai acesta poate cere si garanta ca cei care conduc sa aiba mai multa responsabilitate, putand fi inlocuiti atunci cand nu corespund;
5. existenta unor mijloace de informare (mass-media) care sa se manifeste liber. Prin manifestare libera trebuie sa se inteleaga faptul ca isi exercita in mod independent pozitia ce o adopta, fara ca puterea de stat, indeosebi, sa impuna o anumita linie prin cenzura. Aceasta nu inseamna ca mijloacele de informare sunt in totalitate independente si fata de partide sau formatiuni politice. Esentialul, insa, consta in afisarea deschisa a acestor pozitii si transmiterea unor informatii corecte, adevarate .
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |