Aparatul psihic si manifestarile sale - travaliul psihic

APARATUL PSIHIC SI MANIFESTARILE SALE

-TRAVALIUL PSIHIC-

- Ceea ce in psihologia contemporana se defineste prin expresia "sistemul psihic uman", Freud a definit cu notiunea de "aparat psihic", fiind tributar sistemelor conceptuale asociationist-gestaltiste mecaniciste, ce corespundeau spiritului vremurilor sale. Cert este ca acestui concept denotativ al psihicului, autorul vienez ii prevedea existenta unor cai de stimulare-receptie, a unui centru de comanda si control, a unor modalitati rezolutive si efectorii pentru conduita si comportamentul uman. Accentul era pus mai putin pe aspectele strict structurale, si mai mult pe aspectele functionale abordate prin mecanisme psihodinamice constiente si inconstiente. Ansamblul acestor manifestari a purtat denominarea generica de "travaliul psihic" si au fost explicitate printr-o serie de abordari: libidinale, pulsionale, tensionale, procese primare si secundare specifice manifestarilor inconstiente.

A.    TRAVALIUL VISULUI

Dezvoltarea psihica, arata Freud, este deseori contradictorie, chiar aleatorie, in sensul ca inregistreaza momente de organizare si dezorganizare, in aparenta o multitudine de manifestari fara noima, avand o aparenta de haos, fapt care se constata in fenomene cum ar fi fuga ideilor, dar in special visul. Rezulta ca psihismul poseda si dispozitii spre reorganizare, restructurare sau recombinare a continuturilor saleinformationale si tensionale (emotionale). Aceasta deoarece organizarile logice si schematice tind sa se fixeze invariabil, si de aceea, pentru renivelarea lor, este nevoie sa fie reamenajate, restructurate, din necesitati economice si dinamice, instalate la diverse nivele (topice). Cartea sa "Interpretarea viselor" reprezinta opera majora a lui S.Freud si mentiunea autorului ca evidentiaza "descoperirea a ceea ce este evident", interpretarea viselor reprezentand "via regia"n care duce la inconstient. Freud adopta o pozitie de analiza psihologica a visului, manifestare ce este specifica unei conditii fiziologice, si anume somnului. Prin somn, ne detasam de lumea exterioara, iar aceasta detasare conduce la modificari in desfasurarea vietii psihice. Aceasta detasare (decuplare) este, in fapt, considerata ca o regresie, fiind totodata o emancipare de exigentele sociale si ale constiintei morale. Daca somnul este o conditie a visului, atunci visul este un factor de asigurare, un paznic al somnului. Daca tensiunile proprii tendintelor nesatisfacute sunt prea mari, ele tulbura somnul. Pe calea activitatii onirice, se reduc o parte din tendintele supratensionate dinamic, si anume acelea care se refera la erotism, pulsiunile de autoconservare (foame, sete) sau ura nebeneficiind de posibilitati satisfacatoare fictive. Visul are un caracter predominant eidetic, desfasurandu-se de regula "vizual" (de aici etimologia romaneasca a cuvantului "vis") si numai in cazul unor tensionari accentuate angajeaza vorbirea sau motricitatea.

- El se desfasoara in conditiile somnului paradoxal (cu REM) si se produce deoarece prin el se reduce o tensiune sau se procura ('parenta') o placere. In vis se abolesc cenzurile, interdictiile si conflictele cu exteriorul. De asemenea, visele se desfasoara cu o viteza extraordinara, derularea afectiva se petrece liber, baleind experienta de la un pol la altul, ocazie cu care se genereaza o noua experiere, petrecandu-se un fenomen de catharsis emotional si informa-tional. In vis, experienta este baleiata si se tinde la inversarea semnificatiilor in raport cu sursele de stimulare. Sursele slabe in vis apar ca puternice si invers.

Visele depind de preocuparile tenace din starea de veghe si de sistemele de preocupari deschise (de exemplu: situatia unui examen ce urmeaza sa fie sustinut va tinde sa se completeze pe linia vectorului motivat dominant). De aceea, visele marturisesc despre autenticitatea unor dorinte (care pot fi si cauza unor nevroze), precum si despre unele disfunctii organice.

Ceea ce "veghem" in vis reprezinta de cele mai multe ori o travestire mai mult sau mai putin completa. "Continutul manifest" al visului reprezinta o deghizare a psihicului nostru pentru a ne proteja de contactul cu adevarata fata a dorintelor noastre reprobabile, si din acest motiv refulate. "Continutul manifest" al visului este prezenta imaginara, mai mult sau mai putin deghizata, a realitatii unei dorinte, iar "continutul latent"ar fi antisocial, imoral, egoist si intens afectiv. Descifrarea continutului latent, dupa Laplanche si Pontalis, ar fi "o povestire in imagini a visului", adica o organizare de ganduri, un discurs exprimand una sau mai multe dorinte.

Cine efectueaza deghizarea continutului latent in continutul manifest al visului?

- Aparatul psihic-raspunde S. Freud - fiind dotat cu o dispozitie interna, o ordine a unor procesari, fiind conceput cu rosturi energetice (mentinand tensiunea cat mai scazuta) si de codificare-traducere (transfer al gandurilor visului in alt mod de expresie). Concret vorbind, in trecerea de la continutul latent la cel manifest, travaliul visului consta intr-o deformare, mai precis o transpozitie sau refigurare (desfigurare).

