CONSILIEREA FAMILIEI

CONSILIEREA FAMILIEI

Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenteaza si modeleaza persoana umana.Unii merg chiar mai departe si sustin ca actiunea ei asupra persoanei e atat de mare ,incat ea egaleaza actiunea celorlalte grupuri sociale.Aceasta este cu deosebire cazul cercetarilor care vin dinspre psihanaliza,psihologia sociala si sociologie sustinand ca familia este :adevaratul laborator de formare a persoanei.Transformarea individului in persoana adica in individ cu statut social este intai de toate opera familiei.Sunt doua cauze care explica aceasta influeta a fam.asupra persoanei;una este legata de faptul ca actiunea fam.se exercita mai de timpuriu iar a doua de acela ca multa vreme fam. e calea prin care se canalizeaza oricare alta actiune de socializare ,ea fiind identica cu intreaga lume sociala a copilului.

In general, divortul genereaza probleme legate de imaginea de sine. Unul dintre parteneri pleaca, altul ramane si se simte abandonat, apar neintelegeri intre parinti, care se repercuteaza, din pacate, asupra copilului. Atunci cand parintii mai au de impartit si bunuri comune, apar tensiuni care fac ca foarte rar divortul sa se finalizeze in termeni amiabili, ca fostii soti sa isi stranga mana si sa se duca fiecare pe drumul sau. Ei sfarsesc relatia cu oarecare animozitati, nefaste pentru copil, spune psihologul Armand Veleanovici. Potrivit acestuia, un divort presarat cu conflicte si tensiuni cauzeaza un stres major copilului, cu repercusiuni asupra dezvoltarii ulterioare a acestuia. Stari de depresie, anxietate, rezultate scolare slabe, lipsa de chef si, in cazuri extreme, tulburari de somn, de apetit si devianta spre violenta ar putea fi cateva dintre semnele care tradeaza suferinta copilului.

Sunt educatoare si am la grupa la mine 2 copii care provin din familii divortate. Unul are 4 ani si este incredintat mamei, iar tatal are voie sa-l ia la doua saptamani, in weekend si o luna pe timp de vacanta. Acest copil este foarte afectat de situatie si mi-am dat seama abia in momentul cand a venit tatal sa-l viziteze prima data la gradinita. Copilul, in momentul cand l-a vazut, parca a explodat de bucurie. Dupa aproximativ 15 minute, tatal a plecat, iar Yanik(prescolarul) a plans tot restul zilei. Mi-a fost foarte greu sa-l fac sa-si revina din acea stare si sa isi reia activitatea care se derula la grupa in momentul respective. De cand acest divort in cadrul familiei lui, Yanik este mult mai agresiv cu ceilalti colegi si mereu ma intreaba de ce mama si tatal lui au pe altcineva. Sunt intrebari foarte dureroase pentru un copil de varsta lui si totodata dificile pentru mine, care sunt doar educatoarea lui.In ziua de vineri, inainte de a-si petrece weekendul cu tatal lui, Yanik este foarte fericit, iar lunea imi povesteste ceea ce a facut si locurile pe unde l-a plimbat tata.

A-l doilea copil este o fetita de 6 ani, care tot mamei i-a fost incredintata. Spre deosebire de primul caz, aceasta nu si-a mai vazut tatal de cand au divortat parintii si niciodata nu vorbeste de acesta. Ea vorbeste de prietenul mamei ca si cum acesta ar fi tatal ei. Mama chiar ne-a interzis sa i-o dam vreodata tatalui daca ar veni la gradinita.Ana este o fetita cuminte, dar foarte inchisa in ea, nu-si face prieteni de joaca si comunica foarte greu chiar si cu mine.

Lucrul cel mai grav este atunci cand parintele care cere custodia copilului porneste o campanie de denigrare a celuilalt parinte si, intr-un fel, il face pe copil sa-l respinga total pe acesta, chiar daca el este bine intentionat. In acest caz, copilul sufera foarte tare, deoarece el nu intelege de ce nu-l mai poate vedea pe celalalt parinte. Toate certurile parintilor sunt 'filtrate' prin copil, care ajunge sa fie un paravan intre ei. Potrivit psihologului, acest comportament poarta numele de 'sindromul alienarii parentale'. Este vorba despre denigrarea sistematica a unui parinte, ajungandu-se pana la interzicerea oricarei relatii intre copil si acesta, tocmai pentru ca 'denigratorul' nu reuseste sa-si stapaneasca ostilitatea fata de fostul partener de viata.
Atunci cand copilul pastreaza legatura cu celalalt parinte, efectele divortului sunt mai mici. A avea o relatie cu acesta inseamna sa il vada de cateva ori pe saptamana si sa aiba o activitate impreuna.
'Este dificil chiar si pentru un copil de 14 ani sa inteleaga de ce parintii lui au ales divortul. Chiar daca in mintea lui, rational, accepta despartirea, afectiv nu este dispus sa accepte, deoarece pentru el inseamna ruperea familiei. La copil, divortul isi poate pune amprenta asupra relatiilor de cuplu viitoare, deoarece, dupa cum se stie, copiii duc mai departe 'modelul de acasa', avertizeaza specialistul nostru. In opinia psihologului, parintii ii pot ajuta pe copii sa treaca mai usor peste acest episod din viata lor. Pot face acest lucru prin minimalizarea tensiunilor acumulate ca urmare a situatiei create si prin raspunderea in mod deschis si onest la intrebarile puse de copil. Pentru un copil care devine involuntar martorul unui divort, este crucial sa vada ca parintii sunt capabili sa discute civilizat, fara jigniri. In cazul in care parintele se recasatoreste, la scurt timp dupa divort, cu un alt partener care la randul lui are copii, pot aparea probleme de rivalitate. Copilului ii va fi greu sa inteleaga ca atentia parintelui nu ii mai este acordata in totalitate. Chiar si cu acest risc, psihologii recomanda parintilor care raman cu copilul ca, dupa divort, sa se recasatoreasca cat se poate de repede, bineinteles cu o persoana care sa ii accepte copilul. In caz contrar, se creeaza o simbioza prea stransa intre copil si parinte, care va fi cu greu 'sparta' de o alta persoana. Noul partener va fi privit intotdeauna cu ostilitate de copil.
Copiii cu parintii divortati se pot simti diferiti si oarecum 'incompleti' fata de ceilalti copii. In copilarie, micutii tind sa se compare foarte mult unii cu ceilalti. A fi diferit fata de toti ceilalti de varsta ta se poate transforma intr-o adevarata frustrare. Cei mici, fiind sinceri, pot pune spune lucruri care ranesc tocmai prin simplitatea si naivitatea lor: 'Dar de ce divorteaza parintii tai?', 'Si tu ce ai sa faci?', 'Cu cine ai sa ramai? Toate acestea il ranesc pe copil, care se simte depasit de situatie, deoarece constata ca el nu poate face nimic in acest sens. E inca un copil si nu se poate descurca singur
Un copil mai sensibil si mai apropiat de parinti va incerca in respectiva perioada sa fie mai cuminte, mai grijuliu cu parintii, avand impresia ca de el depinde divortul sau impacarea acestora.

Un copil mai agitat poate deveni foarte nervos si chiar violent cu alti copii. El ar putea sari la bataie in momentul in care prietenii l-ar intreba daca parintii lui divorteaza, sau, mai rau, ar face glume pe seama acestui lucru. De multe ori, copiii pot exprima pareri spuse de parintii lor care ii cunosc pe cei care divorteaza. Aici intra vecinii, rudele sau apropiatii familiei.
Unii copii incearca sa dea impresia ca nimic nu se intampla, ca totul e in regula. E o alta modalitate de aparare a celui mic in fata unei realitati crunte pe care incearca sa o nege.
Mai sunt si copiii care reactioneaza mai mult non-verbal. Ei nu isi exprima o parere propriu-zisa referitoare la divort, in schimb devin mai agitati, plang mai repede si mai mult, aparent fara motiv, raspund apasat la intrebari sau, dimpotriva, raspund mai greu. Uneori pot strica lucruri prin casa, pot refuza sa faca anumite lucruri sau pot intarzia la masa atunci cand sunt chemati. Pot parea reactii banale, mici capricii de copii, insa ele pot fi semnalul unei suferinte interioare profunde.

Adolescentii (14 - 18 ani ) pot reactiona mult mai agresiv la toata tevatura divortului. Ei tind sa se refugieze in grupul de prieteni care nu e intotdeauna cel mai indicat in rezolvarea problemei pe care o are. Insa adolescentul crede ca atunci cand cei mari fac lucruri care pe el il ranesc asta inseamna ca doar cei de varsta lui il pot intelege si ajuta. Cele mai grave cazuri de adolescenti cu parintii divortati ajung la alcoolism, dependenta de droguri, agresivitate ridicata sau abandonarea scolii. Intrebarea care apare automat in mintea celor implicati: ce se poate face, odata ce divortul e iminent? Asa cum spuneam, de cele mai multe ori, divortul nu poate fi evitat sau poate avea chiar rol de solutie. Important e ca parintii sa comunice cat mai mult cu copilul, sa il faca sa inteleaga ca el nu are nici o vina, ca problema ii priveste doar pe ei, pe parinti.
Dupa divort, e recomandat ca parintii sa mentina o relatie normala cu copilul. Adultii trebuie sa treaca peste orice fel de conflict si sa ii acorde copilului acelasi timp de intalnire cu fiecare in parte. Numai ca de aceasta data, copilul va petrece timpul cu fiecare parinte separat
Parintii trebuie sa-l faca sa inteleaga pe copil ca lucrurile se pot desfasura normal si daca ei sunt despartiti. Important e ca acesta sa nu fie privat nici de mama, nici de tata.

In afara de tristetea si golul pe care il lasa in vietile celor ce pleaca pe drumuri diferite - separarea sau divortul pot avea un efect profund asupra copiilor. Uneori acesta poate fi chiar devastator pentru ei. Un fapt incurajator este ca, la nevoie, poti sa schimbi foarte mult modul in care copiii fac fata acestui proces. In mod obisnuit, copiii vor reactiona la separarea sau divortul parintilor prin manifestarea unor semne de suferinta, sau prin simptome, si este normal ca ei sa reactioneze in acest mod.Este universal cunoscut faptul ca in fata divortului copiii reactioneaza diferit, de obicei le este foarte greu, iar ranile sunt mult mai profunde decat ale celor doi parteneri care se despart. Fiecare copil este unic, are propria sa personalitate, evolutie si ritm de dezvoltare.

Dupa varsta de 10 ani, copilul intra in perioada de prepubertate, caracterizata ca fiind o perioada intensa de crestere staturala, dar si de dezvoltare a caracteristicilor sexuale. Poate aparea o anumita iritabilitate in comportament, o alternare a starilor de voiosie si exuberanta cu cele de indispozitie si oboseala. Apar tot felul de cerinte, atat din partea familiei, cat si din partea scolii, care-l solicita pe copil si la care invata, in timp, sa se adapteze.Viata interioara este intensa si bogata. Copilul are nevoie sa comunice si sa aiba incredere in capacitatea sa de a crea, in propriile sale abilitati. Pe fondul comparatiei tot mai acerbe cu colegii pot aparea sentimente de inferioritate care ii inhiba naturalul comportamentului. Copilul devine mai independent si cauta sa se integreze in grupul de copii de varsta lui. Acest grup este important in dezvoltarea identitatii copilului, a atitudinilor si valorilor pe care le adopta.

In cazul unui divort, copiii de varsta prescolara pot reactiona devenind foarte dependenti de parinte sau tematori cu privire la momentele separarii. Schimbarile in obiceiurile lor de a manca sau dormi sunt adesea un semn ca un copil trece printr-un moment dificil. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot plange mai usor decat in mod obisnuit.

Copiii de varsta scolara pot manifesta unele din aceleasi semne ca si copiii mai mici, dar pot de asemenea sa arate semne de manie, ingrijorare sau tristete. Altii pot actiona ca si cum nu le-ar pasa si isi iau un aer de indiferenta, in timp ce alti copii vor nega ca parintii lor divorteaza. Uneori copiii de aceasta varsta incearca sa fie foarte cuminti, ca si cum s-ar purta perfect, si poate ca asa parintii lor nu se vor desparti. In contrast cu copilul care se straduieste sa fie cuminte, exista copii care incep sa fie foarte agresivi, sau chiar ostili parintilor, probabil dand vina pe unul dintre ei pentru un divort. Unii copii sunt mai subtili in a-si arata resentimentul si pot manifesta comportamente pasiv-agresive, cum ar fi faptul ca varsa lucruri, pierd obiecte, uita in mod frecvent sa faca anumite lucruri.

Adolescentii pot fi mult mai problematici in imprejurari normale, adica sunt in mod obisnuit mai certareti si combativi. Atunci cand exista o situatie de divort, unele semne de avertizare legate de durerea pe care o simte copilul se manifesta prin comportamente explicite, cum ar fi fuga de acasa, chiulul de la scoala, altercatii fizice, probleme cu legea, abuzul de droguri, alcool si promiscuitate. Altii pot deveni deprimati si retrasi, si pot manifesta o crestere sau o scadere accentuata a obiceiurilor de masa si somn, si pot chiar exprima ganduri suicidale. Ele pot fi doar un strigat de ajutor sau atentie, dar nu puteti sa riscati si sa pretindeti ca nu sunt motive de ingrijorare. Daca vorbesc despre faptul ca si-ar dori sa moara, trbuie vorbit cu ei in mod deschis despre aceste lucruri si cautati ajutorul unui specialist.

In toate aceste lucruri, parintii trebuie sa inteleaga ca ei sunt suparati pentru ca sunt divortati si ca ei sufera. Unii copii vor accepta sa vorbeasca despre divort, altii nu. Este important ca in orice imprejurare sa le transmiteti mesajul ca divortul este un subiect deschis.Le puteti oferi alternativa de a vorbi cu altcineva in cazul in care nu doresc sa vorbeasca cu voi despre aceasta problema. Ii puteti orienta catre consilierii de la scoala, asistenti sociali, psihologi, si alti specialisti.

In cazul adolescentilor, poate fi util pentru ei sa discute cu alti copii ai caror parinti trec de asemenea printr-un divort. In acest fel copiii gasesc o modalitate in care sa-si exprime sentimentele legate de divortul parintilor, si in acelasi timp sa isi dea seama ca nu sunt singurii ai caror parinti divorteaza.Psihoterapia ajuta foarte mult la atenuarea stresului asociat divortului parintilor.

Mai multe cercetari realizate anterior au demonstrat ca micutii care cresc impreuna cu ambii parinti biologici au cele mai bune realizari academice, stau cel mai bine din punctul de vedere al sanatatii psihice si au comportamentul scolar si extrascolar cel mai adecvat.

Pe de alta parte, copiii ai caror parinti divorteaza sufera mai mult pe termen foarte lung (se poate ca acestea sa fie resimtite pe parcursul intregii vieti). Astfel, ei pot avea probleme psihologice, pastreaza relatii reci si distante cu parintii lor (sau rup aceste relatii cu totul) si au un nivel mai scazut al realizarilor scolare, ocupationale si economice. De asemenea, copiii ai caror parinti s-au despartit pot scapa mult mai usor de supravegherea parintilor si astfel sunt expusi mai mult unor vicii dintre cele mai periculoase, inclusiv consumului de droguri sau frecventarea unui anturaj prost. Si fac acest lucru pentru ca le ofera sentimentul ca apartin acelui grup bine inchegat, in momentul in care familia li se destrama.

In familiile monoparentale, parintele se gaseste dintr-o data in situatia de a-si dubla responsabilitatile familiale. Daca inainte de divort acestea se imparteau cu sotul/sotia, dupa despartire, majoritatea raman in sarcina unui singur parinte. Nu de putine ori el se simte coplesit de atatea responsabilitati, iar atentia pe care o acorda copiilor se diminueaza. Le dedica mult mai putin timp, atat in activitati comune, cat si in comunicarea zilnica pe care un parinte trebuie sa o aiba cu copilul lui. Parintele singur nu mai are timp sa mearga la scoala, sa se intereseze de evolutia copilului, nu mai pastreaza legatura nici cu profesorii si nici cu parintii colegilor. Si astfel, nesupravegheati, si performantele scolare ale majoritatii acestor copii scad simtitor.

Cel mai important este ca fiecare parinte sa fie sincer cu copilul lui. Parintii cred ca-si protejeaza copiii daca nu vorbesc despre divort, dar ei nu-si dau seama ca fantezia copiilor poate inrautati mult situatia. Copiii au o multime de intrebari despre divort si daca parintele nu-i raspunde, atunci va cauta raspuns la prieteni sau cunostinte, obtinand astfel informatii care sunt foarte departe de adevar. Parintii trebuie sa fie intelegatori cu copilul lor pentru ca uneori divortul este similar ca stare de spirit cu pierderea cuiva drag. Parintii trebuie sa-i asigure pe copii ca sunt iubiti in continuare si ca nu e vina lor ca s-a intamplat asa.

Majoritatea copiilor spera ca parintii lor sa se impace si sa locuiasca iarasi impreuna. Spera acest lucru pana cand devin ei insisi adulti. Parintii isi mai pot ajuta copiii prin a avea grija de ei insisi, pentru ca adesea copiii imita comportamentul parintilor. Daca unul dintre parinti este depresiv, exista riscuri mari ca si copiii sa fie depresivi. De aceea, trebuie sa incerce sa aiba un comportament cat mai echilibrat si daca apar probleme, sa consulte un medic sau sa solicite sprijinul familiei, prietenilor sau al unui grup de persoane care s-au confruntat cu probleme similare.

Teama de necunoscut provoaca si ea un stres suplimentar: copilul nu stie ce se va alege de familia lui, unde va locui, daca va putea sa-si mai vada ambii parinti sau nu. Pana la urma va incepe sa faca tot ce-i sta in putere pentru a aduce inapoi parintele plecat. Va incerca sa fie mai harnica, mai cuminte, sa ia note mai bune, va negocia intoarcerea acasa cu cel plecat.

Intr-un final, copilul va incepe sa accepte ca divortul nu mai poate fi evitat, ca parintii se despart pentru totdeauna, ca familia este destramata. Viata, asa cum o stie el, s-a schimbat si va continua sa se schimbe, iar el nu poate face altceva decat sa se obisnuiasca cu ideea.

Cat de usor sau de greu este acest proces, depinde in mare masura de reactia parintilor: felul cum ii spun despre divort, felul cum raspund intrebarilor si felul cum se comporta cu cel mic, chiar daca unul din ei este plecat si amandoi sunt suparati. Foarte mult conteaza si felul cum se poarta parintii de fata cu cel mic. Adesea, unul sau amandoi parintii vor incerca sa se foloseasca de copil pentru a-l rani pe celalalt. Mama ii vorbeste urat despre tata, tata incearca sa-l ia de langa mama. Aceste tipuri de comportament poate face mai mult rau decat divortul in sine. Daca cel mic e fortat sa decida cui trebuie sa-i fie loial, atunci relatia cu ambii parinti va avea de suferit. 

Mai mult chiar, parintii, suparati unul pe celalalt, vor incerca sa-l foloseasca pe cel mic ca un intermediar, un mesager intre ei: "Spune-i lui tata sa nu mai intarzie cand mai vine sa te ia", "Spune-i mamei sa te imbrace mai bine data viitoare". Acest comportament este foarte periculos pentru psihicul copilului. El nu incearca decat sa aiba o relatie normala cu ambii parinti, in ciuda situatiei. El nu vrea sa fie mesagerul unor reprosuri sau al unor vesti rele.

Uneori, unul din parinti va transforma copilul intr-un confident. Acest tip de relatie, in care copilul inceteaza sa mai fie copil si devine mai degraba un prieten al parintelui, nu face decat sa-l dezorienteze. Pentru un timp, poate ca cel mic sa se simte bine stiind ca un adult are incredere in el, dar la un moment dat, acest tip de relatie va lua copilului acea inocenta specifica varstei. Va invata mult prea devreme ca oamenii inseala, mint, sau se lovesc intre ei. Un copil care afla prea devreme despre complexitatea si uratenia lumii in care traieste poate sa devina un adult cu probleme de comportament, un adult care nu are incredere in nimeni si nu poate sa-si deschida sufletul in fata nimanui de teama de a nu fi tradat, asa cum i s-a intamplat lui mami sau lui tati.

Decizia parintilor de a divorta trebuie comunicata intr-un mod cat mai direct. Daca in casa au avut loc certuri sau atmosfera a fost tensionata, probabil ca cel mic stie deja ca ceva nu e in regula. El are nevoie de raspunsuri sincere la intrebarile puse. Un parinte va incerca sa "indulceasca" situatia ca sa nu-l raneasca pe cel mic, dar copilul va observa pana la urma cum stau lucrurile de fapt. Trebuie sa stie la ce sa se astepte din timp.

Intalnirile intre parinti, discutiile despre partaj, certurile trebuie sa aiba loc departe de copil. El trebuie protejat de aceasta tensiune care numai bine nu ii face intr-o asemena situatie.

Copilul nu trebuie sa fie un confident al unuia dintre parinti si nu trebuie sa il inlocuiasca pe cel plecat. Daca el este calm si nu-si exprima nici un fel de emotie, nu inseamna ca vestea nu l-a afectat. Cel mai probabil este coplesit de emotii si nu intelege nici el prea bine ce simte. Sau poate prefera sa ignore sentimentele sale, in speranta ca nu este decat o gluma proasta, sau o situatie trecatoare.

Niciunul dintre parinti nu trebuie sa puna in pericol relatia copilului cu celalalt parinte. Copilul are nevoie de amandoi si nu trebuie sa fie pus in situatia de a alege. De asemenea, copilul nu trebuie folosit ca spion. Unul din parinti, sau poate chiar amandoi, va avea tendinta sa se foloseasca de cel mic pentru a afla informatii despre celalalt: unde sta, cu cine sta, pare suparat, etc. Nu trebuie uitat nici o secunda ca un copil este un copil si atat. Nu este un spion, asa cum nu este un confident, asa cum nu este un sot sau o sotie.

Din pacate, unii dintre copii, in special cei mai mici sau mai sensibili, pot sa fie mult mai afectati de un divort decat am crede.

PORTOFOLIU

a.      Un plan de consiliere pentru familiile cu CES

Se constata ca multi elevi au esecuri scolare, datorita limitarii in prelucrarea anumitor tipuri de informatii, ceea ce deterimina diverse dificultati: lipsa organizarii, socializare dificila, predispunere la accidente, adaptare dificila la schimbari, hiperactivitate sau letargie, lipsa atentiei. Desi au aptitudini pentru anumite domenii, acesti elevi au randament inegal si deseori nu pot fi incadrati in clase obisnuite. Expresia dificultati de invatare se refera la un grup foarte eterogen de elevi. Studii recente arata ca acestea se pot imparti in trei categorii, in functie de dificultatile de perceptie vizual-spatiala, de limbaj si de atentie.

Alte caracteristici ale elevilor cu CES:

• le lipseste deseori maturitatea si au un comportament narcisist si egocentric.
• deseori, ei sunt speriati de scoala, dar colegii ii pot ajuta sa depaseasca aceasta frica.
• au capacitatea de a intelege, dar le lipseste cea de a reda cele stiute.
• uneori sunt coplesiti de sarcinile pe care trebuie sa le execute. Ei pot sti sa rezolve o problema, dar nu o pot rezolva practic.

In cazul in care copilul locuieste cu familia, varietate relatiilor in care este angajat ii influenteaza decisiv dezvoltarea.Relatiile parinti - copii contribuie la dezvoltarea deprinderilor de rezolvare a conflictelor si cele legate de intimitate.Relatiile cu fratii si surorile pot proteja copiii in cazul existentei unor situatii stresante in familie,amplifica dezvoltarea cognitiva a copilului si au, de asemenea, o mare influenta in angajarea, respectiv non-angajarea, in acte reprobabile.Bunicii si alti adulti din familie pot servi ca modele de roluri sociale, ca profesori sau persoane de sprijin pentru copil. Bunicii reprezinta o sursa de suport si influenta, precum si o sursa de informatii privind istoria si cultura familiei.Relatiile cu adultii din afara familiei (profesori, vecini, "unchi si matusi" care nu au legatura de rudenie cu familia). Aceste persoane pot oferi modele comportamentale, pot da copiilor intariri pozitive sau negative, pot introduce copiii in diverse contexte si interactiuni sociale. In astfel de relatii pot sa apara sfaturi, suport emotional, oportunitati de socializare, modele reale de comportament pozitiv care nu sunt intalnite in familie. Aceste relatii au fost asociate cu deprinderi mai bune legate de stabilirea increderii, de manifestare a compasiunii, precum si cu o stima de sine mai inalta.

Deficienta mintala usoara se situeaza intre imbecilitate si inteligenta de limita, reprezinta o insuficienta mai mult sau mai putin marcata a dezvoltarii inteligentei, lasandu-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie sociala,fara insa sa-i permita sa-si asume total responsabilitatea conduitelor sale, deoarece el este incapabil sa prevada implicatiile.La sfarsitul dezvoltarii sale, nu depaseste mecanismele de gindire si modurile operationale ale unui copil de 9 ani.varsta sa mintala se situeaza intre 7-8 ani si 9-10 ani.Psihometric, debilul mintal se defineste printr-un QI care variaza intre 50 si 69.Debilii mintali prezinta o serie de particularitati specifice atat in ceea ce priveste procesele de cunoastere, cat si in domeniul motricitatii si al afectivitatii.
Formele de colaborare si sprijin reciproc intre scoala si familie sunt:
* Activitatile de oferire a informatiilor - in cadrul acestora familile primesc informatii din partea persoanelor autorizate (aviziere, scrisori si bilete, carnete de corespondenta, telefoane, publicatii / buletine periodice ale scolii, diferite stiri, programe de intalnire cu parintii, sedinte.
* Activitatile de impartasire a informatiilor - cele mai obisnuite activitati de acest tip sunt sedintele parinti - cadru didactic. In educatia cerintelor speciale, sedintele cu parinti iau foarte des forma unor sedinte axate pe PEI. Se planifica acum activitatile de colaborare si se rezolva problemele aparute in aplicarea planului. Informatiile sunt oferite de asemenea prin intermediul unor carnete in care se noteaza istoria devenirii copilului, performantele acestuia, dar si problemele intampinate. Informatiile pot veni atat de la cadrul didactic la parinte, cat si invers.
* Sprijinul colaborativ pentru curriculum-ul scolar - activitatile de sprijin presupun o implicare activa a membrilor familiei in cadrul programelor scolii. Cele mai obisnuite activitati de acest gen sunt interventiile comune familie -scoala, in care membrii familiei lucreaza impreuna cu cadrele didactice pentru fixarea obiectivelor PEI. Parintii pot juca rolul de profesori acasa si pot supraveghea studiul suplimentar al copilului in scopul sprijinirii derularii PEI sau a temelor scolare.
* Colaborarea cu comunitatea scolara - presupune cooperarea pentru indeplinirea unei sarcini anume impreuna, membrii familiei si cadrele didactice. In cardul acestei colaborari, membrii familiei pot juca rolul in cadrul scolii de instructori, voluntar, membri de comitet de interventie, tutori, instructori de "minipredare", asistenta in cadrul calatoriilor in afara scolii, ajutor in pregatirea materialelor didactice si echipamentului necesar.
* Pregatirea parintilor - cere atat parintilor cat si specialistilor sa-si aloce timp pentru pregatirea si programele educationale ce vor fi aplicate. Pregatirea parintilor este o activitate foarte constructiva deoarece implica invatarea si acumularea cunostintelor si tehnicilor folositoare parintilor in schimbarea comportamentelor neadecvate ale copiilor. Sensibilizarea parintilor pentru obiectivele, tintele, abilitatile programelor este esentiala in educarea si pregatirea acestora.
Planul cuprinde

programarea anchetelor sociale, a interviului cu psihologul, a sedintelor de consiliere sau de informare;

estimarea duratei interventiei;

stabilirea documentelor suplimentare necesare pentru acordarea suportului etc.

responsabilul de caz deschide un dosar de monitorizare pe care il completeaza pe parcursul derularii interventiei.

Formarea - deprinderii de autoreglare a emotiilor;

- comportamentului.

Sarcinile cheie ale parintilor:

- demonstratia unui comportament normal, a controlului emotional si al

interactiunilor cu ceilalti;

- indrumarea, care implica impunerea de limite astfel incat copilul sa fie

capabil sa dezvolte un model intern de constiinta si valori morale si un

comportament social adecvat societatii in care creste;

Scopul - este acela de a da copilului posibilitatea de a se transforma mai

curand intr-un adult independent, cu propriile sale valori, capabil sa

demonstreze un comportament adecvat fata de ceilalti, decat intr-o

persoana care depinde de niste reguli exterioare;

Cuprinde - rezolvarea unor probleme sociale;

- controlul furiei;

- respectul pentru ceilalti;

- disciplina eficienta si modelarea comportamentului.

STABILITATEA

Asigurarea - unui mediu familial suficient de stabil care sa ofere cadrul propice

functionarii consecvente a dimensiunilor parentale de mai sus;

Cuprinde - reactia similara la acelasi comportament;

- asigurarea mentinerii contactului copiilor cu membrii importanti ai

familiei si cu alte persoane din anturajul acesteia.

ISTORICUL SI FUNCTIONAREA FAMILIEI

Functionarea familiei este influentata de:

- membrii familiei si relatia acestora cu copilul;

- modificarile semnificative aparute in componenta familiei;

- istoricul evenimentelor importante si semnificatia acestora pentru membrii

familiei;

- natura functionarii familiei, inclusiv a relatiilor dintre copii si impactul acesteia

asupra copilului;

- punctele forte si slabiciunile parintilor, inclusiv ale unui parinte absent;

- relatiile intre parintii despartiti.

II.3.b.  INCADRAREA IN MUNCA

Ce persoane din gospodarie lucreaza?

Ce gen de munca presteaza?

Daca au aparut modificari fata de trecut.

Ce impact are aceasta asupra copilului?

Care este opinia membrilor familiei asupra muncii sau a absentei acesteia?

Cum afecteaza aceasta relatia lor cu copilul?

II.3.c.  VENIT

Exista un venit suficient pentru acoperirea nevoilor familiei?

In ce mod se utilizeaza resursele aflate la dispozitia familiei?

Exista dificultati financiare care afecteaza copilul?

II.3.d.  INTEGRAREA SOCIALA A FAMILIEI

Cuprinde - gradul de integrare sau izolare al familiei;

- grupurile de persoane de aceeasi varsta;

- relatiile de prietenie si sociale si importanta cu care sunt investite.

II.3.e.  RESURSELE COMUNITARE

Cuprind - disponibilitatea, accesibilitatea si standardul de resurse;

- impactul asupra familiei;

Implica - toate facilitatile si serviciile dintr-un cartier, inclusiv serviciile

universale pentru ingrijirea sanitara de baza, ingrijire de zi si scoli.

III.1.b. DEZVOLTAREA AFECTIVITATII SI PERSONALITATII COPILULUI

1. DATE DE IDENTITATE

Numele si prenumele copilului: N.M.

Date personale: cod numeric personal: 1931022125835

locul si data nasterii: 18.10.1993

parintii: N.R. si N.F.

Responsabil de caz: O.N.

Data inceperii P.P.I.: 02.05.2009

Alte documente: - fisa medicala; (daca e posibil)

2. CUPRINS

a.     Evaluarea situatiei, identificarea si analiza problemelor copilului aflat in dificultate.

In identificarea problemelor am cautat sa stabilim un dialog prietenesc si sa

manifestam disponibilitate fata de familia substitutiva a minorului O.R. Manifestand interes si rabdare in discutii, am castigat increderea familiei care s-a aratat deschisa colaborarii cu profesionistii echipei.

S-au pus intrebari generale privind identitatea, varsta, domiciliul si locul de munca al parintilor. Apoi s-a trecut la anamneza (antecedentele fiziologice si patologice ale copilului) vazuta nu ca un schimb de intrebari si raspunsuri, ci ca un dialog constructiv. Am evitat dialogul grabit, in picioare. Ne-am ferit sa luam notite scrise in timp ce membrii familiei substitutive vorbeau. In timpul convorbirii am incercat sa evaluam personalitatea fiecarui membru din familia substitutiva, ceea ce ne-a usurat apoi implementarea datelor si evenimentelor asistate.

b.     Pornind de la ideea ca reusita oricarui demers este asigurata daca

actiunea este bine planificata, am pregatit un plan de actiune oglindit in tabelul ce urmeaza. Datele obtinute in urma observatiilor au fost apoi analizate cu membrii echipei pluridisciplinare si cuprinse intr-un raport scris al responsabilului de caz (invatatorul).

Pentru a inregistra date de baza cat mai clare cu privire la evolutia copilului am propus patru fise de observatii care sa inlesneasca consemnarea informatiilor.

FISA DE APRECIERE SAPTAMANALA a elevului N.M., in functie de comportamentul manifestat la scoala;

FISA DE APRECIERE SAPTAMANALA a elevului N.M., in functie de comportamentul manifestat acasa, in familia substitutiva;

FISA DE APRECIERE COMPORTAMENTALA a elevului N.M. realizata la sfarsitul primei luni de la initierea P.P.I.;

FISA DE EVALUARE a evolutiei copilului in intervalul stabilit prin P.P.I.

c.      Fiecare P.P.I. trebuie sa cuprinda si un BILANT PSIHO-SOCIAL, prezentat sub forma de tabel pentru a face economie de spatiu si pentru a evidentia la fiecare rubrica aspectele pozitive (punctele forte) si problemele asupra carora se va interveni. Tabelul trebuie sa prevada spatiu suficient pentru completarea tuturor informatiilor obtinute.

BILANTUL PSIHO-SOCIAL este stabilit periodic, la interval de 4-5 saptamani

si cuprinde datele surprinse de invatator si ceilalti membrii ai echipei, pe de o parte, si datele consemnate de membrii familiei substitutive.

Exemplificam cu BILANTUL PSIHO-SOCIAL al elevuluiN.M. in intervalul 02.05.2009-29.05.2009.

d.     Analizand datele cuprinse in bilantul psiho-social prezentat anterior, membrii echipei pluridisciplinare au stabilit obiectivele "operationale". Nu este obligatoriu ca toate componentele tabelului sa fie abordate in P.P.I. Cele la care copilul are cu preponderenta "puncte forte" vor deveni oportunitati pentru rezolvarea "problemelor".

Pentru reusita actiunii se stabilesc obiective clare si se formuleaza intr-un

limbaj accesibil. Copilul trebuie sa fie primul care le intelege pentru a se implica cu usurinta in rezolvarea lor. In stabilirea obiectivelor se tine cont si de conditiile exis-tente.

Pentru fiecare obiectiv se stabilesc partenerii copilului (institutii si persoane

fizice). Lista nu se poate definitiva de la inceput, ci se imbogateste pe parcursul derularii P.P.I.

Responsabilul de caz (invatatorul) impreuna cu membrii echipei pluridisciplinare contribuie la completarea listei. Se discuta activitatile concrete pe care le-ar putea indeplini fiecare partener si in ce consta relatia de colaborare.

Evaluarea constituie un prilej oferit copilului sa se exprime, sa-si imbunatateasca comportamentul, sa primeasca suport din partea adultilor.

Evaluarea trebuie sa se faca dintr-o perspectiva constructiva. Acum se pot stabili de comun acord alte cai de rezolvare a problemelor ivite. In discutii se va evita culpabilizarea copilului. Odata cu proiectul copilul trebuie sa-si dezvolte increderea in propria persoana.

b.     Un plan de consiliere pentru familia cu tineri consumatori de droguri.

Adi are 17 de ani. De 2 ani este dependent de droguri. In ultimul timp a devenit aproape invizibil pentru cunoscuti, pentru ca familia incearca sa-l tina inchis in casa si, de rusine si teama, se gandeste chiar sa-l trimita sa locuiasca in alta localitate. Povestea lui Adi nu difera prea mult de cea a multor altor toxicomani. Cand prietena lui, la care tinea foarte mult, i-a oferit cocaina, nu a putut rezista tentatiei. Apoi, cand iubita l-a parasit, a cazut in depresie. Amarul si l-a inecat in droguri. De atunci, viata lui s-a schimbat total. Pentru a face rost de bani de droguri a inceput sa fure din casa, de la rude si de la prieteni. Parintii lui au incercat sa-l interneze, insa de fiecare data Adi se intorcea acasa. Nimeni nu-l mai recunoaste, nici chiar propria familie. Mai mult, a fost aproape sa-si loveasca mama si bunica bolnava. Pentru cei mai multi dintre noi, drogurile inseamna copii de bani gata, violenta si fite. Putini stiu insa prin ce trebuie sa treaca un dependent de droguri. Daca, privita din afara, existenta unui dependent de droguri se imparte intre viciu si manifestari agresive, pentru cei care trebuie sa treaca prin asta poate fi o lupta lunga si grea. Toxicomanii au devenit o realitate de care cu totii speram sa nu ne ciocnim si pe care o privim cu un amestec de teama si prejudecati. Un rol foarte important il are familia, fara sprijinul careia sansele de reusita sunt considerabil mai mici. Tinerii se feresc sa vorbeasca cu familia, sa le marturiseasca faptul ca se drogheaza si pentru asta le trebuie mult curaj. Pentru cei mai multi dintre noi, drogurile inseamna copii de bani gata, violenta si fite. Putini stiu insa prin ce trebuie sa treaca un dependent de droguri. Daca, privita din afara, existenta unui dependent de droguri se imparte intre viciu si manifestari agresive, pentru cei care trebuie sa treaca prin asta poate fi o lupta lunga si grea. Toxicomanii au devenit o realitate de care cu totii speram sa nu ne ciocnim si pe care o privim cu un amestec de teama si prejudecati.

Prima etapa a tratamenului in cazul dependentelor este dezintoxicarea. Pacientul poate ajunge sa constientizeze ca este un marginal al societatii, intotdeauna privit cu suspiciune. In acest moment este nevoie de asistenta sociala. De cele mai multe ori, un fost consumator trebuie sa revina la scoala, trebuie orientat spre o anumita profesie. Familia capata un rol esential, pentru ca poate sa ofere un suport emotional de neinlocuit. Cu familia trebuie sa se lucreze in permanenta pentru ca, in general, prima tendinta este aceea de a-l izola, de a-l ascunde pe bolnav. Specialistii afirma in consens ca, pana cand nu se va reusi inlaturarea acestui fenomen, in sensul stabilirii unor legaturi autentice intre pacient si familie, intre bolnav si societate, nu se poate spera intr-o recuperare eficienta a unui fost consumator. Nu trebuie neglijat anturajul, care, mai ales in perioada adolescentei, este extrem de important pentru ca, stabileste niste reguli a caror incalcare duce la excluderea din grup. Alternativa nu exista: fie te supui grupului si regulilor sale, fie pleci. De cele mai multe ori, personalitatile slabe si nepregatite sa refuze ceva in mod categoric vor ceda, in cele din urma, presiunilor anturajului. Pentru cei mai multi, o existenta in afara grupului de prieteni este imposibila si chiar de neimaginat. Grupul ramane extrem de vulnerabil efectului de contagiune: 'este suficient ca unul din grup sa consume droguri, pentru ca, incet, incet, sa ii poata convinge pe toti'.

Date personale si familiale:

Numele si prenumele: S. C.

Data nasterii:

Clasa: a II-a

Institutia: Sc. Nr. 3 Campulung

Prenumele tatalui: A.

Varsta tatalui:

Profesia tatalui: economist

Prenumele mamei: M.

Varsta mamei:

Profesia mamei: profesor

Frati: 1 Sebastian 16 ani

Conditii de locuit:

Copilul locuieste impreuna cu familia intr-un apartament de bloc cu 2 camere.

Relatiile dintre parinti:

Relatiile interfamiliale sunt bune, organizate, bazate pe dragoste si intelegere, sunt favorabile cresterii si dezvoltarii echilibrate a copiulului, exista o atmosfera destinsa si o preocupare deosebita a parintilor pentru dezvoltarea copilului din toate punctele de vedere.Conditiile materiale si igienico-sanitare sunt normale.

Atitudinea parintilor fata de problemele de educatie a copilului:

Parintii sunt interesati in mod deosebit de instruirea si educarea copilului. Cunoscand si acceptand starea de fapt, la intrarea in clasa I-ii, mama a renuntat la serviciu tocmai pentru a-l putea ajuta pe copil la integrarea cat mai buna in scoala. Exista o permanente legatura intre scoala si familie incercand sa obtinem cat mai mult posibil de la acest copil.

Date medicale:

Starea generala a sanatatii copilului:

Dezvoltarea fizica:

inaltimea: 1, 53 m

greutatea: 54 kg

Diagnostic medical:

clinic sanatos

Diagnostic psihologic:

deficit atentional grav

Deficiente asociate:

atitudine cifo-scoliotica

stern infundat

probleme de coordonare

tulburari instrumentale

pararotacism, tahilalie, sialoree

hiperactivitate

obezitate

Diagnostic educational:

prezinta C.E..S.

Evaluarea a fost facuta de o comisie a I.S.J. Pitesti si este semnata de psiholog Cracanel Liliana.

Date cu privire la evolutia copilului:

Memoria - Copilul are o capacitate buna de stocare a informatiilor. Memoria de lunga durata este buna. Procesal de reactualizare este afectat de cantitatea de informatii redate intr-un timp scurt. Necesita un timp mai indelungat pentru a raspunde corect la o intrebare chiar daca are informatia necesara si din cauza deficientelor de limbaj si a lipsei capacitatii de concentrare. Continutul redarii informatiei este unul particular si de tip narativ. Are o memorie vizuala buna. A reusit sa invete toate literele alfabetului si citeste silabisind.

Gandirea - Are un I.Q.(BS) = 66 si RC = DMV. Nivelul operatiilor gandirii se afla la nivelul concret. A reusit sa invete adunarea si scaderea numerelor in concentrul 0 - 100, fara trecere pese ordin, dar opereaza numai in prezenta materialului concret, in special a degetelor. Analiza si sinteza informatiilor este deficitara. Procesarea informatiilor este deficitara si datorita si datorita deficitului de atentie.

Limbajul si comunicarea - Are un vocabular bogat care este exprimat greoi uneori datorita deficientelor de limbaj ( pararotacism, tahilalie, sialoree). Comunica prin propozitii dezvoltate, rar agramate. Foloseste un exces de cuvinte si povestiri neconcludente. Reda personajele din textele citite sau auzite, repetitiv, imbinand realul cu imaginatia sa. Raspunde la intrebari daca este interesat, iar daca nu, intrebarea trebuie repetata de mai multe ori pentru a obtine raspunsul asteptat. Manifesta o mare dorinta de conversatie chiar si atunci cand nu i se cere acest lucru.

Atentia - Deficitul atentional grav se manifesta atat la nivelul concentrarii atentiei cat si la mentinerea atentiei voluntare. Este atent pentru un timp mai indelungat la primele ore de curs cand este capabil sa rezolve sarcini destul de dificile. Atentia voluntara scade dupa primele doua ore de curs. Se concentreaza mai mult atunci cand trebuie sa rezolve o sarcina care ii place si care il intereseaza sau daca este apreciat intr-un fel sau altul. Campul atentional este redus. Este foarte usor distras de cel mai mic zgomot, miscare sau altceva. Are mai mult o atentie involuntara. Am incercat sa-l asez in clasa, in banca, astfel ca sa aiba in jurul sau cat mai putine surse care s-ar putea sa-i distraga atentia.

