Stabilirea autenticitatii si a vechimii unui document

STABILIREA AUTENTICITATII SI A VECHIMII UNUI DOCUMENT

1. STABILIREA AUTENTICITATII UNUI DOCUMENT

Stabilirea autenticitatii unui document constituie o operatie efectuata curent de catre organele de urmarire penala si de catre instantele de judecata, de alte organe sau reprezentanti ai unor institutii de stat si obstesti si poate sa se refere la buletinele de identitate, livretele militare, pasapoarte, diverse permise, acte de stare civila, adeverinte, certificate de scolarizare, etc.[1]

Printre elementele avute in vedere la stabilirea autenticitatii documentelor se numara :

respectarea cerintelor legale privind forma si continutul actului scris care trebuie sa fie semnat, datat, stampilat, inregistrat.

verificarea daca un document apartine persoanei care se serveste de el, comparandu-se fotografia de pe act cu trasaturile celui ce se serveste de actul respectiv, continuitatea liniara a impresiunii de stampila aplicata pe fotografie si pe hartia documentului, diversele urme de rupturi de hartie, relipirea fotografiei, stersaturi, completari ulterioare, daca termenul de folosire a expirat sau nu, daca poarta semne evidente de falsificare. Corespondenta dintre infatisarea persoanei si fotografia de pe legitimatia sau inscrisul pe care acesta si-l atribuie, precum si corespondenta dintre datele referitoare la identitatea persoanei mentionate in act, buletin sau orice alt document cu care acesta se legitimeaza.

Termenul de valabilitate care, in anumite situatii, este limitat la o anumita persoana. Astfel spus se va cerceta daca la acea data exista sau nu un asemenea suport de hartie. Se va tine seama totodata si de invechirea hartiei ( decolorare, cresterea fragilitatii, etc. ) care trebuie sa corespunda cu data actului mai ales ca faptuitorii cauta prin metode artificiale, s-o invecheasca.

Stabilirea cu aproximatie a autenticitatii unui document se poate face prin analiza gradului de oxidare a trasaturilor de cerneala, a suprapunerii unor trasaturi, dupa caracteristicile masinii de scris folosita, etc.

Cerneala, datorita oxidarii si fixarii pigmentului pe suport, parcurge mai multe stadii de invechire ce pot fi diferentiate. De asemenea, se are in vedere ca, daca un act este datat inainte de 1826, in coloratura cernelii nu poate figura nici un derivat al anilinei, iar daca s-a scris cu un stilou cu bila nu poate data decat din 1946 cu toate ca stiloul cu bila a fost lansat inca din 1943 .

Actul falsificat poate fi intocmit si din bucati. Astfel, dintr-un act autentic se decupeaza semnatura si urma de stampila, apoi se lipesc pe o hartie pe care este scris textul de care are nevoie.

Cu toata evidenta unor incercari de contafacere usor sesizabile de catre organul judiciar, daca alterarea are o alta semnificatie juridica, si solicita parerea expertului criminalist, el este singurul in masura sa determine cu exactitate existenta, natura si procedeele de falsificare intrebuintate de falsificator.

2. STABILIREA VECHIMII UNUI DOCUMENT

Stabilirea vechimii actelor, a hartiei in speta, este o problema ceruta frecvent in cadrul expertizei criminalistice. Se cere clarificarea acesteia in procesele judiciare in care inscrisurile folosite denunta anumite neconcordante intre data reala a redactarii lor si data folosita in act ca fiind cea a intocmirii lor. Stabilirea vechimii unui inscris se mai impune si atunci cand el a fost redactat in totalitatea sa intr-un singur moment, partile sale fiind redactate in perioade diferite de timp. Aceste date constituie premisele tipice falsului prin adaugare de text.[3]

In literatura de specialitate s-a aratat ca " uneori nici nu intereseaza data absoluta intrucat este suficient sa se stabileasca neconcordanta perioadelor pentru a atrage nulitatea unui inscris ".

De cele mai multe ori, vechimea actului este aproape imposibil de determinat in termeni calendaristici precisi.

Exista totusi unele inregistrari in care se poate stabili cu exactitate data intocmirii documentului, in special atunci cand aceasta a fost inlaturata si inlocuita cu alta, materializandu-se in acest mod o varianta a falsului prin inlaturare de text.

Elementele de comparatie folosite cu cea mai mare frecventa in analiza efectuata de expertul criminalist pentru stabilirea vechimii actului sunt urmatoarele: continutul spiritual al actului, caracteristicile de fabricatie a hartiei si cernelii si gradul de imbatranire.

Analiza continutului de idei va face referire la perioada de timp in care se pretinde ca a elaborat actul. Se va cerceta daca denumirile folosite, institutiile, asociatiile sau anumite date tehnice sau substante mentionate in text existau pe vremea aceea, inclusiv daca ortografia folosita corespunde celei din timpul intocmirii actului suspect. S-a constatat astfel, printr-un raport de expertiza ce a avut ca obiect examinarea unui contact de vanzare-cumparare, presupus a fi realizat im 1961, dat fiind ca pentru domiciliul partilor s-a utilizat denumirea "jud. Maramures ". Este stiut faptul ca, in anul 1961, organizarea administrativ-teritoriala era pe "raioane" si "regiuni" ramand neschimbata pana in anul 1968.

Solicitata relativ frecvent in cadrul expertizei criminalistice a documentelor suspecte, stabilirea vechimii hartiei a fost si ramane o problema controversata si de perspectiva. Daca in ce priveste formatul unui document cu sorginte de oficialitate este relativ usor sa se distinga, pe baza elementelor de anacronism sau a neconcordantelor cu dimensiunile preconizate pentru un anumit moment, o problema de mare complexitate este stabilirea gradului de imbatranire a hartiei sau mai exact a duratei de timp scurse de la fabricarea acesteia.

In literatura s-a aratat ca uneori nici nu intereseaza data absoluta, intrucat este suficient sa se stabileasca neconcordanta perioadelor pentru a atrage nulitatea unui inscris [4]. Acest aspect este cu referire generala la domeniul de fals in acte, dar este cu atat mai evident in privinta falsurilor sau a contrafacerilor din domeniul documentelor pe care le-am numit deja documente cu sorginte de oficialitate. Nici in masura in care se poate proba emiterea documentelui la o alta data decit cea afirmata in continutul sau, prezumtia relativa de validitate cade, fiind deja vorba de un document cu un continut neconform, deci actul este falsificat sau contrafacut.

In ce priveste actele cu vechimi extraordinare de ordinul sutelor de ani, diferentiarea este relativ usor de facut, procedeele mecanice de fabricatie a hartiei fiind inventate doar in 1834 de Keller, iar tratamentele chimice fiind utilizate din 1866 si 1884. Pana la aceste date, hartia era fabricata din amestecuri de deseuri textile, canepa, paie de orez netratate chimic. Problemele sunt mai complicate in cazul stabilirii vechimii hartiei fabricata prin procedeele actuale, mai ales cand vechimea se reduce la cativa ani.

Aparitia fenomenului de imbatrinire relativa a hirtiei este rezultatul actiunii conjugate a factorilor de mediu, caldura, umiditate, poluare -specifica spatiului in care sunt pastrate documentele. De asemenea, expunerea la lumina solara sau artificiala produce in timp o imbatranire a hartiei. Trecerea timpului produce in mod normal asupra hartiei efecte ce se manifesta sub forma ingalbenirii progresive a pregamentarii, precum si prin aparitia unor pete neregulate pe suprafata hirtiei. La examinarea microscopica se observa ca fibrele sunt fiabile. Hartia cu o vechime de peste 15-20 ani la care a intervenit o uscare accentuata au tendinta de a se fragmenta sub forma de solzi, bucatile avand dimensiuni relativ mici si colturi neregulate, dar predominant rotunjite sau se fragmenteaza mai usor pe liniile anterioare de pliere.

De asemenea aprecierea vechimii unui act in functie de imbatranirea relativa a hirtiei, se poate face doar cu aproximatie. Nu se poate formula o concluzie cu acuratete perfecta in cazuri asemanatoare, neexistand la ora actuala determinari de laborator instrumentale sau fizico-chimice de natura a oferi un asemenea element absolut. De aceea, in astfel de situatii raspunsul expertului va putea fi " actul are o vechime probabila corespunzatoare anului 1978", iar nu de genul " actul dateaza de la data de 8 iunie 1978" .[5]

Concluziile formulate de expert pot pleca de la lipsa aspectului specific unor manevre dolosive de imbatranire artificiala a hartiei, intemeindu-se si pe cunostintele sale si pe experienta profesionala despre aspectul specific al imbatrinirii hartiei. Se mai pot face comparatii cu diferite probe de hartie a caror vechime este cunoscuta, insa aspectul general al actului este generat si de expunerea la factorii de mediu.

Concluziile de probabilitate sunt admisibile si utile pentru documentele cu o vechime de ordinul deceniilor, perioade de natura a aduce indiferent de conditiile de pastrare, modificari fizice in hartie. Cand se pune problema de a stabili vechimea unui act relativ recent, perioadele de 1, 2, 3, 5-7 ani nu se poate stabili acest element cu o precizie absoluta, modificarile intervenite nefiind de natura a produce efecte vizibile. Pe de alta parte, interventia uzurii poate deteriora in scurt timp un act fara a trece o perioada prea mare de timp.

Cand se pune problema compararii unor documente ce dateaza din aceeasi perioada de emitere, trebuie sa se ia in considerare faptul ca ele au putut fi pastrate si folosite in conditii diferite de mediu, ceea ce nu va echivala neaparat cu prezenta unor manopere dolosive asupra unuia din ele.

Dintre metodele de imbatrinire artificiala a hartiei cea mai des utilizata este cea a expunerii documentului la caldura intensa, prin calcare cu un fier incins, introducerea scurt timp intr-un coptor incins dupa invelirea prealabila cu o carpa umeda sau expunerea la soare un timp mai lung intre doua placi de sticla. Aceste metode sunt depistabile pentru ca produc o ingalbenire neuniforma a documentului. In cazul introducerii in cuptor, documentul se carbonizeaza uneori pe margini, iar in zonele de pliere rectangulara, ramane deschis la culoare. Scrisul sau imprimarile se estompeaza in mod nefiresc si se ingalbenesc, capsele de siguranta pot rugini, iar fotografiile de pe actele de identitate devin albicioase.

In literatura de specialitate s-a aratat ca este posibil sa se determine diferenta de imbatrinire a doua mostre de hartie sau a inscriptiei contestate, aplicand metode foarte sofisticate de analiza, cum ar fi analiza cu activare de neuroni, spectrometria de masa, dar si in aceste cazuri s-a admis existenta unor marje de eroare, iar fundamentul examinarii l-a constituit raportarea la colectia de mostre de hartie si cerneluri a serviciilor secrete SUA. Studierea dinamica a hartiei, in general, presupune pe langa o mare durata de timp ( de ordinul mai multor luni) si o dotare tehnica de ultima ora.

In privinta stabilirii vechimii relative a unui document va trebui procedat cu cea mai mare rezerva in formularea unor concluzii, atat datorita actiunii diferite pe care trecerea timpului, conditiile de mediu cat si modul de utilizare il pot avea asupra hartiei diferitelor documente. O concluzie eronata este mai daunatoare aflarii adevarului decat o concluzie de imposibilitate a determinarii unui anumit parametru, in speta a vechimii actului.[6]

Atunci cand se stabileste vechimea unui document, un rol foarte important la determinarea sa ii revine si vechimii cernelurilor si a substantelor folosite la scriere, tiparire , imprimare.

Adeseori, stabilirea vechimii cernelii este determinanta pentru rezultatul cercetarii, documentul putand fi realizat pe o hartie cu o vechime mare, care ar corespunde vechimii afirmate, datei prezumate de redactare, dar avand de fapt continutul alterat sau fiind un act nou, "plasmuit" sub aspectul vechimii.

Preocuparea pentru stabilirea vechimii substantelor de scriere este destul de veche. Ea a preocupat pe specialisti inca de la inceputurile acestei stiinte .

Inca din acele timpuri, Edmond Locard prezenta rezultatele obtinute in determinarea compozitiei cernelurilor, examenul optic al trasaturilor de cerneala, examenul microchimic al cernelii, folosirea microscopiei si chiar a razelor ultraviolete in examinarea cernelii .[7]

Metodele spectroscopiei, gaz-cromatografice, elecroforeza, ca si analiza diferentiata a colorantilor cernelii prin folosirea metodelor de copiere prin difuziune, au fost si sunt larg utilizate in expertiza criminalistica a substantelor folosite la scriere, marcare, imprimare.

Primele aspecte ce trebuie avute in vedere cand se pune problema stabilirii vechimii unei substante cu care a fost scris sau imprimat un anumit document sunt cele legate de tipul materialului respectiv: cerneala, tus, grafit, indigo, carbon, etc. Dupa ce s-a ajuns la o identificare certa in acest sens, se va verifica posibilitatea existentei acestuia la momentul afirmat al redactarii textului actului respectiv. De exemplu, un act redactat cu stiloul cu bila (pix) datand din anul 1935 ridica suspiciuni pentru ca pixul a fost inventat in anul 1938.

Se pot face apoi examinari din categoria celor descrise anterior pentru a stabili compozitia si reteta substantei de scriere, care va putea fi comparata cu cele conoscute despre momentul la care s-a redactat actul.

Metodele actuale de stabilire a vechimii cernelurilor se bazeaza pe stabilirea gradului de extractibilitate a cernelurilor sau a agentilor ca element valabil in functie de vechime. La stabilire sunt folosite analize gaz-cromatografice, specrometria de masa si cromatografia densiometrica in strat subtire.

Metoda cea mai eficianta de stabilire a vechimii unui inscris se bazeaza pe gaz-cromatografie si spectrometria de masa, iar reziduurile agentilor cernelii sunt examinate impreuna cu solventii.

Se pot astfel data majoritatea cernelurilor, pastelor de scris ca si tusurile tipografice. Se preleva trei mostre din cerneala a carei vechime urmeaza sa fie stabilita. O mostra din cerneala suspectata este incalzita, fiind supusa in mod artificial unui proces de imbatranire rapida prin pastrare la 70 grade Celsius timp de doua ore. Se procedeaza apoi la compararea indicilor de extractie cu celelalte mostre netratate, stabilindu-se apoi cadrul cu limitele de variatie in timp.

Determinand vechimea hartiei si a cernelii se poate obtine in final vechimea actului respectiv.