Coordonate psihologice ale invatarii la scolarul deficient mental

Coordonate psihologice ale invatarii la scolarul deficient mental

Cunoasterea particularitatilor psihice ale copiilor intarziati mental sta la baza organizarii procesului instructiv-educativ in scoala speciala

Una din cele mai importante sarcini ale invatatorului care lucreaza cu copiii deficienti este cunoasterea copilului din punct de vedere psihologic. Reusim sa educam mai bine un elev daca-1 cunoastem mai bine, educandu-1.

invatarea , in sens larg, este definita ca un 'proces evolutiv, de esenta informativ-formativa, constand in dobandirea (receptionarea, stocarea si valorificarea interna) de catre fiinta vie, a experientei proprii de viata si pe aceasta baza in modificarea selectiva si sistematica a conduitei'.

Invatarea scolara este un proces organizat, sistematic, deci intentional a carei coordonata definitorie ramane actiunea, presupunand atat aspectul psihologic de activism intern, subiectiv, dar si interactiunea practica a elevului cu sarcinile de invatare.

Activitatea de invatare devine o modalitate de legatura intre activitate de predare pe care o realizeaza invatatorul si de aceea de asimilare-transformare a informatiilor pe care o realizeaza elevul.

invatarea, pentru copilul deficient mental, intruneste aceleasi caracteristici definitorii ca si pentru copilul normal, cu deosebirea ca

momentele componente sunt mult ingreuiate si chiar impiedicate de o serie de factori care le conditioneaza desfasurarea din interior (nivelul de organizare mentala )si din exterior (organizarea procesului de instruire educare).

Ceea ce trebuie retinut in cazul copilului deficient mental eate faptul ca invatarea trebuie sa conduca nu atat la asimilarea de cunostinte, cat la 'formarea si dezvoltarea comportamentelor adaptative' (atitudini, stari emotionale, reactii motivational-volitionale) care sa aiba drept efect ' o continua coechilibrare a personalitatii handicapate cu mediul inconjurator'.

Tipul de organizare a cunoasterii presupune un anumit nivel de organizare mentala, care are drept scop reflectarea realitatii in forma ei superioara exprimata in constiinta si gandire.

Copilul deficient mental prezinta o serie de particularitati (tulburari si disfunctii) la nivelul organizarii mentale, care vor influenta procesul de invatare. Aceste particularitati ale debilului mental au fost prezentate pe larg in capitolul anterior.

Activitatea de invatare la copilul deficient mental este mult afectata de tulburarile celorlalte procese psihice.

Exista o multitudine de factori care perturba organizarea mentala a acestor copii si care ingreuiaza mult procesul de invatare. Acesti factori trebuie luati in considerare atunci cand se alcatuiesc programele scolare, cand se propun continuturi pentru manuale, ca si atunci cand se proiecteaza activitatea de invatare,remarcandu-se o diferenta de curriculum de aproximativ patru ani.

Ei pot fi grupati astfel: (3)

a)     'Factori nonvolutivi si involutivi' care tin de structura sistemului nervos sau de gradul de afectare a altor sisteme (motor, vizual, auditiv - care determina tulburari asociate debilitatii mentale cum ar fi tulburari de motricitate, de vaz, de auz);

b)     'Factori dismaturativi' (de exemplu hipotrogia staturoponderala);

c)     'Factori de perturbare ai cognitiei' - tulburari la nivelul perceptiilor, reprezentarilor, memoriei, atentiei etc;

d)     'Factori dismotivationali' - tulburari de motivatie la nivel biologic, cognitiv, intelectiv;

Este bine cunoscuta teoria dezvoltarii stadiale a intelectului elaborata de psihologul elvatian.Ea a fost utilizata de diversi autori ( N. Klein si P. Safford - 1977, B. Stevens si J. M. Langhlin - 1974, J. Kessler - 1970) in explicarea modului de gandire la deficientul mental.

Aceste cercetari au urmarit sa demonstreze ca elevii intarziati mental urmeaza aceleasi stadii in dezvoltarea intelectuala ca si cei normali, dar la alte varste, ceea ce constituie un punct de vedere unilateral.

Caracteristicile teoriei lui Piaget au determinat anumite modele de instruire in scoala speciala. Aceasta teorie a mai fost utilizata pentru a reliefa ca si copilul deficient mental trebuie sa desfasoare o invatare activa, cu accent pe relatia dintre subiectul si obiectul cunoasterii, pe explorarea si organizarea mediului, in scopul integrarii lor in sistemul individual de cunoastere.De unde apare necesara organizarea unui mediu de invatare favorabil dezvoltarii functiilor intacte, in vederea compensarii functiilor afectate.

O mare aplicabilitate o are in invatamantul special, modelul invatarii prin cercetare (Suchman) si cel al rationamentului inductiv (H. Taba). Ele dau prioritate procesului gandirii, cercetarii, rezolvarii de probleme si luarii deciziilor.

Aceste modele ofera posibilitatea pregatirii copiilor pentru o existenta independenta, in limitele permise de deficienta lor.

Teoria conditionarii operante (Skinner) are pentru instruirea deficientilor mentali o larga aplicabilitate oferind avantajul pentru tehnicile de compensare si pentru recuperarea lor in general.

Multe metode folosite in invatamantul special au la baza aceasta teorie: psiohoterapia comportamentala, tehnicile de modificare a comportamentului, analiza comportamentala aplicata. Ele se bazeaza pe intarirea efectelor pozitive ale comportamentelor acceptabile.

Teoria perceptual motrica are la baza conceptia potrivit careia orice comportament se caracterizeaza in primul rand prin componentele sale motrice, astfel incat formarea capacitatilor mentale superioare ( deprinderi de citit-scris, calcul matematic) depinde de pregatirea corespunzatoare a activitatii motorii specifice.

Utilizarea procedeelor bazate pe aceasta teorie, in invatamantul special, are ca scop reaiizrea controlului motnc, care sa conduca ia integrarea activitatii perceptiv-motorii in invatare.

Vom prezenta in continuare caracteristicile invatarii ia deficientul mental.

invatarea in cazul deficientului mental ramane o forma permanenta de organizare a cunoasterii, un instrument operational de realizare acesteia.

Dezvoltarea structurilor morfo-functionale ramane la un stadiu inferior de organizare. Dintre aceste structuri, cele motorii pot beneficia cel mai mult de pe urma stimularii exterioare organizate, datorita faptului ca sunt legate direct de motivatia biologica a intaririi raspunsurilor. Dezvoltarea motorie, ca prima categorie de organizare mentala, are influente reduse asupra structurii intelectuale, dar poate facilita relatia de cunoastere si comunicare. Principiul didactic care deriva din acest nivel de dezvoltare este acela al intaririi reactiei motivationale, ca cel mai important exercitiu de organizare a cunoasterii.

Trebuie sa se tina cont de faptul ca in procesul invatarii un rol toarte important il are starea de odihna sau de oboseala a organismului, raportul « activitate (efort)/relaxare ».

La copiii deficienti starea de veghe este marcata de diverse alterari sau modificari cum ar fi: agitatie psihomotrica, hiperexcitabilitate, hipotonie etc. Pentru copiii scolii speciale este necesar sa se stabileasca un regim de viata corespunzator mecanismului de reglaj veghe-somn. Se stie ca deficientul mental are nevoie de un regim de somn prelungit noaptea si de marimea perioadei de somn ziua. In reglarea acestei relatii de veghe-somn, un rol important il ocupa reeducarea mecanismelor de adormire-trezire. Pentru astfel de copii, trebuie sa se alcatuiasca un program de activitate judicios care sa respecte perioadele de veghe ( dimineata pana in jurul pranzului) si cele de somn (dupa amiaza).

Activitatea de invatare se poate organiza eficient intre orele 8,00 - 12,00 si 16,00 - 19,00. Nerespectarca acestor perioade ca si prelungirea sau decalarea lor duce la aparitia oboselii si a refuzului de a invata.

In planul activitatii didactice, se vor alterna activitatile. Nu este recomandat repausul absolut pentru ca va perpetua starea de inhibare.in perioada de veghe, copilul deficient desfasoara urmatoarele tipuri de activitati:

a)      activitati ue satisfacere a nevoilor biologice;

b)     activitati de cunoastere spontana, nedirijata;

c)     activitati motoni - plimbari, activitati practice etc;

d)     activitati de destindere - joc, repaus activ etc.

invatarea constituie un rezultat al echilibrarii raportului (cantitativ) al celor patru tipuri de activitati.

Ceea ce este demn de retinut, este ca adaptarea acestor patru forme de activitati ia fiecare lip de organizare meniaia, conduce ia dezvoltarea motivatiei pentru invatare si acest lucru se realizeaza prin intermediul diferentierii muncii cu deficientul mental.

O caracteristica esentiala care decurge tot din cunoasterea acestor patru tipuri fundamentale de activitati este aceea ca invatarea trebuie sa plece din interior si presupune o faza de antrenament de invatare, in care se porneste de la actiuni legate de instincte. Ulterior se parcurge etapa organizarii actiunilor de cunoastere prin investigare si apoi se concepe perioada de invatare propriu-zisa, bine organizata si dirijata:

-activitati concrete bazate pe reflexe neconditionate ;

-antrenament pentru « conditionare » valorizand activiatea instinctiva ;

-inverstigare bazata pe reflexul innascut de onentare-investigare

-invatare propiu-zisa, care depinde de la un individ la altul,in functie de capacitatea proprie de acomodare, asimilare si intelegere.

