Evolutia istorica a democratiei

EVOLUTIA ISTORICA A DEMOCRATIEI

Formele de organizare democratica a societatii sunt stans legate de primele comunitati umane. Democratia a fost si a rimas un factor care, de-a lungul veacurilor, a conditionat si deci a insotit progresul social.

1.  democratia, ca forma de organizare si conducere politica a societatii o intalnim in oranduirea sclavagista si este strans legata de aparitia statului, ca principal instrument politic de organizare si co0nducere a societatii. Formele clasice de exprimare a democratiei in perioada respectiva au constat in :

elaborarea unei legislatii care prevedea anumite drepturi si libertati pentru cetateni;

incercarea de a situa dreptul la baza organizarii sociale;

crearea unui mecanism care sa asigure alegerea libera a unor organisme ale puterii de stat sau a unor conducatori la nivelul puterii de stat centrale si locale. Sunt cunoscute in acest sens, formele democratice de organizare ale Greciei si Romei antice.

a. In Grecia antica, in epoca homeriana (sec.XII-VIII.i.e.n.) organele de conducere erau: bazileul - cu puteri limitate, statul- ca for consultativ al bazileului si adunarea poporului (demosul) - ca putere suprema. In secolul VIII i.e.n. regalitatea (bazileii) a fost inlaturata. Conducerea ateniana a fost luata de noua arhonti (conducatori), alesi in fiecare an din randul eupatrizilor (aristocratia gentilica).

Cele mai inalte forme ale democratiei ateniene au fost atinse in secolele VI si V i.e.n., in mod deosebit in vremea lui Clistene si Pericle care au introdus drepturi egale de participare la conducere pentru toti cvetatenii atenieni. Participarea demosului la conducerea statului a primit numele de democratie.

Astfel, in timp ce Sparta s-a constituit, ca urmare a legilor lui Licurg, intr-un stat sclavagist, oligarhic, prin organizarea intr-o clasa militarist aristocratica a polisului dominand in mod absolut peste masa periecilor (poporul de rand), a ilotilor si a sclavilor, Atena a cunoscut de la Solomon la Pericle un complex social-politic, inscriind in istorie paradigma (modelul ) democratiei.

Conceputa ca forma de organizare in care puterea de stat apartine oamenilor liberi, democratia ateniana a reprezentat o forma de guvernare sclavagista, fiind in esenta statul proprietarilor de sclavi. In imprejurarile istorice respective democratia (guvernarea poporului) si oligarhia (guvernarea aristocratiei) au devenit doua alternative politice fundamental opuse cu privire la organizarea si conducerea polisului grecesc. Democratia care s-a afirmat pe Acropole in urma cu doua milenii si jumatate constituie o componenta de seama a civilizatiei grecesti ce s-a transmis peste secole, avand o importanta contributie la progresul umanitatii.

b. In Roma antica, statul roman in perioada regalitatii (753-509 i.e.n.) era condus de un rege ajutat de senat, rolul superior avandu-l initial adunarea poporului, care alegea pe rege, declara razboi etc.

Descendenta a unei democratii militare, republica romana a constituit forma de stat sclavagist prin care doua caste de origine gentilica au fuzionat sub impulsul relatiilor economice intemeiate pe proprietatea privata si pe exploatare si au determinat o noua structura a comunitatii, in functie de relatiile de clasa formate pe aceasta baza . In perioada republicii romane (509-27 i.e.n) puterea civila si militara era incredintata la doi magistrati (consuli) alesi pe un timp de un an dintre patricieni si detineau puterea suprema in stat. Treptat, pe masura perfectionarii regimului democratic al republicii romane, au fost infiintate noi magistraturi care au dus la separarea puterilor in stat: pretori, cenzori, chestori. Institutia suprema de conducere a republicii era senatul, alcatuit din trei sute de patricieni alesi pe viata.

Lipsa de drepturi, inclusiv politice, a plebei, a determinat declansarea luptei acesteia pentru participarea la viata politica, lupta care s-a soldat cu obtinerea mai multor drepturi:plebeii sa aiba doi tribuni pentru apararea intereselor lor, cu putere de veto;dreptul ca unui din cei doi consuli sa fie plebeu; dreptul ca plebeii sa poata fi alesi cenzori, chestori, prefori etc. In felul acesta, lupta dintre patricieni (aristocratie) si plebei (producatorii valorilor materiale) a condus la lichidarea inegalitatilor politice si civile dintre cele doua categorii sociale.

