Gandirea - cel mai inalt nivel de prelucrare a informatiei

Gandirea

Daca pana acum am studiat procesele psihice care implica o prelucrare senzoriala a informatiei din realitate in vederea cunoasterii lumii, in aceasta lectie vom studia gandirea, care, din punct de vedere psihologic, reprezinta cel mai inalt nivel de prelucrare a informatiei. Gandirea este o conditie fundamentala pentru cunoastere si ocupa in cadrul acesteia un loc central. Daca prin procesele senzoriale (senzatii, perceptii, reprezentari) cunoastem aspectele concrete, accesibile, de suprafata ale realitatii (forma, culoare, marime, etc), prin gandire, cunoastem insusirile esentiale, care nu sunt accesibile direct simturilor noastre. Spre exemplu, un mar poate fi mare sau mic, verde sau rosu, acrisior sau dulce, insa nici una dintre aceste insusiri accesibile cunoasterii prin procesele senzoriale nu face ca marul sa fie mar. Un mar este mar si daca este verde si daca este rosu, si daca este mare si daca este mic. Cunostintele noastre esentiale/definitorii despre "mar" ne sunt furnizate in realitate cu ajutorul operatiilor gandirii. Desi gandirea se foloseste de datele cunoasterii perceptive, totusi, ea nu este dependenta strict de acestea. In literatura de specialitate vom intalni frecvent afirmatia conform careia: "nimic nu este in intelect fara sa fi fost initial in simturi". Aceasta atesta faptul ca, cunoasterea intelectuala/cognitiva (realizata cu ajutorul gandirii) se bazeaza pe cunoasterea senzoriala, insa, asa cum vom vedea, o depaseste pe aceasta din urma.

In timp ce perceptia se produce "aici si acum" asupra realului, fiind strict ancorata in prezent, gandirea actioneaza asupra posibilului si traverseaza astfel toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor. De asemenea, folosindu-se de procesele senzoriale de cunoastere, omul nu poate decat sa constate anumite fenomene disparate (ex. ploaia cade pe pamant, merele cad din copaci, etc), insa gandirea ofera explicatii pentru aceste constatari, ajungand la esenta lucrurilor (atat merele cat si ploaia cad pe pamant din acelasi motiv - existenta legii gravitationale; nu putem vedea/percepe senzorial gravitatia, insa putem sa o intelegem datorita gandirii noastre).

Gandirea este procesul psihic care se desfasoara intr-un plan mintal si se foloseste de judecati, rationamente si operatii cognitive pentru a realiza o procesare profunda a realitatii, avand ca rezultat cunoasterea lumii. Ea (gandirea) organizeaza si manipuleaza informatiile stocate in memorie, in vederea intelegerii si rezolvarii de probleme.

sau

Gandirea este procesul cognitiv superior de procesare a insusirilor esentiale, necesare si legice cu ajutorul unor operatii specifice, in vederea intelegerii, explicarii si predinctiei unor relatii cauzale din realitate si a elaborarii unor concepte, notiuni, teorii, sisteme cognitive, ca modele mintale ale realitatii.

Structural, gandirea este formata din doua componente: una operationala (care contine operatiile de prelucrare, combinare si transformare a informatiei din realitate) si alta informationala (care este compusa din ansamblul notiunilor si conceptelor rezultate in urma operatiilor gandirii).

I. Componenta operationala: OPERATIILE GANDIRII

Gandirea functioneaza prin operatii, numite si activitati mintale.

a) operatii prezente in orice act al gandirii:

1. Comparatia: este operatia prin care se stabilesc asemanari si deosebiri intre obiectele lumii pe baza unui criteriu.

-> pentru a grupa aceste obiecte (ex. functie de forma sau culoare), trebuie sa le comparam.

2. Analiza: este operatia de separare mintala a insusirilor obiectelor (ex. dupa forma, culoare, etc), desi aceste insusiri sunt inseparabile in realitate; "a despica firu-n patru", a lua in considerare toate detaliile care formeaza intregul, in mod separat.

3. Sinteza: este operatia opusa analizei si care se refera la reunirea pe plan mintal a ceea ce s-a analizat. Spre exemplu, un elev care are de facut rezumatul unui text, initial se familiarizeaza cu acesta si-i face o "analiza" detaliata, pentru a-l intelege cat mai bine. Apoi, dupa ce a analizat textul, dispensandu-se de ceea ce este neesential, extrage ideile principale ale textului si le sintetizeaza sub forma rezumatului cerut.

4. Abstractizarea: presupune a retine ceea ce este esential si definitoriu pentru o clasa de obiecte si a inlatura ceea ce este neesential. Necesita operatia de analiza. In primul exemplu, pentru a realiza clasificarile cerute, am retinut forma, facand abstractie de culoare si invers. Ca sa intelegem mai bine abstractizarea si modul in care aceasta ajunge la esenta, renuntand la ceea ce este neesential si definitoriu pentru o clasa de obiecte, gandeste-te ca aceasta este o clepsidra  . In cazul clepsidrei, putem face abstractie de culoarea ei, suportul de lemn, nisipul din interiorul ei, etc, dar nu putem face abstractie de forma specifica a clepsidrei, pentru ca aceasta (forma) este aspectul definitoriu/esential pentru ea.

5. Generalizarea: este operatia de extindere pe plan mintal a unei insusiri de la un grup de obiecte, la toate obiectele de acelasi fel. Se bazeaza pe abstractizare si sinteza. Un exemplu de generalizare ar putea fi: "toti barbatii sunt neseriosi". O astfel de generalizare porneste probabil de la cateva experiente nefericite ale unei persoane, in legatura cu sexul masculin. Totusi, oricat de bogata ar fi experienta de viata a acestei persoane, ea nu are cum sa cunoasca vreodata "toti barbatii" din lume. O alta generalizare ar putea fi si: "toate ciorile sunt negre". Desi nu a vazut nimeni toate ciorile din lume, faptul ca toate cele cateva sute/mii de ciori vazute de cineva au fost negre, i-au permis persoanei sa faca o astfel de generalizare asupra tuturor ciorilor din lume.

Opusul generalizarii este concretizarea, care este o operatie de extragere a particularului din general. Profesoara care da un exemplu elocvent la o lectie, nu face altceva decat sa concretizeze aspectele generale pe care le prezinta.

In contextul acestei discutii este bine sa facem distinctia intre doua tipuri de gandire pe acre le folosim mereu atunci cand generam noi cunostinte pe care le acceptam apoi ca fiind adevarate: gandidrea inductiva (care inainteaza de la concret/particular, la general -> "Femeile pe care le-am remarcat eu in trafic conduc prost, ca atare, femeile, in marea lor majoritate, conduc prost" sau "cainii pe care i-am vazut eu latra, ca atare, toti cainii din lume latra" . Astfel de inductii pot fi mai mult sau mai putin adevarate, insa din punt de vedere logic, concluzia obtinuta prin inductie, oricat de credibila ar parea, nu este neaparat adevarata; in cel mai bun caz, concluzia obtinuta prin inductie este "probabil/posibil" sa fie adevarata, insa nu poti avea niciodata aceasta siguranta in proportie de 100%, tocmai pentru ca nu ai cum sa cunosti vreodata toate cazurile particulare - toate femeile sau toti cainii din lume, pentru exemplele noastre) si gandirea deductiva (care pleaca de la general si ajunge la particular -> "Toate femeile au structura cromozomiala XX, ca atare, prietena mea cea mai buna va avea si ea aceasta structura cromozomiala". Concluzia la care se ajunge prin deductie are un grad inalt de valabilitate si este intotdeauna adevarata daca nu apar erori in demersul logic al procesului de deductie, tocmai pentru ca se porneste de la o situatie general valabila pentru toate obiectele unei clase).

b) operatii specifice pentru anumite domenii:

1. Algoritmii: sunt operatii care se desfasoara intr-o succesiune stricta (pasi). Un exemplu de rezolvare algoritmica poate fi cazul rezolvarii unei probleme de matematica pe baza unei formule bine cunoscute. Se va ajunge la un rezultat corect daca sunt urmati intocmai anumiti pasi bine stabiliti in rezolvare. Si anumite probleme de viata pot fi rezolvate algoritmic. Sa ne gandim de pilda la situatia in care fierul de calcat nu functioneaza (1. verific daca este curent, aprinzand becul; 2. verific priza; 3. verific cablul aparatului. Abia daca dupa parcurgerea tuturor acestor pasi, fierul tot nu functioneaza, concluzionez ca el este defect si-l duc la reparat).

2. Euristicile: sunt operatii care servesc la descoperirea a ceva nou si care sunt utilizate in special in situatiile care nu pot fi rezolvate algoritmic. Cum rezolv de exemplu problema copilului meu care refuza sa mearga la scoala? Cu siguranta ca nu exista o "reteta" pe care as putea sa o urmez algoritmic in aceasta situatie de viata. Si tocmai de aceea trebuie sa fiu creativa, sa descopar o cale de a ajunge la rezultatul dorit (copilul meu sa mearga la scoala), chiar daca nu exista pasi clari care trebuie urmati cu strictete in mod succesiv pana obtin rezultatul dorit. Daca am descoperit o solutie care sa functioneze, pot de exemplu sa o sistematizez in "pasi" de urmat pentru alti parinti care s-ar putea confrunta vreodata cu aceasta problema (vezi aparitia unor carti gen: "10 pasi pentru a-ti invinge timiditatea"). Cu alte cuvinte, pe baza euristicilor pot fi descoperiti noi algoritmi.

II. Componenta informationala: NOTIUNILE

Notiunile sunt elementele fundamentale ale gandirii, care reflecta insusirile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor (ex. notiunea de numar, pasare, mobila, fruct, parinte,etc; gandeste-te la caracteristicile esentiale, necesare si suficiente pentru aceste notiuni). La notiuni se ajunge prin operatiile gandirii, in special prin generalizare si abstractizare. Notiunile sunt extrem de importante pentru ca ele ne ajuta sa generalizam, sa relationam experientele si obiectele, fara ele, fiecare obiect paranduni-se unic. Asadar, demersul cel mai simplu pe care gandirea umana il poate face in fata unei avalanse de informatii, este acela de a le ordona, clasifica sau categoriza, adica de a le grupa in categorii/clase, dupa anumite criterii. Calitatea cea mai importanta a acestor categorii este ca ele contin maximum de informatie intr-un minimum de format. Notiunile ne ajuta sa asociem clase de obiecte sau de evenimente. Ele reprezinta clasificari de obiecte cu caracteristici comune. Un bebelus poate spre exemplu sa-si recunoasca parintii pe baza unor caracteristici perceptive, fara a avea insa notiunile de femeie, barbat, mama sau tata.

Caracteristic notiunilor este faptul ca ele sunt ierarhizate si interdependente. Putem vorbi chiar despre o piramida a notiunilor. Cu cat o notiune se afla mai aproape de varful piramidei, cu atat are un grad mai mare de generalitate. In continuare este prezentat un exemplu de structura piramidala a notiunilor.

Animal

Pasare Peste Mamifer

canar, papagal, gaina somon, pastrav, ton maimuta, caine, pisica, cangur

Prototipul este exemplul cel mai tipic pentru o categorie, fara insa ca acesta sa cuprinda toate atributele categoriei de notiuni din care face parte. El incearca sa comprime un numar cat mai mare de trasaturi similare pentru obiectele unei clase, si in acelasi timp un numar cat mai mic de trasaturi diferite Un exemplu de prototip pentru categoria "fructe" este mai degraba marul, spre deosebire de mango. La fel, un exemplu tipic (prototip) pentru categoria "caine" este mai degraba un ciobanesc german decat un pechinez. Prototipul cuprinde asadar notiunile cele mai frecvente ale unei categorii si in acelasi timp trasaturile comune cele mai evidente pentru aceasta.

Notiunile (conceptele) pot fi in principal de doua tipuri: empirice (cuprind trasaturi concrete, particulare, accidentale si se constituie in principal in copilarie prin acumularea si sistematizarea unei experiente concret intuitive. Insusirile nu sunt ierarhizate, cele esentiale si neesentiale fiind pe acelasi plan. Nu putem spune ca aceste notiuni sunt total incorecte dar se pot transforma in convingeri pseudostiintifice pe care le aparam si le promovam. Conceptele empirice deschid drumul celor stiintifice) si stiintifice (se achizitioneaza in mod obisnuit prin invatare si educatie; ele se organizeaza in structuri piramidale. Contin insusirile esentiale ale obiectelor si spre deosebire de cele empirice, nu sunt personalizate, nu presupun un atasament afectiv al subiectului, sunt neutre si apartin cunoasterii universale)

Scopul gandirii este intelegerea si rezolvarea de probleme, acestea fiind inseparabile: intelegerea este indispensabila demararii unui proces de rezolvare a unei probleme, iar rezolvarea problemei se incheie printr-o noua intelegere. Intelegem rezolvand situatiile problematice cu care ne confruntam si rezolvam aceste situatii pornind de la un anumit nivel de intelegere. O problema reprezinta un obstacol in cunoastere/intelegere pe care nu-l putem depasi automat, folosindu-ne de repertoriul actual de cunostinte. Tocmai de aceea trebuie demarat un proces de rezolvare a problemei. In functie de problema, putem avea o rezolvare algoritmica sau una euristica.

Etapele rezolvarii unei probleme sunt urmatoarele: punerea problemei (reprezentarea interna a datelor problemei: ce se da, ce se cere), identificarea mijloacelor de care dispunem si stabilirea strategiilor rezolutive (se apeleaza la baza de cunostinte a subiectului), aplicarea strategiilor de rezolvare a problemei, verificarea, ajungerea la solutia problemei.