Tehnici si metode intuitive de stimulare a proceselor inventive

Tehnici si metode intuitive de stimulare a proceselor inventive

Ca regula de baza in managementul ideilor inovatoare, nu trebuie neglijat aspectul calitatii tehnice si valoarea solutiei ce constituie baza proiectului de inovare. Practica arata ca asupra acestora se poate interveni prin diferite tehnici si metode de stimulare a creativitatii.

Asa cum rezulta din organigrama fluxului proiectarii creative din cursul precedent, in etapa cautarii de solutii noi sau complementare proiectantul poate si trebuie sa apeleze la o serie de tehnici si metode intuitive de creatie.

Acestea pot stimula procesul intuitiv si au cu precadere rolul de a diminua sau inlatura obstacole de natura dominant psihologica.

In lucrarile sale profesorul Vitalie Belous, [BEL], descrie pe larg natura acestor obstacole si metodele intuitive recomandate a fi utilizate in procesele creative. Categoriile de obstacole intalnite mai des in activitatea de proiectare creativa si care pot frana sau chiar bloca un proces creativ sunt :

de ordin psihologic;

de ordin gnoseologic;

de ordin educational;

de ordin tehnico-organizatoric.

Printre obstacolele de ordin psihologic se pot enumera inertia psihologica, rigiditatea functionala, frica de critica si autocritica, descurajarea si timiditatea, subaprecierea propriilor forte, influenta inhibanta a autoritatilor din domeniu etc.

Dintre obstacolele de ordin gnoseologic cele mai importante sunt cele legate de necunoasterea procesului de creatie, dezvoltarea insuficienta a deprinderilor de a folosi metode si tehnici de creatie, lipsa de informatii, ingustarea sferei preocuparilor prin supraspecializare, necunoasterea problematicii inovarii si a proprietatii industriale etc.

Obstacolele educationale sunt rezultatul de obicei a sistemelor de invatare ce pun accentual pe memorie si redare, sistem axat in principal pe cultivarea cu preponderenta a gandirii convergente.

Obstacolele de ordin tehnic se refera cu precadere la posibilitatile reduse ale inventatorilor cu raportare la o baza materiala modesta sau la sisteme organizatorice institutionale rigide si depasite.

Dintre tehnicile intuitive de grup folosite pentru stimularea creativitatii si inlaturarea obstacolelor si care prezinta unele particularitati ce pot determina succesul folosirii lor, demne de remarcat sunt :

Asocierea si consonanta, reprezentand functii ale intelectului uman prin care se stabilesc legaturi intre imaginatie si memorie, o idee antrenand pe alta,

(factorul selectiv esential care provoaca asociatia fiind consonanta), definite ca efect si cauza a asemanarii obiective, exterioare, fizice si cauza a asemanarii subiective, interioare, psihologice. In conformitate cu conceptia consonantista, in procesele de creatie fenomenul primordial este evocarea. Orientarea (directie, sens) si controlul selectiv a acesteia sunt determinate de criteriile de consonanta ;

Analogia si extrapolarea in care analogia reprezinta o asociere partial consonanta, iar extrapolarea un transfer de insusiri de la un obiect la altul. Analogia joaca un rol important in creatia stiintifica si tehnica, imprumutul de idei de la solutiile analoage conducand deseori la rezultate spectaculoase ;

Inversia reprezinta atitudinea de a abandona abordarea stereotipa a problemelor, prin flexibilitate si schimbare frecventa a pozitiei de abordare a temei de creatie ;

Empatia consta in substituirea obiectului supus studiului cu insasi persoana inventatorului si analizarea, din aceasta postura, a problemei si a posibilitatilor ei de dezoltare. Inversia si empatia fiind inrudite ca tehnici, pot conduce la rezultate similare;

Tehnica listelor interogative de verificare (Osborn) se bazeaza pe elaborarea unei liste sintetice de intrebari care sa pune in valoare efectele asocierii si consonantei, ale analogiei si extrapolarii inversiei si empatiei.

Daca tehnicile de mai sus pot fi utilizate mai mult sau mai putin consecvent si de obicei in mod individual, metodele intuitive reprezinta proceduri mai elaborate in vederea sporirii eficientei si presupun o activitate de grup.

Metodele intuitive cele mai cunoscute, cu aplicabilitate generala si rezultate verificate in practica sunt:

brainstormingul ;

sinectica sau metoda asocierii libere.

Brainstormingul (A. Osborn 1938),

este o metoda de grup care se bazeaza pe urmatoarele principii fundamentale :

este interzisa orice evaluare sau critica asupra ideilor generate in timpul desfasurarii brainstormingului;

este recomandata o totala libertate imaginativa in generarea ideilor, chiar si ideile fanteziste sau aparent hilare fiind acceptate ;

este incurajata elaborarea unui numar cat mai mare de idei. Probabilitatea generarii unei idei eficiente creste rapid, proportional cu numarului de idei emise intr-un interval de timp relativ redus ;

este incurajata si sugerata combinarea ideilor emise si ameliorarea lor pe principiul evaluarii si asocierii.

Trebuie precizat ca metoda brainstormingului nu poate fi considerata un procedeu complet, ce garanteaza rezolvarea unei probleme, ci numai una din multiplele activitati care pot conduce la descoperirea si concretizarea ideilor noi, ca o etapa in rezolvarea creative a unei probleme.

Scopul principal al acestei deliberari colective este acela de a genera si alinia o serie de idei ce pot servi ca orientare in solutionarea problemei puse in discutie, iar forta brainstormingului consta in multitudinea de idei emise in unitatea de timp si originalitatea lor.

In cele ce urmeaza se vor prezenta succinct principalele etape ale unei sedinte de brainstorming a caror schematizare este prezentata in figura 4.11.

Aceste etape in ordine sunt urmatoarele :

pregatirea brainstormingului;

desfasurarea sedintei de brainstorming;

evaluarea si selectarea ideilor.

INAINTEA SEDINTEI DE BRAINSTORMING

(Operatii preliminare)

IN TIMPUL SEDINTEI DE BRAINSTORMING

(Obligatiile fiecarui participant)

(Generarea ideilor)

Daca

Mai sunt idei

Nu mai sunt idei

Prelucrarea ideilor

SFARSITUL BRAINSTORMINGULUI

Fig. 4.11 Principalele etape ale unei proceduri de brainstorming

Pregatirea brainstormingului

O sedinta reusita de brainstorming presupune o pregatire individuala prealabila. Obiectivul principal al fazei de pregatire este acela ca fiecare participant sa ajunga la sedinta de brainstorming cu o lista de sugestii relativ la problema ce se cere rezolvata.

Fiecare participant este instiintat cu circa 2 zile inaintea sedintei asupra datelor si naturii problemei de rezolvat (daca este prea generala se va descompune in elemente de baza componente). Se lasa in felul acesta un timp pentru sinteza si analiza, pentru incubatie si elaborarea primelor asocieri astfel ca in momentul inceperii sedintei de brainstorming fiecare participant sa poata conta pe un numar variabil de idei susceptibile de a fi retinute sau combinate in cadrul deliberarii de grup. Fiecare participant va incredinta moderatorului inaintea inceperii sedintei propria lista de sugestii.

Desfasurarea brainstormingului

O echipa ideala de brainstorming este constituita din 10-12 participanti, un moderator (sau animator) si un secretar. Secretarul are sarcina de a consemna esentialul fiecarei idei in timpul sedintei pe masura ce acestea sunt emise. El numeroteaza ideile emise cat si sugestiile individuale emise (acestea pot fii uneori foarte utile in dezvoltarea solutiei finale).

Pe aceasta lista ideile sunt anonime. Este de dorit a se folosi un computer pentru aceasta faza de consemnare a ideilor astfel incat lista de idei sa poata fii proiectata pe un ecran. Participantii la sedinta de brainstorming vor avea aceste idei mereu sub ochi si vor fi stimulati in realizarea unor eventuale combinari sau asocieri interesante.

Ca toti ceilalti participanti, moderatorul va trebui sa-si pregateasca sedinta de brainstorming. Daca problema pusa in discutie este prea complexa, el va trebui s-o descompuna in mai multe elemente componente stabilindu-si de asemenea o lista personala de sugestii pe baza carora se poate relansa sedinta de brainstorming daca discutiile intra intr-un punct mort. Totusi, de preferinta moderatorul orienteaza cautarea ideilor pe diferite piste altele decat cele din lista proprie de sugestii.

Tabelul 4.3

Inaintea inceperii deliberarii colective, moderatorul trebuie sa procedeze in ordine la:

reamintirea problemei puse si incadrarea ei intr-un anumit context;

reamintirea regulilor brainstormingului;

enuntarea intrebarilor legate de brainstorming;

initializarea activitatii prin "incalzirea' grupului.

De obicei scurta "incalzire" a grupului la inceputul sedintei de brainstorming se face reactivandu-se imaginatia participantilor prin evocarea unor exemple sau exersarea unei probleme simple.

In timpul deliberarii colective fiecare participant isi prezinta pe rand cate o idee astfel incat sa se dea posibilitatea explorarii a cat mai multe idei, asocieri, ameliorari sau combinari de idei, si in final selectionarea unui lot de idei valoroase.

Daca in timpul enuntarii ideilor un participant vrea sa intrerupa procesul pentru a completa ideile anterior emise, el va cere pentru aceasta, printr-un semn discret (fara a deranja pe cel ce expune o solutie proprie) permisiunea moderatorului.

Daca activitatea treneaza moderatorul intervine furnizand date suplimentare, sau incitand explorarea unei noi piste. In mod ideal o sedinta de brainstorming dureaza circa 30 de minute ce pot fi consecutive sau secvential constituite, totul depinzand de dinamica grupului. In general cele 30 de minute sunt extenuante pentru ca procesul de concentrare este solicitat sa fie maxim.

In ceea ce priveste intrebarile legate de brainstorming, ele au rolul de a stimula imaginatia si sunt elemente de baza in tehnica moderatorului. Cu titlul informativ redam in tabelul 4.3 lista intrebarilor folosite in sedintele de brainstorming la Massachusets Institut of Technology (MIT).

Evaluarea si prelucrarea ideilor

O sedinta de brainstorming odata incheiata poate furniza o multitudine de idei. Evaluarea si prelucrarea ideilor depinde de contextul in care se desfasoara intreaga activitate fara a se recomanda o schema rigida de operare.

O prima operatiune care se impune consta in clasificarea tuturor ideilor emise in acest scop secretarul intocmind o lista a ideilor sugerate moderatorul asigurandu-se ca fiecare idee a fost expusa si nota clar si concis si apoi cuprinsa intr-o clasificare.

Se realizeaza in continuare o evaluare prin selectarea ideilor mai interesante cu raportare la problematica data. In aceasta faza si mai ales atunci cand este vorba de o problema tehnica se face evaluarea de catre o echipa competenta posedand un spirit critic mai sigur si mai obiectiv, echipa fiind constituita nu numai din specialisti ci si din cadre cu responsabilitati directe in rezolvarea problemelor similare.

Pentru usurarea evaluarii si selectarii ideilor, pentru o problema tehnica de exemplu, este utila utilizarea unei liste de intrebari de tipul :

va mari productivitatea ?

va imbunatati precizia ?

va creste fiabilitate?

se vor inregistra progrese in deservire, sau intretinere?

se vor inregistra economii la costuri ?

se vor ameliora conditiile de lucru ?

In final ideile selectionate insotite de o scurta descriere ce le precizeaza caracteristicile sunt incredintate specialistilor pentru concretizare, dezvoltare si implementare industriala daca este cazul.

4.7.2. Sinectica ( W.J.J. Gordon)

Sinectica vine de la un cuvant din limba greaca care vrea sa sugereze intelegerea, reunirea, aprecierea. Ca metoda intuitive de creatie, prin asociere libera, a fost creata de americanul W.J.J. Gordon pentru a dezvolta capacitatile creatoare ale indivizilor de toate profesiile si toate nivelele. Se bazeaza pe definirea si solutionarea problemelor printr-un procedeu desfasurat in doua etape, [BEL] :

a face familiar un lucru ciudat, necunoscut;

a face ciudat un lucru familiar.

Prima grija in definirea si solutionarea unei situatii problematice este de a intelege problema. In aceasta faza analitica trebuie intelese elementele fundamentale si conexiunile problemei in cautarea unei solutii si de aceea, prin

analiza se cauta familiarizarea cu un lucru ciudat, in aparenta strain. In general omul este conservator prin natura sa si orice lucru ciudat, nou, il deranjeaza. Trebuie deci convins sa asimileze noile notiuni obligandu-l sa patrunda intr-un cadru mental, care are rolul sa acomodeze aceasta aparenta de 'ciudat-strain' cu fapt si lucruri comune, cunoscute si a le face familiare.

Este vorba deci de a dobandi capacitatea de a vedea lucrurile cu "alti ochi" ceea ce va pregati cea de a doua etapa si anume de a face ciudat sau intr-un mod cu totul nou un lucru familiar. Aceasta se poate realiza prin tehnica distorsiunii, inversiei sau transpozitiei radicale si prin utilizarea unor metafore pe baza de analogii personale, directe, simbolice sau chiar fanteziste. In ansamblu este vorba de un proces mental specific, reproductibil si adaptabil la o mare varietate de situatii in care in prima etapa se da curs liber imaginatiei pe cand in cea de a doua etapa se pune problema disciplinarii pentru ca speculatia sa fie canalizata, incurajata si valorificata.

Cu cat bagajul de informatii utilizabile este mai bogat cu atat sansele de acces sunt mai ridicate. De asemenea cu cat numarul persoanelor de preocupari complementare, dar diferite, implicate in process, este mai mare cu atat cresc sansele descoperirii de noi solutii.

Metoda presupune parcurgerea urmatoarelor secvente [BEL]:

Enuntarea problemei in forma data;

Analiza problemei;

Sugestii imediate sau purjarea de idei;

Enuntarea problemei asa cum a fost inteleasa;

Cresterea "distantei metaforice" utilizand analogia directa, analogia personala sau conflictul condensat;

Eventuala repetare a secventei anterioare, dar in alt context;

Adaptarea fortata a fantezei;

Generarea unor solutii posibile.

Grupa de lucru se constituie din 5 10 membri avand un moderator - conducator si un stenograf. Se incepe prin enuntarea si explicarea generala a problemei urmata de o analiza si detaliere a acesteia, pornindu-se de la general la particular. In timpul analizei problemei se raspunde la toate intrebarile care apar in timpul prezentarii. Chiar in aceasta faza pot aparea sugestii imediate pentru rezolvarea problemei.

Astfel, noile idei pot sa apara ca idei de principiu, ca idei fundamentale, ca inventii pilot sau de detaliu. Deseori aceasta faza poarta numele de "purjare" intru- cat este destinata eliberarii mintii de orice idei preconcepute care ar putea influenta negativ procesul de creatie. In urma acestei faze problema poate fi redefinita asa cum a fost inteleasa si se poate preceda la "excursia creativa" propriu-zisa la care

prin participarea coordonatoare activa a moderatorului (conducatorului) de grup se apeleaza la analogii, inversii, empatii, evocari etc.

Metoda sinectica se bazeaza pe faptul ca procesul creativ este mai productiv in conditii mai cunoscute pentru participant. Sinectica este mai adecvata rezolvarii problemelor creative din tehnica, fiind practicabila in grupele de creatie formate din specialisti in domeniu.

Tehnici si metode logice de creatie

Tehnicile si metodele psihologice -intuitive de creatie reprezinta mijloace importante pentru stimularea creatiei tehnice, dar ele sunt doar componente artizanale a caror intelegere, insusire si folosire eficienta este posibila numai printr-un antrenament consecvent atat individual cat si in grupele de creatie. In general se afirma ca ele favorizeaza inventarea , dar evident nu o determina.

In ultimul timp in procesele creative isi fac din ce in ce mai mult prezenta tehnicile si metodele logice deliberat orientate spre creatie ca rezultat a unei activitati logice. Pana in prezent logica stapaneste doar procesele de creatie bazate pe combinarea dintre elemente cunoscute ce conduc la ansamble cu functii superioare. De aceea inventiile care au la baza o structura care reprezinta o combinare de elemente cunoscute intr-un nou ansamblu calitativ superior pot fi realizate urmandu-se o cale logica, analitica si deductiva. Pentru astfel de inventii se pot elabora proceduri logice care plecand de la informare si sinteza informatiilor si precizarea pe aceasta baza a temei de creatie sa conduca cu o sansa sporita de reusita la o noua solutie calitativ superioara.

In acest context se pune intrebarea daca procedeele logice folosite in procesul creatiei conduc in mod inevitabil la realizarea de inventii ceea ce poate introduce notiunea de inventie logic determinate.

Exista curente de opinie care sustin acest punct de vedere si care apreciaza ca "astfel de inventii ... fac accesibil actul de creatie tehnica si oamenilor fara inspiratie, la care colaborarea dintre constient si subconstient se situeaza la cote inferioare de eficienta, . procesele logicizate pot fi formalizate si transferate mijloacelor electronice de baleiere, mult mai rapide decat creierul uman " [BEL].

Pe de alta parte o asemenea conceptie vine in contradictie cu insasi esenta definitiei unei inventii la care unul din atributele de baza il constituie aportul sau stepul inventiv fara de care inventia nu ar fi decat o realizare tehnica de nivel superior. Aportul inventiv implica pe deplin elementele specifice ale personalitatii umane si ca atare orice procedeu evident, chiar daca rezulta dintr-un rationament mai sofisticat (ex. combinarea), este accesibil oricui doar cu un efort de asimilare.

In acest context este dificil de apreciat in ce masura o succesiune de rationamente de nivel superior poate sa determine in final obtinerea unei inventii pentru care sa putem asocia fara retineri aprecierea de a fi logic determinate.

Tehnicile si metodele logice care in majoritatea lor au la baza analiza combinatorie pot fi considerate ca tehnici si metode de asistare a procesului de creatie, si pot influenta in mod semnificativ calitatea rezultatului muncii de creatie, pot spori semnificativ a sansele de realizare a unei inventii. Factorul uman are insa rolul determinant in calitatea aportului inventiv.

In procesul proiectarii creative este importanta insa exploararea tuturor resurselor oferite prin utilizarea pe de o parte a tehnicilor si metodelor psihologice, prezentate in capitolul anterior, si a tehnicilor si metodelor logice asistate pe de alta parte.

Prima categorie, mai mult artizanala, poate stimula si chiar finaliza un proces creativ pe cand cea de a doua categorie prin amploarea, profunzimea si rigurozitatea investigatiei creste in mod considerabil probabilitatea gasirii unei solutii noi, originale.

Chiar daca notiunea de inventie logic determinata, ca rezultat obligatoriu al unor cautari folosind tehnici si metode logice, este o categorie inca in dezbatere, practica arata ca in orice activitate de proiectare creative utilizarea tehnicilor si metodelor logice conduce la o crestere substantiala, semnificativa a rezultatelor atat din punct de vedere al frecventei aparitiei lor cat si din punct de vedere calitativ.

Luandu-se in consieratie marile posibilitati ale creatiei pe baza de combinatii si bisocieri - extrapolari s-au dezvoltat metode analitice dintre care merita sa amintim pe cea a matricei descoperirilor a lui A. Moles, a metodei morfologice a lui F. Zwicky, a metodei obiectului generalizat al creatiei tehnice a lui V. Belous, [BEL]. Toate aceste metode, pe larg prezentate in lucrari de referinta au ca baza matematica teoria combinatorie dezvoltata cu success in domeniul inventicii si ingineriei valorii de A. Kaufman.

Cercetarea morfologica prin matrici

Orice problema poate fi abordata din mai multe puncte de vedere, fiecarui punct de vedere putandu-se asocia de asemenea mai multe calitati. Combinarea acestor calitati si puncte de vedere poate sugera o multitudine de solutii posibile ale problemei, multitudine ce se poate aranja intr-o structura morfologica. Chiar daca nu toate solutiile sunt viabile sau de valoare, structura morfologica pune in evidenta totalitatea combinatiilor posibile in functie de acuratetea definirii punctelor de vedere si a calitatilor potential existente.

Intrucat in combinatorica inventiva exista de regula mai multe criterii, si fiecare criteriu are cel putin un atribut, pentru clasificarea solutiilor si identificarea celor valoroase se pune problema identificarii tuturor combinatiilor posibile.

Daca o anumita problema este analizata din X criterii ( A,B,C, ) fiecare avand un numar diferit de attribute (a b g,.) numarul total N de combinatii posibile este :

N = a . b . g (4.8)

X variante

Rezulta o morfologie generala constituita din X ansamble formatoare (A,B,C.). Combinarile de cate un element din fiecare ansamblu formator, in ordinea ansamblelor formatoare, poarte denumirea de ansamblare si se asociaza cu o solutie posibila problemei date. Pentru analiza doar doua puncte de vedere (criterii) carora le corespund un numar de calitati (atribute), vom putea defini o matrice morfologica plana pornind de la cele doua ansamble formatoare (fig. 4.12).

B₁ B₂ B₃ B₄

A₁ A = A₁ , A₂ , A ₃

B = B₁, B₂ , B₃, B₄

A₂

A₃ criterii atribute

Fig.4.12 Matrice morfologica plana.

Fiecare patratel din cele 12 combinatii posibile reprezinta o combinatie nerepetabila, o posibila solutie.

In cazul a trei ansamble formatoare rezulta o matrita spatiala (fig. 4.13), paralelipipedica, in care fiecare solutie combinata (volum elementar) reprezinta una din solutiile posibile.

  A₁

A₂

   

A3B1C1 A3B1C2 A3B1C3

C₃

A₃ C₂

C₁

Fig. 4.13. Exemplu de matrice tridimensionala

B₁ B₂ B₃

In cazul in care cercetarea morfologica este elaborata, introducand criterii si atribute numeroase ce urmaresc in definitiv o cat mai mare finete de explorare, structura morfologica a solutiilor de combinatie posibile devine dificila. Chiar prin metoda de concentrare, ameliorarea explorarii este nesemnificativa si in acest caz se poate recurge la una din metodele de cercetare selective si anume :

cercetarea morfologica secvential - selectiva;

cercetarea morfologica ponderat selectiva.

Pentru actul creatiei tehnice este important de a selecta si a mentine in atentie doar solutiile realmente sau potential valoroase. Exemple elocvente de aplicare a unei astfel de proceduri sunt pe larg prezentate in lucrari de specialitate, [BEL], [DRA].

Tehnica deciziilor impuse

In urma realizarii etapei finale a cercetarii din literatura de brevete, este de asteptat ca un numar mai mic sau mai mare de solutii sa prezinte un interes aparte. De obicei gradul de interes pentru solutiile de cercetare este in concordanta cu criteriile operationale specifice momentului investigatiei. Aceste criterii operationale care sunt dependente de obiectivele, mijloacele, strategia si mediul in care opereaza proiectantul vor conduce la necesitatea ierarhizarii solutiilor retinute. Ierarhizarea in raport cu criteriile operationale poate fi facuta in etapa de documentare cu raportare la solutiile retinute din literatura de specialitate si de brevete, dar poate fi facuta si in etapele intermediare sau finale de elaborare a propriilor solutii.

Pentru realizarea ierarhizarii dorite care sa evidentieze solutia ori lipsurile stadiului actual al tehnicii in domeniu se pot folosi metoda diagramelor de idei sau obiectelor generalizate ale creatiei tehnice [BEL], dar mai elocventa si mai ales folosita este compararea solutiilor prin "tehnica deciziei impuse".

"Tehnica deciziei impuse" presupune parcurgerea in ordine a urmatoarelor faze :

listarea criteriilor operationale in ordinea obisnuita de importanta ;

ponderarea criteriilor prin stabilirea coeficientilor respectiv de importanta;

reordonare a criteriilor dupa coeficientii de importanta;

compararea solutiilor cunoscute prin prisma fiecarui criteriu si stabilirea numerelor valorice pentru fiecare solutie;

reordonarea solutiilor dupa numarul valoric rezultat, stabilirea solutiei optime si directiei actuale de dezvoltare a tehnicii in domeniu;

evidentierea lipsurilor stadiului actual al tehnicii.

In literatura de specialitate, [BEL], [ICL], [DRA], sunt prezentate pe larg exemple de aplicare a acestui algoritm de ierarhizare a solutiilor.

Algoritmul poate fi aplicat cu succes si pentru faza de evaluare calitativa a solutiilor tehnice rezultate in cercetarii morfologice matriciale, rezultatul fiind ierarhizarea acestora dupa valoarea intrinseca.