Legislatia romana si institutiile sale democratice au fost si au ramas in admiratia tuturor timpurilor.

Totusi, datorita bazei de clasa a societatii, care era alcatuita din stapani de sclavi si sclavi, democratia acelei perioade avea limitele sale istorice: democratia in acel timp nu a fost un fenomen permanent, ea alternand cu forme dictatoriale de organizare politica; democratia in slavagism cuprindea numai o parte a societatii; conducerea se realiza intradevar cu consimtamantul cetatenilor, prin consultarea acestora, dar cetatenii cuprindeau numai stapanii de sclavi si oamenii liberi, sclavii nefacand parte din randul cetatenilor.

Factorul determinant care a impus aceasta limita a democratiei a fost constituit din raporturile de proprietate, exprimate in proprietatea absoluta a stapanului asupra sclavului.

2.  In oranduirea feudala, desi raporturile de proprietate si sociale se schimba, feudalul exercita drepturi partiale asupra iobagului, organizarea democratica a societatii marcheaza un mare regres fata de antichitate, ceea ce se va rasfrange in sfera intregii vieti economice, sociale, politice si spirituale. Regimurile absolutiste devin o caracteristica a organizarii si conducerii politico-sociale, omenirea intrand intr-un con de umbra pe coordonatele devenirii sale, din care va iesi cu mare dificultate. Puterea absoluta a monarhului emana, in conceptiile politice de atunci, de la Dumnezeu, iar poporul era complet ignorat. Cu toate acestea, si in feudalism se intalnesc forme de organizare democratica la nivele de localitati si anumite comunitati (de exemplu in republicile italiene: Venetia, Geneva, Milano, Pisa, Florenta).

3.  In perioada de trecere de la oranduirea feudala la oranduirea capitalista si mai departe in conditiile capitalismului se realizeaza un mare progres si pe calea organizarii democratice a societatii, progres ce nu a fost egalat de alte perioade de dezvoltare sociala.

Acest progres a fost generat de insusi caracteristicile oranduirii capitaliste care, fata de oranduirile sociale anterioare, a asezat dezvoltarea economica pe criterii strict

economice de eficienta si rentabilitate, de libertate a fortei de munca ce a impus si libertatea economica a individului si a organizarii democratice a vietii sociale. Concurentei din domeniul economic i-au corespuns mai multe optiuni privind organizarea si conducerea sociala. Acest fapt a permis o dezvoltare democratica a societatii, care a constituit conditia sine-gua-non a permanentei dezvoltari si consolidari a capitalismului.

In felul acesta capitalismul a pus politicul in slujba economicului, fapt ce a permis o dezvoltare fara precedent a vietii economice, a gradului de civilizatie materiala si spirituala a omenirii.

Progresul realizat de capitalism pe linia dezvoltarii democratiei este evident, de netagaduit. Odata cu pregatirea si infaptuirea revolutiilor burgheze au fost proclamate, pentru prima data in istorie, drepturile si libertatile fundamentale ale omului si popoarelor care au fost inscrise in proclamatii si legi. " Proclamatiile" drepturilor omului au constituit elemente de baza ale platformelor program privind dezvoltarea democratica a societatii si ele isi pastreaza actualitatea si in continuare, in prezent. In acest sens pot fi amintite:

Declaratia drepturilor din Anglia (1688);

Declaratia de independenta a S.U.A. (1766);

Declaratia drepturilor omului si cetatenilor din Franta (1789);

Drepturile prevazute in Carta ONU, precum si declaratiile privind drepturile omului, mai ales de la Helsinki (1975) si Viena (1989).

In acestea sunt prevazute drepturi si libertati precum:

egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor si popoarelor fara nici un fel de discriminare;

organizarea si exprimarea libera a tuturor cetatenilor;

posibilitati egale de instruire si pregatire, de a munci, de a circula liber, de a-si stabili domiciliu in tara unde doreste;

dreptul la existenta decenta si la viata etc.

In prezent in organismele ONU si in alte organisme internationale, are loc un schimb intens de pareri asupra transpunerii in viata a acestor drepturi si libertati. Se pot remarca dezvoltari incurajatoare in aceasta directie, dar si ingrijorari in legatura cu unele incalcari ale acestor principii.

Exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si popoarelor este in stransa legatura cu manifestarea unor responsabilitati, a respectarii unor obligatii si indatoriri care sa faca posibila manifestarea drepturilor si libertatilor respective.

