Stadiile organizarii libidinale

STADIILE ORGANIZARII LIBIDINALE

In 'Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii', Freud descrie un mod progresiv de organizare libidinala, in care intercaleaza, intre starea de inorganizare a pulsiunilor, cu varful alegerii obiectale - narcisismul (in care Eul este ales ca obiect), diverse moduri de organizare libidinala. Prin aceste moduri, el intelege coordonarea relativa a pulsiunilor partiale caracterizate prin primatul unei zone erogene si printr-un mod specific de alegere si relatie cu obiectul.

Considerate dintr-o perspectiva temporala, organizarile libidinale definesc stadiile de evolutie psihosexuala infantila. In 'Predispozitie la nevroza obsesionala' (1918), Freud introduce notiunea de organizare pregenitala, in care unificarea pulsionala se afla sub predominanta unei activitati sexuale legata de o zona erogena determinata. Cautand, in continuare, sa defineasca modurile de organizare pregenitala a sexualitatii, a recurs si la o a doua cale, in care nu se poate stabili o corespondenta riguroasa cu prima. Aceasta tine de obiect, care indeplineste functia de organizator al unificarilor pulsionale.

Diferitele moduri de organizare se esaloneaza intr-o serie care duce de la autoerotism la un obiect heterosexual, trecand prin narcisism care duce la alegerea obiectului homosexual. De aici se poate decela, din perspectiva celor doua directii, primatul unei activitati unificator pulsionale legate de o zona erogena (orala, de ex.), in sensul unei relatii privilegiate si selective, pana la exclusivitate, cu anturajul sau mediul (campul obiectelor).

Aceste doua componente legate de activitatea pulsionala (sursa si obiectul) reprezinta elemente constitutive ale unui stadiu pulsional. El reprezinta, deci, o etapa de dezvoltare a copilului, caracterizata printr-o organizare mai mult sau mai putin marcata de libidoul aflat sub primatul unei zone erogene si prin predominanta unui mod de relatie cu obiectul. In psihanaliza s-a dat o extensie mai mare notiunii de stadiu, in incercarea de-a defini stadiile evolutive ale Eului. In acest sens, Freud, in corespondenta sa cu Fliess, a cautat sa stabileasca o succesiune de epoci din copilarie pana la pubertate, databila mai mult sau mai putin precis, tentativa efectuata in stransa legatura cu notiunile deja consacrate de apres-coup si teoria seductiei. Apar aici perioade, epoci, considerate epoci de evenimente in care se produc scene sexuale si, pe de alta parte, epoci de refulare. De acestea este legat si tipul de alegere a nevrozei.

In 'Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii', Freud releva ca opozitia principala se situeaza intre sexualitatea pubertara si adulta, pe de o parte organizata sub primatul genital si sexualitatea infantila, pe de alta parte, unde scopurile sexuale sunt multiple, de asemenea si zonele erogene care le suporta, fara a se putea instaura sub nici o forma primatul exclusiv al uneia dintre ele si nici primatul vreunei forme de alegere obiectala. Dihotomia de mai sus prezinta un caracter didactic si original. Pornind de la ea, Freud amendeaza progresiv propriile afirmatii, intre 1913 si 1923, introducand notiunile de stadii pregenitale: stadiul oral, anal si falic.

In concluzie, se poate spune ca:

1. Freud indica o succesiune temporala interesand accesul la obiectul libidinal, subiectul trecand succesiv prin autoerotism, narcisism, alegere homosexuala si alegere heterosexuala.

2. O alta directie (orizontala) a condus la recunoasterea diferitelor etape in evolutia ce vizeaza predominanta principiului realitatii fata de principiul placerii. (Ferenczi) (degajare).

3. Alti autori estimeaza ca singurul proces de formare a Eului poate fi inteles in trecerea (cronologica) de la principiul placerii la principiul realitatii.

K. Abraham a definit cel mai bine stadiile de evolutie libidinala.

Primul ar fi stadiul oral. Aici placerea (principiu) denumita 'placerea sexuala' este legata intr-o maniera predominata de excitatiile cavitatii bucale si de ale buzelor care acompaniaza alimentatia. Activitatea de nutritie furnizeaza semnificatiile elective prin care se exprima si se organizeaza relatia cu obiectul.

