Personalitatea

Personalitatea

1.Ce este personalitatea ?

Personalitatea este un factor de modelare a comportamentului, ghidandu-l in anumite directii. Aceasta ne permite sa reactionam in moduri diferite, care ne sunt naturale, in functie de circumstantele in care ne gasim. Personalitatea poate fi considerata modalitatea preferata de comportament fata de anumite situatii si fata de ceilalti oameni, modul caracteristic in care raspundem diferitelor situatii. Ea depinde de credintele, valorile si motivatiile noastre, si ne influenteaza hotarator atat in alegerile pe care le facem in cariera profesionala, cat si in obtinerea eficientei in munca pe care o facem.

Exista cateva mii de cuvinte in limba romana ce descriu personalitatea, cuvinte pe care le folosim in fiecare zi cand vorbim despre oameni. Spunem ca cineva este intr-un fel sau altul, ca 'are personalitate' sau dimpotriva, ca 'nu are personalitate deloc'. Ceea ce facem de fapt este sa descriem fie anumite caracteristici de personalitate sau, intr-o anumita masura, cantitatea in care ele se manifesta.

Ideea ca avem personalitate mai mare sau mai mica este interesanta, insa nu prea exacta. Este mai corect sa spunem ca manifestam cu totii diferite modele de personalitate si ca suntem diferiti in mod complex in multe privinte, decat sa ne referim la cantitati de personalitate.

2. Natura personalitatii

Oamenii se aseamana intre ei in multe privinte, care tin de caracteristicile general - umane, dar fiecare individ este, prin insusirile sale specifice, unic si irepetabil, atat in ceea ce priveste aspectul sau particular (talie, alura, culoarea pielii si a ochilor, fizionomie), cat si felul lui de a fi (credinte, atitudini, interese, sentimente, obiceiuri, deprinderi comportamentale). Orice persoana poseda un ansamblu de atribute fizice, psihice si psihosociale proprii, care sunt, ca origine, general - umane, dar se manifesta in configuratii unice si irepetabile, conferind originalitatea personalitatii sale. Cunoasterea tuturor acestor aspecte nu este numai obiect al psihologiei si al altor stiinte ale omului, ci si o preocupare a majoritatii oamenilor: oricine este interesat sa stie cat mai multe despre sine si despre oameni in general, pentru ca acest gen de cunostinte ne ajuta sa intelegem mai bine si sa anticipam comportamentul propriu si pe al celorlalti.

La originea termenilor persoana, personalitate, personal, personaj se afla latinescul "persona". Termenul de personalitate este relativ greu de definit. Au fost inventariate zeci de definitii care reflecta mai degraba pozitii teoretice in abordarea personalitatii si nu au neaparat pretentia de a da o definitie ultima si exhaustiva a termenului. Dictionarul Larousse da o definitie cuprinzatoare, care tine cont atat de pozitiile teoretice cat si de semnificatia acordata in limbaj comun acestui termen: "caracteristica relativ stabila a felului de a fi al unei persoane, a modului de a rectiona in situatiile in care se gaseste", dar acest gen de definitie este prea generala pentru a putea permite o abordare operationala, autentic stiintifica. Descrierea, masurarea si explicarea rolului cauzativ al personalitatii in raport cu comportamentul necesita o definire mai clara a ceea ce este si face personalitatea.

3. Caracteristicile majore ale personalitatii ar putea fi rezumate astfel

Personalitatea reflecta diferentele individuale, unicitatea fiecarei persoane. Desi exista trasaturi de personalitate comune mai multor inidivizi, cum ar fi sociabilitatea, dominanta, conservatorismul, manifestarea acestor trasaturi la nivelul fiecarui individ are particularitati sub aspectul continutului sau al gradului. Unii sunt mai sociabili, altii mai putin sociabili, iar modul concret in care isi manifesta sociabilitatea depinde, pe de-o parte de modul in care au invatat sa-si manifeste sociabilitatea in perioada de formare a personalitatii (valori asociate relatiilor cu ceilalti, norme sociale adoptate, atitudini, interese, deprinderi comportamentale), iar pe de alta parte de natura situatiei (avem mai frecvent comportamente sociabile cu cei pe care ii cunoastem decat cu necunoscutii, in situatii informale mai mult decat in cele formale).