Mecanismul si elaborarea visului, dupa S. Freud, depinde de 4 tipuri de activitati:

Condensarea - Integrarea stimulilor in vis nu este logica, ci analogica, realizandu-se un compozit dintre resturile diurne si liniile tensionale de articulare a acestora. Persoana visata, dupa anumite caracteristici fizice, seamana cu alta, iar dupa atitudine, cu un copil sau cu altcineva. Reprezentarea unica se afla la intersectia mai multor lanturi asociative de tip cauzal, de contiguitate, de similitudine sau de contrast, in timp si spatiu. Visul retine doar punctele nodale. Continutul manifest este, in acest context, laconic, o incifrare prescurtata.

2. Deplasarea (disloarea). In vis, detaliile minore au mare incarcatura afectiva, iar altele de fond apar ca neutre sau fara nici o cota de impresionare subiectiva. Avem in acest caz expresia unei deplasari de la general la particular, fiind o transmutatie de semnificatii valorice, transpozitie care contribuie in cea mai mare masura la caracterul de absurditate al visului. Explicatia oferita de S. Freud se refera la capacitatea energiei de investitie de a se desprinde de unele reprezentari si de a circula, distribuindu-se liber de-a lungul cailor asociative. Imaginile aparent nesemnificative pot simboliza, de fapt, starea subiectiva personala bazala, sau stari afective esentiale Nu numai prin simbolizare se realizeaza deplasarea, ci si prin inversiune-disimulare, prin inlocuirea unui fapt prin contrariul sau.

3. Dramatizarea (Darstellung). Prin aceasta activitate, deplasarile se articuleaza intr-un scenariu oniric, datorita unei necesitati impuse de regresie (cerinta de organizare a impresiilor la un nivel primar). Astfel, gandurile onirice sunt selectate si transformate mai ales in imagini, reprezentari, in special vizuale. Aceste scenarii - mentioneaza S.Freud - au intotdeauna un rol de polarizare, in sensul exersarii unei atractii sui-generis, fapt pentru care visul seamana cumva cu o piesa de teatru ce se supune regulilor acestei forme de "dramatizare". Prin aceasta tendinta, se apreciaza ca scenele din vis, la modul catenar, graviteaza in jurul unui pol reprezentat de un scenariu originar, modificat prin transfer asupra a ceea ce apare recent.

De altfel, si amintirile din timpul starii de veghe polarizeaza psihic, exercita o atractie sui-generis definibila ca luare in consideratie a figurabilitatii.

4. Elaborarea secundara (Bearbeitung). Nu se retin acele vise care nu beneficiaza de o cota de memorie - proces psihic trisistemic ce constituie piatra unghiulara a constiintei. Elaborarea secunda a visului este opera constientului si consta in "finisari" si "retusuri" pe care le comitem insa involuntar, in sensul de a prezenta visatul sub forma unui scenariu relativ coerent, accentul fiind concentrat pe inteligibilitate sau comprehensiune - o necesitate subsumata psihodonamic cenzurilor.

Aceste cenzuri (morala si de pudoare), pot fi relaxate in somn, dar nu abolite, deoarece in starea de somn, eul adormit trebuie protejat de inoportunitatea unor tendinte, pulsiuni (de regula infantile), care s-ar putea manifesta nude, ca atare. De aceea, prin intermediul travaliului oniric, dependent si de cenzuri cantonate la limita dintre constient si inconstient), acestea vor fi travestite si elaborate secundar, adica relativ coerent-inteligibil. Cu alte cuvinte, daca refularea s-ar instaura si mentine total, somnul ar fi imposibil, deoarece activitatea nictemerala nu inseamna extinctie, reducere la un zero absolut a manifestarilor psihice.

Daca limitarea instalarii totale a refularii inconstiente si cenzurile ar fi abolite, iarasi nu s-ar putea dormi, deoarece somnul ar fi tulburat de prezentarea nuda, brutala, dezgolita a tendintelor infantile - asa cum se intampla in cazul cosmarurilor nocturne. Pentru reprimarea din nou acestora, insa, exista cenzura, care solicita energia utila din starea de veghe si, de aceea, subiectul se va trezi din somn. Se constata ca simbolizarea specifica deplasarii si condensarii face visul neinteligibil, prin travestire, la care se mai adauga si efectul filtrant de cenzura - pentru a ne ascunde, camufla, pe noi de noi insine.

Teoria psihanalitica original freudiana a primit unele ajustari si revizuiri din partea psihanalistilor, dizidentilor acestora sau a neopsihanalistilor si unele dintre acestea au mers in directia reconsiderarii simbolizarii productiilor onirice. Astfel, C.G.Jung atribuie simbolului o semnificatie nu reproductiva, ci una prospectiva. Simbolul - ca expresie a demersurilor persoanei in vederea atingerii unui ideal foarte inalt, travaliu si efort care, in absenta posibilitatii de a obtine respectiva perfomanta, ramane doar un simbol. Oricum, visele foarte deformate se apreciaza ca sunt determinate de pulsiuni erotice. A.Adler considera a in vise se surprinde expresia confruntarii tendintelor masculine cu cele feminine din fiecare dintre noi. Neopsihanalistii au mers in directia interpretarii neortodoxe a psihanalizei, pornind de la aprecierile lui E.Jones (The Theory of Symbolism; Ed. Bailliere, London, ed.V, p.124-1948). In acest sens, B.D Lewin a sustinut ca orice vis s-ar proiecta pe un ecran mental (mnezic) alb (dream screen) - uneori definit ca "amintire ecran", in general nesesizat de cel ce viseaza. El ar simboliza sanul matern, satisfacand dorinta de a dormi. In unele vise, acest ecran apare singur, realizand "o regresie la narcisismul primar" (visul alb).

Din prezentarea celor de mai sus, rezulta ca visul, ca activitate psihica nictemerala, are doua functii:

a) de eliminare sau lichidare, prin satisfacerea halucinatorie a dorintelor inabusite. In aceasta acceptiune, el se prezinta ca un echivalent al mecanismului excretor, la nivel psihic.

b) de protejare si preventie, indreptata impotriva excitatiilor legate de aceste dorinte si care ar tulbura somnul. In aceasta acceptiune, se considera ca simbolizarea trebuie sa beneficieze si de asa-numita interpretare anagogica. H.Silberer apreciaza ca formatiunile simbolice (parabole, rituri, mituri, vise, etc.) nu sunt rezumabile la particular - in speta la pulsiuni erotice - ci la nivel general - la ceva cu semnificatie morala sau spirituala, fiind o transpunere in imagini nu numai a unor continuturi gandite, ci si a modului de functionare a intelectului. Astfel, trecerea de la functional la anagogic echivaleaza cu trecerea de la simple stari - la procese care, trebuind traite, edifica o aspiratie sau o tendinta etica. In acest context, centrul de greutate in analiza si interpretarea psihologica a visului vizeaza latura de permanenta a manifestarilor mentale, care penduleaza intre decodari comprehensibile in multiple directii axiologice si rebus (incifrare). Dupa H.Silberer, formatiunile pretabile hermeneuticii: parabolele, miturile, riturile si visele, printre altele prezinta si sensuri morale, precum si universale, care trebuie descifrate pentru a nu proceda reductionist sau exclusivist, aidoma psihanalistilor salbatici, atribuind simbolisticii visului doar un continut particular, in speta sexual. Acest autor se bazeaza pe studiul starilor hipnagogice (de trecere de la veghe la somn) si al viselor, mentionand ca transpunerea in imagini nu vizeaza continuturile gandirii si a laturii de permanenta a intelectului (intelegerea), ci doar a modului de functionare al acesteia, care vizeaza si domeniile inalt spirituale. Aici, afectele, tendintele, intentiile, complexele personale sunt "traduse" prin simboluri (eventual personificate), iar in simboluri exista propensiunea de a trece de la fizic-material, catre functional-abstract, tendinta ce este concomitenta cu o generalizare a specificului acestui activism spre "tipul psihic al evenimentului trait".

Din cele de mai sus, in conformitate cu specificul psihodinamic si developmental al subiectului ce viseaza, vom conchide, in consens cu S. Freud:

Visul utilizeaza impresii datand, in principal, din zilele precedente, care imprima particularitea psihodinamica de "ultima ora";

Visul creaza inversari de sensuri si semnificatii, in sensul ca sunt selectate nu aspectele esentiale, ce sunt redate figural cu elemente de detaliu, accesorii banale, sau pe cele ce au aceasta aparenta;

Visul dispune impresiile infantile in acea zona de utilizare operativ-psihologica care vizeaza domeniile pe care le crede anodine sau "uitate" de multa vreme.

B.     TRAVALIUL ACTELOR MENTALE

In cele ce urmeaza, ne vom referi la actele intelectuale, care califica manifestari ale memoriei, imaginatiei si gandirii. Acestea sunt procese psihice superioare, definite uneori talequale ca manifestari ale ratiunii sau intelectului, datorita faptului ca manifestarea lor este functional convergenta, avand doar predominari de tip mnezic, combinatorico-imaginativ, inteligent. In realizarea lor, este insa nevoie de un substrat energetic care este inconstient si care este un suport energetic al intelectului. El este de sorginte emotionala, cu o psihodinamica sub- si inconstienta, activata secundar perceperii unei situatii problematice sau unor imprejurari de viata in care se afla subiectul. Psihanaliza evidentiaza aspectele inconstiente ale conditionarilor impuse de acest suport energetic al actelor mentale superioare, in principal gandirea.

Gandirea, spre deosebire de procesele primare, care vizeaza uneori halucinatoriu o identitate prin perceptie, va cauta prin intermediul proceselor secundare (memorie, gandire, imaginatie) sa ajunga a stabili o identitate prin intermediul cuvintelor si conceptelor. In acest travaliu al adevarului, realmente totodata subiectiv si obiectiv, persoana identifica faptul ca dispune de capacitati reglate o data pentru totdeauna, a caror eficacitate coreleaza cu placerea, chiar fascinatia pentru miscari intelectuale, care metaforic, s-ar putea denumi "fabrica de ganduri", ce-i va permite succesul adaptativ. In acest edificiu, se au in vedere 3 elemente definitorii:

a)   un mecanism, "adica aparatul psihic" in general, asa cum este prezentat de S.Freud in "Esquisse", din lucrarea sa "Interpretarea viselor";

b)   un procedeu tehnic - adica o asociatie, o legatura (Bindung), care va permite energiei psihice (libido nonconstient) de a se afla legata (solidara) cu anumite continuturi conceptuale sau verbale;

c)   o maniera de a trata cuantumul de excitatie care constituie in fapt energie vitala nediferentiata, ce se manifesta la nivelul conduitelor intelectuale.

Analizand ideile subite - involuntare care intervin fara nici o forma de preparare prealabila in campul actual al constiintei, S.Freud conchide ca toate procesele psihice dispun de componente operationale cantonate inconstient, iar efectul, produsul functionarii acestora este aspectul de care devenim constienti. Prin intermediul suportului energetic, actele mentale cantonate operational la nivelul inconstient nu au un domeniu net delimitat sau rezumabil la activitati cogitativ-abstracte si se interfereaza cu "retentii", cu deschideri afective contingente spre somatic. Acest suport, provenind din polul pulsional inconstient al persoanei, ce are ca sens (destin) realizarea identitatilor (primar-perceptive si secundar-intelectuale) prin intermediul unui travaliu particular de satisfacere, poate exersa si un rol perturbator. Printre efectele perturbatorii, mentionam: iluziile si confuziile. Travaliul specific lor, insa, are in vedere aspecte intermediare de alt ordin (operativ). Astfel, iluzionarea, alienarea maladiva sau normala din punct de vedere al sanatatii si idealizarea constituie trei modalitati ale "falsului" artifex ori ale adevarului necorelabil realitatii. Iluzionarea este o eroare care, in afara conditionarilor dependente de campul stimularilor perceptive, depinde de setul (montajul)unei credinte (nucleare sau a egoului) ce vizeaza implinirea unei dorinte. Idealizarea este o manifestare mentala prin care calitatile si valoarea unui obiect extern sunt in mod inconstient supraestimate, datorita investiri provenite din din dorinte subconstiente de exaltare (jubilare) personala. Alienarea (instrainarea) - sau forma deliberata de autonstrainare vizeaza o relatie de subiectivare a unei alte persoane, idealizata si introiectata, asimilata, realizand un subiect strain in el insusi - adica o identitate personala diferita de identitatea reala a persoanei considerate. Acesti trei termeni, deoarece depind de travaliul ajungerii la o destinatie specifica a unor categorii pulsionale diferite, nu se confunda si nici nu sunt superpozabili in cadrul definirii lor concrete, cu toate ca ca sunt posibile constatari cum ar fi cea ca idealizarea poate constitui la un moment dat o forma de iluzionare (amagire), iar alienarea poate sa aiba la temelie o forma de idealizare a unor puteri alienante (cf. Satan !.). O forma particulara a travaliului actelor mentale o reprezinta sublimarea, care de multe ori este confundata cu idealizarea. Idealizarea si sublimarea, practic, sunt rasarite din acelasi sol, dar indica orientari spre valori net opuse din punctul de vedere al manifestarilor pulsionale inconstiente. Chiar si pentru persoane avizate, uneori idealizarea si sublimarea par sinonime, probabil in functie de conditiile ce permit trecerea unor baraje ridicate de cenzuri, transformarea lor in termeni sinonimi fiind dependenta de "travestiri" necesare, in fata unor "detalii" foarte ofensante sau foarte realiste pentru persoanele in cauza. In fapt, sublimarea reproduce un proces (nu un efect, asa cum este cazul idealizarii), care modifica insasi manifestarea pulsionala. Cu alte cuvinte, sublimarea nu este o cerinta pulsionala ca atare, ci a continututlui eidetic al amintirilor, deci sublimarea va fi o deplasare (procesul inconstient) catre alte tinte ale insasi pulsiunii, ca o modificare initial a scopului sau (a tintei puslionale), apoi a insusi obiectului pulsional. Cu alte cuvinte, anumite pulsiuni ce vizeaza satisfacerea prin obiecte interzise sau negative (exemplu: sexuale) din punct de vedere axiologic si social, se vor indrepta inspre alte obiective "socialmente valorizate", aflate in afara domeniului de aplicare a registrelor interdictive. Aici, de regula, se citeaza derivarea scopurilor erotico-sexuale in scopuri desexualizate (culturale, sociale, artistice, etc.). Totdeauna, sublimarea depinde de formarea si maturiza-rea unor instante ale personalitatii, neputandu-se realiza decat printr-un travaliu al egoului, care se manifesta prin intermediul unor mecanisme de aparare concurentiale cu mecanismele de degajare a egoului, fiind cantonate la nivel inconstient.

In cazul in care sublimarea, din punct de vedere psihodinamic - travaliul actelor mentale - va cunoaste o manifestare ce va tinde spre procesele morbide, adica de la normal spre anormal, atunci efectul va fi generarea de:

a)   dismnezii functionale;

b)   idei dominante;

c)   idei prevalente;

d)   idei obsesive;

e)   idei delirante;

f)    idei, proiecte, fictiuni autistice.

Cand vor predomina in cadrul travaliului specific morbid, asemenea manifestari se vor desfasura sistemic, iar identificarea ce va da identitatea veridica (de sine si a realitatii) va fi grav modificata.

In prezenta lucrare, vom face succinte referiri doar la: uitare, ca fenomen concurential memoriei in acceptiunea de dismnezie functionala, care este incident atat in conditiile normalitatii, cat si in conditii de boala, caz in care dispune de determinari suplimentare si particulare.

In 1896, in "L'esquisse d'une psychologie scientifique" (lettre nr. 52 a W.Fliess), Freud expune o teorie a memoriei bazata pe "trasee mnezice" inconstiente, durabile, care reprezinta depozite si ramificari ale acestora pentru experierile afective ce au marcat trecutul persoanei. Aceste trasee determina formarea de vestigii ale experientei anterioare si sunt cantonate in inconstient in modul unor "straturi ordonate" (asemenea unui camp arheologic), continut care poate fi susceptibil de a fi remaniat, reactivat, insa numai in functie de imprejurarile actuale.

Acest lucru se explica printr-un travaliu inconstient al memoriei si constituie pentru subiect un potential de experiente ce se poate aditiona (asocia) cu constientul prezent si-I va permite un travaliu al gandirii si exprimarii comportamentale si verbale in vederea adecvarii la realitate. Uitarea este, in general, travaliul unui fenomen util, necesar si natural, iar problematica pragmatica a psihologiei vizeaza doar reglajele (constiente si inconstiente) si consolidarile achizitiilor informationale ce solicita garantii impotriva uitarii ("delete"), ce nu se recomanda adaptativ. In acest context, psihanaliza se intreaba de cate feluri de "uitari" putem vorbi din punct de vedere al travaliului inconstient ca aspect psihodinamic intrapsihic.

a) Uitarile histeriforme - reprezinta travalii intrapsihice inconstiente legate de continuturi provenind de la evenimente psihotraumatice. In " tude sur hysterie"(din "La naissance de la psychanalyse", P.U.F, Paris, 1967, p.4), S.Freud mentioneaza: "trauma psihica si apoi amintirea ei va ajunge sa constituie un corp strain, care se va pastra fara sa ne dam seama (sa fim constienti) vreme indelungata, cand va tinde sa erupa si sa joace un rol activ printr-un travaliu inconstient". Prin catharsis-ul prilejuit de terapeutic, fiecare simptom isteric, ca formatiune de compromis rezultata din acest travaliu inconstient, va disparea imediat si fara a mai reveni cand se va reusi punerea in lumina (insight) a amintirii incidentelor ce au declansat evenimentul traumatic. In esenta, aceasta dismnezie se prezinta ca atare, desi teoria vestigiilor "urmelor" si a traseelor mnezice a suportat diverse reconsiderari din partea chiar a autorului.

b) Uitarea perioadei infantile Se considera un fapt natural amnezia, in sensul lipsei amintirilor din primii ani de viata. Freud postuleaza, relativ la aceasta enigma inexplicabila prin teorii referitoare la memorie, ca "daca uitarea, fenomen necesar, util si natural, nu reprezinta un deficit psihic, atunci rezulta ca exista un travaliu intrapsihic inconstient ce ar putea explica aceasta amnezie, similar cu cel ce explica si clarifica amnezia particulara ce sta la baza tuturor simptomelor nevrotice" (Psychopathologie de la vie quotidienne, p.54). Schema faptului de a nu mai tine minte copilaria este perfect superpozabila "uitarii ordinare", cu reaparitia unor substituiri, care pot fi tematizate ca orientare, adica simptomatice. Cert este ca, aceste remanieri, reaparitii, deghizate uneori, ale unor informatii din perioada infantila, se va petrece in perioadele ulterioare, pe un fond de indiferenta subiectiva. Par doar simple clisee - elemente automatice neutre, simple gesturi. Asemenea resuscitari goale, vide ca traire afectiva, sunt denumite initial de S.Freud "senzatii intelectuale", iar apoi "amintiri ecran", pe care se aplica, se proiecteaza, se atribuie, asociaza anumite trairi subiective provenite din experieri mult departajate temporar. Aceste trairi folosesc spre a umple - informa, si a in-tipari recipientele vide ale amintirilor-ecran. Dar continutul emotional-subiectiv al acestora - unde se afla si cum s-ar manifesta? Raspunsul lui Freud este: "Acesta este efectul refularii apres coup proces fundamental inconstient" si axul programatic al tuturor modalitatilor de travaliu psihic in prezenta unor manifestari simptomatice.

c) Uitarea viselor Omul viseaza enorm, dar nu retine decat acele vise care beneficiaza de o cota de memorie (proces psihic traifazic considerat piatra unghiulara a constiintei). Dar pe ce baza se impune aceasta "alocare de memorie", in vederea reamintirii a celor ce am visat, deoarece nimic nu este si nu poate fi arbitrar? Raspunsul este legat de travaliul viselor, realizat "cooperativ" de trei tipuri de manifestari psihodinamice: 

inconstientul ;

cenzurile;

rejectiile impuse de o forma a gandirii onirice, care se desfasoara conform unei supape reglatorii privind inregistrarea relatiilor necesare (cauzale) si categoriale (de incluziune), a unor continuturi psihice aflate intr-o dinamica mai mult sau mai putin continua si aparenta, in curs de restructurare.

Travaliul inconstient, in acest caz, atesta ca uitarea viselor nu reprezinta un deficit psihic ce nu ar permite retinerea acestor continuturi, ci un proces psihodinamic inconstient dintre dorinte si refulare.

d) Uitarea din viata cotidiana Desi analiza acestor manifestari a fost inceputa de S.Freud de la studiul afaziilor, in cartea sa "Psychopathologie de la vie cotidienne" (1901) se refera la dismneziile selective si la lapsusuri. Acestea nu se refera la memorie in ansamblu, ca proces psihic trifazic, ci la componente (fie memorizarea, fie pastrarea de lunga sau scurta durata, fie in special la evocare ca recunoastere sau mai ales reproducere). Ele se specifica prin aceea ca:

se integreaza in efortul in principal mobilizat constient;

sunt selective;

sunt tranzitorii (nu sunt amnezii definitive) si reversibile.

Travaliul subiacent se subsumeaza situatiei prezente a subiectului, semnificatiei imprejurarilor actuale pentru el si se manifesta ca dereglare sau detensionare (proces inconstient) in privinta alocarilor de energie psihonervoasa, al atentiei si ncalitate de vector (fagas) care se abate de la o tinta vizata ca implinire a unor dorinte. Acest travaliu este inconstient, fiind axat pe o proprietate a psihodinamicii umane in genere, care consta in a "dezlega" (disocia) si a indeparta in permanenta neplacerea, din orice situatie problematica de viata, pana in momentul solutionarii sale. Uneori se manifesta paradoxal, in sensul ca aceasta disociere, in loc sa aiba un caracter reglator si facilitator pentru adaptare, dobandeste un efect invers, manifestat ca un tip de refulare inconstienta "apres-coup", ce se consolideaza direct proportional cu amploarea demersurilor constiente de a o surmonta.

C.    TRAVALIUL ACTELOR COMPORTAMENTALE RATATE SI DETERMINISMUL PSIHIC

Ideea ca actele gresite sunt realizate din "nebagare de seama" este empiric admisa ca o banalitate. Acestea dispun de un travaliu inconstient similar lapsusurilor (linguae sau calami), asa cum se manifesta ele in alegerea corecta a unor nume sau numere, in organizarea unui mesaj adecvat. Mecanismele psihologice care intervin se desfasoara pe fondul unui activism (tonificare) generala care nu ajunge la un nivel specific constiintei relaxate - care, psihodinamic, va fi subordonata activismului supratensionat inconstient, pe linia principiului sau functional major - principiul placerii. In acest caz, mecanismul caruia ii corespunde va fi analog travaliului psihic din formarea viselor. Impresia de absurditate implicata in savarsirea actelor ratate l-a determinat pe S.Freud sa constate prezenta aceluiasi tip de travaliu psihic inconstient in determinarea manifestarilor inconstiente (onirice) si a manifestarilor cotidiene, vigile (actele ratate), precum si in simptome, cu o cota variabila de aspecte maladive. Aceasta a permis autorului vienez sa sublinieze prezenta unui determinism psihic inconstient in toate tipurile de manifestari ale conduitei umane. Explicarea lor este complexa, vizand concepte ca: "lanturi asociative perturbatoare ale manifestarilor functionale inconstiente continue", "complexe emotionale care intervin intre intentie si comportamentul supus reglementarilor situational externe", "bucati flotante de nebunie", "nelinisti straine" si "familiaritati periculoase, straine mediului prezent", etc., ce se manifesta in campul constiintei - centrul de comanda si control al comportamentelor si conduitei, precum umbra unor lucruri absente, dar cerute cu necesitate de linia adaptativa optimala curenta. Efectul, insa este invers, paradoxal in diverse grade, concretizandu-se fie in comportamente automatice, fie in comportamente repetitive, stereotip, fie in comportamente deplasate in raport cu coordonatele realitatii, fiind deopotriva prezente in manifestarile nocturne si diurne, in conditii normale si anormale (maladive) ale persoanei, avand de fiecare data caracteristici distincte, dar diferentiabile de catre psihologul analist.

D.    TRAVALIUL SIMPTOMULUI

(prezentare succinta

Ce este un simptom? Absolut toti indicii psihologici conformabili cerintelor unei valorificari psihodiagnostice nu pot fi considerati simptome. Dintre acestia doar indicii cu semnificatie vizand o boala, de asemenea, nu pot fi considerati simptome.

Psihanaliza uziteaza sub numele de simptom - acea manifestare care modifica o maniera habituala a unei functiuni sau creeaza un nou tip de functionare psihica sau organica. Ipoteza fundamentala este faptul ca simptomul nu este o cauza cu un semn legat de o satisfactie ce nu a mai putut avea loc, ci el provine dintr-o "motiune pulsionala care a fost compromisa (sau anulata) prin refulare". Finalmente, pentru aceasta motiune va rezulta un alt mod de exprimare, deci putem vorbi de un substitut al satisfactiei vizate, dar care nu mai poate fi recunoscuta, deoarece aici caracteristicile ei vor fi amalgamate (condensate), deplasate, diminuate, inhibate, metamorfozate intr-un fel in care nu mai este posibila recunoasterea propriu-zisa a unei satisfactii vizate primar. Mai degraba o insatisfactie sau o nota subiectiv-ontica de suferinta.

Una dintre caracteristicile simptomului ca "formatiune de compromis" este faptul ca refularea impiedica nu doar o satisfactia, ci si o descarcare energetica spre exterior (mediu cu rol de reechilibrare adaptativa). Freud, in "Introduction a la psychanalyse" (cap.23, p.11), mentioneaza ca simptomul poate sa epuizeze demersul pulsional prin capacitatea de a modifica unele functionari corporale, fara a fi autorizat a se manifesta asupra obiectelor lumii exterioare, fiind interzis pentru a se converti in actiune. Fiind o victorie a refularii, el se manifesta din inconstient intr-un mod autonom, fiind comparabil cu un "implant" sau "corp strain, antrenand permanent fenomene de excitare sau de reactie in sistemul tisular-organic, unde este implantat (fixat)". Constient, individul se adapteaza la simptom (cum ar fi "belle indiference des hysteriques"), adaptare insa, care vizeaza obtinerea unui "beneficiu secundar", care este un "ecou", un substitut inlocuitor al unei satisfactii sucombate, compromise de refulare.

Loc al satisfactiilor substitutive si de refulare, expresia unei nevoi de satisfactie si de punitie, simptomul - mentioneaza Freud ("Inhibition, symptome, angoisse"- 1926, p.99) - va apare ca o frontiera postuma apartinand de fapt a doua patrii precum teritoriul dintre granite.

In "Malaise dans la civilisation" (1930, p.103), el expune transant ca simptomul este o dorinta sexuala neimplinita, satisfactie nonexorcizata. Travaliul dependent de aceasta situatie conduce surpinzator la descoperirea ca simptomele tainuiesc o doza de culpabilitate inconstienta (fapt de metamorfoza elaborata psihic), iar simptomele perseverative sau tenace ascund (metamorfozeaza) in continuare aceasta culpabilitate, ca o punitie sau conduita de penalizare.

"Cand o pulsiune sexuala, vizand satisfactie, sucomba in refulare, elementele libidinale se transforma in simptome, iar elementele sale agresive, in sentimente de culpabilitate" (op.cit.p.99).

E.     TRAVALIUL DOLIULUI

(prezentare succinta)

In psihanaliza, conceptul de "doliu" desemneaza o experiere subiectiva specifica unei note componente a nefericirii, conditie ontica discreta si variabila de la tristete la melancolie, caracterizand categorial, numai umanul. Se desemeneaza, de asemenea, o stare de identificare a unei pierderi totale, definitive, sau partial-vremelnica, dar ireversibila sau fara prefigurarea unei reveniri, de regula a unei fiinte dragi. Ea se poate insoti de stari subiective de neajutorare, de regret, durere, putand atrena reactii depresive, fapt care va necesita un travaliu intrapsihic distinct, numit de S.Freud - travaliul doliului.

Fata de aceste stari penibile, psihicul prin disponibilitatile sale autoreglatorii,are in mod spontan, tendinta de a se departaja, protejnduse printr-un printr-un travaliu de dezlegare-desoli-darizare-detasare, care va avea insa o persistenta, o durata in timp. Sensul sau subiectiv este dat de nevoia subiectului de "a uita", solutionare care nu se poate comanda si obtine n mod constient, detasarea continuand sa se realizeze nt-o cadenta proprie uneori insesizabil,dar pe un fond subiectiv de neplacere. Amintirile pozitive legate de ce afost pierdut, persista in campul actual al constiinteisi genereaza stari de "displaisir", in general datorita unei legaturi, asociatii psihodinamic-intrapsihice, cantonate la nivel inconstient, ce continua sa se manifeste "inertios". In mod progresiv, prin aceste necesare aspecte psihodinamice, "amintirile ce se sustrag uitarii ca aspect esential al refularii, conserva calitatile de simtamant subiectiv si doar incetul cu incetul vor pierde progresiv, capacitatea de a suscita trairi afective, cat si conativ-cognitive, finalizand prin a fi similare cu alte urme mnezice fara relevanta subiectiva" - S.Freud - "Deuil et melancolie" (in "Metapsichologie", Paris, Gallimard, 1968, p.390).

Dupa 20 ani de practica de cabinet, autorul va pastra consideratiile de mai sus, mentionand ca, in mod uzual, remediul in travaliul doliului este timpul - esenta acestui mecanism psihologic constand in aceea ca libidoul investit pe un obiect (partener de uniune) este, de fapt, in mod inconstient, suprainvestit - suplimentul fata de investitia real necesara fiind, in cazul despartirii de obiect, in situatia de a solicita de la acest nivel profund, o satisfacere care, insa, nu poate avea loc (in absenta obiectului) decat intr-un mod psihodinamic narcisic. Subiectul, insa, va identifica si va savura placerea specifica obiectului actualmente pierdut si absent, adica o placere autistica derealizata - apartinand fictiunilor halucinatorii. Aceasta implinire halucinatorie actuala a dorintei de a fi impreuna cu altul care nu mai este, reprezinta axul psihodinamic al travaliului doliului, care in raport cu realitatea, devine suferinta fata de amintiri ale unor satisfactii anterioare, ce-si refuza statutul de trecut sau cel de a fi evocari apte a fi dizolvabile in masa uitarii. Ele se vor consolida in fiecare lamentare, vor obosi subiectul prin monotonia realizata de substituirea obiectului (partener dualist) pierdut, in echivalentul sau narcisic. Aneantizarea acestui obiect, ca tendinta, este specifica doliului grav, fiind susceptibil de a fi concretizabil prin autosuprimare (suicid), daca eliminarea sa echivaleaza cu eliminarea echivalentului sau narcisic (a egoului subiectului devenit obiect de investire inconstienta cu libidoul aferent). In situatii normale, "travaliului doliului" este inclus in momentele de tristete care rezoneaza, actualizand - precum un "analogon mnezico-istoric" partial - situatia cand dupa separare (intarcare), ca forma istorico-primara de pierdere a relatiei continue si fuzionante (nedecentrare) cu obiectul (mama), copilul trebuia sa realizeze succesiv alte relatii cu alti parteneri, fapt ce includea si momente de gava nostalgie n raport cu mama.