Drepturile si libertatile proclamate au fost legiferate, tot pentru prima data in istorie, prin adoptarea unor legi, inclusiv a legii fundamentale- constitutia, care au creat cadrul legal al statului de drept, un mecanism democratic in care sa se asigure:

votul universal, direct si secret;

separatia puterilor in stat;

alegerea organelor puterii de stat de catre popor;

crearea sistemului politic, bazat pe pluralism politic, inclusiv pe pluripartidism;

garantarea prin lege a exercitarii drepturilor si libertatilor;

libertatea presei vorbite si scrise, libera circulatie a informatiei in general etc.      

Toate acestea au facut ca, de-a lungul anilor, in multe tari capitaliste sa se statorniceasca sisteme democratice puternice, ca de pilda democratiile occidentale.

O problema teoretica si practica ce se poate pune este daca aceste democratii occidentale reprezinta modulul unei vieti democratice depline. Desi progresul realizat este de o mare amploare si inca ne egalat, exista o serie de limite care fac ca democratia sa nu-si manifeste in toate imprejurarile si pe deplin virtutile sale generale umane si anume:

a. inegalitatea economica (mentinuta si uneori amplificata de catre capitalism), faptul ca unii sunt proprietari si altii lipsiti de proprietate fac ca exercitarea drepturilor si libertatilor sa nu se produca in egala masura pentru toti cetatenii. Marii proprietari, capitalistii, detinatori ai puterii economice, au mari posibilitati de a-si exercita puterea in stat de a beneficia de drepturi si libertati intr-o masura mai mare decat restul cetatenilor, majoritatea salariatilor. Unii politologi occidentali recunosc ca inegalitatea economica isi pune ampreta asupra democratiei, in capitalism unii fiind "mai egali decat altii";

b. inegalitatea cetatenilor pe plan economic, potrivit dialecticii dezvoltarii capitalismului, a generat inegalitate si intre tari;

c. inegalitatea economica atat pe plan intern, cat si pe plan extern a generat si genereaza pe scara mare politicianismul, manipularea, neacoperirea cu fapte a unor declaratii si, uneori, chiar incalcarea fatisa a unor drepturi si libertati, neacoperirea cu fapte a unor declaratii si, uneori, chiar incalcarea fatisa a unor drepturi si libertati;

d. bazat pe inegalitate economica, capitalismul, in situatii de criza, poate sa dea conducerea societatii unor grupuri care inlatura democratia si instaureaza dictaturi totalitare precum fascismul, nazimul etc. Prin urmare, se poate conchide ca burghezia, in anumite imprejurari, pentru a apara interesele unor grupari cu caracter restrans, recurge la regim dictatorial (realitatea istorica o confirma );

e. existenta unei democratii dezvoltate, cu vechi traditii, se datoreaza, nu atat virtutilor burgheziei, cat, mai ales, luptei maselor populare, a diferitelor categorii sociale, care au impus si impun democratia.

Pentru burghezie este preferabil sa conduca democratic, dar nu trebuie uitata politica monopolurilor care pot recurge, in anumite imprejurari, la dictatura. Conducerea democratica sau dictatoriala este, in ultima instanta, rezultatul raporturilor de forte dintre conducatori si condusi.

Pe baza unei indelungate experiente istorice, popoarele au inceput sa inteleaga ca esentialul pentru progres il reprezinta democratia.

In secolul trecut democratia a primit puternice lovituri prin aparitia unor regimuri totalitare precum cele fasciste si naziste dar si cele socialiste (comuniste). Daca regimurile fasciste si naziste si-au instaurat dictatura in mod fatis, cele comuniste au facut-o in buna parte in numele unei democratii noi, considerata de tip superior-democratia socialista.

Instaurarea sistemului socialist intr-un sir de tari dupa primul si cel de-al doilea razboi mondial, prin trasaturile sale de baza, a exclus din start democratia ca forma de organizare si conducere sociala, bazandu-se pe regimuri totalitare, pe dictaturi. Viciul de fond al acestei situatii este legat de insusi modul in care a aparut sistemul socialist, precum si de intreaga gandire teoretica si practica ce l-a insotit.

