Paradigme teoretice ale stresului occupational

Paradigme teoretice ale stresului occupational

1. Modele teoretice clasice ale stresului ocupational

Pornind de la definirea si caracterizarea stresului ocupational, diferiti cercetatori au incercat sa dezvolte si o serie de modele teoretice ale acestuia. Multe dintre acestea au fost publicate fie in articole, fie ca referinte propuse pentru cercetari ulterioare (Ivancevich & Matteson, 1980; Jick & Payne, 1980; Levi, 1981; Schuler, 1981; Payne, Jick & Burke, 1982; Beehr & Franz, 1987; Frankenhaeuser et al., 1989) si exista o considerabila convergenta intre acestea.

A. Modelele ISR

In anul 1962, French si Kahn au publicat prototipul acestor modele ca o schema generala pentru a indruma un program de cercetare la Institutul de Cercetare Sociala (Institute for Social Research sau ISR) de la Universitatea din Michigan.

Modelul ISR sau modelul Michigan continua sa serveasca acea functie pragmatica, desi este foarte general, si necesita o specificare aditionala pentru fiecare din partile investigatiei. Din acest motiv, s-au creat o serie de modele derivate care au in comun aceasta origine meta-teoretica.

Primul din aceasta serie a fost propus de catre Kahn, Wolfe, Quinn si Snoek (1964) pentru a studia efectele conflictului de rol si a ambiguitatii rolului. Chiar si in forma sa initiala (French & Kahn, 1962), modelul ISR a accentuat cateva principii care au fost acceptate, daca nu in practica, atunci in doctrina cercetarii stresului ocupational. Acestea includ masurarea mediului ambiant din munca, atat obiectiv cat si subiectiv - ceea ce inseamna atat cum este el vazut de catre individul studiat (mediu ambiant psihologic), precum si asa cum este el vazut independent de perceptiile persoanei (mediu ambiant obiectiv). Modelul diferentiaza de asemenea consecintele de scurta si de lunga durata ale stresului, considerandu-le pe cele de scurta durata drept raspunsuri iar pe celelalte drept criteriu de sanatate si boala. Chiar mai mult, raspunsurile de scurta durata includ categorii afective, comportamentale si fiziologice. Omiterea proceselor cognitive, aici incluzand si functiile de apreciere succesiva care sunt centrale in modelul lui Lazarus, este o deficienta a modelului ISR.

Modelul ISR din 1962 a accentuat doua seturi de variabile mediatoare:

Proprietatile contextuale (mai ales interpersonale) ale situatiei de munca;

Proprietatile de indurare ale persoanei.

Ambele seturi de mediatori au capacitatea de a altera cele trei efecte principale prezentate in ipoteza:

-Efectul caracteristicilor organizationale si de munca obiective asupra perceptiilor individului;

-Efectul acestor perceptii asupra raspunsurilor individului;

-Efectul acestor raspunsuri asupra starii ulterioare de sanatate sau boala a individului.

Limitele modelului sunt in principal trei:

nivelul de abstractizare, care lasa sarcina specificarii aproape in intregime la indemana utilizatorilor;

neglijarea proceselor cognitive care sunt importante in procesul stresului, mai ales daca ele intervin intre perceptiile imediate si raspunsurile ulterioare;

restrictia rezultatelor asupra sanatatii si bolii.

Paradigma ISR cu cele doua variante de baza prezentate - modelul stresului muncii si modelul ajustarii / adecvarii persoana-mediu - se bazeaza asadar pe descrierile proceselor motivationale si se fundamenteaza pe modele ale comportamentului organizational.

B. Modelul lui Elliot si Eisdorfer

Elliot si Eisdorfer (1982) descriu modelul de cercetare al stresului ca fiind cel mai general si poate cel mai putin explicit in ceea ce priveste variabilele organizationale, doua fapte care reflecta originile sale interdisciplinare (apud Robert L. Kahn & Philippe Byosiere, 1992, p 580 - 593). Modelul a fost dezvoltat in cursul unui studiu realizat de o comisie alcatuita din 24 de cercetatori (psihologi, sociologi, psihiatri, neuroendocrinologi) de la Institutul de Medicina - Academia Nationala de Stiinte. Cadrul de interactiuni dintre individ si mediul inconjurator a fost creat de grup pentru a trece in revista literatura de cercetare a stresului. Acesta implica trei elemente principale:

ceva in mediul inconjurator care devine un activator (stimul, stresor);

reactii individuale catre activator;

consecintele acelor reactii.

Relatiile secundare reprezentate in acest model implica mediatori si relatiile lor cu fiecare dintre aceste elemente. Acestea sunt incluse pentru a se lua in vedere faptul ca reactiile la evenimentele si conditiile (activatorii) mediului inconjurator nu sunt uniforme in orice situatie sau la orice individ. Acesti mediatori pot fi biologici, psihologici sau sociali; ei sunt variabilele necesare pentru explicarea:

diferentelor situationale si individuale ale reactiilor la acelasi activator (stresor);

diferentelor consecintelor aceleiasi reactii initiale.

Pentru psihologul organizational interesat de stres, acest model poate fi folositor, insa doar ca un inceput. Raman de specificat conceptele si variabilele de interes in fiecare dintre aceste largi categorii (activatori, reactii, consecinte si mediatori) si de specificat relatiile (descoperiri ipotetice si empirice) prin care ele se leaga.

C. Modelul procesual al lui McGrath

Modelul lui McGrath (1976) este similar in simplicitate si generalitate cu cel al lui Elliot si Eisdorfer, cel putin in felul in care este el initial prezentat. McGrath intelege stresul ocupational ca pe un proces ciclic inchis, care parcurge patru stadii. De-a lungul capitolului sau despre stres, el ofera un numar de elaborari (modificari) ale modelului in situatii de stres specifice. Elementele de baza raman insa aceleasi. Ele implica deci o succesiune in patru pasi ducand de la o situatie externa la comportamentul observabil al individului, care in schimb afecteaza situatia.

Patru procese leaga aceste categorii conceptuale: evaluarea, luarea deciziei, performanta si rezultatul. Modelul aduce ceva in plus pe langa modelul lui Elliot si Eisdorfer prin prevederea acestor procese; ele nu sunt singurele legaturi procesuale posibile, dar ele accentueaza caracterul psihologic al modelului. Atat procesul evaluarii (care leaga situatia obiectiva de situatia perceputa de individ), cat si procesul de luare a deciziei (care leaga situatia perceputa de selectia de reactii din repertoriul individului) sunt esential psihologice.

Modelul lui McGrath implica de asemenea in mod explicit si procesul de feedback (legatura etichetata drept "rezultat") care leaga raspunsul comportamental al unui individ de situatia care l-a evocat. Aceasta inlantuire dinamica este un aspect important si neglijat al cercetarii si teoriei stresului.

D. Modelul lui Ivancevich si Matteson de cercetare a stresului ocupational

Ivancevich si Matteson (1980) si-au dezvoltat modelul de-a lungul descoperirilor empirice cu privire la stresul ocupational. Este un model excelent care incorporeaza multe elemente importante, trateaza stresul in intregime, adica de la stresori sau antecedenti intraorganizationali si extraorganizationali la stresul specific in munca (stresori imediati), la rezultatele psihologice si comportamentale de termen scurt si pana la bolile de adaptare pe termen lung. In fiecare dintre aceste categorii au fost identificate variabile specifice foarte importante. Caracteristicile individuale de durata - demografice, comportamentale, cognitive si afective - sunt introduse ca moderatori in succesiunea stresului.

In cele din urma, modelul lui Ivancevich si Matteson , model de o deosebita importanta, distinge stresori pentru fiecare nivel al analizei: individuali, de grup sau organizationali. Singurul lucru important care este omis in acest model este rolul factorilor situationali, de situatie (de exemplu suportul social) ca moderatori potentiali in succesiunea stresului. Relatiile interpersonale sunt incluse in variabilele antecedente, dar nu ca moderatori potentiali.

Modelul lui Schuler (1981) este similar prin:

specificarea stresorilor organizationali (din mediul inconjurator);

diferentierea in timp a replicilor, a raspunsurilor si reactiilor;

introducerea caracteristicilor individuale ca moderatori in succesiunea stresului.

Payne, Jick si Burke (modelul din 1982, adaptat dupa Jick si Payne, 1980), adauga stresorii extraorganizationali ca stresori care interactioneaza cu stresorii din munca. Figura care prezinta cadrul lor conceptual pare sa trateze proprietatile persoanei drept consecinte ale acestor stresori, insa textul precizeaza clar ca ei sunt vazuti ca moderatori si exacerbatori ai efectelor stresului asupra rezultatelor de scurta sau lunga durata ce sunt relevante sanatatii.

Tratarea stresului de catre Beehr si Franz (1987) este compatibila cu acelea ale autorilor citati anterior.

