MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE MOTIVATIEI

MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE MOTIVATIEI

Motivatia reprezinta procesul psihic care se constituie prin reflectarea intr-o forma nespecifica (senzatii, reprezentari, trairi) a nevoilor organismului, care apare ca rezultat al oscilatiilor de la echilibrul optim. Ea se concretizeaza intr-o gama foarte variata de componente, incepand cu tendintele si impulsurile care au un caracter relativ difuz, slab structurat si terminand cu interesele si idealurile umane pregnant diferentiate, individualizate si structurate.

Explicarea comportamentului uman nu poate fi realizata numai prin motive homeostazice de conservare. Se impune introducerea si a altor categorii dinamice de motive, prin care sitemul personalitatii sa treaca de la o stare de echilbru mai simpla si pshihologic inferioara, la alta mai complexa si psihologic superioara.

Astfel, dinamica personalitatii umane are la baza si motive de dezvoltare, de autorealizare, de autodepasire, de afirmare si impunere a adevarului, de realizare a unui bine general.

Ulitmele doua  tipuri de motive nu numai ca ies mult din limitele ceritenlor homeostaziei individuale, dar se si opun lor, inclusiv asa-numitului instinct de autoconsevare.

Convertita in motivatie, cauzalitatea externa devine parghie de autoreglare a sistemului personalitatii, care dobandeste astfel capacitatea de a actiona independent pe cont propriu in baza motivelor sale interne.

Efectul major care se inregistreaza in cazul diminuarii sau abolirii motivatiei este instalarea unei stari de totala pasivitate si apatie, de indiferenta in raport cu ce se petrece in jur si cu propria persoana.

Se poate vorbi de o motivatie pozitiva care sustine si faciliteaza desfasurarea activitatii date, si de o motivatie negativa care contribuie la acumularea de tensiune afectiva rejectiva (de eliminare) scazand performanta.

Motivul poate fi integrat atat la nivel constient cat si inconstient. In primul caz subiectul poate constitui un control voluntar asupra intensitatii si semnului motivului, poate incerca sa-l modeleze si sa-l transforme. In al doilea caz, motivul declansaza actiunea automat, subiectul neputand relata de ce a savarsit actiunea.

In genere, sistemul personalitatii isi elaboreaza in decursul timpului mecanisme adecvate de reglare a raportulrilor si dinamicii diferitelor motive. Oricum se stabileste o ordine perferentiala de satisfacere: primele sunt satisfacute starile motivationale bazale legate de asigurarea vietii si integritatii individului (trebuinte biologice, trebuinte fiziologice) si abia dupa aceea starile motivationale secundare legate de aspectele axiologice - estetice, etice, cognitive etc.

Pot exista situatii in care omul sa inverseze ordinea mentionata si chiar sa sacrifice satisfacerea trebuintelor bazale in favoarea satisfacerii trebuinteor de esnta socio-culturala. Intrucat aproape nici o stare motivationala nu ne satisface imediat, de indata ce s-a activat, se creeaza un anumit decalaj intre dorinta si posibilitatea realizarii. De aici se naste dimensiunea proiectiva a motivatiei, concretizata prin nivelul de aspiratie. Aceasta pledeaza orientarea sistemului personalitatii pe coordonatele viitorului indicandu-se astfel spre ce tinde sa realizeze si pana la ce nivel.

Din nivelul de aspiratie este derivat nivelul de expectatie. Acesta reflecta la ce anume se asteapta sa obtina subiectul in sarcina in care urmeaza sa se angajeze. In sfarsit, desfasurarea ca atare a actiunii se finalizeaza cu obtinerea unui anumit rezultat sau efect care va reprezenta nivelul de realizare.

Intre acestea trei pot exista raporturi pozitionale pe curba valorica, foarte diferite:

a)nivelul de aspiratie in pozitie superioara urmat de cel de expectatie si de cel de realizare, toate trei la distante mici, rezonabile. Aceasta ar reprezenta formula integrativa cea mai buna.

b)nivelul de aspiratie in pozitie superioara, cel de expectatie in pozitie mediana, imediat dupa primul si nivelul de realizare in pozitie inferioara la mare distanta de primele doua. Aceasta este formula caracteristica celor ce se supraestimeaza, celor care nazuiesc si-si propun mult mai mult decat le permit posibilitatile obiective de realizare.

c)nivelul de realizare in pozitie superioara, nivelul de expectatie in pozitie mediana si nivelul de aspiratie in pozitie inferioara, relativ la distanta mare de primele. Aceasta formula este caracteristica celor ce se subestimeaza, celor care aspira si-si propun mai putin decat pot obiectiv sa realizeze.

Componentele si verigile motivatiei se localizeaza la niveluri diferite ale SNC si se realizeaza de catre structuri si zone neuronale diferite. Principiul de integrare este cel de la inferior la superior. Cu alte cuvinte, componentele filo si ontogenetic mai vechi si cu organizare interna mai simpla se vor integra la niveluri inferioare ale encefalului, in vreme ce componentele mai noi si mai complex structurate se vor situa la niveluri superioare ale encefalului.

Potrivit datelor experimentale, se pare ca la om nivelul cel mai de jos al sintezei motivationale (de prelucrare a semnelor informationale corespunzatoare si de individualizare a unei stari de motivatie specifica) este reprezentat de formatiunile diencefalice (talamohipotalamice). Hipotalamusul este sediul unor multiple mecanisme de integrare si control motivational, indeosebi in raport cu starile de necesitate de ordin biofiziologic primar: alimentare, de repaus (somn), de aparare, sexuale etc.

Mecanismele respective au o alcatuire de tip binar-antagonic, ele incluzand o veriga a carei excitare determina activarea unei stari de motivatie si prin ea a comportamentului corespunzator de explorare-identificare-asimilare, si o alta a carei stimulare, dimpotriva duce la inhibarea si anularea starii date de necesitate.

Cele doua verigi functioneaza alternativ: conectarea uneia duce la deconectarea celeilalte; iesirile uneia devin intrari inhibatorii pentru cealalta.

Putem spune ca o veriga se activeaza si raspunde starii de necesitate, iar cealalta se inactiveaza si corespunde starii de satietate. Aceasta afirmatie este sustinuta de datele unor experimente de laborator efectuate pe animale, precum si de observatiile clinice pe subiecti umani cu leziuni diencefalice.

Distrugerea nucleului ventromedial al hipotalamusului la sobolan, pisica si caine determina o exacerbare a starii de foame si implicit un comportament de hiperfagie. Dimpotriva ablatia zonei hipotalamice laterale determina slabirea nevoii alimentare, hipofagie.

Un nivel superior in integrarea sferei motivationale il constituie scoarta cerebrala. Aici se impune sa delimitam doua etaje: sistemul rinencefalic si sistemul neocortical.

Rinencefalul este cumva izomorf cu hipotalamusul, el integrand cam aceleasi structuri motivationale, de natura biofiziologica. Spre deosebire de hipotalamus rinencefalul realizeaza sinteze mai complexe si modele comportamentale mai bine adecvate semnificatiei stimulilor si contextului situational, coreleaza o gama mai variata de semnale senzoriale si asigura ierarhizarea lor in functie de semnificatie. La nivelul rinencefalului se constituie si mecanisme de ordonare si selectie a impulsurilor de activare a diferitelor stari motivationale.

Sistemul neocortical capata la om o importanta deosebita. El cuprinde circuite fronto-temporo-parietale ce integreaza structurile motivationale complexe, de natura socio-culturala.

Portiunea anterioara a lobilor frontali, indeosebi este tot mai fregvent invocata in explicarea mecanismelor trebuintelor spirituale, a intereselor si idealurilor. De la acest nivel se exercita o influienta reglatorie asupra formatiunilor rinencefalice si diencefalice si tot aici se stabileste programul general de satisfacere a diferitelor motive, prin raportarea si circumscrierea lor in logica ierarhizarii activitatii.

Prin intermediul sistemului neocortical in derularea starilor de motivatie, alaturi de principiul hedonic al placerii pe care se intemeiaza functionarea mecanismelor rinencefalo-diencefalice se introduce principiul realitatii gratie caruia satisfacerea acestuia capata un caracter conditionat fiind pusa in dependenta de anumite exigente.

Totodata integrarea de la nivel neocortical asigura constientizarea starilor de motivatie, analiza lor critica si subordonarea controlului lor voluntar.

Aceasta face ca mecanismele motivatiei umane sa se deosebeasca semnificativ de mecanismele motivatiei animalelor, datele obtinute in experimentele pe animal neputand fi transferate fara nici o rezerva la om.