Politicul trebuie sa slujeasca economicului, sa elimine piedicile din calea dezvoltarii sale libere, numai pe criterii de eficienta si rentabilitate, pe baza unui cadru politic democratic. Prin instaurarea socialismului, in pofida experientei acumulate pana atunci, raportul a fost inversat. Economicul a fost subordonat politicului, iar dictatura si constrangerea au devenit elemente specifice regimului. Instaurarea proprietatii socialiste- care s-a realizat prin intermediul politicului pe cale dictatoriala-, nu numai ca nu a creat baza unei noi democratii, asa cum s-a pretins, ci, dimpotriva, a creat fundamentul economic al statului totalitar. In socialism, economicul - in afara faptului ca s-a dovedit ineficient, fiind creat si mentinut prin masuri extra economice -, a constituit si sursa perpetuarii dictaturii. Egalitatea cetatenilor prin intermediul proprietatii socialiste asupra mijloacelor de productie a constituit de fapt, calea prin care cetatenii au fost lipsiti de toate drepturile si libertatile lor firesti, fiind subordonati direct statului. Astfel societatea civila si-a pierdut dreptul ei firesc.

Asertiunile ca interesele individuale sunt subordonate celor generale au condus la eludarea drepturilor si libertatilor individuale, cetateanul ne mai putandu-se manifesta liber. Pe aceste cai s-a ajuns la un singur partid, la un singur conducator, cu manifestarile cunoscute.

Regimurile comuniste prin specificul si natura lor au fost nu numai regimuri dictatoriale, ci si abuzive, corupte, incarcate de fenomene care au umilit si injosit fiinta umana, ridicand cultul personalitatii, demagogia, minciuna, crima, abuzurile, coruptia etc. la ranguri de principii ale politicii de stat. Chiar si legislatia socialista (inclusiv constitutia) era incalcata, statul ne mai fiind un stat de drept, ci unul bazat pe forta, pe represiune, pe dictatura. Aceasta situatie, in perioada de inceput a socialismului era proclamata ca o virtute. I.V. Stalin, citandu-l pe V.I.Lenin spunea ca dictatura proletariatului, in realitate dictatura unui partid sau unui om, trebuie sa se manifeste in cadrul si in afara legii.

Comunistii, pe temeiul luptei de clasa care exista ca realitate, au propovaduit ura de clasa si in cele din urma ura fata de om, realitate care explica in mare masura unele manifestari monstruoase ale dictaturii.

Pentru a intelege cum a fost posibil ca, in numele democratiei socialiste, sa se exercite cele mai dure dictaturi, trebuie infatisate atat cadrele teoretice privind democratia in socialism, cat si faptele concrete ce au avut loc in legatura cu aceasta:

a. marxistii au acreditat ideea ca pentru trecerea la socialism este nevoie de dictatura proletariatului, pe care o considerau ca fiind mai democrata decat orice alta democratie. Aceasta ar rezulta, din punct de vedere marxist, din faptul ca dictatura proletarului reprezinta "dictatura majoritatii exploatate impotriva minoritatii exploatatoare". Oricum, nu poate fi admis ca in vederea instaurarii unei societati "mai bune si mai dreapta"(cum se spunea) sa se instaureze o dictatura, fie ea chiar dictatura proletariatului sau a majoritatii. Regimurile dictatoriale au marcat, intotdeauna, un regres in dezvoltarea sociala ;

b. dictatura instaurata de comunisti nu a fost o dictatura a proletariatului, ci o dictatura a unui grup restrans din cadrul partidului comunist, ce a propulsat in frunte o persoana care si-a atribuit puteri discretionare, devenind dictator (I.V. Stalin, MaoTzedung etc.);

c. in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial a avut loc o impartire a sferelor de influenta intre marile puteri care a favorizat extinderea si amplificarea regimurilor dictatoriale impotriva vointei popoarelor respective;

d. in multe din aceste tari, la sfarsitul perioadei de trecere de la capitalism la socialism, partidele comuniste care reprezentau singurele forte politice conducatoare, dandu-si seama de discreditarea completa in ochii popoarelor a oricarui fel de dictatura, au lansat teza democratiei socialiste, ca tip superior de democratie, care ar exista in aceste tari. In acelasi timp, au luat masuri pentru a se da o aparenta de democratie.

Duritatea sistemului socialist a constat in faptul ca dictatura, abuzurile, crimele s-au manifestat in numele democratiei, in numele libertatii si dreptatii in viata sociala.

Regimurile de dictatura comunista au fost insotite de demagogie, minciuna, inselatorie, abuzuri ridicate la principii ale puterii de stat. Ele au condus la involutia democratiei si nu la ridicarea acesteia pe trepte superioare.

Democratia, de-a lungul istoriei, s-a dezvoltat si se dezvolta numai in masura in care relatia dintre conducatori si condusi se inclina in favoarea celor din urma, cand condusii impun conducatorilor prin modalitati si mijloace variate -respectarea drepturilor fundamentale ale individului si popoarelor.