Psihologie medicala

Psihologie medicala

Definiție. Obiect. Conținut. Interrelații

Psihologia medicala se refera la atitudinea fața de bolnav și boala, fața de sistemele de ingrijire a sanatații, atat ale individului bolnav cat și ale celui sanatos, acest lucru incluzand logic și atitudinea medicului și a celor ce lucreaza in domeniul medical fața de propria profesie.

In acest fel ne aflam in fața unei opoziții clasice și anume intre medicina care se ocupa de boala și medicina care se  centreaza pe omul bolnav intr-o viziune globala. Astfel, boala trebuie ințeleasa ca expresia manifesta a unui dezechilibru ce afecteaza ansamblul personalitații bolnavului.

Pe de alta parte, o abordare științifica a medicinii reclama metode de studiu riguroase, care deocmadata provin din științele biologice și fizico-chimice. Pentru a dimensiona mai bine factorul psihologic care personalizeaza o relație medic-pacient ar trebui sa existe cunoștințe referitoare la sistemul cognitiv, relația dintre procesele psihice și activitatea psihica, personalitate, caracteristicile stadiilor de dezvoltare, reprezentarea noțiunilor de boala și sanatate sau relația dintre psihic și somatic.

S-a dovedit in ultimii ani faptul ca psihologia se contureaza ca o știința, cu metode de studiu diversificate, ce permit aplicarea clinica a teoriei. Psihologia medicala se dezvolta azi din intrepatrunderea cu alte domenii de cunoaștere și cercetare, și reprezinta astfel un studiu științific cu metode imprumutate din psihologie, psihopatologie, sociologie, psihologie experimentala și neurofiziologie, filosofie, etc, ce se adreseaza elementelor psihologice care conduc la crearea unei situații relaționale intr-un context medical.

Obiectul specific al psihologiei medicale rezida din insuși procesul de comunicare, prin natura mesajului, prin comportamentul și atitudinile mintale și incarcatura afectiva pe care o vehiculeaza.

Psihologia medicala vs. Psihologia clinica

Situata la confluența psihologiei cu medicina, psihologia clinica iși afla sorgintea in domeniul filosofiei al psihopedagogiei și sociologiei. Termenul de "clinica" vine sa sublinieze caracterul sau medical avand ca element de referința omul bolnav sau aflat in stare de suferința.

Spre deosebire de psihologia medicala, care cuprinde o problematica mai ampla și o arie mai extinsa de preocupari, psihologia clinica are in vedere mai ales starea și situația pacientului asupra caruia intervine nemijlocit, ilustrandu-și astfel caracterul sau aplicativ.

In epoca Renașterii, noțiunea de "clinic" era folosita in sens pedagogic, instructiv spre a ilustra invațamantul aplicativ, desfațurat in spital langa patul bolnavului.

Psihologia clinica vs Metoda clinica

Aceasta din urma vizeaza studiul individual al cazurilor normale și patologice sau abordarea care permite ințelegerea aprofundata și intrinsec comparativa a individualului in raport cu conjuctura socioprofesionala și familiala, cu experiența de viața, cu motivațiile și expectațiile pacientului. Metoda clinica este deci orientata spre studiul singularului și simptomaticului, al diferențialului și comparabilului (Fedida, 1968).

In acest sens, metoda clinica este utilizata nu numai in medicina, unde este consacrata ci și in psihologie, ca și in domenii particulare de cunoaștere și investigare ca acelea ale personologiei, psihanalizei, psihoterapiei, consilierii și orientarii școlare și profesioanle.

De cele mai multe ori, se acorda noțiunii de psihologie medicala o accepțiune mai larga decat celei de psihologie clinica, inscriindu-se in sfera ei in afara problematicii clinice concrete, a personalitații bolnave și ansamblul datelor, observațiilor și regulilor desprinse din activitatea practica. Astfel, se considera ca psihologia medicala studiaza problemele teoretice și practice ale medicinii legate de psihologie și problemele psiholgice ale oamenilor bolnavi care fac parte din sarcinile diagnosticului, tratamentului și profilaxiei bolilor. Pe langa aspectul teoretic formativ, in alte definiții ale psihologie medicale, apare rolul analizei și cercetarii științifice, aceasta din urma fiind privita ca domenii ale psihologiei aplicate, atașat colaborarii cu medicii in ceea ce privește diagnosticul, tratamentul, reabilitarea și revenirea cat și cercetarea unor domenii ca psihofarmacologia, psihosomatica și reacțiile emoționale la boala. Acceptand ca incontestabil faptul ca psihologia medicala este in esența ei o psihopatologie clinica axata asupra relației medic-pacient, se poate incerca realizarea unor distincții ale celor 2 domenii care fara indoiala pastreaza arii comune:

Astfel, se considera ca psihologia medicala prezinta un domeniu mai vast decat psihologia clinica prin cuprinderea problematicii psiholoice, adiacente bolnavului:

a.      Psihologia mediului terapeutic

b.     Psihologia medicului și a personalului medical

c.      Psihologia relațiilor profesionale din instituția medicala

d.     Formarea terapeutica, psihologica și etica a personalului medical

Fara a renunța la caracterul aplicativ, psihologia medicala prezinta mari posibilitați de esențializare și teoretizare a datelor, faptelor și observațiilor izvorate din analiza clinica directa, concreta și imediata.

