Spatiul privat /vs/ spatiul public

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA « ION MINCU » DIN BUCURESTI

SCOALA DE STUDII AVANSATE - ARHITECTURA VERNACULARA SI SPATIU SACRU

SPATIUL PRIVAT /VS/ SPATIUL PUBLIC

-REFERAT-

SPATIUL PRIVAT /VS/ SPATIUL PUBLIC

"Tot ce se naste cauta spatiu si durata; de aceea scoate altceva din loc si-i scurteaza durata."

(Goethe, Max. 1252)

Spatiul este forma fundamentala de existenta a materiei inseparabila de aceasta avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. Este o ingradire nemarginita care cuprinde corpurile ceresti. Printre sinonimele spatiului am intalnit: loc, suprafata, intindere, distanta, interval, loc intre doua obiecte.

Dintotdeauna oamenii au fost interesati si preocupati de problema spatiului. Tema spatiului a fost cecetata de multi filosofi, sociologi, arhitecti, teologi etc. caci spatiul este tema ce se intalneste in toate domeniile de cercetare.

Spatiul nu este o schema innascuta, o geometrie, ci un proces ce se realizeaza progresiv. Exemplul il intalnim in facerea lumii: "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul. Si pamantul era netocmit si gol." (Facerea 1, 1-2). Acest pamant netocmit si gol, constituie doar premiza a ceea ce Dumnezeu va realiza in urmatoarele sase zile.

Spatiul, asa cum a fost lasat de Dumnezeu este infinit, dar mintea marginita a omului a cautat sa delimiteze spatiul. De exemplu: spatiu sacru /vs/ spatiu profan (la randul sau delimitat in spatiul cosmic, spatiul aerian, spatiul maritim, terestru, spatiul verde, locativ, privat si public etc.).

Ne vom opri asupra ultimelor doua tipuri de spatiu, care au pus probleme ganditorilor din toate timpurile.

Spatiul privat sau spatiul de locuire este locul in care omul se reculege, caci aici familiaritarea si intimitatea sunt in continua conlucrare. Spatiul privat (casa) este spatiul prin care ne identificam si tot casa este pragul de trecere dintre lumea de afara si cea de dinauntru.

Alegerea spatiului de locuire, in vederea constuirii unei asezari a suscitat inca din vremuri vechi un interes aparte, precum si incununarea unui efort suprem, aspect ce a avut drept rezultanta o locuire statornica pe intreg spatiul de studiu.

Dobandirea unui spatiu de locuire nu a fost niciodata ceva intamplator, fara importanta.

Locuinta constituie mediul de existenta si refugiu pentru orice populatie sedentara.

In afara spatiului de locuire este spatiul public. Trecerea de la spatiul privat la cel public necesita, pentru individ, curaj. Aici omul intra intr-o relatie cu ceilalti de multe ori, una competitiva.

La baza spatiului public stau comunicarea si interactiunea indivizilor astfel incat treburile private devin, aici, publice. Iata ce inseamna socialul.

Trecerea dintre doua spatii se realizeaza printr-o usa, printr-un prag. Aceste doua elemente sunt in acelasi timp puncte de legatura sau puncte care despart cele doua lumi, lumea privata de cea publica.

In cadrul spatiului public intra si spatiul locului de munca. Distanta dintre spatiul privat si spatiul locului de munca este strada. Aceasta se identifica cu spatiul rutinei, al drumurilor batute in diferite directii si al frecventarii locurilor deja cunoscute.

Spatiul public se negociaza in permanenta; el este un joc permanent al distantelor.

Strada, ca semnificatie spatiala, este linia, canalul mijlocul care leaga, asa cum am mai spus, cele, doua repere ale existentei umane, casa si munca.

Strada este sinonima cu deschisul, avand capacitatea de a conduce catre o multitudine de alte locuri si tot acest deschis face referire la deschiderea catre ceilalti indivizi.

Spatiul deschis (public) al strazii este spatiul nimanui dar in acelasi timp al tuturor. Asupra strazii nimeni nu are proprietate si de aceea toti cei care-l practica sunt anonimi, simpli trecatori, nemaifiind ei insisi, fiecare cu profesia si cu personalitatea lui (devenind indivizi). Din acest anonimat individul este scos de un altul printr-o simpla intalnire, prin care le este recunoscuta personalitatea, redevenind cineva (redevenind persoane).

Spatiul si timpul strazii, ne dezvaluie definitia cotidianului, pe care-l asimilam uzual rutinei - routine - ce se inrudeste cu roue - roata - dar si cu route - drum - atribuind vietii de zi cu zi circulariatatea si repetitia trecerii si a inaintarii.

Strada poate deveni si un loc al securitatii daca sunt respectate cateva reguli (reguli precise de trecere si mecanisme de protectie pentru a inlatura agresiunea dintre indivizi, existenta cladirilor orientate cu ferestre catre strada si utilizare frecvena a trotuarelor).

Popularea si securitatea strazii nu sunt obtinute in mod fortat ci prin atragerea trecatorilor prin inzestrarea strazilor cu locuri publice si magazine, ale caror orare de lucru sa fie cat mai lungi. Aceste locuri publice sunt motive concrete de utilizare a strazii, atragand traficul in locuri care nu au nici o atractie prin ele insele. Necesitatea lor consta in evitarea vederii vidului, a ordinei si a calmului, lucruri care il intriga pe orasean.

In ceea ce priveste securitatea, ea incepe inca de la proprietarii locurilor mentionate mai sus, al caror interes este bine inteles, siguranta si increderea clientilor ce fac posibila revenirea lor.

Un loc al securitatii este si societatea. Indivizii sunt dispusi sa lase anumite libertati pentru a trai cu ceilalti in siguranta. Aceste libertati sunt date in mod gratuit de puterea divina, Dumnezeu, care odata inlaturate vor deveni apoi drepturi, date de institutii care vegheaza la buna convietuire. Astazi, ideea de drepturi, inlatura ideea de indatorire.

Oamenii, traind in comuniune, devin fragili, iar societatea este, de fapt, o lupta salbatica de supravietiure; omul este lup pentru om.

Explozia oraselor, in defavoarea satelor este guvernata de imperativele consumului. Acest consum isi are originea in supermarketurile uriase, construite pe terenuri virane. Raspandirea acestora tinde catre mecdonalizare (termen ce descrie existenta acelorasi produse, asezate in acelasi mod, pe care la poti cumpara oriunde, oricand).

Ajungem, asadar, la concluzia lui Michel de Certeau, ca viata cotidiana este o inventie, ceea ce elimina atat ideea spontaneitatii, cat si cea a pasivitatii omului. Intr-adevar, inventia cotidianului se face prin maniere si tehnici specifice, dar incercarea descoperirii si definirii acestor maniere constituie o lupta, mai ales pentru sociologi, lupta al carei deznodamant nu il putem intrevedea.

Vorbind de "braconaj", in descrierea evolutiei spatiului, cred ca se explica ideea inventiei cotidianului. Personal, vad in acest "braconaj" - idee ce intalneste vanatoarea si ilegalitatea acesteia - lupta pentru supraviatuire a indivizilor.

A vedea si a face sunt cele doua verbe ce descriu organizarea spatiului cotidian.

Spatiul nu mai este construit doar prin efectul material si concret al structurilor construite, permanenta reperelor arhitectonice si urbanistice, ci tine cont si de necesitatea reprezentarilor estetice ale teritoriului contemporan, prin proliferarea de efecte speciale care afecteaza, odata cu constiinta timpului si a distantelor "perceptia mediului".

Orasele au incercat sa copieze satul ("Bucurestiul este un sat mai mare" - anecdota populara), dar ceea ce diferentiaza orasul de sat sunt raporturile naturale care exista doar in vechiul sat. La orase intalnim risipirea in spatiu, mentalitatea limitata si recompunerea partiala a aglomeratiei.

Uzinele si casele de cultura, satele de vacanta si blocurile sunt organizate tocmai pentru a raspunde necesitatii de aglomeratie a indivizilor adunati la un loc, mutati de la sat la oras.

Miza lumii postmoderne este spatiul, spre deosebire de lumea moderna, in care efortul este dus in directia stapanirii si controlului timpului.

Lumea cotidiana este, asadar, prin excelenta o lume dinamica, dominata de o aparenta incoerenta in raport cu actiunea institutiilor sociale.

Individul isi pierde semnificatia atunci cand se afla in lume devenind disponibil cu ceea ce se afla in lume fiind determinat sa intre in contact cu lucrurile si cu ceilalti indivizi. De aici rezulta disponibilitatea si dispozitia.

Disponibilitatea este atitudinea de deschidere neconditionata a tot ceea ce vine din lume, de infruntare a evenimentelor mondene.

Dispozitia ar fi contactul cu lucrurile ce ne inconjoara, fiind dispusi de a intra in contact cu ele, si risipiti printre ele.

Prin disponibilitate si dispozitie se intemeiaza in societate relatia eu-tu. In aceasta relatie celalalt mi se adreseaza mie, ma solicita cu un scop anume, iar aceasta solicitare ma face responsabil de interpelare. Eu si tu sunt forme originare ale proximitatii in timp ce el este forma indepartarii, a distantarii. Tu este de la bun inceput un obiectiv dat, eu este cel caruia tu ii este dat, iar celalalt (el) se constituie ca punct necesar de sprijin ca proba de netagaduit a existentei proprii.

Rezultatul pozitiv al relatiei dintre eu si tu constituie comunitatea sub pronumele persoanei I plural - noi. Noi este certitudinea vie si dinamica a deschiderii si exterioritatii pe care le implica aceasta relatie, iar inauntrul ei este spatiul apropierii si al indepartarilor negociate de membrii comunitatii. Aceasta solidaritate interna si disponibilitatea reciproca ce se gaseste in cadrul "comunitatii" noi creeaza un "afara" - voi.

Adapostirea eu-lui sub acoperisul unui noi protector se constituie, de fapt, din totalitatea oraselor cu case, cu strazi si drumuri.

Orasele sunt totodata arhitecturi materiale si proiecte metafizice, fie ele religioase sau politice.

Casele sunt in acelasi timp rezultatul si sursa imaginatiei iar strazile si drumurile sunt "solidificari ale miilor de pasi care le strabat si ale miilor de povestiri care le nareaza.

Spatiul, inainte de a fi masurat (lungime, latime, inaltime) este relatie, senzatie si sentiment, este posibilitatea de a fi in lume, iar geometrizarea lui este modalitatea cea mai functionala de a socializa spatiul si de a stapani natura.

Spatiul ramane depozitul principal al ramasitelor de elemente sacre in existenta individuala cat si colectiva din actuala societate. Aceste ramasite se traduc in pastrarea si consolidarea unui numar de opozitii pe care institutiile nu indraznesc sa le atinga si pe care noi, cei din societate le luam ca date de la sine.

Spatiul in care socializam nu este unul omogen si vid ci este incarcat de calitati, fiind si un ansamblu de relatii care definesc amplasamente unice.

Omul postmodern, invatand din experienta modernului ca nu poate stapani timpul, si nu isi poate lungi viata, incearca sa stapaneasca acum spatiul - public sau privat - care i se pare palpabil, posesie ce ii aduce o oarecare mangaiere la gandul perenitatii.

Toata aceasta alergare neincetata de la a defini pana la a stapani spatiul nu isi poate gasi un sens adevarat in Soteriologie. Pentru unul ce se declara crestin chiar si notiunea de timp devine relativa, stiind ca la sfarsitul acestuia se va intalni cu Creatorul sau.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIA sau Sfanta Scriptura, EIBMBOR., Bucuresti 2002;

CAMILAR MIHAI, CAMILAR MARIA, Universul mitologic al dobandirii si amenajarii spatiului de locuire in Bucovina, in IANUS, 10-11/2005, p. 120-130;

ELIADE MIRCEA, Sacrul si Profanul, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992;

FUKUYAMA FRANCIS, Viitorul nostru postuman, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

HANULESCU CRISTINA, Un spatiu al stabilitatii si permanentei, in IANUS, 10-11/2005, p. 131-137;

MIHALI CIPRIAN, note de curs, format electronic (Spatiu si loc intr-o abordare sociologica, Modele de constituire a spatiului, . Un proiect, Heidegger si problema spatiului, Strada si spatiul deschis al trecerii, Guy Debord - Societatea spectacolului Gilles Deleuze & Félix Guattari, CAPITALISME ET SCHIZOPHRÉNIE 2 MILLE PLATEAUX etc.)