Personalitatea este constanta: o trasatura de personalitate, odata formata, are tendinta de a se mentine in aceeasi forma o perioada lunga de timp, poate chiar toata viata. Tendinta de a-si asuma riscuri, manifestata in copilarie prin initiativa, cautarea noului, imprudenta in fata unei situatii necunoscute, decizia rapida si pripita in situatii incerte, chiar daca este modelata, "temperata" prin educatie, are tendinta de a se manifesta in comportamente relativ similare pe durata intregii vieti: individul va fi tentat sa adopte rolul de inovator in consum, isi va asuma cu usurinta riscul de a incerca un nou produs.

Personalitatea este consistenta: sistemul trasaturilor de personalitate poseda o consistenta interna, in sensul ca trasaturi relativ asemanatoare sau complementare au tendinta de a se asocia in configuratii stabile (factori de personalitate), fiind mai putin probabil ca trasaturile contradictorii sa coexiste in sistem.

Personalitatea este modelabila: sub influenta factorilor sociali sau chiar prin demersul auto-formativ al persoanei, unele trasaturi de personalitate pot fi modificate. Acesta caracteristica a personalitatii face posibila insasi formarea personalitatii in copilarie si adolescenta si remodelarea ei pe parcursul intregii vieti.

Personalitatea, ca "sistem de invarianti interni" este este un factor cauzal care determina relativa constanta a comportamentului, spre deosebire de factorii situationali, care sunt responsabili de variabilitatea acestuia.

4. Modele teoretice ale personalitatii (I) - Psihanaliza

A. Psihanaliza clasica

Prima teorie completa despre personalitate apartine lui Sigmund Freud (1856 - 1939), care a incercat sa raspunda la cateva intrebari fundamentale ale psihologiei:

care este natura aspectelor innascute ale personalitatii?

ce este invatat in personalitate?

care sunt aspectele pshice comune tuturor oamenilor?

care este natura diferentelor interindividuale?

cum se formeaza personalitatea (etape, procese)?

Pornind de la experienta sa de medic specializat in tratarea tulburarilor nevrotice printr-o metoda originala, psihanaliza, bazata pe analiza viselor si pe tehnica asociatiei libere, Freud a dedus intr-o prima etapa ca exista trei niveluri distincte de functionare a psihicului: constient, subconstient si inconstient (vezi fig. 4.2.), fiecare avand mecanisme si functii distincte. Psihicul uman este asemeni unui aisberg, constientul, partea vizibila, de deasupra apei, reprezinta doar o mica parte, restul, continuturile psihice inconstiente, se afla scufundat in adancuri. Ca si aisbergul, psihicul nu-si dezvaluie toate continuturile. Cunoasterea continuturilor inconstiente, prin introspectia si relatarile pacientilor, este limitata doar la o portiune superficiala (subconstient), in timp ce fortele care guverneaza comportamentul si sunt, in conceptia lui Freud, implicate in declansarea tulburarilor nervoase, (inconstientul), sunt inaccesibile. Cunoasterea lor poate fi realizata indirect, prin analiza simptomelor, a actelor ratate si a simbolisticii onirice.

B. Nivelurile de functionare ale psihicului:

Constientul este cuprinde procesele de cunoastere: perceptie, gandire, limbaj - axul lui fiind limabjul. Orice fapt psihic devine constient in momentul in care este verbalizat (exprimat in cuvinte), fie la nivelul limbajului intern, fie in forma exteriorizata (limbaj oral sau scris). Functionarea constientului este procesuala - o continuua derulare de stari.

Subconstientul este sediul memoriei. El contine toate faptele psihice care au fost odata constiente (informatii, operatii mintale), dar care, pentru moment nu sunt incluse in procesualitatea constienta. Ele pot fi evocate si reconstientizate oricand. Orice act de constientizare presupune intelegere, adica un proces de integrare a unei informatii actuale (o perceptie, de exemplu) in ansamblul structurilor de cunoastere stocate in memorie. Inteleg ceea ce vad numai in momentul in care 'imi dau seama ce este acel ceva', adica asociez imaginii perceptive un cuvant - creion, de ex - pentru a integra imaginea din fata ochilor mei in categoria 'creioane', existenta in mintea mea sub forma unei experiente anterioare. Inteleg ca imi este foame numai in momentul in care asociez senzatiei de discomfort intern cuvintul foame si integrez senzatia actuala in functie de experienta anterioara. Asadar subconstientul este un permanent 'secundant' al constientului,indisolubil asociat procesualitatii constiente.

Inconstientul este depozitarul tuturor impulsurilor de natura instinctuala, legate de homeostazia fiintei noastre biologice, impulsuri care sunt inaccesibile cunoasterii constiente, dar care constituie resursele energetice cele mai importante ale psihicului. Aceste impulsuri imping comportamentul in directia satisfacerii lor dar, pentru unele din ele, satisfacerea directa este inacceptabila social, sau chiar prohibita.

C. Instantele personalitatii

Explicarea personalitatii in ansamblul sau l-a adus pe Freud intr-un impas, deoarece a ajuns la concluzia ca nu este vorba de simple niveluri ale psihicului, ci de adevarate instante psihice, cu organizare si legi proprii de functionare. De aceea, intr-o a doua etapa a elaborarii teoriei sale, el a inlocuit modelul nivelar al psihicului cu un model structural, in care a introdus noi concepte: Sine, Eu, Supraeu.

Sinele este o structura psihica primitiva, in intregime inconstienta, prezenta inca de la nastere, depozitarul instinctelor care asigura supravietuirea individului si a speciei la nivel biologic. El se manifesta in permanenta sub forma unor stari tensionale (echivalentul trebuintelor biologice in teoria lui Maslow), care se cer imperios satisfacute. Principiul functional al Sinelui este principiul placerii (libido) - rezultatul satisfacerii pulsiunii instinctuale este starea de bine, de placere, care inchide ciclul functional: trebuinta - comportament - satisfactie - placere si asigura permanenta lui reluare.

Eul - Natura inconstienta a Sinelui nu permite satisfacerea pulsiunilor prin intermediul mecanismelor proprii. Eul se dezvolta din proto-psihicul initial de natura pur biologica si incostienta (Sinele) prin permanenta stimulare informationala realizata de functiile de cunoastere. El este o structura preponderent constienta, un 'stapan rational' al personalitatii, dar are zone subconstiente si chiar inconstiente. Relationarea organismului cu mediul are ca scop final satisfacerea pulsiunilor Sinelui. Functionarea Eului se subordoneaza principiului realitatii: chiar daca Sinele impinge activitatea in directia satisfacerii imediate si neconditionate a pulsiunilor sale, Eul este cel care orienteaza comportamentul in functie de conditiile reale, gaseste modalitatile de satisfacere si asigura, in fapt permanenta echilibrare a organismului in relatia cu mediul. In ghidarea comportamentului, Eul trebuie sa tina seama nu numai de impulsurile Sinelui si de conditiile reale ale situatiei in care se gaseste, ci si de restrictiile de natura morala prin care societatea reglementeaza relatiile dintre oameni si, implicit, satisfacerea trebuintelor fiecaruia. Cu alte cuvinte, Eul este o instanta mediatoare intre Sine si mediu, atat mediul fizic cat si cel social.

Supraeul este ultima sub-structura a personalitatii, care se formeaza ca instanta morala internalizata - constiinta morala. Geneza lui este legata de internalizarea legilor si interdictiilor morale pe care societatea le impune individului prin educatie, dar continuturile sale, odata formate, devin in mare masura inconstiente. Principiul lui de functionarea este imperativul moral. El asigura conformitatea comportamentului cu legile morale ale societatii in absenta oricarui control extern, incalcarea normelor morale impuse astfel dinlauntrul individului ducand la producerea unor sentimente de vinovatie. Ca arbitru moral, scopul Supraeului nu este de a asigura satisfacerea cerintelor Sinelui, ci de a le inhiba.

D. Stadiile dezvoltarii psihosexuale

Formarea personalitatii se realizeaza prin desprinderea celor doua instante - Eul si Supraeul - de Sinele initial, pe parcursul unor stadii de dezvoltare (oral, anal, falic, de latenta, genital) pe care Freud le-a legat de localizarea satisfacerii libidinale - asa-numitele zone erogene. Fiecare stadiu are o zona erogena specifica si un conflict specific asociat satisfacerii libidinale, intre tendinta copilului de a repeta compulsiv coportamentele care produc placere si limitarile pe care le impune realitatea. De modul in care este rezolvat conflictul depinde evolutia personalitatii spre stadiul superior sau, dimpotriva 'fixarea' pe un stadiu imatur. Psihanaliza clasica considera ca structurarea personalitatii se realizeaza in primii 5 ani ai copilariei, care sunt definitorii pentru echilibrul personalitatii, intrucat nevrozele adultului isi au radacina tocmai in rezolvarea deficitara a conflictelor libidinale.

Personalitatea matura rezulta din rezolvarea echilibrata a conflictelor primelor trei stadii (oral, anal. falic) - dupa care nu mai apar schimbari calitative majore in structura de personalitate -si parcurgerea fara traume psihice majore a urmatoarelor doua.

Personalitatea oral-incorporativa (pasiva) - caracterizata prin preocupari excesive pentru activitatile orale (a manca, a bea, a fuma, a vorbi), optimism, credulitate si dependenta excesiva ('lumea e buna, sa o 'inghitim' asa cum este');

Personalitatea oral-agresiva (sadica) - caracterizata prin pesimism, ostilitate, agresiune, tendinta de a fi 'muscatoare' la modul figurat: sa fie sarcastica, certareata, invidioasa, sa faca remarci suparatoare, sa produca durere, neplacere celorlalti, sa-i domine, sa-i manipuleze ('lumea este nesigura, amenintatoare, rea - trebuie sa ne aparam de ea cu dintii si cu ghearele').

Personalitatea anal-agresiva este caracterizata prin cruzime, comportament distructiv, dezordine, accese de furie, orintare antisociala;

Personalitatea anal-retentiva este caracterizata prin preocupare excesiva pentru ordine si curatenie, spirit metodic, rigiditatea, constiinciozitate, incapatanare, zgarcenie, tendinta de a acumula pentru a se securiza..

E. Neopsihanaliza

Kareen Horney, initial adepta a lui Freud in ceea ce priveste importanta primei copilarii in formarea personalitati, s-a detasat ulterior pe o pozitie teoretica dizidenta in raport cu psihanaliza clasica. In viziunea ei, nu biologicul este cel care domina inexorabil dezvoltarea personalitatii, ci raporturile copilului cu mediul social. Modul in care acest mediu ii ofera afectiune si securitate, strategiile pe care copilul le dezvolta pentru a se adapta si pentru a obtine aceste doua "ingrediente" indispensabile echilibrului psihic, atunci cand mediul nu i le ofera neconditionat, sunt factorii care influenteaza de fapt dezvoltarea personalitatii.

Atunci cand afectiunea si siguranta ii sunt refuzate, copilul va incerca sa-si reduca anxietatea si ostilitatea provocate de neajutorarea obiectiva si de teama, adoptand modalitati de autoprotectie de natura nevrotica, intrucat ele nu rezolva, in mod obiectiv, problemele persoanei:

Castigand afectiunea adultilor, prin conformism si/ sau supunere

Dobandind putere asupra celorlalti

Evitandu-i pe ceilalti si incercand sa nu depinda de altii in satisfacerea trebuintelor proprii

Rezultatul functionarii indelungate a acestor mecanisme adaptative nevrotice este structurarea personalitatii, la maturitate, in conformitate cu deprinderile comportamentale din copilarie. Personalitatea matura, echilibrata, nu foloseste astfel de mecanisme de reducere a anxietatii, dar pentru personalitatea nevrotica ele sunt o modalitate de adaptare prin care reusesc sa-si mentina un echilibru psihic fragil. Personalitatile nevrotice pot fi incadrate in 3 tipuri, in functie de predominarea unuia din mecanismele de mai sus:

Personalitatea conformista - orientata spre ceilalti - are o permanenta nevoie de aprobare si apreciere din partea celorlati; este in cautarea unei/ unor persoane (parinti, sot/ sotie, prieteni) care sa aiba grija de nevoile sale, sa o protejeze, sa o indrume. O astfel de persoana este concesiva si agreabila cu cei din jur, din dorinta de a se face acceptata si iubita. De fapt ii manipuleaza pe ceilalti, atitudinea fiind doar una de suprafata. Sub aceasta blandete se ascunde ostilitatea reprimata, care numai in acest fel poate fi controlata.

Personalitate agresiva - orientata impotriva celorlalti - este opusul personalitatii conformiste. Reprezentarea sa despre lume este aceea a unei jungle, in care supravietuiesc doar cei puternici. Nu se teme de respingerea celorlati, pe care, daca nu-i poate controla prin manipulare, ii va controla prin forta. Toata activitatea ei este orientata spre dobindirea puterii: fizice, intelectuale, de competenta. Este dura, dominaroare, motivata de performata, dar dedesubtul arogantei si comportamentului asertiv se ascunde nesiguranta, ostilitatea si anxietatea.

Personalitatea detasata - orientata spre evitatea celorlalti - tinde sa pastreze o distanta emotionala "confortabila" fata de ceilalti. Pentru aceasta evita sa depinda in vreun fel de altii si tinde sa se bazeze numai pe sine. Prefera singuratatea si izolarea si reactioneaza vehement la intruziuni, obligatii si constrangeri. Are nevoie de sentimentul de superioritate in altfel decat personalitatea agresiva: nu se lupta cu ceilalti pentru a-si impune superioritatea, ci incearca sa obtina o recunoastere automata a meritelor sale. Acorda o mare importanta logici, inteligentei si ratiunii, devalorizeaza emotiile

Comportamentul fiecarui tip de personalitate este influentat de structura interna, asa cum a rezultat ea din procesul de dezvoltare fie in maniera normala, echilibrata, fie in maniera nevrotica.

Modele teoretice ale personalitatii (II) - Teoriile trasaturilor

O definitie "operationala" a personalitatii ar putea fi data mai degraba din punctul de vedere al teoriilor trasaturilor: personalitatea este un ansamblu coerent de trasaturi, organizat ierarhic, avand o relativa constanta in timp, care determina comportamentul si face posibile predictii asupra unor comportamente." G.W. Allport considera ca:

Trasaturile de personalitate sunt reale si nu constructe teoretice sau etichete menite sa explice comportamentele. Ele exista la nivel psihic ca structuri stabile.

Trasaturile determina sau cauzeaza comportamentul. Ele nu apar doar ca reactie la anumiti stimuli, ci exista in permanenta si determina cautarea unor stimuli.

Trasaturile pot fi demonstrate empiric: deoarece sunt reale, existenta si natura lor poate fi pusa in evidenta prin evaluarea consistentei si coerentei comportamentelor in timp, in situatii diferite, chiar daca trasaturile ca atare nu pot fi vazute.

Trasaturile nu sunt separate, ci organizate in configuratii consistente caracteristice (ostilitatea si agresivitatea, emotivitaea si timiditatea sunt trasaturi distincte, dar au tendinta de a se grupa constant in perechile mentionate mai sus).

Acest sistem de constante psihice are o dubla determinare: pe de-o parte exista un ansamblu de caracteristici de natura ereditara (temperamentul, unele aptitudini), care constituie potentialul, punctul de plecare in dezvoltarea personalitatii, iar pe de alta parte factorii sociali, care modeleaza acest potential si determina formarea trasaturilor de personalitate, ca predispozitii relativ constante spre comportamente consistente. Personalitatea adulta este asadar rezultatul interactiunii dintre factorii ereditari si cei de mediu social, trasaturile fiind formate in procesul de dezvoltare a potentialului ereditar prin invatare.

Procesul de formare a personalitatii poate fi definit si ca enculturatie - asimilare de modele culturale, proces prin care fiecare individ isi insuseste valori, isi formeaza atitudini si deprinderi comportamentale concordante cu cerintele vietii sociale. Formarea personalitatii este un proces care se deruleaza predominant in prima parte a vietii - copilarie si adolescenta, dar continua pe toata durata vietii. Atunci cand conditiile sociale se schimba radical (emigrare, tranzitie etc.) este necesara o readaptare a individului, o repunere a lui in acord cu cerintele vietii sociale. Procesul de readaptare presupune modificari la nivelul personalitatii, nu numai al comportamentelor, o remodelare a trasaturilor de personalitate in concordanta cu noile modele cultuale impuse de societate, aculturatia.

Spre deosebire psihanalistii clasici si de neopsihanalisti, teoreticienii trasaturilor se ocupa mai putin de caracteristicile general-umane, sau de tendintele de dezvoltare, innascute si apriorice oricarui act de invatare, in schimb se focalizeaza pe caracteristicile periferice concrete ale personalitatii - trasaturile de personalitate - si de modul in care aceste caracteristici se organizeaza in configuratii cu caracter mai general - tipurile de personalitate, asa cum pot fi ele deduse prin observare si masurare.

Exista tipologii bazate pe trasaturile de personalitate:

in functie de orientarea valorica dominata: teoretic, religios, estetic, dominator, practic, social.

in functie de o configuratie de 5 factori majori de personalitate: nevrotism, extraversie, deschidere, agreabilitate, constiinciozitate (Modelul Big Five - Costa si McCrae) .

modele teoretice bazate pe analiza factoriala: dominanta, capacitate de status, sociabilitate, prezenta sociala, acceptare de sine, sentiment de buna-stare personala, responsabilitate, socializare, autocontrol, toleranta, impresie, comunalitate, conformism, independenta, eficienta intelectualainclinatie psihologica, flexibilitate, feminitate/ masculinitate.