K. Abraham a propus subdiviziunea acestuia in functie de activitatile specifice si diferentiate functional:

-suctiunea - denumit stadiul oral precoce;

-muscarea - stadiul sadic oral.

Observatiile sale au pornit si s-au corelat cu ale pediatrului H.Lindner. Ele au condus la concluzia stabilirii unei semnificatii masturbatorii (autoerotism) in timpul sugerii degetului de catre copil. Aceasta experienta a autonomiei si satisfacerii autoerotice formeaza prototipul fixarii unei dorinte la un obiect specific. De aici, ipoteza ca dorinta si satisfacerea sunt intotdeauna marcate de aceasta prima experienta (prototip).

In 1915, Freud definitiveaza problema astfel: sursa pulsionala este orala; ea se afla in raport strans cu alimentatia, iar scopul pulsional este incorporarea. Deci accentul nu mai este pus pe o zona erogena specifica, ci pe un mod relational si functional: incorporarea. De aceea, fantasmele infantile nu pot fi legate univoc de activitatea bucala, ci pot fi transpuse si altor functii: respiratia, vederea, vorbirea, s.a.

Dupa Freud, in stadiul oral nu exista opozitia dintre activitate si pasivitate care marcheaza, de exemplu, stadiul anal, si de aici si dualitatea altor stadii.

K. Abraham a diferentiat tipurile de relatii caracteristice perioadei orale si aceasta l-a condus la distingerea unui stadiu al suctiunii - preambivalent-si a unui stadiu sadic oral, care corespunde aparitiei dentitiei si in care incorporarea, prin activitatea de muscare si devorare, implica distinctia obiectului. De aici, unele fantasme ale copilului de-a fi mancat sau distrus de catre mama si uneori de catre alte componente ale ambiantei.

Stadiul sadic oral reprezinta, deci, al doilea timp (perioada) a stadiului oral, in care este implicata ambivalenta in relatia obiectala. Aceasta ambivalenta defineste concomitenta, atat a libidoului, cat si a agresivitatii fata de acelasi obiect gratifiant.

Pentru M. Klein, sadismul oral prezinta o importanta crescuta, reprezentand momentul culminant al sadismului infantil. Dupa ea, dorinta libidinala de suctiune se acompaniaza cu scopul distructiv de-a aspira, de-a vida si epuiza obiectul pulsional. Aceasta situatie paradoxala a fost numita de M. Klein pozitie (structurare) persecutorie, apoi paranoida si in cele din urma schizoida, avand drept caracteristici:

1. Coexistenta pulsiunilor agresive si libidinale si emotiile asociate acestora. Caracteristic pentru aceasta este intensitatea foarte crescuta (angoasa, aviditatea, nerabdarea sunt aproape incoercibile).

2. Obiectul pulsional este intotdeauna partial si clivat (bun si rau).

3.Fiecare componenta a obiectului pulsional este sursa proceselor fundamentale de introiectie si proiectie.

4. Prin aceste procese, identificarea este legata nu numai de gratificatie si frustratie, ci si de posibilitatea ce o permite, de a proiecta dragoste si ura.

5. Din acest motiv, obiectul pulsional poate fi idealizat (absolutizat) in sens pozitiv sau negativ (tiranic), avand o importanta decisiva pentru orientarea si declansarea interioara a comportamentului integrativ (adaptativ).

6.In aceasta situatie Eul este putin structurat, cu o forta de integrare slaba, fiindu-i caracteristica defensa numita negare a realitatii, dar si transformarea in contrar si inhibitia.

7. Se formeaza nucleul incipient germinativ al Super-Egoului in functie de primele fixari fantasmatice prin introiectie (incorporare).

In acest stadiu, R Spitz vorbeste despre stadiul oglinzii (6-18 luni), pe baza caruia se poate explica aparitia anticipatiei, conduita prin care la modul intern-imaginar este depasita neputinta pur motrica, prin capacitatea de reprezentare si astfel stapanirea unitatii sale corporale. Aceasta identificare in oglinda este corelativa cu identificarea diferentiata a altuia. Din acest motiv, ulterior, pot apare fantasme ale clivajului (fragmentarii) propriului corp (la modul retroactiv) si uneori chiar in timpul curei psihanalitice, cand se produce o regresie dirijata circumstantial.

Stadiul anal.

Intre 2 si 4 ani, se produce maturarea copilului si o dezvoltare semnificativa sub raport psihofizic. Este vizibila cresterea sa somatica, predominant a masei musculare. In aceasta perioada, organizarea libidinala se produce sub primatul zonei anale si se denumeste psihanalitic stadiul anal. Relatia obiectala presupusa de aceasta struc-turare este impregnata de semnificatiile legate de functia defecarii (expulzie si retentie) si valoarea simbolica a materiilor fecale evacuate. In aceasta perioada, se afirma sado-masochismul in relatie cu dezvoltarea si stapanirea (coordonarea) musculara.

In 'Predispozitie la nevroza obsesionala'(1913), Freud emite pentru prima data notiunea de organizare pregenitala, in care pulsiunea sadica si erotic anala este predominanta. El afirma ca este necesara intercalarea acestui stadiu inainte de formarea sexualitatii finale (adulte), stadiu in care pulsiunile sunt reunite si apte pentru alegerea unui obiect, si in care obiectul respectiv este diferit si strain persoanei proprii, in vreme ce primatul zonei genitale inca nu este stabilit si definitivat. In remanierile ulterioare ale propriei teorii, in cartea sa 'Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii', (intre 1915 - 1924), stadiul anal este situat intre organizarea orala si cea falica.

In acest stadiu se constituie polaritatea activitate-pasivitate. La Freud, activitatea coincide cu sadismul, iar pasivitatea cu erotismul anal. Fiecare are o sursa (zona), distincta pentru pulsiunea partiala respectiva, si anume: musculatura pentru pulsiunea de dominare (stapanire) si mucoasa anala pentru pasivitate, respectiv erotismul anal.

K. Abraham distinge (in 1924) doua faze in cadrul stadiului sadic anal, fiecare componenta reprezentand un tip de comportament distinct in raport cu obiectul. In prima faza, erotismul anal este legat de evacuare si pulsiunea sadica de distrugere a obiectului. In cea de-a doua faza, erotismul anal este legat de retentie si pulsiunea sadica, de controlul posesiv. Pentru K. Abraham, accesul de la o faza la alta constituie un progres decisiv al copilului catre dragostea de obiect (obiectala) si de asemenea, intre aceste doua faze, exista si linia de clivaj intre regresiile de tip nevrotic si cele de tip psihotic. O stagnare libidinala in acest cadru constituie un mare pericol pentru persoana.

Sadismul, prin natura sa bipolara (el vizeaza in mod contradictoriu distrugerea obiectului si mentinerea si dominarea sa), isi gaseste corespondenta in functionarea bifazica a sfincterului anal (evacuare si retentie) si controlul acestuia. In stadiul anal, valoarea simbolica a donarii, datului (ofertei), pe de o parte si a refuzului, pe de alta parte, este legata analog de aceasta activitate excretiva. Freud a pus in evidenta, din aceasta perspectiva, ecuatia: fecale = cadou = bani.

Pentru M. Klein, in acest stadiu se atinge apogeul ambivalentei.

Dupa Freud, la adult, formarea unor trasaturi de caracter persistente specifice sunt in legatura cu erotismul anal prezent si fixat in copilarie. Aceste trasaturi ar fi organizate in jurul triadei: ordine-parcimonie-incapatanare. Aceasta defineste asa-numitul caracter anal, fiind decelat din fenomenologia de model obsesiv si sub acest aspect se releva mai pregnant relatia existenta intre trasaturile de personalitate ale adultului si importanta sau insemnatatea unui anumit stadiu infantil in ontogenia psihica a acestuia. Acest stadiu este decisiv in personogeneza, deoarece in cadrul sau se pun bazele initiale ale conduitei elective pentru dragostea obiectala, cat si in caz negativ, clivajul determinant pentru regresia nevrotica sau psihotica.