Un principiu de baza care trebuie respectat in alcatuirea programelor scolare, precum si a orarului unei scoli speciale, este cel ai alternarii elementelor comune cu cele de noutate. Elementele comune presupun o trecere fara efort constient si fara reactie de aparare.

O forma de invatare care presupune echilibrarea efortului de invatare la deficientul mental, intre cele patru tipuri de activitati ale starii de veghe este focul-invatare. Relatia care exista intre joc si invatare, va fi tratata in capitolele urmatoare.

Activitatea reflexului innascut de orientare-investigatie, sta la baza invatarii spontane si este mult incetinita ia deficientul mental.

Pe aceasta directie s-au constituit teoriile invatarii bazate pe :

a)   model ui atentionai;

b)   capacitatea discriminatorie;

c)   invatarea prin observatie.

inainte de a trece la invatarea propriu-zisa, este bine sa fie declansat actul motivational, care se poate obtine prin terapia bunei dispozitii. Bucuria devine o recompensa a actiunii si a existentei. De aceea, orice invatare devine o forma a recompensei.

La copiii care frecventeaza scolile speciale este folosita cu succes invatarea prin « conditionare operanta ».

Pentru aplicarea corecta a acestui principiu trebuie sa se aiba in vedere doua aspecte: cunoasterea nivelului de dezvoltare mentala a deficientului si, pe baza acestora, determinarea corecta a cantitatii de informatie accesibila copilului. Programele scolare trebuie sa respecte in mod necesar acest principiu.

Noi trebuie sa determinam reactii comportamentale preferate de copii. Sa intarim activitatile preferate iar pe cele neplacute sa le ignoram. Ca stimul de intarire putem utiliza: muzica, jucaria, recompensa etc. Stimularea trebuie sa se faca imediat. In acest sens cercetatorii au afirmat: ' cu cat raspunsul este mai apropiat in timp de recompensa, cu atat stimulul devine mai puternic'

Numai raspunsul stimulat este invatat. intarirea sau recompensa trebuie sa urmeze dupa fiecare raspuns.

Mediul de invatare trebuiea sa fie cat mai constant, pentru fiecare etapa in invatare deoarece inhibitia si diferentierea sunt slabe.

La baza organizarii procesului de instruire a copiilor cu deficit de intelect este raportul: actiunea-invatare. Aceasta conceptie a fost dezvoltata de Ld. Claparede, H. Wallon si J. Piaget, renumitii savanti pe plan mondial in domniul psihologiei in general si psihopedagogiei copilului in special.

Cercetarile psihologice au demonstrat ca actul motor constituie baza organizarii cunoasterii si, deci, a invatarii, jucand rol de determinare a organizarii mentale a individului. Actiunea practica cu obiectele detine un rol important in formarea notiunilor.

J. Piaget si H, Wallon au reliefat 'rolul imitatiei' sau altfel spus, limbajul gesturilor imitative sau simbolice, ca forma de comunicare. Actiunea forma a invatarii se afla sub controlul limbajului. Aplicatiile acestei trasaturi caracteristice a invatarii la copiii deficienti sunt foarte mari. deoarece se stie ca aproximativ 80% dintre ei au tulburari motrice.

Paunescu afirma ca 'integrarea schemelor motorii in imagini motorii si actiuni mentale constituie o forma a procesului de invatare pe care se bazeaza msasi dezvoltarea si organizarea mentala. S-a constatat ca deficientii invata mai usor actionand asupra realitatii. De aceea, transpunerea actelor motorii in imagini motorii raman pentru copiii deficienti exercitii de baza pentru invatare.

La copilul deficient mental nu se poate vorbi de o cunoastere abstracta, dat fiind nivelul scazut de organizare mentala precum si gravele tulburari de limbaj asociate cum ar fi disfazia sau insuficienta limbajului de origine centrala. Ca atare, invatarea semiotica, care utilizeaza limbajul, imaginile mentale, gesturile simbolice ca 'semnificanti' ai realitatii, este profund alterata. Ea totusi se realizeaza la un nivel toarte scazut si intr-o maniera speciala, deoarece invatarea este un act de comunicare care presupune stabilirea unui climat relational dintre invatator si elev.

La copiii deficienti mental, cuvintele nu se transforma in concepte, ele raman niste forme verbale imprecise, nesigure, care sunt activizate numai de corespondentul lor concret, imediat Acesti copii utilizeaza 'etichete verbale' nu concepte sau notiuni.

Data fiind imaturitatea sistemului nervos in plan neurofiziologic, in circuitele normale ale copilului nu se produc sinapsele de semnificatie care sa asigure formarea conceptelor, de aceea cuvintele lui raman izolate, iar vocabularul lui nonoperativ. De aceea, fiind vorba de relatia interdependenta gandire - limbaj, la acesti copii vorbim de concretismul gandirii si concretismul notiunilor, mecanismele rationamentului deductiv nefiind posibile.

