Subiecte psihologie sociala - examen

Obiectul si problematica psihologiei social: definitie, caracterizare generala, importanta, evolutie istorica; principalele problemme abordate in psihologia sociala

Definitie Psihologia sociala este stiinta care studiaza in mod sistematic interactiunile umane si fundamentele lor psihologice, fenomenele psihice care se dezvolta in context relational, impreuna cu legile care guverneaza formarea, manifestarea, dinamica.

Obiectul de studiu vita fiecarui om capata continut si semnificatie numai in contextul campului sociocultural in traieste, sub influenta relatiilor pe care le dezvolta si a experientei sociale pe care o acumuleaza.Viata fiecarei persoane este o viata de relatie:

relatia cu sine insusi;

relatia cu altul

relatia cu grupurile si organizatiile din care face parte.

Procesele psihice subiacente functionarii acestui camp de relatii vor avea continuturi dinamici, si forme specifice de manifestare intr-un anumit cadru sociocultural,..,aceste aspecte impreuna cu numeroase probleme derivate vor constitui obiect de studiu pt. psihologia sociala.

Concluzie

Totalitatea fenomenelor psihice care apar in context relational.

Problematica:

se vor studia mecanismele in care relatiile sociale influenteaza procesele psihoindividuale

se va studia modul cum se construieste realitatea sociala,cum se elaboreaza perceptia sociala, judecatile sociale, reprezentarile sociale

se vor studia relatiile interpersonale

se va studia modul in care se structutreaza raporturile sociale

se va studia psihologia multimilor,modul de structutrare modalitati de mainipulare

se vor studia strategiile de optimizare a raporturilor umane

1.2. Relatiile psihologiei sociale cu alte discipline umaniste: psihologia generala, sociologia, antropologia culturala, politologia, ecologia.

1. Relatia cu psihologia generala

Psihologia sociala studiaza procesele si fenomenele care se produc intr-un spatiu relational in zona de interferewanta dintre social si individual.De exemplu nu se mai abordeaza emotiile in sine ca procese psihice general umane ci modul cum se produc si se manifesta acestea in cadrul grupurilor si multimilor.

Concepte de baza din psihologia generala sunt preluate de psihologia sociala dar si acasta ofera psihologiei genereale date pt. prelucari si generalizari.

2. Relatia cu sociologia

In timp ce psihologia sociala studiaza individul inserat, implicat in diverse contexte de relationare sociala, cu accent pe fenomenele provocate la nivelul individual de catre implicarea sociala, sociologia se intereseaza de multimi, de dinamica lor generala, la nivel statistic.

3. Relatia cu antropologia culturala

Obiceiurile, modelele culturale, credintele, tot ceea ce face obiectul antropologiei culturale, difera de la un spatiu cultural la altul. Aceste modele, obiceiuri etc. structuralizeaza personalitatea celor ce traiesc in contextul lor. Relationarea inter-umana se complica atunci cind persoanele implicate provin din culturi diferite, datorita personalitatii de baza modelate in conformitate cu coordonatele culturii respective.

4. Relatia cu politologia

Politologia este stiinta care studiaza relatiile de putere, mecanismele si fenomenele subiacente controlului social. Ceea ce intereseaza psihologia sociala este faptul ca relatiile interpersonale se modifica in functie de fenomenele politice si de relatiile de putere.

5. Relatiile cu ecologia

Ecologia poate fi definita in mod metaforic ca fiind 'stiinta armoniei'. Ecologia sociala se preocupa de raporturile dintre natura si om, dintre om si creatiile umane, dintre natura si creatiile umane, dar si de raporturile dintre oameni in plan organizational.

1.3 Teorie in psihologia sociala conceptul de teorie,caracterizare generala,functiile teoriei,clasificare cu exemple pentru fiecare categorie

1. Teorie: un ansamblu de concepte, idei si date experimentale prin care se explica in mod unitar si necontradictoriu un anumit domeniu al realitatii.

Principalele teorii ale psihologiei sociale:

- teoriile behavioriste;

- teoriile structuraliste;

- teoriile simbolice;

- teoriile de sorginte psihanalitica

- teoriile fenomenologice

- dialectica

Functiile teoriilor

- explica in maniera coerenta faptele si fenomenele cu care ne confruntam intr-o anumita zona a realitatii sociale;

- orienteaza demersul cunoasterii stiintifice;

- permit desfasurarea eficienta a actiunilor sociale si individuale;

- au functie de prognoza: pe baza lor se fac predictii cu privire la evolutia ulterioara a unui fenomen sau a altuia;

- optimizeaza viata sociala in general.

Clasificare: a) sfera de aplicabilitate:

generale(valabile pentru o gama larga de fenomene sociale. Ex:teoria psihanalitica a lui Freud privind rolul sexualitatii in determinarea comportamentului)

particulare(valabile pt. o gama restransa de fenomene sociale Ex:Teoria hedonismului a lui J. S. Mill de aa evita durerea si a cauta placerea)

b) dupa domeniul de aplicabilitate:

teorii privind -personalitatea

-afectivitatea

-cognitivitatea

1.4. Metodologia cercetarii in psihologia sociala:conceptul de metoda,tipuri de metode,relatia dintre teorie si metoda in cercetarea psihosociologica:

Definitie: Metoda reprezinta o cale standardizata prin care se rezolva eficient situatii problematice de un anumit tip.Este partea tehnica a unui demers epistemic.

Metodologia reprezinta un ansamblu de metode complementare de aplicat intr-un anumit domeniu al cunoasterii.

Tipuri de metode:

metode general adaptate: -observatia,

-experimentul,

-modelarea cibernetica

-metoda statistica

metode cu caracter specific: -metoda sociometrica

-ancheta psihosociala

-interviul

-studiul documentelor

-metoda testelor

-chestionare

Metode ale psihologiei sociale

Observatia

Capcane care pot surveni in timpul aplicarii observatiei in psihologia sociala:

- prezenta observatorului poate determina modificarea comportamentului persoanei observate;

- observatorul are tendinta de a interpreta faptul observat din perspectiva propriei personalitati; ca urmare, intr-un demers stiintific bazat pe observatie trebuie efectuata de-subiectivizarea. Trebuie sa se elibereze de orice schema preconceputa.

Experimentul

Crearea in conditii riguros prestabilite a unei situatii experimentale in cadrul careia se poate determina cantitativ influenta unui factor (V.I) asupra altor factori implicati in producerea unui fenomen (V.D)

Metoda statistica. Prin aplicarea unor metode standardizate se obin valori, se calculeaza corelatii intre factori, dispersiile, abaterile standard, dependenta functionala dintre doua sau mai multe variabile etc.

Metoda sociometrica

Studiaza componentele psiho-afective in relatiile interpersonale. A fost elaborata de Moreno. Testul sociometric consta intr-un set de intrebari prin care se solicita subiectilor sa-si exprime preferinta, respingerea sau indiferenta fata de ceilalti membrii ai grupului. Succesul metodei depinde in mare masura de crearea unui climat de acceptare a investigatiei de catre membrii grupului, Invingerea unei rezistente la intruziune, care este cu atat mai mare cu cat grupul este mai coeziv.

1.5. Teorii generale in psihologia sociala: behaviorismul si teoriile cognitive (prezentarea principiilor generale ale respectivelor teorii si exemplificari)

Teoriile behavioriste

La baza interpretarii behavioriste a psihicului uman sta schema simpla stimul reactie, S R. Teoria behaviorista procedeaza la o ignorare metodologica a interioritatii subiectului, pentru ca aceasta interioritate este foarte complexa si foarte greu de studiat, si pune accentul pe actiunile mediului extern. Ulterior, behavioristii au introdus in schema si factorul subiectiv, adica variabila intermediara (reprezentata mai ales prin afectivitatea subiectului). In cercetarile de tip behaviorist, pentru controlul variabilei intermediare se impune activarea afectiva prealabila, in sens pozitiv sau negativ, a subiectului.

Teoriile cognitive

Pun accentul pe lumea interna: motivatii, sentimente, scheme cognitive. Modelul dupa care se ghideaza acest tip de teorii este urmatorul:

							R1
			Factori mentali

Stimulul este acelasi, raspunsul este diferit in functie de subiectivitatea fiecaruia.

Cognitivistii inteleg ca persoana re-semnifica si uneori re-construieste realitatea, si de aici apare diferentierea reactiilor unor indivizi diferiti la acelasi stimul (vezi testul Rorschach- interpretarea unor planse cu pete de cerneala)

1.6. Teorii generale in psihologia sociala: teoriile simbolice si fenomenologice (prezentarea principiilor generale ale respectivelor teorii si exemplificari)

Teoriile simbolice

Pun accent pe modelele culturale in cadrul carora traieste subiectul. Realitatea este vazuta ca un ansamblu de constructe socioculturale, avand ca principala dimensiune simbolurile colective, derivate din sistemul de valori, norme , credinte si traditii culturale specifice unui anumit spatiu social.Realitatea este cea in care credem. Conform teoriilor simbolice, atunci cind in viata individului intervine un dezechilibru, intre lumea reconstruita simbolic si cea reala se stabileste, prin anumite procedee, o corespondenta izomorfa. Astfel, coerenta logica de care dispune lumea simbolica se transfera realitatii perturbate, pe care o readuce la starea de echilibru. Astfel de demersuri pot fi identificate in ritualurile samanice, dar si in psihanaliza. Psihanalistul este considerat samanul omului modern.

Teoriile fenomenologice

Isi au originea in filosofia lui Ed. Husserl ('constiinta intentionala').

Ideea de baza: daca ne lasam impregnati de tot ce ea ce ne impresioneaza in legatura cu un proces, nu avem cum sa ajungem la esenta.

Orice demers fenomenologic are doua faze: (1) reductia fenomenologica, adica extragerea obiectului din ambianta, si (2) intuirea nemijlocita a esentei. (Vezi M. Proust, In cautarea timpului pierdut- constituie o elocventa ilustrare literara a deosebitului rafinament solicitat de proiectarea unei perspective fenomenologic a ceea ce s-ar putea numi "banalitatea vietii cotidiene"). Este un fel de introspectie teoretizata, observatie naiva. Demersul presupune un anume rafinament, spirit de concentrare.

1.7. Teorii generale in psihologia sociala: psihanaliza si teoriile sistemic-structuraliste (prezentarea principiilor generale ale respectivelor teorii si exemplificari)

Teoriile psihanalitice

Intre elementele de noutate aduse de psihanaliza se numara: introducerea universului inconstient in analiza psihismului; inscrierea unor fapte psihice considerate pina atunci epifenomene (visele, actele ratate, manifestarile nevrotice etc.) intr-o desfasurare riguroasa, cu cauzalitate obiectiva; abordarea ierarhica a sistemului psihic (constient - preconstient - inconstient - sine -eu -supraeu); evidentierea dinamismului fenomenelor psihice, cu cei doi vectori: pulsiunile (libido) si socialul primar (mediul social din copilaria mica).

Teoriile structuraliste

Conceptul de sistem, de structura apare relativ recent, in anii 1950. Un ansamblu sau sistem este intotdeauna construit din elemente, dar nu prin insumarea lor, ci prin integrarea lor reciproca. Intre elementele unui sistem exista relatii determinate, stabile, care reprezinta structura acelui sistem. Intre sistem si mediu se mentin relatii bilaterale (de natura substantiala, energetica si informationala). In functie de aceste relatii se procedeaza la analizarea sistemului.

1.8. Teorii generale in psihologia sociala: sociometria si dialectica (prezentarea principiilor generale ale respectivelor teorii si exemplificari)

Teoriile sociometrice

Ideea de baza a teoriilor sociometrice este aceea ca esenta societatii consta in relatiile preferentiale dintre membrii sai. Orice om are o anumita predispozitie simpatetica (simpatie, antipatie sau indiferenta). Prin aplicarea de teste se identifica tipul de relatii sociale din cadrul unei anumite comunitati.

Dialectica

Este o conceptie mai generala, mai cuprinzatoare, de origine filosofica, dar este in acelasi timp si o metodologie, un mod de gindire, ale carui origini se regasesc inca de la Heraclit si care a fost adusa la apogeu de catre Hegel. Principalele teze ale conceptiei dialectice:

- principiul conexiunii universale: in Univers, orice lucru se leaga de orice alt lucru; legaturile pot fi de natura informationala, energetica sau substantiala.

- principiul dinamismului: tot ce exista, exista in si prin miscare, iar miscarea este generata autogen, prin raporturile antagonice dintre laturile contradictorii ale fiecarei entitati; de aici deriva o cerinta metodologica a cercetarii, si anume cautarea si evidentierea laturii opozante a fenomenului cercetat.

- principiul relatiei dintre cantitate si calitate: in cadrul unui sistem dat, adaugind succesiv unitati de calitate, se ajunge intr-un punct in care sistemul isi depaseste pragul calitatii prezente si isi schimba calitatea. Relatia cantitate-calitate este o relatie dialectica; orice sistem are masura lui, dincolo de care introducerea unei noi cantitati duce la aparitia unei noi calitati; in cercetarea concreta este imposibil de stabilit pragul.

- principiul determinismului: tot ce se intimpla este rezultatul unei cauze care actioneaza intr-un anumit context.

1.9. Experimentul si observatia in psihologia sociala: caracterizare generala, specific, mod de desfasurare, exigente specifice, c;asificare

Experimentul

Metoda experimentala presupune crearea in conditii riguroase prestabilite a unei situatii experimentale in cadrul careia sa se poate determina cantitativ influenta unui factor (variabila independenta) asupra altor factori implicati in producerea unui fenomen (variabile dependente).

Clasificarea experimentelor

- dupa locul de desfasurare pot fi de laborator sau naturale (de teren). Ultimele ofera avantajul reducerii gradului de artificialitate specifica experimentelor de laborator, dar se pierde implicit posibilitatea realizarii unui control riguros asupra tuturor variabilelor, existand totdeauna posibilitatea aparitiei unor factori aleatori, pe care cercetatorul sa nu-i poata identifica, totodata, desfasurarea in conditii naturale a unei situatii experimentale reduce sansa reproductivitatii acesteia.

- in functie de modul de initiere a experimentelor, acestea pot fi provocate sau invocate. Cele provocate implica proiectarea si realizarea intentionata a unei situatii experimentale, in momentul ales de cercetator, pornind de la anumite ipoteze de lucru, experimentul invocat presupune efectuarea unei analize sistematice asupra situatii psihosociale produsa spontan, in anumite conditii social-istorice, dar asupra desfasurarii careia cercetatorul detine suficiente date relevante, obtinute prin intermediul participantilor, martorilor, documentelor,etc.

- in functie de dimensiunea temporala avute in vedere, experimentele pot fi sincronice, prin stabilirea parametrilor unui fenomen asa cum se prezinta la un moment dat, sau diacronice, prin care se evidentiaza dinamica fenomenului.

Observatia este o metoda fundamentala a cunoasterii stiintifice si empirice, constand din inregistrarea riguroasa si planificata a desfasurarii naturale a unui proces, fenomen, comportament sau actiune, fara interventia obsevatorului in desfasurarea acestora. Eficienta observatiei ca metoda de cunoastere depinde atat de calitatile personale ale observatorului (spiritul de observatie, capacitatea de concentrare, calitatile atentiei, volumul si fidelitatea memoriei, capacitatea asociativa si de analiza, s.a) cat si de modul cum se pregateste si se desfasoara activitatea de observare. Observatia poate fi simpla sau complexa, in functie de numarul factorilor si dimensiunilor avute in vedere, directa sau indirecta in functie de prezenta nemijlocita a observatorului, sau de utilizarea unor sisteme de inregistrare automata, video sau audio, continua sau discontinua, prin secventionarea planificata a activitatii de observatie in unitati temporale determinate. Observatia poate fi folosita in combinatie cu experimentul, ancheta sociala, interviul.

1.10 Cercetarea operationala in psihologia sociala: principiile generale ale cercettarii operationale, mod de desfasurare, exemple, exemple de abordare operationala in psihologia sociala

Cercetarea operationala este un principiu metodologic care presupune un ansamblu de metode si tehnici care au caracter interdisciplinar realizand un sistem prin care se asigura construirea progresiva a unui spatiu de cunoastere bine precizat vizand elaborarea unor paradigme sau unor strategii de actiune eficienta

A aparut din dorinta de a se ajunge in psihologia sociala la rigoarea caracteristica stiintelor exacte. Cercetarea operationala presupune structurarea unui sistem metodologic, astfel incit metodele sa realizeze o complementaritate in raport cu specificul obiectului de studiu. Cercetarea operationala vizeaza elaborarea unui model de actiune practica eficienta. Conceptele nu sunt formulate la modul intuitiv, general; un concept trebuie sa fie operationalizat, pentru a-l putea cuantifica.

Etape in demersul operational:

stabilirea obiectivelor cercetarii

operationalizarea conceptelor

elaborarea modelului teoretic

selectarea instrumentelor de lucru

elaborarea modelului experimental

experimentarea operationala

interpretarea rezultatelor

elaborarea teoretica

2.1. Realitatea sociala; definitie, caracterizare generala; relatia dintre realitatea sociala si realitatea naturala; raporturile dintre natura, societate si cultura

1. Definire, delimitari conceptuale

Realitatea sociala este ansamblul relatiilor, faptelor si obiectelor naturale sau spirituale cu care intram in contact (direct sau indirect) pe parcursul existentei noastre ca fiiinte sociale.Realitatea este un construct psiho-social, si nu un dat. Realitatea sociala este o problema de consensualitate, este o elaborare formata din reprezentari, scheme actionnale, valori care ajung sa-i dea consistenta.

reprezinta un proces continuu de construire si reconstruire, care se desfasora paralel cu practica si cunoasterea sociala;

este orizontul subiectivitatii noastre - " realitatea este cea pe care o percepem"

este un decupaj in existenta social

- apare ca un construct mental realizat intr-un context relational si actional; ea difera semnificativ de la o comunitate sociala la alta.

Stimulii care actioneaza asupra noastra: natura, societate, cultura.

Relatiile dintre natura-societate-cultura

Intre natura si societate exista o relatie genetica. Naturii ii apartin toate obiectele substantiale, resursele materiale si energetice cu care omul vine in contact in cadrul activitatii sale,

.transformandu-le in "lucruri", in scopul satisfacerii trebuintelor sale materiale si spirituale. Prin aceasta transformare sau resemnificare, obiectele naturale devin obiecte sociale, insa continuand sa apartina bazei materiale a societatii sub forma de materii prime, energie, unelte de productie, obiecte de folosinta curenta. Obiectele sociale, sau lucrurile, incorporeaza intr-o forma specifica experienta sociala materiala si spirituala, asupra lor fiind proiectate semnificatii culturale cu mult dincolo de natura strict materiala a acestora. Cultura este un rezultat superior si rafinat al activitatii sociale si al raporturilor generice dintre membri societatii, iar produsele spirituale in forma lor esentiala si structurata influenteaza nemijlocit activitatile materiale si relatiile umane. Civilizatia este expresia instrumental-functionala a unei culturi, obiectivarea acesteia in plan actional si comportamental. Comportamentele individuale si sociale se inscriu in aceste limite: pe de o parte valorile culturale care le dau sens si continut, iar pe de alta parte modelele si normele civilizatiei care le confera o forma concreta si functionala de manifestare, pe o anumita treapta a dezvoltarii social-istorice si tehnico-economice. Spirit pe de o parte, exercitiu practic de relatie - pe de alta parte.

Existenta sociala este impersonala.

2.2 Reprezentarile sociale: definitie, caracterizare generala, mod de constituire si functiile reprezentarile sociale in cunoasterea si practica psihosociala.

Definitie proces de elaborare perceptiva si mentala a realitatii, care transforma obiectele sociale (lucruri, persoane, situatii, evenimente) in categorii simbolice (valori, convingeri, ideologii), conferindu-le un statut cognitiv si permitand astfel intelegerea vietii cotidiene, printr-o reincadrare a comportamentului individual in ansamblul interactiunilor sociale (G. N. Fischer) ;

Prin continutul lor reprezentarile sociale sunt reproduceri mintale ale socialului: imagini ale unor comportamente grupale, ale relatiilor indivizilor, ale status-urilor, ale comunicarii si ale proceselor psihosociale din gruparea data. Prin reprezentarea sociala se acorda o mai mare importanta realitatii « subiective » (construita de individ) decat realitatii obiective

Functiile reprezentarilor sociale

- functia cognitiv-explicativa: reprezentarile sociale constituie rezultatul cunoasterii, dar ulterior intervin si in dezvoltarea cunoasterii, in explicarea realitatii.

- functia normativ-axiologica: normele si valorile sunt inerente unei reprezentari sociale.

- functia de identare: o data constituite, reprezentarile sunt un fel de marca a grupului respectiv (reprezentarile individului vorbesc despre mediul socio-cultural din care provin).

- functia de sustinere: reprezentarile au rolul de a oferi un suport pentru actiunile si atitudinile noastre.

2.3. Categorizarea sociala: experienta si conceptualizare; functiile conceptualizarii; rolul conceptualizarii in procesul construirii realitatii sociale

Sunt doua procese conexe prin care se aduce un plus de coerenta in realitatea pe care o construim.

Categorizarea: asupra zecilor de mii de stimuli care actioneaza cotidian asupra noastra operam o selectie grupindu-i in categorii, acest lucru permitindu-ne ca ne concentram atentia doar asupra celor cu adevarat semnificativi; ceilalti, o data 'etichetati', ies din cimpul atentiei. Categorizarea se produce pe baza de contact predominant empiric, intuitiv.

Conceptualizarea: - se produce la un nivel mai inalt, intervenind criterii logice.

-simplifica realitatea si o organizeaza; devine posibila comunicarea umana, prin sistemul de comunicare (limbajul) elaborat tot consensual - cu cit procesul de conceptualizare este mai rafinat, cu atit limbajul este mai elaborat si mai flexibil. Conceptualizarea orienteaza activitatea practica spre eficienta, spre coerenta.

Intre cele doua niveluri de organizare a experientei exista un raport de continuitate si complementaritate care se rafineaza in ontogeneza pe masura ce se acumuleaza experienta sociala.

Functiile conceptualizarii

a.Simplifica si organizeaza realitatea

b.Conditioneaza si instrumenteaza activitatile cognitive

c.Mediaza comunicarea sociala

e.Determina reducerea anxietatii

f.Fragmentarea si simplificarea excesiva a realitatii

g. Pierderea individualitatii

h. Stereotipizarea gandirii

2.4. Atribuirea cauzalitatii in procesul constreuirii in procesul realitatii sociale: teoriile atribuirii cauzalitatii

Teorii privind atribuirea cauzalitatii:

a) teoria inferentelor corespondente (Heider, Jones): atunci cind se produce un eveniment social, avem tendinta de a crede ca subiectul care actioneaza, actioneaza sub imperiul unor motive (cauze) interne, personale. Aceasta insa se poate intimpla doar in anumite conditii: subiectul are libertatea de actiune, posibilitatea de a alege si intentia. Limita acestei teorii este aceea ca ignora total cauzele externe.

b) teoria covariantei (Kelley): se refera atit la cauze interne, cit si la cauze externe; are in vedere atit auto-atribuirea (atribuirea unei cauze propriilor comportamente), cit si hetero-atribuirea (atribuirea de cauze comportamentelor altor oameni).

- greseala fundamentala de atribuire: tendinta spontana a celui care face atribuirea de a considera ca dominanta o cauzalitate interna, ignorind cauzele externe ale comportamentului.

- concesia in atribuirea cauzalitatii: datorita nevoii de afirmare, de recunoastere sociala, datorita unor elemente ale Eului, avem tendinta de a atribui cauze interne pentru orice comportament propriu cu rezultat pozitiv, si cauze externe oricarui comportament propriu cu rezultat negativ.

2.5. Efectul "accesibilitatii informtiei" si " falsul consens" in procesul construirii realitatii: prezentare generala a fenomenelor respective cu exemplificari

accesibilitatea informatiei: avem tendinta natural de a folosi, pentru a ne forma o opinie despre o persoana, informatia care ne este cea mai accesibila, ignorind spontan tot ceea ce ne poate adinci imaginea despre acea persoana.

Exemplu: S-a cerut unui grup de studenti sa aprecieze personalitatea unor colegi prin relevarea celor mai semnificative trasaturi ale personalitatii acestora. S-a constatat ca cca. 70% dintre studenti au apreciat personalitatea celorlalti dintr-o perspectiva superficiala lasandu-se influentati de informatiile usor accesibile.

falsul consens: avem tendinta sa ne justificam comportamentul propriu pe motivul ca toti ceilalti procedeaza la fel.

Exemplu: Personele care se poarta violent cu cei din familie apreciaza ca acest comportament este firesc si relativ generalizat.

2.6. Efectul de "nimb" si efectul "activarii prealabile" in procesul copnstruirii realitatii sociale

efectul de aura avem tendinta sa extrapolam impresiile dintr-o zona a comportamentului altcuiva intr-o alta zona, in mod nejustificat (transfer ilicit de impresie). Un fenomen conex este si transferul de aura, adica tendinta de a ne asocia cu oamenii de succes si de a-i evita pe cei urmariti de nesansa; transferul de aura poate avea loc si de la o institutie la o persoana, dar si invers, de la persoana la institutie.

Exemplu: Un experiment realizat intr-un mediu scolar in cadrul caruia 20 de profesori au fost solicitati sa corecteze 10 lucrari - evaluate in prealabil si stabilindu-se nivelul de baza al lucrarilor - jumatate din ei stiind ca lucrarile apartin unor elevi mediocrii notand astfel lucrarile sub nivelul de baza. Celorlalti li s-a spus ca lucrarile corectate de ei apartin unui grup de elevi emineti, ei punctand lucrarile peste nivelul de baza.

activarea prealabila: aceeasi activitate se poate desfasura in sens negativ sau in sens pozitiv, in functie de contextul sau de activitatea imediat anterioara ei (precedenta).

Exemplu: Doua grupuri experimentale carora li se aplica un test de memorie constand in retinerea a 4 trasaturi de personalitate: primului grup trasaturi pozitive, iar celui de al doilea negative. A doua etapa li s-a cerut subiectilor sa caracterizeze un personaj. S-a constatat ca acestia au fost puternic influentati de prima etapa a experimentului, desi cele doua pareau a nu avea o legatura una cu cealalta, caracterizand astfel personajul negativ sau pozitiv.

2.7. Efectul "confirmarii ipotezei" si efectul de "intaietate sau recenta" in procesul construirii realitatii sociale.

Confirmarea de ipoteza In urma experientei sociale acumulate, fiecare subiect poseda anumite scheme cognitive si de evaluare, anumite teorii implicite pe care tinde sa le aplice in activitatea curenta, prin adaptare sau extrapolare. Ulterior, imformatiile disponibile vor fi astfel selectate sau chiar modificate inconstient, incat sa conduca la confirmarea ipotezei adoptate. In acest fel apare o serioasa sursa de eroare in elaborarea judecatilor de evaluare si atribuire, care poate afecta raporturile sociale dezvoltate in acest context.

Exemplu: Un grup de studenti a primit drept sarcina sa determine daca un subiect care urma sa fie interogat este introvertit sau extravertit. La jumatate dintre subiecti li s-a sugerat ca subiectul care trebuia chestionat este introvertit, celeilalte jumatati ca este extravertit. Avand la dispozitie un chestionar care cuprindea intrebari referitoare la ambele tendinte, s-a constatat ca studentii carora li s-a sugerat ca subiectul este introvertit (extravertit) alegeau in mod special intrebari care se adresau acestei tendinte. Prin selectarea anumitor intrebari, studentii au creat exact tipul de persoana pe care se asteptau sa o intalneasca, confirmand astfel ipoteza initiala.

Efectul de intiietate: ca tendinta generala, conteaza mai mult prima impresie decit ultima impresie; fenomenul poate fi atenuat atragindu-se atentia asupra lui.

Exemplu: Unui grup de studenti li s-a cerut sa formuleze o impresie globala asupra unei persoane pornind urmatoarele caracteristici: 2 pozitive, 2 negative. Altui alt grup li s-a cerut acelasi lucru, dar de acesta data ordinea caracteristicilor a fost inversata, primele au fost negative. Astfel prima impresie a primului grup se baza pe caracteristici pozitive si cel de-al doilea grup se baza pe caracteristici negative.

3.10. Statutul si rolul in dinamica persoanei: conceptele de statut si rol: caracterizare psihosociala, functii,niveluri de analiza

Statutul -pozitie ocupata in societate,implica drepturi, responsabilitati El reprezinta si ansamblul asteptarilor pe care le avem de la persoana care ocupa o anumita functie,

Rolul- modalitatea prin care o persoana isi exercita statutul, combinatie intre cerintele statutului si personalitatea individului; rolul reprezinta persoana in act.

Functiile rolului (2 fc principale):

regleaza raporturil sociale

-prin normele si modelele pe care le impune;

-prin reteaua de relatii determinate intre membrii

asigura integrarea personalitatii in plan

-intern(focalizarea capacitatilor psihice in raport cu jocul de rol)

-extern(prin racordarea la exigentele activitatii soc. de grup )

Niveluri de analiza - analiza structurii si dinamicii rolurilor din urmatoarele perspective: institutionala, interactionala si individuala.

la nivel institutional - caracteristicile sistemului de norme si modele corespunzator unei anumite pozitii sociale,

- precum si prin raportul pe care il mentine cu alte pozitii sociale.

Rolurile la nivel individual - rolul este analizat prin perspectiva functiei sale. Personajul reprezinta expresia compromisului dintre exigentele si modelele sociale capacitatile interpretative individuale

Personajele se pot prezenta in mai multe ipostaze:
a. personajul ca stereotip social
b. personajul ca ideal personal

c. personajul ca 'masca
d. personajul ca refugiu

Roluri la nivel interactional presupune o situatie interactionala, in care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau organizatiei se complementarizeaza reciproc.

Exista trei tipuri de interactiuni

a) Interactiunea necontingenta

b) Interactiunea cu contingenta asimetrica, in care conduita unui actor depinde in intregime de conduita altuia, dar nu si invers.  

c) Interactiunea cu contingenta reciproca, situatie in care conduitele partenerilor se influenteaza reciproc (ex. in cazul negocierilor sau a relatiilor de cuplu)

3.11 Conflictele de rol in dinamica persoanei: definire, caracterizare generala, clasificare; modalitati de rezolvare a confiltelor de rol

Definitie:Conflictele de rol sunt stari tensionale, a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane diferite aflate in interactiune

Tipuri:

intra-subiective (incompatibilitatea dintre rolurile aceleiasi persoane);

inter-subiective (incompatibilitatea dintre doua persoane care au conceptii diferite asupra aceluiasi rol si functiile sale)

Conflictele de rol creeaza o serie de stari disfunctionale: anxietate, frustrare, tensiuni emotionale, drame personale. Exemple:

- adolescentul care se doreste adult - adultul ramas adolescent;

- ministrul care are subaltern pe propriul fiu;

- conducatorul de armata care lupta impotriva rudelor de singe din tabara adversa si le ucide, etc.

Rezolvarea conflictelor de rol
Conflictele de rol inter-subiective pot fi depasite prin cai care sa apropie, modurile de intelegere, a situatiei de catre persoanele aflate in relatie. Aceasta se poate realiza pe mai multe cai: - Tact impersonal si atitudine conciliatoare fata de opiniile celorlati;

-actiuni persuasive care sa conduca la schimbarea perceptiilor partenerilor asupra situatiei;

In cazul conflictelor intra-subiective se pot utiliza urmatoarele modalitati de rezolvare a acestora:
- Stabilirea unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflict,
- Renutarea la acel rol care este perceput ca cel mai disfunctional;
- Schimbarea propriei atitudini fata de rolurile aflate in conflict,

-Psihoterapia prin jocul de rol Psihodrama-

sub 4.1. RELATII INTERPERSONALE

- delimitari conceptuale:

- clasificare

- mecanisme psihosociale de formare si planuri de manifestare a relatiilor interpersonale

DELIMITARI CONCEPTUALE

Relatia interpersonala este in primul rand o relatie interpsihologica, directa, constienta si reciproca, fara sa fie insa si simetrica, sub aspectul factorilor psihologici implicati, ai intensitatii si semnificatiei acestora pentru fiecare subiect etc.

este vorba de o interinfluentare reciproca, constienta si motivata, reglata de factori psihoindividuali, psihosociali si socioculturali.

PLANURI DE MANIFESTARE A RELATIILOR I.

a.           La nivel psihoindividual relatiile interpersonale se structureaza ca expresie directa a unor factori psihici (factori cognitivi, afectivi, motivationali, caracteriali), prin intermediul carora se structureaza si se desfasoara interactiunea partenerilor. 

Sistemul relatiilor interpersonale poate constitui:

un mediu patogen pentru dezvoltarea psihologica a individului, atunci cand relatiile interpersonale sunt dominate de inhibitii, manipulare, exploatarea, agresivitate, concurenta, neancredere, instrumentalizarea celuilat;    

un mediu  pozitiv, de sustinere si stimulare a manifestarilor creatoare ale personalitatii, atunci cand relatiile interpersonale sunt preponderent deschise, stimulative, sincere, tolerante si valorizate pentru celalat.

b.          La nivel psihosocial disfunctiile majore din cadrul unui sistem relational conduc la aparitia alienarii interpersonale..
c. La nivel sociocultural relatiile interpersonale apar ca o infrastructura functionala de care depinde in mod esential dezvoltarea si performanta diferitelor subsisteme: economic, politic, educational, religios, juridic.

CLASIFICAREA RELATIILOR INTERPERSONALE

Existenta unui cadru instututional:

a)relatii interpersonale formale (oficiale-institutii-relatia cu sefii)

b)informale (relatii dintre prieteni)
2)Durata:

a)temporare (serviciu temporar) (simultane,succesive)

b)permanente (cu parintii, cu fratii);

c) de scurta/medie/lunga durata
3) Planuri de plasare a partenerilor:

a) r.i. structurate pe orizontala (subiecti care ocupa acelas statut sau statut echivalent, la acelas nivel ierarhic)

b)pe verticala (biserica, intre ierahiile unor institutii)/mixte
4) Intentionalitate: intentionate/neintentionate
5)Grad de implicare activa a partenerilor (predominant)

a)unilaterale/bilaterale:

b)simetrice/asimetrice
6)Cadrul social in care se manifesta:

a) familiale/grupale/organizationale,

b)institutionale
7)Relatiile dintre scopurile partenerilor:

a) amicale/conflictuale

b)competitive/ de colaborare; convergente/divergente.
8) Ascendeta unui partener fata de celalalt:

r.i. de ascendenta/dependenta/echivalenta

9) Domeniul in care se manifesta:

a)profesionale

b) extraprofesionale (de convietuire, loisire, cojuncturale, s.a)
10)Natura subsistemelor sociale care le genereaza si in care se desfasoara: economice/juridice/educationale/ideologice/   religioase/culturale/sportive/militare/administrative/,etc.
11) Intensitatea interactiunii: superficiale/intense/profunde
12) Continutul dominant al relatiei: socioafective/de comunicare/ de influenta/co-actionale

MECANISME PSIHOSOCIALE DE FORMARE A RELATIILOR INTERPERSONALE
Doua mecanisme principale: atasamentul si socializarea.

Atasamentul este definit ca o relatie afectiva primara, care uneste doi indivizi, prin intermediul importantei pe care unul o are fata de celalat.

atasamentul este o relatie sociala instinctuala ce este amorsata de influentele ce se exercita asupra copilului din partea anturajului sau in ontogeneza.

atasamentul apare ca o conduita interactiva, dezvoltata in contextul relatiilor dintre copil si parinti/frati sai.

Este vorba de o prima 'constructie sociala', rezultata ca raspuns la conduita protectoare a parintilor si rudelor apropiate, prin care acestia ii satisfac copilului toate trebuintele fizice si afective. Sentimentul de protectie si securitate care se castiga pe aceasta cale este esential atat pentru dezvoltarea normala a psihicului copilului, cat si pentru calitatea sistemului relational al adultului de mai tarziu.

exemplu-pag.146-.: Harlow(1958,1972) demonstreaza atasamentul puilor de maimuta (separati de mama) fata de substitutul matern care le oferise o stare afectiva placuta (manechinul din velur fin)

Socializarea este procesul interactiv de intiere, invatare si integrare activa in viata sociala prin intermediul relatiilor dintre subiect si mediul sau.

Exista o stransa legatura intre socializare, care este procesul de formare a unui sistem relational adaptativ, si sociabilitate, inteleasa ca o disponibilitate nativa a fiintei umane de a forma legaturi.

In opinia lui W. Schutz, sociabilitatea (respectiv procesul socializarii) are la baza trei nevoi fundamentale ale subiectului:
- Nevoia de integrare, care exprima tendinta fundamentala de cautare a comunicarii si contactul interpersonal, ca o conditie a manifestarii si recunoasterii propriului eu
- Nevoia de control, generata de interactiunea dintre nevoia de securitate si cea de a avea influenta asupra celarlalti
- Nevoia de afectiune, care da nastere atasamentului fata de celalalt, ca o conditie esentiala a dezvoltarii psihice armonioase.

'stilul relational interpersonal', rezulta ca expresie sintetica a insusirilor si experientei personale, pe de alta parte, si a influentelor psihosociale si socioculturale, pe de alta parte.

Stilul de relationare interpersonala are valoarea unui invariant functional, alaturi de stilul cognitiv, imaginea de sine, structura caracteriala

Prezinta urmatoarele dimensiuni:

Atitudinea fata de partener

Modul de implicare in relatie

Constanta

Tehnici proprii de amorsare, reglare si cultivare a relatiilor.(-pag147)

4.2 Teoria schimbului in cadrul relatiilor interpersonale

-In cadrul oricarei relatii sociale, interactiunea reala se realizeaza ca urmare a unui schimb social, in care fiecare participant 'da' si 'primeste' anumite resurse, astfel incat sa se realizeze un echilibru convenabil ambelor parti: atunci cand echilibrul subiectiv nu se realizeaza, relatia devine disfunctionala si tinde sa se destrame.

-Resursele care pot deveni obiect al schimbului se impart in urmatoarele categorii principale: dragoste, servicii, bani, bunuri, informatie, statut, protectie si consideratie pozitiva (valorizare).In afara de tipul lor, resursele pot fi caracterizate si prin alti doi parametri: materialitate si particularitate. Cu cat doua actiuni sunt mai asemanatoare in ceea ce priveste particularitatea si materialitatea lor, cu atat schimbul este perceput ca fiind mai echitabil.

-In orice situatie interactionala exista tendinta manifestarii unui conflict mai mult sau mai putin accentuat intre dorinta de cooperare cu celalalt si dorinta de profit. Incompatibilitatea acestor dorinte impune adoptarea de catre parteneri a unor strategii prin care sa se ajunga la o situatie convenabila pentru ambii parteneri.

-Au fost evidentiate trei tipuri principale de stategii de acest fel: cooperarea, rezistenta si adecvarea reciproca.

-Folosind strategia cooperarii, sunt stimulate contactele sociale pozitive, pe fondul unui climat psihosocial favorabil si a unui sentiment de securitate accentuat, dat de contactele stranse cu membrii grupului.In cazul strategiei rezistentei, fiecare incearca sa faca mai putine concesii partenerului. Insa, pe termen lung, o asemenea strategie se poate dovedi neconvenabila pentru ambii parteneri. Prin intermediul strategiei de adecvare reciproca se depaseste in mare parte inconvenientele strategiilor anterioare raspunzandu-se la cooperare cu cooperare, si la exploatare cu exploatare, insa pe baza unei fermitati flexibile.

-Echitatea este o norma reciproca, perceputa de fiecare dintre parteneri ca un factor esential al schimbului.

-Atunci cand persoanele implicate intr-o relatie considera schimbul inechitabil se produc de regula disfunctionalitati care pot duce la urmatoarele situatii: redefinirea relatiei, prin fixarea unor noi reguli si criterii de schimb,resemnificarea spontana a resurselor primite sau date, prin intermediul disonantei cognitive - de exempl,ruperea sau distorsionarea relatiei, temporar sau definitiv.

Exemplu-pag153-154

4.3.Relatii preferentiale

1. Caracterizare generala si teorii asupra relatiilor preferentiale

Relatiile preferentiale sunt o categorie principala de raporturi interpersonale in care:a. componenta afectiv-evaluativa detine rolul determinant in raport cu celelalte componente (de comunicare, influenta sau co-actiune); b. au un caracter de traire nemijlocita; c. constituie elementele de fond ale vietii personale, dar totodata si elementele functionale bazale ale oricarui sistem social. Relatiile preferentiale pot fi apreciate printr-o serie de indicatori cu valoare operationala: sensul orientarii afective, profunzimea, persistenta, fundamentarea, dinamica si simetría.

Notiunea centrala prin care se explica preferintele interpersonale este cea de afinitate, care desemneaza atractia si satisfactia afectiva traita de parteneri, in contextul intalnirii lor. In general, prin afinitate se intelege predispozitia spontana de apropiere si dezvoltare a unor relatii afective pozitive si privilegiate cu o anumita peroana. Preferintele interpersonale , respectiv afinitatile, nu se constituie exclusiv pe factori afectivi; pe langa acestia, intervin in mod semnificativ si factori cognitivi-evaluativi, motivationali si axiologici.

2.Niveluri de analiza

Fenomenologia aferenta relatiilor preferentiale poate fi analizata in trei planuri distincte:

a. Planul starilor preferentiale, care vizeaza procesele intrapsihice prin care se structureaza afinitatea fata de o anumita persoana, precum si trairile subiective ale unei persoane fata de partenerul sau, in lipsa acestuia. Geneza preferintelor implica procese de evaluare, rezonanta afectiva, identificare, proiectie.

b. Planul relatiei preferentiale diadice, care implica procesele interpsihice subiacente structurarii relatiei interpersonale pe anumite coordonate particulare vizand geneza, dinamica si manifestarea interactiunii, comunicarii si influentei interpersonale, precum si fenomenele care se manifesta in contextul desfasurarii relatiei

c. Planul structurarii preferentiale, care se refera la modul cum se organizeaza formal sau informal relatiile preferentiale in cadrul unui grup social, ca o forma de integrare sui generis a relatiilor diadice dintre membri si cu o fenomenologie psihologica specifica acestui nivel al realitatii sociale.

3.Factorii care conditioneza formarea relatiilor preferentiale : apropierea fizica si sociala; apartenenta fizica, similaritatea sau complementaritatea personalitatii partenerilor, consideratia pozitiva manifestata intre parteneri; informarea reciproca si inductia psihosociala.

4.4 SIGURATATEA CA FENOMEN SOCIAL

1.Prin singuratate se intelege acea stare psihologica in care cercul de relatii al unei persoane este mai mic sau mai putin satisfacator decat isi doreste. In functie de natura sentimentelor se face distinctie intre izolare emotionala si izolare sociala.

Singuratatea exprima o situatie sociala, pe cand insingurarea este o stare psihologica, o boala a sufletului, avand cauze mai profunde de ordin psihologic si psihosocial.

Singuratatea este generata preponderent de factori externi si contextuali, care pot afecta pe oricine intr-un anumit moment al vietii, pe cand insingurarare este rezultatul alterarii sau diminuarii capacitatilor afective, de comunicare si relationale ale subiectului, ceea ce face ca aceasta sa nu mai poata mentine sau construi noi punti de legatura cu lumea exterioara si cu cei din jur.

2. Cauzele singuratatii

Procesul psihologic care duce la formarea sentimentului de singuratate este urmatorul:

A. Factori psihoindividuali

a. Somatici: varsta, sex si stare de sanatate

b. Factori de personalitate: introversiune, extraversiune; respectul de sine, imaginea de sine; complexul de inferioritate, timiditatea, complexul de superioritate; anxietate si rezistenta la stres social

B. Factori psihosociali

a. de statut social: statutul profesional (tipul de profesie, nivel de calificare, activ sau pensionat) si statutul relational (cu partenerul stabil, casatorit/ necasatorit, fara partener, singur, divortat, vaduv, parinte singur)

b. de ambianta sociala: zona rezidentiata si tipul de locuinta, mobilitatea rezidentiala in zona, grupuri sociale de vecinatate

C. Factori de context socio-cultural

- tipul de comunitate: urbana/rurala, mare/medie/mica

- tipul de civilizatie: agrara/industriala/informatizata

- nivelul general de tranzienta: organizationala, profesionala, rezidentiala si relationala

- organizatiile de asistenta sociala

Somajul, pensionarea este o cauza majora a restrangerii cercului relational care conduce la aparitia sindromului singuratatii si al ratarii.

3. Terapia singuratatii

a.facilitarea realizarii de noi relatii de catre cei aflati in dificultate, prin organizarea de cercuri, antrenarea in diferite activitati sociale, antrenarea in forme specifice de activitate sportiva

b. crearea de relatii afective substitutive (cu animalele domestice, de ex.)

c. determinarea scaderii dorintei de relatii sociale, prin cultivarea unor activitati atractive pentru petrecerea timpului liber, mai recent, Internetul poate constitui o modalitate foarte eficienta de formare a unui sistem relational foarte extins, cu efecte benefice atat in plan individual cat si social, intrucat ofera o noua forma de relationare interumana

d. dezvoltarea unei culturi institutionalizate privind statutul si modul de viata specific generatiei a treia; experienta profesionala si de viata a oamenilor apartinand acestei categorii de varsta trebuie valorificata social, prin gasirea unor noi forme de activitate in care acestia pot fi antrenati.

4.5 Formele comunicarii interpersonale

A.Dupa modul de implicare activa a interlocutorilor in actul de comunicare vom deosebi:

- comunicare unilaterala sau univoca, avand caracterul unui monolog

-comunicare bilaterala sau biunivoca, caracterizata prin participarea activa a ambilor colocutori la dezvoltarea unui veritabil dialog

-comunicarea poli-interactiva sau multivoca, desfasurata in conditiile participarii active a mai multor persoane in cadrul unei dezbateri de grup

B. In functie de mijloacele folosite pentru codificarea si transmiterea mesajelor deosebim:

- comunicarea verbala, realizata prin intermediul limbajului,

-comunicarea paraverbala se realizeaza prin intermediul unor elemente prozodice si vocale: tonalitate, intensitate, intonatie, debit, pauze, particularitati de pronuntie in raport cu unele secvente ale mesajului, s.a.

-comunicarea nonverbala implica semnale corpo-vizuale care ofera informatii despre persoana colocutorilor si modul de participare a acestora la actul interpersonal. Aceste semnale pot fi:1. statistice (naturale, dobandite sau supraadaugate), cu referire expresa la infatisare (fizionomia, tipul morfologic, riduri, cicatrice, imbracaminte, machiaj);2. cinetice (posturi generale ale corpului, gestica, mimica, orientarea privirii); 3. senzitive (semnale olfactive, termice sau tactile, puternic implicate in relatiile intime)

C. In raport cu finalitatea explicita sau implicita, se pot deosebi urmatoarele forme ale actului de comunicare:

-Comunicare de consum, realizata ca modalitate spontana de mentinere si exprimare a contactelor sociale, in lipsa unui alt obiectiv care sa focalizeze discutiile;

-Comunicarea de influenta, prin care se realizeaza schimbarea opiniilor si atitudinilor colocutorilor, in concordanta cu cele ale persoanei care controleaza relatia.

-comunicarea instrumentala se desfasoara in contextul unei situatii problematice, de dezbatere sau de co-actiune

-comunicarea de sustinere psihologica poate capata diferite forme, in functie de relatiile afective dintre colocutori, incepand cu simpla aprobare sau incurajare, si terminand cu adevaratele constructii demonstrative care sa justifice atitudinea adoptata

Important- pag 187

4.6. Strategii de optimizare a comunicarii interpersonale

In analiza procesului de comunicare interpersonala trebuie avute in vedere mai multe categorii de factori aflati in interdependenta: factori psihoindividuali, psihosociali, situationali-circumstantiali si socioculturali

Factorii circumstantial-situationali deriva din climatul relational generat de anumite evenimente intamplatoare, fara legatura directa cu situatia in curs de desfasurare, caracteristicile spatiului fizic in care se desfasoara relatia, ambianta fizica (temperatura, iluminat, fond, sonor, etc), ambianta sociala, dispozitia psihica a participantilor, s.a.

Practica sociala evidentiaza o serie de reguli:

Discutiile sa inceapa cu referiri generale la situatia data sau la persoana interlocutorului, evitandu-se formularea de asertiuni categorice, intrebari inchise sau dificile, intrebari care sugereaza raspunsul sau manifestarea dezacordului fata de unele aspecte care urmeaza a fi abordate

Asigurarea fluentei conversatiei prin oferirea de informatii nesolicitate, manifestarea interesului fata de opiniile si persona interlocutorului (consideratie pozitiva), alternarea temelor de disconfort, evitarea stereotipurilor verbale sau manifestarea plictiselii

Ascultarea activa: concentrarea pe continutul mesajului si confirmarea periodica a receptarii acestuia, sublinierea sau preluarea unor idei avansate de interlocutor si solicitarea de informatii suplimentare

Manifestarea discreta a sentimentelor pozitive fata de interlocutor si situatia in desfasurare, evitarea evocarii unor evenimente sau informatii neplacute pentru acesta

Evitarea oricaror gesturi care sugereaza dezinteresul sau plictiseala: streotipuri verbale formale, rasfoitul unei hartii, joaca cu unele obiecte, discutii paralele cu alte persoane pe teme care nu sunt de interes comun, privirea insistenta a unor obiecte din camera, etc.

Centrarea privirii pe interlocutor, fara ca aceasta sa devina insistenta sau jenata, prin posibila sugerare a dorintei de a domina partenerul

Realizarea unui permanent efort empatic, pentru a intelege cat mai exact sentimentele, argumentele si pozitia interlocutorului

Evitarea declansarii mecanismelor de aparare ale interlocutorului prin critici, mentionarea unor puncte vulnerabile ale acestuia sau afectarea sentimentului de respect fata de sine.

4.7. Factorii care conditioneza formarea relatiilor preferentiale sunt urmatorii: apropierea fizica si sociala; apartenenta fizica, similaritatea sau complementaritatea personalitatii partenerilor, consideratia pozitiva manifestata intre parteneri; informarea reciproca si inductia psihosociala.

Mecanismul psihologic prin intermediul caruia actioneaza acesti factori este urmatorul: a. apropierea fizica precum si cea sociala determina cresterea probabilitatii intalnirii repetate a unor persoane, care devin astfel virtuali parteneri in cadrul unei relatii interpersonale; b. persoanele aflate in vecinatate devin accesibile unele altora, dezvoltarea unei eventuale relatii implicand eforturi si costuri psihologice mult mai reduse, in comparatie cu situatia cand acestea s-ar afla la distante mari unele de altele; c. pe de alta parte, intalnirile repetate fac ca, treptat, persoanele respective sa devina reciproc familiare unele altora, ceea ce determina aparitia unui sentiment pozitiv. Exista deci urmatoarea conexiune intre factorii care participa la aparitia unor preferinte interpersonale pornind de la faptul banal al vecinatatii: apropiere fizica si sociala - accesibilitate - intalniri repetate - familiarizare - sentimente pozitive

Asemanarea este faza initiala de amorsare.

Prezenta unor atitudini, sentimente, opinii sau preferinte comune faciliteaza considerabil nasterea unor atractii interpersonale, in special in faza initiala a relatiei, cand se cauta "puntile interpersonale de legatura", dar si satisfacerea unor trebuinte psihologice specifice.

Asemanarile mult prea pronuntate pot produce efecte negative, de saturatie, plictiseala si chiar respingere. Complementaritatea este utila in plan functional

Informatia - generatoare de atractie interpersonala

In toate imprejurarile, informatia trebuie inteleasa si ca o modalitate de a reduce sentimentul de angoasa si insecuritate generat de situatiile incerte. Informatia este o puternica sursa si totodata stimulent al atractiei interpersonale, uneori exercitand o adevarata fascinatie asupra persoanelor cu o anumita structura motivationala.

Valorizarea prin relatie

Trebuintele legate de consideratie si recunoasterea sociala ocupa un loc deosebit in structura motivationala a persoanei, acestea conditionand in mare masura comportamentele interpersonale.

1. Defintie si caracterizarea relatiilor de influenta

Prin influenta se intelege fenomenul psihosocial care consta din modificarea sistemelor cognitiv-intelectuale, orientativ-atitudinale sau comportamental-actionale, care se produc ca rezultat al interactiunii dintre persoane, grupuri, organizatii si situatii sociale. Influenta este inteleasa ca actiunea prin care un actor social (persoana, grup, organizatie sau institutie) determina modificarea atitudinilor considerata ca avand un caracter predominant unilateral, desi exista si reactii de tip feed-back, specifice oricarui context interactional.

2.Caract generala

Exista o legatura nemijlocita dintre influenta, atitudine si comportament: eficienta si efectele influentei se vad in comportament, iar pentru a se ajunge aici este nevoie de adecvarea sau schimbarea atitudinilor subiacente.

Intentiile sunt actiuni potentiale, semnificand mai mult decat simple predispozitii de a actiona intr-un anumit sens. In structurarea lor intervin doi factori esentiali: atitudinile, pe de o parte, si presiunea sociala, pe de alta parte. Conjugarea celor doi factori determina formularea intentiei, care are o mult mai mare relevanta prognostica in raport cu actiunile decat atitudinea subiacenta.

3. Clasificarea formelor de influenta

in functie de statutul psihosocial al celor doua parti implicate

a. Interpersonala, in care atat influentatorul cat si influentatul sunt persoane fizice care se afla in relatie nemijlocita, cu implicare psihologica directa si reciproca; este influenta de la om la om

b. Impersonala, caz in care agentul de influenta este o organizatie sau institutie sociala care vizeaza o influenta indirecta asupra unei categorii virtuale de persoane prin intermediul mass-media (informatii de o anumita factura, valori specifice institutiei, acte normative, modelele comportamentale

in functie de intentionalitate:

a.  Intentionata, realizata constient de o persoana asupra alteia in vederea atingerii unui anumit scop, folosind o anumita strategie si recurcand la anumite mijloace specifice (sugestie, persuasiune, dispozitie normativa, ordin sau manipulare);

b.  Neintentionata, produsa spontan in cadrul relatiilor sociale, de regula fara constiinta clara a celor implicati (se realizeaza izarea, alterarea sau distrugerea referentialelor personale sau de grup de natura axiologica, cognitiva, afectiva sau praxiologic-utilitara. Scopul este de a se obtine schimbari atitudinale si comportamentale la nivelul tintei, care sa corespunda intereselor sursei.

Manipularea este o forma particulara de influenta sociala si implicit de comunicare. Astfel, in cadrul acestui proces, vom avea urmatoarele elemente:

-sursa influentei manipulatorii;

-informatia utilizata;

-mesajul (forma codificata intr-o anumita forma a

informatiei);

-canalul de transmisie (in care se poate interpune un element intermediar - agentul de influenta);

-tinta (destinatarul actiunii de manipulare).

Clasificarea formelor de manipulare

In functie de profunzimea efectelor obtinute, manipularea poate fi: -superficiala

-medie

-profunda

In functie de nivelul procesualitatii psihice implicate in inducerea schimbarii atitudinale, manipularea poate fi:

-liminala

-subliminala

In functie de numarul de subiecti vizati, manipularea poate fi interpersonala, de grup sau de masa

In functie de segmentul sistemului comunicational care e preponderent implicat in actiunea manipulativa, aceasta poate fi desfasurata la nivel informational, la nivelul mesajului sau la nivelul subiectului-tinta.

In functie de interdependenta planurilor amintite, manipularea poate fi:-informationala (mediatica) -psihologica

5.4.Influenta minoritatilor

Problematica influentei a cunoscut o dubla abordare teoretica: functionalista si interactionista.

In primul caz - infuenta e interpretata ca o actiune unilaterala a sursei asupra tintei, intre ac. doua elemente existand deosebiri esentiale de putere, resurse si capacitati instrumentale care fac relatia asimetrica.

In al doilea caz - intre infuentator si influentat exista o relatie bilaterala (desi asimetrica) in care tinta poate la randul sau sa determine efecte importante asupra sursei.Pe baza acestei ultime perspective teoretice, se pot intelege influentele pe care minoritatile le pot avea asupra majoritatii.

Def.1: in sens restrans, minoritatea reprez. o submultime a unei colectivitati, aflata in inferioritate numerica, dar care manifesta o opozitie de atitudini, opinii, interese sau comportamente fata de majoritate.

Def.2: in sens larg, minoritatea reprez. orice forma de inferioritate in ceea ce priveste accesul la diferite categorii de resurse: putere autoritate, prestigiu, informatie, caoacitati operationale sau suport material.

Mecanismul psihologic al influentelor exercitate de minoritate consistenta asupra majoritatii este legat de efectele pe care devianta, opozitia si conflictul le genereaza in cadrul grupurilor sociale.

Procesul de infuenta minoritara se desfasoara astfel:

1) Manifestarea opozitiei fata de pozitia majoritara

2) Aparitia conflictului

3) Negocierea conflictului

4) Influenta latenta

Raporturile de influenta dintre majoritate si minoritate au la baza mecanisme psihologice diferite:

-influenta majoritatii tinde sa fie manifesta si imediata, fiind determinata de presiunea normativa legitimata prin ascendenta numerica si unanimitate;

-influenta minoritatii este latenta si amanata, fiind determinata de focalizarea atentiei subiectului pe incercarea de intelegere a unui pct. de ved., care e legitimat prin consecventa cu care e sustinut de o minoritate.

6.1 Microgrupuri sociale:

- definitie

- caracterizare generala

- clasificare

- functii

Def.: microgrupul e un fel de organism care ia nastere din interactiunea indivizilor; nu inseamna suma indivizilor; intelegere, influentare reciproca de unde rezulta altceva si care reuseste sa se manifeste ca o unitate.

Natural (ex. familia, grupul de copii, comunitatile de batrani

Grup

Artificial (ex. la facultate, la serviciu)

Microgrupul e un ansamblu de indivizi(subiecti) intre care exista relatii directe, nemijlocite de tipul fata in fata. Limita superioara a unui microgrup este acea limita care nu mai presupune relatii nemijlocite, de tipul fata in fata.

In urma acestor relatii rezulta functii si _____ _____calitati naturale care nu sunt expresia insumarii calitatii partilor componente.

Microgrupul este un sistem complex de autoreglare.

Clasificare

dupa modul de formare

dupa nr. de membrii: -primare(2-25)

-secundare(mai multe grupuri primare)

-tertiare - multimile

dupa modul de formulare a normelor din interiorul grupului:

- formale

- informale(ex. grupul de prieteni

dupa natura actiunii desfasurate: -scolare

-militare

-profesionale

-de creatie etc.

dupa durata de functionare: -temporare

-permanente/cvasipermanente

6) dupa modul de interactionare a subiectului cu grupul:

-de apartenenta

-de referinta

-de presiune

Functiile microgrupurilor

1) racordarea problematicii individului la problematica sociala;

prin intermediul grupului se satisfac trebuintele psihologice ale membrilor;

nu exista o alta cale de a satisface trebuintele de integrare, de comunicare, de afectiune, de comparatie;

capacitatea grupului de a face legatura cu alte grupuri;

integrarea actiunii specifice grupului in actiunea generala sau sectoriala a societatii globale.

6.2 Teorii si modele asupra microgrupurilor sociale:

- caracterizare generala a fiecariui model

- implicatii psihosociale al acestora

Il fac imediat - diseara!!!

6.3 Structura socioafectiva a microgrupurilor:

- definitie

- caracterizare generala

- functii

- factori implicati psihosocial in alegerea sociometrica

- sociograma

Structura socio-afectiva

Afectivitatea reprezinta elementul de fundal al vietii noastre personale si sociale.

Tehnica sociometrica (Moreno):

se alege un criteriu sociometric(profesional/extraprofesional)

se pun intrebari

se alatura o matrice

daca se ridica la patrat matricea, se determina legatura prin releu(de gradul unu); o legatura pozitiva prin releu tinde sa se transforme intr-o relatie directa. O legatura negativa prin releu tinde sa se transforme intr-o relatie pozitiva(se produce o

apropiere ) directa

daca se ridica la cub rezulta o legatura de gradul 2

indicele sociometric I_s = (n⁺-n^-)/(N-1)

6.4 Structura comunicatiei in microgrupuri:

- definitie

- caracterizare generala

- functii

- analiza tipurilor de retele de comunicare

Structura comunicatiei

Def.: comunicarea reprez. conditia esentiala a functionarii oricarui sistem social si a desfasurarii activitatilor prin care se realizeaza sarcina constitutiva.

Clasificarea formelor de comunicare intergrupala se poate face dupa mai multe criterii: a) in functie de directia pe care se realiz., comunicaera se poate desfasura

pe orizontala sau pe verticala;

b) dupa modul de implicare a participantilor in actul comunicarii, aceasta

poate fi unilaterala sau bilaterala;

a)              in functie de obiectivele propuse si modul de untiliz. a informatiei vehiculate, poate fi instrumentala sau de consum;

b)              dupa numarul persoanelor implicate, comunicaera poate fi biunivoca sau multivoca;

c)               dupa modalitatile folosite pt. codificarea si transmiterea informatiei, poate fi verbala sau nonverbala.

Functiile comunicarii in cadrul grupurilor sociale

a)          asigura organizarea grupului, coordonarea activitatilor de realizare a sarcinilor si rezolvarea problemelor curente;

b)          mijloceste contactul psihologic intre membrii grupului, conditie a satisfacerii trebuintelor psihologice ale acestora(de comunicare, afectiune etc.);

c)          conditioneaza coeziunea, prin uniformizarea valorilor, normelor, credintelor si atitudinilor care fundamenteaza viata de grup;

d)         fundamenteaza formarea palierului simbolic al vietii de grup; prin acesta, grupul se obiectivizeaza, se justifica si se manifesta in plan intergrupal, organizational si sociocultural;

e)          faciliteaza realizarea integrarii sociale si influentei formative a grupului asupra membrilor sai si invers; ac. e o conditie a formarii ansamblelor interactionale care dau unitate sistemului grupal.

Retelele de comunicare

Reteaua de comunicatie e definita de totalitatea legaturilor stabile prin intermediul carora se transmit informatiile intre membrii.

Reteaua poate avea caracter formal sau informal, permanent sau temporar, activ sau latent.

Retelele pot fi reduse la cateva tipuri generale: lant, cerc, stea, ramificata, mixta si completa.

Fiecare retea e caracteriz. printr-o serie de indicatori:

Distanta reprez. numarul de verigi pe care informatia trebuie sa le parcurga pt. a ajunge de la un membru (sursa) la un alt membru(destinatar).

Pt. calcularea distantei totale (D) - se insumeaza valoarea distantelor pt. fiecare membru al grupului (D = Σ d)

Centralitatea ( C ) - reprez. raportul dintre distanta totala (D) si distanta individuala (d), valoare normalizata prin raportare la numarul de membrii ai grupului (N); deci C = D/N.d

Gradul de conexitate (Gc) - e definit ca nr. minim de verigi a caror eliminare duce la intreruperea (fragmentarea) retelei de comunicatie

Gradul de completitudine (sau de saturatie - Gs) - e dat de raportul dintre nr. real de conexiuni intre membrii unui grup (n) si nr. maxim posibil: Gs = 2.n/N(N-1).

Cu cat distantele sunt mai reduse, cu atat desfasurarea activitatii e mai facila(blocajele sau distorsionarile mesajelor fiind mai reduse).

Se constata o stransa corelatie intre pozitia unui membru in structura retelei de comunicatie si satisfactia obtinuta in urma participarii la viata de grup: pozitia mai centrala duce la o satisfactie mai mare iar pozitia periferica duce la o satisfactie mai mica; deci indicele personal de centralitate e un indicator implicit de prognoza: a profunzimii implicarii unui membru in rezolvarea sarcinii, a asumarii responsabilitatilor.

Retelele cu grad redus de conexitate sunt f. vulnerabile la aparitia blocajelor aparute la nivelul unei verigi, putand paraliza sau fragmenta activitatea grupului; cu cat indicele de saturatie e mai mare, cu atat reteaua e mai putin sensibila la ac. fenomene.

Forma generala a tipurilor de retele, alaturi e principalii lor parametrii structurali si fucntionali:

1. Retea lant A-B-C-D-E-F-G

2. Retea cerc  A---B ---C---D---E

F---G

E

3. Retea stea  A

B--------D--------F

C G

4. Retea ramificata  A-B-D-E-F-G

C

5. Reteaua mixta A--- B---C----D---E---F

G H--- I J

6.5 Structura autoritatii in microgrupuri:

- definitie

- caracterizare generala

- functii

- analiza tipurilor de retele de comunicare

- factori implicati psihosocial in formarea autoritatii personale

Structura autoritatii

Def.: structura autoritatii - reprez. ierarhizarea formala sau informala a membrilor unui grup, in fct. de capacit. de a influenta comportamentul celorlalti membrii.

Structura autoritatii formale(sau a puterii institutionale) se refera la atributiile diferitelor pozitii din cadrul grupului, care pot fi exercitate cu grade diferite de competenta, experienta si autoritate.

Trebuie facuta o distinctie intre putere si autoritate:

Def.: puterea - reprezinta capacitatea unui subiect de a determina modificarea comportamentului la nivelul unei tinte prin diferite mijloace (ex. persuasiunea ).

Def.: autoritatea - reflecta recunoasterea ascendentei unei persoane in cadrul unei colectivitati, mai ales datorita calitatilor personale.

In exercitarea puterii si autoritatii in cadrul grupurilor e foarte important raportul dintre structurile formale si informale; raporturile pot fi: de convergenta, divergenta, complementaritate, competitie sau conflict.

Cei mai importanti factori psihosociali care det. gradul de autoritate al unui membru sunt:

Statutul sociometric: raportul dintre alegerile si respingerile socioafective pe care le realizeaza in cadul grupului; ac. factor e esential in cadr. grupurilor informale;

Competenta profesionala: capacitatea de rezolvare a problemelor tehnice; are o pondere cu atat mai mare cu cat sarcina e mai import. si mai dificila;

Pozitia formala in ierarhia grupului: statutul ocupat in organigrama(schema de organizare a unei unitati sociale; cuprinde strucura sociala oficiala sau formala, adica nivelurile ierarhice ale membrilor) organizatiei sau institutiei careia ii apartine grupul si puterea cu care e investit de nivelul ierarhic superior;

Statutul sociomereic extragrupal: pozitia ocupata in mediul social caruia ii apartine (prin familie, instructie, sistem de relatii extragrupale, situatie materiala etc.);

Nivelul de cultura generala: e vorba mai ales de acele zone ale culturii generale care interfereaza cu activitatea grupului,precum si cu trebuintele si sensibilitatile culturale ale membrilor sai;

Accesul la informatie, initiativa si capacitatea de asumare a riscului;

Situatia ideala este cea a dezvoltarii unor structuri complementare, in care structura informala e orientata spre satisfacerea trebuintelor psihoindividuale ale membrilor, iar structura formala e centrata pe realizarea sarcinii.

Opinia publica: definitie, caracterizare generala si analiza functilor opiniei publice; structura si dinamica opiniei publice

Sunt 50 de semnificatii diferite ale conceptului de opinie publica. Sensul general al notiunii de opinie desemneaza o perspective de interpretare a unui fapt social, acceptata, sustinuta si promovata de o persoana sau grup social. E o parere sustinuta cognitive, axiologic si atitudinal la care persoana adera atat afectiv cat si motivational datorita semnificatiei care I se acorda respectivului fapt social.

Albig spune: Opinia este exprimarea asupra unui fapt contoversat", asupra caruia mai pot fi emise si alte pareri. Exista o relatie foarte stransa intre opinii, credinte si sistemul atitudinal, in masura in care atitudinea implica o presupozitie cognitive si axiological generalizata si stabilizata , referitoare la o categorie de obiecte si fapte sociale.

Notiunea de public este strans legata de cea de grup social, real sau virtual. Pt. a deveni public membrii unui grup social trebuie sa fie implicate emotional, intellectual sau motivational in desfasurarea unui fapt social.

Tarde" Publicul e o formatie sociala spiritualizata"

Publicul poate fi

-Ocazional( constituit ad-hoc datorita unui eveniment neprevazut dar care suscita un anumit interes)

-Participativ( la un spectacol cultural)

-publicul ca asistenta institutionalizata sau semi-institutionalizata(manifestatii)

-Virtual(format din categorii sociale, dispersata spatial, pt care un eveniment social poate avea importanta,,alegeri electorale, etc.)

Pornind de la aceste doua notiuni Opinia Publica poate fi inteleasa cel mai simplu intr-o forma pur tautological: ca o opinie a unui public

Sunt 2 ipostaze ale acestei notiuni

-ca fenomen psihosocial-care are ca rezultat aparitia la nivelul unor grupuri statistice a unor orientari relative unitare in ceea ce priveste orientare unui fapt social semnificativ

-ca produs concret-costand din pareri sau judecati evaluative-optionale referitoare la faptul in cauza.

Albig-Opinia publica const in opiniile individuale , asa cum rezulta din interactiune lor in sanul unui grup determinat in ceea ce priveste o problema de interes comun

C. Zamfir si L. Vlasceanu-opinia publica reprezinta un ansamblu de cunostinte, convingeri si trairi afetive manifestate cu intensitate relative mare de membrii unui grup sau unei comunitati fata de un anumit domeniu de importanta sociala majora

Opinia publica este un fenomen psihosocial interactive, care exprima interpretarea si semnificatia valorica acordata unor elemente concreta, actuale si controversate ale vietii sociale: evenimente, comportamente sau obiecte de interes general.

Caracteristicile Op ( opinie publice) sunt in numar de 12.

Continutul se refera la substanta OP cu judecati de valore( bun,rau ,fals, adevarat , placut , neplacut): optiuni( referitor la o alegere din ai multe variante):sprijin pentru o idée, persoana, eveniment,etc: contestare s.a

Domeniul de referinta-releva sectorul vietii sociale in raport ce care se formuleaza OP( ex-domeniul cultural cu referinta la persone, organizatii vizand teze, proiecte,evenimente in curs de desfasurare.

Organicitatea exprima relevanta continutului opiniilor publice in raport cu aspectele considerate esentiale pentru viata comunitatii. Opinile cu o inalta organicitate deriva si se formuleaza in raport cu ceea ce este essential pentru destinul social la unei comunitati

Fundamentarea se refera la sistemul de valori, norme, credinte, idei, informatii,sentimente,atitudini,stereotipuri, prejudecati,traditii,obiceiuri si experiente sociale semnificative pe care se strutureaza o opinie sau un current de opinie

Nivelul de cristalizareexprima gradul de organizare, maturizare si stabilizare a continutuli op, in functie atat de calitate factorilor pe care se fundamenteaza, cat si de caracteristicile proceselor relatrionale la nivel interpersonal sau grupal care le mediaza aparitia si structurarea.

Persistenta evidentiaza durata de existenta active a unor opinii, parametru care eate conditionat de gradul de structurare, de natura fundamentarii, de caracteristicile publicului, de factori culturali si educationali, cat si de evolutia contextului social, politic, economic

Extensiunea gradul de difuzare a unei opinii in randurile unei comunitati,adica masura in care este cunoscuta si impartasita de membrii acesteia.

Activismul exprima faza dinamica in care se gaseste o opinie la un moment dat

Flexibilitate exprima permeabilitatea opiniei deja structurate la idei si conceptii si argumente de alta naturadecat cele care au fundamentat-ocat si susceptabilitatea de a suporta modificari

Forma de manifestare opiniile pot capata succesiv mi multe forme incepand de la soapta pana la stereotipurile cele mai persintente si rigide

Sensul de exprimare opiniile au tendinta de polarizare pe directiile pozitiv-negativ, favorabil-nefavorabil, sustinere-contestare etc.

forta se refera la capacitatea opiniilor de a genera luari de pozitie active, actiuni care sa vizezetransformarea realitii si antrenarea unor categorii sociale in directia care sa corespunda optiunilor pe care le implica

Functiile OP

Functia normative-axiologia-prin care se afirma, se promoveaza si se consolideaza la nivelul comunitatii un anumit system de valori sociale si norme.

Functia expresiva releva calitatea opiniei publice de a obiectiva intr-o forma specifica gandurile, sentimentele si atitudinile menbrilor unei comunitati

Functia de socializare exprima capacitatea op de a oferi repere relative consensuale pt ceea ce este considerat bines au rau, util sau inutil, dezirabil sau indezirabil intr-o societate

Functia de control social consta in capacitatea op de a exercita o presiune asupra factorilor de decizie in sensu orientarii actiunilor acestora intr-o directie care sa corespunda intereselor si aspiratiilor majoritatilor

Functia consultative releva calitatea op de a oferi sugestii rezolutive, solutii si interpretari pt situatiile problematice importante de interes general

Functia deliberative se manifesta prin luarea in discutie publica, analizarea si exprimare unor optiuni care valideaza una sa alta dintre solutiile propuse de diferite forte sociale so politice

Structura si dnamica opinie publice

Formare op constituie un process dynamic in cadrul caruia interactioneaza factori de natura sociala, psihosociala si pasihoindivoduala

Din interactiunea acestor factori rezulta fenomenul de opinie manifesta ca serii complementare de tendite centrale la nivelul unor comunitati reale sau virtuale.

Structura Op

Op nu poate avea un character omogen, ea fiind diferentiata in functie de morfologia sociala( structura publicului), de sensul optiunilor( pozitiv-negativ) si de gradul de elaborare al ideilor, convingerilor si sentimentelor pe care se fundamenteaza.

Ntura publicului se prezinta in 3 ipostaze:

Publicul general( cuprinde totalitatea membrilor unor comunitati interesati de problemele si aspectele cele mai semnificative pt intrega comunitate)

Publicul particular( se compune din gruparile rela sau virtuale din cadrul unei comunitati interesatye de problemele de interes comun dar care imprtasesc aceleasi valori si optiuni)

Publicul special( se compune din grupuri interesate de probleme care nu au character general fiin structurate in jurul unor valori specifice unui anumit domeniu al vietii sociale)( I )

Diferentierea op in functie de orientare este data de numarul solutiilor rezonalbile pt faptul social problematic care a initiat optiunile. Are doua orientari: favorabile sau nefavorabile, sau doua solutii alternative. In acest context curentul de opinie apare ca o dominanta in extensiune asupra unei optiuni care castiga teren(II)

Ponderea factorilor psihoindividuali si psihosociali fundamenteaza op. Se evidentiaza mai multe nivele:

-motivational -constituit dintr-un conglomerate de dorinte si sentimente vagi, intentii si aspiratii difuze care dau substanta vointei commune ale unei colectivitati

-nivelul privat-format din proiectiile subiective, asteptarile si ideile unui public care se elaboreaza la nivelul simtului comun in ceea ce priveste evaluarea unei situatii sociale problematice

-nivelui evenimential- constituit din asteptarile si proiectiile axiologice si normative cu valoare de referential pt intreaga comunitate in ceea ce priveste evenimentul obiect al op.

-nivelul consistent- e expresia agregarii so polarizarii opiniilor particulare pe fondul sentimentului a toti membrii comunitatii gandesc si simt la fel in rapor cu o anumita problema( III)

Forma de manifestare- OP se poate prezenta sub forma de rumori, zvonuri, stereotipuri, prejudecati, opinii consistente si curente de opinie.

RUMOARE( zgomot surd de voci) e sovaielnica, impersonala, anonima si relative inconsistenta. Se formeaza sub influenta unui eveniment despre care nu se detin suficiente informatii.

ZVONURILE sunt forme de opinii transmire oral fundamentate pe stiri, afirmatii sau relatari prezentate ca adevarate dar fara sa existe posibilitatea verificarii corectitudinii acestora. Sunt cele mai vechi mijloace de comunicare in masa.

STEREOTIPURILE sunt imagini, scheme cognitive sau credinte simplificate, durabile si preconcepute(anterioare oricarei analize rationale profunde), care se aplica in interpretarea carecteristicilor si comportamentelor unor personae, grupuri sau evenimente sociale. Sunt clisee se gandire care economisesc travaliu mental dar simplifica si schematizeaza totodata realtitatea

PREJUDECATILE indeplinesc un rol asemanator diminuand spiritual evaluative-critic in favoarea unor asertiuni generalizatoare si neverificabile bazate pe factori affective si mult mai putin pe o cunoastere reala a faptelor

OPINIILE CONSISTENTE au un continut coerent sustinut de un fond informational bine structurat si acutualizat aflat in consonanta cu elementele de ordin afectiv, motivational si atitudinal

8.6 Comunicarea de masa si opinia publica: forme ale comunicarii de masa si caracteristicile psihosociale ale acestora: influenta comunicarii de masa asupra formarii OP

Prin comunicare de masa se intelege o activitate sociala dirijata prin care informatiile si interpretarile complementare acestora sunt distribuite selective in cadrul unei colectivitati, folosind o serie de mijloace specifice, vizuale si auditive. Totalitatea acestor mijloace se numeste in mod current " mass-media

Principalele obiective si forme ale comunicarii de masa sunt:

-informarea isi propune sa ofere publicului o serie cat mai bogata de date de natura stiintifica tehnica sau sociala care sa contribuie la cunoasterea respectivului domeniu, la instruirea generala si profesionala a diferitelor categorii sociale sau la asigurarea une baye informationale pentru alte obiective avute in vedere de factorii de influenta mass-media.

-sensibilizarea si antrenarea sociala corespunde unor actiuni specifice de infuentare si directionare a OP spre anumite aspecte sau zone ale vietii sociale considerate de interes general si prioritar la un moment dat. Un asemenea obiectiv al comunicarii de masa trebuie sa se bazeze pe constiinta lucida si impartiala asupra a ceea ce reprezinta normele de adevar, dreptate si justitie sociala fara interferente cu apelative conjuncturale de ordin politic, ideologic, economic etnic sau religios.

Modelarea culturala consta dintr-o activitate sistematica de inducere si asimilare la nivelul publicului a unui system de valori spirituale considerate universale sau nationale . Modelarea spirituala a publicului constituie o componenta esentiala a dezvoltarii societatii, trebuind sa fie desprinsa de orice conotatii de ordin ideologic.politic, religios sau economic. O asemenea activitate presupune o selectie si promovarea creatiilor spirituale di toate domeniile pe criterii consecrate istoriei.

Publicitatea are ca obiectiv principal promovarea produselor care pot fi comercializate creand optiuni si preferinte in randul publicului pentru achizitionarea respectivului produs.

Publicitatea are ca element central reclama care e un mijloc de atragere si persuasiune a publicului in al determina sa opteze pt un anumitm produs ale carui calitati sunt scoase in evidenta. Psihologia publicitatii si reclamei se bazeaza pe o bune cunoastere si utilizare in respective activitate a urmatoarelor categorii de factori:

caracteristicile fizice si functionale ale obiectului caruia I se face reclama

caracteristicile psihosociale ale categoriilor sociala caruia li se adreseza mesajul publicitar

preferintele publicului si registrul de trebuinte care pot fi induse prin publicitate pronind de la trebuintele de baza precum si mecanismele psihologice implicate in acest process

moda cu tendinta generala in optiunile publicului intr-o anumita categorie sociala( vestimentara si de amenajare rezidentiala)

tehnicile psihologice ce pot fi folosite pt atragetea atentiei. Pt fixare in memorie a informatiilor dorite si pt sensibilizarea affective, inelectuala si motivationala a diferitelor category de public

modalitatile de a evalua efectele publicitatii asupra publicului potential( din analiza dinamicii vanzarilor, sondaje de opinie)

Propaganda-spre deosebire de publicitate prin intermediul caruia se promoveaza produsele materiale si serviciile, propaganda promoveaza valorile si ideile politice, religioase, economice sau de alta natura. P e activitatea sistematica de transmitere, raspandire si impunere a unor idei , teze, doctrine,credinte sau modele socio-culturale, formulte din perspective anumitor ideology sau interese de clasa, grup, organizatii sau institutii sociale.

Trasaturi specifice:

-propaganda nu poate fi considerata o simpla forma de comunicare persuasive, in masura in care nu continutul de adevar al mesajului conteaza si nici parerea subiectului-tinta asupra a ceea ce se transmite ci interesul initiatorului de a determina efecte predeterminate care sa corespunda conceptiilor si intereselor sale

-prin propaganda nu se transmit informatrii despre anumite fapte ci interpretarile cuiva asupra respectivelor fapte; iar aceste interpretari se fac din perspective unor scopuri care nu sunt facute cunoscute in mod explicit si subiectului tinta

-in actul de propaganda relatia dintre sursa si tinta e unilaterala nepunandu-se in nici un fel problema ca si tinta sa poata influenta opiniile sau atitudinile sursei de influenta; aceasta din urma este interesta numai de eficienta actiunilor sale

-la limita, ca urmare a cumularii trasaturilor mai sus mentionate, propaganda poate fi considerate ca o forma de manipulare a constiitelor in interesulunor factori de putere sau de influenta: partied poltice. Grupuri sau organizatii

Metodele de propaganda pot fi grupate:

-propaganda cu support emotional- se caracterizeaza prin provocarea deliberate a unor trairi si adeziuni affective puternice la nivelul tintei care sa favorizeze adoptarea mesajuli propagandistic. Metoda are 2 faze-1 la inceput se prezinta intr-un mod exagerat si fara argumentatia de rigoare a consecintelor nefaste care ar rezulta daca s-ar opta pt o alta varianta decat cea propusa de propagandist

2 dupa care tot fara nici o sustinere logica se arata efectele positive ale alegerii dorite de acesta. In locul argumentatiei logice se utilizeaza imagini, sloganuri cu cat mai mare incarcatura emotionala

-propaganda cu support faptic-consta in structurarea unui mesaj bazat pe fapte cat mai concrete, saturate in amanunte semnificative pentru cei ale caror optiuni sau convingeri se doresc modificate

-propaganda cu support persuasive- presupune utilizarea abila a regulilor retorice in organizarea discursului corelativ cu recurgerea la unele tehnici psihologice de captare afectiva si intelectula a auditoriului

8.7 Manipularea opinie publice: definirea si caracterizarea actiunii de manipulare; forme si procedee de manipulare a opiniei publice

Prin manipulare se intelege o actiune constient dirijata in scopul influentarii moralului, opiniilor, atitudinilor si decizilor unui subiect social in scopul atingerii unor obiective de care acesta nu este constient. Este o forma de inselaciune, de o relatie sociala instrainata in care se abuzeaza de buna credinta a cuiva, atentandu-se la dreptul sau de libera optiune. Inplicatiile sunt de ordin moral si politic, juridic, economic, cultural si psihosocial.

Forme ale manipularii

Dezinformarea- este prezentare trunchiata, selective si tendentioasa a informatiilor despre un fapt social a.i subiectul social nu are posibilitatea evaluarii corecte a situatiei

Intoxicarea- reprezinta o forma de dezinformare prin care se ofera unui subiect social informatii false privind un fapt de mare interes pentru tinta, urmarindu-se punerea acesteia pe o pista falsa care sa-I distraga atentia, sa-I consume energiile sis a o faca vulnerabila intr-o alta zona, situatie care va fi speculate de catre initiator

Identificarea-presupune aplicare unor etichete dihotomice asupra persoanelor, actiunilor,evenimentelor sau initiativelor: bune sa rele, progresiste sau retrograte, reformatoare sau antireformatoare, prietenoase sau dusmanoase, etc Astfel se realizeaza o imagine cu totul falsa asupra realitatii ceea ce faciliteaza conducerea optiunilor si actiunilor subiectului social pe o anumita directa dorita de agentul de influenta

Personalizarea- consta in conexarea fortata a unor evenimente sau fapte cu conotatii sociale positive de o anumita persoana, grup, partid sau organizatie, si a tuturor evenimentelor cu conotatii negative de alte persone, partid sau organizatii identificate drept adversary ai primelor. De fapt este vorba de o identificare rpin nominalizare

Distragerea atentiei presupune orientarea fortata a atentiei publicului spre un lement secundar, de multe ori artificial, caruia I se acorda o important cu totul disproportionate, pentru a abate atentia de la un eveniment mult mai semnificativ care se doreste a trece neobservat.

Dramatizarea si hiperbolizarea consta din exagerarea intentionata a semnificatiei unor elemente, gesture sau fapte banale, considerate drept catastrofice cand sunt facute sau sustinute de adversary( considerat ca "erou negativ"), si providentiale cand apartin " eroului pozitiv", reprezentat chair de agentul de influenta

Dezorientarea OP- se incearca dislocarea reperelor axiologice ale publicului, respective malformarea criteriilor pa baza carora apreciem ceea ce este bines au rau, dezirabil sau indezirabil, util sau inutil, progresist sau retrograde

Asocierea ilicita-consta in conexarea fortata, sistematica si peremptorie a 2 idei, personae, fapte, evenimente sau organizatii: una cu o conotaite negative consacrata si recunoscuta implicit de o majotitate; cealalta care trebuie compromisa prin acesta asociere; legaturi care sunt afirmate si nicidecum demonstrate. Scopul este discreditarea.

Discreditarea reprezinta o actiune de compromitere morala, politica sau profesionala a unei personalitati sau a unor grupuri si organizatii prin atribuirea acestora de fapte, trasaturi caracteriale sau elemente biografice care la altereaza imaginea publica si prestigiul de care se bucura

Procedee commune tuturor mijloacelor de comunicare in masa:

Punerea intr-o anumita ordina a informatiilor transmise, ai cele care se doresc a fi promovate sa fie amplasate la inceput sis a fie accentuate intr-un anumit fel, in timp ce informatiile care se dores a fi estompate sunt plasate la mijlocul fluxului informational, alaturi de informatii anoste si efectiv de foarte mica importanta.

Repetareasi accentuarea sistematica a informatiei de inters, corelativ cu ignorarea relative a informatiei care se doreste a fi estompata.

Integrarea in mesaj a unor imagini pregnante dpdv al marimii, locului de plasare, cromaticii sau comentariilor care le insotesc.

Folosirea unor mesaje subliminale, constand in stimuli de scurta durata, insesisabili in mod constient, dar care influenteaza discret atitudinile subiectilor-tinta

Introducerea alaturi de informatiile brute a unor comentarii si interpretari tendentioase care directioneaza intr-un anumit sens OP, in concordanta cu scopul urmarit de manipulator

Asocierea fortata a unor informatii dfavorabile pt persoanele sau faptele sociale preferate, cu informatii defavorabile pt alte personae sau fapte sociale care se afla in opozitie sau conflict de interese cu primele

Corelarea dupa anumite reguli a unora dintre procedeele prezentate mai sus, rezultand astfel un mesaj cu o mult mai mare putere de persuasiune sau de manipulare.

8.8 E valuarea OP: sondajele de opinie, principiile de baza ale sondajului;exigente specifice; manipularea prin intermediul sondajelor( efectul Oedip).

Prin sondaj de opinie se intelege o tehnica de evaluare a continutului, structurii si dinamicii OP, folosind chestionarele, esantionarea populatiei si prelucrarea statistica a rezultatelor

Sondajul trebuie efectuat la nivelul unui esantion reprezentativ dpdv statistic, tinand cond de toti parametric structurali ai populatiei: categorii de varsta, sex, nivelde instructie generala, profesiune, mediu residential,starea civila,etc

Intrebarile trebuie sa fie clare, simple pt a fi accesibile si sa permita raspunsuri bine differentiate. Sunt interzise raspunsurile suggestive

Operatorii de teren trebuie sa beneficieze de o pregatire speciala, ai propriile lor atitudini sau optiuni san u influenteze- chiar indirect si fara voia lor- opiniile celor chestionati

Este necesara asigurarea confidentialitatii raspunsurilor, pe fondul unei sensibilizari a subiectilor pt a participa la sondaj; se poate arata cum datorita manifestarii opiniilor lor subiectii pot influenta pozitiv activitatea unor institutii, sau pot sa participle active la viata sociala

Prelucrarea rezultatelor trebuie sa se faca pri metode statistice riguroase, iar interpretarea trebuie sa se faca pe criterii strict stiintifice. Obiectivitatea absoluta a psihosociologuli este conditia fundamentala pt asigurarea credibilitatii acestei metode de larga circulatie si utilitate sociala

Un process de influentara a OP este Fenomenul Oedip care e formulat astfel

-O prognozatinde sa se realizeze in virtutea simplului fapt ca a fost facuta. Ptin imitatie, contagiune, adeziune la tendinta majoritara, nevoia de integrare s.a apar modificari ale opinilor si atitudinilor individuale, atunci cand acestea sunt comparate cu optiunile altor personae si grupuri

- desi sunt instrumente de evaluare sociala de o mare utilitate, fetisarea si folosirea excesiva a sondajelor de opinii pot sa conduca si la unele efecte negative, avand chiar unele nuante manipulative, de care psihosociologii trebuie sa tina cont si sa le contracareze, mai ales prin pastrarea unei tinute profeionale si deontologice impecabile.

9.1 Comportamente prosociale: definitie, caracterizare psihosociala si clasificare; factori determinanti ai comportamentelor prosociale

Comportamentul social se defineste prin aceea ca odata desfasurat, ar putea avea consecinte positive pentru altii. Este un comportament care are urmatoarele trasaturi esentiale

-urmareste in mod explicit ajutorarea, sprijinirea sau protejarea unor personae aflate obiectiv in dificultate, totodata rpomovand valorile, normele si modelele sociale positive.

-este un act constient, intentionat si in raport de care exista posibilitatea si libertatea alegerii

-este desfasurat in afara oricaror obligatiuni formale sau profesionale si fara asteptarea unor recompense externe

Altruismul, generozitatea, sacrificiul si apostolatul sunt cel mai des intalnite forme de comportament prosocial, atunci cand sunt realizate in mod intentionat, dezinteresat si ca libera optiune personala.

A.        Factori psihosociali si socioculturali

Norma responsabilitatii sociale- prin educatie, integrare si control social s-a impus imperativul moral si legal ca oamenii sa se ajute intre ei, in functie de anumite tipuri de raporturi in care se afla

Norma reciprocitatii- impune o reglementere generala a raporturilor sociale ai la bines a se raspunde cu bine, cel sprijinit avand obligatia morala ca la randul sau sa sprijine pe cine ii sta in putere

Norma achitatii schimburilor sociale- postuleaza necesitatea unei "justitii sociale", conform careia raporturile umane trebuie sa se fundamenteze pe criterii de echivalenta a schimburilor realizate

B.         Factori psihoindividuali

Extravertii au o mare disponibilitate de a acorda imediat ajutor comparative cu introvertii

Persoanele sociale, predominant colerice au o mai mare disponibilitate de asumare a riscului comparatic cu persoanele nesociabile, flegmatice

Persoanel care au o mare nevoie de aprobare sociala sunt mai caritabile cu conditia ca actul lor sa aiba un character public

Atitudinile preexistente fata de persoanele si situatiile in care se solicita sprijin conditoneaza in mare masura antrenarea efectiva intr- o actiune altruista

Atitudinea si capacitatii empatice in implicare intr-o actiune de ajutorare

Dispozitia sufleteasca a unei personae influenteaza intr-o mare masura tendinta acesteia de a corda ajutor( buna dispozitie, proasta dispozitie)

C.         Caracteristicile psihosocilae ale beneficiarului de ajutor

Similaritatea- s-a demonstrate rolul asemanarilor d p d v rasial, etnic, religios si ca oamenii sunt mai dispusi sa ajute pe cei ce seamana cu ei.

Indrituirea-cand se pune problema acordarii de ajutor, sprijinitorul potential face evaluari asupra masurii in care beneficiarul potential merita acel sprijin

Aspectul fizic si sexul influenteaza sensibil predispozitia de implicare intr-un comportament prosocial. Aspectul fizic placut, imbracamintea favorizeaza primirea ajutoruli. Sexul are de asemenea o anumita importanta.

D.        Factori conjucturali si situationali

Contextul social- daca situatia in care se solicita ajutorul are loc in prezenta unei mari multimi, efectul asupra implicarii este de regula negative, datorita efectului de difuzie a responsabilitatii

Presiunea timpului- daca persoana care ar putea acorda ajutor se afla angrenata intr-o alta actiune presanta, sau daca este afectata chiar ea de unele probleme neplacute, scade probabilitatea interventiei in sprijinul unei personae aflata in dificultate

Starea meteorological- vremea frumoasa favorizeaza interventiile prosociale pe cand cea inchisa inhiba intr-o oarecare masura aceste elanuri altruiste

9.2 Comportamente cosociale: definire, caracterizare psihosociala si clasificare; strategii de rezolvare a conflictelor

In ceea ce priveste comportamentele cosociale relatiile sunt bilaterale, circumscrise in zone unor activitati si interese commune ale celor doua parti care au pozitii sociale echivalente

Colaborare reprezinta o forma de comportament in care doi sau mai multi subiecti sociali conlucreaza armonios si se sprijina reciproc in activitatea de realizare a unui scop comun. Este o forma poyitiva de comportament social, bazat pe interese comune sau complementare ale partilor.

Aparitia si mentinerea unor forme de colaborarea stabile implica mai multe conditii, din care va rezulta prfilul psihosocial al relatiilor de colaborare:

Preexistenta, aparitia sau fromularea unui obiectiv crae, in situatia data, devine scop comeun pt mai multe persoane, grupuri sau organizatii; obiectivul poate consta in realizarea unui produs material, rezolvarea unor situatii problematie, etc

Dificultatea sau specificul obiectivului sa nu permita realizarea sa in conditii acceptabile de o singura persoana, microgrup sau organizatie.

Existenta unui climat social pozitiv care sa faciliteze dezvoltarea unor relatii interpersonale deschise si de intrajutorare

Functionarea unui cadru axiologic si normativ care sa valorizeze social relatiile de colaborare dar sa si reglementeze in linii generale raporturile de acest tip, precum si cele care pt rezulta accidental din acestea

Intre persoanle implicate trebuie sa existe similitudini de ordin axiologic, intelectual si motivational.

Manifestarea sistematica a atitudinilor de incredere, corectitudine si respect reciproc, echitate in distribuirea eforturilor si beneficilor

Mentinerea unui nivel superior de comunicare intre parteneri

Stabilirea printr-o stransa conlucrare ai prin consens a normelor de colaborare, cu precizarea clara a responsabilitatilor si drepturilor fiecareia dintre parti

Competitia constituie o forma complementara de comportamentin raport cu cooperarea, manifestandu-se atunci cand un acelsasi obiectiv poate fi realizat in mod independent de doua sau mai multe persoane, grupuri sau organizatii, fara ca activitatile desfasurate de cele doua parti sa se conditioneza mijlocit.( este strans legat de nevoia de emulatie care e tendinta fiereasca de a te compara si intrece cu cei din jur)

Conflictul reprezinta un tip de comportament social care se dezvolta pe fondul intereselor divergente sau incompatibile ale mai multor subiecti, plasati in cadrul unei situatii sociale problematizata in urma modului diferit de abordare de catre partile implicate

Profilul psihosocial al situatie conflictuale:

Dezacordul, poate de buta prin simple neintelegeri, divergente minore sau interpretari diferite date unei probleme, evenimet sau situatie de interes pt ambele parti

Confruntarea adinceste divergentele de opinii si interese, prin implicarea fiecarei parti in argumentarri partizane, paralel cu insistente in a convinge partea adversa de propria dreptate.

Escaladarea conflictului atrage dupa sine normele reciprocitatii pozitive, prin recurgerea la orice mijloace pt a invinge, daca nu a distruge adversarul, identificat acum ca irevicabil si periculos

Desescaladarea este rezultatul epuizarii potentialului fizic si emotional al partilor, complementat introducerii in joc a unor considerente de costuri sociale, economice si psihice.

Rezolvarea conflictului incheie acest proces care se cele mai multe ori determina restructurari apreciabile la nivelul sistemelor cognitive, atitudinale si operationale ale partilor implicate.

Rezolvarea conflictului presupune identificarea cauzelor, eliminarea sau influentarea acestora, urmarindu-se ca partile sa ajunga in mod liber la un acord convenabil, prin reformularea situatiei initiale care a determinat aparitia dezacordului si a confruntarii.

Managementul conflictului desemneaza modul cum sunt controlate dezacordurile, confruntarile si mijloacele folosite de parti pt a-si atinge propriile scopuri, facandu-se o relativa abstractie de cauzele care au generat situatia conflictuala

Controlul conflictului are 3 conditii necesare si suficiente pt control

Capacitatea instrumentala si rezolutiva, respectiv inventarul de tehnici, procedee so abilitati disponibile si folosite pt depasirea crizei

Oportunitatea interventei, dpdv al momentului ales, timpului consumat si libertatii de a actiona in sensul dorit

Vointa partilor de a se implica in rezolvarea situatiei conflictuale

O strategie eficienta de rezolvare a conflictelor trebuie sa vizeze todeauna 3 aspecte esentiale si complementare: structura situatiei conflictuale si caracteristicile sistemului de comunicare dintre parti.

Comportamente antisociale: definitie, caracterizare psihosociala si clasificare; factori psihosociali care conditioneaza manifestarea agresivitatii si delicventei 9.3

Din categoria comportamentelor dizarmonice, cu efecte profund negative asupra clmatului psihosocial, coeziunii si functionalitatii vietii sociale sunt cele legate de agresivitate si delicventa

Agresivitatea este definita ca un comportament distructiv, orientat in scopul producerii raului asupra unor persoane, grupuri sau obiecte sociale. Urmareste in mod intetionat provocarea unor pierderi, suferinte fizice sau psihice, distrugerea unor bunuri sau chiar provocarea mortii, agresivitatea constituind o permanenta in viate sociala.

Principalele probleme teoretice care driva din desciprarea mecanismelor sociale, culturale, economice, educationale sau psihosociale prin care se produce acest fenomen sunt:

Identificarea cauzelor fundamentale de ordin genetic si filogenetic ale agresivitatii umane

Relevarea factorilor psihoindividuali, psihosociali si socioculturali care favorizeaza sau conditioneaza manifestarea agresivitatii in diferitele sale forme

Analiza raporturilor psihosociale specifice dintre victima si agresor

Efectele psihice si sociale ale agresiunilor ata asupra victimilor, agresorilor si mediului social

Modalitatile de contracarare a agresivitatii ai a efectelor sale

Forme de agresivitate

Agresiunea directa

Agresiunea activa

Agresiunea fizica, psihica, sexuala sau verbala

Agresiunea spontana

Agresiunea provocata

Agresiunea manifesta

Agresiunea intentionata

Agresiunea autoprovocata, interpersonala, failiala, grupala sau publica

Starea de discernamant

Factori spihosociali care favorizeaza manifestarea agresivitatii

Trasaturile de personalitate

Alcoolul si drogurile

Frustrarea

Provocarea directa

Starile emotionale paroxiste

Sexul

Climatul de violenta sociala

Inechitatea sociala

Mass-media

Factori fizici si demografici

Delicventa reprezinta ansamblul comportamnetelor cu caracter antisocial, prin care se incalca regulile de drept ale unei comunitati, sanctionate penel datorita consecintelor grave pe care le implica.

Clasificare

Gradul de intentionalitate

Modul de participare la comiterea delictului

Gradul de responsabilitate

Repetabilitatea infractiunii

Gravitatea infractiunii

Imprejurarile producerii infractiunii

Cauzele interne pot fi identificate atat la nivelul structurii personalitatii cat si in planul schemelor relationale pe care subiectul le-a orientat in ontogeneza, in urma procesului de socializare si integrare sociala.

Cauzele externe deriva din modul de organizare a grupurilor, institutiilor activitatilor si vietii sociale in general

Profilul psihosocial al delicventului

tendinte agresive manifeste sau latente

carente educationale-slabiciunea supraeului

instabilitate emotionala

sentimente accentuate se insecuritate si frustrare

inadaptare sociala si profesionala

dezradacinare culturala

tulburari patologice ale personalitatii,etc