D. W. Winnicott mentioneaza ca travaliul doliului are un rol pozitiv in dezvoltarea personalitatii. Autorul mentioneaza: "Acceptarea realitatii si a alteritatii cere un travaliu al doliului niciodata desavarsit: -in primul rand, pentru doliul legat de imaginar, taramul iluziei, pentru ca nici o fiinta umana n-a fost vreodata total eliberata de conflictele pe care le trezeste in ea, punerea in legatura a realitatii interioare cu cele exterioare, si prin care se opereaza schimburi constante ; -n al doilea rnd pentru a ajunge de la ceea ce este conceput in mod subiectiv la ceea ce este perceput in mod obiectiv - in ideea de a edifica o reconstructie - obiectivarea realitatilor si a raporturilor dintre ele. Nici o fiinta umana nu a scapat de tensiunea pe care o induce confruntarea realitatii interioare cu cea exterioara tensiune (doliu s. n.), care poate fi imblanzita gratie existentei unui domeniu intermediar al experierilor". (spatiile tanzitionale)

Din acestea, rezulta ca tristetea reprezinta o manifestare general-umana, o conditie ontica a persoanei, care - cand nu intervine entropic - conditioneaza permanent, precum o combustie, procesul realizarii si implinirii personalitatii - al carui indice de unicitate, il reprezinta in principal, componenta creativa a conduitei sale adaptative. Dar, desi este continua, ca o permanenta subiectiva de fundal, tristetea ca expresie a travaliului doliului, cunoaste momente de intensitate variabila si este discreta, adica se manifesta cu rastimpuri, n mod discontinuu. Cand caracterul discontinuu al acestui travaliu nu este complet realizabil, atunci el are o continuitate entropica pentru persoana si atunci sensul vietii si al lumii pentru respectivul subiect nu mai este identificabil, ajungandu-se la modalitati melancoliforme greu reductibile, care n anumite situatii, predispun la suicid.

F.     TRAVALIUL UMORULUI , AL TRASATURILOR

SI AL VORBELOR DE DUH (SPIRIT)

Producerea, realizarea expresiilor verbale privilegiate in context psihosocial, al vorbelor de duh, Freud o mentioneaza ca acestea dispunde 'un travaliu cel putin inconstent adica exprimndu-ne mult mai exact, cu un substrat cert inconstient' deoarece ele functioneaza dupa o "tehnica particulara" si ca estesimlar, ca specific, cu acelasi tip formal de travaliu, pe care-l intalnim in travaliul oniric. Exista, in general, o multitudine de mijloace pentru a forma cuvinte compozite, de a le condensa sau de a interveni asupra lor, la a le modifica, spre a dobandi un dublu sens, a le face echivoce , a le metaforiza, etc.

Deplasarea este un alt procedeu major prezent in tehnica glumei si a vorbelor de spirit ("de duh"), in care apare un "contratimp" ce genereaza un efect comic, si in care accentul cade pe un alt sens "istoric", uneori un "contrasens" al elaborarii mesajului.

Freud mentioneaza ca glumele permit satisfacerea unor pulsiuni erotice sau ostile, care sunt barate de un obstacol in calea manifestarii lor. Ele depasesc sui-generis obstacolul respectiv, vizand obtinerea satisfactiei pe care, prezenta obstacolului, ar face-o inaccesibila. Glumele eludeaza restrictiile si restituie placerea solicitata de activarea unor surse pulsionale care nu se lasa reduse prin intermediul refularii, exersate de inconstient. Apare in acest caz chiar o placere narcisica in a practica jocul cuvintelor si al sensurilor ,pentru a depasi interdictiile, cenzurile, obstacolele, recognoscibila printr-o minimalizare a inhibitiilor activismului general (travaliului inconstient) fiind orientat inspre procurarea satisfactiilor pulsionale inconstiente.

Acest travaliu narcisic al vorbelor de duh se evidentiaza mai ales in umor, care poate fi o componenta a unor trasaturi de personalitate, a sociabilitatii ca baza a interactiunii psihosociale, ce consta, prin sensul travaliului psihic subiacent, in demersul de a realiza un ecart optimal intre realitate si nivelul de suprematie al principiului placerii,(care guverneaza acivitatea inconstienta) fiind prezent in conduitele relationale integrativ-adaptative. S. Freud mentioneaza ca aceasta subliniaza caracterul defensiv al acestui travaliu psihic inconstient si specifica faptul ca, atunci cand egoul (cu psihodinamica sa narcisica) nu se manifesta adecvat si duce fie la situatii de abandon al coordonatelor realitatii, fie la beneficii secundare specifice traumatizarii egoului (lezarii), va determina nevroza, "betie de cuvinte", elemente de extaz dezadaptativ. In acest caz de traumatism al egoului cu modificarile psihodinamice subiacente, apar forme de frustratie neconturata (nedelimitata, sub- si inconstienta), difuza in care se realizeaza, de fapt, un mod particular si paradoxal de suprainvestire a unui psihodinamism specific travaliului doliului, asa cum de ezemplu poate fi sesizat in starile de surescitare si hipomaniacale. Din acest punct de vedere, se poate afirma ca acest travaliu poate fi compensatoriu si complementar travaliului doliului, deoarece alaturi de sexualitate, travaliul trasaturilor si vorbelor de duh, al umorului, este un un travaliu generativ de placere, in vreme ce toate celelalte travalii - al visului, al actelor mentale si comportamentale, al simptomului si al actelor ratate au ca tinta functionala predominanta - tendinta de a evita neplacerea ca un principiu general de manifestare, in cadrul demersurilor reglator adaptative ale persoanei.

Referinte bibliografice: