Proiectia - principiile fundamentale psihanalitice

PROIECTIA

A. Termen utilizat pentru a desemna operatia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat si localizat in exterior, fiind deci in trecere de la centru la periferie sau de la subiect la obiect.

B. Propriu-zis psihanalitic - operatia prin care un subiect expulzeaza (exteriorizeaza din sine) si localizeaza pe altii (persoana sau obiect calitati, sentimente, dorinte sau imagini pe care nu le recunoaste sau refuza sa fie ale sale. Se sprijina pe o defensa arhaica pe care o gasim in forma negativa maxima in paranoia, dar si in moduri de gandire 'normala', in superstitii.

Actualmente, proiectia este un termen utilizat in neurologie, psihologie si psihanaliza.

In neurologie, se vorbeste de proiectie intr-un sens derivat din geometrie, prin ea desemnandu-se corespondenta punct cu punct a unei figuri in spatiu, transpusa intr-un plan. In neurologie va defini ariile cerebrale corespunzatoare proiectiilor specifice diverselor sisteme receptoare sau efectoare ale aparatului somatic.

Acceptiunea psihologica deriva din stabilirea existentei unei miscari, deplasari sau plasari de la un centru subiectiv, la o periferie (mediu ambiant). De exemplu: imaginea perceptiva nu ramane la nivelul obscuritatii mentale a subiectului receptor, ci este proiectata la nivelul sursei aflata in mediul ambiant: senzatiile olfactive sunt plasate (proiectate) la nivelul aparatului receptor si nu intracerebral.

In psihologia clasica se foloseste termenul de proiectie pentru a conota faptele urmatoare:

a) Subiectul percepe mediul ambiant si raspunde acestuia in functie de propriile interese, aptitudini, habitudini, stari afective, asteptari, dorinte. Apare deci o corelatie intre INNWELT si UMWELT, cu o dinamica si constitutie functionala specifice psihologiei formei (gestaltism). Ea se verifica la nivelul comportamentului, ca si cum subiectul ar decupa din campul perceptiv stimulii privilegiati care ii determina si orienteaza comportamentul sau in ansamblu. Ca exemplu: omul de afaceri va considera toate componentele mediului sau din punctul de vedere a ceea ce se poate vinde sau cumpara; omul cu un umor bine dezvoltat este inclinat sa vada 'viata in roz', etc. Privind mai profund, structurile si trasaturile esentiale ale personalitatii pot aparea in comportamentul manifest. Pe acest fapt psihologic se bazeaza testele proiective T.A.T si Rorschach.

b) Subiectul dovedeste prin atitudinea sa ca el asimileaza si considera o persoana ca si cum ar fi in locul alteia. De exemplu: subiectul proiecteaza imaginea tatalui sau asupra patronului; o secretara proiecteaza asupra directorului imaginea sotului sau prietenului dorit. Prin aceasta se desemneaza elementele componente pe care psihanaliza le-a descoperit sub numele de transfer. Aici se inscriu cele mai multe cazuri de dezamagire in dragoste.

c) Subiectul se asimileaza unei persoane straine sau invers, pe el se asimileaza altor persoane, dar si fiinte, personaje, etc. Este cazul lecturii, in care cititorul se proiecteaza in diversi eroi sau modele de actionare, participare, manifestare. In acest caz, fenomenul proiectiv este subsumat unei identificari (transpunere).

d) Subiectul atribuie altuia tendintele, dorintele, intentiile, etc pe care nu le recunoaste ca fiind ale sale din motive legate, de regula, de prestigiu (rezistente). De exemplu, sovinul atribuie altuia propriile greseli, inclinatii negative. Englezii numesc acest fenomen "disowning (renegare) projection".

In cartea sa 'Noi consideratii asupra psihonevrozei de aparare' (1896), S. Freud descrie proiectia ca o defensa primara si care consta intr-o gresita folosire a mecanismului normal de a cauta in exterior, in afara sa, originea unei neplaceri (celebrul caz Schreber), explicand din punct de vedere psihanalitic, paranoia.

In 1915, S. Freud aseamana constructia fobica cu o veritabila proiectie in real a unui pericol subiectiv, pulsional. 'Eul se comporta ca si cand pericolul dezvoltarii angoasei nu vine dintr-o motiune pulsionala interna, ci dintr-o perceptie' si se poate deci raporta contra acestui pericol extern prin tentative de fuga sau de evitare fobica.

In ceea ce S. Freud denumeste gelozie proiectiva, se poate distinge la fel de bine gelozia normala, cat si delirul de gelozie paranoiac. In aceasta situatie, subiectul se apara fata de propriile dorinte de-a fi infidel imputand infidelitate partenerului sau. Prin acesta, el isi deturneaza atentia de la propriul inconstient, deplaseaza asupra inconstientului celuilalt avand, din acest motiv, o impresie de clarviziune privind iminenta si conditia sine qua non de-a fi inselat. Este deci imposibil si intotdeauna ineficace de a-i denunta proiectia ca o perceptie eronata.

In mai multe randuri, S. Freud a insistat asupra caracterului normal al mecanismului proiectiei. Aceasta in ceea ce priveste supersitia, el mentioneaza credintele animiste prin care nu se poate concepe natura decat dupa un model uman. Referindu-se la astfel de mitologii, el afirma frecvent ca preotii sau prorocii animisti proiecteaza asupra manifestarilor fortelor naturii calitatile si pasiunile umane. La baza lor ar sta constructii si esafodaje fondate pe nerecunoasteri ale unor realitati inconstiente care conduc la diverse asimilari: demoni, reincarnari, etc.

Sistematizand, gasim proiectia in conceptia freudiana despre pulsiuni. Din acest punct de vedere, pentru Freud, organismul este supus la tot felul de excitatii generatoare de tensiuni. Fata de acestea, subiectul poate fugi sau se poate proteja cand atinge nivele crescute, sau, dimpotriva, nu se poate apara, ca in cazul fazei initiale a construirii aparatului psihic sau nemanifestarii paraexcitatiilor protectoare. In acest caz, proiectia apare ca un mijloc de defensa originara contra excitatiilor interne, a caror intensitate ramane foarte neplacuta. Subiectul atribuie (proiecteaza) in exterior sursa lor, in sensul ca nu le trateaza ca ceva intern, ci ca avand o provenienta externa, utilizand contra lor mijloace defensive de tipul paraexcitatiilor. Aceasta este originea incipienta a proiectiei. Freud o priveste cuplata cu introiectia, in opozitia dialectica de tip subiect (Eu)-Obiect (Lume). Dupa Ferenczi, acest proces dualist introiectie-proiectie se exprima in limbajul pulsiunilor orale prin opozitia ingerare-rejectare (evacuare), in etapa denumita de S. Freud, Eu placere purificat.

Ontologic, introiectia si proiectia apar in etapa in care Eul se diferentiaza de realitatea exterioara. M. Klein apreciaza perioada ca fiind corelativa distinctiei 'bon objet - mauvais objet' pe care este fundamentata diferentierea interior-exterior.

In esenta, Freud descrie proiectia ca o deformare a procesului normal care ne face sa cautam in lumea exterioara cauzele afectelor noastre. In acest sens cauzalita-tea apare ca o rationalizare a posteriori a proiectiei.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE

PSIHANALITICE

A. Principiul constantei. Principiu enuntat de Freud, in baza caruia aparatul psihic tinde a mentine la nivelul cel mai scazut posibil cantitatea de excitatie-stimulare pe care o contine. Constanta este obtinuta, pe de o parte, prin descarcarea de energie deja prezenta, iar pe de alta parte prin evitarea a ceea ce poate creste aceasta cantitate de excitatie. Defensa contra acestei augumentatii ar fi abreactia.

Principiul constantei este intr-un raport strans cu principiul placerii, in masura in care neplacerea poate fi infatisata sub aspect economic ca o perceptie subiectiva a unei augumentari de tensiune. Explicatia freudiana este foarte complexa, fiind si in raport cu contributiile lui Breuer, si prin analogie cu modelele fizice. Ea se bazeaza pe principiul conservarii de energie in cadrul unui sistem inchis, in care suma energiilor trebuie sa ramana constanta datorita unor mecanisme specifice de reglaj. Nu este contradictoriu nici cu cel de-al doilea principiu al termodinamicii din fizica, in baza caruia in interiorul unui sistem inchis diferentele de nivel energetic tind sa se egalizeze, astfel incat punctajul final ideal este cel de echilibru stabil.

Principiul constantei poate fi extins, in sensul unei autoreglari; sistemul infatisat functioneaza in asa fel incat cauta sa mentina constanta diferenta de nivel energetic fata de anturaj (mediu). In acest sens, legea constantei este cunoscuta ca legea optimului (Freud).

Constanta poate fi amenintata prin stari de excitatie (stimulare) generalizata si intensa (cum ar fi astepatarea, de ex.) sau prin repartitie inegala a excitatiilor in sistem.

Existenta si restabilirea nivelului optim sunt conditiile care permit circulatia libera a energiei; cand apare impresia de neplacere, se angajeaza mecanismele de reglaj ce vor determina la randul lor obtinerea optimului functional. In 'Cu privire la principiul placerii' (1920), Freud afirma:

a) Principiul constantei este fundamentul economic al principiului placerii.

b) Uneori, tendinta de reducere a tensiunii psihice si tendinta la constanta sunt echivalente. In cazul tendintei spre zero a tensiunii (sub numele Nirvana), celelalte principii nu sunt modificate. Din punct de vedere calitativ, pulsiunile mortii tind la reductia absoluta a tensiunii, iar cele ale vietii cauta sa mentina si sa creeze o unitate vitala intre sisteme ce presupun un nivel ridicat al tensiunii.