Afectivitatea - Este un copil , in general, echilibrat. Nu-si manifesta in mod exagerat afectivitatea. Este putin rezistent la frustrari, dar nu se manifesta impulsiv, nu are manifestari exagerate. Trece relativ usor de la o stare la alta.

Motivatia - Are o motivatie mai mult extrinseca decat intrinseca. Prin aprecieri si unele recompense se poate motiva pentru executarea unor sarcini care nu-i prea sunt pe plac. Manifesta o dorinta deosebita de a realiza lucrurile bine, de a fi apreciat de cei din jur. Ii place sa fie solicitat pentru a indeplini anumite sarcini in clasa.

Temperament - Este un copil sociabil, comunicativ, extrovertit.

Comportament - Comportamentul copilului este tipic persoanelor afectate de ADHD. Se misca mereu, alearga si se catara foarte mult, intampina dificultati in a sta linistit, nu se concentreaza doar la o singura activitate, intrerupe o converstie si vorbeste fara sa-i fie randul, ii invinuie pe altii pentru propriile greseli sau comportament, adesea actioneaza inainte de a gandi, scrisul de mana variaza de la o zi la alta, este foarte usor frustrat, renunta usor la sarcinile mai dificile, nu umeaza sugestiile care i se ofera. Cu toate acestea s-a integrat bine in clasa de elevi. I-a acceptat si este acceptat de ceilalti. Este atent cu ceilalti, manifesta dorinta de a face tot ce fac ceilalti si incearca sa fie la fel, ii imita atat in lucrurile bune cat si in cele rele. Chiar daca accepta greu frustrarile nu se manifesta agresiv fizic si nici verbal.

Cateva modalitati de reabilitare, integrare a copiilor cu ADHD:

Sustinerea cea mai eficienta presupune un efort de colaborare intre parinti si educatori. Parintele care se comporta insistent, cu tact si respectuos in comunicarea informatiilor si solicitarea de servicii este mai probabil a progresa, in comparatie cu cel care manifesta o atitudine agresiva sau combatanta. Colaborarea cu educatorul in contracararea simptomelor afectiunii este foarte importanta deoarece un cadru didactic bine informat poate fi un sprijin extrem de benefic pentru copil.

Am covenit cu parintii la implementare, urmarirea si respectarea unor modalitati concrete. Iata cateva dintre ele:

In disciplinarea copilului, regula de aur este consecventa!

Atitudinea parintilor si a educatorului trebuie sa fie constanta: daca si-a lasat lucrurile in dezordine sau s-a batut cu alti copii si este certat, nu trebuie sa fie ignorat daca acest comportament se va repeta. De cate ori repeta un comportament gresit trebuie sa i se atraga atentia asupra lui si sa i se arate comportamentul corect. Altfel va profita de inconsecventa si va incerca manipularea parintelui sau a educatorului. Va fi mult mai greu apoi sa se exercite un control asupra lui, daca a sesizat o slabiciune.

Folosirea recompensei

Copiilor cu ADHD le este foarte greu sa-si inhibe tipurile de comportamente care atrag dupa ele efecte negative. Ei nu pot sa-si regleze usor nici dispozitia nici actiunile datorita faptului ca nu sunt constienti de ele. Atunci cand acesti copii invata ceva sau realizeaza o sarcina ceruta trebuie sa fim foarte atenti cu recompensele pe care le oferim deoarece copilul depune un efort pentru a realiza o activitate. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile laudative ale educatorului sau ale parintelui, devine o motivatie pentru repetarea acelui comportament.

a)     Lauda sa nu fie generala ci specifica. Exemplu: « Ai raspuns corect la 5 din

8 intrebari. Foarte bine ! » "Felul in care ti-ai a asteptat randul a fost formidabil ! »

b)     Prin lauda sa se evidentieze efortul si nu rezultatul. Exemplu : « Pun pariu ca

ai lucrat din greu pentru tema asta ».

c)     Lauda trebuie sa sublinieze sentimentele elevului si nu pe cele ale adultului.

Exemplu: "Ai lucrat de nota zece. Cred ca te simti minunat".

d)     Sa se evite laudele de felul: Exemplu: "Vezi ca stii sa te comporti cand

vrei?"

Tipuri de recompense: sa fie primul la rand, sa paraseasca sala de clasa inainte de

a suna, sa poata sterge tabla atunci cand este scrisa, sa duca mesaje altor invatatori, sa cheme elevii in clasa, sa aduca cornul si laptele, etc.

Ignorarea si redirectionarea

De cate ori este posibil, este bine sa se ignore miscarea permanena a copilului,

aruncarea cu un creion sau cu alte obiecte pe care le are in mana. In acest moment este cel mai indicat sa i se dea copilului posibilitatea sa se miste cu sens. De exemplu, daca un copil loveste in permanenta cu creionul in masa, un fel de raspuns poate fi: Vrei sa-mi aduci cartea de povesti de pe ultima banca? Este indicat de asemenea sa i se permita copilului sa tina ceva in mana. S-a observat ca acesti copii se pot concentra mai bine daca au ceva in mana pe care pot sa-l manipuleze.

Trebuie ajutat sa se concentreze

Atentia acestor copii este distrasa foarte usor de sunete, zgomote, alte obiecte din

jur. Copilul trebuie asezat in clasa astfel incat in jurul lui sa fie cat mai putine lucruri care pot sa-i distraga atentia. Va fi asezat in prima banca, nu aproape de geam, la distanta destul de mare de un alt coleg, dar nu separat de restul clasei. Pe masa de lucru trebuie sa aiba doar materialele de care are nevoie pentru o singura activitate. E nu se va putea concentra la rezolvarea unor exercitii de matematica daca pe masa de lucru vor fi acuarele, carti cu poze etc.

Practicarea sportului

Anumite sporturi ar trebui practicate constant de catre copilul hiperactiv, cu

deficit de atentie (inotul, artele martiale), deoarece au ca rezultat cresterea capacitatii de concentrare a atentiei, determina un mai bun control al miscarilor, au un efect relaxant, radica nivelul respectului de sine, atat de fragil la acesti copii.