Stadiul anal are esential dinamica activ-pasiv. Cuplul de opozitie precede alte cupluri: falic-castrat; masculinitate-feminitate. Ruth Mack Brunswick descrie, in cartea sa 'Faza preoedipiana a dezvoltarii libioului', trei mari perechi antitetice (de opozitie), ce sunt si faze de evolutie: activ-pasiv; falic-castrat; masculinitate-feminitate. Acestea, pe parcursul dezvoltarii libidinale se amesteca, se impletesc, se combina in asa fel incat niciodata nu coincid total, ajungand finalmente la a se inlocui unele pe altele. Viata copilului mic este caracterizata prin primele doua faze, iar adolescentul si adultul prin a treia (masculinitate-feminitate). Aceasta traiectorie provine din ambivalenta, debutand prin aceea ca micul copil incepe prin a fi total pasiv in relatia cu mama ce-i satisface trebuintele sale si progresiv fiecare bucata de activitate (incorporare) se depune pe o identificare tot mai mare cu mama activa. Ambivalenta initiala reprezinta, pentru psihanaliza, prezenta simultana in relatia cu acelasi obiect a tendintelor, atitudinilor si sentimentelor opuse-prin excelenta dragoste si ura. Pentru Bleuler, ambivalenta poate caracteriza trei domenii:

1. VOLUNTAR. Subiectul vrea in acelasi timp ceva si contrariul sau: sa manance si sa nu manance (de ex.);

2. INTELECTUAL. Subiectul enunta simultan o propozitie (afirmativa) si contariul sau (negatie), uneori chiar in aceeasi fraza.

3. AFECTIV. Subiectul iubeste si uraste in acelasi moment, aceeasi persoana.

Ambivalenta poate fi pusa in evidenta in afectiuni psihice ca: psihoze si nevroza obsesiva, cat si in situatii prevalente de doliu si gelozie. Ea caracterizeaza stadiile evolutiei libidinale unde este infiltrata distructia-agresivitatea (stadiul sadic oral si sadic anal). Dupa K.Abraham, stadiul oral primar este preambivalent, ambivalenta propriu-zisa aparand in forma terminala si tranzitorie a acestuia, o data cu oralitatea sadica (ostilitatea fata de obiect sau 'mama canibalica'). Pentru Freud, ambivalenta are o importanta crescuta si distincta in cadrul teoriei conflictului. Conflictul oedipian, in radacinile sale pulsionale majore, este cunoscut ca un conflict de ambivalenta: dragoste si ura fata de o persoana, mai mult sau mai putin justificate, sunt ulterior dirijate amandoua asupra propriei persoane.

Stadiul falic reprezinta un stadiu de organizare infantila a libidoului, situat dupa stadiul oral si anal si caracterizat printr-o unificare a pulsiunilor partiale sub primatul zonei, organelor genitale. Dar aceasta unificare are loc fara sa fie organizare genitala pubertara sau propriu-zis adulta. In acest stadiu, copilul (baiat sau fetita) este preocupat de un singur organ genital, organul masculin, iar opozitia sexelor echivaleaza in acest caz cu opozitia falic-castrat. Stadiului falic ii corespunde momentul culminant si declinul complexului Oedip, dar complexul de castratie este prevalent.

Notiunea de stadiu falic este tardiva la Freud, aparand explicit in 1923, in 'Organizarea genitala infantila', in care, prezentand modelele succesive de organizare libidinala, ajunge la ceea ce se petrece sub primatul falusului, unde noi vom decela doua linii distincte:

1. In acest stadiu, se produce o combinare a pulsiunilor partiale sub primatul zonei genitale, dar unitatea lor nu este realizata decat intr-o maniera incompleta. Totusi, aceasta organizare a pulsiunilor sexuale este veritabila, fiind cea mai apropiata de sexualitatea adultului. Freud mentioneaza ca aceasta organizare merita deja numele de organizare genitala pentru ca aici gasim:

a) un obiect sexual;

b) o convergenta a acestor tendinte sexuale pe acest obiect, dar diferentiata esential de organizarea definitiva din punct de vedere al maturitatii sexuale;

c) aceasta organizare convergenta nu cunoaste diferentiere, aici putandu-se vorbi de un singur organ sexual-cel barbatesc.

2. In cartea sa, 'Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii', se gasesc urmatoarele teze:

- libidoul este de natura masculina, atat la femeie, cat si la barbat;

- zona erogena directiva la fata este clitorisul, care este omolog zonei genitale barbatesti-glandul.

In 1908, Freud mentioneaza si subliniaza interesul deosebit al micilor fetite fata de penis si sentimentul de-a fi lezata si frustrata in raport cu baiatul, din acest punct de vedere.

Sistematic, se pot prezenta caracteristicile fazei falice astfel:

1. Din punct de vedere genetic cuplul de opozitii activitate-pasivitate care caracterizeaza stadiul anal, devine cuplul falic-castrat, iar la pubertate acesta se va transforma in opozitia feminitate-masculinitate.

2. In raport cu complexul Oedip, existenta unei faze falice are un rol esential. Declinul complexului Oedip, in cazul baiatului este conditionat prin amenintarea castrarii, iar aceasta are semnificatie, pe de o parte in sensul ca baiatul prezinta un interes narcisic fata de propriul penis, iar pe de alta parte, in sensul ca el descopera absenta penisului la fetite.

3. Exista o organizare falica si la fetite. Constatarea diferentelor sexuale la fetite suscita o invidie si o dorinta de-a avea penis. Aceasta antreneaza, din punct de vedere al relatiilor cu parintii, un resentiment indreptat catre mama care 'nu i-a dat un asemenea organ' si alegerea tatalui ca obiect al tendintelor pulsionale erotice. Evolutia fetelor nu este simetrica cu a baietilor. Freud constata absenta constiintei vaginului la micile fete. Dar oricum, ambele sexe sunt centrate pe o singura zona si un organ erotic-falus.

Semnificatia fazei falice a generat importante discutii in psihanaliza, in principal legate de fenomenologia sa la fetite.

K. Horney, M. Klein si E. Jones au conchis ca aceasta faza libidinala are un pronuntat caracter defensiv si o constitutie de formatiune secunda. Cum ar putea fi prezentata aceasta prin referire la termenul 'envie du penis'?. Prin acesta, se defineste un element fundamental al sexualitatii feminine si resorturile sale dialectice. 'Envie du penis' naste descoperirea diferentelor anatomice a sexelor. Mica fetita se simte lezata in raport cu baiatul si doreste sa posede, ca si el, un penis (complexul de castratie). Apoi, acest 'envie du penis' ia, in cursul complexului Oedip, doua forme derivate:

a) dorinta de-a avea in sine un penis (principal prin dorinta de-a avea un bebelus);

b) dorinta ulterioara de-a se juca cu penisul in timpul actului coital.

Invidia de penis poate conduce la numeroase forme patologice sau sublimate. Ulterior, apare dorinta de-a se mandri a femeilor si barbatilor adulti, in mod diferentiat: dorinta de-a avea echivalentul simbolic al unui penis, care este copilul, la femeie si dorinta si mandria barbatilor de-a prezenta un asemenea apendice-penisul.

Traiectoria acestui fenomen prezinta urmatoarele etape:

a) resentimentul fata de mama care nu a dat fetitei un penis;

b) deprecierea mamei care apare ca si castrata;

c) renuntarea la activitatea falica completa, pasivitatea trecand pe plan secundar si neutralizata;

d) echivalarea simbolica a penisului cu un copil.

E. Jones vede in expresia 'envie du penis' urmatoarele:

1. Dorinta de-a dobandi un penis, in sensul de a-l avea si retine in propriul interior corporal si a-l transforma intr-un copil - bebelus.

2. Dorinta de-a poseda un penis in regiunea clitoridiana.

3. Dorinta adultului de-a se juca cu penisul in cadrul actului coital.

Acest autor, impreuna cu K. Horney, M. Klein si H. Deutsch, au discutat aceasta teza freudiana ce face din 'envie du penis' un dat primar, considerand ca, dimpotriva, aceasta este o formatiune construita si utilizata secundar pentru o indepartare de dorinte mai primitive periculoase (originare).

In cadrul stadiului falic, se produce varful (acmeea) complexului Oedip, adica punctul de unde incepe, mai mult sau mai putin reversibil, declinul acestuia.

Prin Complexul Oedip se defineste ansamblul organizat al dorintelor de dragoste si ura pe care copilul le incearca fata de parinti. Sub forma pozitiva, complexul se prezinta ca si in istoria lui Oedip Rege;-dorinta de-a omori, anihila rivalul care este personajul de acelasi sex si dorinta sexuala (erotica) pentru personajul de sex opus. Sub forma negativa el se prezinta invers-dragoste pentru parintele de acelasi sex si ura geloasa pentru parintele de sex opus. In fapt, aceste doua forme se gasesc cu gradualizari diverse in forma completa a complexului Oedip.

Varful acestei stari speciale generate de complexul Oedip este trait dupa Freud in perioada 3-5 ani, in timpul stadiului falic. Declinul sau marcheaza intrarea complexului in perioada de latenta. Se cunoaste la pubertate, si uneori mai tarziu, o reviviscenta, o reactivare a sa, cand este surmontat cu mai mult sau mai putin succes intr-un tip particular de alegere obiectala. Complexul Oedip joaca un rol fundamental in structurarea personalitatii si orientarea dorintelor umane. Psihanalistii au realizat o axa de referinta majora a psihopatologiei, cautand pentru fiecare tip patologic sa determine moduri si strategii de rezolvare a complexului Oedip.

Freudismul a pregatit indelung elaborarea sistematica a acestui complex, prin analiza a numerosi pacienti si interpretara lor prin intermediul teoriei seductiei. In afara de aceasta, ei au extins concluziile lor si in antropologie, explicand dinamica existentei umane prin acest model (triunghiular), afirmand ca intreaga existenta umana se vede impusa prin 'atingerea' sa de complexul Oedip.

Pentru forma sa simpla si pozitiva, Freud noteaza: micul baiat nu are numai o atitudine ambivalenta si o alegere obiectala tandra dirijata catre mama, dar el se comporta in acelasi timp ca o mica fetita si arata o atitudine feminina, tandra catre tata si atitudinea corespondenta de ostilitate geloasa fata de mama. In realitate, se constata, intre forma simpla pozitiva si forma negativa, o serie de cazuri mixte, fie intre acestea doua, fie ca cele doua forme coexista intr-o relatie dialectica.

In forma zisa completa, Freud explica ambivalenta fata de tata a baiatului prin jocul componentelor hetero- si homosexuale si nu ca un simplu rezultat al unei situatii de rivalitate.

Freud a admis ca exista in viata individului o perioada anterioara complexului, denumita preoedipiana, cand exista o relatie complicata de tip dual intre mama si copil, in care se disting modele de fixatie a unei asemenea relatii in cadrul psihopatologiei. Acestea ar face din complexul Oedip un complex nuclear al nevrozelor

Formatiile preoedipiene si oedipiene prezinta, dupa Freud, urmatoarele functii:

a.       alegerea unui obiect al dragostei realizata la maturitate si pubertate este marcata prin: 

1. investitia si identificarile inerente complexului Oedip;

2. interdictia de-a realiza un incest;

b. accesul la genitalitatea pubertara si adulta nu este asigurat univoc de maturarea biologica, ci si prin organizari psihice pulsionale ce se produc sub primatul falusului.

c. efecte de structurare a personalitatii prin consolidarea si globalizarea unor instante, in special cele ale Supraeului si cea a Idealului Eului. Intrarea in perioada de latenta a complexului Oedip este mai mult decat o refulare. Factorii care provoaca acest declin ar fi:

1. la baiat-amenintarea castrarii de catre tata este determinanta in privinta renuntarii la obiectul incestuos si complexul se reduce relativ abrupt;

2. la fete-relatia Complexului Oedip cu castratia este diferita. Aici, renuntarea la penis nu se realizeaza decat dupa tentativa de-a obtine o despagubire. Fata gliseaza de-a lungul unor echivalente simbolice, de la un penis baietesc, la obtinerea unui 'copil' al tatalui (papusi, jucarii).

Existenta Complexului Oedip are sens major in realizarea prototipului instantelor interdictive (prohibitia incestului) in cadrul persoanei. Astfel, tendinta naturala la obtinerea satisfactiei este barata si ulterior armonizata inseparabil cu legea. De exemplu: familiile matriarhale.

Corelativul dinamic si corectiv al complexului Oedip este complexul de castrare. Prin aceasta expresie, se defineste fantasma de-a fi castrat, care vine sa aduca un raspuns la enigma pe care o are copilul cand sesizeaza diferenta anatomica a sexelor. Aceasta diferenta este atribuita retransarii penisului la fetite. Structura si efectele complexului sunt diferite la baiat si la fetita. La baiat, teama de castrare ca realizare a unei amenintari paterne drept raspuns fata de activitatea sexuala. De aici rezulta o intensa angoasa, denumita psihanalitic angoasa de castrare. La fete, absenta penisului este resimtita ca un prejudiciu supus pe care ea cauta sa-l nege, compenseze sau repare.