Procesul de adaptare integrarea sociala a copilului devine un proces de invatare partiala, din punct de vedere al invatarii conceptuale. El trebuie totusi sa se realizeze pentru ca deficitul mental trebuie sa traiasca in societate si problema invatamantului ajutator va ramane mereu aceea de a proiecta o invatare adaptata structurii si functiunii mentale a copilului.

Invatarea motivationala este implicata in toate celelalte forme de invatare. Copiii deficienti intampina dificultati in ceea ce priveste reprezentarea psihica a scopului invatarii, date fiind posibilitatile scazute de sortare si ierarhizare a motivelor oricarei actiuni.

Activitatea intelectuala este direct conditionata de starile emotionale. Aceste stari emotionale se produc in urma evaluarii, care poate fi negativa si se transforma in pedeapsa si pozitiva cand se transforma in recompensa. Pedeapsa are drept efect starile de neplacere si actioneaza asupra sistemului de stimulare prin inhibitie.Pe plan psihologic starea de neplacere este resimtita ca sentiment de insucces sau frustratie.

In cazul evaluarilor pozitive are loc o traire globala de succes insotita de sentimentul de satisfactie. Succesul sta la baza stimularii invatarii.

In ceea ce priveste motivatia intelectuala, s-a constatat ca este instabila. Predomina motivatia spre activitatile de satisfactie biologica sau instinctuala.

Activitatea voluntara implicata in actiunea de cunoastere este strans legata de tulburarile afectiv-motivationale ale acestor copii. Copilul deficient mentai isi fixeaza scopuri apropiate, imediate, generate de trebuintele sale imediate, iar daca intampina greutati in sarcinile respective, se abate usor de Ia scopul initial.

Insuccesul il deprima intr-un grad mai mare decat acela in care il incurajeaza succesul, astfel ca, efectul insuccesului asupra rezultatului invatarii este mai mare decat al succesului.

Concluzia practica pe care o desprindem este ca acesti copii au nevoie de multe incurajari in activitatea de invatare , de intariri prin aprecieri pozitive, pentru ca rezultatele bune obtinute conduc la formarea interesului cognitiv.

Nota nu are valoare clara pentru multi deficienti, pentru ca acestia nu reusesc sa stabileasca relatii corecte intre nota si rezultatele invatarii. De aceea, problema evaluarii prin nota este discutabila in scoala speciala.

in cadrul scolii speciale, invatarea decizionala si cea conceptuala raman doar un deziderat. Copiii de aici nu pot sa finalizeze procesul de invatare prin luarea unei hotarari, pentru ca acest lucru presupune o ordonare si o ierarhizare a valorilor, o reflectare corecta a lumii exterioare la nivelul constiintei. Tulburarile gandirii, ale limbajului si ale celorlalte procese psihice nu permit realizarea acestei forme de invatare.

invatarea pin joc ramane forma cea mai des folosita in invatamantul special, pentru ca ea presupune echilibrarea efortului de a invata cu cete patru tipuri de activitati ale starii de veghe, respectiv ale activitatii de invatare.

Din prezentarea acestor forme de invatare partiala, rezulta ca in scoala speciala se poate aplica printr-o imbinare judicioasa, invatarea reflex-conditionata, invatarea conditional-operanta, invatarea -joc, invatarea-actiune si invatarea motivationaia. Obiectivul final al procesului de instruire ramane invatarea conceptual-decizionala.

Pentru o mai buna cunoastere a procesului de invatare in scoala speciala ne vom referi pe scurt si la conditiile necesare realizarii acestuia. Aceste conditii se pot grupa folosind clasificarea iui R. Gagne m doua categorii:

Conditii interne sau asa numitele 'preconditii ale invatarii' si care sunt:
'seturile atentiei', motivatia invatarii si starea emotionala, stadiul dezvoltarii
intelectuale.

invatatorul care lucreaza cu acesti copii trebuie sa cunoasca toti acesti factori, pentru ca acestia constituie factorii starii de pregatire pentru invatare.

Conditii externe, care se refera la evenimentele instruirii a caror 'functie
generala este de a garanta ca desfasurarea in timp si ordinea succesiva a
evenimentelor interne sunt favorabile producerii invatarii, precum si pastrarii in memorie si a posibilitatii de transfer a celor invatate'.

in stabilirea momentelor (etapelor) instruirii, educatorul trebuie sa tina seama de faptul ca elevul deficient mental intampina mari dificultati in realizarea operatiilor de baza ale gandim si de faptul ca el intelege greu sarcinile de invatare din cauza modului deficitar in care se realizeaza integrarea cunostintelor noi in sistemul elaborat anterior si al tutuoror trasaturilor continute in «Profiiui psihologic al copilului deficient mental ».