E. Modelul de prevenire a stresului ocupational al lui Levi si modelul lui Frankenhaeuser

Doua dintre cele mai importante surse de cercetare asupra stresului organizational se gasesc la Institutul Karolinska de la Universitatea din Stockholm. Acestea sunt:

Departamentul de cercetare a stresului, condus de Lennart Levi;

Departamentul de psihologie, unde cercetarea stresului este condusa de Marianne Frankenhaeuser.

Cercetarea ambelor grupuri (Levi, 1981; Frankenhaeuser, 1989), este, in foarte mare parte, considerata interdisciplinara; bio-psiho-sociala este o descriere pe masura. Ambele grupuri pun accent pe evaluarea individuala a variabilelor majore si conduc cercetarea asupra stresului atat in laborator cat si in practica.

Marshall si Cooper (1979) prezinta un cadru care include multi dintre stresorii de care s-au ocupat aceste doua grupuri. Din cele sase categorii de stresori incluse in model, cinci iau nastere in munca si in contextul organizational al ei. Stresul insusi apare in acest model ca o constructie ipotetica, este dedus din manifestarile sale - fizice, comportamentale, mentale si organizationale. Modelul este clar, explicit in privinta stresorilor, precum si a rezultatelor. Rezultatele trebuie apreciate atat la nivel individual cat si la nivel organizational.

F. Schematizarea teoretica a paradigmei lui Lazarus

Lucrarile lui Lazarus si ale colegilor sai (Lazarus, 1981; Lazarus & Gruen, 1985; Lazarus & Folkman, 1984; apud R. Kahn & P. Byosiere, 1992) au avut o mare influenta in cercetarea stresului si, desi s-au preocupat doar putin de factorii cauzali care pot fi considerati organizationali, sunt, din multe puncte de vedere, instructive pentru psihologii organizationali. Accentul s-a pus pe:

conditiile externe cronice, ca stresori;

factorii cognitivi care intervin intre astfel de evenimente externe si consecintele lor psihologice, emotionale si comportamentale de termen scurt.

Lazarus isi numeste teoria sa asupra stresului cognitiv - fenomenologica si defineste stresul ca o relatie complicata intre persoana si mediul inconjurator, in care o cerere, o constrangere sau o oportunitate din mediul inconjurator este considerata ca o povara sau ca un exces pentru resursele persoanei (Folkman & Lazarus, 1980; Lazarus & Folkman, 1984). Relatia persoana - mediu inconjurator este mediata prin trei tipuri de evaluare cognitiva, pe care Lazarus le numeste: primara, secundara si reevaluare.

Evaluarea primara este procesul prin care indivizii apreciaza o problema in ceea ce priveste importanta ei pentru binele lor propriu; evaluarea secundara ridica problema de a face fata iar reevaluarea, asa cum implica termenul, este pur si simplu un alt ciclu, activat de o informatie noua.

Psihologii organizationali pot sa foloseasca usor modelul lui Lazarus, fie ca sunt sau nu de acord cu definitia lui subiectiva a stresului. Modelul lui Lazarus este concordant cu modelele lui Elliot - Eisdorfer si McGrath, dar face procesele cognitive mai specifice. Accentul lui Lazarus pe procesul de stres ca fiind dinamic, este clar in cercetarea lui, desi este implicat in model doar prin referirile la timpuri consecutive (in categoria numita "procese mediatoare") si prin trecatoarea succesiune a celor trei parti ale evaluarii cognitive.

G. Modelul lui Dohrenwend

Conceptul central din modelul lui Dohrenwend, Pearlin, Clayton, Hanburg, Riley si Rose (1982), este evenimentul de viata stresant. S-a descoperit ca astfel de evenimente sunt in mare masura asociate cu riscul crescut de imbolnavire fizica si mentala (Dohrenwend & Dohrenwend, 1974; Dohrenwend, Krasnoff, Askenasy & Dohrenwend, 1982; Gundersone & Rahe, 1974; Rabkin & Struening, 1976; Rahe & Arthur, 1978; apud Kahn & Byosiere, 1992). Evenimentele de viata stresante sunt vazute ca fiind determinate de circumstantele din mediul inconjurator si de caracteristicile indivizilor, la un loc. Unele ambiante genereaza mai multe evenimente de acest gen decat altele, si unii oameni sunt mai predispusi la stres decat altii. Pe de alta parte, evenimentele stresante sunt cauza imediata a starii de stres a individului. Acea stare de stres poate fi in cele din urma reflectata in schimbari nedorite in comportament si sanatate. Aceasta ultima veriga din succesiunea cauzala presupusa (ipotetica), spre deosebire de cele care o preced, este mediata atat de factori externi, precum suportul, cat si de factori interni - aspiratii si valori, posibilitati de a face fata si caracteristici biologice.

Modelul lui Dohrenwend are un numar de asemanari cu modelele discutate anterior:

conceptualizarea starii interne de stres a unei persoane, ca fiind determinata de proprietatile mediului inconjurator la un loc cu cele ale persoanei;

accentul pe factori interni si externi, factori care mediaza efectul stresului asupra sanatatii si a performantei in munca.

Caracteristica principala care distinge modelul lui Dohrenwend este conceptualizarea stresorilor din mediul inconjurator ca evenimente individuale diferite, si nu ca infatisari diferite ale proprietatilor mediului inconjurator. Masura variabila a stresorilor externi este generata de mai multe evenimente de acest gen la un loc; daca ei ar trebui sau nu sa fie masurati, este o controversa persistenta in cercetarea evenimentelor de viata.

Sustinatorii abordarii evenimentelor de viata stresante scot in evidenta disponibilitatea unui instrument si a unei literaturi empirice bogate. Ei accentueaza accesul acestor evenimente la memorie si la o validare independenta. Ei sustin ca abordarea lor isi are originea in notiunea fundamentala de homeostasis (reglarea proprie) si de stres extern ca sursa de dezechilibru. Cercetatorii evenimentelor de viata critice nu s-au concentrat asupra rolului muncii, dar abordarea ar putea fi adaptata la masurarea intensa a acelui rol si a stresorilor sai. Experienta de stres in conditiile de munca ar putea fi mai bine definita prin conditii persistente decat prin evenimente de viata. Anumite evenimente si tranzitii care au de a face cu munca sunt insa cel mai bine studiate prin metode care reflecta discontinuitatea lor. De exemplu, intrarea si reintrarea pe piata de munca, pierderea serviciului, promovarea, pensionarea, transferul de munca sunt evenimente distincte si caracterul lor intamplator poate fi esential in intelegerea impactului lor asupra stresorilor.

H. Modelul operational-integrativ de evaluare si coping a STRESULUI OPERATIONAL

Modelul teoretic (Cooper, 1988), care sta la baza alcatuirii unuia dintre instrumentele utilizate in lucrarea de fata, indicatorul de stres ocupational (OSI), cuprinde patru elemente-cheie: sursele stresului, caracteristici individuale, strategii de coping si efectele stresului ocupational asupra individului si organizatiei, pe care le-am tratat pe larg mai sus.

Cooper propune ca surse ale STRESULUI OPERATIONAL urmatoarele:

factorii intrinseci muncii;

rolul in organizatie;

natura relatiilor interpersonale;

posibilitatile de realizare profesionala;

structua si climatul organizational;

relatia munca-familie.

Caracteristicile individuale cuprind: factorii biologici si demografici, tipul A de comportament si cotrolul perceput de individ in organizatie.

Strategiile de evaluare si coping a STRESULUI OPERATIONAL, din perspectiva modelului lui Cooper, sunt urmatoarele:

suportul social din partea familiei si a colegilor;

relatii optime familiale si de munca;

indeplinirea eficienta a sarcinilor de munca;

implicarea activa in situatiile diverse de munca;

ratiune (strategii nonemotionale de abordare a situatiilor de munca cu un grad ridicat de risc).

Efectele stresului asupra individului si organizatiei se refera, pe de o parte, la acuzele somato-psihice, iar pe de alta parte, la insatisfactia fata de realizarea profesionala, interes scazut fata de munca, performanta globala diminuata, ineficienta, fluctuatii de personal si absenteism.

Concluzionand asupra modelelor teoretice prezentate, putem afirma ca majoritatea lor sustin faptul ca rezultatele stresului ocupational pot avea efecte ulterioare, atat asupra sanatatii persoanei, cat si asupra conditiilor sale de munca. De asemenea, ele se fundamenteaza pe o secventa cauzala iar variabila timp trebuie luata in considerare in viitoarele cercetari asupra stresului ocupational.

Asadar, procesul STRESULUI OPERATIONAL este alcatuit din patru categorii de variabile: stresori, reactii la stres, evaluare si mecanisme de coping, care in studiul stresului pot fi considerate ca fiind dependente, independente sau mediatoare, in functie de modelul de abordare.