Pastrand ca aspect fundamental elemental relațional, psihologia medicala depașește aria observației imediate, directe și individuale, propriu-zis clinice, recurgand la observații medicale indirecte, obținute prin tehnici, teste și metode de laborator, care confera conținut explorarii psihologice paraclinice.

Psihologia medicala pastreaza ample relații cu ale ramuri ale psihologiei: psihologia experimentala, psihofiziologia, psihodiagnoza, psihoterapia, etc.

Dezvoltarea psihologiei medicale

Psihologia medicala e o disciplina relativ recenta, ea aparand in jurul anilor 40 - 50 deși preocupari de psihologie medicala exista inca din secolul al XVII-lea cand se accentua pe originea psihogena a bolii.

Spre sfarșitul seolului al XX-lea, au aparut primele lucrari de psihologie medicala, lucrari de psihologie medicala, lucrari care au fost scrise de psihiatrie.

In secolul nostru, psihologia medicala seafirma atat in Europa cat și in SUA. Ca domeniu clinic aplicativ psiohologia medicala iși are originea in SUA, unde L. Witner, in anul 1890. A inființat o clinica de psihologie mediala in Pensylvannia, fiind considerat fondatorul psihologiei clinice. Lui ii este atribuita și metoda clinica, care privește examinarea clinica a bolnavului, evaluarea psihometrica, metodele recuperatorii și counseling vocațional.

In SUA s-au inființat laboratoare de psihologie clinica in cadrul spitalelor de psihiatrie, sarcina psihologilor clinicieni fiind inițial de a realiza examinarea b9olnavilor doar prin teste. In 1931, s-a inființat in cadrul Asociației Americane de Psihologie (APA) o secție de psihologie clinica ce avea drept scop coordonarea activitații psihologilor clinicieni.

Atribuțiile psihologului clinician american erau:

Sa asiste prin consiliere copiii

Sa susțina și sa trateze pacienții cu tulbutrari psihice

Sa colaboreze cu psihologul de școala

Sa colaboreze cu psiholgul din penitenciare

In Europa avem urmatorii reprezentanți:

In Franța - A. Lamanche și P. Davost

In Germania - Stern și Krestchmer

In Anglia - M. Balint

In Romania - psihologia medicala se contureaza și ajunge ca disciplina de studiu in jurul anilor 60. Primul curs de psihologie medicala a fost susținut la catedra de psihologie a Universitații București, de catre Gheorghe Ionescu, acesta predand disciplina intre 1967-1977. Cursul cuprindea relația medic-bolnav și era dublat de activitatea practica susținuta de Spitalul Gheorghe Marinescu. In anii urmatori, aceasta disciplina a fost susținuta și la Universitațile din Cluj și Iași.

Pentru literatura de specialitate romaneasca, fundamentale sunt urmatoarele lucrari :

Gh. Ionescu - Intorducere in psihologia medicala

Gh. Ionescu - Psihologie clinica

Gh. Ionescu - Psihosomatica

Victor Sahaleanu și Alexandru Athanasiu - Elemente de psihologie medicala

Rolul psihologiei medicale și statutul psihologului clinician

Rolurile psihologiei medicale:

Descoperirea etiologiei bolilor insistand asupra cauzelor de natura psihogena

Intervine in asistența medicala in cunoașterea simptomelor diferitelor și a conduitei individului in boala

Psihologia medicala e implicata in susținerea terapeutica venind cu mijloace specifice.

Statutul psihologului clinician

In echipa terapeutica din care fac parte, in centrul echipei de intervenție terapeutica sta medicul clinician, psihologul clinician avand inițial rolul de colaborator investigator. Prin teste și tehnici specifice psihologice el aduna informații suplimentare cunoașterii strict medicale. Ulterior, s-a constatat ca foarte multe dintre activitațile desfașurate de psihologul clinician se suprapun peste activitatea membrilor echipei medicale (investigarea de tip anamnezic, investigațiile de tip psihoterapeutic, punerea diagnosticului). Punctele de vedere ce susțineau ca psihologul are un rol auxiliar s-au impuținat.

Rolul psihologului clinician a inceput sa creasca, astfel ca in prezent el indeplinește mai multe funcții:

De a pune un psihodiagnostic și de a face o evaluare clinica. Acest lucru vizeaza identificarea factorilor psihologici implicați in starea de sanatate și boala.

Intervenția sau asistența psihologica generala și specifica. Asistența psihologica dobandita dupa programe avansate de formare profesionala fiind exprimata in consiliere psihologica și psihoterapie. De asemenea, aceasta funcție vizeaza controlul la diverse niveluri de expertiza, a factorilor psihologici implicați in sanatate și boala.

Cercetare - adresata investigarii rolului factorilor psihologici ce intervin in sanatate și boala.

Educație și formare - vizeaza implcarea celor deja formați in acest domeniu, atat in pregatirea noilor generații de profesioniști pentru a deveni psihologi clinicieni, consilieri psihologici, psihoterapeuți, cat și in dezvoltarea lor profesionala.