B. Principiul placerii. Pentru Freud, ansamblul activitatii psihice are ca scop evitarea neplacerii si apoi procurarea placerii. Fiindca neplacerea este legata de augumentarea cantitatii de stimulare si placerea de reducerea ei, principiul placerii este un principiu economic.

Freud afirma ca aparatul psihic este reglat prin evitarea sau evacuarea tensiunii neplacute: motivatia este neplacerea actuala si nu perspectiva obtinerii unei placeri (satisfactii) ulterioare. Aceasta se sprijina pe o reglare automatica. Se reafirma in continuare echivalenta intre placere si evacuarea tensiunii, pe de o parte si neplacere si augumentarea tensiunii, pe de alta parte. Precizeaza insa: impulsia de tensiune nu va fi pusa in raport cu marimea investitiilor sau nivelul lor, pur si simplu pentru ca gradualitatea placere-neplacere (polara) este in legatura cu nivelul de investitie realizat in unitatea de timp. Acest factor temporal fundamenteaza ritmul sau ciclicitatea - un aspect calitativ esential al placerii (si valorii sale functionale pentru sistemul psihic uman).

In 'Cu privire la principiul placerii', Freud subliniaza relatia dintre placere si constanta, afirmand ca placerea se afla in opozitie cu mentinerea constantei. Astfel, placerea corespunde unei circulatii libere a energiei, iar constanta ar corespunde unei legaturi si din acest motiv, Freud se intreba daca placerea nu se afla in serviciul pulsiunii mortii.

Notiunea de principiu al pacerii intervine principal, in teoria psihanalitica, in cuplaj cu cea de principiu al realitatii, cu care se afla pe pozitii opuse si antagonice, atunci cand avem de a face cu pulsiunile de autoconservare.

C. Principiul realitatii. Este, dupa S. Freud, unul din cele doua principii care guverneaza functionarea mentala. El formeaza un cuplu cu principiul placerii, in masura in care a reusit sa se impuna ca un principiu regular, cautarea placerii nu se va mai face pe caile cele mai scurte, dar placerea imprumuta si evidentiaza rezultatele sale in functie de conditiile impuse de realitate.

Infatisat din punct de vedere economic, principiul realitatii corespunde unei transformari a energiei libere in energie legata. Din punct de vedere topic, el este caracteristic sistemului preconstient-constient, iar din punct de vedere dinamic, psihanaliza a fondat principiul realitatii in legatura cu un tip specific de energie pulsionala care va fi pusa mai mult in serviciul Eului.

O data cu separatia pulsiunilor sexuale de pulsiunile de autoconservare, s-a impus ideea ca legatura dintre sexualitate si fantasma (eventual nevrotica) poate fi modificata printr-o invatare progresiva a realitatii. Acest aspect are o importanta majora in epoca structurarii complexului Oedip, principiul realitatii putand explica capacitatea de modificare a dorintelor erotice printr-o dialectica cu identificarile obiectale corelative dorintelor respective.

S. Freud a atribuit un rol important notiunii de proba a realitatii. Prin aceasta el a inteles complementaritatea a doua directii: pe de o parte, o teorie (directie) a invatarii realitatii, de supunere a pulsiunii, probei realitatii (similar incercarii si erorii), iar pe de alta parte, o teorie (directie) a constituirii obiectului si relatiei obiectale, trecand printr-o serie de opozitii: interior-exterior, placut-neplacut, introiectie-proiectie.

Din alt punct de vedere, definind Eul ca o diferentiere pornind din Sine, acesta intervine si intr-o maniera de-a decela tentative pentru obtinerea satisfactiei, acestea fiind efectuate si relevate cand revendicarile pulsionale nu sunt pur si simplu reprimate ca periculoase.

D. Principiul inertiei sistemului neuronic, postulat de Freud in 'Proiect de psihologie stiintifica': neuronii tind sa evacueze complet cantitatea de energie, excitatie, pe care o contin.

Acest principiu prezinta interes deoarece precizeaza sensul pur teoretic prin care se explica principiile economice fundamentale care regleaza functionarea aparatului psihic.

E. Principiul Nirvana. Termenul este propus de Barbara Low si folosit de  S. Freud pentru a distinge tendinta aparatului psihic de-a reduce catre zero toate cantitatile de origine externa sau interna. Corespunde fenomenologic cu extinctia dorintei umane, aneantizarea individuala, o stare speciala zisa de liniste si bine perfect. Pentru Barbara Low, este tendinta de reducere a constantei si a tensiunii de excitatie (ultraparadoxal). Dupa S. Freud, aceasta ar corespunde pulsiunii mortii (forma de masochism). Din punct de vedere fizicalist, se apropie de principiul ipotetic al inertiei sistemului neuronic.

Referinte bibliografice: