EXPERTIZA DACTILOSCOPICA

1. Aspecte generale privind desenele papilare

a. Notiunea si obiectul dactiloscopiei judiciare

Dactiloscopia judiciara este acea ramura a tehnicii criminalistice care se ocupa cu studiul desenelor papilare ce se intalnesc in regiunea digitala, palmara si plantara, precum si a urmelor lasate de aceste regiuni in campul infractiunii, pentru identificarea persoanelor si cadavrelor[1].

Obiectul dactiloscopiei judiciare[2] il formeaza urmatoarele probleme:

elaborarea procedeelor si mijloacelor de descoperire, relevare, fixare, ridicare, examinare si interpretare a urmelor desenelor papilare lasate de o persoana in diferite locuri;

elaborarea regulilor de codificare a desenelor papilare in vederea organizarii evidentelor dactiloscopice pentru constatarea recidivei, a numelor false si pentru identificarea infractorilor pe baza urmelor papilare tasate la locul faptei;

elaborarea metodelor de tinere in evidenta a urmelor papilare ramase la infractiunile cu autori necunoscuti;

elaborarea procedurii de amprentare a persoanelor si cadavrelor;

elaborarea metodologiei de identificare prin expertiza dactiloscopica a infractorilor dupa urmele papilare create de acestia la locul comiterii infractiunii;

identificarea cadavrelor necunoscute (gasite fara acte asupra lor) pe baza impresiunilor prelevate de la acestea. În asemenea situatii exista doua posibilitati:

cand persoana careia ii apartine cadavrul a fost ampren­tata in timpul vietii;

cand familia, rudele sau prietenii unei persoane disparute in conditii necunoscute, pot prezenta obiecte pe care ar fi putut ramane urmele papilare ale celui disparut.

b. Constructia si proprietatile desenelor papilare

Pielea este invelisul care imbraca intreaga suprafata a corpului uman, fiind formata din trei straturi: epiderma, derma si hipoderma care la randul lor se impart in mai multe straturi componente, fiecare avand un rol precis determinat.

Epiderma este stratul exterior al pielii format din mai multe straturi de celule epiteliale. Celulele superioare ale epidermei sunt celule moarte si formeaza un strat cornos care face din epiderma un invelis protector al pielii.

Derma sau pielea propriu-zisa este un tesut fibros, conjunctiv si elastic, care contine vase capilare, arteriale si venoase, precum si terminatiile in numerosi nervi senzitivi. Stratul superior al dermei numit si strat papilar, este format din o serie de proeminente conice denumite papile[3].

În varful papilelor, ce sunt strabatute fiecare de un canal, se afla porii prin care se elimina transpiratia si toxinele din corp. Papilele situate in derma se situeaza si la nivelul epidermei sub forma acelor proeminente care datorita dispunerii lor liniare, unele langa altele formeaza crestele papilare[4].

Papilele fiind dispuse in stratul dermic nu sunt distruse in cazul unei raniri usoare, deoarece crestele papilare se regenereaza dupa scurt timp, in forma initiala. Cand aceste papile sunt distruse, pe epiderma se formeaza un tesut conjunctiv fara creste papilare. Papilele din derma au o inaltime ce variaza intre 0,1 si 0,4 mm si o latime intre 0,2 si 0,7 mm, ele continua si la nivelul epidermei, unde se reprima identic.

Sudoarea secretata de glandele sudoripare si substantele secretate de glandele sebacee, formeaza la suprafata epidermei un strat de zaharuri si grasimi care, la contactul cu un obiect, se depun pe suprafata acestuia, reproducand in stare latenta (invizibila) desenul papilar de pe degete, palma sau plantei piciorului.

Hipoderma este stratul cel mai profund al pielii, situat sub derma, care face legatura intre piele si organele interne.

Crestele papilare de pe cele trei regiuni enuntate formeaza desenul papilar, un desen pe cat de complicat, pe atat de util in identificarea fizica a unei persoane, deoarece modul de repartizare a acestor creste papilare nu se fac la fel la toti indivizii, fiecare persoana fiind caracterizata printr-un mod propriu de repartizare.

Intervalul dintre doua creste papilare poarta denumirea de sant papilar, care are aceleasi dimensiuni ca cele ale crestelor pe care le separa. Deosebirea dintre santurile papilare si crestele papilare, in cadrul unei urme se face foarte usor, daca avem in vedere faptul ca, in mod obligatoriu, pe traseul crestelor papilare sunt asezati porii.

În afara crestelor si santurilor papilare, la examinarea reliefului pal­mei si a talpii piciorului, se studiaza si santurile de flexiune care despart diferite regiuni ale degetelor, palmei si plantei piciorului, precum si incretiturile pielii care strabat transversal crestele papilare (denumite linii albe).

Expertiza dactiloscopica are ca obiect determinarea provenientei urmelor digitale, palmare si plantare ridicate de la fata locului in cazul comiterii unor infractiuni, respectiv identificarea degetului, palmei sau talpii piciorului care le-a creat. In mod frecvent se realizeaza identificarea persoanei dupa urmele digitale si palmare denumite generic "urme papilare" dupa papilele dermice care practic le creeaza.

c. Fundamentul stiintific al identificarii persoanei dupa urmele papilare este dat de proprietatile acestora: individualitatea, stabilitatea, inalterabilitatea si longevitatea.[5]¹

Ø     Individualitatea (unicitatea) desenului papilar este o proprietate care face ca fiecare desen sa fie identic numai cu el insusi. Din calculele facute, in care s-au luat in consideratie doar patru elemente individuale, a rezultat ca abia la saizeci si patru miliarde de desene pot fi intalnite doua identice. Tinand cont de faptul ca exista 22 de elemente individuale, posibilitatea ca doua desene papilare sa fie identice este practic exclusa.

Ø   Stabilitatea (fixitatea) este o insusire caracterizata prin aceea ca modificarile desenului papilar in timpul vietii individului privesc doar dimensiunile datorate procesului de crestere a acestuia, neaparand sau disparand creste papilare.

Ø   Inalterabilitatea desenului papilar se caracterizeaza prin aceea ca el este indestructibil, indiferent de factorii externi care actioneaza asupra lui, exceptand situatiile unor afectari profunde. Daca a fost afectat dermul, desenul papilar nu se mai reface, dar apar cicatricele, care in loc sa ingreuneze identificarea persoanei, o inlesneste, acestea fiind deosebit de valoroase prin forma, dimensiunile si plasamentul lor.

Ø   Longevitatea se explica prin aceea ca incep sa se formeze in luna a treia de viata intrauterina si capata forma definitiva in luna a sasea, ramanand neschimbate privind forma si detaliile de constructie chiar si dupa moartea persoanei, disparand in cadrul procesului firesc de putrefactie.

În functie de forma generala a crestelor din regiunea centrala, dar si de numarul deltelor (zona triunghiulara situata la confluenta zonelor marginala, bazala si centrala), desenele papilare se impart in cinci tipuri fundamentale:

tipul arc (adeltic);

tipul lat (monodeltic);

tipul cerc (bideltic);

tipul combinat (polideltic);

tipul amorf - creste nesistematizate pe regiuni, cu topografie neregulata.

Caracteristicile individuale ale desenelor papilare sunt urmatoarele:

inceput de cresta papilara -punctul din care o creasta papilara isi incepe traseul;

sfarsit de creasta papilara -punctul terminus al traseului;

bifurcatie de creasta papilare -punctul in care o creasta papilara se desparte in doua trasee distincte (poate fi intalnita si trifurcatia);

ramificatie de creste papilare -este atunci cand o creasta se bifurca, iar dupa cativa milimetri una dintre ele se mai desparte o data in alte doua creste;

contopire de creste papilare -locul in care doua creste se unesc;

fragment -o creasta papilara foarte scurta, a carei lungime depaseste doar de cateva ori grosimea ei;

butoniera -forma pe care o ia o creasta papilara care se bifurca, iar dupa un drum scurt cele doua ramuri se unesc, constructia respectiva avand forma de elipsa;

creasta papilara fragmentata -element construit din mai multe fragmente papilare dispuse liniar;

triunghiul capetelor de creste -este format dintr-un inceput si doua sfarsituri de creste papilare sau dintr-un sfarsit si doua inceputuri, ale caror capete formeaza colturile unui triunghi imaginar care poate fi descris intre ele;

anastomoza -un fragment de creasta papilara care leaga alte doua creste, avand aspectul unui podet;

inelul -este asemanator butonierei, numai ca acesta este circular (poate fi intalnit si inel cu punct);

depasirea -se considera locul unde sfarsitul unei creste papilare trece cu 2-3 mm de inceputul uneia alaturate;

creasta aderenta -este un fragment lipit cu unul din capete de o creasta mai lunga;

intreruperea -se considera locul in care o creasta papilara isi fragmenteaza traseul pe o lungime de 2-3 mm;

punctul papilar - este un fragment de creasta de dimensiuni foarte mici, a carui lungime nu depaseste o data si jumatate grosimea;

intersectia -este locul in care doua creste papilare paralele se intersecteaza si apoi fiecare isi continua traseul;

reintoarcerea -este creasta papilara care dupa ce a parcurs un drum din traseu se indoaie formand o bucla, intorcandu-se spre locul din care a venit;

cicatricea -zona afectata in profunzime a pielii in care crestele papilare lipsesc total sau partial.

La efectuarea demonstratiilor din cadrul examinarilor comparative elementele coincidente ca forma, dimensiune si plasament vor fi marcate cu sageti, in sensul de deplasare a acelor de ceasornic. Pot fi efectuate imbucsari (juxtapuneri) sau diagrame ale punctelor coincidente atunci cand urma papilara nu a fost imprimata decat partial, iar numarul caracteristicilor individuale este mic.

Practica tehnico-criminalistica a stabilit ca sunt necesare 12 elemente individuale coincidente pentru a se putea formula o concluzie cert pozitiva. Daca elementele individuale redate in urma sunt valoroase (valoare data de frecventa mica a lor anastomoza, reintoarcerea, intersectia, trifurcatia, depasirea), se poate formula o concluzie certa si pe baza a 7 - 8 astfel de elemente.

d. Expertiza dactiloscopica poate rezolva urmatoarele probleme:

relevarea urmelor papilare latente de pe diferite obiecte;

identificarea persoanei care a lasat urmele papilare incriminate;

identificarea persoanelor si cadavrelor cu identitate necunoscuta aflate in cartotecile antropoligice;

identificarea persoanelor care si-au dat o identitate falsa;

verificarea semnaturilor depuse prin punerea degetului de catre persoanele analfabete.

În marea majoritate a cazurilor expertizele dactiloscopice au ca obiect identificarea infractorilor care au lasat urme papilare la fata locului. In aceste situatii sunt efectuate comparatii dactiloscopice intre fotogramele urmelor papilare in litigiu si impresiunile papilare ale persoanelor incluse in cercurile de banuiti sau aflate in cartotecile dactiloscopice.

Relevarea urmelor papilare este o operatiune tehnico-crimina­listica prin care urmele invizibile sunt puse in evidenta cu ajutorul unor mijloace fizice sau chimice. De regula, urmele papilare latente se releva cu ajutorul colorantilor, care adera la grasimea si transpiratia continute de acestea. Daca obiectele pe care se pot gasi urme papilare se afla in aer liber, in gheata sau zapada, ele vor fi dezghetate lent, iar relevarea se va face dupa ce obiectul este uscat.

Pentru relevarea urmelor papilare se pot folosi mai multe metode: pudrarea cu pensula, prin pulverizare sau afumare, aburirea cu vapori de iod ori cianoacrilat sau tratarea chimica cu solutie de minhidrina.

Pentru efectuarea comparatiilor dactiloscopice sunt necesare impresiuni prelevate prin amprentare. In acest scop se foloseste tusul tipografic, un rulou si o placa de amprentare. In raport de disponibilitatile tehnice se poate realiza amprentarea chimica sau electronica.

Practica a demonstrat ca la fata locului se impune cu necesitate efectuarea de constatari tehnico-stiintifice dactiloscopice, de interpretare pentru a se mai stabili: mana si degetul care au creat urma; modul cum a actionat autorul cand a creat urmele; care este vechimea unei urme; daca urmele papilare au fost lasate in timpul executarii actului infractional etc.

In toate cazurile cand la fata locului au fost descoperite un numar mare de urme papilare, se impune cu urgenta problema clarificarii situatiei acestor urme printr-un document oficial in baza caruia organul de urmarire penala va actiona in continuare, orientandu-si cercetarile si eforturile spre gasirea persoanelor care au lasat urmele.

În majoritatea cazurilor expertizele dactiloscopice au ca obiect identificarea infractorilor care au lasat urme papilare la fata locului. In aceste situatii sunt efectuate comparatii dactiloscopice intre urmele papilare in litigiu si impresiunile papilare ale persoanelor incluse in cercurile de banuiti sau aflate in cartotecile dactiloscopice.

Organele care efectueaza constatarea tehnico-stiintifica si expertiza dactiloscopica.

In conformitate cu art. 112 alin. 2 Cod procedura penala, "cons­tatarea tehnico-stiintifica se efectueaza de regula de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul altor organe".

Expertiza criminalistica (deci si cea dactiloscopica) dupa cum stipuleaza art. 118 si 119 Cod procedura penala, se solicita direct laboratoarelor de expertiza criminalistica, precum si oricarui institut de specialitate, astfel ca se limiteaza cazurile in care se admite numirea directa a expertului de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata. Aceasta reglementare se justifica prin aceea ca la executarea expertizelor tehnice sau contabile pot fi folositi specialisti ori experti care lucreaza in diferite institutii sau intreprinderi in functii de contabili, economisti, revizori, ingineri, arhitecti, cunostintele lor in domeniul respectiv fiind suficiente pentru executarea unor astfel de expertize, pe cand in expertiza criminalistica expertul trebuie sa fie special calificat in acest scop. Întrucat reglementarea data prin lege - prin care organul de urmarire penala sau instanta de judecata trebuia sa se adreseze direct laboratorului de expertiza criminalistica sau oricarui institut de specialitate pentru efectuarea examinarii solicitate, nu este in concordanta cu dreptul partilor de a recomanda cate un expert care sa participe la efectuarea expertizei, legea procesual - penala dis­pune ca in cazul expertizei criminalistice prevederea referitoare la acest drept al partilor nu se aplica (art. 120 alin. 5 Cod procedura penala).

3. Cuprinsul raportului de constatare tehnico-stiintifica si a celui de expertiza dactiloscopica.

Operatiile si concluziile constatarii tehnico-stiintifice ca si ale expertizei se consemneaza intr-un raport, in conformitate cu art. 115, respectiv 122 si 123 Cod procedura penala.

Întrucat continutul raportului de constatare tehnico-stiintifica nu este reglementat prin textul art. 115 Cod procedura penala, prin extensie, se interpreteaza ca in cazul sau se aplica prevederile art. 123 Cod procedura penala referitoare la continutul raportului de expertiza.

Raportul de constatare tehnico-stiintifica sau de expertiza dactiloscopica cuprinde o parte introductiva, descrierea in amanunt a operatiilor efectuate, concluziile.

a. În partea introductiva[6] se arata in ce baza s-a efectuat constatarea tehnico-stiintifica sau expertiza si care este organul de urmarire penala sau instanta de judecata ce a dispus executarea acesteia.

Se consemneaza numele si prenumele expertului, data la care s-a dispus efectuarea lucrarii, data cand a fost intocmit raportul, precum si locul, respectiv laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate din care face parte expertul.

Art. 119 alin. 3 Cod procedura penala, prevede ca atunci cand laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau sa-si dea parerea si specialistii de la alte institutii, poate folosi asistenta sau avizul acestora[7]. În acest caz, in partea introductiva se va mentiona nominal participarea unor asemenea specialisti, aratandu-se cine a cerut aceasta si in ce scop.

Tot in aceasta parte, se va trece obiectul constatarii tehnico-stiintifice sau expertizei si intrebarile la care urmeaza sa se raspunda. Deoarece, adeseori se confunda obiectul expertizei cu intrebarile la care urmeaza a se raspunde, nu este lipsit de interes a dezbate aceasta problema cu ajutorul urmatoarelor spete:

În situatia cand s-a trimis o urma digitala ridicata de la locul comiterii unui furt prin spargere in dauna avutului privat, obiectul expertizei il constituie examinarea urmei digitale ridicate de la fata locului in vederea identificarii celui care a lasat-o, iar intrebarile adresate expertului ar putea fi: daca urma prezinta deformari, careia dintre persoanele suspecte ale caror amprente de comparare se trimit, apartine urma.

În cazul unei hartii suspecte a pastra urme digitale, obiectul constatarii este examinarea documentului ridicat de la fata locului pentru a se stabili daca are pe el astfel de urme, iar intrebarile ce s-ar putea adresa sunt urmatoarele: daca si cate urme se gasesc pe hartia in cauza; care este vechimea fiecarei urme in parte; daca vreuna din urme apartine victimei; daca urmele pot face obiectul unei expertize de identificare dactiloscopica.

Cu privire la intrebarile ce se adreseaza expertului, practica criminalistica a stabilit cateva reguli ce se recomanda a fi respectate atunci cand ele se formuleaza. Astfel intrebarile trebuie[8]:

sa nu depaseasca obiectul expertizei;

sa fie in concordanta cu specialitatea laboratorului la care se adreseaza instanta de judecata sau organul de urmarire penala;

sa precizeze toate problemele ce se impun a fi lamurite prin cunostintele unui specialist sau expert si care nu sunt in afara obiectului expertizei;

sa fie clare, precise si complete.

În aceeasi parte a raportului se consemneaza, printr-o descriere amanuntita completata cu: fotografii, intregul material pus la dispozitie pentru efectuarea constatarii tehnico-stiintifice sau a expertizei. In acest sens, experienta expertizei criminalistice din tara noastra poate fi sintetizata in urmatoarele:

descrierea amanuntita a coletului primit in care se gaseste obiectul purtator de urma, a legaturilor, sigiliilor aplicate si textul acestora, executarea in acelasi timp a fotografiilor acestora;

desfacerea coletului si consemnarea tuturor obiectelor si urmelor pe care acesta le cuprinde, cu precizarea starii de conservare in care se gasesc, specificandu-se eventualele deteriorari datorate transportului, cu aceasta ocazie obiectele vor fi fotografiate;

descrierea amprentelor model de comparatie (care au fost luate de la persoanele suspecte, in vederea compararii), precizan­du-se daca sunt de calitate corespunzatoare si pot fi folosite pentru rezolvarea intrebarilor ce au fost adresate.

descrierea amprentelor model de comparatie (care au fost luate de la persoanele suspecte, in vederea compararii), precizan­du-se daca sunt de calitate corespunzatoare si pot fi folosite pentru rezolvarea intrebarilor ce au fost adresate.

b. Descrierea in amanunt a operatiilor efectuate

Dupa epuizarea problemelor ce trebuie consemnate in partea introductiva, se va trece la cea de-a doua parte a raportului, in care se vor descrie amanuntit toate operatiile efectuate

De exemplu, in cazul unei constatari tehnico-stiintifice efectuate asupra unui obiect ce trebuie tratat pentru a fi relevate eventualele urme, se vor arata metodele aplicate, retetele folosite, timpul scurs de la aplicarea metodei pana la aparitia urmei sau a urmelor, executandu-se fotografierea detaliata a acestora, apoi se vor descrie particularitatile de identificare pe care le prezinta urmele[9].

În cazul cand se trimite o urma si impreuna cu aceasta amprentele unor persoane suspecte pentru a se stabili prin expertiza cui apartine urma, descrierea operatiilor efectuate se va face in aceeasi ordine in care s-au si realizat.

Cu privire la examinarea urmei ori a mijlocului material de proba se vor enumera toate constatarile facute in legatura cu acesta; astfel la urma se vor descrie tipul si varietatea sa, felul nucleului, forma deltei (daca este posibil) si cateva detalii caracteristice pe care le prezinta, iar in continuare se ilustreaza cu o fotografie la dimensiuni corespunzatoare[10].

In raportul de expertiza constatarile asupra unei urme de identificat se descriu astfel: "amprenta prezentata este o urma digitala monodeltica varietatea sinistrodeltica, cu nucleul in forma de lat liniar si delta neagra. In cuprinsul desenului papilar se observa clar imprimate urmatoarele detalii caracteristice: la trei creste spre dreapta de la bagheta se afla un carlig, in continuare, la o creasta de aceasta, o bifurcatie, iar dupa alte doua creste se gaseste o contopire si dupa alte doua creste se gaseste o bifurcatie, iar dupa alte doua creste, o depasire; pe linia delto-centrala sunt sase creste. Amprenta are suficiente detalii pentru a permite identificarea degetului care a lasat-o".

Expertul nu se limiteaza numai la elementele pe care le-a descris in aceasta parte a raportului, ci va cauta sa studieze cu mare atentie urma, descoperind si marcand un numar cat mai mare de elemente care vor constitui baza lui pentru compararea cu alte amprente si apoi se va trece la examinarea amprentelor de comparat.

Urmatoarea operatie consemnata in raport va fi examinarea separata a amprentelor de comparat. La exemplul prezentat se va consemna cate din amprente sunt de tipul sinistrodeltic cu lat liniar si cu sase creste pe linia delto-centrala, retinandu-se numai acestea. Apoi se va descrie in continuare amprenta care prezinta caracteristicile ce au fost descrise la urma care urmeaza a fi identificata. Descrierea amprentei se va face similar ca la urma, sau se va mentiona ca aceasta amprenta prezinta numeroase asemanari cu urma, atat in privinta formei, a desenelor cat si a amplasarii detaliilor caracteristice.

Pe baza acestor elemente de coincidenta care apar doar la o singura amprenta din totalul celor avute la dispozitie pentru examinat, expertul trece sa verifice punct cu punct daca toate detaliile ce le-a descoperit in urma se gasesc si la amprenta care are cea mai mare asemanare cu ea. Aceasta operatie consta in examinarea comparativa care, ca si celelalte, trebuie descrisa amanuntit, consemnandu-se in raport toate felurile de comparatii efectuate.

La efectuarea demonstratiilor din cadrul examinarilor comparative elementele coincidente ca forma, dimensiune si plasament vor fi marcate cu sageti, in sensul de deplasare a acelor de ceasornic. Pot fi efectuate imbucsari (juxtapuneri) sau diagrame ale punctelor coincidente atunci cand urma papilara nu a fost imprimata decat partial, iar numarul caracteristicilor individuale este mic. Astfel[11]:

a)    Enumerarea a 12 puncte coincidente in urma si impresiune

LITIGIU COMPARATIE

b. Diagrama punctelor de coincidenta ale elementelor caracteristice individuale dintre urma in litigiu si impresiunea model de comparatie.

LITIGIU COMPARATIE

c. Demonstrarea continuitatii liniare a desenului papilar al crestelor, dintre urma in litigiu si impresiunea model de comparatie, prin metoda imbucsarii.

LITIGIU COMPARATIE

Constatarile se demonstreaza si vizual prin fotografii si desene. In cadrul examenului comparativ nu trebuie sa se aiba in vedere numai numarul punctelor de coincidenta, ci si varietatea (diversitatea) lor. De exemplu, intr-o comparare, specialistul trebuie sa nu se limiteze numai la 2 sau 3 feluri de detalii cum ar fi: inceput, sfarsit de creasta, bifurcatie, ci sa caute si altele in asa fel incat sa se ajunga la 6 - 7 feluri de detalii. Examinarea comparativa va cuprinde mai multe etape:

stabilirea unui numar cat mai mare de puncte coincidente;

selectarea celor mai rare (valoroase) puncte de coincidenta;

cautarea unor puncte coincidente cat mai diverse.

Modul de examinare comparativa cel mai uzitat de specialisti si experti dactiloscopi este tehnica juxtapunerii imaginilor si consta in prezentarea alaturata a fotografiilor celor doua amprente comparate, marite la aceeasi scara, pe care se traseaza concomitent cel putin 12 puncte de coincidenta descoperite in ambele imagini. Elementele de individualizare sau caracteristicile vizibile pe cele doua imagini pot fi marcate prin diverse trasaturi (cercuri, patrate, sageti) realizate in culori vizibile si numerotate, in vederea canalizarii atentiei privitorului spre asemanarile sau deosebirile dintre ele. Detaliile comune pot fi colorate pe ambele fotografii, dar se va manifesta atentia necesara pentru a nu se da impresia ca au fost desenate elemente noi acolo unde initial nu existau. De retinut ca demonstrarea identitatii este valabila atunci cand pe cele doua fotograme juxtapuse nu exista nici un punct necoincident.

În cazul urmelor la care s-au examinat porii, se intocmeste o plansa cu ilustrarea separata comparativa a acestora.

Cand urmele sunt imprimate complet si nu prezinta deformari se poate ilustra verificarea continuitatii liniare a desenului papilar, prin segmentarea in doua sau mai multe parti a fotogramelor celor doua amprente ce se compara si inversarea fragmentelor intre ele pentru a se constata daca desenul isi schimba aspectul morfologic.

Verificarea coincidentei detaliilor caracteristice descoperite in ambele amprente si demonstrarea vizuala a acestui fapt se efectueaza frecvent prin diagrama punctelor de coincidenta. Diagramele se pot trasa cu linii colorate chiar pe fotogramele de comparatie.

De regula, se constata mici diferente intre dimensiunile componentelor celor doua diagrame, explicabile prin mecanismul diferit de formare a celor doua amprente, care este influentat de urmatorii factori[12].

suportul diferit pe care au ramas amprentele;

gradul de apasare a degetului este diferit in cele doua cazuri;

directia si felul de rulare a degetului in cazul impresiunii si contactul static al degetului cu suportul in cazul urmei;

curbarea sau rugozitatea suprafetei pe care a ramas urma (bec, sticla, scandura);

greseli de tehnica, in cazul fotografierii urmei la fata locului;

imbacsirea sau imprimarea incompleta a unora din caracteristici.

În practica expertizei dactiloscopice se intalnesc si alte metode de ilustrare ce au ca obiect identificarea persoanei care a creat urma descoperita la fata locului.

În cazul cand, in afara de examinari comparative, in cadrul expertizei s-au efectuat si experimentari, acestea vor fi descrise amanuntit cu aratarea mijloacelor retetelor si conditiilor in care s-au desfasurat.

c. Concluziile

Dupa terminarea tuturor examinarilor din partea descriptiva se trece la redactarea ultimei parti a raportului: concluziile. Ele vor cuprinde raspunsurile la toate intrebarile puse.

Raspunsurile redau atat parerea expertului sau specialistului respectiv, cat si opinia sau avizul specialistilor de la alte institutii care au fost solicitati sa participe sau sa asiste la efectuarea lucrarii, in conformitate cu prevederile art. 119 alin. 3 Cod procedura penala.

Este necesar ca raspunsurile sa nu depaseasca obiectul constatarii tehnico-stiintifice sau al expertizei si de asemenea, ele trebuie sa decurga in mod logic din demonstratiile facute. Raspunsul care nu-si gaseste demonstrarea corespunzatoare in cuprinsul raportului poate fi considerat ca subiectiv, iar lucrarea nesatisfacatoare din acest punct de vedere.

Concluziile trebuie sa fie scurte, clare, precise, fara echivoc, direct la obiect si sa raspunda, pe puncte, la intrebarile puse in ordonanta sau in rezolutie.

Concluziile referitoare la identitatea realizata prin dactiloscopie pot cuprinde unul sau mai multe raspunsuri; fiecare raspuns poate avea urmatorul caracter: de certitudine (pozitiv sau negativ, de imposibilitate, cand nu sunt suficiente elemente pentru ca expertul sa se poata pronunta.

Cu privire la concluziile ce se pot formula in expertiza dactiloscopica pe plan mondial s-au exprimat doua doctrine: cea a pozitivitatii si probabilitatii.

Doctrina pozitivitatii acceptata de expertii din majoritatea tarilor, care sustine ca examinarea unei urme digitale retinuta pentru comparare poate conduce fie la o concluzie categorica de identificare, fie la excludere, sau urma este considerata ca fiind inapta pentru a se ajunge la o concluzie. Exprimarea opiniilor in termeni de probabilitate, nu este acceptata.

Toate comparatiile dactiloscopice, care nu se finalizeaza cu o identificare sau o excludere sunt considerate "neconcluzive".

Aceasta doctrina a pozitivitatii a fost acceptata la Conferinta J.A.I. din 1988, care a statuat ca identificarea dactiloscopica poate fi: pozitiva, negativa si imposibila.

Referitor la standardele punctelor coincidente caracteristice utilizate in dactiloscopie, de diferite tari, acestea sunt urmatoarele:

Italia - 16 - 17 puncte caracteristice;

Anglia - 16 puncte caracteristice;

Belgia, Franta, Finlanda, Romania, Israel, Irlanda, Grecia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Turcia, Japonia, tarile Americii de Sud - cate 12 puncte caracteristice;

Germania, Suedia, Olanda, Elvetia - 8 - 12 puncte caracteristice;

Africa de Sud - 7 puncte caracteristice.

Expertiza dactiloscopica, spre deosebire de alte genuri de expertiza criminalistica, exceleaza prin concluzii certe datorita elementelor exacte cu care lucreaza. In cadrul acesteia nu se dau concluzii de probabilitate, concluziile expertizei dactiloscopice pot fi certe sau de imposibilitate[13].

In cazul cand participa mai multi experti ori specialisti si au pareri diferite, concluziile vor consemna separat parerile si raspunsurile fiecaruia.

Cand impresiunile digitale sunt prea fragmentate, pentru a avea elemente suficiente de identificare dactiloscopica, se folosesc metodele poroscopice datorita faptului ca glandele sudoripare sunt repartizate in numar mare in pielea mainii si a talpilor picioarelor se utilizeaza formarea impresiunilor digitale si palmare pentru identificare.

In prezent, posibilitatile stiintifice oferite de expertizele dactiloscopice in examinarea urmelor de maini sunt multiple, insa ele sunt in functie de faptul daca expertului i se prezinta numai urma sau si modelele de comparatie.  

Astfel[14]:

a)    daca expertului i se prezinta numai urma ridicata de la fata locului, acesta are posibilitatea sa stabileasca, printre altele, de la ce mana provine, regiunea mainii sau degetul care a format-o, din ce tip sau varietate de desen face parte, in ce mod s-a format, natura substantei de pe crestele papilare in momentul contactului cu obiectul primitor de urma, care este vechimea urmei si daca aceasta contine suficiente elemente de identificare;

b)      in cazul in care expertului i se prezinta si impresiunile digitale luate persoanei suspecte, ori cele existente in baza de date, se poate stabili, pe baza punctelor coincidente, daca urma si im­presiunea sunt formate de acelasi deget, deci de aceeasi persoana.

Pentru efectuarea expertizei dactiloscopice, in primul rand a examinarilor comparative, este necesara amprentarea persoanelor aflate in sfera de interes a investigatiilor.

Rapoartele de expertiza dactiloscopica, in primul rand cele cu concluzii certe de identificare (pozitive sau negative) sunt insotite de planse fotografice pentru demonstrarea rezultatului prin fotograme si diagrame, astfel incat sa se indice pe ele punctele coincidente, ori sa se stabileasca continuitatea prin metoda imbucsarii sau sa se prezinte diagrama punctelor coincidente de pe urma si impresiunea luata persoanei banuite.

3 Posibilitatea formularii unor concluzii eronate in expertiza dactiloscopica

In practica se intalnesc amprente complete numai atunci cand sunt obtinute experimental de la persoanele suspecte in vederea comparatiilor. Expertiza arata ca asemenea amprente au circa 200 de detalii caracteristice, iar combinatiile sunt atat de diverse, incat nu se poate vorbi si accepta decat unicitate.

Urmele gasite la locul comiterii infractiunii, reproduc o mica parte din amprenta completa, care uneori poseda mai mult de 10 - 12 detalii caracteristice si in cazul lor se poate discuta repetarea la un numar de amprente a unei anume configuratii papilare fragmentare;

acest lucru este posibil mai ales intre rude care pot avea amprente papilare asemanatoare, dar nu identice.

Eroarea intr-o expertiza dactiloscopica nu poate proveni din faptul ca s-ar putea descoperi o amprenta de la o persoana nevinovata care sa fie identica cu a autorului faptei, ci ca urmare a confundarii fragmentului lasat de autor cu un sector asemanator din amprenta intreaga care apartine persoanei nevinovate.

O astfel de eroare poate aparea atunci cand la demonstratie se folosesc numai puncte coincidente cu o frecventa mare de aparitie (inceput si sfarsit de creasta, contopire si bifurcatie a crestei papilare), numarul acestora este relativ redus (sub 12), iar intre fragmentul de urma si amprenta de comparat nu exista nici un element de deosebire.

Pentru evitarea erorilor, concluziile expertizei dactiloscopice care se bazeaza pe un numar redus de puncte coincidente, trebuie sa vizeze detaliile caracteristice de rara frecventa si sa foloseasca categorii cat mai variate de detalii caracteristice.

In procesul efectuarii comparatiilor dactiloscopice, elementele generale care caracterizeaza urma, cum ar fi tipul, varietatea si chiar nucleul sau delta, pot fi stabilite gresit datorita deformarilor generate de mecanismul de creare a urmei la fata locului, de aprecierea subiectiva a regiunii desenului papilar care a creat urma, ori stabilirea gresita a formulei monodactilare in cadrul verificarilor in cartoteca.

In practica efectuarii comparatiilor dactiloscopice s-au constatat o serie de situatii tipice care pot genera erori¹:

a) Confruntarea unei urme negative cu urma pozitiva

Se stie ca urmele degetelor raman in stare latenta datorita depunerii pe suprafata obiectelor atinse a transpiratiei si grasimii, care se gasesc permanent pe varful crestelor papilare.

Cand mainile unei persoane sau ale autorului unei infractiuni sunt murdarite superficial cu o substanta colorata, cum ar fi: praf, sange, vopsea, funingine, prin atingerea suprafetelor din jur, raman urme vizibile clare, care reproduc in detaliu desenul papilar al degetelor sau palmei. Prin atingerea repetata a suprafetei obiectelor, substanta colorata de pe varful degetelor se sterge treptat, astfel ca urmele, care la inceput sunt foarte pronuntate, pe masura ce se depun, sunt din ce in ce mai slabe[15] cand devin invizibile; acest fenomen se explica prin disparitia substantei colorate de pe deget, ca efect al transferarii acesteia pe suprafata atinsa in mod repetat.

Cand degetele sunt puternic acoperite cu o substanta colorata, in asa fel incat si santurile dintre crestele papilare se umplu cu aceeasi substanta, urmele care se creeaza prin contact apar, in primele momente, ca niste pete sau manjituri care de cele mai multe ori nu au valoare de identificare. In practica, astfel de urme se intalnesc frecvent la omucideri, cand mainile autorului sunt puternic murdarite cu sange.

Prin atingerea succesiva cu degetele a diverselor obiecte din campul infractiunii, treptat, varful crestelor papilare se curata, dar sangele sau substanta colorata ramane intre creste. Daca se apasa puternic pe diverse suprafete, datorita presiunii, substanta dintre creste se depune, astfel ca pe obiectul primitor va aparea desenul papilar clar.

Compararea urmelor create de acelasi deget prin cele doua mecanisme mentionate (unul reproducand santurile si altul crestele papilare), evidentiaza numeroase deosebiri.

Confundarea urmei negative cu urma pozitiva se poate intalni si in cazul urmelor papilare create prin destratificarea substantelor colorate aflate pe suprafetele atinse.

Procesul de aparitie a urmei este de aceasta data invers: crestele papilare preiau prin contact substanta de pe suprafata atinsa, lasand in locul lor spatii curate, iar in dreptul santurilor substanta colorata ramane neatinsa creand urma vizibila.

Aceasta poate fi una din erorile de comparatie cel mai frecvent intalnite. Pentru evitarea erorilor, in scopul compararii cu amprentele prelevate de la persoanele suspecte, se vor obtine si fotograme cu imaginea negativa a acestor urme.

b) Amprentele suprapuse. In multe cazuri, la fata locului urmele papilare nu sunt singulare, ci datorita mecanismelor de formare conditionate de timp, activitate infractionala, cat si de folosirea persoanei in drept (proprietar, cercul de prieteni, ai acestuia) le intalnim suprapuse.

Suprapunerile sunt de mai multe feluri:

suprapunerea partiala sau totala a urmelor papilare ale autorului peste propriile urme create anterior ca efect al atingerii repetate a acelorasi obiecte aflate in campul infractiunii;

suprapunerea urmelor papilare ale autorului peste cele care au fost produse de persoane care n-au legatura cu fapta penala, dar care anterior au avut acces in acest loc.

Semnele dupa care se poate recunoaste o suprapunere sunt:

urma in litigiu are o suprafata nefiresc de mare, prelungita intr-o parate spre sectorul care are caracteristicile care nu sunt coincidente, respectiv spre partea suprapusa;

in sectorul de suprapunere, urma prezinta o claritate brusc redusa a crestelor;

o parte din urma pare proaspata, iar o regiune a acesteia are crestele estompate, cu contururi difuze, specific urmelor mai vechi;

in sectorul de suprapunere apar creste mai groase sau dedublate;

in sectorul de suprapunere in unele situatii, crestele nu sunt paralele, avand tendinta de a se apropia sau chiar de a se intersecta.

c) Erori datorate deformarii detaliilor caracteristice ale desenului papilar in procesul de creare a urmei

În comparatia dactiloscopica se poate da o concluzie eronata prin interpretarea gresita a detaliilor caracteristice ce le poseda desenul papilar creat in anumite situatii, acestea putand reflecta deformari morfologice accidentale.

Cel mai frecvent sunt intalnite urmatoarele deformari morfologice ce se refera la:

lipirea capatului de creasta de una din liniile vecine si transformarea lui in bifurcatie sau o contopire de creste se transforma intr-un inceput sau sfarsit de creasta.

Aceste deformari au mai multe cauze:

o      o apasare prea puternica a degetelor pe suportul creator;

o      aparitia transpiratiei care poate lipi un capat de creasta de o alta creasta vecina, transformandu-le intr-o bifurcatie;

o      imbacsirea amprentei in procesul relevarii ei cu pulberi colorate, astfel spatiul liber extrem de mic poate fi completat cu granule de pulbere, modificand morfologia detaliului urmei;

o      punctul papilar, printr-o apasare puternica poate deveni creasta aderenta, carlig sau anastomoza.

Pentru elucidarea situatiilor generatoare de erori, practica judiciara, precum si principiile criminalistice recomanda regula de a pastra obiectul purtator de urma pana la solutionarea definitiva a cauzei penale.

d) Erori datorate imprimarii fragmentare in urma a desenului papilar

La locul comiterii faptei, urmele digitale care raman pe diferite obiecte reproduc adesea centrul desenului papilar. Pe baza acestuia se poate stabili tipul si varietatea desenului papilar ce trebuie cautat.

Daca desenul papilar central prezinta anomalii de reproducere exista conditii ca, in procesul compararii amprenta sa fie clasificata eronat. Reproducerea fragmentara a urmelor papilare, impune, in cazul urmelor fragmentare, retinere si prudenta, precum si emiterea unor rationamente cu privire la alte tipuri si varietati ale desenelor papilare din care poate face parte urma in litigiu.

De multe ori, urmele fragmentare nu sunt numai digitale, ele putand proveni din regiunea palmei sau a plantei. Regula de baza pentru a stabili daca o urma fragmentara este digitala sau palmara, este de a studia urma pe obiectul purtator. Astfel, dupa modul de creare respectiv apucare a obiectului, sau dupa modul cum a fost atins de autor, putem aprecia daca o urma este creata de deget, o zona a regiunii palmare sau de planta piciorului.

e) Surse de eroare in comparatiile dactiloscopice

Rezultatele gresite ale comparatiilor dactiloscopice pot fi generate de mai multe cazuri care tin de[16]:

o      calitatile si pregatirea tehnicianului dactiloscop;

o      organizarea activitatii de ridicare si prelucrare a urmelor papilare;

o      organizarea si functionarea cartotecilor dactiloscopice;

o      mecanismul de creare a urmelor papilare;

o      mijloacele tehnice folosite la relevarea, ridicarea, examinarea urmelor, precum si prelevarea amprentelor papilare.

- Calitatea si pregatirea tehnicianului dactiloscop

Descoperirea, relevarea, ridicarea, examinarea si valorificarea urmelor si amprentelor papilare prin stabilirea identitatii persoanei de la care provin, sunt activitati ce presupun un nivel de calificare profesionala ridicat, care nu poate fi atins de oricine si intr-un timp scurt. Experienta laboratoarelor de criminalistica a demonstrat ca tehnicienii specializati in examinarea amprentelor si urmelor papilare trebuie sa posede o buna acuitate vizuala, in special pentru distantele mici, o structura psihica care sa-i permita concentrarea atentiei asupra unei imagini pe perioade relativ lungi de timp.

- Orgnizarea activitatii de ridicare si prelucrare a urmelor papilare

Prin nerespectarea metodologiilor de lucru in domeniul ridicarii, prelucrarii, examinarii si valorificarii urmelor papilare se poate ajunge la situatii generatoare de erori:

Ø     nerespectarea operatiilor de fixare a urmelor papilare sau fixarea incorecta a urmelor poate genera ulterior erori in procesul comparatiilor dactiloscopice.

De exemplu, nu se descrie si nu se fotografiaza pozitia urmei pe obiectul primitor, realizandu-se numai ridicarea propriu-zisa a urmei.

In procesul-verbal nu se precizeaza tipul urmei papilare, in ce parte se gasea delta, ce culoare aveau crestele papilare, care este mecanismul de producere a urmei (stratificare cu o substanta colorata, destratificare a prafului, la suprafata sau in adancime);

Ø     prelucrarea gresita a imaginii fotografice a urmei;

Ø     etichetarea gresita a urmelor papilare ridicate;

Ø     comparatiile de excludere incomplete. De multe ori, dupa terminarea cercetarii la fata locului nu sunt ampren­tate pe loc toate persoanele care locuiesc sau lucreaza acolo precum si membrii echipei de cercetare la fata locului pentru ca pe baza comparatiilor dactiloscopice urmele acestora sa fie eliminate. Cauzele acestor erori pot fi subiective, respectiv comoditatea, superficialitatea, dar si obiective, respectiv persoanele neamprentate sunt plecate din localitate, au decedat sau au disparut.

- Cartarea necorespunzatoare a fiselor in cartotecile de identificare care poate genera erori in procesul compararilor dactiloscopice.

Cele mai frecvente erori sunt posibile cand se numara crestele pe linia deltocentrala sau cand se situeaza un detaliu pe spatiul cercurilor de pe reticul.

- Mecanismul de creare a urmelor papilare si modul de am­prentare a persoanelor pot deveni surse de eroare in comparatiile dactiloscopice.

Amprentarea defectuoasa, nerularea completa a degetului, imbacsirea cu tus a degetelor, apasarea exagerata in diferite momente ale rularii degetului, transpiratia abundenta a palmei si degetelor, pot provoca deformari ale desenului papilar in timpul amprentarii. Deformarile sunt in general similare celor intalnite la urmele digitale si pot contribui la codificarea gresita a fiselor dactiloscopice si apoi la cartarea in alte grupuri decat cele corespunzatoare desenului din regiunea centrala a falangetei.

- Mijloacele tehnice folosite la relevarea, ridicarea si examinarea urmelor, pot genera la randul lor erori.

Relevarea prin procedee mecanice, presupune folosirea pensulelor si a pulberilor care adera la substantele incolore din componenta urmei. Daca pensula folosita este imbacsita, ori are fibrele lipsite de elasticitate, aspre, poate produce modificarea detaliilor caracteristice ale desenului papilar. De exemplu, capetele de creasta se pot trans­forma in bifurcatii, prin depunerea unor particule intre creste. Traseul crestelor papilare poate fi intrerupt prin actiunea fibrelor solidificate ale pensulei.

Tehnologia moderna de prelevare, examinare si comparare a amprentelor, respectiv sistemele AFIS, sunt proiectate special sa evite producerea erorilor intalnite in activitatea manuala. Toate sunt prevazute cu dispozitive electronooptice de amprentare, au posibilitatea aproximativ instantanee de vizualizare a imaginii negative si pozitive a urmei examinate, de inversare a pozitiei deltelor, de marire a unor detalii pana la clarificarea modificarilor survenite in desenul papilar al urmei, precum si facilitatii de corectare a acestora.

Capacitatea mare de stocare a informatiilor si viteza rapida de lucru, permit compararea urmei sau amprentei cautate cu toate imaginile din banca de date, astfel fiind evitate erorile de codificare, clasificare si cartare a acestora.

4. Valoarea probatorie a urmelor papilare, a constatarii tehnico-stiintifice si expertizei dactiloscopice

Urmele papilare fac parte din categoria probelor indirecte; prezenta lor la locul savarsirii infractiunii nu dovedeste, in mod direct, ca acolo s-a savarsit acea fapta si nici ca persoana sau persoanele de la care provin sunt autorii infractiunii.

Urma papilara probeaza doar prezenta persoanei care a lasat-o in locul cercetat. Persoana in cauza putea sa fi trecut prin locul unde s-a savarsit o infractiune, inainte de comiterea acesteia, in timpul savarsirii faptei de o alta persoana sau imediat dupa comitere, in intervalul scurs pana la sosirea echipei de cercetare la fata locului. Membrii echipei de cercetare la fata locului pot, de asemenea, lasa urme - din neatentie - pe obiectele aflate in campul infractiunii; in cele mai multe cazuri, urmele descoperite au fost lasate chiar de victimele infractiunii.

Prin intermediul urmelor papilare, a constatarii tehnico-stiin­ti­fi­ce sau a expertizei dactiloscopice, se poate stabili identitatea persoanelor care au venit in contact cu obiectele existente in locul unde s-a comis o infractiune, iar dupa realizarea acestui prim pas, cu ajutorul altor probe se trece la stabilirea rolului pe care acele persoane l-au jucat in savarsirea faptei penale cercetate.

Urmele papilare ramase dupa efectuarea comparatiilor dactiloscopice de excludere a persoanelor ce nu au legatura cu savarsirea faptei, prezinta un interes deosebit in activitatea de probatiune, deoarece pot ajuta organul judiciar in formarea de convingeri certe cu privire la existenta infractiunii si vinovatia faptuitorului.

Conform principiului liberei aprecieri a probelor, consfintit si de Codul de procedura penala, probele nu au valoare dinainte stabilita, aprecierea fiecareia (deci si a urmelor papilare) realizandu-se de organul de urmarire penala si de instanta de judecata, potrivit convingerii lor formata dupa examinarea tuturor probelor administrate si condu­candu-se dupa constiinta lor.

Constatarile tehnico-stiintifice si expertizele dactiloscopice constituie mijloacele legale de administrare ca probe a urmelor papilare.

Mijloacele de proba nu au o ordine prestabilita, ele fiind utilizate in cadrul procesului penal in raport cu ansamblul probelor existente in cauza[18].

Ca valoare probanta, constatarea tehnico-stiintifica si expertiza dactiloscopica sunt egale cu celelalte mijloace de proba. Bazandu-se insa pe demonstratii stiintifice si pe ilustratii usor de verificat, aceste mijloace de proba prezinta un grad de obiectivitate mai ridicat, care nu genereaza suspiciunile relei-credinte care poate fi intalnita relativ la persoanele chemate ca martori.

Comparativ cu alte genuri de expertize criminalistice, cele referitoare la urmele papilare, se caracterizeaza in general pe formularea de concluzii certe (pozitive sau negative), contribuind astfel in mod substantial la formarea convingerii organelor judiciare in legatura cu identitatea faptuitorilor si imprejurarilor comiterii infractiunilor.

Într-un studiu asupra modului in care sunt percepute concluziile rapoartelor de expertiza criminalistica de catre instantele judecatoresti se afirma ca in 87 % din cazuri, concluziile sunt insusite, in 2 % neinsusite, iar in 11 % nu au fost utilizate. Concluziile insusite sunt cele care au contribuit la solutionarea cauzei; aportul expertizei este mai clar exprimat in hotararile judecatoresti, alteori, doar amintind sau numai subinteles, fara nici o motivare speciala.

În ceea ce priveste insusirea expresa a rapoartelor de expertiza, cercetarea dosarelor de judecata releva diverse situatii: concluziile certe sunt retinute de instanta ca proba unica, in lipsa altor probe concludente, sau in coroborare cu alte probe administrate in cauza.

Valorificarea concluziilor prin coroborare cu alte probe se intalneste atat sub forma simpla, cand se mentioneaza ca expertiza confirma sau infirma o anumita stare de fapt, cat si sub forma dezvoltata, cand completul de judecata nu numai ca isi insuseste concluziile expertizei, dar preia din constatarile raportului argumentele cu caracter tehnic.

Potrivit aceluiasi studiu, neintelegerea concluziilor raportului de expertiza se datoreaza in primul rand faptului ca, intr-o serie de dosare, expertizele efectuate nu au mai ajuns in stadiul de valorificare intrucat procesul penal a incetat pentru unul din urmatoarele motive: amnistie, restituire la procuratura, impacarea partilor, renuntarea la actiune.

Concluziile constatarilor tehnico-stiintifice si expertizelor dactiloscopice trebuie apreciate in mod critic atat fata de motivarea din cuprinsul raportului, cat si fata de restul materialelor probatorii administrate in cauza respectiva. Numai in acest fel poate fi determinata forta probanta a raportului de expertiza care consta in veridicitatea sa, in concordanta concluziei cu realitatea.